Sunday, July 14, 2019

Calatorii virtuale



Nu mai am chef sa mai scriu, ca nu mai traiesc agitat, am invatat sa-mi bag picioarele in toate mizeriile cretino-idiotzilor agresivi, si sa-i las in baltoaca lor. Unii ma mai injura, de aia nu mai vreau sa am de-a face vreodata cu cineva, la cit de violente sint vremurile astea, e prea multa libertate la manifestari salbatice, ar trebui respectate reguli sociale mai clare, ceva care sa stimuleze echilibrul, imaginatia, si creativitatea, si izolati toti nemernicii (ca 1 mar stricat, se spune, poate strica 1 lada de mere sanatoase, asa cam e si cu socialul, ca ala stricatul pare sa aiba mai mult success, in fine). Sa-i uitam pe dementzi, si sa ne concentram la ceva mai frumos. Nasol cu depresia asta, ca esti asediat de monstruozitatzi de absolut peste tot, si atunci te mai uiti pe net la lucruri interesante. De chestii de bucatarie/gatit, nu mai zic, ca e pe yt cu mincare muuuult, de la gadgeturi, cum sa gatesti, mese festive, fomisti/mincatori-expertzi (aia de maninca cit 10 persoane), etcetc. Cind ma uit la asa ceva, la inceput admir partea artistico-practica, dar dupa citeva minute mi se face o foame cosmica, si fac switch pe altceva. Ceva "gen" filmari din masina/bicicleta/tren (apropo, de ce e negramatical sa zici "gen", adica e de prost gust, pentru ca e ultra-folosit de tute? sau "decit"? a, ca poti folosi "doar", e adevarat, dar decit e mai specific, parca, si mai kinky. oricum, limba are atitea aberatzii in ea, ca e macelarita de toti idiotii in toate felurile. uneori nici nu te mai gindesti daca cineva e gramatical corect (cu toata politia gramaticii gata sa te aresteze, hahaha). mie mi-ar conveni mai mult sa aiba substantza in ce spune, nu in cum spune, clar, ca limba e un instrument de comunicare, o folosesti ca sa spui ceva, nu ca sa bati cimpii, si sa consumi timpul celorlaltzi. unora ar trebui sa li se interzica-chiar sa foloseasca unele cuvinte, ca sa nu le banalo-ridiculizeze, sa nu le strice. (alta chestie, de ce e nasol cu cacao-foniile? adica nu poti sa spui, cum am zis eu, "interzica-chiar", ca are cachi, sau caca in el, dar folosesti cuvinte ca populatzie, copulare, etc. aici e chestia nu de elevat-ism, cit de fudulie grobiana). bine, fiecare foloseste limba vorbita ca sa-si arate inteligentza, sau prostia, ca se vede clar, chiar daca unii vor sa para altceva (unii de la atita ipocrizie se impleticesc in propriile cuvinte, si expresii, de nu mai intelegi nimic, stiu eu un caz, hahaha). ma rog, sint mult de spus de limba, dar sa inchidem paranteza, si sa revenim). Ziceam ca ma uit la filmari din masina, sau tren, si imi place sa vad cum se schimba peisajul. Prefer filmarile prin oras, ca sa vad locurile cum mai sint, si sa scriu despre ele in calatoriile cu busul de noapte (hahaha, nu fac acolo nici o descriere, doar imi imaginez locurile, dar vorbesc la modul general, ca sa fie valabil pentru toate din oras). Imi face bine sa vad pe ecran schimbarile astea de peisaj, ca daca as fi in tren/masina, as fi stresat ca e spatiul mic, si mai sint cu alti oameni suuuuficient de imbecili (ca-s multi, si probabilitatea sa dai de ei e mare), care nu au altceva mai bun de facut decit sa se holbeze la tine, si ii vezi dupa miscari-ca nu ai cu cine comunica, si atunci, sub stresul ala devin constient ca-s intr-un vehicol in miscare, si asta ma oboseste. Daca as avea cu cine conversa, sau ceva bun de citit, sau sa pot dormi, ar fi mai suportabil, clar. Bine, trenurile sint ultra-interesante, ca-s cu multi oameni in spatiu mic, si izolat de exterior, ca e in miscare. Poti scoate de aici, si din situatiile astea multe subiecte interesante. Cel mai fain e ca oamenii din tren sa nu te poata vedea, si sa poata trece prin tine, ca si cind ai fi facut din aer, sa vezi grotescul din comportamentul lor cum devine ridicol, uneori, si ai gasi mult umor involuntar, cit sa scrii citeva carti bune. Cred ca cel mai bine suport autocarul, ca atunci cind mergeam in tabere, sau navele, ca in plimbarile spre Braila. De fapt autocarul e cam naspa ca te cam zdruncina, si face miscari bruste, chiar daca scaunele sint comode. Cel putin asa era pe vremea cind eram eu mai mic. Incerc sa ma gindesc la niste variante de scene intimplate in bus/tren/vapor, ceva cu mister, si science fiction. Ca daca n-are nave spatziale, si idei bune, si aplicabile, e aiurea.

Tuesday, July 9, 2019

Timpul lumilor noastre



Lumile au evoluat. Si noi ne-am tinut dupa ele. Am alergat ca sa ne evoluam si noi. Miscarea e inertziala, si ne face bine, ca sa ne pastram conditia fizica. Facem un pas, inainte de care facem o jumatate de pas, inainte de care facem un sfert, inainte de care o zecime, inainte de care.., etc. Facem pasi. Completam intregul sirurilor, ca sa justificam inertzia. Glumesc, ce naiba sa justificam un principiu al mecanicii classice? In fine, lucrurile se compun, si se aranjeaza de la sine, in lumea asta a fiintzelor inteligente. La care noi sintem parte. Vazut de sus pare, totul, un spectacol impresionant. Cum ar fi sa vedem filmul evolutiilor viitoare, derulat cu viteza, ca in Masina Timpului? Sa vedem cum dispar cladiri, si, in locul lor apar alte constructii, cum incepe lumea sa inventeze tot felul de robotzi, si masinarii, care fac planeta mai calda, si prietenoasa, cum navele spatiale incep sa se plimbe prin sistemul solar, si mai departe de el. Si asta peste mii, sau sute de mii de ani, cind noi vom avea toti atomii care ne compun, reciclatzi deja. Bine, asta e norocul nostru, sa traim vremurile astea, si nu cele trecute, sau viitoare. Asa ne e dat. Asa e viatza, cu bune, si rele. Si inca, azi e cu mult mai multe bune, ca inainte. Te gindesti ca puteai sa te nasti german, si sa ai virsta maturitatzii in ww2. Ce faceai? Luptai contra unora, omorai, ca sa nu fii omorit, si, daca scapai, te duceau in Siberia. Sau te nasteai fiu de magnat, sau de printz, de rege, de regina, si te plictiseai toata viatza, pina crapai, nestiind cum e viata reala. Sau erai un om obisnuit, ca erai sub o dictatura, sau alta, sau intr-o democratie, sau alta, si iti faceai o familie, traiai ceva, aveai niste idealuri vagi, erai confuz, mai aveai si revelatzii, dar mergeai inainte. Lumea e intr-o continua transformare, si e compusa si din desteptzi, care trag inainte, si din prosti, care trag inapoi. E o lupta care-pe-care, in care fiecare isi foloseste maximul de posibilitatzi. Ce va fi, vom vedea, e orice posibil. Toti sint agitatzi pina la disperare, si cauta sa-si atinga toate competentzele de care sint capabili. Si asta ne face nefericitzi. Totul e sa nu ne panicam, sa ne relaxam, si sa gindim cu propria minte. Pentru ca noi ne traim viatza noastra proprie, si nimeni nu ar trebui sa ne decida drumul. E adevarat ca traim in vremurile astea, care ne cam traiesc ele pe noi, si ne consumam pe detalii. In loc ca noi sa stim sa facem diferentza intre adevar, si iluzie. Pentru ca dintotdeauna lumea a fost asa, o jungla urbana semi-civilizata, si care cauta sa te duca spre margini, daca nu esti suficient de "modern" in stil. Stii ca nu contezi pentru nimeni, si nimic, si ca toti au luptat ca sa se impuna, iar tu esti prins intre toate jocurile, si interesele lor. Pentru ca iti dai seama, ca esti ce esti, daca sustzii, sau faci, sau determini ceva ce isi doresc unii, sau altzii. Si ca esti o piesa minuscula intr-un mecanism social urias, care te pune sa faci ce vrea el. Lumea e perversa, pentru ca foloseste atita cunoastere, si strategie, cita n-ai sa intzelegi tu, ca om, niciodata. Asa a fost in toata istoria. Ce poti realiza e aici, si acum, lucruri valabile, si care sint de viitor, poate, dar la nivel macro nu prea ai ceva cu care sa contezi. Asta daca te gindesti ca ai vrea sa contezi. Pentru ca, in dileala asta a impunerii, cel mai sanatos e sa fii tu insutzi, cu tine, si sa fii dedicat propriilor tale valori. Orice ar fi, si s-ar intimpla. Oricite drame ar fi fost, sau vor fi, in toata istoria. Viatza e un dar, si trebuie respectat. Si lumea  va merge continuu, pe drumul ei, propriu, cu tine, sau fara tine. Asa e totul. Si noi traim timpul nostru pretzios in lumea asta.

