Saturday, August 1, 2020

Plutiri ramase



Traim intr-o distopie. Una cu oameni ciudati si cu suflete incarcate ca niste arme gata sa traga. Asta e ce ne inconjoara si ne inlantzuie. Altfel am fi liberi daca nu ne-ar bloca o josnicie umana care e lasata libera. Si altfel ar fi cu mult mai bine. Oricum sintem intr-o asteptare. Asteptam sa apara un vaccin impotriva unui virus aparut de nicaieri. Asteptam, pentru ca stim sa asteptam, ca asta am facut tot timpul. Nu am realizat nimic altceva, desi am tot incercat. Nu s-au aliniat stelele. Sau planetele. Sau ce trebuia sa se alinieze, ca sa dea ceva. E stupid tot-tot. S-au dus toate ideile. Au ramas in urma doar agresiunile barbare de tot felul. Pe linga infinite forme de manifestare a unei prostii infinite. Nu mai exista echilibrul logicilor. E doar o furtuna de gesturi si cuvinte obscene. E haosul de dinaintea altui haos. Ne-a invadat nimicul ca intr-o poveste fara de sfirsit. Nu mai conteaza decit nimicul. S-a uitat tot ce a contat. Plutim. Stam si ne uitam la alte plutiri. Ramase. Fixate de timp.

Saturday, July 18, 2020

Armonii ne-uitabile



M-am mai uitat pe citeva chestii pe wiki, ca sa imi mai aduc aminte. Sigur, asta daca mai tin minte ce anume exact am stiut cindva, si am uitat. Ca, na, trece timpul, inveti altele, si uiti ce ai stiut. Am revazut o chestie care e aparent simpla, dar in realitate nu e chiar atit de. Principiul lui Bernoulli, de la curgerea fluidelor: pentru orice punct de pe un streamline (fir de curgere): (1/2)(ro)v^2+(ro)gz+p=constant. Deci musai ca cele doua puncte, oricare ar fi ele alese arbitrar sa fie pe acelasi streamline; nu poti lua doua puncte diferite pe streamlineuri diferite. Asta uitasem eu la cursuri, adica teoria asta are precizie matematica, infinit mica, nu te joci, si nu confunzi ca un ignorant ordinar ipoteza ca dai de rezultate e-ro-na-te, si si p'orma nu mai ai curaj sa te privesti in oglinda. (ro) e densitatea fluidului, v e viteza ce curgere a fluidului fix in punctul ala, nu mai sus, nu mai jos pe firul de fluid, g e acceleratia gravitationala (9.81 m/s^2, acceleratia de cadere libera a corpurilor in vid (fara aer de care sa se frece)), z e elevatia, inaltimea punctului fata de un plan orizontal (solul, sau, altul convenabil ales in cazul aripii de avion, de ex), iar p e presiunea statica a fluidului. Fluidul se considera incompresibil (nu incomprehensibil, aia e altceva, adica "de neinteles" cum ar veni). Bine, aerul e compresibil, apa sau uleiul nu-s, dar le consideram pe toate de dragul teoriei ne-comprimabile. Spus mai scurt, si considerind ca diferenta de inaltime nu exista, e: presiunea dinamica plus presiunea statica e o constanta (la curgerea unui fluid, doae nu la curgerea unui solid, ca ala e solid, nu curge). Fluidul, repetam e ala care curge, poate fi apa, ulei, sirop de capsuni, magiun, tuica de prune, ciorba de perisoare, hidrogen, whisky, carmol, ciorba de ardei umpluti, apa de ploaie, etc. Principiul asta se aplica la avioane, mai precis la aripa unui avion. In sectiune aripa arata ca o lacrima prelungita, cu partea rotunjita ataca aerul (intra in el sub diferite unghiuri de atac, adica unghiuri dintre linia medie a profilului si directia de miscare, si functie de unghiurile de atac acelasi profil genereaza fortze diferite). Pe partea de sus a aripii aerul parcurge un drum mai lung fata de partea de jos, deci automat sus presiunea statica e mai mica decit presiunea statica de jos. Presiunea e forta raportata la suprafata, deci calculind forta data de presiunea statica de sus  ne da mai mica decit forta data de forta statica de jos. Diferenta intre cele 2 forte e o forta care impinge aripa in sus, si e forta de ridicare. Ea mentine avionul in aer. Datorita ei pot zbura obiecte mai grele ca aerul. Si forta asta apare cind avionul se misca cu viteza in aer. Daca avionul nu are viteza, pica, pentru ca forta arhimedica a aerului e foarte mica fata de greutatea avionului. Forta arhimedica apare la un corp scufundat intr-un fluid, actioneaza in sus, si e egala cu greutatea de lichid dezlocuit de acel corp. Corpul poate fi oricare, solid totusi, si fluidul, la fel, poate fi ciorba, sirop, tzuica, etc. Forta arhimedica apare pentru ca presiunea intr-un fluid creste cu adincimea, si partea de jos a obiectului e sub o presiune mai mare decit partea de sus. Principiul asta e folosit la stabilirea stabilitatii unei nave. O nava care pluteste e sub actiune fortei de greutate proprie care e aplicata in centrul de greutate (punctul teoretic in care actioneaza toata greutatea navei), si a fortei arhimedice a fluidului dezlocuit de nava (egala cu greutatea, si de sens contrar), aplicata in alt punct decit al centrului de greutate. Cele doua forte actioneaza tot timpul. Cind nava se inclina, cele doua puncte se misca, si, daca centrul de greutate e mai jos decit centrul arhimedic (sa-i zicem asa) cele doua forte creaza un cuplu de forte care "trag" de nava ca ea sa revina la pozitia initiala; asta e o situatia stabila. Daca centrul de greutate e deasupra centrului arhimedic, la inclinare cuplul de forte tinde sa rastoarne nava, ceea ce nu va doresc. Ce tin minte, din facultate, toate desenele cu nava in sectiune si cele 2 puncte, cele doua forte erau toate cazuri de instabilitate. Adica toate erau practic scufundaci, de unde atita stabilitate, daca greutatea era deasupra fortei arhimedice? In fine, nu mai stiu de unde erau cursurile, cine le-a luat, poate erau gresit facute, ca erau sigur imprumutate. Dar asta ma bloca de la inceput, si nu puteam sa trec peste, pai aia semana a submarin hopa-mitica nu nava plutitoare. In fine, oricum, cam tot ce am invata teorie despre nave "s-a" uitat, deci nu ne mai facem probleme daca era bune sau era ne-bune. Dar stiu sigur ca situatia era a unei nave instabile, ca asta m-a contrariat. In fine, a trecut. Am scris astea ca sa-mi mai aduc aminte ce frumoasa e stiinta. Nu toata stiinta, evident, doar aia pe care am inteles-o. Sau pe care n-am uitat-o. Sau cea reamintibila, dupa ce fusese uitabila. Ca mai uiti detalii, dar ramii in amintire cu ecoul acelor armonii, de demult. (PS Sint teorii care intra in calcule mai complicate, interpretari, etc; eu am vrut doar sa(-mi) reamintesc citeva lucruri de baza interpretind un pic formulele, ca sa(-mi) aduc inapoi re-intelegeri ale unor fenomene fizice, ca asa simt ca-mi revine echilibrul mintii, altfel cam tot ce ma inconjoara e haotic). Adaugire de rect-ificare de corecti-tudine (legata de pozitia centrului arhimedic, si al centrului de greutate cum actioneaza fortele in cazuri speciale): am citit pe wiki ca atunci cind se inclina lateral o nava se misca si centrul arhimedic (se duce inspre zona de inclinare, pentru ca e centrul de greutate al apei dislocuite); o verticala dusa din centrul arhimedic intersecteaza linia medie a navei (axa verticala de simetrie sa zicem asa) intr-un punct numit metacentru; atita vreme cit metacentrul e mai ridicat decit centrul de greutate (fata de fundul navei), nava e stabila. A 2a adaugire, ca sa fim stiintifico-conformi: centrul arhimedic are denumirea de "centru de flotabilitate" (buoyancy). Am zis sa zic ca sa fiu corect, desi nu asta am urmarit, ca eu uit usor numele, ca na, sint etichete, pina la urma, si ce conteaza e dacit chestia in sine insasi. Pam-pam.

Saturday, July 11, 2020

Misterul viitorului



Uneori vezi lucruri, si cauti sa le interpretezi. Nu stii de ce, o faci instinctiv. O piatra cu o forma ciudata, un copac, un animal, un nor pe cer, orice. Cauti ceva care pare ca e accesibil. Ceva care sa iti arate despre ce va fi. Joc uneori FreeCell, carti, pe computer. Ti se da o configuratie la inceput de carti in citeva siruri, si tu trebuie sa le asezi doar rosu peste negru, sau invers, cartea mai mica se "lipeste" de cartea imediat mai mare. Le ordonezi, de fapt, intr-un spatiu foarte-foarte strins. De la inceput poti vedea citeva mutari in avans, dar cum decurge jocul habar n-ai, ca te poti bloca oricind. Sau nu. Poti juca continuu pina reusesti sa le aranjezi pe toate in "casa". Nu e complicat, dar e antrenant, tine mintea buna de actiune, si poate ca iti mai da si un sentiment ca mai ai resurse, talentele tale n-au ruginit, ca frunza din vii, toamna. Sau ca metalul de la masini. Te ajuta sa-ti pastrezi self-esteemul la cote mai bune. Sau macar rezonabile. Dar jocul asta de carti are si posibilitatea sa se termine brusc, cu blocarea miscarilor cartilor. Adica sa nu mai poti face nimic. E ca in viata, cind te blocheaza unii, sau altii, si nu mai poti face nimic. Sau cind te imbolnavesti. Ca orice e posibil, de la cele mai bune la cele mai nasoale. Poti si sa mori, ca na, asta e viata, complet imprevizibila. Si plus ca organismul tau pare sanatos, dar cine stie ce surprize poa'sa-ti rezerve la un moment dat. E posibil. Nu stii absolut nimic din ce ti se va intimpla peste o zi, doua, trei. Viitorul e o picla. Sau e blocat. Adica e, dar nu se stie cum. Chestia asta te poate panica, mai ales daca esti genul de om mai nesigur, si usor de bagat in bezna.. Asa, daca stai sub tensiune e naspa, ca poti sa-ti faci singur rau. Tre'sa te relaxezi, sa-ti bagi virtos picioarele in orice, si sa fii optimist. Ca sint multi care cauta sa-ti induca toate panicile si fricile, si groazele, si anxietatile, si depresiile din lume. Ca-s prosti, si rai, si invidiosi pe relaxarea ta. Nu tre'sa le dai atentie. De fapt, am stat si m-am gindit, ca in viata nu prea trebuie sa dai atentie absolut nimanui, daca nu iti spune nimic prin mesajele lui. Pentru ca nu face decit sa te deturneze. Si nu-ti trebuie, ca pe urma dureaza un timp sa-ti revii pe traiectorie. Mai bine il ignori fix din start. Asa e cu oamenii, se lucreaza fffff greu, si te faulteaza cind pot, de asta e bine sa ii tii la o distanta rezonabila. O distanta mai mare decit lungimea unui brat intins, ca sa nu te ajunga daca incearca sa te pocneasca.

