Sunday, March 17, 2019

Primavara lucida



Lumile se transforma. Trec prin etape-variante ale lor mai bune, sau mai rele. Uneori se intorc la variante ale trecutului cu care seamana. Transformarile lumilor sint ireversibile, chiar daca nu par. Timpul le afecteaza. Lumile ar ramine identice continuu daca s-ar opri timpul. Dar daca s-ar opri timpul, s-ar bloca continuumul spatio-temporal, deci s-ar bloca si spatiul. Totul ar ramine nemiscat. Moleculele de aer ar avea o duritate infinita, asa ca si particulele sub-atomice, sau sub-sub-sub-atomice (daca exista). Chiar si vidul ar avea consistentza, pentru ca e eter, mediul in care se propaga lumina. Nu putem opri timpul, asa cum nu putem atinge viteza luminii, sau zero absolut ca temperatura. Toate sint limitele de care ne putem doar apropia.
Ieri am avut o senzatie ca a venit primavara, a fost lumina si caldura in aer. Ca si cum toate sistemele au inceput sa functioneze automat. Asa e pe nava, schimbarile seamana cu cele de pe pamint. Robotii au grija de toate detaliile. Ca sa nu uitam cum arata planeta mai demult. Acum cine mai stie ce s-a mai intimplat acolo. Sau cui ii mai pasa. Mi-as programa un altfel de vis. Am ajuns dependent de visele astea. Poate de trait prea mult printre androizi, sau animale robot. Numai plantele sint reale. In fine. Mi-as lua azi un vis cu, mmm, nu stiu cu ce. Si nu vreau sa las computerul sa aleaga pentru mine. Mai bine stau in cabina, si ma uit la stele, poate imi vine vreo idee. Tre'sa-mi caut niste amintiri mai inedite. Sau pe care nu le-am accesat demult. Sau inventez ceva. O excursie pe o gaura neagra, ca sa ies pe partea cealalta in alt univers. De parca o gaura neagra ar fi chiar o gaura si nu un corp ultra-compact in care particulele elementare n-ar fi botzito-turtite de ce fortza e acolo; ca sa umple eficient spatiul; sau transformate in altceva, un fluid poate. Mai bine o plimbare prin oras, ca e classic, cu asta chiar ma refac, ca ma intorc la alta virsta si re-intineresc. As vrea eu. Chiar daca e primavara imprejur, tot trebuie sa-mi pastrez luciditatea.

Saturday, March 16, 2019

De ce?



De multe ori ma intreb, dupa vreo experienta placuta, sau nu; de ce e totul asa? De ce nu e altfel? Daca ar fi fost altfel, cum ar fi putut fi? Sigur, daca totul e asa pentru ca asa e totul, daca ar fi fost altfel (fata de cum e acum), acel "altfel" ar fi fost "asa", si "asa" ar fi fost altfel, s-ar fi schimbat intre ele notiunile, daca e sa filosofam un pic. In fine, totul e asa, pentru ca e asa, pentru ca noi, ca oameni, am adunat informatii, le-am conectat logic, si am gasit explicatii. Dar daca, sa zicem, pamintul ar fi fost plat? Adica am fi trait pe o suprafatza cu relief diferit pe ea (ca putem tolera anumite variatiuni asemanatoare cu ce avem), dar o suprafatza infinita in toate directiile? Sigur, formele de relief au aparut ca incretziri ale suprafetei, pentru ca, placile tectonice de dedesubt au fost antrenate de curentii de magma din mijlocul pamintului, e adevarat, deci relieful e rezultatul acestei constructii sferoidale, cu acest continut, al pamintului. Daca am fi trait pe o suprafatza infinita, noi cum am fi gindit, cum am fi fost ca fiintze? Am fi cautat, si gasit niste adevaruri, apoi niste explicatii, pe care le-am fi dezvoltat in niste teorii, lumea ar fi putut evolua la fel, eventual. Desi cine stie cum am fi avut creierul (cel care ne determina gindirea), pentru ca ce avem acum e rezultatul acestei evolutii specifice, pe o planeta sferica. Poate pe un teren plat am fi avut un creier plat, fara circumvolutiuni, hahaha (de unii poti spune asta, totusi, cind ii vezi). Si daca, de exemplu, nu ar fi existat cerul de acum? Daca totul ar fi fost luminos, albastru, fara stele pe el? Daca nu ar fi existat cer deloc, pentru ca am fi trait pe suprafatza interioara a unor cilindri, infinitzi, sau sfere, sau alte forme, mai simple, sau mai complicate? Sigur, intrebarile astea din punctul de vedere al cunoasterii de acum sint un pic absurde. Dar daca ar fi fost asa? Sau daca ne-am fi nascut intr-o societate fixata pe un nivel, si care n-ar fi evoluat deloc, de milioane de ani (pentru ca nu ar fi fost nevoie de schimbari)? Sau daca totul ar fi fost imprejur doar desert, ca pe Dune? Sau doar apa, sau gheatza, sau mlastina? Am fi fost altii, pentru ca, daca presupunem ca ar fi supravietuit cel mai bine adaptat, adaptarea, adica schimbarea ca sa te faca mai bun in conditiile alea ar fi fost cheia evolutiei. Dar daca mediul nu s-ar fi schimbat deloc, si plantele/animalele nu ar fi avut nevoie sa se adapteze? Daca evolutia s-ar fi blocat pe un anume nivel, noi nu am fi existat? Spun asta pentru ca noi privim acum lucrurile avind cunoasterea acumulata de toate generatiile trecute care au trait in lumea asta. Intr-o alta lume, cum spuneam, totul ar fi fost altfel, inclusiv noi. Daca ne uitam la universul asta de acum, iar ne putem intreba de ce e asa, de ce sint planete, stele, gauri negre, de ce se atrag, si de ce e vid imprejurul lor? Exista oare si alte universuri diferite de al nostru, care sa aiba o viata proprie; universuri paralele? Daca da, cum sint? Seamana cu cel de acum? Ne mai putem intreba ce e cu timpul, de unde vine, cine l-a creat, cum a aparut, de ce nu se opreste niciodata? Sau de ce incetineste cind viteza mobilului se apropie de  viteza luminii? De ce totul e asa cum stim? Si de ce nu traim pe un submarin galben?

Friday, March 15, 2019

Labirintul clipei



Zilele urmeaza noptilor. O noapte poate fi lunga, uneori, cit o vesnicie. O noapte eterna, infinita si grea, una in care sufletele prietenilor s-au evaporat, si vidul a acoperit tot ce a fost, demult, departe, frumos. O singura noapte cit o moarte, parca, una in care sufletul ti-a parasit corpul, si simte doar durerile de atunci. Apoi vin zorii, lumina se intoarce, si aduce sufletul inapoi in corp. Linistea e dulce, are gust de primavara calda, si de amintirile pastrate, si ascunse special, intr-un coltz secret de suflet, ca sa nu fie furate iar de toti demonii noptilor. Vine si ziua ca sa isi triumfe eternitatea ei, mai mare, si mai stralucitoare ca toate stelele din toate universurile. Ca toate noptile, de fapt, pentru ca victoria zilei e asupra noptzii. Zilele si noptile se succed cu tot cu eternitati. Eternitati diferite, si identice in infiniturile profunde cu ale noastre. Nu sintem singuri, inca. Pentru ca nu exista limite ale eternitatilor. Am fi singuri dara eternitatzile ar avea limite infinite, subtziri, si construite din clipe. Pentru ca, atunci, am risca sa ne lovim de clipe, si ele ne-ar putea trece prin labiritul tunelurilor lor in alta eternitate straina, in care am intilni singuratatzi cu care sa ne imprietenim. Asta daca nu preferam sa raminem in labirint, ca intr-un no man's land liber de orice eternitatzi, in care sa traim mergind, observind, cautind, si poate gasind lucruri neasteptate. Poate timpul nu mai functioneaza in labirint, poate acolo doar spatiul exista, pentru ca timpul a devenit absurd de abstract, si s-a scurs pe linga marginile eternitatilor.Eu cum as fi, oare? Acolo as risca sa devin si eu absurd, sau m-as pastra la fel de etern ca acea clipa ramasa identica, peste tot? Un etern intre eternitatzi nu ar putea risca sa devina absurd, pentru ca ar avea acelasi rang cu ce e dincolo de margini, ar avea aceeasi inaltzime cu tot. Asta daca m-ar ocoli absurdul, dar e o simpla ipoteza optimista. Singur n-as fi, pentru ca sigur as mai intilni prin atitea culoare si alti oameni care au fugit de eternitatzi. Si chiar daca nu ar fi oameni, ar fi urme ale amintirilor lor ramase, pe undeva, si am putea comunica usor, pentru ca amintirile au in ele ceva fericiri care ne seamana. Si ne-am putea inchipui ca si spatiile alea seamana cu unele la care am visat. De ce nu, doar am trait atitea vieti paralele.