Monday, July 8, 2019

Fara titlu



Teatru, 1 act, o scena, nava spatziala, personaje A, capitan, B, C, D subalterni.
A: Drepti, pentru onor la mine, zeeeeeentaz-arm. Ba, de ce n-avetz armele la voi sa le prezentatz? B: Sefu' a perdut majoru cheia da la rastel. A: Baaaa, va spulber, venitz la mine fara sa prezentatz arm? B: Sefu, nu e cheia, si nu e arme. A: Baaa, sintetz vaci, trebuia sa aducetz rastelu in circa, ce, ma contrazicetz pe fatza, si discutatz ordinu'? B: Sefu' nu pe fatza, da erea greu rastelu. A: B, culcat, dreptzi, culcat, dreptzi. Mama voastra de reptile! B, ce justificare ai sa zici ca a pierdut cheia, si e greu rastelu'? B: Sefu, asa e el, greu, e de la proiectare. A: Baaaa, v-ati aliat cu proiectarea, conspiratzi contra mea, mama voastra de rebeli tembeli. Gata, fara arme, ca-s periculoase in mina unor prosti ca voi. Ba, dati onoru' fara arme. Zecutareaaaaa! [B, C, D dau onorul]. A: Bravo. Asa. Bai subordonatzilor, v-am chemat sa va ie-valuez. Adica sa vad care ie mai prost, si care mai dash-tept. Ca sa stiu pe care promovez, si pe care il trimit dupe semintze. Clar? B: Da sefu', eu nu maninc semintze. A: Boule, nu tu, ailaltzi, ca sintetz o adunatura. B: Sefu, eu, nu. A: Toti ba, ca daca nu iereatzi nu va chemam in bloc. B: Da sefu, sa traitzi in bloc. A: Ba, acuma, asa, intre noi, care credetz ca e mai destept, si care mai prost? B: Sefu', eu sint destept. A: Esti prost. B: De ce sefu? A: PEntru ca zici ca esti destept. Baaaaa, ca sa fii destept tre'sa aratzi, nu sa zici. B: Arat sefu'. A: Ia. B: Iau sefu'. A: Baaaa, boule nu iei, ia, arata ca esti destept. B:Sefu, sint mai destept ca C, si ca D. A: Da? Cum? B: Pai, sefu, ei se ia dupa mine, si ce fac eu face si ei, si ma repeta, si ma copiaza. A: Sa mori tu! B: Sefu, sa moara ei, ca-s dependentzi. A: Cum te copiaza ma, ce esti fun profesor de bune maniere, si dansuri? B: Sefu, nu sint, da am stil, recunosc, si ei ma copiaza. A: Bai B, te lauzi, sa vedem ce zic si ei. C, ce zici? C: Sefu, nu zic, ca sa nu-l contrazic. A: Pe cine, ma? C: Pe B. A: Baaaaa, pai de aia te-am adus aici, ca sa va contrazicetz, sa vad care e mai dashtept, ca vreau sa-i dau afara pe prosti. C: Atunci dati-l afara pe B, ca e prost. B: Ce? Eu prost? Sint mai destept ca C, si D impreuna, ca am demonstrat asta de cind cu chestia aia, care, stiti voi. Si, daca ma enervatzi va demostrez iar, ca mai stiti cind am facut chestia aia, si voi v-atzi aliat, si v-am tras-o, si iar v-atzi aliat, si iar v-am tras-o, ca va credeatzi smecheri, dar n-a fost asa, si acuma, sincer, si pe viitor, daca va aliatz, iar v-o trag, da' avetz experientza la luat, asa ca, na. A: C, si D, v-atzi aliat contra lui B? C: Sefu, a fost asa, o chestie. Si B a reusit el, ceva, dar nu asa cum zice. A: Baaaa, va dau afara! C: Afara, in spatziu? A: Da, afara, ca meritatz, bai boilor, ca atz neglijat ca B e mai inteligent ca voi, si atz vrut sa-l scurt-circuitatzi. C: Sefu, noi doar l-am injurat, ca si el ne-a injurat. A: Ba, bine ca nu v-atz batut, ca era belea. Va spulber, va zic, cu mine nu tzine insubordonarea! Atzi conspirat, acuma transpiratzi 'ratzi ai naibii de trepadushi microcosmici. Azi-miine aterizam pe vreo planeta mai de doamne-ajuta, si ne facem de ris cu jocurile voastre de culise. Baaaa, la mine nu tzine cu bambiliciuri. B, da-i o palma lui C. C, da-i o palma lui D. D, da-i un pumn in mecla lui B. Asa. Sa vedem cit stil avetzi cind va batetzi. Mama ce incompetentzi am in  subordine. Stiam eu ca sintetz adusi pe pile. Nici sa va batetzi nu stitzi. Mai bine va las, si ma duc sa ma imbat singur. La loc comanda!

Sunday, July 7, 2019

Sufletele de dincolo



Totul e ceva. A fost inainte altceva, si acum s-a transformat. Lumea e un loc al jocurilor intereselor. cineva vrea ceva, altcineva vrea altceva. Nimic nu e stabil, si totul se joaca la o ruleta a variantelor lumii. As alerga pe cimpurile pe care nava mi le arata. As merge pe toate directiile, ca sa ma simt asa cum sint. Am un aici, si un acum. Dincolo de ele nu stiu ce poate fi. Sint un simplu calator. Ieri am fost cineva, astazi sint cu totul altul. Lumea mi-a aratat tot timpul alte fetze. Si eu am intrat in toate jocurile, ca sa vad ceva ce simt, in ceva ce simt altzii. Spatziile si-au revenit. si eu am ramas aici,  ca sa observ, dincolo de ceilaltzi, si de mine, cum evolueaza toate. E o stabilitate in aer. Viata celorlaltzi e constanta. Am intrat iar in visul cumparat. A fost simplu, pentru ca totul e, ca in viatza, platit. Si am ramas iar, la geam, sa privesc lumea. Cineva mi s-a alaturat. Cine esti? Am intrebat. Cine sa fiu? Mi-a raspuns o voce calda. Sint cineva, ca si tine. Un observator al lumilor. Si de ce esti singura, am intrebat. Pentru ca sint identica cu toate personajele aduse aici, de program. Semanam in absolut, toate. Serios? Da, mi-a raspuns ea, pentru ca totul e o constructzie logica. Un timp determina un loc, si un loc determina personajele care sa-i reprezinte. Hm, am spus, si eu ce loc sa am in acest timp, si spatziu? Pentru ca e, totusi, visul meu, nu crezi? Da, este spatziul si timpul tau, in masura in care tu esti un personaj de aici, asa cum sintem si noi. Dar asta nu te determina sa fii altceva decit esti, nu crezi? Cum adica, am replicat, nu eu pot decide asupra lucrurilor care se intimpla in visul platit de mine? Ba da, mi-a raspuns, tu poti face, si spune, orice, dar viata dimprejur e, cumva, independenta, si fiintzele sint reale, chiar daca sint construite dupa chipul si asemanarea altora. Bun, am zis, si atunci, ele par reale, sau chiar sint? Hahaha, ce naiv esti, pai tu ai platit pentru ele, deci ele trebuie sa para reale. Asa, si daca eu chiar vreau ca ele sa fie reale, ce trebuie sa fac? Nu stiu, mi-a raspuns. Poate sa crezi in ele? Poate sa-ti imaginezi ca tu traiesti chiar aici, printre ele? Da. Ciudat, ca personajele din visele astea sa-mi puna asa intrebari fundamentale. Si eu chiar sa ma gindesc la ele. Am un retard al intzelegerii lumii, clar. Pentru ca nu vad cum ceva e altceva, si altcevaul asta imi vorbeste despre ceva ce depaseste minimul social. Ma simt bine, si chiar imi place. Pentru ca am posibilitatea sa vad toate altfel. Si ca pot sa comunic pe o alta lungime de unda. Lumea de deasupra ma cauta, ca sa comunicam. Eu inca stau, si observ tot ce ma inconjoara, si imi imaginez ca, dincolo de orice, exista niste suflete cu care pot comunica sincer, si liber. Totul e ca si ele sa aiba curaj sa ma abordeze.

Salvari spatziale



Teatru in 1 act, cu 1 scena, personaje A, B, C, D, etc. O nava spatziala, personajele sint in cabina de comanda. Prin ecrane se vad stele, si galaxii.

A: Capitane, trebuie sa facem ceva. B: Capitane, trebuie sa facem ceva. A: Capitane, de ce ii spui ce am zis si eu? B: Eu vorbeam cu alt capitan. A: E un singur capitan, eu. B: Ba sint mai multi, si eu sint. A: De unde stii? B: De la C, si el e capitan. A: De cind? B: De cind e si D. A: D e capitan? D: Da, sint. A: Si de ce n-ai zis? D:Eram ocupat, sa fac ceva, ca un capitan face ceva. A: Si eu fac ceva, nu te da mare. B: Si eu, toti facem ceva. A: Si ce facem? B: Nu stiu, ne purtam frumos unii cu altzii, ca sintem toti capitani. D: Si ne zimbim artistic, ca in filme, in timp ce admiram cerul. A: Eu nu stiam ca sintem atitia capitani. E prea multa birocratzie, tre'sa-i reducem. B: Da, sa-i reducem. D: C trebuie verificat daca-i competent. C: Ba D trebuie verificat, ca nu l-am vazut la teste, a intrat pe pile. A: Si B trebuie verificat, ca si el a chiulit la cursuri, ca avea intilniri cu gagici la bar. B: Si A trebuie verificat, ca nu l-am vazut pe liste. A: Sinteti toti pile? B: Da, ca si tine, ce te miri? A: Ale cui pile, daca nu va suparati? Ca ale mele sint mai tari. B: Sa nu intram in detalii, ca intram in rahat. A: Asa e, sa ne respectam reciproc pilele. B: Si sa le pastram secrete, ca sa stam pe functzii. C: Sa atam, dar sa facem ceva. D: Ce sa facem nene, nu vezi ca nu e nimic de facut, ca nava e automatizata? A: Da, nava e robotizata, dar noi nu sintem, ca sintem oameni, si de aia trebuie sa facem ceva. D: Trebuie? Sa faca subalternii, ca cam freaca menta. A: Noi raspundem de tot, deci sa le dam ordine, ca sa faca macar ei ceva. B: Da? Ce ordine? A: Nu stiu, sa faca curat in cabina, sa gateasca, sa iasa in spatziu. B: Ete na, ca astea-s ordine. Asa ceva poate oricine, trebe ordine de alea, ca in filme. A: Lasa filmele. Sa dam ordine sa faca sendviciuri cu salam si rosii, sa-i vedem daca pot. B: Da, bine zis, la sendvici e o chestie, sa-l chemam pe C. C, vino urgent. C: Da capitane, sa traitzi. A: normal ca sa traiesc, ce, imi impui tu mie asta? Ba, te degradez de-ti sare smaltzul! C: Capitane, si eu sint capitan, nu aveti voie sa ma degradatzi!. A: Bine, nu te mai degradez, daca esti competent. Fa-mi un salam cu sendvici si cu rosii!. C: Poate invers! A: Un sendvici invers? Cu salamul pe afara? Baaa, esti clar incompetent, cine ma-ta te-a invatzat sa gatesti sendvici? C: Capitane, invers, adica sendviciul cu salam, nu salamul cu sendvici, hahaha, asta e comica! A: Boule, am zis asa sa iti testez vigilentza. Bravo, acuma fa-ti treaba de bucatar. C: Capitane, imediat, ce nu fac eu pentru sigurantza navei. Capitane, de care piine, de care salam, si de care rosii? A: Ha? Nu ma lua cu detalii, ca sa simulezi ca esti mai destept. Cu de care e mai calitative, ba, nu ai invatat respectul pentru capitan? C: Ba da, capitane, stai sa ma consult cu D, ca el e mai competent la salamuri. D: La sendviciuri recomand sa fie competente, deci C decide, ca sa avem pe cine sa dam vina! A: Exact, C sa faca sendviciul, altfel il facem de ris in consiliu. C: Ce consiliu? A: Consiliul de evaluat competentzele lui C, ca sa se stie public! Ha. C: Asa? Daca sendvicul e o competentza a capitanului, ei bine, capitane, fa-ti-l singur. Ha! D: Corect, orice capitan trebuie sa aibe competentza sendviciului! A: Lasatzi gargara! Sint cel mai capitan, asa ca facetzi toti sendvicuri! Nu ne tragem de sireturi! B: Bine capitane, face fiecare sendviciul lui, si si-l maninca. Altfel iese din politica! A: La munca, nu la intins mina! B: Capitane, eu zic sa nu ne mai dam ordine unul altuia, ca e ridicol. Sa ne faca sendviciuri subalternii, ca de aia isi iau leafa. Si sa ne aduca si sucuri, si cafele. Pai pe ce naiba isi iau salariile? A: Da, sa-i punem la munca, ca sa isi justifice salariile. D: Capitane, am dat ordine. Acuma, dupa toate, nu meritam si noi un alcool exotic, ceva? Si citeva dame sa ne danseze erotic? a: Bine zici, sintem prea obositzi sa mai dam ordine, trebuie sa ne relaxam. Sa vina sendviciurile, si bauturile, ca noi avem decizii importante de luat! D: Capitane, cind sa le zic sa le aduca? A: Mai incolo. Bautura inainte de toate. Ah ce viata de ciine, numai capitan sa nu fii! D: Asa e, capitane, sa ne imbatam, si sa servim patria! Sa facem ce trebuie ca sa salvam nava. A: Lasa ca o salvam mai incolo. Avem alte prioritatzi!