Thursday, June 25, 2020

Rasucirile treceri



Imi vine sa spun lucruri fara sens, haotice, fara vreun inceput sau sfirsit, asa, ca sa fie, nu ca sa am vreo baza in ele, sau in ce spun. Nu ca ce am spus inainte e foarte foarte strins legat, si gindit la detaliul cel mai mic, si cu o logica ultra shlefuita, de sa cazi pe jos cind le citesti. Dar na, te mai gindesti la ceva cind scrii, nu stii la ce, adica nu te gindesti fara vreun drum pre-stabilit, lasi gindurile sa curga unul dupa altul, in sir indian, nestiind unde naiba vor duce, ca duc ele undeva. Treci prin stari ca trenul prin gari, asa, pur si simplu, si nu stii ce vine dupa ce, ca si cind linia ar fi flexibila, si nu ar fi un drum precis. Si toate se intimpla in tine. Rar ai sansa sa spui ceva, cuiva despre ce traiesti, sau ai trait, ca multi nu au experientele tale, si nu le inteleg, decit, asa, vag. Iti traiesti singuratatea pe cont propriu, gindind ca ea e cam tot ce are fiecare. Bine, singuratatea cea plina cu de toate, dar invizibila pentru oameni. Am momente cind nu mai stiu ce sa cred, sau sa imi imaginez, ca sa continuu. Stau in plutire, cautind vreun mesaj, sau semn de ceva care sa imi aduca aminte de ceva bun, sau frumos. E linistea care precede vreo alta liniste, sau vreo mica ploaie de vara, care sa adune tot, si sa spele tot de tot ce a fost, ca sa ramina limpezimi cit mai stabile, sau apucabile. Nu ploua, dar e bine sa simti ca ploua, asa, ca si cind s-ar intimpla. Sa te hipnotizezi singur cu ideea ca ploua, chiar daca nu se vede, dar ploua, uite cum cade apa de sus in sfere mici si instabile, ca sa se duca suvoi in jos in unele, sau altele, in siruri mici si fluide. E timpul pasilor cei mici, sau mari, sau nesiguri, sau avintati, al pasilor de toate formele. Care sa umple locurile, si sa lase urme de treceri care sa le semene. Pasi prin lumi, sau prin amintiri. O plimbare printre simbolurile care declanseaza amintirile. Sintem intr-un spatiu si un timp. Ieri am fost in alt spatiu, pentru ca era un alt timp, si spatiul e si el schimbator. Ploua sec. Nu e nimic lichid. Totul e uscat. Chiar si oamenii. Nu mai au ginduri, trairi, sint rigidizati si blocati intre propriile desherturi. Desherturi cu urme a ce au fost mai demult oaze verzi cu ape, si sensuri. Acum e peste tot ruina unor glorii trecute. Nu s-a mai intimplat nimic care sa mai sune a dorintza. Mai bine ar ploua cu nisip, ca sa fie mai in ton cu vremurile. Sau mai bine mi-as lua amintirile la plimbare prin orasul cu strazi, si cladiri, si copaci, care a ramas fixat in timp.

Friday, June 19, 2020

Entitati clar obscure



Sintem la un concurs de variante. Toate iau startul de la aceasi linie, si alearga umar la umar, pina una din ele invinge. Si noi apoi analizam, ce si cum. Si decidem daca una e mai buna, sau alta, si care a reusit pentru ca a avut noroc, sau pentru ca s-a adaptat mai bine situatiei. Si variantele cistigatoare depind de noi, totusi. Le selectam artificial, pina la urma. Chiar daca in minte le consideram ca au luptat egal. Manipulam rezultatele, ca sa ne convina. Dar ne justificam ca le-am pus pe toate intr-o cursa onesta. Asa e cu alegerile noastre. Pentru ca asa e cu noi. Oricum nu conteaza, ca alegerile gresite ne vor costa, oricum. Si asta vedem dupa ce a trecut un timp, si am vazut unele consecintze. Oricum nu e o tragedie, pentru ca toate se pot repara, in timp. Ca timpul e judecatorul, el ne arata daca ceva a fost bun, prin consecintze. Asta daca si putem sa intelegem. Mai conteaza si ca traim intre multi altii, care, si ei isi fac alegerile lor. Am revazut Silent Running cu tot, si m-am gindit la cum eram eu, cind l-am vazut prima data la cinema. E o melodie acolo, cintata de Joan Baez, care spune "earth between my toes, and a flower in my hair" (aveam pamint intre degetele de la picioare, si o floare in par), ca o imagine a unei intilniri intre doi oameni care au doua suflete. Care s-ar fi posibil intilnit pe o nava spatiala care purta pe ea ultimele urme ale vegetatiei pamintului. Nava care ar urma sa duca plantele spre o planeta terraformabila, sa refaca pamintul sub o alta forma. Sa ne dea o alta posibila casa. Povestea e cutremuratoare. Pentru ca e despre noi, si ce sintem, inca. Si asta ne pune pe multe ginduri. Pentru ca nu stim ce va fi, ca toate s-au schimbat foarte repede in ultimul timp. Am trait mai multe revolutii, si nu mai stim cum ne e drumul de acum inainte. Poate sintem la un cu totul alt inceput. O sa evoluam pe alte drumuri. O sa ne schimbam si ca societate, si noi, ca oameni. Sau poate o sa lincezim intr-o stabilitate ne-dorita de nicina dintre parti. Sanse sint pentru absolut toate variantele. Care alearga sa ne indeplineasca visurile. Sau ca sa ne readuca unele dorintze vechi nespuse. Oricum cine sintem noi, si de ce ne dam atit de importantzi ca noi sintem cei care sa aleaga ce ni se va intimpla? Ca doar si pina acum tot noi am ales, si tot noi am gresit, si tot noi am suportat absolut toate consecintzele alegerilor. Si noi inca stam in locul nostru ales comod, ca sa observam si ca sa dam vina pe altceva, sau altcineva. Stam cu relaxare si credintza in toate capabilitatzile. Si analizam cu toate energiile, si iar analizam, si cautam alte motive de analize. Scotindu-ne permanent din ecuatie. Pentru ca noi sintem cei de deasupra, si nu ne amestecam in noroiul deciziilor care sa se raspindeasca peste o lume din care facem parte, dar de care ne disociem. Altii ca noi sa fie blamabili, si noi sa ne pastram calmi, si sereni, ca si cind sintem o parte din cu totul altceva. Sintem sus, clari, si nepatati pina cind viata ne arunca cu suficient noroi cit sa ne faca sa actionam. Si atunci spunem, facem, dregem, si ne revenim la natura noastra de luptatori salbatici. Ca de fapt, asta sintem, pentru ca asta am fost tot timpul. Oameni cu calitati si defecte, care arunca in eter idei, sau actiuni reale, ca sa demonstreze ca adevarurile sint parte din tot, din noi, din ei, din toti care avem drumul asta impreuna, pe care il urmam, nestiind inca ce va veni.

Thursday, June 18, 2020

Ginduri plecari




Note gasite scrise cu creionul, intr-un carnet.

Lumea e intzepenita. Birocratizata pina la a-ti face rau. Ieri am vomat de 2 ori, era ca dupa multe alte experientze traite inainte. Am avut de-a face cu niste tirituri. Asta-i viata. E plina de mizerii, si de atita neprevazut, ca iti depaseste orice cantitate de intelegere ai avea. Esti o frunza in vint, ba mai putin, un fir de praf, un microb, un atom poate, si circuli asa, din loc in loc continuu, si absurd, doar pentru ca sa te misti, ca toate sint in miscare, si tu trebuie sa-i imiti. Plec din locul asta. Plec efectiv, nu doar cu mintea, ma tot duc, naiba stie ce o sa fac, si unde o sa ajung. Am asa doar o idee. Bine, o sa dau tot de oameni, care or sa fie poate mai buni, poate mai rai, oricum o sa fie ceva nou, si asta o sa-mi satisfaca nevoia mea insatziabila de cunoastere. Trebuia sa ma fac cercetator, nu un simplu inginer, dar nu s-a putut, si nici n-am vrut sa mai studiez cine stie cita alta teorie, ca sa am in cap generalizari peste generalizari, si putin concret. Le echilibrez, cita teorie atita practica. Vad ca fac greseli de scris. Nu conteaza, ca scriu pentru mine, n-o sa public vreodata asa ceva, ar fi absurd, ca eu nu contez, si nu scriu cu talent, doar pun niste idei in fraze ca sa nu le uit. Nu sint mare scriitor. Nu sint nici mic scriitor, sint un utilizator de metode de exprimare, sa zic asa. Nu risc sa ajung celebru in vreun fel, si sa-mi citeasca lumea mizgaleile mele. Scriu asta ca sa ma incurajez singur. Ca mi-e frica de plecare, de schimbarea asta brusca a intregului mediu. Si cred ca oricui i-ar fi frica, nu doar mie. Pentru ca asa e omul. Vrea confort cit mai mult, si vrea sa nu faca nimic, daca s-ar putea. Sa fie lenes si atit. Si eu sint lenes, dar nu stau ca idiotul sa-mi contemplez propria prostie proiectata intre oameni. Eu gindesc. Asa e mersul lucrurilor. Si asa sint facut, probabil, sa stau si sa lucrez in minte niste chestii. E posibil sa fie bune, de ce nu, sint niste variante de proiecte. Poate o sa le construiesc, daca cineva ar avea inconstientza sa ma finantzeze, hahaha. Nu e chiar asa, sint bune, dar sint inca mult de lucrat la ele si perfectionat. Mai vedem, trebuie sa iasa ceva, ca doar technologia e in plin avint. Asa ziceau si vechii si anticii romani, hahaha. Acum e chiar altfel. Si chestia cu care plec e o opera de technologie de mare calibru. Asa e acuma, fiecare domeniu s-a dezvoltat enorm, sint uimit. Ai multe de invatat ca sa te specializezi in ceva. Ma gindesc ca eu sint inginer, si scriu de technologie asa cum ar fi scris un inginer in Roma antica, desi ne despart mii de ani. Incredibil ce semanam. Si asa a fost dintotdeauna, doar ca noi cei de acum ne credem mai mari, si mai tai ca cei din trecut. Asa si cei din viitor vor ride de noi cei de acum, ca ei vor sti deja prin ce a trecut societatea asta. Si ei vor fi la fel ca noi, si la fel de arogantzi in a ne privi cum sintem noi fata de cei din trecut. Asa e omul, ce sa-i faci? N-am zis cum ma cheama, ca repet, scriu aici pentru mine, si nu cred sa uit cum o sa continue sa ma cheme. Ar fi totusi bine sa spun numele, poate pe viitor mi-l schimb, si sa ramina documentul cu momentul cind am luat decizia asta. In fine, nu-mi schimb nici-un-nume, il pastrez fix pe ala de dinainte, ca ma caracterizeaza, asa mi-a zis o tipa. Plus ca numele astea sint etichete, eu uit usor numele oamenilor. Bine, retin numele unora care mi-au fost colegi, prieteni, sau iubite. Ca acuma sint fix singur. Fara colegi-prieteni-iubite. E mai bine asa, e mai liniste. E si un mediu rece, e adevarat, dar e stabil, nu e contaminat cu instabilitate psihica. Hahaha, oricum nu-i pasa cuiva de mine, sau de altcineva. Ne ineaca ipocrizia, si nu iesim din asa ceva orice ar fi. Nici din ipocrizie, nici din singuratate. Asta e lumea, asa traim. O vita mi-a dat mai demult lectii de viata. Mi-a zis sa nu mai fiu idealist, si sa ma adaptez, altfel n-o sa reusesc nimic. Am urlat la ea, chit ca era nevasta fostului meu patron, una slaba, batrina, si cred, suficient de rea. I-am zis tot ce cred despre toti. Dupa care mi-am dat demisia. Si eu am plecat, probabil s-au facut niste mici valuri prin companie un timp, dupa care a revenit linistea. Si vita e in continuare convinsa de adevarurile spuselor ei. Na asta e, de asta plec din locul asta, ca mi s-a acrit. Mi-am luat bilet de vapor, uite ce frumos e, scrie pe el mare, numele: Titanic. In curind o sa ajung intr-o alta lume. Asta daca, cine stie, nu se intimpla ceva.