Monday, March 11, 2019

Timp men-tal



Nu e usor sa traiesti ca ai de infruntat multe ostilitatzi de la ceilaltzi. Ma gindesc si cum e sa fii intr-un cuplu, cind te mai certzi, ca na, apar diferentze de opinie, ca sint idei diferite, sau preferintze diferite, oh, sint atitea care pot declansha o confruntare, mai ales ca te poti si supara, pe urma, in fine. Depinde cu cine te impactezi, ca daca respectivul incearca sa-ti impuna ceva, asta e ca si cind te-ar considera prost, si slab, iar eu reactionez ca un om normal, cred, ca refuz chestia respectiva, chiar daca nu i-o spun in fata. Altceva e sa ai de-a face cu un om inteligent, ca el argumenteaza, si atunci poti analiza, poti sa vezi niste adevaruri noi, poti invata lucruri interesante, etc, si asta chiar te ajuta; dar e rar, pentru ca azi oamenii nu mai au rabdare sa duca la capat procesele mentale, le fac pe toate pe jumatate, in viteza, si de multe ori nu intra in adincul gindirii, stau doar la nivelul obisnuintzelor, al lucrurilor comune si ultra banale, si incearca sa te atraga si pe tine in ele. Eu cind incerc sa comunic cu cineva il iau asa cum e, fara sa mai vreau sa discut niste idei bune, pentru ca m-as complica inutil. Cind nu am de ales ramin la "zona" banalului, si ma plictisesc, dar asta ca sa evit cit pot posibilele certuri, pentru ca am avut multe experiente foarte neplacute. Discutiile comun-generale sint o alternativa buna de conservat o relatie, si, de altfel asa fac toti.. Si, pentru ca nu prea am contacte sociale, iau energia pozitiva din talk showuri, sau filme, prefer filmele pentru ca acolo lucrurile sint pre-gindite, e un scenariu, sint filmari facute atent, nu e haosul ca in mediul zilnic. Acuma am avansat, ca simt ce fel de film as vedea, nu mai dau la intimplare, caut ceva cu nota imdb rezonabila, cu subiect tentant, actori mai cunoscuti, etc. Depinde de starea de moment, poti sa vrei sa vezi sa zicem un film de actiune, sau scifi, sau aventura, etc, dar sint filme care au din fiecare cite ceva, si sint legate, au sens, plus ca au in ele lectii de viata, care te invata multe. Ma uitam cit de generos e cadrul razboiului pentru un film, pentru ca e un fond de tragedie uriasa care e imprejur, si in care se pot spune multe povesti despre absolut orice. Am invatat multe si despre razboiul in sine, cum s-a intimplat, in citeva date mari, cum s-au succedat lucrurile, ce s-a intimplat, si de multe ori si de ce s-au intimplat asa, pentru ca toate au o explicatie. Pentru toate e de vina mintea omului, ca individ, sau ca grup, ca societate, pentru ca si societatea are mintea ei, care seamana cu a unui om. Mentalitatile unor vremuri au cautat solutii la problemele momentului, si asta a fost, asa s-a scris istoria. Acuma cu atitea technologii nevoile oamenilor sint mai bine satisfacute, nu mai e saracia de demult, si s-au depasit greselile trecutului, lumea nu mai e dispusa sa se foloseasca de distrugeri ca sa cucereasca, pentru ca sint metode mai practice pentru asta. Acuma avem la indemina cam toata cunoasterea lumii prin internet, oricine poate afla, si invata, orice, din orice domeniu; nu mai e ca pe vremea cind eram eu student si nu gaseam carti care sa ma ajute macar sa-mi fac proiectele (ca din cursurile scrise nu puteai invata, erau pline cu multa informatie in plus, ca proful sa arate ca stie; bine, atunci se simula mult, desi partea stiintifica trebuia sa fie corecta, dar erau multe detalii). Acuma totul e sa fim pasionati, si sa vrem sa invatam, pentru ca avem tot ce ne trebuie, dar mai trebuie si sa stim sa invatam, lucru pe care il realizam in timp, si cu ceva experientza, pentru ca nu e importanta cantitatea de date (la gramada) cita e calitatea, nivelul lor.

Saturday, March 9, 2019

Culorile arogantzelor



Arogantza, privita la modul general, de sus, e un fel de sfidare, ca ii tai macaroana celuilalt. Dar, arogantza, cum o vad eu, e diferita, depinde de stilul omului, adica de atitudinea lui fata de anumite lucruri, situatii, alti oameni, etc. Cu cit e omul mai inteligent, si mai experimentat in ale vietii, cu atit poate avea mai multe arogantze, de mai multe feluri, care, in general depind de moment; pe cind un prost are o arogantza identica su ea insasi, constanta. Un inteligent discuta cu un prost; dupa un timp scurt se ajunge la contradictie, pe care amindoi o sesizeaza. Inteligentul isi da seama ca, oricite argumente ar aduce, nu va reusi sa-l convinga pe prost. Atunci se intimpla ca amindoi sa taca, arogant. Doar ca asa pare privit din afara. Inteligentul nu devine arogant, pentru ca, sincer, arogantza e specifica prostiei, el doar tace nesatisfacut pentru ca vede ca situatia nu are iesire; un om inteligent pare doar arogant, pentru ca el are antrenament in discutii, dezbateri de idei, variante, iar prostul ii blocheaza tot. Prostul, in schimb e autentic arogant, pentru ca, pentru el, dincolo de cele citeva idei ale lui e un vid absolut, un intuneric necunoscut, sau un spatiu ne-explorat, si destul de inficosator. Spun asta pentru ca am intilnit foarte multe stiluri de a bloca un dialog, printr-un ridicat de barbie, si indreptat privirea in alta directzie. La inceput n-am inteles, si m-am invinovatit ca am produs asta, dar vina nu era a mea, mi-am dat seama de asta dupa multe experientze identice. De vina e ala care nu poate continua dialogul, desi, sint multe cazuri in care la lucruri logice ti se raspunde grobian, sau cu enormitati inacceptabile, care determina o oprire a devierilor, pentru ca grobianul e exersat in grobianisme, si te poate jigni continuu. In fine, sint multe situatii diferite, care nu pot da o concluzie general valabila, ci doar una de moment. Oricum, contactul cu un prost se poate termina in diferite feluri, cel arogant e, totusi, unul fericit, desi stii ca omul te va tine minte, si nu va ezita sa ti-o traga, cind va avea prilejul. Mai sint cazuri cind cineva inteligent, obosit de injuraturile luate nemeritat, si continuu, poate avea o atitudine aroganta, sau chiar sfidatoare, ceea ce il face automat nefrecventabil. E de inteles, si, ca sa comunici cu el iti trebuie o rabdare uriasa, dar merita, pentru ca impactul cu un om inteligent e doar aparent. Dincolo de granitza ostilitatzilor e o lume fabuloasa. Ceea ce nu e cazul cind ai de-a face cu un prost. Totul e sa iti dai seama ce e dincolo de ce pare.
PS Am vrut sa spun, si am uitat, despre arogantza valorilor. Un om cu valori nu e el arogant, ci sint valorile care se auto-protejeaza, el doar urmeaza ce-i sugereaza ele, valorile. Bine, despre arogantze se poate discuta la infinit, pentru ca se pot interpreta oricind fondul, si forma, cauzele, actiunea-reactiunea prsoanelor implicate, etc.