Thursday, July 4, 2019

Motivatzionale



N-am complexe care sa ma traga inapoi, sau idealuri maretze, care sa ma traga inainte. Stau in momentul asta, ca intr-un loc bun, dintr-o casa construita intr-un copac dintr-o jungla, si ma holbez la toata increngatura aia verde. Pastrez o distantza fata de ce poate fi rau, ca sa nu ma afecteze pe termen lung. Ma rog, asa cum  pot, ca nu-s expert in distantze, sau in auto-protectie. Dar distantza asta tine si binele departe, adica binele ala care iti poate veni de la oameni, pentru ca e tricky, ca oamenii au in ei si bine, si rau, si, daca vrei binele, trebuia sa accepti si ceva rau, la pachet, ca, na, nimic nu e ieftin, bun, si mult, ca nu traim intr-o lume ideala. Depinde acuma de dozele in care e fiecare; cit de mult bine vine impreuna cu cit de mult rau, si asta simti, folosesti instinctul, ca o formula de aplicat, mai simpla, sau mai complicata nu s-a inventat inca. Cum zic, nu-s specialist in lucrurile astea, ma ghidez si eu dupa ce, si cum pot. Am vazut un film de actiune, care, na, m-a cam bulversat, ca filmele astea mai noi sint exagerat de violente, si de dark, si te cam confuzeaza, ca tu te uiti la ele ca sa simti, si sa traiesti ceva ce nu traiesti in viata reala, asta anosta si gri. Vrei sa-ti iei energie de la personaje, si actiune, sa te incarci energetico-afectiv, si primesti in schimb niste chestii care te fac sa te gindesti ca lumea asta e sinistra rau de tot, nene. Parca mai interesant ti se pare, dupa cite un film de asta, sa te intilnesti cu o persoana reala, cu care sa discuti ceva, orice, dar sa o simti asa cum e, sa o vezi cum se misca, si vorbeste, si cauta sa comunice cu tine. Asta desi stii ca, poate, nu ti-ar spune nimic interesant, ci ar cam bate cimpii despre aiureli colorate. Ma rog, spectacolul e omul in sine, nu ce spune, pentru ca poti sa-i reduci sonorul cu niste mecanisme ale mintzii, si sa-i vezi doar body language-ul, gesturile, si mimica. Sigur, te frustreaza ca e un show partzial, fara idei, dar iti zici ca asa e contemporan, mai mult forma, si mai da-l naibii de fond, ca daca chiar vrei valori iei si citesti ceva inteligent, sau cauti maxime pe net, sau te gindesti la ceva ce te-a impresionat in trecut, sau na, maninci ceva bun, sau bei un vin care sa te ameteasca, si sa te elibereze de unele mici-mari obsesii. Bine, nu te apuci sa citesti chestii motivatzionale, ca alea sint atit de artificiale, ca te sperie ce robotizari idioate cauta sa aplice unii, ca sa spere la succesul lor. Si alea sint ale lor, si straine tzie, clar. Ceva care sa te motiveze gasesti in trecutul tau, in ce te-a motivat mai demult sa faci unele lucruri. Si e greu al naibii sa vezi ca, vreodata, ceva pozitiv, si bun, si frumos te-a impins sa faci, pentru ca multe au venit din disperare, clar, si dintr-o nevoie extrema de ceva dupa care agonizai. Ca altfel, ai fi ramas in inertzia ta cosmica. Si speri, ca sa nu disperi. Cica sportul iti da self esteem, ca faci chestii pe care le simtzi. Ma apuc de culturism, ca in studentzie, sau de karate, ca in liceu. Sau de tenis, ca in generala, sau de inot, ca la facultate. Nu m-am tinut de niciun sport, ca ma plictiseau, dupa ce treceam de entuziasmul de inceput. Ce inconsecvent sint. Si nici ceva motivational nu gasesc, in ceva, sa ma determine nene, sa caut, si sa realizez mai mult. Sint un lenesh fara solutzieeee, nu m-ajuta nici o revolutzieee. De fapt, na, chestia cu proiectul ala care sa fie, ma ambitzioneaza, cit de cit, dar imi trebuie oameni cu care sa il definitivez, ca nu-s vreun geniu al inventziilor sa rezolv tot, singur, na, azi toate sint complicate, si fiecare isi are domeniul lui. Imi place ca imi mai vin idei, si le pun la pastrare in memorie, ca, in rest n-am vreo chestie extraordinara cu care sa ma laud. Imi trebuie o partenera de dialog. Un om al meu, cu care sa impart toate chestiile vietzii asteia. E nasol singur, ca te simti izolat, sa nu poti sa-ti dai drumul la idei, si sa nu vezi ca poti comunica cu un om, ca tine. Mai bine un cintec vesel sa cintam: berea dupa vin e-un chin, vinul dupa bere e o placereeeeeee. Restul e printre rinduri.

Wednesday, July 3, 2019

Timp ne-explicat



Tot stau si ma gindesc, daca trecutul meu m-a ajutat, cumva. Mai ales prin toate piedicile cretine puse, evident, de toti cretinii. Pentru ca toate au fost impotriva libertatzii de gindire. Cred ca am o problema cu o parte din trecutul meu, mai ales cu perioada liceului. Scoala in sine era serioasa, dar oamenii de acolo, uh, mare parte niste dictatori nemernici, care se impuneau foarte brutal. Ma mai uit la unele poze cu reuniunea de n-spe ani de la terminare, si vad fix aceleasi atitudini ale colegilor, pe care le stiam. Astia nu s-au schimbat aproape deloc. Care a fost serios, si si-a vazut de treaba, a ramas la fel. Care nu, a continuat in propriul stil smecheresc. Sint vreo citiva pe care i-as pocni si acuma, dupa atitia ani, la fel de dezaxatzi au ramas, pe cuvintul meu; noroc ca nu-i mai intilnesc. Noi am fost 4 clase de mate-fizica, si una de mecanica. Eu eram la C, cu toti profii tembeli adunatzi. La A erau smecherii, cei cu pile, aveau profi mai normali ca stil, dar foarte buni. Eu am facut mate cu Ursu, un diliu care isi cauta participantzi la olimpiade internatzionale, nu-l interesa sa predea matematica asa cum trebuie, si ne teroriza pe toti. Era o tensiune la orele lui de te lua cu ametzeli, mai ales cind striga cine sa treaca la tabla, sa-l asculte din problemele date ca tema, sau alte probleme selectate de el, de la olimpiade. Si erau toate problemele astea exclusiv bazate pe "observatii", adica observam de la inceput ca, inainte sa pornim la rezolvare, adica nu era matematica cit era smechereala logica. Ba cretinule, du-te in ma-ta, ca nu asa abordezi o problema, nu te folosesti de trucuri ca sa te dai mare. Matematica e logica pura, si constructzie graduala, pina la solutzia intuita. Doar ca asta nu facea el. Cei de la A faceau cu Chita Popovici, o adevarata doamna, din toate punctele de vedere. Mai era de mate si Emil Dumitrescu, un tip inalt, frumos, sobru, elegant in stil, si care, la fel, explica matematica asa cum trebuie. A predat si in Africa, era cunoscator de multe. Daca as fi facut cu ei, poate altfel ar fi fost si traiectoria mea prin lume. Desi, pina la urma tot in Galati as fi facut facultatea, ca nu eram eu omul sa ma plimb prin lume. De altfel si emigrarea mea a fost ceva neobisnuit, dar absolutamente necesara, clar. Bun, in rest am avut profi, care mai de care fosti inspectori, care erau ultra-arogantzi, si care te obligau sa memorezi cuvint cu cuvint toate balariile. Bai ce i-am urit pe toti astia. Toata dileala lumii era la orele lor. Si zic asta vazind, in timp, ca, in afara de un exercitiu de memorie, nu m-a ajutat cu nimic. Asta a fost si in facultate, mai tirziu, dar, macar acolo toti erau mai relaxatzi, si ne vorbeau cu "dv", ca si cind ne-ar respecta, hahaha. In fine, liceul a fost, pentru mine, cel putin o mare aberatzie. Pentru ca tu, ca om, erai un zero in fatza puterii alora. Toti cautau sa te faca un robot care memoreaza, si reproduce, punct. Nu contai, pentru ca ei aveau metode sa te rezolve, daca ieseai din rind. Dar m-au oripilat atitudinile colegilor, pentru ca ei se presupune ca erau colegi de suferintza. Asta daca am fi trait intr-o lume normala la cap. Pentru ca ei pareau, mai degraba aliatzi cu toti impilatorii astia ajunsi profesori-dictatori. Era o tradare maxima, si o asociere cu puterea, de nu-ti dai seama, de parca am fi fost apriori dusmani. Pare dezgustator, dupa vremurile actuale, dar e ce s-a intimplat, efectiv. In fine, e o prosteala imensa, pentru ca nu te puteai specializa pe un domeniu al tau, pe care sa vrei sa-l urmezi dupa, pentru ca trebuia sa iti divizezi atentia pe 10000 de directii. Si noi, toti a trebuit sa suportam asta. Bine, fiecare dintre fostii colegi de liceu a mers pe drumul lui. Toti au studiat cite ceva, si s-au specializat pe un domeniu. Vremurile alea au trecut, dar pe mine tot ma obsedeaza, pentru ca mai am inca multe de lamurit. Le fac, in timp.