Wednesday, June 17, 2020

Fezabil-futil-futuristic



Cind scriu pe blog tre'sa-mi adung gindurile de prin toate locurile pe unde le-am lasat, sa le pun in fata, si sa caut sa le leg dupa vreo logica. Ca nu pot sa le arunc asa, haotic, ca e absurd, e ca si cum n-as fi scris eu asta, ci altcineva din miliardele de scriitori care mai de care mai talentat, ca azi e cu talentul cum era altadata cu studiile, le aveai si te dadeai mare cu ele, studiile. Azi oricine poate da un doctorat, e mai simplu ca oricind, mai ales ca ai documentatie multa, ai de unde sa selectezi, daca vrei s-o faci tu, sau platesti, si ti-o face un nene din domeniu, care cunoaste. In fine, nu conteaza. Ca nu conteaza. Nimic nu conteaza, totul e sa fie ceva cit mai amplificat, si stralucitor, si colorat si dinamic, ca sa-ti ia ochii, si esti de success, sau ceva. Lumea asta imbecilizata inghite orice straluceste, ca pelicanii. Nu mai face diferentza, pentru ca nu poate. E spalata pe creier de atitea chestii care i se intimpla, ca nu mai rationeaza, ca nu are conditiile, pentru ca trebuie sa actioneze rapid, la comanda, si sa faca totul scurt, fara sa comenteze, sau ceva. Acuma pentru un lucrator cu fizicul e, na, de inteles, ca ii compari cu niste roboti umani care pot lucra la nesfirsit (asa fac de obicei sefii, esti un numar pentru ei, adica un fizic bun de facut ce i se ordona si atit), dar la chestiile cind trebuie sa gindesti e mai greu. Ca una e sa iti legi ideile ca sa gasesti solutii, si alta e sa raspunzi robotic la comenzi sociale, ca sefii nu fac diferenta intre ingineri si lucratori, ii trateaza fix la fel, desi tipurile de job sint complet diferite. In fine, nu conteaza Jean boxeaza. In ultimul timp incer, cum ziceam la inceput, sa ma adun. Si caut sa ma concentrez, si sa-mi pun ordine in ce am de facut. Doar ca ma scot din sarite unii, si altii. Nu-i inteleg pe astia, de ce nu-si vad de treaba lor. Sint atit de prosti si de rai, ca sint chiar periculosi unii. Bine, exista legi, politie, statul cauta sa te protejeze, dar ai de furca cu ceilalti. O fi si din cauza recesiunii asteia prelungite, si a lipsei de sperantza. Naiba stie. Toti au fost pauperizati intr-un fel sau altul, si nu le convine. Unora le mai merge, unii au avut noroc sa-si pastreze joburile, dar majoritatea au avut ghinion. Sau ceva. Sintem in bataia vintului. Nu contam pentru nimeni, nu conteaza nimic, totul e trecator, si fiecare cauta sa-si smulga din viata asta bucati materiale, halci, cit mai mari, de orice. Oare de ce se chinuie asa? Ca alearga dupa bani de zici ca de asta depinde viata lui. Sau poate ca depinde, dar nu supravietuirea, ci viata lui efectiva, ca sa demonstreze ca e bun, ca poate invinge, si ca poate acumula bani, si putere. Asa sint educati azi, sa invinga fara scrupule. Sau sa nu cedeze, sa continue lupta. Asta e ok, dar depinde si cum lupti, ca nu esti antrenat sa lupti, pentru ca ai nevoie de energie sa te concentrezi pe proiectele tale, nu pe cafteala cu toti abrutizatii. Sint multe clisee care circula, si sint acceptate de idioti ca na, de ce sa nu fie, ca doar sint "inteligente" si-s pe gratis. Pe gratis, nu gratis, ca io asa am invatat, si astia au schimbat niste reguli de scriere/vorbire de parca limba romana e tarlaua lu' ma-sa, ca sa zic asa. Sint multe de zis, si multe de facut, dar in anii astia am fost blocat de dinafara, si ceva de dinauntru, altfel ma luam la lupta cu lumea. Dar mi-au taiat sansele. Nu-i nimic, imi revin. Oamenii sint ostili, si nu unul, doi, ci cam toti. Cu mici exceptii, e adevarat. E atita agresivitate potentiala in jurul tau ca iti vine sa vrei sa schimbi locul, poate schimbi si norocul. Toti probabil sint si speriati de ceilalti, care si, la rindul lor sint speriati. Toti jucam un teatru absolut grotesc, care nu ajuta la nimic. Si ne luptam intre noi, orbeste, pe fleacuri, doar ca sa refulam. As pleca cu cea mai mare, uriasa, galactica placere in pustiu, sau undeva pe o insula, sa am liniste, si sa nu mai trebuiasca sa am de-a face ever, cu cineva. Dacit ca nu e fe-zabil. Nici futil. E futuristic.

Saturday, June 6, 2020

Vechi vs nou



Rezumatul unor meciuride fotbal ma impresioneaza. Am vazut unul de prin 2014 in care Germania batea Brazilia cu 7-1. Incredibil ce joc al amindurora. Nemtii mai determinati, brazilienii poate mai timorati. Totul a fost, din ce am vazut, spectaculos. Foarte foarte dinamic, cu faze incredibile, suturi de la distanta, sarituri, driblinguri foarte eficiente. Nemtii au invins, brazilienii au pierdut. Cine ce a cistigat? Cred ca toti. Brazilia e o forta in fotbal, Germania la fel. A contat mai mult locul, momentul, si starea. Ca sa fii campion trebuie sa intri pe teren cu o mentalitate de campion. Simona Halep spunea ca starea conteaza 90%. Totul e sa fii calm si sa te concentrezi. Si ma gindeam si eu cit inseamna sa crezi intr-o reusita, si sa ti-o construiesti. Oare numai starea ta e cea mai importanta? Si eu m-am format sa cistig. Si am cistigat meciuri mari, dar ale mele. Am luat multe examene grele, si am trecut de multe situatii dificile. Dar a mai fost ceva. Un quelque chose dat de starea de fapt. Germania a pornit ww2 pe cai mari. A cistigat niste lupte incredibil de repede. A incercat mult mai mult. Si a fost batuta, cind lumea s-a aliat impotriva raului pe care il promova atunci. A pierdut razboiul, tara a fost distrusa, si lasata in ruine. A fost ocupata, dirijata, si obligata sa se calmeze. A venit planul Marshall, si o dorinta de a-si reveni economic. S-a muncit pe brinci pentru tot. A inceput sa creasca, si sa se dezvolte. Azi e o putere mondiala, din nou. Pentru ca ei au vrut, au stiut, si si-au consumate energiile eficient. Asta e o lectie pentru oricine, de oriunde. Sa faci ce trebuie, sa devii eficient, si sa continui sa lupti. Si ma gindeam pe urma la ce s-a intimplat cu Romania. Noi de ce n-am progresat dupa revolutie? Pentru ca aveam absolut toate datele, eram fara datorii externe, aveam specialisti, si o industrie bine dezvoltata. Daca am fi stiut sa folosim ce avem, si sa muncim am fi reusit absolut fabulos. De ce nu s-a intimplat asta? Din cauza conditiilor, probabil. MEntalitatea era una de ev mediu, si era o imensa conspiratie a mediocrilor. Orice valoare incerca sa se afirme era brutal inlaturata. Au ajuns la conducere tot felul de tirituri smechere, si bune de pacalit mediocritatea generalizata cu minciuni bine ticluite. Si toate a degenerat intr-un jaf masiv, pe fondul unei societati salbaticite, in care valoarea era data de lipsa de scrupule. Acum sintem complet ruinati, cu datorii externe enorme, si incapabili sa gasim vreo solutie. Ce vedem e rezultatul prostiei unor mase, prostie incurajata de tot felul de ticalosi care au putut sa acapareze cam tot. Si ma gindeam, in acelasi context al mentalitatii de invingator, daca e suficienta dorinta de a invinge, pe linga talentul dat. Uneori da, dar, de cele mai multe ori nu. De ce oare exista un singur Beethoven? Pentru ca in istorie sigur au existat mai multi cu aceleasi dotari ca el. Sa fie pentru ca nu avut conditii sa-si dezvolte talentul? Pentru ca nu ca n-au fost sprijiniti, dar chiar au fost blocati in tot? Cam da, cred. Fara o recunoastere, macar, nu realizezi nimic. Oricine ai fi tu, si orice capacitati ai avea. Sa fie asta un deja vu? Am mai intilnit asa cazuri? Si, daca da, cam cum sa se fi intimplat toate de nu au avut un sfirsit fericit, asa ca in filmele americane? Greu de spus. Sau poate ca e o explicatie simpla, si directa. Asocierea mediocrilor anti-orice. PEntru ca tu, singur, nu ai forta lor. Ei te pot inconjura, si reduce la tacere, ca intr-o lupta 1 contra toti cretinii asociati. Ce faci? Continui sa lupti riscindu-ti sanatatea? Sau te calmezi, gindind ca ai doar o viata de trait? Sau iei o pozitie de expectatie? Asteptind la ceva mai bun, gindind ca exista interese economice, si un angajator ar vrea un lucrator eficient, asa ca tine? Asta chiar daca ai un spirit ultra-critic? Tot ce e posibil. Pentru ca lumea are nevoie de valori. Poate ca perioada asta post-pandemie care va veni curind (sa speram) va aduce niste schimbari si in unele mentalitati. Ale celor care au puterea de a lua decizii. Desi lumea imi pare ca se polarizeaza din ce in ce mai mult, si, ca sa reusesti ar cam trebui sa intri in unele cercuri. Sa vedem ce va urma. Desi, omul nu se va misca cu constiinta prea repede. Dar e un inceput al viitorului, pe care il traim chiar acum.

