Saturday, April 4, 2020

Limite si pasiuni



Totul e complicat, si e plin de structuri cu ramuri principale de care se leaga ramuri secundare, de care se leaga alte si alte ramuri. Asta daca e sa vedem lucrurile intr-o schema 2D. Ca in 3D e mult mai complicat. Daca e sa intri in detalii intri in labirint, si ai de zis cite in luna si in stele, de uiti de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi. Uneori uiti si cine esti, si ce cauti acolo. Oricum mintea cea pe care te bazezi are resurse uriase; mintea in general, creierul adica. Pentru asta tebuie sa il folosesti cit mai eficient. Cind esti relaxat gindurile sint putine, si traiesti mai mult senzatii, dar cind ai situatii de stress functioneaza mai multe planuri de gindire, simultan. Asta pe linga intuitie, imaginatie, etc. Apoi folosesti multe metode grafice, ca tii minte mai usor o imagine, si pe ea plantezi informatii. Fiecare are metodele lui, evident. Ma gindesc la toate astea, pentru ca am plecat de la gindul ca in perioada cit eram adolescent, si ceasca dictator nu aveam informatii, eram saraci, si asta ar putea genera invidie pentru cei de acum, care au internet, tv, masinarii, roboti, si access la multa cunoastere. Si am luat pentru inceput ceva de muzica.Mi-au venit in minte, clar, ABBA, BoneyM si topul american de la Europa Libera. Dar am ascultat enorm de multa muzica, acum imi dau seama. Mai mult pop, dar si rock, disco, ceva classica, si restul mai putin. De fapt ascultam ce pica mai bine pe starea mea, si la care si aveam access. Apoi informatiile stiintifice, la fel erau putine. Ceva era la Teleenciclopedia, apoi a fost Cosmos cu Sagan, care m-a impresionat. Mai aveam Stiinta si Technica, si almanahul Anticipatia. Asta dupa ce trecusem de stadiul Jules Verne, ca eram mai tinar atunci, si acum voiam ceva mai de substantza. Am citit nu stiu daca volum urias de carti, dar le-am citit cu mare atentie, si pasiune, de ca si cum ar fi trebuit sa dau examen din ele. Si asta a fost determinant, cred. Acuma am uitat mult, dar ceva a ramas prin niste colturi de memorie, si probabil ca imi vor reveni, daca va fi nevoie de asta. Dar mai trebuie sa si uitam, ca avem de pus in loc altele.Dar altceva aveam in minte. Nu neaparat cantitatea mare de informatii pe care o poate absorbi creierul, cit capacitatea lui de a construi. E adevarat ca totul e bazat pe ce ai invatat mai demult, ca nu faci nimic de la zero. Dar e uimitor. Uneori citesc ceva bun, memorez, si uit ca l-am citit, si cind scriu imi vine acel ceva in minte si ma bucur ca am asa imaginatie. Dar lucrul ala era undeva, inainte. Pe urma realizez asta, dar, pe moment am alta impresie. Bine, multe constructii de idei sint inventii, asocieri bazate pe ce exista, nu lucrez doar cu ce am memorat mai demult, ca ar fi plictisitor. Plecasem de la ideea cu informatiile pentru ca ma gindeam sa scriu despre cum era la un examen, ce trairi extreme aveam, si cum lasam mintea sa alerge extrem de repede in toate directiile. Pentru ca era vorba de supravietuire, adica sa trec de un examen in care aveam de-a face cu oameni, ca nu ma testau roboti, ci oameni, care uneori erau in toane bune, alteori nu. Dar lupta cea mai dura nu era cu ei, ci cu mine. Pentru ca trebuia sa trec de frica, de blocajele de tot felul, si sa ma bag adinc in propria memorie, ca sa scot de acolo ce invatasem. Uneori exercitiul asta il faceam ca o ambitzie, de a arata unor exemplare dintr-un mediu ostil ca gindesc mai bine ca ei. Capacitatea mi-o simteam valabila, ca ma testasem de multe ori, dar nu aveam atitea miliarde de informatii cu care sa lucrez. Aveam doar ce invatasem cam mecanic, lucruri unele intelese, altele nu, pentru ca trebuia sa fiu eficient la reprodus datele. Si la asta nu prea ma pricepeam. Plus ca avem o competitzie feroce, colegele de an. Cu o memorie care darima orice limita, si orice intelegere a mea asupra mintzii omenesti. Ele luau note mari, eu note medii, ca na, asta era. De ce naiba nu ne lasau cu cartile pe masa la examene? Ca atunci s-ar fi vazut care-cine-cum gindeste. Ca nu tre'sa le stii pe toate pe de rost. In fine, la examen storceam din mine ce puteam, si cind incepeam sa nu mai suport, si sa vreau sa evadez mergeam sa expun la tabla ce aveam, si, fie ce-o fi, ca iau examenul, sau il pic, nu ma mai intereseaza, vreau sa scap. Si asa traiam la limita toate experientele astea de testari, fata de care timpul petrecut in restul anului, cu cursuri si seminarii era ffff plictisitor. Dar era magic, si misterios, si pasionant. Bine aveai dureri de cap dupa aia, dar aveai si multe amintiri.