Aventura de cuvinte



Ma uit cita umplutura e pe net. Lumea bate cimpii fara retzineri, spune, se agita, lalaie continuu, scoate cuvinte peste cuvinte care sa faca texte ultra-mediocre. Nu inveti nimic din ele, doar afli despre ala care le scrie ce simte el despre ceva anume, ca-i place, ca nu-i place, cum il afecteaza. Perioada asta e plina cu "productii" care umple spatiile goale, ca sa fie ceva si acolo, orice, doar ca sa nu ne dea senzatia de neimplinire, sau vid. E ok, lumea are un loc rezervat pentru oricine, si un destin pentru oricine, si fiecare face, pe apucate ce poate, sau i se potriveste. Acuma ca sistemul de valori se reface, totul e la liber, poti sa pui cam orice, pentru ca regulile s-au mai relaxat. E adevarat ca s-au cam spus toate, de cind se tot scrie, nu poti sa vii cu ceva profund nou, poti doar sa iei ceva bine facut dinainte, si reinterpretezi, sau poti sa vii cu un nou punct de vedere, mai technologico-modern. Productia de masa de texte, cea populara e una, evident mediocra, ca na, ca sa iti placa ceva trebuie sa-l intelegi, iar pentru asta trebuie un exercitiu de cunoastere. Altfel, totul ar suna prea specializat, si, cumva, plictisitor; asta daca nu te apuci sa explici ce, si cum, si deja s-ar pierde din farmecul textului, pentru ca ar cere travaliu suplimentar. Sigur nu spun asta pentru ca subestimez cititorii, pentru ca ei sint buni, in general, si iti pot gasi usor greseli, sau inadvertentze de toate felurile. Cind scrii te expui, si iti asumi ca poti sa fii si injurat ca ai facut greseli considerate elementare chiar. Na, iti mai scapa, textul e un experiment, nu e o forma perfecta de constructie din cuvinte. Totul e sa nu scrii prostii prea mari, altfel e ok. Eu cind ma apuc de scris e pentru ca am in minte citeva chestii acumulate, care merita pastrate, lucruri pe care le-am observat, sau gindit, si care nu prea au legatura intre ele. Si, cind dau peste ceva care ma binedispune, sau impresioneaza, decid sa scriu. Inceputul e greu, pentru ca trebuie ales asa incit sa-ti permita sa poti construi frazele care sa spuna ce vroiai, si, odata ce-l faci iti dai drumul. Eu scriu din prima, nu ma gindesc la ce o sa iasa, si nu fac corecturi mari, pentru ca vreau ca textul sa fie proaspat, si zemos, far nici o urma de modificari care sa-l faca altfel. Cel mai important e sa pun gindurile mele acolo, pentru ca asta ma intereseaza mai mult, prefer fondul bun, pentru ca forma e trecatoare, si na, corectabila. Cind scrii ai o anumita stare, si ea te ajuta, dar cind corectezi ai alta stare, si poti gresi fondului, de aceea spuneam ca forma e trecatoare. Sigur, pot lua textele mai vechi, sa le concentrez mai mult, sa le adaug alte idei, sa corectez exprimarea, si sa le fac publicabile, dar nu stiu daca cineva ar citi, pentru ca ar putea parea cam personale, specifice mie. In fine, plus ca stilul care imi place e cel de, nu stiu cum sa-i zic, ceva intre proza, poezie, filosofie, viata practica, etc, adica nu e cel frecvent intilnit, sau care sa povesteasca ceva concret, care sa aiba inceput-cuprins-incheiere. Cum ziceam, cind incep sa scriu habar n-am cum va iesi. Si cind termin caut si titlul,  care sa sugereze despre ce e vorba (mai mult, sau mai putin, dar conexiunea exista, e reala). E un talent sa gasesti titluri bune, pentru ca alergi ceva prin cap sa gasesti combinatia de impact emotional, pentru ca asta e rolul titlului, sa dea un impuls, si o mica sperantza ca nu-ti pierzi timpul citind. Totul e sa spui ceva, desi ce spui pare acum ca e derizoriu, daca esti tare la cum spui. Forma acapareaza fondul, desi, na, depinde si de inteligentza si preferintzele cititorului, cel avid de senzational, nou, sau, macar spectaculos.

Thursday, March 7, 2019

Filmul vietii



Cineva a avut un inceput. Cineva a avut un sfirsit. Cineva a trait, cineva traieste, si cineva va trai. Noi sintem dintre aceia care traim, inca. Am avut un inceput, vom avea un sfirsit, si ne agitam cit mai sintem. Toti s-au agitat, ca sa dovedeasca ca sint. Dupa care vine linistea de dupa viata. Linistea care seamana cu cea de dinainte de viata, cind nu eram inca. Stam intre linisti, ca si cind am fi constienti ca sintem eterni, un timp. Apoi ne cautam linistea fiintzei, dintre cele doua linisti eterne. Si totul ramine neschimbat. Nu sint religios. Daca as fi fost mi-ar fi fost mult mai usor. Ii invidiez pe ceilalti care au avut in minte un sprijin pentru suflet, un protector. Mie mi-a lipsit. E mai greu sa-ti cari cu tine luciditatea fiintzei, pentru ca apasa mult mai mult. Asta e tipul meu de fericire, care se potriveste cu experientzele mele. N-am fost fericit, ca altii, dar ce am avut a fost doar pentru mine. Nu am avut nefericiri, decit daca priveai din exterior. Unele le-am luat ca incercari, si au fost destul de multe. Cel mai mult mi-a placut sa ma gindesc, sa elaborez cit de mult am putut, si sa nu cedez. Asa am fugit de o nefericire posibila. Toti au avut metodele lor. La mine a functionat. Mai greu a fost contactul cu ceilaltzi, pentru ca mi-au dat toti semne eficiente de ostilitate. M-am mai aparta, am mai incasat-o, asa ca toata lumea. Nu ma pling. Nu ma laud, nu ma dau mare, nu ma agit, ramin in echilibru. Ieri mi-am facut curat in masina, mi-am mai umflat cauciucurile, ca mai scapa aer, la citeva zile tre'sa le bag iar aer. A fost frig, si mi-au inghetzat si miinile, si picioarele. Degetul mare de la piciorul sting mi s-a dezmortit in citeva ore. Ma gindeam sa nu-mi fi degerat, dar si-a revenit. Azi trebuia sa merg undeva, si n-am mai ajuns. Mi-am gatit ceva. Miine imi fac curat in habitat, si imi mai rezolv niste probleme. Am vazut un film Pretty broken, cu o tipa a carui tata, prof de geologie la universitate i-a disparut intr-o expeditie. Ea si-a propus sa-si adune bani sa-l gaseasca. Intre timp si-a trait intimplerile vietii. Nu stiu cum se termina filmul, ca sint la 3/4. L-as lasa, ca sa-mi fac eu finalul, asa cum mi-ar conveni. Si sa-l adaug la trofee, o alta poveste de viata buna, si cu sfirsitul potrivit mie. Tipa din film probabil nu-si va gasi tatal, dar si-ar gasi un iubit care sa o merite, si sa aiba in el si o parte din tatal ei. Toti traim intr-un film. Acuma, in filmul meu e inca iarna, dar spun ca se incalzeste zilele urmatoare, in jur de zero grade. Vine iremediabil primavara. Trecem intr-o etapa noua. Alt capitol. Sau alta parte a filmului. Una superioara probabil.

Monday, March 4, 2019

Lansare in shpatziu



Doamnelor si domnilor, stimati extraterestri, bine ati venit la lansarea noastra spatziala. 10-9-8-7-6-5-4-3-2-1-aprindetzi focul la gratare, si lansatzi micii pe gratar, ca mai avem pina la decolare, asta a fost dacit o simulare. Ma numesc Viorel Cosmos Tinjala, si sint pilotul principal , adica comandantul navei. Ca sa va mai zic doua cuvinte despre mine, am studiat aeronautica in particular, sint autodidact, am si diploma aici, e autentica, am gasit-o pe net, si am printat-o, doar ca are alt nume, dar e a mea. De mic am construit rachete, am avut ambitzia sa-l concurez pe Elon Musk, si pe NASA, si am lansat rachetele un timp, pina cind primaria mi-a interzis, ca am dat foc la citiva vecini, si am mai avut alte mici explozii, si incidente minore, pe care le-a dat presa locala de scandal doar ca sa ma blocheze sa ajung la stele. De asta nu va recomand sa ajungeti ziaristi, ca sa nu injurati si blocati geniile in devenire. Asa. Intre timp am perfectionat si rachetele, si costumele spatziale. Am cu mine in aceasta valiza 3 c ostume spatziale, pe care le voi folosi astfel: voi pune pe mine primul, apoi, deasupra pe al doilea, si pe al treilea il voi lua in rucsac, ca sa fiu sigur, ca, stiti si dv, in  spatiu e intuneric, si frig, si nu se stie niciodata. Cum spuneam, vreau sa-l concurez pe Musk, si pe toti rachetistii, pentru ca proiectele mele sint mai bune, si inginerii nostri le fac si mai bune, dacit ca acuma inginerii au demisionat, ca nu le convenea salariul, ca nu le dadeam nimic, adica le-as fi dat, daca aveam, pe cuvintul meu, dar nu era, si au plecat toti. De fapt nici n-au venit, ca au zis ca au citit prin ziare ca am avut mici incidente, si n-am reusit sa am interviu decit cu unul, care era inginer tot asa autodidact, semi-analfabet functional, si nu stia sa citeasca, dar asculta si vorbea foarte bine. Impreuna am facut toate planurile, dar a trebuit sa ne oprim, ca ni s-a terminat hirtia, ca am zis sa nu le facem pe computer, ca toti prostii, ci direct pe hirtie, ca Da Vinci. Acuma c autam hirtie, si fac o rugaminte, cine are hirtie sa ne aduca, ca ne trebuie, dar rog nu de toaleta, ca se rupe usor, mai ales daca-i folosita. Si va rog, daca in public se afla extraterestri, va rog sa ridicati 2 degete, sau mai multe, daca le aveti pe toate la voi. Vad ca nu e nimeni, ma asteptam ca sa fie toti sub acoperire, ca securistii, dar e bine, daca nu vreti sa va deconspiratzi treaba voastra. Eu tot o sa lansez racheta, in anii urmatori. Regret ca nu m-am nascut in viitor, sa fi avut atunci meseria de astronaut, si sa ma plimb cu rachetele facute de altii, sa vad stelele, galaxiile, sa ajung pina in centrul universului ca sa ma dau buricul universului, si sa ma dau mare la gagicile de pe alte planete. Pina atunci raminem pe pamint, si va rog sa platiti chelnerul, ca eu n-am bani, am venit aici doar cu lansarea, ca sa maninc gratis, si sa va impartasesc din cosmica mea experientza din cosmos. Ridic acest pahar pentru reusita lansarii, sau lansarilor care vor veni. Sus racheta, si noroc bun! Ne intilnim pe Marte data viitoare!