Friday, June 5, 2020

Singuri



La ce te raportezi, ce valori ai ca fixe si de ne-miscat? Ce te face sa te relaxezi, sa iti revii, si sa iti aduci inapoi optimismul cu care sa pornesti iar, la drum? E vreo magie, vreo formula, vreo metoda, sau vreun stil compus din metode, reguli, sau ce naiba o mai fi? Probabil ca este, dar fiecare om si le stie pe ale lui, ca are stilul lui deja format, si metodele astea ar trebui adaptate la el. Spun astea pentru ca raul e peste tot, sub toate formele, de la abrutizant-brutal, pina la eficient elaborat. Si daca-l consideri, te loveste sub centura. E un au indus psihic, obligat sa l accepti ca pe o tortura a unui exterior de razboi, cu lupte, transee, distrugeri si hacuiala. Ce fel sa lupti cu tine, ca sa rezisti la asa ceva, ca nu e genul de lupta pe care s-o accepti? Exista cretini care ori ma injura, ori ma blestema, ori cauta sa mi-o traga cu tot felul de apocaliptice. Sa intru in omor cu ei, sa le-o trag mai subtil, sa-i las, sa-i ingor, habar n-am ce sa fac, ca astia is fixati pe propriile cretineli, si n-am sanse de vreo chestie rezonabila, sau amiabila de niciun fel. De obicei rezist la atacurile lor, dar am momente cind nu mai pot. Unul a fost ieri, cind efectiv mi-a fost un rau de credeam ca dau in primire. Nu-s slab, dar se mai intimpla. Cind mi se acumuleaza prea multe pic psihic, si e nasol. Bine, nu mor, dar imi e un rau de ma tavalesc pe jos. Nu am vreo boala, am doar niste sensibilitati care se manifesta crunt uneori. Cind ma apuca nu mai pot face nimic ca nu imi mai functioneaza mintea, doar durerea ma ia pe sus. E ca o criza, cae apare din timp in timp. E probabil un fel de pauza, ca sa regindesc unele lucruri, o revolutie facuta din tot felul de acumulari apocaliptice indese, cum spuneam. Am vazut un lucru deprimant. Eu am cautat tot timpul sa-mi fac prieteni. Toata viata asta am avut ca un scop nespus. Si am intrat in dialog cu unii si cu altii. Toti, fara exceptie m-au dezamagit cu ceva important. Dupa care iar am cautat si iar am acumulat dezamagiri. Bine, nu am vrut prietenii de duzina, sau prostesti, sau bazate pe cumetrii, sau interese mai mici, sau mai mari, desi au mai fost si de astea. Am facut si compromisuri, nu mari, dar unele necesare, cred, ca sa am un partener de dialog. Poate am fost si eu prea idealist, sau pretentios, sau exigent. E posibil. Pentru ca plecam de la un fel de prietenii locale, comunicam bine un timp, dupa care totul se iremediabil prabusea. Si ma gindeam ca asta o fi un esec de situatie, sau de context. Dar era unul de continuitate, sa zic asa. Pentru ca parea ca nimic din ce ar fi putut fi o relatie nu are substantza. Totul evolueaza pina la un anumit nivel, dupa care se opreste. Si se opreste atunci si timpul, si iluziile, si sperantzele, si orice ar fi fost bun pina atunci. Totul e un moment de cadere in abis, ca sa fie apoi o revenire de la zero. E normal sa fie chiar asa? Nu cred. Oamenii nu sint facuti sa suporte abisurile. Iar eu le traiesc constant. Si continuu. Sar de la un abis la altul ca broasca pe frunzele plutitoare. Si sint constient de asta. Si n-am luat-o razna. Probabil m-am tocit de la esecuri, si nu mai am asteptari. Asta pina la urmatoarea varianta de iluzie. M-am facut mai dur.
Sau mai rezistent, mai adaptat. Am pastrat constanta aceeasi fixa nefericire, ca sa fiu stabil. Si am pastrat fericirea ca notiune teoretica, una la care sa aspir. Nu mai am asteptari. Adica am, dar ele sint dincolo de real, ca nu pare concretizabile. Ca toti avem dreptul la asteptari. De asta nu se realizeaza nimic, ca toti vrem fericiri aduse de la altii, si nu construite cu o munca de sclav. Si toti vor ceva al lor fix construit pentru ei, fara ca sa depuna vreun efort de intzelegere. Sigur, sigur, sa intelegi e greu. Pentru multi e practic imposibil. Si astia cer, cit mai mult, si orice, fara sa dea nimic la schimb. A, poate dau sfaturi stupide, sau infecte, sau niciodata aplicabile, dar le dau. Nu accepta sfaturi, ca e sub demnitatea lor. Ei sint cu singe albastru, nu ca ceilalti. Si asa toti ceilalti ca ei. Toti care fac un ocean de suflete. Care te mira, si te fac sa te intrebi, ca Beatlesii: de unde vin toti oamenii astia singuri?

Wednesday, June 3, 2020

Decolare cu suspans



Grigore si sefu' in capsula, inainte de decolare.

Grigoreeee! Da sefu. Nu-mi mai zice sefu, ca nu vreau sa ma simpt azi superior, vreau sa fim egali. Bine sefu. Grigore, ma baiatule, ce mai faci mai baiatule? Bine sefu, ma pregateam de decolare. Lasa decolarea ca mai e timp. Bai Grigore, ia zi tu, cu cine tii, cu Superman, cu Batman, sau cu Spiderman? Cu toti sefu. Cum ba, cu toti, si daca e sa se cafteasca, pe cine pariezi? Pe cistigator sefu. Care ba, esti senil? De unde stii tu care e cistigator, ca sa pariezi fix cu el? Ghicesc sefu. I'auzi esti si ghicitor acuma, ba Nostradame baaa, nu poti ba, ca e aleatoriu. Ce e sefu? E aleatoriu ba, e ca nu se stie cine o sa cistige, ca sint chestii de moment, ca unii pot sa isi foloseasca puterile mai eficient in anumite situatii, capisci? Da sefu, da si aleatoriul asta nu e asa, o chestie care sa fie bagata in niste formule, ceva? Ca cu formule bag computerul la lucru si pac, iese rezultatul. Nu e ba, nici computerul nu le ghiceste ca nu e Nostradame. Ba, da daca se bate James Bond cu tine, cine o sa cistige? Cine seful? Baa, Bond ala care bea shaken, si ii omoara pe villains. PE cine? Pe aia naspa. Zi, ai vazut vreun film cu Bond? Da sefu, toate, pina la 100. PE toate? Aha. L-ai vazut pe ala cind o futea el pe aia buna de tot? Care din ele, ca-s mai multe. Pe aia ba, nu pe alelalte, aia tare, care voia sa il omoare ca era mina in mina cu ala nashpa. Sefu, in toate filmele e una naspa care vrea sa-l omoare. Du-te ba, ca mai sint si d'alea bune care se aliaza. Da sefu, da alea nu-s asa sexy. Ce vorbesti ba, da de unde stii tu ba cine e sexy, ce esti Nostradame? LE vad sefu. Da ba, le vezi, da tu ai gusturi artistice ca sa le apreciezi? Mai am sefu, ca si io-s om, da nu tot timpu. Zi ba, stii filmu ala sau vorbesc aicisha singur ca televizoru? Stiu sefu daca-mi dai detalii. Ete na, acuma vrei sa-ti zic si numele filmului, ba, tre'sa ghicesti. Si daca ghicesc ce cistig sefu? Cistigi stima noastra si mindria. Hai sefu, ceva mai bun de halit, sau beut, sau de cheltuit, asa pe vorbe nu ma joc. N-am bre, ca iti dadeam, hahaha, una peste ochi iti dadeam ba gigolo de extraterestre ce esti. Bine sefu, hai sa ne concentram pe decolare. Lasa decolarea, ba Grigore, ca ma ocup io de asta ca stiu pe ce butoane sa apas. Tu stai calm ca te pun sef la aterizare. Bine sefu, da la aterizare trebe dacit sa dashchidem parashutili. Nu ba, ca alea sa deschid automat. Bine sefu. Ba, sa fii atent la scutu termic, sa nu sa incalzeasca. Pai si ce sa-i fac sefu? Sa-l racesti ba, vezi tu cum, te descurci. Bine sefu, il racesc da daca sa raceste prea tare? Lasa ba ca e calibrat, e nava dashteapta ba, stie cit sa sa raceasca maxim si face chestii ca sa nu sa blocheze, e dashteapta nava ba, nu e ca tine proasta si agramata. Bine sefu. Grigore fa-mi o poza in costum de astronaut. Sefu, am uitat aparatu la statie. Ba ce prost esti, ti-am mai zis ca esti prost, cum ba sa uiti aparatu, da costumu de cosmonaut de ce nu l-ai uitat? Ca l-am pus pe mine sefu. Ba, bine. Sefu, ti-a placut ce frumos se vedea din tunel de sus? Lasa ba ca o sa urcam si mai sus, sa vezi de acolo priveliste. Bine sefu. Grigore, tu ce crezi pamintu e rotund, sau e plat? E sferic sefu. Ba, sferic, da e rotund? E geoid sefu. Ba, ce te intreb io si ce-mi raspunzi tu. E rotund sefu. Bravo, ai ghicit, e rotund, ba, esti bun la geografie. Ia sa te intreb de istorie. Intreaba sefu. Ba, tu stii cine a fost Alexandru Macedon? Stiu sefu, da nu spun. Cum ba, stii si nu spui, ce e secret de shtat? Nu sefu, da iar o sa ma iei cu detalii d'alea exclusiviste. Nu te iau. Bine seful, atunci MAcedon a fost Alexandru. Hahaha, bravo Grigore, esti mai prost ca un virus. Sefu, hai sa decolam ca a trecut numaratoarea inversa. Cum a trecut ba? A tecut de fo 5 minute, da a zis ca e ok ca amina decolarea. Cum ba sa amine? A zis ca ploua si nu se risca. Bine ba, atunci hai sa mergem la statie si sa ne imbatam prashtie. Mergem sefu, da platesti tu beutura. Bine io platesc. Da daca ne mai amina, tura viitoare tu platesti.