Thursday, April 2, 2020

O intelegere



Greu de inteles de ce nu conlucreaza oamenii. Te uiti de exemplu la cineva educat, cu stiinta multa, studiu, etc. E dragut, vorbeste calm, respectuos, chiar prietenos. E si putina raceala in cuvintele lui, pentru ca are spiritul format pe multa munca, si asta a cerut niste sacrificii multe, si o mica indepartare de stilul "prietenos" Dar e o placere sa discuti cu el. Rau nu a facut niciodata nimanui, ba a ajutat cit a putut. Unii il urasc, altii iisint prieteni. Nu-i inteleg pe cei care sa-l urasca, pentru ca omul a muncit ca un sclav, nu e de invidiat. A avut si niste ghinioane in viata, plus ca a fost mai tot timpul un singuratic. Si el e un caz, din atitea. Cum ar fi daca toata omenirea ar fi formata din oameni ca el? Adica daca toti ar fi nu neaparat prietenosi, dar macar tolerantzi? Pentru ca e adevarat ca exista o dreptate a fiecaruia, dar o intelegere se poate construi intre oameni.

Tuesday, March 31, 2020

Deschis



Unele lucruri e bine sa ramina deschise. Care, nu stiu, ca e discutie lunga. Cit de deschise, iar nu stiu, deschise la maxim. De exemplu, un film. Te uiti la el. Vezi cum incepe, vezi personajele, legaturile dintre ele, si locul si timpul actiunii. Urmeaza cuprinsul, cu actiuni, re-actiuni, legaturi, comunicari, acte, etc, si incheierea, cind toate se termina intr-un fel, placut sau ne-placut, dar se termina, si totul devine la timpul trecut, adica se cam sterge din minte, pentru ca ciclul s-a inchis. Era mai bine ca filmul sa se fi terminat in timpul actiunii, si sa lase totul deschis imaginatiei tale. Fara un final care sa faca totul uitabil. Bine, orice opera trebuie sa fie completa, deci finalul trebuie adaugat, dar el e facut ca sa fie totul rotund, nu pentru ca e necesar. Mie imi plac inceputurile, si un pic din desfasurari, si restul sa ramina fix asa. Eu rareori tin minte cum s-a terminat ceva, decit, na, in anumite cazuri, in rest las totul deschis, ca asa mi se pare mai sanatos si optimist. Ca asa functioneaza si mintea, cu strategii continue, ce sa faci, cum, ce variante sint, care sint posibilele urmari, etc. Mintea nu construieste finaluri, asa cum o fac filmele, sau cum o face viatza in general. Ea e in activitate continua, un sir infinit de ginduri care vin dintr-un infinit, si se duc spre alt infinit, in siruri curbe, care mai simple, care mai inodate, care legate intre ele, etc. Mintea functioneaza doar cu elemente de stari, actiuni, reflectii pozitive. Unii insa baga in pozitivul asta elemente negative, ba chiar apocaliptice pentru a soca, sau a impresiona, ceea ce e aiurea, dar na, salbaticia isi spune cuvintul. Lipsa de idei valabile conduce la dorintza asta de a ataca prin limbaj. Un educat vede lucrurile altfel si vorbeste altfel, comunica ceva cu mult mai important in sine, care nu are nevoie ca filmele slabe, de multe efecte speciale, care sa compenseze. Multi care nu inteleg ideile se lasa impresionatzi de cuvinte, de sonoritatea lor, si de asocierile interesante de sonoritatzi. Sigur, asta are un efect artistic, ca o scena de actiune dintr-un film, dar e prea ieftina doar folosirea lor, care e tentanta, recunosc, si mie mi-a placut intr-un timp sa o ultra-uzez, mai ales ca nu-s multi carora le reusesc asociatiile interesante de cuvinte, ca cele din articolele despre stiinta si technologie. In fine, e o discutie lunga, mai usor de vorbit, decit de scris, si si mai usor de discutat tema asta cu amici, la o bere, cind mintea e mai imaginativa. In ultimul timp ma gindeam la Print si Cersetor a lui Twain, citita demult, cind cei doi copii, unul print, altul cersetor, isi schimba locurile intre ei, pentru ca semanau fizic. Si mie mi se pare ca am schimbat locul de dinainte cu cineva, care imi seamana, doar ca nu stiu cine. Poate cele doua personaje sint jucate tot de mine. Nu eram printz, eram inginer, hahaha. Bine, mai sint, inca, ca asa gindesc, nu m-am schimbat. Doar ca societatea asta mi-a dat, ca si altora, multe suturi. Dar imi revin. Presimt ca o sa fie curind o cerere uriasa de designeri, hahaha, si atunci va reveni raiul pe pamint. Desi multe joburi sint pe duca, de cind cu Covid-19, si multe businessuri sint falimentare. Na, boieria e cu rindul, cum se spune, fiecare are momentele lui de glorie, dar si de cadere, ca asa e viata. Treci prin etape de tot felul, care mai bune, care mai rele. Totul e sa nu pici psihic, ca in rest lucrurile sint rezolvabile. Trebuie sa inveti sa nu te lasi dus prin locuri urite, de tot felul de mizerabili. Sa stai calm, si sa fii cu mintea limpede. Si sa lasi gindurile deschise. Asa ca intr-un film fara final.