Sunday, March 3, 2019

Stari de om



Intuitia iti spune ca, daca vrei sa-ti iasa ceva, trebuie sa faci ceva. Intuitia iti spune, pentru ca ea se bazeaza pe experientele tale reusite. Ca sa obtii, sa zicem, vizualizari pe blog, pui cuvinte cheie care sint populare in cautari, si gata. Bine, mai sint si cazuri cind nu obtii nimic, dar astea fac parte din interferentzele cu zona ailalta, si astfel de lucruri le trecem la esecuri nascut iremediabile. Deci ele nu conteaza, asa cum nu conteaza o tristetze trecatoare, un regret, o uitare, desi fac si ele parte din viatza. Dar ca sa obtii ceva prin constructie (repet "obtii" pentru ca e pozitiv, deci bun pentru revigorarea fundamentalului obtinator de bine) trebuie sa ai o anumita stare; o stare op-ti-ma-care-nu-vine-natural-la-comanda. Sigur, naturalul e una, si comanda e impusa de minte, deci doua opuse filosoficeste, iar comanda atrage reactiile adverse ale rebeliunii mintzii, se opune si ea, desi ea si-a dat singura comanda. Are sens? Pai, daca vorbim filosoficeste poate ca sensul ar trebui sa includa si mult absurd. Ca sa fie mai inalt, si mai complicat, asa cum sint filosoficelile notorii. Sau ne-notorii, sau filosoficelile obisnuite, medii, si clar-confuze, dar constante. Bine, acuma nu ma dau filosoficesc inca, ca n-am starea aia de profund activa si constienta. Poate mai bine ar trebui sa incerc sa ma joc cu ideile, cum fac cei mai mari filosofi, copiii. Dar starea de copil e si ea imprevizibila, ca vine cind nu te astepti, si, lafel, pleaca-cind nu te astepti, e mai temperamentala ca o femeie. Nu fac aluzii la femei in general, sau la barbatii temperamentali, sau la copii, zic asa pentru ca sa vad daca acuma chiar ma joc, sa ma verific. Si sa ma eliberez de pre-judecatile cele obsesiv repetate de prosto-tembelo-cretino-dobitocii majoritaro-intempestivi care se tot plimba peste tot, tot timpul, atentzi sa nu le scape ceva. Deci e un joc acuma, inca, unul de cautare a starilor, si a metodelor de obtinere a lor, de descoperire, evaluare, analiza, sinteza, prelucrare, si folosire. Poate ca poti asocia starile cu ceva: daca faci ceva anume, sau daca te duci intr-un loc anume. Cind eram adolescent am vazut ca unele cartiere din Galati aveau in ele stari; poate pentru ca aratau intr-un anume fel, sau aveam eu amintiri de un anume fel lipite de acele locuri. Iar cartierele aveau si ele sub-zone in care erau, evident sub-stari, care si ele aveau sub-sub-stari, sau sub-sub-sub-stari, ca e normal, la cit de complicate erau starile de baza. Uneori sub-sub-...-starile erau si ele stari in toata regula, dar care erau simplificate muuuult, pentru ca erau de la marginea amintirilor. Starile le puteai lega de amintiri, cred ca aici era secretul, iar amintiri puteai avea de la orice. Sa zicem ca ai avut un examen greu, l-ai trecut, si, in drum spre casa ai mincat o prajitura, sau ai baut o bere, sau ai mincat o ciorba de burta, sau te-ai plimbat pe faleza, sau ai fost la un film, sau te-ai intilnit cu o fata fermecatoare, sau te-ai urcat in bus si te-ai plimbat prin tot orasul. Toate au putut sa construiasca amintiri, pentru ca erai in acea stare mentala de relaxare totala si optimism, si un ceva banal te-a ultra-impresionat. Si, acea bere bauta intr-un acel-loc (cu acel peisaj), se asociaza cu acea stare. Acuma, oricind vei mai bea o bere in acel peisaj, e posibil sa intri in acea stare. Sau na, uneori nu, ca poate ai venit in acel loc cu o alta stare mai puternica, si dominatoare de amintiri. Na, se intimpla, ca si starile pot fi si ele ca lumile, care mai stabile, care mai in viteza, care mai pompoase, ca se adapteaza la om. Si devin stari de om. Sau deviaza.

Friday, March 1, 2019

Striptease ne-academic



Azi e 1 Martie, deci calendaristico-oficial a inceput prima-vara, adica tot un fel de vara, da' dacit inaintea celei de-a doua veri, una de incalzire (sportiv vorbind), ca nu putea sa vina brusc vara, dupa ce iarna ne-a congelat bine, ca am fi avut un soc, si chestiile astea-s cunoscute acolo sus, la centrala anotimpurilor, de unde vin ordinele. In fine, e primavara deja de mai bine de 12 ore, deci e chestie festiva, ca in prima zi de scoala, se tin cuvintari, lumea e mai vesela, aplauda, bate din chicioare, striga urale ne-politice, nostime, si toaaaate sint egxceptional de frumoase si opctimistice (am scris asa nu ca nu stiu sa scriu corect, sau sa ma dau umorist, da trebuia sa fac o gluma naiv-gen, sa par simpatic, ca asa e trendul, ca azi e mai rau ca pe vremea ailalta ca daca nu esti in trend esti invizibil, asa, ca sa te inveti minte, ca cine te crezi?). Asa, si, de 1 Martie ce crezi ca se intimpla? In afara de altele, adica. E cu petreceri cu striptease pentru dame. Adica, niste domni bine, cu toti muschii pe ei, danseaza lasciv, se unduiesc, fac flicflace, tzucahare, tobi-geri, sarituri peste cal, la birna, sau prajina in timp ce-si dau hainele jos. Soc, pam-pam, respectivii se dezbraca in public, ca sa-si expuna oarece organe intime audientzei feminine entuziaste. Am vazut citeva showuri din astea in care privitoarele faceau dansatorilor si sex oral, sau se lasau penetrate (ca sa nu zic futute, ca nu e corect politic) de respectivii. Totul cu aplauze, strigaturi cu aluzii, tot tacimul. Na, daca au dat bani, au profitat de atmosfera, ca sa-si faca amintiri frumoase, ca, se spune, ca doar cu amintirile raminem, restul e trecator. Intr-un fel e si un scop didactic aici, ca doamnele invatza cum se face sex pe camera de ala ca in filme, si cum e sa fii o mini-vedeta, cu bunele, si relele afe-rente. Nu e ca si cum ele s-ar razbuna pe sexul de categoria a doua de acasa, pentru ca partenerii lor sint oameni cu dimensiuni normale, na (si care nu au experientza de sex pe tv), iar in relatie prioritara e conexiunea sufletelor, nu cit de bine stiu partenerii sa se impreuneze (desi cica e de baza treaba asta). Deci femeile profita din plin de perioada asta 1-8 Martie, si barbatii sufera, ca-s obligati sa presteze pina lesina. Glumesc, asta e un mit; de fapt toate-s mituri, care se dovedesc false. Dar momentul exista, si lumea se bucura de el. Se si maninca/bea bine, ca sa fie si mai bine, si, la final sa fie un extaz ca cel pre-programat. Unii, de veselie, sau de alcool se mai si caftesc, ca sa simta cum se activeaza circulatzia, si corpul se reface dupa perioada asta de iarna. In fine, primavara e aici, afara e un soare maaare si generos, eu am terminat tabloul cu triunghiuri, l-am decolorat spre rosu, si am zis sa-l fac de ris, si sa-l pun. In rest toate e la fel, nimic special. In emisfera sudica probabil a inceput toamna, si se pregatesc de iarna cind la noi e vara, deci avantaj noi. Na, de inceput de MArtie zic si eu un LA MULTI ANI pentru toti care accepta asta, si sa fim mai optimisti, ca vine caldura. E bine ca natura ne da motivationale acuma mai multe decit in toate cartile de gen, si e bine in general, chiar si fara cadouri gratis de la ceilaltzi. Evitati consumul exagerat de sare, zahar, grasimi, striptease si sex!
PS Trupa de stripperi se cheama Dancing Bears, pentru referintza. Lumea ii invidiaza, da' cine stie cit de fericiti sint, ca nu e usor sa "actionezi" la comanda. Oare ce studii au?