Tuesday, May 26, 2020

Revenite reveniri



Noptile vin dupa zile. Dupa alte nopti vin alte zile. E un sir infinit de zile, nopti, amestecate, si continue, de nu mai stii de unde a inceput tot, daca inainte de orice a fost ziua, sau noaptea. Acuma e noapte. Noaptea unei zile incolore-inodore-insipide, si fara sens, aproape. N-am facut nimic memorabil. De ceva timp nu mai fac ceva care sa zic ca merita. E o plutire, parca. Zbor fara sa zbor, dar si fara sa ma afecteze. Mi s-au tocit simturile si trairile. Inainte eram mai vivace, mai implicat, traiam mai intens experientele. Acum mi se filfiie de tot. Nu exista ceva care sa "se" merite. Sau n-am descoperit eu. Inainte eram animat de niste impulsuri, care imi declansau in cap niste cevauri ca niste panorame Google-Earth gen. Era ca si cum stateam intr-un loc si vedeam tot ce era imprejur. Locuri care semanau cu ceva, dar nu erau exact conforme cu locurile reale, erau transformate de minte, ca sa se conformeze cu un fel de stil, sau model de traire, nu stiu exact ce, dar era o legatura tare, ca, daca aparea imaginea, intra si stilul/modelul. In fine, fiecare are trairile lui. Bine, eu m-am format intr-o perioada si intr-un timp cind existau unele idei novatoare, de schimbare. Chiar daca era pe vremea ailalta, erau, nu stiu, parca suficient de moderne cit sa nu ne fie rusine daca am fi emigrat chiar atunci. Eram contemporani adica cu realitatile de dincolo. Moderni. Si la distanta de tot ce era vechi, uzat moral, sau stupid. Gindeam altfel decit parintii nostri, cu totul altfel, ce ne distantza enorm. Bine, societatea aia, ca si asta, semanau. Adica erau la fel de primitive. Evolutia nu a aparut inca, ea e doar teoretica. Dar, iar, nu conteaza ce a fost. Sau ce e. Sau ce va fi. Nu conteaza nici daca e bine, sau rau, daca ceva are vreun sens, sau nu. Pentru ca oricum, ca te-ai realizat, sau nu, ca esti bogat destept si bun, sau prost, sarac si rau, tot aceeasi soarta o ai, "intre 4 scinduri" vorba lui Eminescu. Toti crapam intr-o zi, si asta e. Totul e sa ne implinim drumul, cred ca aici ne gasim sensul. sa ne dezvoltam capacitatile, talentele, si sa dezvoltam ceva. Adica ceva care se poate transmite catre ceilalti. Altfel e aiurea. Desi, si ca sa cauti sa comunici cu lumea e absurd, ca nu-i pasa nimanui de absolut nimic. E o varza sociala peste tot, si toti se lupta salbatic sa reuseasca ceva. Multi vor bani multi, sau ce stiu eu ce mai altele. Altii vor lucruri simple si fundamentale: casa, familie, job, toate cit se poate de bune. O fi si asta implinitoare, acumularea de senzatii, si sentimente, dar e la fel de trecatoare. Parca e mai bine sa fii singur, esti mai calm, ca nu te freaca nimeni la melodie. Si n-ai stress, deci poate traiesti mai mult. E buna si izolarea de ceilalti, daca e posibila, din fix aceleasi ratziuni. Si asa imbatrinesti, si asa corpul se degradeaza, si apar dureri de tot felul. Nu stiu daca un patener te-ar ajuta in vreun fel, ca sigur sint nefunctionalitati in relatie, sint idei diferite, etc, suficient cit sa-ti vina sa nu mai vrei sa fii impreuna, ca na, ori traiesti cu adevarat o relatie, ori o eviti, nu prea exista compromis, cel putin asa vad eu. Compromis adica relativ la lucrurile importante, nu la detalii, ca detaliile pot fi chiar diferite, unii se impaca foarte bine desi nu seamana deloc in detalii, ca au dileli diferite fiecare. Dar gindesc la fel, asta e important, si, e rar. Asta-i viata. Am chef acum sa fumez o tigara si n-am, tre'sa cumpar miine. Am rarit tigarile, dar inca sint dependent psihologic de ele, nu fumez mult, dar imi trebuie sa trag citeva fumuri ca sa trec de starea asta de nevoie de a fuma. Asta e, nimeni nu e perfect, deci io nici atit. Cred ca am trecut printr-o stare de je m'en fiche de tout, fuck all, fara chef de nimic, ca iar am dat peste imbecilitatea umana agresiva in actiune. Cu genul asta m-am intilnit tot timpul, si am avut probleme. Tot izolarea e mai buna, si no doar pentru virus. PEntru linistea, calmul, si echilibrul necesar. Dacit.

Sunday, May 10, 2020

Suge-o se scrie cu cratima

Dixtractie nene. Seara asta vad mult trafic din Ro, e posibil sa fie sandilaul din Birlad, si/sau din gasca dilimacului. Mersi pentru trafic, asa fac si eu bani de buzunar, de-o bere, o pizza, ceva ca sa imi aduca aminte de liceu, hahahaha. Pare ca s-au activat febrilii dupa ce le-am zis ca mai vedem noi ce si cum. Spor la cautat. Era o carte care suna asa Suge-o Ramona, tradus Oh, Ramona. Asta va tranzmit dacit, sugeti-o, chit ca nu o stiti pe Ramona. Scuze pentru limbaj ne-academic. Daca asa ceva apare in vreun link pe vreun site adica ceva pus de vreun dobitoc sinistru ca sa ma faca "de ris" o sa fie cu repercusiuni. Nu eu, ca nu-s asa bun la smechereli, niste pretini buni. Daca e asa pentru delectare, spor la lectura.

Tuesday, May 5, 2020

Drumuri de cautari



Am vazut o fotografie a unor absolventi de LVA din 75 la o reuniune din 85, si mi-am adus aminte de multe, si am zis sa le scriu, ca sa nu le uit. Eu am terminat in 85 la C. Am fost la C de la inceput, ca la A erau pilosii, sau cei care erau bine vazuti, ca functionau foarte bine pilele-cunostintele-relatiile pe acea vrem, cum stim. Si la A erau profii cei mai calmi, si mai calculati, mai prietenosi, sa zicem asa, desi liceul era vazut ca unul de elita, si toti se stia ca sint duri si exigentzi, dar era totusi o diferentza intre ei. Ursu de mate, cu care am facut eu era un zbir. Tremuram la orele lui toti, era o raceala si o frica in clasa de cadeai pe jos, si nu pentru ca ar fi trebuit sa faci 10 probleme ca tema, probleme din Gazeta Matematica, culegeri, olimpiade internationale, si rar cele mai grele din manual, ci ca totul era pe viteza. Cind te scotea la tabla iti dadea maxim 5 minute sa expui solutia, altfel, daca te mai incurcai luai un 2, sau un 3 fara discutie. Ursache a luat un 2, tin minte, doar ca s-a incurcat la interpretarea rezultatului, dupa ce rezolvase toata problema. Am aflat mai tirziu ca marea majoritate de la noi faceau meditatii la mate, si asta chiar daca aveau parinti profi universitari. Ideea e ca trebuia sa cam inveti pe de rost rezolvarea, ca sa o expui, altfel, daca mai uitai ceva erau putine sanse sa te ajute dl Ursu. Ii zic domn ca inca, era o diferentza intre noi, si el era experimentat, ca probabil avea o colectie de probleme cu care ne taxa tot timpul. El cauta elevi cu care sa se laude ca au avut rezultate la olimpiadele internationale, ca sa se umple de glorie, ceea ce, nu prea s-a intimplat. Au fost citiva, dar nu asa cum si-ar fi dorit el. Era un profesor oportunist dl Ursu, si care jignea subtil, fara sa te injure, dar iti dadea la temelie continuu, ca si cind ai fi fost un nimeni, si aparent fara sa-i pese, pe modelul robotic. Era si extrem de impulsiv. Cind ii povesteam lui taica-meu ce ne face imi spunea ca asta e liceul, si ca el nu intervine ca sa ma mute din clasa, pentru ca nu stie ce fel pot sa reactioneze profii, si sa nu ma buseasca si mai tare. Si asa am ramas la C 4 ani, si dupa treapta a 2a, desi unii au mai facut niste jocuri si s-au bagat la clasa A, cea mai "buna" cica. Era 5 clase pe total A-B-C-D de mate fizica, si E de mecanica. ORicum cu Ursu de mate iti pierea cheful sa mai faci matematica, chiar daca ti-ar fi placut obiectul in sine, dar te traumatiza stilul si atitudinea lui. Ceilalti profesori au avut poate mai multi pe la olimpiade, pe linga ca ceilalti profi lucrau cu toti elevii, si ii ajutau, nu doar faceau parada cu cite unii ca sa se dea mari. Asa erau vremurile pe apucate, si pe lovituri duri, iar la noi cam multi profesori erau fosti inspectori, ca te si mirai de ce asa eminentze nu se duc sa predea la facultate daca erau asa buni. Pozitiv era ca mediul era plin de idei, si absorbeai cantitati mari de cunostinte si din ora, dar si din discutiile cu ceilalti, care cum era pasionat de cite ceva. Meditatii n-am facut deloc, la niciun obiect, ca ma chinuiam singur sa rezolv problemele, chiar daca multe dintre ele, la mate, erau cvasi-imposibile, pentru ca erau bazate pe niste "chestii" specifice pe care sa stii sa le folosesti ca sa gasesti solutia. Ma mai ajuta uneori taica-meu ca stia pe unde vazuse ceva asemanator, si imi arata prin carti mai vechi, sau mai noi de mate, dar munca de "tradus" solutia, cind o gaseam era a mea. In fine, nu era greu, in sensul ca nu as fi putut intelege fix o chestie, sau alta, dar era totul prea umplut cu detalii, si trucuri, ori matematica e mult mai directa si mai clara, si presupune logica si conexiuni intre date, acolo aratai ca te duce mintea, nu la a lega detalii intre ele, care detalii erau uneori din fundul labirintului matematic (sa zic asa). In fine, e de povestit pentru 1000 de ani ce am trait eu acolo. Se spune ca uiti intimplarile, dar nu uiti ce ai simtit atunci, si asa si eu. E adevarat ca am trecut prin mai multe capitole din mate, si am vazut cum se pune problema, am inteles "stilul" de acolo. La fizica la fel, am vazut cum sa caut solutia, avind teoria data. Dar nu m-a pasionat chitzibusareala de acolo, si de asta imi mai bagam picioarele in el de studiu cind vedeam ca te pierzi in amanuntele care tot veneau in sir continuu. Am zis hai cu filosofia, dar si acolo erau multe contorsiuni care iti faceau noduri prin minte. In fine, cred ca liceul e locul marilor mele cautari, si negasiri. Dar am avut sansa mediului de acolo, si, ca si la facultate, am vazut cit de multe exista, de invatat, intr-un domeniu. Oricum logica mea proprie mi-am definit-o sigur acolo, traind toate emotiile drumurilor posibile de cunoastere. Cit mi-a folosit dupa, nu stiu, ca nu prea am ajuns in medii meritocratice, si m-au cam dezgustat experientele cu tot felul de idioti, care mai de care mai bine infipt pe o pozitie nemeritata.