Wednesday, March 25, 2020

Lumea dintre lumi



M-am facut pragmatic. Adica unul care a depasit perioada teoretica si e practic. Adica ego-centrist spre egoist. Ca na, cit sa mai fii altfel? Ca azi lumea e asa, si tre'sa te conformezi, altfel esti depasit, si, depasitii, conform Darwin, dispar. Deci na, deci tot ce fac o sa fie dacit pentru binele meu, de acum, sau din viitor. Suna idiot, clar, dar fac asta de nevoie. E ca pe vremea lui ceasca. Atunci ti se cerea brutal sa te dedublezi. Adica sa te imparti in 2 personaje, unul social, si unul intim. Acum e la fel, ca nu poti fi la fel in situatii diferite, dar 2 personaje sint suficiente, tot pe stilul unul social, mai luptator, si dur, si unul intim, care poate fi prietenos, atunci cind nu-l vede nimeni. Oricum, nu conteaza, ca fiecare face chestia asta, dar in felul lui. Ma uit acum la reactiile celorlalti in fata epidemiei asteia de Coronavirus. Multi nu inteleg pe ce lume traiesc, am impresia, pentru ca au atitudini cvasi-dictatoriale, de dobitoci sinistri. Societatea pe ansamblu e mult mai rationala, si inteligenta in ce face, si asta e super-bine, pentru ca vedem cum socialul cauta sa se ajute, ajutind si oamenii. Invatzam traind ce sa facem, ca nu am mai experimentat asa ceva. E ca un scenariu de film, parca: un virus care se raspindeste, si care nu are inca un tratament. Acuma, na, virusul ca virusul, starea de fapt ca starea de fapt, dar eu sint pe drumul spre pragmatism. E relativ usor sa fii egoist, ca ai mai putine date de gestionat, daca te doare in basca de ce e in afara. Si esti si mai liber in actiuni, nu te mai constring atitea chestii, ca esti doar tu, si ceilalti, eventual universul. E simplu si direct, si iti ramine multa putere de calcul pentru chestiile tale. Inveti sa gindesti ca la sah, cu citeva mutari inainte. Si evaluezi toate situatiile posibile, si alegi scenariul care iti aduce cele mai multe avantaje. Si in rest stai calm, nu te agitzi, si e mai bine, ca esti in apele tale; nu mai navighezi prin teritorii straine. Desi, acuma, naiba stie daca o sa fiu si capabil sa aplic chestia asta cu pragmatismul, ca n-am fost educat asa. Si trebuie sa ma intorc la memoria profunda, sa fac acolo niste modificari. In fine, vedem ce si cum. Deocamdata e calm si echilibru, si e linisteeeeeeeee. Pare buna situatia asta cu pandemia, ca poate pune omenirea la lucru, sa elaboreze metode noi de comunicare, si sa-i mai domoleasca pe unii, care in numele libertatii se manifesta ultra-salbatic. Sa vedem. Oricum un vaccin o sa apara curind, ca avem technologii ultra-avansate. Am vazut citeva documentare cu virusi, ca sa am idee despre cum actioneaza. La nivele atit de mici lucrurile sint complicate rau. Ce e acolo e de studiat pentru mai multe generatzii. Poate cu ocazia asta avanseaza si cercetarile pentru tratamentul cancerului, ca ala chiar e periculos, si omoara multa lume. Au descoperit ceva, dar e inca scump de aplicat. Poate pe durata vietii mele sa se gaseasca tratamentul asta, ca nu as vrea sa mor de cancer, ca, na, nimeni n-ar vrea. Vedem ce se mai intimpla. Isi termina si Elon Musk nava pentru Marte pina atunci, si iese lumea mai dezinvolt in shpatziu.