Thursday, February 28, 2019

Nuditutitate



Ieri, cind desenam linii noi pe un tablou mai vechi am zis ca, uite, daca adaug ceva mai bun, iese ceva mai frumos. Si, cu toata estetica din cap am inceput sa pun aici un segment, acolo un segment, gindind tot timpul daca ce pun in plus construieste intregul ala. Pe urma m-am gindit ca fac un amestec de tablouri suprapuse, care nu stiu daca se completeaza suficient de bine unul cu altul, pentru ca omul priveste tot din prima, nu descompune straturile; pentru ca asa as face si eu. Si m-am si auto-analizat cind desenam. Apoi ma gindeam, bine, eu ca eu, dar cum sa fac sa iasa tabloul bun, in ce fel de stare sa ma scufund ca sa determine actiunile care sa contribuie la constructia intregului cel solid si compact? Cum priveste, si cum analizeaza cineva din exterior o pictura? Un idiot poate face praf orice capodopera, dar un educat aplica niste grile de valori, sa zic asa, insa toti analizeaza cu sufletul profund, si isi dau seama daca ii emotioneaza, sau nu creatia respectiva. Deci sufletul profund e cel la care, pina la urma, ne raportam, pe el il avem ca baza pentru tot. Si asa e, trebuie ca atunci cind fac ceva sa am access la acea zona profunda din mine care sa ma ghideze. Pentru ca, de multe ori ezit sa merg prea adinc, dintr-un fel de jena, sau pudoare. Mi-e rusine parca sa expun chiar asa, mai rusine decit daca as fi eu expus in pielea goala in fata tuturor, ca la nudisti (desi la nudisti si ceilalti se expun, aici e mai degraba tu dezbracat fata de ceilalti imbracati), stiind ca toti au curiozitatea sa-ti observe absolut toate detaliile anatomice, si sa te priveasca cu lupa, ca sa-si satisfaca o puternica dorintza interioara de a te critica drastic, tocmai pentru ca si ei sint ultra-constienti de propriile lor defecte. Probabil ca rusinea asta e zidul care trebuie trecut, pentru ca mi-a fost formata din copilarie, asta a fost metoda de educatie primitiva a unui sistem; rusinea, si frica, cu asta ne paralizau actiunile. Deci, imi trebuie curaj sa infrunt greselile trecutului, pina la urma, sa ma eliberez, ca sa pot construi ceva valabil. Tre'sa ma fac nudist, hahaha. Bine, si actorii se mai dezbraca pe scena, si teatrul e arta. Si in filme sint scene nud, si pe strada se mai organizeaza evenimente cu oameni dezbracati, asta chiar daca social vorbind, asta e blamat de societate, pentru ca e indecent. In pictura nudul e ceva obisnuit. In fine, nu corpul gol e problema, cit prejudecatile legate de el, pentru ca se asociaza cu acte impure, asa ca sexul, hahaha. Sint tabu-uri multe, dar sexul pare cel mai blamabil, si nu rautatea si violentza, in fine. Acuma, daca nu ar fi sex nu ar exista oameni, ar disparea specia noastra, dar asta na, nu e un argument bun, se pare. Ca sa te lupti cu tabu-urile tre'sa le infruntzi direct. Ar trebui legalizat nudismul, si sa fie la liber, care vrea sa iasa pe strada in pielea goala sa fie liber sa o faca, de ce nu? In Canada e voie ca tipele sa iasa in sinii goi, am si vazut o duduie, vara trecuta parca, de era sa fac accident cu masina (arata bine, era naturalo-nesiliconata). E adevarat ca la barbati e posibil ca in public sa se excite, si sa para mai ciudat, lumea sa creada ca, uite cineva e gata de sex in public. Chiar, si sexul in public ar trebui legalizat, de ce nu, daca oamenii se simt bine asa lasa-i bre sa faca ce vor, doar nu ma afecteaza, pentru ca, daca nu vreau, nu ma uit. Si oricum, prefer sex in public decit violentza, clar. In fine, e discutie lunga cu argumente bune, dar asta e mentalitatea de acum, si trebuie sa o acceptam. Peste citeva mii de ani va fi cu totul altfel, pentru ca lumea se va fi eliberat de toate stupiditatile de azi. Ce pacat ca nu am o masina a timpului ca sa vad. Poate e mai bine asa, ca ce nu stiu nu ma enerveaza, clar.

Wednesday, February 27, 2019

Arte



Cel mai frumos lucru din lume e echilibrul, pentru ca el iti da stabilitatea aceea la care, de multe ori visezi. Doar ca asta e greu, pentru ca depinzi de multe lucruri din exterior, care ti se intimpla, si, la care, indiferent de starile pe care le ai trebuie sa re-actionezi. Bine, asta in cazul ideal, pentru ca, pina la urma, faci ce poti, si cum poti. Ce frumos ar fi ca viata ta sa fie armonioasa si previzibila-profunda ca o partitura muzicala. Eh, e adevarat ca asa ceva e absolut imposibil, desi, pe unele portiuni de timp se mai intimpla sa ti se para totul perfect, si tu in controlul situatiei. Noroc ca viata iti mai da cite un pumn in stomac, sa te trezesti, si sa fii iar lucid. Ce frumos ar fi sa fie armonie in tot ca in Sonata Lunii. Ma uitam ce firesc curg notele unele din altele, ce simtire profunda a avut cel care le-a pus asa. Daca ar fi mutat o nota doar, mai sus, sau mai jos, ar fi schimbat toata constructia, adica totul ar fi ramas perfect pina la nota aia, si dupa ea. In unele melodii se intimpla sa gasesti lucruri nefiresti, parca, pentru ca sint armonii bune, urmate de niste stridentze de sari de pe scaun, si o iei la fuga; chiar daca, pe ansamblu opera e profunda, salturile astea bruste iti dau dureri de cap/stomac. Probabil asta face diferentza: cu cit o piesa muzicala e mai armonioasa, cu atit e mai cunoscuta, sau chiar celebra. De asta probabil azi muzica pop, sau muzica previzibila, sa zicem, asa in general, e cea mai populara, pentru ca repetarea unor motive e mai odihnitoare si placuta. Si asa e si in celelalte arte. Opera e profunda cind iti merge la suflet direct, fara sa faci eforturi sa o intelegi, e buna cind idealizeaza parti din realitate, dar le prezinta ca si cind ar fi posibile. Orice opera e o parte de realitate re-creata de artist, pentru ca are in ea doar elemente filtrate ca sa aiba semnificatie pentru sufletul profund. Cu cit aceasta re-creere se apropie de intelegerea comuna, cu atit ea pare mai naturala, si, evident, mai reusita, pentru ca e credibila. Sau, macar posibila. In fine, nu e o mare complicatiune sa intelegi cum sa fie opera, ca sa fie buna, greu e sa o faci buna, aici e adevaratul travaliu, in a o construi echilibrata. Bine, e destul de greu, pentru ca nu ai tot timpul inspiratia suficienta, nu te simti tot timpul cu viziuni, cuvinte, energie, si auto-analiza suficient de bune cit sa vrei sa aduni ceva intr-un intreg. Plus ca, pentru a scrie ceva valabil trebuie sa fi citit enorm de mult, si sa te fi gindit profund la toate. In fine, acuma literaturile sint mai deschise, arta in general foloseste si alte elemente mai noi, mai moderne, conform cu vremurile, nu mai exista reguli stricte, poti sa faci ce vrei, atita timp cit opera e buna, adica emotioneaza consumatorul. Sint si variante neortodoxe, de ex un tablou complet alb, sau cu un cerc colorat. E si asta arta, pentru ca poate fi interpretata in miliarde de feluri, fiind atit de simplu, doar imaginatie iti trebuie, si poti scoate din aproape nimic multe lumi complicate. Sint puncte de vedere de toate felurile, si privitorului/ascultatorului ii place ce intelege, sau ce il provoaca, sau intriga. Depinde de om, si de cite lucruri cunoaste, de experienta lui. Sint multe de spus. Poate ca toata arta facuta pina acuma e doar o copie palida a naturii. In fine, nu putem niciodata explica totul, si e normal ca sa nu existe opere perfecte, si general acceptate de toti ca fiind perfecte. Gata cu gindurile, azi ma duc sa ma plimb prin nava, si imi cumpar un vis in care sa fiu un pictor, sau sculptor celebru. Sau muzician. Oare au varianta cu Beethoven, in care sa-mi fie induse gindurile, si viziunile lui? As incerca asta, sa vad cum s-a simtit el, traind in vremurile alea. Mi-ar trebui si ceva pasiune ca a lui, si cunoastere ca a lui, si deschidere a mintii identica. Merita incercat, ca e ceva nou. Probabil cere un timp de pregatire, ca sa simti ceva, altfel te ia pe sus tot virtejul ala de valori care ti s-ar plimba prin cap. E posibil sa fie obositor. Tine de pasiune, si de dorintza de a incerca sa te apropii de niste lumi ideale.