Saturday, May 2, 2020

Analiza pe text



Dialog intre el, si Grigore.

Gri-go-re. Da. Bai Grigore, bai ma baiatule, care mai e shmenozeala? Ce shmenozeala? Baaaa, shmenozeala aia, din es-presie, ba, adica cum e, ce mai e? Nu e, azi e fara shmenoiala. Aha, bine ba baiatule, auzi, acuma, hai ca-mi esti simpatic, vrei sa-ti dau un citat? Vezi poate-ti dau eu un citat de te ia la urgentze (ii arata pumnul). Nu baaa, baiatule, un citat e un citat, nu e cu pumni, e, asa, mai eternic, mai po-etic, intelegi? Nu. Ba, e ca sa te puna pe ginduri, sa meditezi..Sa ce? Sa cazi pe ginduri baaa, pricepi? Nu. Cum ba, pai ori te pune pe ginduri, ori cazi de pe ginduri, ce-s alea ba, e ca la circ cu mersu' pe zirma? Nu ba, e asa, ca (figura meditativa), e ca..Ba, esti prost, uite citatul, ca tre'sa-ti esplic prea multe. Zice asa "nu fi prost ca tara geme" de Eminescu. Il stii pe Eminescu, nu? Il stiu, da era din alta zona, nu de la noi. Baa, nu era vecin cu noi, era poet. Aha, da, pai normal, uite ce nume lung are. Baaa, nu era poet din cauza numelui. Nu? Nu. Atunci de ce era poet? Ca asa era el nascut ba, poetii e altfel. Aha. Si ce daca? BA, uite ce bine spune "nu fi prost ca taa geme" e plin de intelesuri. Da? Ce-s alea? Intelesuri de alea ba, de toate felurile, uite, tara geme, stii ce inseamna asta? Ca face gem? Nu ba, ca geme ca sufera ba, si geme, ca e intr-o stare de gemut. Si ce face cind geme? Cum ce face, doar geme, ce sa mai faca, vrei sa sara intr-un picior? Nu baaa, esti comic, nu ca sa sara cind geme, da, putea sa faca 2 deodata, ca tine cind fumezi pe buda. Ca doar nu citesti pe wc. Nu citesc. Da' cind citesti? Cind beau, etichetele. Aha, pai normal, respecti eticheta, hahaha, baaaa, asta era o poante trebuia sa rizi. De ce sa rid? De poanta ba bolovane. Bine, tura viitoare sa ma anunti inainte cind faci o poanta sa ma gidil singur. Te anunt cu o zi inainte ca tu pricepi greu. Baaa, tie iti vin intelesurile la bancuri cu o intirziere mai mare ca trenurile in gara. In fine. Ba, de ce zice poetul nostru nepereche ce zice? Nu stiu. Ba, zice ca e nepereche de bun. Ce e aia nepereche? E fara pereche? Aha, era hol-tei? Nu ba, doar necasatorit, adica fara nevasta, ne-pereche, pricepi? Are si o poezie Pe linga plopii fara sotz. Bine el era tip, trebuia sa zica fara sotzie, dar poetii mai modifica limba, ca sa sune asa, mai e-laborat, pricepi? Nu. Ba, plopii erau pe linga el, si el era ne-casatorit. Si asta iti da asa un sentiment de tristetze, sa vezi poetul pe linga plopi. Pai si ce treaba avea ca el era necasatorit cu plopii? Avea ba, ca era conectat cu natura. Oamenii nu-l intelegeau de bun ce era, si el mergea in natura sa se deconecteze. Pai, si nu era carantina? Nu era pe vremea aia ca nu descoperisera atitea, ca acuma. Ba, nu-ti mai zic ca iar ma pui sa-ti esplic, si asta ma deturneaza. Te ce? Ba, te-au trimis serviciili sa ma confuzezi, ca le merge mintea sa mai foloseasca idioti ca tine, sa faca shmirifonfleli. Ce-s alea? Ba, ia inapoi la poezie, aia cu tara geme. O sa ma intrebi ce treaba are gemutul cu tine ca esti prost, nu? Nu te intreb, ca nu-s prost. Bravo, asta nu inseamna ca esti destept, dar pui bine problema. Mersi. N-ai pentru ce, ca nu ai ba, nu ai nici cu ce, hahaha, rizi ba si tu, macar asa de complezentza ca e o gluma. Nu rid. Bine, nu ride, ca e vina mea ca nu te-am anuntat cu o zi inainte ca am sa fac o gluma. Na. Asta era, am vrut sa-ti zic ceva ele-vat, sa te fac sa ai o ele-vatzie si o re-velatzie. Da esti refractar ba, ca nu reflectezi, ca tu refractezi. Io? Tu ba. Esti imun la idei dashtepte, te-au vaccinat in cap cind erai mic, sau ceva. Nu-ti mai spun, ca si asa vorbesc singur. Mai bine ma inchid in baie si vorbesc la oglinda. Gata, nu mai zic. MA duc acasa sa ma imbat, ca sa uit. Ce? Toate. Ca esti varza bai, si ma faci si pe mine varza.

Wednesday, April 29, 2020

Sarbatoare cu vidan-jeori



Dragi auditoriu, oameni buni, azi facem petrecerea pentru festivalul erectiilor, ca asa sarbatorim noi, nu avem ca japonezii penishi dar avem dacit plante virile castraveci, praj, morcov si alte radacinoapse. Bine ati venit deci la primul festival de carantina, tinut la cantina, eu sint Dan Amadeus Motzar, e ca Mozart dar fara t, ca asa ne cheama pe noi din strabuni, probabil ca avem rude cu rudele rudelor lui Mozart, dar n-am verificat ca nu ne-a permis bugetul. Dar azi din bugetul comunei am alocat o suma ca sa ne de-lectam cu bucate naturale, bautura naturala lichida, si muzica de doi lei. Pardon, muzica data de DJ DoiLei, celebru in Adincata si Cacinarea, sponsorizat de Cicatule (scuzati) concernul nostru local de vidanjori. Eu sint singur la cantina, si voi minca bine, pentru ca sponsorii nosti vidanjori ne-au adus bucatele lor proprii, care inca n-au venit, ca li s-a spart vidanja, si acum tre'sa curetze, deci mai dureaza umpic, pina atunci am sa va anuntz prima formatie de cintece si jocui pulare (scuzati, asa se recomanda) la bara verticalo orizontala de lemn. Mi se sufla in casca ca formatia nu e gata, si damele de companie, adica din compania de dansuri mai au de lucrat la imbracaminte, desi ele danseaza in pielea goala, dar imbracaminte nu e suficient de sumara, deci mai asteptam. Asteptam...Mai asteptam..Bai Grigore te'g gura de vidanjor da cu informatia ca te bag cu capu'n vidanja de rahat pansat. Scuzati aveam o discutie particulara cu regia de emisie. Ni se serveste primul vin de pe vremea lui Alexandru Macedon, o sampanie de Cicanari cu aroma specifica. Scuzati, de la cramele lui Alexandru zis Macedonul, nu e sampanie, e o drojdie calitatea prima foarte aromata si delicata si pishata, scuzati pisata in mojare inainte sa fie calcata in picioare de, scuzati, era sa zic de damele de companie, dar nu sint ele, caci nu sint, adica chiar nu sint, daca nu sint, nu sint, si asta e un fapt, ele nu sint, deci nu insistam. Deci sa gustam drojdia. [Bea, cade sub masa, se ridica repede]. E foarte buna aroma pe mine m-a lovit in palat, adica in cerul gurii de parca mi-a dat Rocky o directa, dar mi-am revenit, ceea ce va doresc si dv. Ma anunta Grigore din regie, la noi, stiti, avem buget mic, si regia e la bucatarie, carul de transmisie l-am instalat pe aragaz, hai Grigore zi ceva. Se pare ca ori i-a luat foc carul lui Grigore, ori s-a suparat ca cica cineva i-a zis ca el, si emisiunea e de cicat, ca sa cheme vidanjorii sa ne curetze, da, asa e, unii sint ironici si tendentziosi, si Grigore e sensibil la remaci ne-profesioniste, si ne trebuie un timp sa reparam defectiunile technice. Asteptam. Intre timp, printre injuraturi am inteles ca ne va cinta chiar ABBA, in direct o piesa de BoneyM orchestrata de Gazebo. Scuzati a fost o atingere, am receptionat o alta tansmisie, nu era de la Grigore, deci cinta si ne incinta grupul Barbarii din Barbosi Galati. Scuzati, Barbosii din Baicoaie. Din Baicoi. Scuzati, din Urlati. Nu era un indemn, nu urlatzi, si taiati-i sonorul lui Grigore cit e in crize, va rog. Grigore spune ca nu se zice "vidanjor" ca suna a zeflemea pentru grupul care e mindria comunei noastre, ci "vidan-jeur" cu pronuntzie frantzuzeasca pe ultima laba. Scuzati, ultima si-laba. Si cu r frantzuzesc din git ca cind faci gargara cu unele produse de vidan-jeurie, adica vin local. Cu arome locale. Grigore zice sa-i zicem si lui Gregoire, sa fim in ton cu franceza, noi aici sintem frnco-fili, si vorbim fluent limba lui Francmason de cind dacii i-au cucerit pe romani, si si-au dat foc la vii, de s-a propagat si la Roma, de l-a inspirat pe Nero sa faca poe-zii cu rime de toata vidanjeria. Am facut un joc de cuvinte, hahaha, acum nu ma laud dar eu sint si poet si am 3 volume tiparite la imprimanta, si, inca nevindute, ca fac dumping decit le-am adaugat la cosul cu surprize pentru localnici. La noi se mai fac sezatori si se mai recita din poe-ziile mele, deci sint si celebru, si va rog sa nu ma invidiati. Grigore inca nu trimite mesaje, deci e posibil sa ii fi luat foc carul, sau sa se fi imbatat de la vin si sa tina mono-loage sub masa, sau sa-l fi tinut ocstatic damele de la trupa de companie, inca nu stim, dar exista o varianta posibila, ca azi, si zilele astea totul e posibil, nu mai stii cine pe cine a fu..scuzati regulat, in sensul ca au comunicat regulat. Eu tot spun ca sa umplu transmisia, ca Grigore nu ma ajuta, pare ca ori e ocupat, ori e un cretin si un bou si un deshantzat mai mare ca Caligula, scuzati de cacofonie, dar ma scoate din pepeni Grigore, si noroc ca sintem la parter ca l-as fi aruncat de la etaj. Aici la cantina toate e bune, au de toate inclusiv scaune, mese nu mai au, pentru ca nu e nevoie, ca nu servesc mincare, pentru ca au mincat ei tot de cind cu carantina, si au dezinfectat locul asa ca veniti cu incredere aici, sa simtiti mirosul de aroma locala de vidan-jeurie. Incheiem tranzmisia cu multumirile infinite pentru sponsorii locali vidanjori de toata isprava, oameni de cicat, pardon, de bine, si va invitam la urmatoarea noastra transimisie de aici din comuna noastra. Speram ca Grigore mai e inca viu, sau macar in coma, dupa toate astea. Daca nu asta e, viata e mortala, si noi ne exprimam condoleantze. PArdon, sincere urari, ca Grigore a inviat, si va ureaza o viata de cicat. Scuzati de bine, cu tot ce va doriti. Sa va f.., scuzati, el a spus ca sa va faceti sanatosi, si sa scapam de visuri, pardon virusuri, si toate bune!