Consecintzele deciziilor



Mda, nu mai am nimic de zis, ca am terminat demult cu ideile, acuma sint la interpretari, hahaha. Bine, idei noi apar si din interpretari, ca realizezi niste adevaruri, printre alte adevaruri. Ma uit pe fb ce dashteapta e lumea, si ce hotarit isi spune fiecare explicatia, ca omul/oama tre'sa argumenteze, sa te ingroape in detalii, si sa te sufoce cu amanunte, ca sa arate ca e dash-tept. Si na, cedezi, ca daca ar fi sa ai rabdare sa-i desfiintzei shandramaua ti-ar lua multa energie, si nu prea merita. Il lasi pe om sa creada ca te-a convins, si sa se simta bine. Si, oricum, orice ai fi facut, el nu te-ar fi crezut, daca l-ai fi criticat, ca, na, el e imbatabil. Citeam despre un studiu asupra self-esteemului, e si un nume dat, nu l-am retinut, efectul X (sa-i zicem) o chestie psihologica, ca prostii au o incredere in ei supra-dimensionata, pe cind desteptii una sub-dimensionata, si ca de aia marea parte a sefilor sint prosti, si nu destepti. Desi e un complex aici, pentru ca nu doar de asta sint sefii prosti. Un sef trebuie sa fie abil, sa stie sa manevreze niste resurse, in primul rind. Apoi, trebuie sa fie ultra-rezistent la contestatzii de toate felurile, de la ironiile cele mai fine, la injuraturile cele mai grobiene, ba chiar sa-i placa sa se lupte pentru opiniile sale, cu oricine, fie ca-s bune (opiniile), fie ca nu, el sa fie combatant. Sint sefi, si sefi, unii sint buni sa conduca imperii, altii sint buni generali in lupte, altii sint buni manageri la companii mai mari, sau mai mici, si altii isi conduc micile lor afaceri de familie. Dar, toti conduc ceva. Competentzele lor sint diverse. Se spune ca cine poate sa faca, face, cine nu poate sa faca invatza pe altzii, si cine nu poate sa invetze pe altzii, conduce. Aici sint muuuulte de spus, suficient cit sa umpli o biblioteca mare, ca sint cazuri, si cazuri, situatzii si situatzii, in tot felul de contexte de moment, sau istorice. Eu, ca si multi altii, i-am injurat copios pe sefi, pentru ca i-am vazut facind greseli copilaresti, din prostie, si am sa-i injur continuu, atita timp cit el, un bou, ia decizii care ma afecteaza. Si nu zic asta ironic, sau din invidie, ca nu pot fi eu sef, in locul lui, pentru ca eu chiar nu vreau, in viata vietilor mele sa fiu, vreodata, sef. Zic din frustrare, clar. Si de aia mai zic ca cel mai bun sef e unul perfect impartzial, cum e un computer. Desi, si aici am rezerve, ca, sa zicem, din interesele companiei, si computerul ar putea lua decizii nasoale pentru mine. Si as injura si computerul. Na, asta e, pentru ca seful, si angajatul au interese diferite, si conflictul asta va exista cit e lumea. Sau nu, ca poate viitorul va gasi niste solutii mult mai bune, dar depinde si de mentalitate, de oameni, de valori sociale, etc. Sint multe de zis aici, ca problema asta exista de cind e omul pe pamint. Si omul e diferit, care mai prost, care mai destept, care mai curajos, sau nu, mai deschis, sau nu, etcetc. Si asta cu sefia tine de organizare sociala. Mai exista si o sefie mica. Fiecare familie are un sef, si fiecare om e propriul sef, pentru ca fiecare isi construieste viatza asa cum crede, si cum gindeste. Eu am viziunile mele, si fac lucrurile in felul meu, dar altzii le fac in felul lor, si iau deciziile ghidatzi de o combinatzie inima-ratziune, care e diferita de a mea, si, pe care, uneori, nu o intzeleg, dar na, nu poti sti ce il motiveaza pe om sa actioneze asa. Pentru ca unii au avut probleme mari in trecut, altii vor sa-si demonstreze ca pot, altii o fac la smecherie, sau din plictiseala, etc. Oricum, ca e ratziune, sau nu, in decizii, asta se poate vedea la rezultat, chiar daca rezultatul asta mai depinde si de altzii. E complicat cind e vorba de oameni, ca au, fiecare universurile lor perfect explicate de ratiunile punctelor lor de vedere corect sustzinute (pentru ei). Na, de asta e cam aiurea sa judeci cu argumentele tale atitudinea lor, pentru ca nu-i cunosti. Dar poti sa judeci, folosind o corectitudine mai generala, cumva, cum fac totzi. Desi te incarci inutil cu altceva. Si mai bine sa-ti folosesti energia pentru tine. Chiar daca e o chestie de social, principii, moralitate. Mai bine lasi societatea sa o faca, ca oricum ea decide, ce, si cum.
PS Intre timp mi-am defragmentat hard diskul, sper sa mearga mai bine computerul meu. Ca am scris asta in pauza de reasezare de file-uri. A fost un exercitziu bun si pentru mine, de re-asezat niste idei. Poza nu e una care sa imi placa neaparat, dar e artistica, si e cu mare, ca sa dea senzatzia de vacantza eliberatoare.

Tuesday, July 2, 2019

Divinul fiintzei



Viata e un joc. Pe care il invetzi, jucindu-te, cu tot felul de lucruri, care pentru unii par serioase, pentru altii nu, dar e un joc, pe care il faci continuu, de cind te nasti, si pina in ultima zi. Cind te nasti ai doar sentimente pure, pe care le arati, cu o maxima sinceritate. Apoi, in timp, inveti ca jocul asta are unele reguli, care te fac sa simti ceva intr-un anume fel, si altceva in alt fel. Inveti sa cunosti, experimentind toate actiunile posibile, care sa aiba toate rezultatele posibile, care sa fie catalogate intr-un fel, sau altul, de ceilaltzi. Invetzi sa te privesti, prin ceilaltzi, si sa faci acele lucruri care sa te faca sa te simti bine. Apoi incepi sa te descoperi, sa vezi ce iti place, ce nu, ce le place celorlaltzi, si ce nu. Si aduni informatzii, ca sa incepi sa cunosti lumea. Vezi ca ce se spune e o iluzie, si ca ce e adevarat e in lucrurile profunde, pe care le admira totzi, ipocrit. Si incepi sa aduni, si sa discerni, punind fatza-in-fatza atitea, ca sa descoperi adevarurile, ca un detectiv profesionist. Vezi ca imprejur sint atitea minciuni, si tu te lupti cu toate, pentru ca iti dai seama de ele, ca sa pastrezi pentru tine doar ce merita. Unii oameni iti devin, pe traseu, dusmani, pentru ca le-ai spus unele adevaruri. Inveti din asta ca sint unii fatzarnici, prefacutzi, mincinosi, si dezgustatori. Treci de ei, si cauti oameni adevaratzi, pentru sufletul tau. Si cauti, stiind, ca, undeva, ei exista, desi intilnesti doar amagiri. Vezi prosti, mizerabili, scirbosi, dementzi, pina cind, undeva-cindva mai apare cineva care pare cu mult mai adevarat decit totzi pusi impreuna. Si te concentrezi pe el. Pentru ca il simti altfel. E special, si unic, pentru ca analizeaza altfel lumea, si spune adevarurile in fatza, si nu-i e frica de intunericul din ceilaltzi. Si incepi sa conversezi cu el, si te desfaci in toata plenitudinea sufletului tau. Si el asculta, si raspunde inteligent, si te domina, apoi te intzelege. Ca sa fie asa. Pentru ca, in timp, se vede adevarul. Si totul e o iluzie bine construita. Iar tu te indepartezi, ranit, ca sa cauti altceva ce nu ar fi la fel. Urmeaza un alt sir de idiotzi, pina, cind, o alta varianta adevarata revine. E reala, sau e tot o iluzie? Cel mai probabil ca da, pentru ca, in mare parte, tot ce ni se ofera sint doar iluzii. Si noi raminem sa ne miram, iar. Si sa ne intrebam: de ce? Nu meritam mai mult? Nu sintem capabili sa ne apropiem oameni adevaratzi? Ba da, doar ca nu avem norocul sa-i intilnim, pentru ca ne sufoca iluziile. Si cei adevaratzi par insignifiantzi in fata jocului asta grobian al unor promisiuni goale. Ne acopera flascul incapabil, si artificial, cu aparentze. Sigur ca-l putem vedea, si pune intr-un loc al proscrisilor, dar, dincolo de asta, ce mai credem ca mai poate fi adevarat, daca aparent toate sint mizerii? Si, noi, cine mai sintem? Ce a mai ramas sa fie asa cum ar fi trebuit sa fie? Evident ca nu e un raspuns general valabil. Si noi continuam sa fim, asa cum putem. Ca sa demonstram ca viata ne-a ales ca sa demonstram ca exista in noi un divin al fiintzei.  Care merge inainte, si evolueaza.

Arta construita



Lumea e un circ, un bilci, o aiureala confuzanta. Toata lumea stie asta, si unii mai spun, asa, printre rinduri, ca sa le reaminteasca tuturor cum e realitatea. Tu, ca om, esti dator sa traiesti in mediul tau, si sa faci tot ce vrei, ca sa reusesti (tot ce vrei in limitele admise), conform cu propriile tale valori, evident. Adevarul il cam stii, asa ca ceilaltzi, si il iei in calcul totdeauna cind ai de luat o decizie serioasa, si adevarul asta e legat mai mult de cum gindesc ceilaltzi, dar nu-l spui niciodata, asa cum fac toti, pentru ca iti calculezi in minte sansele tale de profit maxim. Ca nu e nimeni fraier sa piarda ceva. Toti joaca un rol al lor, calculat. Eu am crezut un timp ca sinceritatea profesionala e apreciata. Gresit! Trebuie sa fii smecher, sa aduci argumentele care te-ar avantaja pe tine. Folosind si rigoarea, cind trebuie (pentru ca in inginerie e cu calcul precis), dar sa nu cedezi, in absolut niciun caz ghiorlaniei unui sef dement, si sa nu-l sfidezi, ca el e liderul, si el ia deciziile, chiar daca e un dobitoc sinistru, si o tiritura ordinara, ca mai toti sefii. Mai bine taci inteligent, si te faci ca te gindesti, cind el debiteaza niste enormitati de te pufneste risul. Pentru ca sansa sa cistigi o batalie de argumente cu un cretin e nula. Bun, daca seful e inteligent, si stie multe, e altceva. Daca e din bransa ta, e mai bine sa fii relativ sincer cu el, dar nu total, ca nici el nu e sincer cu tine. Cauti si tu sa-l manipulezi, asa cum cauta si el, e un joc de care-pe-care. Adevarul e elastic, merge intins, cit rezista. Poate suna un pic monstruos, dar asa se intimpla, pentru ca seful incearca sa te stoarca maxim, si tu cauti sa te protejezi. E o dileala aici, mai ales daca esti inginer, ca toate sint cuantificabile practic, totul e fixat cu reguli precise. Nu e cu interpretari puerile. Si totusi, in ciuda chestiilor astea, fiecare cauta sa-l domine pe celalalt. E si multa prostie aici, ca e de la partea umana, sau de la sistem. Pentru ca unele proiecte pot fi facute foarte repede, cum am avut eu. De fapt eu lucrez repede, si bine, dar am invatat in timp, sa nu mai fac asta, ci sa lungesc, sa trag de timp, sa pretind la maxim. Pentru ca, daca faceam repede tot, seful nu mai avea ce sa-mi dea de lucru, si ma puteam trezi pus pe liber. Pentru ca el avea alocat un timp pentru proiect, si na. Sigur, nu puteam lungi prea mult, ca bate la ochi, si ala se intreaba daca nu esti complet pe dinafara. Iar eu imi faceam modelele ultra-flexibile, ca sa le pot transforma in alte modele similare, cind era nevoie, pentru ca asa era corect. Doar ca pe sefi ii doare in cur tot, nu conta ce fel erau de bine facute modelele, atita timp cit functionau. In fine, poveste lunga cu multe detalii. Dar constructia modelelor e o placere pura, pentru ca e geometrie aplicata, si se face cu toate instrumentele puse la dispozitie de programul de computer. E si arta, daca stai sa te gindesti, pentru ca aranjezi totul sa fie si frumos, nu doar functional. Desenele mele technice dadeau satisfactii estetice (era sa zic erotice), si ii vedeam cum se uitau la ele. Cred ca trebuiau facute tablouri, si expuse, si nu exagerez cu nimic, erau super-frumoase. Am un simt al frumosului profund, format de mic, cind am vizitat zeci de muzee de arta, si pe care l-am si experimentat in grafica pe care am facut-o in generala, si putin in liceu, dupa care m-am lasat. Multi mi-au spus sa dau la arhitectura, dar, nu stiu, pentru mine a fost mai convenabil sa fac inginerie mecanica, pentru ca facusem si liceul de mate-fizica, si aveam toate cunostintele valabile. Arta inca ma incita-excita, pentru ca inca nu am facut un proiect artistic, dar, poate, pe viitor. Am vazut ca nu sint bun ca pictor, sau grafician, adica suficient de bun, cit sa concurez cu profesionisti, dar daca imi dai citeva elemente, le pot aranja intr-un tablou autentic. Pot picta mai degraba folosind computerul, decit pinza si culorile fizice. Aici as avea talent, dar imi trebuie si tableta grafica, si alte citeva investitzii. Si nu stiu cit success as putea avea, desi sint foarte sigur pe posibilitatile mele. Sint fan Picasso, mai mult decit Van Gogh, pentru ca Picasso e mai universal, cu mult mai elaborat, si creativ. Are in el toate esentzele artei. Ceilalti pictori, oricit de mari au fost, in istorie, par cazuri particulare fata de el. Asa simt eu. Si e posibil sa apara, in timp, alti pictori mai buni. Bine, acum nu trebuie sa ne luam dupa sumele cu care se vind tablourile lui, pentru ca valoarea in bani e o chestie mercantila. Totul e sa simtim ceva frumos, cind privim tablouri autentice. Chiar, e un subiect bun de un post nou: cum construim un tablou, si ce simtim cind facem asta. Si asta cit e posibil sa fie transformata in cuvinte, pentru ca unele stari sint mult prea profunde.