Friday, March 20, 2020

Stare de fapt



E o stare de fapt, e o stare de fapt, e o stare de fapt. Asa imi suna in cap ce spusese nenea ala, facind un gest a scirba. El a zis asta doar o data, dar in minte mi se derula scena in loop. Nu stiu de ce incepea sa devina, incet, o mica obsesie. Poate pentru ca stiu ca are multe directii pe care nu le-am cautat suficient cit sa le gasesc. Pentru ca se refera la tot, ca totul e o stare de fapt. Adica e o realitate care e rezultatul mai mult saumai putin logic al realitatii de dinainte. Sau de cu ceva timp inainte. Timp care e relativ, deci na, ar putea fi o pico-secunda, sau un Googol de miliarde de ani. E o diferentza uriasa, recunosc, intre cele 2, ca, oricit de relativ ar fi totul, schimbarile realitatzii intre 2 intervale ca cele 2 au magnitudini compleeeet diferite. Si e vizibil totul, cu ochii, si perceptibil cu celelalte organe de simtz. Oricum, nu conteaza. Am mai zis asta. Adica nu conteaza pentru o multime de oameni, care au alte preocupari. Si, ca ei ar trebui sa fac si eu. Sa ma ocup de ale mele, si restul sa nu conteze. Dar, cind ma gindesc ajung inevitabil la probleme, la rele, la alte rele, la unii rai, iar ma copleseste psihic raul, iar mi se face frica, si iar ma blochez. Imi trebuie ceva bun din realitate, adica mai multe, pe care sa le am ca baraj in calea involburatului rau. Si alea bune exista, in amintiri, sint suficiente, dar mintea e construita pervers, parca, si trece prea usor pe linga ele, poate pentru ca nu i se par suficient de interesante. Auto-control. Adica sa-ti impui ca chestiile bune sa fie stabile. Trebuie o metoda sa le fixez de peretele mintzii, si, orice tendintza de deviere de la realul pozitiv sa fie directzionata catre ce e impus. Trebuie impus cu fortza binele asta si asupra mea, se pare. In fine. E o stare de fapt. Hahaha, starea asta m-a acaparat. E buna ca exista, si e ca un punct de plecare spre cam orice. Mai sint si alte fraze bune. De fapt sint o gramada, dar tre'sa fie si suficient de generoase in posibilitatzi, dar si construite pe o stabilitate a realului. Bine, inspiratzie sa fie, ca puncte de pornire mai gasesti. Adica fraze bune de re-echilibrat starile de fapt mentale. Ma intreb de ce divaghez iar. Habar n-am. E ca sa eliberez ceva, probabil, si sa intru in starile alea de entuziasm. Nu conteaza. Oricum lumea de dinafara o influentzeaza pe cea de dinauntru, ca reciproca e mai greu de obtzinut. Si lumea e complicata, ca are multe alte lumi complicate, care si ele au alte multe lumi complicate. Iar nu conteaza. Pentru ca asta e starea de fapt. Sau poate nu e, dar atit timp cit realitatea e cea pe care o percepem, asta e, totusi, starea de fapt. Am zis ca poate nu e, asa, ca sa las deschise toate posibilitatzile. Am avut niste viziuni de stari de fapt, ceva amestecat, imagini cu cuvinte, ca niste scene dintr-un film SF. Ca eram pe o nava, si acolo era o realitate asemanatoare cu cea de pe Terra. Si ca acolo iti puteai cumpara vise (cam scump, ce-i drept) cu scenarii incluse, ale tale, sau construite de computer. Si ca erau multi roboti, si putini oameni. Doar plantele si animalele erau reale, ca erau multe clone, dar reuseau sa para diferite. Asta poate si pentru ca computerul mare inducea senzatii si stari cind si cind, dar doar oamenilor, ceva asemanator cu visul, doar ca erau gratuite, si te surprindeau. Aveai sansa sa te trezesti cu o gramada de amintiri noi, fara sa fi avut nicio experientza inainte. Acuma ma intreb de unde viziunile astea ale mele daca ele erau ca o realitate arhicunoscuta. A, bun, or fi fost niste alte feluri de a o vedea, sugerate probabil de computer. Care, probabil o fi crezut ca aveam nevoie de asa ceva. E bine, ca am pe cine sa dau vina pentru viziuni: fix pe computer, care e o masina, si nu are sentimente reale, are doar programe de simulat sentimentele, si compasiunea, si prietenia, si alte chestii pozitive. In fine. Cum o fi, oare, peste 100k de ani? O fi mai bine, sau natura umana o sa implodeze de atita raceala technologica? Sau or fi mai multi oameni educati, si prietenosi, si mai doritori sa te ajute? Greu de zis, ca pornirile din firea fiecaruia pot fi diferite. Pacat ca nu pot calatori in viitor, si n-am nici macar o luneta magica cu care macar sa privesc acolo. Ramin captiv in felia asta de timp. Macar stiu ce a fost in trecut, si tot e ceva. Iar imi vine in cap ca m-am nascut prea devreme. E ciudat, dar asta e starea de fapt. PS Inca-citeva chestii care mi-au trecut prin cap si nu vreau sa le uit: un text bun nu are doar idei, stil, cursivitate, logica, simplitate, ci are ceva fabulos: deschide foarte multe directii de gindire; asta face diferentza, asta e un bun punct de analiza a unui text. Apoi ma gindeam sa fac pozuletze si filmuletze, sa vad daca-s inspirat sa scot din realitate ceva abstract, dar care sa fie subtil, ceva cum a facut Brincusi, dar cu metode foto sau video.

