Cind iti desfasori aripile simti ca incerci sa-ti atingi toate idealurile..Simti ca te pregatesti sa devii, cumva, nemuritor..Ca atunci cind visezi visurile tuturor lumilor de dinaintea ta..
Eu, nu stiu, am orgoliul meu, cumva, sa zic asa..Orgoliul lumilor si valorilor in care m-am nascut..Pentru ca acolo mi-am construit fiintele mele..Sint mindru de originile mele profunde..De eu-rile adinci..Ale mele..Pe care nu le impart cu nimeni..Mi le-am asumat..Mi le-am trait, durut, platit, acceptat..Eu, mie..
Dar toate astea le-am facut in fata celorlalte lumi..Mi le-am suferit atit de profund, ca o existenta asumata.. Mi-am existat suferintele ca un fel al meu de a fi..Firesc..Fara sa incerc sa ma fac erou, nefiind unul..Nu.. Mi-am trait ce am simtit, si stiut ca imi traiesc..
Noi sintem oameni ce isi conserva cultura natala, sa zic asa..Fiinte ce si-au asumat fiinta propriilor sentimente, si ginduri..Nu sintem eroi, de nici un fel..Sintem supravietuitori..Si spun asta, stiindu-ne..Noi, pe noi..Oameni ai planetei, romani, fiinte nascute intr-o anumita cultura, cu anumite caracteristici..Care isi continua drumurile vietii, printre amintiri..Si acum, si in viitor..
No comments:
Post a Comment