Monday, July 1, 2019

Zonele starilor



Exista mai multe spatzii. Unul e al lumii fizice, clar. Unul e al lumilor, mai complicat, care e plin de subspatzii intricate. Si un altul, care e al unor posibilitatzi, si, care, seamana unui spatziu al unor idealizari. Asa se spune, ca nu s-a dovedit asa, inca se cerceteaza. Aici oamenii sint siluete in 3 dimensiuni de culoarea starilor. Peisajele au diferite nuantze de gri: strazile, cladirile, copacii, fiintzele ratacite. Prin aerul foarte rarefiat circula, cu viteze de la viteza luminii, la cea a melcului beat, tot felul de stari si ginduri ratacitoare, cu tot felul de forme, si culori. Cind starile sting o silueta, o ranesc, adica o coloreaza un pic; dupa care culoarea se intinde, de la locul de impact, spre restul siluetei, colorind-o complet. Atunci, se spune ca starea a cuprins omul. Alteori starea trece prin silueta fara sa o afecteze, pentru ca atomii ei nimeresc fix printre spatiile atomilor siluetei. Se intimpla de multe ori, pentru ca atomii din lumea asta sint mai mici, cumva, si mai compactzi, au o structura idealizata. Si atunci, se spune ca starea a ratat tzinta. Pentru ca unele siluete sint poroase, au atomii rari, si abia de stau impreuna, sa nu se desfaca. Ma rog, asa e constructia asta a unora, ca in viata reala, doar ca aici e realitatea asta cu proprietati speciale, care are materie de asa natura. In fine, nu stim exact, banuim doar. Dar spatziul lumilor exista, e aproape demonstrat, doar ca nu e terminata demonstratzia, pentru ca lipsesc date. In fine, si, in spatziul lumilor, se intimpla ca lumile sa se intersecteze cu solul teoretic al suprafetzei terestre, si "pata" rezultata sa devina o "zona"; iar zona asta genereaza in mintea celui care sta in ea o anumita stare. Se intimpla ca, uneori, mai multe lumi sa contribuie la "zona", si locul sa dea stari multiple, si in legatura una cu alta. Si zona are proprietatzi speciale, cum ziceam. Nu e ca zona din "Picnic la marginea drumului" de fratzii Strugatzki, pentru ca pe aici trec doar lumile, si nu fiintze extraterestre. Bine teoriile pot sa fie valabile pentru un anumit stil de oameni, cei care pot sa simta starile zonei, evident, pentru ca multzi sint ignorantzi, dar asta ii priveste. In visul de ieri am fost observator din bus, dar in cel de azi am fost pieton. Am vrut sa trec prin cit mai multe zone, si sa experimentez, iar, starile. Si a functionat, mai ales ca imprejur e lumina, culori, si caldura, o imitatie perfecta de o zi de vara. Am admirat si locurile, si am fost si mai linistit, desi eram expus zilei, de data asta, si personajele ar fi putut deveni mai doritoare de contacte directe. Dar a fost exact ca si cind as fi fost invizibil. Si eu mi-am putut aduna suficiente stari, cit sa nu-mi mai trebuieasca vreun vis pentru ceva vreme. Poate doar cite vreo ametzeala bahica. Pentru refresh. E buna o schimbare in visele astea, ca e ceva nou, si incurajator, ca nu m-am rigidizat prea tare.

Orasul starilor



Orasul e la fel. E stabil, ca sa-mi dea incredere in amintiri. Ma rog, nu mai conteaza amintirile, ca daca-s prea multe ma trag inapoi. Desi, de multe ori e asa de bine acolo, in spatiul si timpul ala. Bine, sa fie chestiile bune, ca alea nasoale nu mai vreau sa mi le amintesc, ca au durut ceva. Acum e bine, ca am trecut de multe magarii scoase in fatza de viatza asta primita cadou. Daaa. Uite o cladire noua. Inca una. Le vad din unghiuri diferite, cum trece busul pe linga ele. Sint frumoase, dar au ceva nefiresc de nou in ele, fata de orasul vechi, din amintiri. Progaramatorii au vrut sa-mi faca surprize. De fapt cred ca a fost tipa dragutza cu biroul linga geam. Oare cum o cheama? Data viitoare cind vin sa-mi programez visul urmator o sa incerc o conversatie cu ea. Data asta stau in visul asta. A, ce tare, sint constient ca e un vis, acuma mi-am dat seama. Poate pentru ca e programat, nu e natural. E indus artificial. E bine, scaunul din bus e comod, orasul e relativ frumos. Orasul starilor, asa cum ii spuneam mai demult, pentru ca toate locurile aveau stari atasate de ele; cind eram acolo traiam starea aia, data de situatie, de fapt de un anume context, din trecut. Asa aveam salvate amintirile. Ma rog, multe dintre ele, ca altele se mai legau si de cite altceva, dar cele mari, importante erau in locuri. Aici e ceva, acolo e altceva, dincolo e altceva. De fapt e greu de definit exact coordonatele locului, e o suprafatza, cu peisajul inconjurator, in care oamenii, masinile, sint ca niste constructii grafice simplificate, miscatoare, si colorate. Da, probabil ca senzatiile provocate de locuri sint ca cele provocate la unii de muzica, la altii de mincaruri, mirosuri, gusturi, etc. Si eu am amintiri de astea, dar mici-mici, si putine-putine. Cred. Nu-s sigur, hahaha, ca nu m-am investigat riguros. Am zis ca las asta cind ma apuc sa-mi scriu me-moriile. Peste vreo 1000 de ani. Pina atunci nu ma mai gindesc la nava, spatziu, inginerie, monotonie, ca am de trait drumul prin oras cu busul, intr-un nou vis. Vad o alta cladire noua. Da, si amintirile se pot imbunanatatzi. De fapt nu, ca cele originale ramin la fel, cumva, doar astea din vis au noutatzi. Busul scoate un zgomot de motor vechi, si usile se deschid si inchid cu zgomot de izbituri. Ca na, e vis-amintire, tre'sa semene cu ce a fost, nu era sa ma puna intr-un bus spatzial, sau in vreun tramvai sub-marinic. In fine, lumea a calma, asta e frumos noaptea, ca toti au alte preocupari, si nu se mai holbeaza insistent la tine. Simt o usoara miscare in stinga. Vad cu coada ochiului o du-duie care ma observa. O fi stalkeritza care ma injura? Aia care se lupta cu realitatile ei, in care e plin de dusmani invizibili? Sau e gagica care mi-a declarat amor incognito (adica e, da nu se vede, ca e pierdut printre alte amoruri)? Sau e una din fostele mele amoruri reale? Desi, sincer, nu pot sa zic ca am iubit la nebunie o tipa anume. Ca ma plictiseau de ma urcam pe-peretzi, na, daca-s dificil, asta e. Adica e reciproc, ca si ele erau dificile pentru mine, ca n-am putut sa le intzeleg de ce gindesc, sau simt intr-un anume fel. Care uneori era ciudat, nene. Ma rog, multa lume e ciudata, n-ai ce sa critici aici, ca na, e prostie la maxim, peste tot. Si netratabila, ca omul nu mai invatza, de la virsta, merge pe ce a acumulat. Nu poti sa-i re-construiesti, daca ei asa au fost invatati, sau asa le place sa gindeasca, sau sa simta. Doar cei cu educatie mai au access la unele valori, si ii simti ca-s mai umani, si intelegatori. Restul is robotizatzi, n-ai ce sa mai comunici cu ei altceva decit au ei in cap. Deci ciuciu discutzii inteligente. Asta e, asta e, mai ai si probleme in viatza, multe dintre ele facute de altzii. Dar sa nu ne gindim la ele, ca, daca sintem inteligentzi, si cam nefericitzi (normal, in lumea asta), avem tendintza sa dam in obsesii. Asa ca, sa ne uitam pe geamul busului, la duduia de linga mine, sa cintam in cintec vesel, in minte. Ca sa nu creada lumea ca am luat-o razna. Dar e visul meu, pina la urma, am voie sa fac ce vreau. Ia sa incep o conversatie cu tipa asta. Imi fac curaj, poate iese ceva bun de o noua amintire.

Thursday, June 27, 2019

Conferintza la liber



Azi am tinut un s-pici, care rea anuntzat cu o luna inainte, adica era o intilnire de nu stiu ce grad, ca nu erea specificat, dar era ceva pac-pac, uite ratza nu e gisca, mama ce freza ai.  Adica n-avea cap, coada, sau membre, era ceva inform, care trebuia luat de guler, si dat cu el de peretzi, sa zic asa. Ca nici n-aveai ce, sau cum abordezi, daca nu stii dinainte tema, ca era ceva misterios, cu forme ne-anticipabile, asa ca extraterestrii. Si pac, am zis ca sa fac eu, asa, un context, din ce informatii am la dispozitie. Dar, ca orice student, am aminat toata cashcarabeala, pina in penultima zi, in care, am zis sa ingras porcul. Si, din toata relaxarea de dinainte am ajuns sa constientizez ca, bai, tre'sa ma apuc de lucru. In ultima zi, pe seara, am selectat ce aveam, si am facut treaba, dar asa, cu o mica sila, ca la ceva ce te uiti cu mila, sa zic asa, ca nu ma asteptam sa fie vreun public animat de nush' ce dorintze de progres stelar, pentru ca publicul era format din O persoana, plictisita, in virsta, si cu o dorintza imensa de a scurta tot, si a pleca acasa, ca e joi, si mai sint 2 ore si se evapora programul nene, asa ca baga, afirma-te, da-i inainte, fa ce crezi, si ura, si la gara. Si mi-am tinut spicul, m-am si laudat singur, am si atras mila asupra mea, am promis, ca am sa fac, ca am sa dreg, ca toate se vor schimba, etc. Ca asa da bine, sa te aratzi ca poti fi un super-erou, dar, ca, pe moment, ai niste chestii care te retzin, hahaha, de parca cineva, vreodata ar fi crezut in vreo promisiune. Na, jucam un rol, eu pe al meu, ea pe al ei, ca sa dam bine pe film. Si, daca tot era de forma, am taiat exagerarile, le-am lasat doar pe cele care sa faca povestea sa para reala. Si, la final, ca sa n-avem indoieli, doamna a declarat ca forma e forma, si noi raminem prieteni, dar ne despartzim. Acuma de la inceput nu a fost vorba de vreo chestie amoroasa, ca era pur biznis. Ea, doamna, teoretic ar fi trebuit sa ma ajute cu citeva chestii, dar nu s-a putut, si asta e. Normal ca pus doua paie cruce, ca n-avea cum, ca ce imi trebuia mie depasea cu mult posibilitatzile ei, dar, cum e normal, ca sa salvam aparentzele, a trebuit sa pretindem ca, sau ca. Pe mine ma ajuta situatia, ca, ma lasa liber sa-mi fac treaba, si nu ma mai fute la cap birocratzia, si imi vad de ale mele mai in liniste. Dar situatia e de un comic spre ridicol, de admirat, ca constructie, pentru ca e ca in Caragiale. Bine, eu din start am zis ca, bai, fac ceva ce pare ca e real, ca stim toti ca e o chestie de teatru, si eu, si ea, dar ne despartzim prieteni, macar, nu cum a fost cu cei de dinainte, adica toti sefii, sau colegii cu care nu m-am inteles, si care faceau ca toti dracii. Acum e civilizat. Pac-pac.Si, ne-am dat mina, ne-am urat succesuri, si paaaaaa, ne vedem intr-o viata ulterioara, eventual. Sau nu, ca cu vietile astea e tricky, nu stii daca exista, sau cum e prin ele, sau na. La intoarcere am cumparat de mincare tot ce mi-am dorit: pui la rotisor, baban, ales sa fie la volum maxim, rosii, bere, cola, biscuiti de 2 feluri, cutii mari, unii gen pesmetzi, altii cu crema de cioco, conserve de fasole cu gust divin, conserve de macrou, supe prafuri, paste cinezesti, cu sos, 5 la 1 coco, buneeeee, mama, ce bune, si piine, de fapt cu forma de donuts, taiate pe mijloc, pentru sendvisuri. Mi-am scos pirleala. Nu am cartofi, ca i-am terminat, dar am piine cacalau, si paste, asa ca sint balansat. Mai am si crenvursti in freezer, sint acoperit cu partea de proteine, si mai am si conserve de fasole, tot pentru proteine, pentru ciorba. Si am mai luat si o conserva cu rosii taiate, pentru ciorba. Mi-am facut plinul. Berile le-am baut, pe 2 adica, mai am una ramasa, mama ce bune au fost, ca am zis sa mai alternez, mi se facuse greatza de vinul ala, numai cind ma gindeam la el ma lua de la stomac, si am zis ca merit sa fiu premiat cu un gust nou. Am mincare pentru 1000 de ani, dar e diversa, si e exact ce aveam pofta. Cam atit. Mi-am mai pus lichid de racire in rezervor, ca mashinca mea pierde lichidul, si consuma si ulei. Na, virsta. Dar merge bine, si e spatioasa, are inertie, e o Mazda Tribute, de prin douamiiceva, arata ca un 4x4 da' e masina de familie, e iubirea vietii mele, clar, a fost amor la prima vedere. Albastra. De fapt e de un albastru inchis, cum n-am vazut in viata mea. Pai na, e unicat, ca mine. In rest toate sint la fel. Cind bune, cind rele. Ca asa e mersul.
PS Am pus o poza cu mare, hoteluri, verdeatza, ca de vacantzaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Monday, June 24, 2019