Wednesday, February 20, 2019

Cetatzean cosmic



Am fost excesiv de locvace in ultimul timp; adica  vorbaretz, da' locvace suna mai filosofico-pompos fata de vorbaretz. Vorbaretz suna a functzionar mediocru (contzopist gen, asa imi pare), care are un loc blocat in schema sociala, si care e tenace suficient cit sa reziste la asa o dileala psihologica (sa aiba acelasi program, in care sa faca aceleasi lucruri repetitiv). In fine, am fost asa dacit azi, ca am avut niste chestii-trestii, care m-au scos din inertzie, si, na. Acuma ma uit la un film, Clara, cu un astronom care cauta planete locuibile, care si-a gasit o asistenta ca sa-l ajute, tipa pictoritza fara cunostinte de astronomie, dar foarte entuziasta. Frumoase povestile astea care incep asa, ca par sa aiba happy end, acuma sa vedem, cine stie, ca sint abia la jumatea filmului, cind ei fac observatii de corpuri care trec prin fata un ei stele, carora le pot masura ceva parametri inclusiv diametru (aici am o intrebare: daca o planeta e sferica (aproximativ) asta inseamna ca la inceput a fost lichida, eventual expulzata din vreo stea?), masa, si temperatura, ca sa vada daca poate sa aiba pe ea viatza. Ce intriga e ca ei cauta planete cu dimensiuni/masa comparabile cu ale Terrei, ca se presupune ca Terra, avind viatza (mai mult sau mai putin inteligenta (depinde de educatie)), e un bun model pentru planete similare cu ea pe care sa apara viatza/civilizatzie. Mie mi se pare ca masa, sau dimensiunile (planetei apte de viatza) pot varia destul de mult, important e sa fie conditiile de temperatura, apa, gravitatzie (nu exagerat de mare/mica; aici sint discutii lungi) asemanatoare la suprafatza. In fine, au si astronomii teoriile lor. Substantza organica de plecare exista in cosmos, trebuie musai apa, si caldura/lumina ca sa inceapa sa se combine chestiile pina apare prima celula, ca de acolo e un drum sigur, daca nu apar schimbari bruste, sau ceva. Ce conteaza daca planeta e, sa zicem de 2 ori mai mare ca diametru, sau daca are o gravitatie de 3 ori mai mare, sau temperatura e mai mare/mica, dar buna cit sa tina apa lichida adica 0-100 Celsius? Ma rog, eu vorbesc acuma la intuitzia mea, fara sa fi studiat adinc fenomenul, doar la simtul bun si comun. Bine, in astronomie sint si multe intrebari fara raspuns argumentat, ci doar dat, vezi teoria Big Bangului, in care totul a evoluat dintr-o unica explozie (greu de crezut, dupa mine). In fine. Sagan a spus multe lucruri interesante in serialul Cosmos despre stele, planete, stiintza. N-ar strica sa-l mai amintesc cind si cind, ca serialul ala a fost fabulos. Bine, acuma cunoasterea e cu mult mai avansata, dar lucrurile fundamentale cel mai bine explicate tot in Cosmos sint. Si asta te ajuta sa ai o privire mai de ansamblu, fara sa te pierzi in miliardele de amanunte technice. Sint multe de spus, dar reluam tema, ca e ultra-super-interesanta, si misterele sint inca, ramase la locul lor.

Un animal social



Nu am rabdare sa revad un film, mai ales ca stiu ce se intimpla. Si cind ma uit la un film am o stare de angoasa-emotie, de parca cineva ma obliga sa o fac. Cind mai e o ora de film ramasa incepe sa-mi fie mai bine, apoi din ce in ce mai bine, pina se termina. Intre timp mai iau pauze la film, si ma duc pe wiki sa vad mersul actiunii, sau daca imi scapa ceva, ca stau slab cu atentia la detalii. Bine ca nu m-am facut detectiv, sau corector/revizuitor/secretar/ITist, ca esuam glorios, nu as fi avut nici macar vointa, daca talent oricum nu. Bine la detalii sint bun doar la alea technice, cind cunosc piesa/ansamblul/masina, ca il studiez, si e altceva sa il faci/imbunatatesti, ca e lucrul tau, opera ta in care pui pasiune. Dar la urmarit filme sint pe dinafara, ca si la citit carti, daca-s multe personaje, care fac multe lucruri, ma pierd/confuzez, detaliile astea legate de o alta realitate decit cea technica ma ametesc. Si la memorat nume sint la fel de ultra-prost, probabil ca al meu creier trateaza orice nume de orice (persoane, locuri, companii, etc), ca o eticheta cu care refuza sa aiba de-a face; asta poate si pentru ca am avut de-a face cu o infinitate de nume fara importantza care s-au evaporat de parca n-au existat. Nume de oameni de stiinta imi amintesc, asta n-am cum sa nu, ca erau prin toate cursurile, sau cartile technice, stiintifice, etc. Dar restul au disparut ca prin magie. In fine, deci pentru mine, un film e cam chinuitor, il vad ca si cum eu l-as fi regizat, l-am uitat, si acuma il revad, si stau cu frica ca-i descopar greselile. Tot asa ma simteam si cind mergeam la petreceri, in tinerete. Eram acolo mai mult decit stressat,  ca ma gindeam ca cine stie ce naiba o sa se intimple, ca iar or sa fie conversatii absolut penibile, si toti iar or sa se holbeze la mine complet idiot. Si tot asa ma simteam din ce in ce mai bine pe masura ce trecea timpul. De ultra-super-plictiseala gustam ceva, sau beam, ca sa uit de imprejururile alea, si culmea, toate mi se pareau absolut fabuloase, si prietenoase, si gustoase, de parca in viata mea nu mai incercasem ceva care sa semene cu ce aveam atunci, acolo. Poate ca de asta apreciez mincarea la petreceri mai mult ca starea, sau oamenii. In special aperitivele si senvisurile, ooo, geniale si ca forma, cum aratau, dar si ca fond, adica gust. Ma roga, asa vedeam lucrurile atunci. Desi, si acuma cam tot la fel e treaba, ca oricum am evitat cit am putut intilnirile si mai ales petrecerile. Ma seaca de energie contactul cu oameni multi care se dau in barci, ca la bilci. Na, nimeni nu-i perfect. Dar cind se termina respectiva petrecere eram in extaz, un moment absolut sublim, mai ales dupa ce imi luam la revedere de la toti, si eram in drum spre casa. Visam la patul meu, si la, mai ales la somnul cel eliberator de frici, sau griji, sau groazele de dinainte. Asta e cu mine si cu ceilalti, sintem relativ putin compatibili, de aia ne evitam, dar pastram aparentzele, ca sa nu dam de banuit ca am fi oarecum ciudatzi (de parca ei n-ar fi, doar ca ei le considera pe ale lor social acceptabile). Ma gindesc acuma daca asta suna a confesiune. Nu cred, e personala si a mea, dar tine de oricine. Oricine ca mine  , ca pe ailaltzi, din prietenie le taiem macaroana cu vorbe si fraze atent construite ca sa fie eficiente. Glumesc, cum sa nu-i lasi sa vorbeasca, doar au atitea lucruri interesante de spus. Aha.

Sliding doors



Astia care fac filme cred ca au privilegiul sa faca ce vor, sa te manipuleze emotional cum vor, sa-ti ia sentimentele, si sa traga de ele, sa le inoade, sa le deznoade, sa le arunce in sus, sa le prinda, sa opereze pe ele, fara mila si fara consideratiune pentru fiintza ta mica. Ca macelarii intr-un abator imaginar. Fara sa-i jicgkcnesc. Bine, asta pentru ca vrem si noi sa fim manipulati, ca sa simtim ca traim si alte vieti, si sa ne mai scoata din rutina, si inertzie. Am vazut un film, Sliding doors, bai nene, ce chestie, sa vezi cum aceeasi viata poate urma 2 cursuri posibile, doar pentru ca ceva mic, un amanunt, o chestiutza micronico-insignifianta, intervine b rusc, inopinat si fara logica. Na, what if. Si cu noi e fix la fel, ca ne mai chinuie intrebari despre cum ar fi fost daca, si daca, si daca, si etc. Noi traim doar un sir al evenimentelor, chiar daca multe altele sint disponibile, totul tine de ce alegem, sau ce ni se intimpla, pentru ca asa sintem, sau asa sint conditiile, sau asa s-a intimplat totul, ca sa se combine intr-un alt fel decit "trebuia". Sa nu facem iar scenarii, si sa nu dam vina pe altii, desi avem motive, dar nu trebuie ca asta sa fie o scuza, chiar daca e rezonabila, ca doar aia slabi cauta scuze, nu?
PS Intre text si poza pot fi legaturi de subtilitati diferite, dar, ca sa nu se interpreteze aiurea, si sa ma scot zic ca orice legatura cu realitatea e pur intimplatoare. Cred ca remarcati umorul, ca de asta zic, ca sa-l remarcati, sa nu simt ca am consumat neuronii in van, sau in paravan.
PPS Scenaristii astia au o imaginatie de invidiat. Sau de blamat, ca ne mai dau si stari nasoale, desi fara happy-end e varza toata coshmelia, ca na, oameni sintem, si pentru noi propriile sentimente sint al naibii de importante!