Sunday, March 15, 2020

Stilul de a fi al eului



Timpul e umbra noastra. Asa era titlul unei povestiri SF. E probabil asa, vazut din anumite puncte de vedere, poate pentru ca ne insoteste tot timpul, si ne imbatrineste. Asa si spatziul e tot un fel de umbra, ca traim intr-un spatziu care e imprejur. Toate ne sint umbre, ca toate le simtzim cum ne schimba. Dar, asa cum pot fi umbre, asa pot fi si lumini, de ce nu. Pentru ca ele pot fi si generatoare de energii, care mai bune, care mai nasoale. Oricum traim intre spatziu si timp, asta e limpede. Si sintem conditzionatzi de amindoua. Fiecare in felul lui. Poate ca si spatiul e umbra timpului. Sau invers. Poate ca si noi conditionam spatiul, si timpul, desi e mai greu de crezut. Oricum sintem impreuna. Facem un trio formidabil, vorba cintecului. Ieri am fost intr-un vis special. Eram ca intr-o discutie cu fostii mei colegi, si profesori. Fiecare isi expunea punctul propriu de vedere. A fost inteesant, pentru ca, dupa atitia ani i-am vazut cum gindesc, si de ce faceau ce faceau. MA asteptam la asta, pentru ca intuiam cam tot. Nu a fost ceva sa-mi depaseasca asteptarile. Ei aveau ratiunile lor, asa cum si eu le aveam pe ale mele. Dar, acum, pentru prima oara, comunicam liber. A fost o disputa, pentru ca le-am reprosat multora multe din toate. Iar ei mi-au justificat logic, multe lucruri cu care nu puteam decit sa fiu de acord, pentru ca, ca in poveste, toti aveau dreptatea lor. Iar eu dreptatea mea. Toate s-ar fi intimplat asa, oricum. Toate erau parte dintr-un proces care avea acelasi mers. Chiar daca eu, sau oricine altcineva ar fi cautat sa faca altceva, sa incerce sa influentzeze mersul lucrurilor. Era totul inevitabil, pentru ca asa era stilul social care deteermina asta. Dupa schimbarile de dupa lucrurile au fost altele. S-a degradat tot. Binele, ca intentzie, a disparut. Au ramas doar alternativele de dupa trecere. Si toate s-au pus in acord cu o lume care se ducea la vale, pe o panta a desfacerii intregurilor in componente. Asa ca, tot ce ar fi avut un sens, inainte, a scapat din orice logica. Au ramas, din toata ahitectura, doar componentele care sa mai dea realitatii o varianta probabila. Jocul substantzelor s-a transformat incet si sigur in jocul aparentzelor. Nu mai conta nimic din ce fusese, pentru ca, acum, totul devenise o forma slaba si rotunda, si intens colorata. Asta ca sa raspunda unei evolutzii care cerea o trecere spre altceva. Un tot se restructura. Toate se refaceau, si reorganizau dupa legi noi. Ce urma nu ar fi putut nimeni sa spuna. Ce vedeam erau darimaturi de foste structuri, si incercari vagi si timide de repuneri pe eventuale viitoare scari de valori. Un om inteligent ti-ar fi spus de la inceput ce se intimpla. Doar ca, in tumultul asta haotic nu mai asculta nimeni pe nimeni, cu atit mai putin pe cei inteligentzi. Pentru ca era un vacarm general, si toti urlau. Iar inteligentzii se feresc de haos, si se protejeaza de violentze. Drumul era, oricum, conturat. Si noi nu am fi facut altceva decit sa-l urmam. Dar viatza din noi a ramas aceeasi. Si noi, la fel, am ramas aceiasi. Si mergem inainte la fel, pe aceleasi drumuri conturate. Asa sintem, si asa ne face tot ca sa fim. Chiar daca mai exista in aer tot felul de variante.

Saturday, March 14, 2020

Un eu de demult



Oamenii sint de tot felul de feluri, si ei creeaza diferite medii. Medii care sint ceva-uri, sau altceva-uri. Si noi traim intre mediile astea. Traim in ceva-uri, sau altceva-uri. Si uneori acceptam unele lucruri din ele, alteori ne schimbam mediile, cind putem. ca sa fim in acord cu ce sintem. E si bun, si rau, peste tot, si prin toate mediile. Si fiintza noastra are amestecat in ea bun si rau. Asa ca si celelalte fiintze. La partea biologica semanam. Diferim prin felul cum gindim, si simtzim, dar si aici mai avem asemanari. Macar semanam ca avem de impatzit intre noi o aceeasi lume.Sau lumi, ca e complicat, si sint partzi din lumi care par dintr-o lume, dar care sint separate. Traim cum putem printre altii, care, si ei, traiesc cum pot. Chiar daca unii sint saraci, sau ultra-bogati, lumea dimprejur e aceeasi, si spatiile ei sint aceleasi pentru absolut toti. Plus ca nu s-a gasit o varianta de a prelungi viatza, deci si bogatzii mor democratic. Oricum nu conteaza nimic mai mult decit ce insemnam pentru cei care sint acum. Ca viitorul ne va sterge lejer din baza de date. Sintem exclusiv ai prezentului asta tumultos. Lumea e o mare transformare, si noi sintem o mica parte din ea. Ieri am fost intr-un alt vis. Unul de amintire. Ca o intoacere la un eu trecut.