Amintiri cu Catalin



Ceva exista, si ceva nu exista. Ceva a existat, si mai exista, sau nu. Ceva a fost, a trecut, tot demult, si azi poate ne amintim. Ceva va fi, departe, in timp, si nu-l vom cunoaste. Asa e si cu oamenii. Pentru ca acele ceva-uri sint sufletele cele care au fost, si, poate, ratacesc pe undeva, si ne vad, sau poate au disparut odata cu trupul gazda, si ramin doar in mintea celor ce i-au cunoscut. Sintem atit de vulnerabili. Am aflat o stire socanta, ca un fost coleg al meu de Nave, Catalin Poalelungi, a plecat dintre noi, asa, pur si simplu, la 52 de ani. E un coleg de revolutie cu mine, cu noi, toti, care am prins vremurile alea de trecere de la dictatura, la democratia asta care e asa ciudata. N-am iesit cu armele in mina, sa impuscam pe cineva, ca eram studenti pe atunci, dar am combatut cu idei, si ginduri, toata lumea aia expirata, si salbatica. El a venit din Braila, a reusit la admitere la Nave, ca mine, si am inceput cu armata, 85-86, 9 luni la termen redus, sa-i suportam prin locurile alea pline de vint, praf, si ger naprasnic ale Topraisarului. A fost grea armata, ca na, nu te iarta nimeni, chiar daca tu nu ai nimic in comun cu asa ceva, dar era pe vremea odiosului, si trebuia sa ne supunem regulilor atit de dure, de atunci. Dar ne-am distrat la maxim, cu toate mizeriile de acolo: dus cu apa rece la distantza de dormitor, marsuri lungi, cu tot cazarmamentul in spate, operatiuni gen trezit noaptea la alarma, imbracat in 1 minut, luat arma, si facut manevre cu masca pe figura, pin a cadeam latzi. Pentru ca eram studentzi, si ne urau toti apevistii (de la apv = armata pe viatza, toti gradatzii, ofitzerii, etc). Asta pe linga ca, toata iarna nu am avut caldura in dormitor. Si sa mai pun aici si garzile, alea in care, la corp era o caldura de lesinai, si, afara era un ger de minus multe grade si un vint de te lua pe sus, ca nu gerul era problema, cit vintul ala, de la malul marii. Odata mi-am exprimat liber opinia in legatura cu macaroanele de la prinz, in care, recunosc ca am folosit si organele sexuale masculine, si mi-am luat arest, ca am jignit o chestie la care patriotzii tin din suflet: bucataria cazona. In fine, a trecut, ca am stiut sa uitam, dar, cum spuneam, a fost un duel, noi cu ei, si ne-am batut joc reciproc, unii de altii; de o parte noi, de cealalta ei. Dupa armata a inceput greul, facultatea. Nave, cea mai grea din toata politechnica din Galati, cu profii cei mai rai, si duri. Acuma, si la liceu am avut asa ceva, si nu imi mai era frica, dar trebuia sa o termin, pentru ca, na, as fi devenit rusinea familiei. Ceea ce am si fost, din momentul cind am repetat anul 2, pentru ca taica-meu a sters cu mine pe jos, si m-a povestit absolut tuturor, rude, prieteni, cunostinte, straini, nu a fost nimeni din orasul ala sa nu ma stie ca o oaie neagra, si sa ma priveasca cu compatimire, sau ura. Bine, intre mine, si taica-meu a fost o distantza uriasa, si ea s-a marit, in timp, pentru ca eu, cind am putut am fugit din locul ala, si nu prea am vrut sa ma mai intorc, dar asta a trecut. In facultate ma mai intilneam cu Catalin, ca el era inalt de 2 metri, si era vorbaretz, spunea multe, deschis, mai si bancuri politice, pe vremurile cind la Timisoara incepea revolutia, si dupa, am comunicat, nu prea des, dar na. Am trait impreuna caderile scolii, si mentalitatzilor alora, si dupa ce ne-am dat licentza. Un timp eu am lucrat in administratzie portuara, 5 ani negri, dupa care am emigrat, dar el s-a bagat la radio, a fost consilier, apoi si-a dat un doctorat pe bune in inginerie, si s-a facut cunoscut in lumea aceea, din care eu am plecat. Apoi l-am vazut pe youtube, la mai multe emisiuni. Era incredibil de cunoscator in multe, stil enciclopedic, cum nu era nimeni. Ma enervau interpretarile lui, care dadeau in teorii ale conspiratziei, sau misticism, dar datele erau acolo, si el ti le spunea cu multe detalii. Mai facea si glume, mai teoretiza, dar era constant in cunoastere, si se vedea ca a studiat mult. Mergeam des pe canalul lui de fb, pentru ca punea lucruri interesante, printre care filmari din masina, prin Galati, vorbind despre politica, economie, societate, etc. Cu unele eram de acord, cu altele nu, pentru ca, devia uneori destul de mult, de la adevar, dar era acolo ceva cu care rezonam, si el avea carisma lui, si stia sa arate, cumva, dincolo de toate, partea asta frumoasa, si generoasa a fiintzei umane. A fost socant sa aflu ca omul asta atit de viu, si energic, asa, pur si simplu, a disparut. Pentru ca nu inteleg cum s-a intimplat. Am aflat ca a avut un accident vascular cerebral, si asta a fost. Greu de acceptat, nu? E ceva ce e disproportzionat. Complet aiurea, si totusi real. Aberant. Dumnezeu sa te odihneasca, Catalin. Esti omul cu care am trait atitea lucruri, care ne-au devenit amintiri. Sintem atit de vulnerabili. Si mergem pe drumuri atit de nestiute in viata asta.

Sunday, June 23, 2019

Bucatareala



Am sters postul de dinainte ca era si sinistru, si stupid, ca nu facea decit sa te bage in zona aia a mizeriilor de care sint capabili unii mizerabili. E buna si sinceritatea, si sa spui niste adevaruri, dar daca au efect nasol, mai bine le lasi, ca oricum scopul nu e sa rezolvi ceva, cit sa inteleaga cretinii aia, si sa-i scoti din minte, dar,  oricum, daca n-au inteles e pentru ca oricum nu vor intelege, si daca au inteles, sau stiut deja, e fara sens sa le spui tu chestii despre ei, ca na. Contactul cu speciile astea e nasol, oricum, si solutia optima e sa fugi de ei, de cum ii detectezi, ca altfel te afecteaza. Bine, sint si situatii in care specimene de astea iti sint colegi, sefi, rude, pretinsi prieteni, etc, ca na, lumea are si de astia in contzinutul ei. In fine, sa nu ne mai gindim la ei. Sa vorbim de mincareee, ca am vazut pe youtube multe, de la mincai fabulosi (care cred ca au un stomac/matze speciale din nastere), la chestii gatite, la altele cu calatorii, si incercat specialitati locale, evaluat retzete, sau restaurante, etc, ca sint multe, ca mincarea pare un subiect fascinant. Femeile gatesc pentru ca tine de o traditie a familiei, dar azi gatesc si barbatii, fara probleme, ca hobby, cum o fac si eu, sau de nevoie, unii, pentru ca, sa recunoastem, mincarea gatita acasa e de un miliard de ori mai buna ca fast-foodul, sau alte chestii, plus ca, vorba unui cunoscator, mincarea la cazan nu ingrasa, si e si mai sanatoasa, ca nu pui in ea chimicalele pe care le pun altii. Si ca sa gatesti inveti, nu e o mare filosofie, te joci cu ingredientele care iti plac, le combini in toate variantele, ba chiar poti sa faci matematic lucrurile, pentru ca, sa zicem ca vrei sa faci o ciorba, in care pui ce vrei tu, ca sa fie ciorba ta, proprie, si personala. Pui apa la fiert, si in momentul cind fierbe consiferi o origine a timpului; iei un ceas, si notezi cind ai pus carnea, legumele, ingredientele, etc, toate  cu timpii notatzi, ca au timp de fierbere diferit. Si e stiintific, poti sa faci asta, pentru ca apa fierbe la 100C, deci temperatura e constanta. Conteaza si cit de mari sint bucatile din orice, ca sa le patrunda caldura. Si asa gatesti aproape matematic, si rezultatul e acelasi, daca repeti aceiasi pasi (cu variatii mici, aproape nesesizabile). Ar fi buna o retzeta de asta, cu cantitatile, dar si timpii dati, ca sa fie mai clar, si mai usor. Astazi timpii de fierbere sint la latitudinea bucatarului, dar, in timp ei vor deveni o constanta, pentru ca e fundamentala, totusi, ca sa ai componentele fierte suficient, cind e gata ciorba, sau tocanitza, mincarea, etc. Bun, pentru mincaruri ne-ciorbe, care implica si ceva prajit, dupa care pui alte ingrediente, conteaza si daca e foc de aragaz, sau foc de lemne, ca e alt transfer de caldura acolo. Ma rog, fiecare isi cunoaste propriul aragaz, sau cuptor, si cum functioneaza. Oricum, retetele de pe net sint foarte bune, totul e sa ai curaj sa le incerci, daca crezi ca iti plac. Ce am mai vazut pe net sint tot felul de gadgeturi pentru bucatarie, mama, ai ceva incredibil la indemina. Imi plac cele care te ajuta sa curetzi/tai legumele, ca usureaza enorm, tot. Si una e sa folosesti legume adevarate, si alta congelate, clar, e o mare diferentza la gust mare de tot, zic asta din proprie experientza. Eu pun in ciorba legume congelate, carne de pui barbecue, cubuletze de gust, vegeta, paste, si reglez gustul final acru/sarat. Nu am facut o ciorba cu legume adevarate de mult timp, oho, pentru ca imi e mai comod asa, dureaza mai putin, e mai putin de munca, etc. Si mai pun malai, fulgi de cartofi, boia, ca sa ingroashe zeama, uneori pare un sos, hahaha. De grasimi ma cam feresc, sincer, desi am mai pus si bacon, uneori. Si mai folosesc si fasole la conserva, sau paste chinezesti, ca-s mai cu aroma specifica. Bine, recunosc, ciorbele mele sint proprii, si personale, e dupa cum am vazut in timp, ca pot face ceva mai rapid, ieftin, si gustos, nu e ca le spun aici ca sa le recomand ca fiind universale. Na, ca fiecare are preferintzele lui. Si imi mai plac enorm salatele, oh, as minca numai salate de tot felul. Mi se par geniale, si cea mai buna varianta de mincare, pentru ca nu distruge vitaminele prin fierbere. Bine, nu refuz o carne, din cind in cind, ca e rasol, friptura, conserva, etc, pentru ca are proteine adevarate, si sint necesare, dar e mai rar, la mine, ca iau ce am nevoie din fasole. Si cumpar, na,  ca tot omul, din cind in cind, cite un pui la rotisor, din mall, pe care il aleg inteligent, ca sa fie cit mai baban, nu iau orice. Am vazut pe youtube ca s-au facut niste chestii de-ti sta mintea in loc; ceva cu 2 bratze robotice care gatesc tot felul de mincaruri, in special paste, ca-s mai usoare, clar, dar e uimitor, desi, daca ai banii aia iti angajezi nene o bucatareasa, sa faca ceva de sa-ti sara palaria. Na, sint multe de zis de bucatareala, ca e un domeniu urias. Eu invat pe traseu, nu ma dau mare, dar am ceva experientza. Si am si preferintzele mele, na, ca orice om. Am pus o poza cu aperitive, ca pe mine astea ma intriga, ca nu-s mincare, dar sint delicioase, si te satura super-bine, plus ca-mi aduc aminte de bairamurile din tineretzeeeeeeeee.