10 minute 10%



Bai! Baibaibaibai-baaaaaaaaai! Bai! Nimic nu e cum e. De fapt nimic nu e cum ar trebui sa fie. Daca ar fi cum ar trebui as mai fi de acord, un 10%, sa zic, si as spune ca baaaaai, sint nefericit doar din cauza mea. Nu ca as fi nefericit, sau ceva, ca nu sint. Adica sint, un 10%, sa zic. Sau 20%, sau mai mult, in fine, ca tot omul, nu sar eu din tipare, ca nu-s genul. Dar ipoteza ramine, nimic nu e cum ar trebui sa fie, desi na, n-am de unde sa stiu asta, am zis asta ca sa am un punct de plecare la ceva. Nu c a asta asa as vrea sa fac, sa plec, ca mi-e mai bine daca stau si imi conserv inertzia de o-biect, de fapt de corp. Acuma as sta ca e normal, ca mai obosesc si eu. Nu m-am nascut obosit, doar am evoluat suficient, cit sa devin asa. Si, am zis ca o pauza nu strica. M-am asezat pe un bolovan, care e si el un corp, si mi-am anulat toate conversatiile cu mine. Sau cu ceilalti din mine. Apoi m-am luat de univers. Universule, pentru 10 minute inceteaza sa mai existi, te rog. Si m-am trezit intr-un vid imponderabil. Universule, n-o fa pe desteptul cu mine, inceteaza sa existi doar tu, pe mine, si pe planeta lasa-neeeeeee. Planeta a revenit. Mersi universule, esti comic. Sau poate eu sint comic, si tu m-ai ascultat ca si cind as fi Dumnezeu, pentru ca ti-ai dat seama, mai universule, ce bun sint. Bine, sint bun, clar, fara dubiu, dar poate nici chiar asa de bun, oricum mersi, esti dragut. Daca ar fi ca tine macar 10% din oameni, eeee, alta planeta in alta lume, in cu totul alt univers. Ma rog, sa nu ne dam mari. Am zis ca 10 minute fac blank cu toate, doar ma justific stind pe piatra si nefacind nimic, dar absolut nimic. Cerul e fara steleeeee, lumea e fara oameni, doar eu, aici, absolut si intr-un extaz genial, 10 minute meritate. Bine, nu ca asa ar fi trebuit sa fie, ca eu sa am o dorintza garantata asa, dar s-a intimplat, a functionat, si eu am profitat, ca datele erau date, eram singur, si asta fix cit am cerut. Am conspirat singur, si acuma ma lafai in 10 minute ca si cind ar fi o vesnicie concentrata adusa aici, la mine, ca o pizza ordonata prin telefon. Cred, sau sper, ca nu e un univers paralel in care am fost trimis, ci e ala original, bine, oricum nu conteaza. Ce am acum am. Nu sint vreun profitor, sau ceva, dar nu poti sa refuzi un asa dar, mai ales daca l-ai cerut, nu? Eh, 10 minute trec repede, prea repede sa sa simt, totusi, ca ceva atit de important s-a intimplat. In fine, sa nu zic iar ca e o conspiratie a celorlalti, ca ceilalti nu exista in astea 10 minute. Ei exista doar in restul timpului. Ma rog. Acum lumea a revenit. Inapoi la realitate. Ce lume. Ce bine era. De fapt, daca ma gindesc, eu sint un om liber, si pot sa-mi fac in cap cite lumi vreau, chiar si una care sa semene cu cea de 10 minute. Important e sa ma eliberez pe dinauntru, sa las afara toate stringurile care ma leaga, si sa invat sa traiesc altfel. Love is holding on, love is letting go. Adica, pentru echilibrul situatiei, si al vietii tale in general, alternezi situatii in care te agati ca si cind asta te-ar salva, dupa care dai drumul, daca busteanul ala curge pe un fluviu, si urmeaza o cascada, cu o cadere aferenta de la o inaltime aferenta, aferent neplacuta, evident. Edivent. Etivend. Aferent. Deci sa lasam sa go. Asta e cosmic de important. Sa lasam unele chestii sa se duca. Lasa-neeee stringuleee. E. E o lectie asta. Sa lasi. Apoi sa agati iar, ceva, sau altceva. Apoi sa lasi iar. Ca sa-ti umpli timpul, si sa simti ca in sirul asta de agatzai-eliberari e fericirea, aia 10%, desi e mult si asta, oho e exagerat de mult, 10% e o nebunie sa fie. Ma rog, la inceput am zis ca 10% sint nefericit, adica 90% as fi fericit implicit, da' nu e asa, ca daca nu esti fericit, nu inseamna ca automat esti nefericit, ca mai ai si stari de astea de tranzitie, de la una la alta. Un 10%  fericit e ok, 10% nefericit ok, si restul o plutire intre, o cautare a ceva care sa aduca doze mai mari de fericire. Mama cite chestii sint de zis despre asta, as putea scrie romane intregi, cite interpretari, puncte de vedere din cele mai exotico-extaziante, pina la na. E un univers plin. Chestia e si sa obtii ceva cu asta, ca asa, ca pura fabulatie e fix inutila pentru ceilalti ca le au si ei pe ale lor. De fapt, eu de ce scriu asta acuma? Sa ma lansez in scenarii?
PS Cind ziceam sa ne eliberam de stringurile de afara cind plonjam inauntru, ma refeream la chestiile alea care ne induc mici/mari obsesii, ca cu obsesiile nu e bine, le lasam si pe ele sa se duca. E mai bine liber, si fara obsesii, decit legat, si blocat in cercul ala al lor. Adica mai bine sa fie bine decit sa fie rau, ca daca e rau nu e bine, ca e diferite, si cind e una nu e alta. Bine, si aici lucrurile-s complicat de amestecate, dar sa nu facem iar scenarii posibilo-imposibile.

Monday, February 18, 2019

Eurovision Romania 2019, finala cu final contorsionat



In an area where hope vanished, we grab everything to break our fall. Adica na, la noi sint scandaluri si jafuri ca in vestul salbatic de la inceput de lume, au ramas doar ruinele in care sa ne adapostim, ne-am (sau neam) salbaticit, si facem orice sa supravietuim post-apoca-eliptic (hahaha). Dar, daaaar, ne exhibam, ca sa ne aratam si latura asta cabotino-artistica, cautam sa facem show mare, sa strigam, sa ne dam in stamba fix kafkian, sa dam adica ce e mai "bun" din noi: o ura existentiala care, in conditiile de mediu "elitist" pe care il avem in mintile noastre inguste devine rusinos de ridicola. Pentru ca astia sintem, fie ca vrem sa ne laudam pompos, sau sa mimam decentza si modestia, reusim doar sa facem un spectacol prost, si doar atit, bun pentru mediocri. In fine, nu mai vorbim de scandalurile politice, ca sint prea grobiene. Ne luam doar de finala Eurovision Romania 2019, pentru ca a inceput tsunami-ul de injuraturi "aferente", hahaha. Taberele au sarit una la alta, pentru ca a cistigat, sau nu "catindatul" propriu. Bai nene, Dear father e o piesa foarte buna, dar nu e de Eurovision, sa fim seriosi, pentru ca are niste ruperi de ritm de iti sare palaria din cap. Sustinatorii ei zic ca n-a reusit pentru ca Laura a zis ca ceva, sau altceva. Ete na, asta e o scuza penibila, pentru ca nu asta conteaza cind o piesa e buna (vezi Conchita Wurst). Juriul majoritar strain a votat foarte bine, clar, melodia Lui Ester e cea mai indicata sa ne reprezinte, pentru ca exista reguli, scrise sau nescrise (si pe care cautam sa le incalcam, de parca ar merge si aici, hahaha) ca ceva sa poata reusi. Acuma daca melodia asta va avea un loc bun in Israel, toti vor spune ipocrit ca au sustinut-o, clar, si iar vor incepe sa se bata cu caramida in chiept si sa se dea mari patrioti, pentru ca tzarisoara are talente, si noi, de la daci incoace sintem universali. Imi place Eurovisionul la nebunie, ca se consuma cantitati uriase de energie, orgoliu, talent, si e ca o furtuna de vise amestecate, dar ma enerveaza ca e cam haotic, si se urla, si scalimbaie mult. Spectacolul, insa e genial, are de toate, si vezi oameni care traiesc la limita dincolo de care o cam iei razna, hahaha. Na, acuma ramine sa ne uitam cum se prezinta si alte tari, si sa ne imbunatatim piesa, ca se poate scoate din absolut orice o capodopera (daca stii sa o faci). Sper totusi ca, cizelarea piesei sa nu o faca mai urita, ca noi avem talentul asta. Si sper sa o promovam suficient de bine, ca sa ne aduca voturi. In rest, mult success pentru melodia noastra reprezentativa la o parte din spectacolul lumii care este Eurovisionul. Baftaaaaaaaaaaaa!