Monday, April 27, 2020

Treceri catre inceputuri



Scrisul consuma unele energii. E adevarat ca ele sint depozitate undeva in niste incaperi alaturate, ca sa fie la indemina. Pe o nava spatiala care poate e imaginata, poate e reala. Poate chiar am aterizat din viitor in coordonatele astea spatio-temporale, si ma fac ca sint un om al prezentului. Sau poate visez ca sint aici si acum, si eu sa fiu undeva in alt timp, conectat la un computer care imi construieste realitatea asta. Poate aici, ce vad e avatarul meu. Sau poate e chiar realitatea cea trista si iremediabila ce chiar traiesc, si imi pare rau ca e ea, si vreau sa cred ca eu sint in alte lumi, si am aterizat aici. Sau poate sint intr-un univers paralel acelasi eu care a vrut sa experimenteze viata de aici. Nu stii niciodata daca ce traiesti e doar una din numarul mare de realitati posibile intre care "sari" ca sa simti adrenalina, si in care, dupa salt, ti se sterge memoria anterioara, si inlocuieste cu cea curenta. E posibil, daca asociem toate cu technologia. Doar ca sintem fiintze biologice, si traim un timp limitat. Poate ca asta ne face sa ne gindim la posibilitatea maririi duratei de functionare. Vrem sa fim altfel, si visam la asta, dar nu prea o putem realiza. Pentru ca asta ne e dat. Si traim in concordantza cu asta. Desi am fi putut sa ne nastem peste 1000000 de milioane de ani, si am fi trait atunci alta viata. O cu totul alta viata. Si poate si una cu mult mai lunga, si mai plina de realizari. Adevaul e ca am prins vremuri furtunoase. Cu multe schimbari rapide. Si cu multe capete patrate care sa caute sa ne frineze miscarea evolutiva. Asta e starea de fapt. Se putea mai bine. Dar se putea si mai rau. Si inca sintem pe linia de plutire. Traim. Putem sa ne simtim bine, si liberi sa facem fix ce vrem. Cu toate constringerile impuse de niste situatii. Lumea e rapid schimbatoare. Si ne-am adaptat in viteza. Mie nu-mi e frica de schimbari, eu chiar le vreau. Dar sa fie schimbari inspre bine, si inspre aprecierea capacitatii de a gindi. Altfel ar fi aiurea. Si noi sintem intr-o evolutie ascendenta. Asa se spune. Pentru ca e o cunoastere aplicata peste tot, care atrage dupa ea o alta cunoastere aplicata, si alta, si alta. Si toate din ce in ce mai inalte. Oportunismul ieftin inca exista, e adevarat, si asta aduce probleme adevaratilor inteligentzi. A evoluat si prostia, ca sa nu fie luata pe sus, si aruncata la cos. Dar nu mai functioneaza vechile mituri. Pentru ca azi adevarul cam darima toate barajele. Nu mai e vreo suprafatza care sa pretinda ca e un intreg, pentru ca toate sint transparente. Vezi ce e inauntru, dincolo de margine. Dar mai sint personaje care iluzioneaza bine, si pacalesc ochiul, si simturile. Inca. Creaturi care par, si care nu inseala intuitia nimanui, dar care sint tolerate de social asa cum sint. Doar pentru ca par, si doar pentru ca e bine sa existe si exemple de oameni care par, ca sa nu devenim ca ei. Restul raminem cum sintem, fara sa ne exageram conditia, pentru ca asa sintem. Naturali. Fara ocolisuri inutile. Si la atita cunoastere imprejur ar fi ridicol sa incercam sa parem altfel, pentru ca s-ar vedea imediat, si am ajunge blamabili. Si ne-ar lua prea multa energie sa jucam un rol. Nu prea ne-ar ajuta la nimic. Mai bine sa traim absolut sincer. Fix in acord cu ce sintem. Ma gindesc de multe ori daca ce sint, social vorbind, e ce sint in intimitate. Bine, cu mici diferentze de atitudine, ca una e printre ceilalti, si alta in locul meu. Cred ca da, ca mi se pare dubios sa par altceva, si ar fi absurd sa joc un rol. Plus ca m-ar obosi enorm. Desi inca mai trebuie sa ma fac ca sint si prietenos, si deschis, si etc. Adica mai prietenos, si mai deschis decit sint, pentru ca unii oameni profita de mine. Sau incearca. Am si eu limitele mele, nu pot fi infinit prietenos si deschis, ca-s om, si obosesc, na. Dar depinde si asta, ca sint unii oameni care chiar merita efortul. Ca si ei fac eforturi. Ca na, nu e usor sa comunici lucruri interesante doar in stilul tau, trebuie sa mai adaptezi. Da daca primesti raspunsuri inteligente e clar ca e ceva bun in aer. Poate chiar un inceput de comunicare.

Saturday, April 4, 2020

Limite si pasiuni



Totul e complicat, si e plin de structuri cu ramuri principale de care se leaga ramuri secundare, de care se leaga alte si alte ramuri. Asta daca e sa vedem lucrurile intr-o schema 2D. Ca in 3D e mult mai complicat. Daca e sa intri in detalii intri in labirint, si ai de zis cite in luna si in stele, de uiti de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi. Uneori uiti si cine esti, si ce cauti acolo. Oricum mintea cea pe care te bazezi are resurse uriase; mintea in general, creierul adica. Pentru asta tebuie sa il folosesti cit mai eficient. Cind esti relaxat gindurile sint putine, si traiesti mai mult senzatii, dar cind ai situatii de stress functioneaza mai multe planuri de gindire, simultan. Asta pe linga intuitie, imaginatie, etc. Apoi folosesti multe metode grafice, ca tii minte mai usor o imagine, si pe ea plantezi informatii. Fiecare are metodele lui, evident. Ma gindesc la toate astea, pentru ca am plecat de la gindul ca in perioada cit eram adolescent, si ceasca dictator nu aveam informatii, eram saraci, si asta ar putea genera invidie pentru cei de acum, care au internet, tv, masinarii, roboti, si access la multa cunoastere. Si am luat pentru inceput ceva de muzica.Mi-au venit in minte, clar, ABBA, BoneyM si topul american de la Europa Libera. Dar am ascultat enorm de multa muzica, acum imi dau seama. Mai mult pop, dar si rock, disco, ceva classica, si restul mai putin. De fapt ascultam ce pica mai bine pe starea mea, si la care si aveam access. Apoi informatiile stiintifice, la fel erau putine. Ceva era la Teleenciclopedia, apoi a fost Cosmos cu Sagan, care m-a impresionat. Mai aveam Stiinta si Technica, si almanahul Anticipatia. Asta dupa ce trecusem de stadiul Jules Verne, ca eram mai tinar atunci, si acum voiam ceva mai de substantza. Am citit nu stiu daca volum urias de carti, dar le-am citit cu mare atentie, si pasiune, de ca si cum ar fi trebuit sa dau examen din ele. Si asta a fost determinant, cred. Acuma am uitat mult, dar ceva a ramas prin niste colturi de memorie, si probabil ca imi vor reveni, daca va fi nevoie de asta. Dar mai trebuie sa si uitam, ca avem de pus in loc altele.Dar altceva aveam in minte. Nu neaparat cantitatea mare de informatii pe care o poate absorbi creierul, cit capacitatea lui de a construi. E adevarat ca totul e bazat pe ce ai invatat mai demult, ca nu faci nimic de la zero. Dar e uimitor. Uneori citesc ceva bun, memorez, si uit ca l-am citit, si cind scriu imi vine acel ceva in minte si ma bucur ca am asa imaginatie. Dar lucrul ala era undeva, inainte. Pe urma realizez asta, dar, pe moment am alta impresie. Bine, multe constructii de idei sint inventii, asocieri bazate pe ce exista, nu lucrez doar cu ce am memorat mai demult, ca ar fi plictisitor. Plecasem de la ideea cu informatiile pentru ca ma gindeam sa scriu despre cum era la un examen, ce trairi extreme aveam, si cum lasam mintea sa alerge extrem de repede in toate directiile. Pentru ca era vorba de supravietuire, adica sa trec de un examen in care aveam de-a face cu oameni, ca nu ma testau roboti, ci oameni, care uneori erau in toane bune, alteori nu. Dar lupta cea mai dura nu era cu ei, ci cu mine. Pentru ca trebuia sa trec de frica, de blocajele de tot felul, si sa ma bag adinc in propria memorie, ca sa scot de acolo ce invatasem. Uneori exercitiul asta il faceam ca o ambitzie, de a arata unor exemplare dintr-un mediu ostil ca gindesc mai bine ca ei. Capacitatea mi-o simteam valabila, ca ma testasem de multe ori, dar nu aveam atitea miliarde de informatii cu care sa lucrez. Aveam doar ce invatasem cam mecanic, lucruri unele intelese, altele nu, pentru ca trebuia sa fiu eficient la reprodus datele. Si la asta nu prea ma pricepeam. Plus ca avem o competitzie feroce, colegele de an. Cu o memorie care darima orice limita, si orice intelegere a mea asupra mintzii omenesti. Ele luau note mari, eu note medii, ca na, asta era. De ce naiba nu ne lasau cu cartile pe masa la examene? Ca atunci s-ar fi vazut care-cine-cum gindeste. Ca nu tre'sa le stii pe toate pe de rost. In fine, la examen storceam din mine ce puteam, si cind incepeam sa nu mai suport, si sa vreau sa evadez mergeam sa expun la tabla ce aveam, si, fie ce-o fi, ca iau examenul, sau il pic, nu ma mai intereseaza, vreau sa scap. Si asa traiam la limita toate experientele astea de testari, fata de care timpul petrecut in restul anului, cu cursuri si seminarii era ffff plictisitor. Dar era magic, si misterios, si pasionant. Bine aveai dureri de cap dupa aia, dar aveai si multe amintiri.