Friday, June 21, 2019

Eul important



Lumea e ce pare, ce este, ce a fost, ce pare ca a fost. Uneori e ce pare ca va fi, pentru ca e un amestec etern de culori, de lumini, de umbre, care se intind infinit, in orice directzie, si se intrepatrund, ca sa obtina o alta infinitate de variante. Lumea e intre un infinit mic, si unul etern. Cel mic se mai transforma, dar cel mare isi duce dimensiunile dincolo de timp, parca. De fapt, poate ca si cel mare se transforma, dar e atit de departe, ca nu vom sti niciodata ce va deveni. Bine, pentru noi, o asa discutie e absurda, din punctul de vedere al infinitului, pentru ca noi cautam sa intzelegem ceva ce ne depaseste complet. Dar conteaza, ca ne da o privire asupra a tot, calma, si fara a cauta raspunsuri imposibil de dat. Oricum, o apropiere de infinit ne e buna, pentru ca ne face sa ne credem ca avem mai multe dimensiuni in noi. Si ne da sperantze ca putem sa ne privim altfel, si sa ne credem mai buni. A revenit linistea. Am depasit unele frici, si m-am ambitzionat sa incep ceva nou. Sa vedem daca eternul din ceilaltzi rezoneaza. Daca nu imi iar iau eternul meu, pe cont propriu. E cald. A revenit soarele unei veri capricioase. Ca o femeie as spune, dar nu spun, ca sa nu repet un clisheu. Ca o fiintza care se transforma continuu, poate suna mai bine. Una care devine altceva, ca sa ne uimeasca, si sa ne faca sa ne transformam vointza adaptarilor intr-o inteligentza mai ascutzita. Ca sa ne depasim conditzia de fiintze mici, si neajutorate. In care tot continuam sa fim, iar, si iar, si iar. Si sa fim stapinii absolutzi ai unui univers cit o coaja de nuca, pe care sa o privim, si sa o analizam cu mintea cu care incercam sa analizam infinitul. Pentru ca ne e accesibila, si atit de aproape. Si, daca n-am face-o ar fi prea mult, si prea dur, pentru ca atit de clar constientizam ca totul e nimic, si deci, si noi, tot un nimic sintem. Unul mai mic decit cel pe care ni l-am imagina. Daaaaaa, sa nu deviem, si sa nu avem tendintze depresive, nene, mai ales intr-o zi de asta de vara cu un soare mare, si zimbitor. Important, oricum e momentul asta. De aici, pe care il simt, si il traiesc, ca sa fiu asa cum cred ca trebuie, pentru a ma simti viu, si real. Oricum lumea e dincolo de mine, si mi se vrea atit de superioara, desi, sincer, stiu ca nu e, pentru ca si ea constientizeaza cit e de relativa. Lumea oamenilor, a celorlaltzi. Cei cu care ma aseman, dar ma si deosebesc. Lumea identitatzilor constiente, cumva de spatziul, si timpul asta relativ, si infinit mic. Fericirea nu e un scop, e mai degraba o dorintza, pe care o atingi simplu, daca vrei. Tot ce ai sa fie cu mult mai mult decit ce ti-ai dorit. Fiecare isi seteaza singur drumul spre fericire, si fiecare apreciaza unde se afla, pe drumul asta. Eu nu ma compar cu nimeni, pentru ca am ce cred ca mi se potriveste, si nu aspir la ce imi e strain. Ar fi absurd sa o fac. Pentru ca stiu ca doar din mine poate veni fericirea asta, din educatia, din valorile mele, din ce experientze mai bune, sau mai rele am avut. Totul mi s-a transformat in timp, pentru ca am trait intens ce a fost, si mi-am construit ce am dorit in minte. Pentru ca asa am inteles ca e mai bine pentru mine. E simplu. Esti, ca sa devii, prin ce esti. Altfel te instrainezi de conditzia ta, si deviezi de la tine. Bine, lumea te imbiie cu miliarde de euri fara sens, dar daca nu faci cum simtzi e un esec, de la inceput, chiar daca promisiunile sint uriase. E atit de simplu. Trebuie doar sa vezi realitatea exact asa cum e, fara sa fii influentzat de nimeni, si nimic. Ma distreaza tot felul de motivatori, care cauta sa faca bani din nefericirea universala a fiintzei. Pentru ca tu poti sa fii tot; de la propriul motivator, la propriul analist, comparator, psiholog, filosof al propriului destin, etc. Totul e sa ai mintea deschisa, si sa privesti realist, si cu umor la ceilaltzi. Si sa nu uiti ca eul tau e cel mai important. Pentru ca poate orice, inclusiv a privi detasat spre alte euri.

Thursday, June 20, 2019

Trecut-prezent-viitor



Am vazut citeva filme, printre care Sophie's Choice, Femeia Locotenentului Francez, si inca citeva de actiune, razboi, amestecate. M-au impresionat filmele lui Meryl Streep, sint cu bagari profunde in fiintza, si pune intrebari fundamentale, care cam, na, nu au raspuns general, doar variante de raspunsuri, functie de situatie. In Sophie's Choice era un caz intimplat in razboi, unde un criminal nazist te pune sa alegi intre a-ti lua amindoi copiii sa-i omoare, sau sa alegi tu unul dintre ei. Ce faci, ca orice ai alege, te vei simti vinovat tot restul vietii, desi tu l-ai salvat pe celalalt copil. Mai era o faza asemanatoare in Escape from Sobibor, unde erau pusi sa fie omoriti un numar de oameni, dar, pina atunci, nazistii i-au obligat, ca, fiecare sa mai aleaga pe cineva care sa fie adaugat la plutonul condamnatilor, altfel ar fi fost omoriti cu mult mai multi. Ce faci, ce alegi, ca criminalii iti dau aceeasi varianta, ori omoara ei mai multi, ori omoara mai putini, dar te lasa pe tine sa-i alegi. Asa e la razboi, face fiecare ce vrea. Asta e o sinistrosenie inerenta, din razboi. De cind e pace oamenii se lupta intre ei, folosind tot felul de metode; pe fata, sau pe la spate. Mai mult pe la spate, e adevarat, si nu stii ce, si cum sa faci, ca nu sint reguli, pe care sa le folosesti, e admisa orice lovitura. Foarte ciudat cum salbaticia, violentza, sint tolerate (ca admise nu-s, clar),  trecute cu vederea, iar chestii legate de sex sint tabu. E ca la distopii, o lume pe dos. Eu sint in ultima perioada ultra-sictirit de tot felul de porcarii, si parca mi-e tot mai greu sa suport pe unii, sau pe altzii, adica genul ala, care e peste tot, si, pe care il recunosti dupa un timp. Si, ca sa te feresti de ei, ii ocolesti pe toti, inclusiv pe aia buni. Si ma gindesc ca aia buni, ca sa supravietuiasca, trebuie sa se confrunte cu aia rai, si cu metodele lor. De asta lumea e cam insingurata, si isi formeaza, fiecare cum poate, macar un prieten, asta daca are norocul sa-l gaseasca. Sau isi face familia lui, ca acolo sint interese comune, desi, si aici e discutie lunga, ca te cam plictisesti unul de altul, dupa citiva ani, si, daca nu gasesti metode sa reinoiesti relatia, se cam duce la vale. Trebuie sa fii inteligent, ca sa faci lucrurile sa mearga, dar daca unul din cei 2 e cam prost, na, iese un mare rahat, ca nu poti sa stai cu un asa om, ca o iei razna. Si, cu cit esti mai inteligent, deci mai universalo-flexibil, cu atit devii mai greu de multumit, si apar tot felul de cercuri vicioase, din care, ca sa iesi, nu depinde doar de tine. Asa e lumea, amestecata, de la cei mai buni, la cei mai rai, si trebuie sa fii foarte atent. Ma uitam ca, zilele astea, cineva a cumparat la licitatzie arma cu care s-a sinucis Van Gogh, adica omul a carui picturi valoreaza azi miliarde de coco, si, care, n-a vindut pe vremea lui niciun tablou. Sintem nebuni? Sau, sa zicem ca societatea de pe vremea lui nu l-a intzeles. Acuma il intzelege oare, sau e doar o moda fancy, de a ne da moderni, si educati? Societatea de peste 1000 de ani va admira alta arta, si va avea alta stiintza. O parte din arta "valabila" in viitor exista si acum. Si acum un pictor (un compozitor, om de stiintza, etc) moare sarac, in timp ce creatiile lui vor valora miliarde. E posibil? S-a intimplat. Bine, pe masura ce evolueaza, societatea isi schimba regulile, evident, devine cu mult mai buna, si intelegatoare, teoretic. Si ce e acum, rau, va fi dat la o parte, si va fi stimulata, pe viitor, creativitatea, pentru ca munca fizica va fi facuta de masini, sau robotzi. Vor disparea unele meserii, in timp, pentru ca se vor perfectiona programele pe computer. Oricum, ingineria va ramine, pentru ca trebuie decizie a omului, computerul nu poate construi tot, oricit ar fi de perfectionat. Pe cind in alte domenii, na. Si asa, omul va fi obligat sa devina mai creativ, si sa construiasca ceva. Mai e un pic de asteptat, ca acuma lumea e bulversata, inca, de atitea schimbari technologice. Sint multe de zis. Daca as sta la o bere, sau un vin cu cineva, cred ca as putea sa tin o conferintza pe tema asta, hahaha. In fine, traim, si vedem cum evolueaza toate.