Thursday, March 12, 2020

Zbor deasupra patratzilor



Uneori nu-mi mai vine sa scriu absolut nimic. Mi se pare un nonsens sa te gindesti la ce ai trait, si sa lasi ceva scris despre asta. Mai bine traiesti ce ai, asezi experientele in ierarhii de tot felul, iti separi valorile, si le tii pentru tine. Ca oricum nu inteeseaza pe absolut nimeni ce crezi tu, sau ce valori ai. E sinistru, dar absolut adevarat. Toti sint bagati in experientele lor, si sint complet absorbiti de asta. Poate si chiar daca ar vrea, nu ar putea intelege ceva ce nu au trait. Uite, sint drame traite de oamenii din trecut, pe care, daca numai un pic le constientizezi poti sa ajungi la nebuni.Bine, sint dramele altora, si, na, taim alte vremuri, desi natura umana e aceeasi, si, in aceleasi conditii ar reactiona la fel, daca am da timpul inapoi. Noi ne raportam la ce e acum, ca acum traim, si in lumea asta ne facem drumul prin societate. Lumea e sub presiune. Cum apare ceva nou, sau ciudat, cum explodeaza media, ca sa re-prezica apocalipsa. De fapt lumea se tansforma, si, ca la orice tansformare de asta de substantza, sint suisuri, si coborisuri. Technologia a sarit masiv, si lumea cauta sa se adapteze. Desi, daca, sa zicem ca ar veni un om din viitor, care a trait in cu totul alta realitate, si ar vedea ce e acum, poate ar ride privind la ce este. Desi e constient ca societatea din viitor a ajuns la un asa nivel trecind prin ce trece acum. Poate ca pasii astia sint necesari, si toate asa trebuie sa se intimple. E o batalie mare intre mentalitati vechi, si noi. Cei vechi se agatza de ce stiu, si vor ca toate sa fie asa cum erau, pe cind cei noi vor sa schimbe lumea, asa cum voiam si noi, la virsta lor. Si toti au adevarurile lor. Acum istoria e accelerata, lucrurile la nivel social se intimpla in viteza. Problema cea mai mare e cu educatia. Toti se cred ultra-destepti, si ced ca ce stiu ei e maximul ce poate fi cunoscut. Desi multe cunostinte cunoscute de ei, sau de ceilalti sint de detaliu, locale. Nu depasesc un anumit nivel. Cineva spunea ca a invata e ca si cind te-ai ridica de la sol, si ai privi lucrurile mai de sus. unii se pot ridica mai sus, altii pot chiar sa zboare. Dar nu sint multi. In timp se vor gasi metode pentru a-i face pe oameni sa zboare, ca sa nu mai stea lipiti de sol, si sa se lupte intre ei. Dar va lua ceva timp. Acum poate ca sintem la inceput, cind acumulam datele, pentru ca sa le analizam, si aranjam pe nivele mai tirziu. Si acum ne luptam inte noi, care cu care, care pe care, cu propriile metode de lupta. Si asta e naspa, ca unul mai prost, desi nu prea vazut bine de societate poate sa-l bata pe unul mai destept, dar care nu are experienta batailor. Si societatea ii lasa pe toti liberi, nu impune restrictii de metode de lupta, lovituri, etc. Sintem toti in acelasi ring. Asta e o metafora, dar luptele exista, ca asa e in natura. Cel mai adaptat rezista, desi adaptarea asta se refera la mediu. Un om din viitor, adaptat la mediul din viitor poate n-ar rezista la mediul de acum. Asa cum, poate, unul de acum n-ar rezista daca l-ai trimite in trecut. Te uiti la societatea romaneasca, cea condusa de fostii securisti. Ei au fost mai adaptati pentru lumea de dupa revolutie, au stiut ce sa faca ca sa reuseasca. Dar societatea s-a mai schimbat, si ei, dupa ce jaf masiv au facut, inca incearca sa se mai agatze de scaune. Trebuie alta mentalitate a conducatorilor. Desi e greu, pentru ca societatea de azi e complicata. Poate a trebui folosite computerele pentru a conduce. Care sa fie asistate de oameni, dar in competitie cu ei, pentru ca computerele calculeaza sigur lucrurile, pe cind oamenii sint sucitzi. Asta e. Acuma technologia ne da un mare spectacol. Si noi ne holbam la el, ne miram, ne place, dar nu prea vrem sa ne schimbam. Ca asa e omul, in general. Mai sint si exceptii de oameni care invata tot timpul. Astora le pun piedici multe capetele patrate. Frinarii.

Hidden bests



E un miros care nu stiu daca exista, e intre ceva vegetal, floral-aromat, si comestibil, un miros complicat care nu are nume, dar care ar fi ce simt acuma prin tot aerul dimprejur. Asta e senzatia de dupa, tansformata intr-un miros. Asa scriam acum citeva zile, dupa ce m-am mutat. A fost un efort supra-omenesc, si ma mir ca am supravietzuit. Dupa toate nu era nici liniste, cum ar fi fost normal, sau oboseala, sau vreun sentiment al victoriei, dupa atita efort. Era un miros pe care-l simteam doar eu. Asa mi se intimpla la examene, atunci aveam in cap peisaje, le vedeam foarte clar, dar nu ca amintiri, ci ca reprezentari. In peisajul ala detaliile erau formule, sau diagrame, sau idei, sau logici, sau detalii technice mai mari, sau mai mici. A fost un timp care a trecut. Si atunci, si acum. S-au mai dus si niste griji. De acum incolo focus pe pasii urmatori. E o energie de consumat in ce va veni. Do the best and expect the worst. Asa zice intr-un cintec, dar in worst sint multe alte best-uri ascunse, trebuie doar cautate cu atentie.

Friday, February 28, 2020

Drumul stelelor



Lumile se duc, si se intorc. Au optiunea asta. Pentru ca ne seamana, cumva, adica au luat si din calitatile, dar si din defectele noastre. Si ele pot fi de acord cu noi, sau pot sa nege orice urma de afirmatie de la noi. Pentru ca sint perfect independente. Si ele transced orice univers, si orice fiintza. Au o putere a lor, proprie, dar, pe care nu pot folosi decit impreuna cu oamenii, parca. Pentru ca ele depind de noi, asa cum si noi depindem de ele. E o echivalentza matematica in aer. Sau in spatziu. Ceva implica altceva, care altceva implica cevaul initzial. Si noi sintem parte din acel ceva. Da. Sintem constiintze care pot cauta sa cuprinda universul. Dar sintem fiintze microscopice, cu vietzi microscopice, care se lupta salbatic, intr-o lume salbatica, pentru supravietzuire. Restul sint vorbe. Ce conteaza e viatza asta pe care o traim acum, printre picaturi. Ieri am fost iar sa cumpar un vis. A fost ok, eu printre amintirile unui alt eu. M-am plimbat prin locuri, am vazut oameni, am discutat cu oameni care aveau amintiri comune. A fost ca intr-o conexiune, doar ca mai superficiala, dar suficienta cit sa ma faca sa ma simt bine. Am schimbat impresii multe. Eu am zis de ale mele, ei au zis de ale lor, si am gasit parti comune la toate. Asta in vis, pentru ca in realitate nu ar fi fost posibil. Dar e bun si un vis, uneori, ca te scoate din mizeria cotidiana, si te face sa mai speri. Oricum, a fost placut, si m-a revigorat. Sint intr-o alta stare. M-a scos din cevaul ala mental care ma ducea spre depresie. Ca e multa depresie potentziala in absolut tot ce ne inconjoara. De multe ori cauti sa te protejezi, dar sar pe tine tot felul de mizerii. Am obosit de la atitea. Sint discontinuu. Sar intre stari, si revin, ca sa ma refac. Bine ca e spatiul continuu, ca si timpul. Toate mor, si renasc. Asa si eu. Sint la fel de copil ca atunci cind ma intrebam de ce noaptea sint stele, si ziua nu.

