Vezi tu, Planeta uscata e o metafora..E un fel de simbol, al unei existente, intr-o lume seaca, pustie, si anosta.. Ca cea de acum..E un simbol al unei vieti traita in singuratate, si fara speranta..
Noi sintem o reusita a evolutiei, cumva..Sintem fiinte inteligente, ce si-au depasit propria supravietuire, si si-au continuat transformarile, prin timp..Privind imprejur, si intelegind ce sint, ce simt, si ce vor putea deveni..
Ne-am nascut pe o planeta eliberata de trecut..Ne-am separat de ceilati, de trecutul lor sinistru, de ce ne-a fost impus, de devenirile nestiute..Am trait trecuturile prin prisma lor, si am invatat sa ne detasam de ele.. Mergind pe drumul nostru..Oricit de greu ne-ar fi fost..
Sintem generatia ce a trecut peste timp..Oamenii-treceri ce ar fi trebuit sa uite vremurile unor dureri infinite..Ca sa-si aduca aminte de un acum, nou, si neiertator..Ca sa..
E desert imprejur..Ca atunci..Un desert nou, totusi..Cu alte reguli anoste..Cu trairi noi..Printre altfel de euri.. Printre altfel de iluzii..
Oare de ce? De ce cei mai multi dintre noi nu realizeza singuratatea... adica nu simt ca sunt singuri... ii invidiez intr-un fel... ei isi gasesc acele preocupari si se multumesc cu companii care sa le alunge singuratatea... Adica se multumesc cu putin, atat ca sa nu simta ca sunt singuri... stare care le da sentimentul de siguranta... Pentru ceilalti, compania cuiva trebuie sa fie de o anumita calitate... si daca nu este asa, aleg singuratatea... Acum... nu cumva unii dintre noi (si eu fac parte dintre ei) sunt mult prea pretentiosi? sau unde este normalitatea in toata chestiunea asta?
ReplyDeleteNormalitatea e subiectiva, si fiecare o vede in felul lui..Toti se considera normali, chiar si bolnavii psihic..Bine, cunoasterea umana cauta o definitie, dar cind e vorba de oameni, e greu de gasit ceva definibil, ca in stiintele exacte..Pentru ca natura noastra e diferita de natura-natura..
ReplyDeleteAcuma si cei mai elaborati vad totul prin prisma cunostintelor lor, a experientelor, etc, si pentru ei fiinta lor, si lumea apare din alte unghiuri de vedere..Adica ei vad mai de sus realitatile dimprejur, mediul, oamenii, si se auto-evalueaza mai corect, zic eu.. Ei aleg singuratatea ca alternativa, pentru ca le da mai multa libertate..Pai ce alternative ar fi? Sa te lasi constrins de ideile fixe ale unor needucati? Asta in nici un caz..Pentru ca ar fi ca si cum ai dori sa-ti bati joc de tine, si sa accepti sa fii parte din lumea lor..
Stiu, si eu ii invidiez pe ceilalti pentru ca isi pot gasi fericiri imediate..Asta e.. Cind pornesti pe drumul cunoasterii iti cam asumi toate nefericirile care deriva din asta..Dupa ce Adam a muscat din mar a fost izgonit din Raiul fericirilor..E firesc.. De fapt aici sint muuulte de spus..Ce inseamna de fapt fericirea? E viata aia fara griji, cu indestulari, sau e o viata de cautari si reusite rare, dar autentic-profunde? Ce ne dorim, de fapt? Nu cumva fericirea asa cum o vedem, e undeva in noi? Nu cumva destinul e, de fapt, cautarea fericirii?
Uite, citeva exemple..Galois, Newton, Michelangelo, Abel, etc etc, oameni dedicati profunzimilor..Nu crezi ca au fost mai fericiti decit oricare dintre noi? Eu zic ca da.. Si au avut motiv, pentru ca ei au opera..Uriasa..Beethoven, Chopin, you name it, sint fiinte care au construit enorm..
Spui de faptul ca sintem pretentiosi..Pai cum sa fim altfel? A, ca parem pretentiosi, asta e cum ne vad prostii..Eu nu ma simt vinovat pentru asta, pentru ca nu as avea de ce..Bine ca sint ei nepretentiosi si valabili..Eu nu mai cred minciunile lor..De altfel mi-e cam sila de toti, sincer vorbind..Am vazut cum sint societatile..Si ce majoritati au..Totul e sa acceptam acceptabilul, si sa mergem inainte pe un drum decent..Restul e detaliu..Adica o forma fara continut si care cauta sa ne acopere si pe noi..Intr-un cuvint, nimicul..Ala de a cucerit multe dintre lumi..