Thursday, April 2, 2020

O intelegere



Greu de inteles de ce nu conlucreaza oamenii. Te uiti de exemplu la cineva educat, cu stiinta multa, studiu, etc. E dragut, vorbeste calm, respectuos, chiar prietenos. E si putina raceala in cuvintele lui, pentru ca are spiritul format pe multa munca, si asta a cerut niste sacrificii multe, si o mica indepartare de stilul "prietenos" Dar e o placere sa discuti cu el. Rau nu a facut niciodata nimanui, ba a ajutat cit a putut. Unii il urasc, altii iisint prieteni. Nu-i inteleg pe cei care sa-l urasca, pentru ca omul a muncit ca un sclav, nu e de invidiat. A avut si niste ghinioane in viata, plus ca a fost mai tot timpul un singuratic. Si el e un caz, din atitea. Cum ar fi daca toata omenirea ar fi formata din oameni ca el? Adica daca toti ar fi nu neaparat prietenosi, dar macar tolerantzi? Pentru ca e adevarat ca exista o dreptate a fiecaruia, dar o intelegere se poate construi intre oameni.

Tuesday, March 31, 2020

Deschis



Unele lucruri e bine sa ramina deschise. Care, nu stiu, ca e discutie lunga. Cit de deschise, iar nu stiu, deschise la maxim. De exemplu, un film. Te uiti la el. Vezi cum incepe, vezi personajele, legaturile dintre ele, si locul si timpul actiunii. Urmeaza cuprinsul, cu actiuni, re-actiuni, legaturi, comunicari, acte, etc, si incheierea, cind toate se termina intr-un fel, placut sau ne-placut, dar se termina, si totul devine la timpul trecut, adica se cam sterge din minte, pentru ca ciclul s-a inchis. Era mai bine ca filmul sa se fi terminat in timpul actiunii, si sa lase totul deschis imaginatiei tale. Fara un final care sa faca totul uitabil. Bine, orice opera trebuie sa fie completa, deci finalul trebuie adaugat, dar el e facut ca sa fie totul rotund, nu pentru ca e necesar. Mie imi plac inceputurile, si un pic din desfasurari, si restul sa ramina fix asa. Eu rareori tin minte cum s-a terminat ceva, decit, na, in anumite cazuri, in rest las totul deschis, ca asa mi se pare mai sanatos si optimist. Ca asa functioneaza si mintea, cu strategii continue, ce sa faci, cum, ce variante sint, care sint posibilele urmari, etc. Mintea nu construieste finaluri, asa cum o fac filmele, sau cum o face viatza in general. Ea e in activitate continua, un sir infinit de ginduri care vin dintr-un infinit, si se duc spre alt infinit, in siruri curbe, care mai simple, care mai inodate, care legate intre ele, etc. Mintea functioneaza doar cu elemente de stari, actiuni, reflectii pozitive. Unii insa baga in pozitivul asta elemente negative, ba chiar apocaliptice pentru a soca, sau a impresiona, ceea ce e aiurea, dar na, salbaticia isi spune cuvintul. Lipsa de idei valabile conduce la dorintza asta de a ataca prin limbaj. Un educat vede lucrurile altfel si vorbeste altfel, comunica ceva cu mult mai important in sine, care nu are nevoie ca filmele slabe, de multe efecte speciale, care sa compenseze. Multi care nu inteleg ideile se lasa impresionatzi de cuvinte, de sonoritatea lor, si de asocierile interesante de sonoritatzi. Sigur, asta are un efect artistic, ca o scena de actiune dintr-un film, dar e prea ieftina doar folosirea lor, care e tentanta, recunosc, si mie mi-a placut intr-un timp sa o ultra-uzez, mai ales ca nu-s multi carora le reusesc asociatiile interesante de cuvinte, ca cele din articolele despre stiinta si technologie. In fine, e o discutie lunga, mai usor de vorbit, decit de scris, si si mai usor de discutat tema asta cu amici, la o bere, cind mintea e mai imaginativa. In ultimul timp ma gindeam la Print si Cersetor a lui Twain, citita demult, cind cei doi copii, unul print, altul cersetor, isi schimba locurile intre ei, pentru ca semanau fizic. Si mie mi se pare ca am schimbat locul de dinainte cu cineva, care imi seamana, doar ca nu stiu cine. Poate cele doua personaje sint jucate tot de mine. Nu eram printz, eram inginer, hahaha. Bine, mai sint, inca, ca asa gindesc, nu m-am schimbat. Doar ca societatea asta mi-a dat, ca si altora, multe suturi. Dar imi revin. Presimt ca o sa fie curind o cerere uriasa de designeri, hahaha, si atunci va reveni raiul pe pamint. Desi multe joburi sint pe duca, de cind cu Covid-19, si multe businessuri sint falimentare. Na, boieria e cu rindul, cum se spune, fiecare are momentele lui de glorie, dar si de cadere, ca asa e viata. Treci prin etape de tot felul, care mai bune, care mai rele. Totul e sa nu pici psihic, ca in rest lucrurile sint rezolvabile. Trebuie sa inveti sa nu te lasi dus prin locuri urite, de tot felul de mizerabili. Sa stai calm, si sa fii cu mintea limpede. Si sa lasi gindurile deschise. Asa ca intr-un film fara final.

Wednesday, March 25, 2020

Lumea dintre lumi



M-am facut pragmatic. Adica unul care a depasit perioada teoretica si e practic. Adica ego-centrist spre egoist. Ca na, cit sa mai fii altfel? Ca azi lumea e asa, si tre'sa te conformezi, altfel esti depasit, si, depasitii, conform Darwin, dispar. Deci na, deci tot ce fac o sa fie dacit pentru binele meu, de acum, sau din viitor. Suna idiot, clar, dar fac asta de nevoie. E ca pe vremea lui ceasca. Atunci ti se cerea brutal sa te dedublezi. Adica sa te imparti in 2 personaje, unul social, si unul intim. Acum e la fel, ca nu poti fi la fel in situatii diferite, dar 2 personaje sint suficiente, tot pe stilul unul social, mai luptator, si dur, si unul intim, care poate fi prietenos, atunci cind nu-l vede nimeni. Oricum, nu conteaza, ca fiecare face chestia asta, dar in felul lui. Ma uit acum la reactiile celorlalti in fata epidemiei asteia de Coronavirus. Multi nu inteleg pe ce lume traiesc, am impresia, pentru ca au atitudini cvasi-dictatoriale, de dobitoci sinistri. Societatea pe ansamblu e mult mai rationala, si inteligenta in ce face, si asta e super-bine, pentru ca vedem cum socialul cauta sa se ajute, ajutind si oamenii. Invatzam traind ce sa facem, ca nu am mai experimentat asa ceva. E ca un scenariu de film, parca: un virus care se raspindeste, si care nu are inca un tratament. Acuma, na, virusul ca virusul, starea de fapt ca starea de fapt, dar eu sint pe drumul spre pragmatism. E relativ usor sa fii egoist, ca ai mai putine date de gestionat, daca te doare in basca de ce e in afara. Si esti si mai liber in actiuni, nu te mai constring atitea chestii, ca esti doar tu, si ceilalti, eventual universul. E simplu si direct, si iti ramine multa putere de calcul pentru chestiile tale. Inveti sa gindesti ca la sah, cu citeva mutari inainte. Si evaluezi toate situatiile posibile, si alegi scenariul care iti aduce cele mai multe avantaje. Si in rest stai calm, nu te agitzi, si e mai bine, ca esti in apele tale; nu mai navighezi prin teritorii straine. Desi, acuma, naiba stie daca o sa fiu si capabil sa aplic chestia asta cu pragmatismul, ca n-am fost educat asa. Si trebuie sa ma intorc la memoria profunda, sa fac acolo niste modificari. In fine, vedem ce si cum. Deocamdata e calm si echilibru, si e linisteeeeeeeee. Pare buna situatia asta cu pandemia, ca poate pune omenirea la lucru, sa elaboreze metode noi de comunicare, si sa-i mai domoleasca pe unii, care in numele libertatii se manifesta ultra-salbatic. Sa vedem. Oricum un vaccin o sa apara curind, ca avem technologii ultra-avansate. Am vazut citeva documentare cu virusi, ca sa am idee despre cum actioneaza. La nivele atit de mici lucrurile sint complicate rau. Ce e acolo e de studiat pentru mai multe generatzii. Poate cu ocazia asta avanseaza si cercetarile pentru tratamentul cancerului, ca ala chiar e periculos, si omoara multa lume. Au descoperit ceva, dar e inca scump de aplicat. Poate pe durata vietii mele sa se gaseasca tratamentul asta, ca nu as vrea sa mor de cancer, ca, na, nimeni n-ar vrea. Vedem ce se mai intimpla. Isi termina si Elon Musk nava pentru Marte pina atunci, si iese lumea mai dezinvolt in shpatziu.