Wednesday, February 26, 2020

Forme de absurd



Analizele si substantzializarile si esentzializarile le poti face cind iti revine ratziunea. Sint inca ametzit. Am trecut prin suficiente iaduri, acuma nu mai stiu unde sint. Poate am avut norocul sa ies. Nu mai recunosc locurile, sau oamenii, dupa ce am iesit din uragan. Am prea multe sagetzi otravite infipte in mine. Pare ca s-au evaporat toate. Pare ca sint liber. Poate am scapat. Poate pot sa vad un zimbet, si o mina intinsa care sa ma traga afara. Inca nu stiu de unde sa apuc toate lumile astea noi. As incepe sa povestesc, dar nu m-ar crede nimeni, sau nu ar vrea sa ma creada, pentru ca ar trebui sa iasa din lumea lor.Asa ca mai bine sa fiu doar cu mine, fara suflete schimbatoare imprejur. Oricum nu m-ar ajuta, si oricum mi-am promis ca de acum incolo tot ce fac va fi doar pentru mine, pentru binele fiintzei pe care am neglijat-o de atitea ori: eu insumi. Am senzatia ca am avut viziuni, care mi-au trecut prea repede prin fatza, si nu am putut sa le vad, ca am fost inconjurat de tot felul de naluci cu forme ciudate, si schimbatoare, care ori aratau a grimase scabroase, ori a rinjete sfidatoare, ori a orice altceva care ieseau din uman, si cautau sa anihileze orice urma de umanitate. Nu mai stiu, si poate nici nu mai vreau sa stiu. Vreau sa uit. Vreau sa sterg orice mai are vreo legatura cu vreun trecut. E un inceput de insanatosire, cred. De revenire la substantza fiintzei, si la energiile de inceput. Cred ca a trecut virtejul, pentru ca a ramas doar linistea. Azi mi-am sarbatorit victoria. Cu pui prajit, salata, si vin rosu. De pe 1 martie imi schimb locul. Poate schimb si norocul. Asta m-a costat. Am trecut prin toate infernurile accesibile. Poate ca am scapat, in sfirsit. Nu stiu. Oricum, mai e posibil sa revina, pentru ca infernurile ramin, spre deosebire de noi, care ne trecem. Am trecut prin dezgust, apoi prin sila, ca sa imi revina scirba. Fata de tot, toti, toate. E o jungla peste tot. Fiecare e doar pentru el, si e capabil de toate nemerniciile ca sa se ajunga. De asta am decis sa fiu ego-centrist. Sau egoist. Ce nu-mi face bine, sau nu ma ajuta am decis sa resping brutal. Bine, pe oamenii normali la cap ii tratez cu bunavointza, iar pe cei inteligentzi cu o intzelegere dureroasa. O sa fie bine, cred, si o sa ne urmam visurile, fiecare. Restul e pierdere de timp, si absurd. Oricum adevarurile domina, asa ca nu ma las dus de iluzii, sau de iluzionisti. Si nici n-ar avea cum fi altfel. Ramine doar o tristetze, pentru ce aberatzii se mai pot face.