Sunday, June 16, 2019

Lumile din filme



Pac, si am trecut si de asta. Asta fiind orice, ca e la modul general. Am mai urcat o treapta. Care o fi aia, habar n-am ca nu-s specialist in urcari de trepte, e zis asa, la general. Ma pastrez in ambiguitatzi zise la general, ca ma face sa ma simt de parca mi-am depasit conditzia. Chiar daca n-am facut-o efectiv, dar am declarat asa, si e bine, ca am facut-o, ca ma motiveaza, pe viitor. Am glumit, normal, pai cum naiba sa nu glumesti cu atitea chestii pe care unii le iau in serios. Ca azi simtul umorului e absolutamente si iremediabilmente necesar, ca sa nu-ti sara sigurantzele. Si, ca sa nu fie nevoie sa dai multi bani la psiholog. Si, daca mai ai ceva ametzeli, e pentru ca te invirtzi intr-un cerc; ca e al cotidianului, ca e un cerc vicios, naiba stie, e un cerc. Adica locul geometric la punctelor egal departate de o origine, cum zice matematica. Te invirtzi continuu, in el. Bine, realistic vorbind, daca e sa construim o imagine reala, te invirtzi pe interiorul unei sfere, ca sintem in spatiul cu 3 dimensiuni. Dar, simplificind, luam traiectoria ca pe una rezultata din intersectia unui plan, cu o sfera. Un cerc. Si lasam la o parte ce tine de fizica, adica de fortzele centrifuge, sau reactziunea centripeta. Ne concentram doar pe ideea de miscare circulara, cu toate variantele ce decurg de aici. Evolutia noastra o putem privi ca pe o desfasurare infinita, de la cercul primordial, si mersul pe spirala, sau ca pe o limitabila, de pe spirala fireasca spre o margine cerc. Pentru ca, filosofic vorbind, ambele sint posibile, daca ne consideram cu, sau fara limite. Dar e ok, atita timp cit ne dam drumul la fiintza proprie, si ne desfasuram in tot, si in toate, fara sa mai stim, daca vreodata am avut prejudecatzi. Am vazut citeva filme din seria Sfintul, cu Roger Moore. Bai, ce actor frumos, ce stil, cite chestii de actiune, si mister, alte vremuri nene, alte viziuni, si alte filme, cu muuuult mai pline de idei, si variante, nu ca siropurile comerciale de acuma. Englezii au facut istorie cu filmele politziste, de demult, au un trecut foarte bine construit. Ce e 007 e urmare a multor romane, si filme, si ce vedem e doar o urma, daca e sa ne raportam la ce a fost. Pentru ca Bond e venit dupa Sfintul, desi noi doar pe Bond il stim asa cum e, chiar daca si el a evoluat, din '62 incoace, de la Dr No. Iar Sfintul a fost in perioada '62-69. Si Moore a mai facut si Persuaders, intre timp, pina sa inceapa, ca Bond. Mama, ce vremuri. Noi am prins perioada asta de maxima evolutie a filmelor politziste, si de mister-spy. Bine, pe linga filmele de actziune, sau de razboi. Mie alea imi plac, cel mai mult, cu actziune, cind se aduna o echipa, ca sa rezolve o situatzie, gen Tunurile din Navarone. Ca acolo se spun multe adevaruri despre orice. Inclusiv despre natura umana, si cum e ea de dilie, hahaha. Bine, sint fan al filmelor de actiune, pentru ca le inteleg logica, cumva. Pentru ca alte filme ma pur si simplu confuzeaza. Si nu le pricep, orice ar fi, de asta ma uit la explicatzii. Sint multe de zis relativ la filme, e adevarat. Dar e interesant sa vezi cum se desfasoara, acolo, niste variante de vietzi.

Saturday, June 15, 2019

Drum de cautari



Tu treci prin lume, asa cum si lumea trece prin tine. Asta mi-a venit acum citeva minute, ca sa am de unde sa incep sa scriu. Ca eu scriu, cind vreau sa spun ceva, nu ma apuc sa debitez cuvinte, ca sa ma aflu in treaba, si sa scriu "carti", cum face tot romanul descurcaretz. In fine, e multa maculatura pe piatza, care cam inunda tot, si cei care chiar au ceva de spus se vad bagatzi in umbra, pentru ca ceva bun nu se vinde, asa cum se vind prostelile comerciale. Ma rog, e un comertz aici, si o afacere, ca peste tot, ca se orienteaza lumea spre ceva de unde ies bani, de parca valoarea ar fi cuantificabila mercantil. Na, asta e lumea, mai are ceva de mers pina o sa dea de valorile autentice, care sint diferite de cele de azi, clar. De asta tot zic ca m-am nascut prea devreme. Ce fain ar fi fost sa ma fi nascut in 3019, ca aveam alta traiectorie, cred, desi, daca ma gindesc, la ce sint a contribuit mult mediul, si frustrarile mele cele infinite, si cautarile, si nereusitele, etc. Ca eu, sincer, nu am un talent clar determinat, nu sint bun sa fac ceva fixat, fac inginerie ca hobby, si pentru ca am studiat-o, dar pe mine ma pasionau multe, si nu stiam ce anume din toate, ca gaseam lucruri interesante peste tot. Sint renascentist, clar, si cam cautator de idei care sa mi se potriveasca cu un fel de stil, sa zic asa. Cred ca am cautat tot timpul niste adevaruri, care fugeau de mine prea repede; sau nu aveam eu suficienta perceptzie sa le gasesc. Ori ma fascinau misterele care nu aveau vreun raspuns, nu stiu. Dar am cautat toata viata ceva ce nu era usor de descoperit, si nu erau iluzii, ca sint destul de matur sa nu ma mai las pacalit, erau altcevauri ce apareau de peste tot. Daca as fi avut ureche perfecta, si simtz al armoniilor, as fi fost dirijor, poate. Daca as fi fost om de stiintza as fi devenit cercetator, dar eu sint, ca formatzie, inginer, deci ce caut, chiar nu stiu. Poate ca sa dezvolt niste proiecte interesante. Era o vorba, care m-a marcat, apropo de examene la facultate, ca am avut destul de multe restantze, ca n-am fost studentul eminent, ca nu as fi avut cum; si vorba spunea: ca sa iei 10 la un examen e simplu, trebuie sa stii tot; dar ca sa iei un 5 la restantza nu se stie cit trebuie sa stii. Si asta cum e? Doar un geniu ar lua 5 la o restantza? Poate ca da, poate ca nu, dar am dat restantze multe, si, la un asa examen, proful te trecea prin toata materia, dar nu la nivel de generalitatzi, ca ar fi fost prea usor; te bombarda cu detalii nene, ca sa simtzi cum e materia lui dilie. Te executa, ca pe un proscris. Na, asta a fost situatziunea, si eu am reusit sa trec de toate. Pai ori sint geniu, ori nu mai sint deloc. Bine, atunci am avut momente, dar asta nu m-a facut ulterior, un geniu, pentru ca nu am putut sa ramin intr-o lume superioara, a ideilor, desi mi-as cam fi dorit, cumva. Dar, atunci, am avut niste revelatzii, si, am fost tentat, si, cam de atunci, cam caut. Am si gasit cite ceva, dar nu suficient. Acuma sint pe drumul acela, si cred ca o sa-l pastrez, ca imi convine. Si, ce mai gasesc pe traseu o sa fac public. Pina atunci sint in cercetari.

Friday, June 14, 2019

Miracolul vietii



Lumea e un set de culoare paralele. Lumea e o varianta mai buna, azi, pentru desfasurarea imaginatziei. Lumea e un bilci al deshertaciunilor. Lumea e locul vietzii, care creste in valoare, si ambitzii, si care dezvolta, continuu, binele. Lumea e tot ce e imaginabil, cu bune, si rele, si, in care, binele cotropeste, prin putere, tot ce a fost nociv, in istorie. Lumea e o varianta exterioara, asa cum e, in multe situatii, o varianta interioara. Ieri am fost sa ma plimb iar, prin orasul plat. Asta imi prieste, sa vad platitudini linistite, si fara pretentzii de exteriorizare de vreun fel. Sa vad oameni care sint conformi, si care par deschisi. Care zimbesc, care par sa imi vrea binele, care fac gesturi prietenoase. Care ma relaxeaza, chiar daca stiu ca nu voi putea comunica niciodata cu ei. Care construiesc o aparentza de bine. Pentru ca ei se opun relelor concrete, si anihileaza monstruozitatzile, ceea ce e, sa recunoastem, enorm. Calmul lor e revenirea calmului meu, si reintoarcerea la mine, dupa atit de multe, si nemeritate, impacturi sociale. Si punctul de plecare al meu spre un posibil vis imaginat, intuit mai mult, decit construit constient. O origine al tuturor drumurilor posibile. In timp, si spatiu, pentru ca lumea e si timpul tau, scurt, al unor uriase treceri catre altceva. Busul e aglomerat azi, de oameni care vorbesc continuu, si isi povestesc vietzile. Sint atitea idei, imprejur, cit sa am la ce sa ma gindesc 1000 de ani. Si, fiecare are justificarea, si dreptatea lui, pe care, sincer, i-o acord. Inteleg cit am access, din toate, dar, ma intorc la mine, pentru ca eu sint regele lumilor mele. Imi reintorc linistile, ca sa pot privi peisajele, care trec, si ma pun pe ginduri. Am fugit de starile celorlaltzi, pentru ca imi provocau multe nelinisti, si am ramas la peisajele care sa-mi evoce stari doar mie, cel ego-centristul invizibil al timpurilor astea. Si era mai bine asa, pentru ca era mai important sa-mi revin  la simturile mele fundamentale. Pentru mine, starile le-am legat de locuri, pentru ca, sincer, oamenii erau dezamagitori. Pentru mine spatiul era declansator de stari. Intr-un loc simteam ceva important, si special, asa cum, in alt loc simteam altceva, la fel de important, si de special. Spatiile ma determinau sa fiu, sa simt, sa gindesc intr-un fel anume. Si totul era legat de oras, de orasul acela, in care, traiam, mental, pe care il vedeam atit de clar, in detalii. Pentru ca ma plimbam prin el, eu cu mine, si prin locurile acelea ma simteam cel mai liber, sa fac, sau sa gindesc, sau exprim ceva ce era din interioarele mele infinite. Stiu ca e o lume uriasa imprejur, dar, eu, acolo ma simteam capabil sa redevin ce eram dintotdeauna. Orasul poate avea un nume, dar asta ar fi eticheta data locului concret. Pentru mine conta altceva. Conta spatziul in care eu sint ce simt ca sint, eliberat de orice constringeri posibile. Locul determinarilor mele. Si locul tuturor vietzilor mele interioare. Si locul care se va schimba continuu, si dupa ce eu nu voi mai exista pe planeta asta. In fine, sa nu dramatizam excesiv, pentru ca lumea asta nu vrea sa ne vada pesimisti, in adevaruri, cit optimisti in posibilitatzi. Si noi sintem, inca, optimisti, si creativi. Si putem, prin cuvinte, sa deschidem toate variantele. Baaaaaai, ce frumoasa e viatza, si ce multe putem sa aratam, cit traim. Depinde doar de noi sa facem asta, si sa ne lasam purtatzi de idealuri, asa, simplu, ca si cind totul ar fi acel firesc dorit, si la indemina oricui. Ha, ce bine ca traim, si ce miracol ca am avut sansa sa experimentam atitea..