Friday, February 15, 2019

Cunoastere si evolutie



Cit am trait in dictatura unui tzaran care a devenit cizmar, apoi criminal, apoi dictator criminal, lucrurile erau destul de clare. Era o disciplina dura, dar era ordine. Cine nu se supunea, sau comenta, sau facea alte acte anti-sistem era redus la tacere intr-un fel sau altul, sau eliminat fizic. Lumea totusi mai asculta Europa libera, mai spunea bancuri politice, mai injura, se mai ducea la teatru, sau la alte spectacole unde se bagau sopirle (care erau aluzii la sistem, sau la cretinii din partid), dar, manifestarile general-sociale erau relativ decente (daca putem vorbi de o decentza din punctul modern de vedere). Dupa o revolutie eliberatoare toate barierele au cazut, si lumea a redevenit normal-democratica. Dar libertatea asta a adus cu ea si bune, si rele, iar relele au inceput sa domine, pentru ca erau mai puternice, mai active. Fostii, speriati un timp de o eventuala minie populara, au tacut, ca sa inceapa incet-incet, si metodic, sa preia conducerea. La ce s-a ajuns a fost pentru ca binele a fost ingramadit, busit, obligat prin tot felul de constringeri sa taca, pentru ca asa era mentalitatea romaneasca, si stilul nostru de a fi. In fine, asta e mersul istoriei, si el depinde de multi parametri, dar asta e altceva. Pe perioada dictaturii, cind toti erau aparent corecti si obedienti, era o tacere a actiunii, sa zic asa. Toti se ascundeau dupa aparentze. Atunci ma intrebam tot timpul cine sint, de fapt, oamenii, cum sint ei in realitate? Si, dupa revolutie am avut multe raspunsuri, pentru ca i-am vazut cum sint, de fapt. Fiecare avea in el si bine, si rau, dar in proportii diferite. De la multi din cei pe care i-am cunoscut nu ma asteptam sa aiba atita rau, si asta m-a mirat, pentru ca mi se parea ciudat. Apoi am vazut reactiile multora de pe retelele sociale, si asta chiar m-a uimit. De unde atita ura, si monstruozitate? Sa fie toti asa, sau doar cei mai vizibili? Naiba stie, azi nu mai ai incredere in nimic, si nimeni, dar parca nu e normal ca sa nu existe echilibru intre bine si rau. Si am mai trait sa vad ca se poate si mai rau, si mai rau, de am crezut ca e o conspiratie a raului care cauta sa blocheze planeta. Apoi am vazut ca exista in oceanul asta atit de poluat si mici insule de bine, in general in jurul unor oameni buni si cam insingurati, si asta mi-a dat o mica sperantza, dupa atitia ani de asediu al mizerabililor. Si mi-am dat seama ca binele asta trebuie cautat, si oamenii buni la fel. Asta cere foarte multa vointa si determinare, si o la fel de mare capacitate de supravietuire, ca sa poti rezista la atacurile continue ale prostilor violentzi. Pentru relele facute azi nu e de vina o retea sociala, sau alta, ci oamenii care se manifesta asa. De asta ar fi bine ca sa invete si cei buni sa se sustina intre ei intr-un mod corect, si sa riposteze la mizeriile unor mizerabili, si asa sa se creeze o retea de oameni/lucruri bune care sa fie un reper, si care sa aduca valori si stabilitate in societate. Technologia de azi ne ajuta enorm, pentru ca azi avem access la toate cunostintele acumulate de omenire in atita istorie. Dar felul in care vom evolua va depinde alegerile noastre, pe care sa le luam in cunostintza de cauza.

Sunday, February 10, 2019

Altfel de eu



Sintem legati de oameni, de situatii. Uneori ne place asta, dar de cele mai multe ori nu prea, si cautam sa fugim, sau sa uitam, si sa continuam. Traim viata pe felii de timp. Felii taiate intimplator, pe care, ca sa le intelegem le taiem in doua, apoi jumatatile le taiem iar in doua. Ca si cind timpul ar fi un tort, bun, cu crema si bucati crocante aruncate intimplator. Dupa un numar de injumatatiri ale jumatatilor ramase obtinem, cum ne spunea dl Sagan ca ar fi cam 90, ajungem la un atom de timp. Iar atomul e in esentza un nucleu foarte mic, si electroni foarte mici, restul e vid. Adica nimic. Deci mare parte din timp e umplut cu nimic. Sau, daca vorbim de viata, cu nimicuri. Pentru ca facem ce facem, cum putem, ca sa se intimple ceva, care e un scop, o dorintza, o implinire, sau un vis. Asa cautam sa umplem golul din feliile de timp cu diferite sensuri. Si asta se intimpla mai mult in mintea noastra, pentru ca ceilalti au si ei mintea ocupata cu sensurile lor, si vedem ca nu le prea pasa. Fiecare facem, pina la urma, cit putem de mult, ca sa simtim ca nu irosim timpul asta, de a carui trecere devenim din ce in ce mai constienti. Puteam mai mult, sigur, e oricind loc de mai bine, dar na. Nu a depins intotdeauna de noi, pentru ca ceilalti au luptat si ei pentru supravietuirea lor, si ne-au mai si blocat noua actiunile, uneori. Dar, ne adaptam, invatam cum e sa luptam si cu armele celorlalti, sau cu metodele celorlalti, lucru care ne consuma foarte multa energie. Oricum , asta e viata, alta varianta mai buna a ei nu avem, inca. E nemeritata situatia, dar incercam sa o facem mai buna, cu ce avem. De ce oare oamenii nu sint deschisi, si de ce trebuie sa suportam de la mediu atita ipocrizie, si mizerie? Mediul celorlalti, cel care ne obliga sa-i fim actori. De asta probabil am eu fanteziile cu invizibilitatea, sau cu visul programabil intr-un loc in care sa pot fi mai liber decit de obicei. Cum as fi fost, oare, daca lumea ar fi fost altfel?

Saturday, February 9, 2019

Un viitor



Se spune ca viata exista in univers, dar e pe planete prea indepartate de noi, si s-ar putea sa nu o putem intilni pe durata omenirii. Oare cit va dura si omenirea? Va supravietui oare exploziei soarelui? Va emigra in alte sisteme stelare? Probabil ca da, pentru ca si technologia va avansa enorm, desi va avea si ea limitele ei. Ce vedem noi acum e abia inceputul. In timp vor apare muuuulte minuni pe care acum doar le anticipam, dar asta ii va schimba si pe oameni, dar si societatea. Totul se va transforma in altceva, mult mai avansat, mai elaborat, si mai complicat. Oamenii din viitor vor intelege mai bine lucrurile, si vor fi mai educati, mai bine intentionati, si mai prietenosi. Raul va mai exista, dar va fi izolat, insingurat, si impins spre disparitie. Dar asta se va intimpla muuult dupa ce noi vom disparea. Poate ne reincarnam si prindem ceva si din ce se va intimpla. Putin probabil, dar nu se stie, ca asa cum noi existam acum, poate vom exista si atunci, dar nu vom avea memoria a ce am trait acum. E un miracol ca traim acum, si trebuie sa profitam de viata asta cit mai mult, ca e foarte scurta a naibii. Si am prins si vremuri destul de dilii, desi cu mult mai bune decit cei de dinainte. La revolutie aveam 22 de ani, eram student, si nu stiam mai nimic despre viata, nu exista internet, iar compurile erau, cine isi mai aminteste 286, 386, 486, si se pregatea Pentium. Gates declarase ca-citeva sute de kilobytes memorie erau suficiente pentru computer. Azi avem ceva normal de ordinul terabytes, adica mii de gigabytes, adica mii de milioane de kilobytes. Si pe viitor vom avea si mai mult. Apoi se vor construi computere optice, sau cuantice, sau pe baza de ADN, care vor avea viteze de procesare la care azi doar visam. Atunci realitatea virtuala va fi absolut incredibila, iar device-urile le vom purta ca accesorii, sau bijuterii. Vom putea avea access de oriunde, la absolut orice informatie. Printarea 3D va putea face orice fel de componenta, oricit de complicata, vom avea roboti care vor munci in locul nostru, producind inclusiv alti roboti. Pamintul va fi reimpadurit, curatat de roboti, dioxidul de carbon va fi redus din atmosfera tot de roboti, vom avea nave care ne vor duce in timp scurt pe distante mari, si vom fi si inceput cautarile de alte planete locuibile, cu nave care vor explora cit mai mult din universul observabil. Va fi cu mult mai bine in viitor, oricum. Dar zic iar, pacat ca nu apucam sa vedem deciy bucati mici din tabloul viitorului. Asta e. Tot e bine ca am apucat ceva, ca puteam sa ne fi nascut pe vremea razboiului si sa fi trait un infern. Acum e liniste, desi e multa bulversare de cind cu descoperirile astea, care ne-au cam luat pe sus.