Wednesday, February 5, 2020

Drumuri prin lume



Se spune ca omul e masura tuturor lucrurilor. Asta pentru ca luam omul ca reper universal, si raportam orice la el. Dar omul asta e schimbator, si a evoluat si el, dupa atita istorie. Asa ca timpul ar fi masura tuturor lucrurilor, ca el e dominatorul care le-a schim bat pe toate, inclusiv pe om. Dar omul a ramas, cumva, cam acelasi, in linii mari, doar unele detalii i s-au schimbat. E normal, pentru ca omul asta si-a schimbat el insusi mediul in care traieste. Inainte era multa natura, o societate primitiva in tot felul de situatii, pe cind acum e altceva. Dupa ce s-au cam terminat razboaiele mari, si luptele demente pe criterii mai mult sau mai putin artificiale, am ajuns intr-o lume mai experimentata, mai analitica, si mai umna, cumva. Nu mai sint permise luptele efective, desi tarile au acum armamente cu mult mai distrugatoare si mai sofisticate, dar sint permise argumentele de tot felul, certurile, jignirile, si alte mascari. Plus metodele de a te face sa te simti un fel de nimeni-nimic care e pe un teritoriu strain. E inca posibil asa ceva, chiar daca lumea condamna orice fel de atitudine impotriva fiintzei. Abuzurile mai exista. Peste tot, pentru ca, peste tot exista rautate, si mizerie umana, si ura contra tot ce e altfel. Oamenii sint, inca, capabili de asa ceva. Dar, e adevarat, asta va deveni, curind, istorie. Mi-e asa scirba sa vorbesc de ura, pentru ca e o mizerie aruncata in lume de tot felul de mizerabili capabili de orice. As uita-o cu cea mai mare placere daca n-as fi fost si eu bagat in asa ceva, fara voia mea. Dar e o prostie. In fine.Ura exista, si va exista, inca, atita timp cit este o lipsa de educatie. Dar, plecasem de la faptul ca omul e masura tuturor lucrurilor. Omul contemporan, de fapt, care e diferit de omul de acum 1000, sau 2000 de ani. Pentru ca omul de acum  are alte probleme. Pentru ca traieste intr-o jungla mai moderna, diferita de cea de mai demult, una cu alte reguli, si alte mentalitatzi. In fine, nu mai conteaza, asa cum, ca sa traiesti iti dai seama ca nu conteaza nimic altceva decit fiintza ta. Pentru ca esti tu cu tine intr-o lupta contra tuturor. E ceva greu de definit, pentru ca e complicat. Nu mai sint reguli clare, si nu mai sint niciun fel de repere stabile. E o scara a valorilor mai autentica, dar si ea e pe baza de lupta corp la corp, pentru ca, inca, ca sa devii trebuie sa demonstrezi ceva care sa para autentic, intr-o serparie autentica. Daca ai noroc sa poti demonstra vei fi apreciat, altfel, oricit de valoros ai fi, daca nu corespunzi unor situatii, vei fi dat la o parte mai fin, sau mai brutal. Pentru ca asa pare ca functioneaza mecanismul asta complicat al lumii. Ce e jignitor e ca exista mici-mari conspiratzii care sa te aprecieze, sau sa te darime, daca nu esti fix pe asteptarile lor. Pe mine ma cam lasa rece toate astea, pentru ca eu ma concentrez pe ale mele. Stiu ca as fi mai degraba ne-apreciat, pentru ca spun lucrurilor pe nume. Dar adevarurile sint, totusi, adevaruri, si oricit de mult de inconfortabile si de urite ar fi, ele exista, pentru ca pe ele ne bazam viatza. Ele sint, si vor fi. Si, de asta, eu, acum sint asa de sigur pe mine. Zilele astea stateam si ma gindeam cu citi imbecili am avut de-a face pe traseul vietii. Si ma mir ca mai sint, inca, pe drumul meu, pentru ca au fost continuu, unul mai cretin ca altul. Ce adunatura, oh. Ce constructie sociala. Ramii masca daca te uiti la ei, in cum se pot asocia. Pentru ca astia doar impreuna realizeaza ceva. Singuri sint prea vulnerabili. Si asta a fost de cind eram mic, apoi cind am crescut, la fel, cind m-am mai maturizat, la fel, si acum la fel. Eu, unul, am incercat sa-i ignor, si sa-mi vad de ale mele, dar ei m-au asediat continuu. Acum ma regrupez, si caut sa ma protejez mai bine. Nu e usor, dar am deja niste reusite. Si o sa am si pe viitor, orice ar incerca ei. Pentru ca am o vointza ca inainte, si alte metode sa abordez jetul de mizerii care vin continuu, din afara. Sincer, nu mi-e frica de ei, cum nu mi-a fost niciodata. Doar am trecut prin nivele mari de scirba relativ la ce mi-au facut, si asta mi-a blocat unele actziuni, dar o sa ma revanshez, ca asta e stilul meu. Am vazut, in timp, destui mizerabili cum mor pe limba lor, dar, acum, parca nu mai am rabdare, si ies la actiune. Pentru ca e o limita in toate. Ori eu cu criteriile mele mai elaborate, si bazate pe stiintze, ori ei cu porcarii subiective, vedem cine cistiga meciul. Sintem in lupta, si avem o dorintza uriasa sa cistigam. Daca meritam, chiar vom cistiga ceva ce ne apartzine, de fapt.

Lectii de viata



Viata ta e ce traiesti tu. E ce ti se intimpla, in contextul celorlalti. Poti influenta intr-o masura oarecare drumul tau, cind gasesti receptivitate de la mediu. Atunci ai noroc, si aici intra si daca lucrurile se ordoneaza ca sa se intimple asa, intr-un fel favorabil. Altfel e pur ghinion. Sint si anumite lucruri prestabilite, ce tin, cum ziceam, de context: de oamenii apropiati (mai buni sau mai rai), de felul in care gindesc cei care pot avea o influenta in drumul tau, de mentalitati. Tu poti incerca sa cauti sa folosesti contextul in folosul tau, dar si al altora, daca ce faci e benefic si pentru altii, dar asta poate da rezultate relativ limitate. Exista si cazuri fericite, dar, de cele mai multe ori contextul ti se cam pune contra ta. Pentru ca oamenii au interesele lor, si daca ele nu coincid cu ale tale, iar ei vor fi capabili sa ti-o traga, chiar o vor face, fara probleme de constiintza din partea lor. Asta e un dat arhi-experimentat, si deci foarte bine stiut. Oricum esti un strain pentru ceilaltzi, si ei vor fi straini pentru tine pe toata durata fiintzei tale. Sigur, cu perioade scurte de prietenie, atunci cind interesele coincid, altfel, doar pentru tine nu va face nimeni un efort sa-ti fie prieten, daca nu-i satisfaci niste interese. Si, poate si tu privesti asa lucrurile, dupa ce acumulezi o experientza buna de viatza. Deci viata asta e un lant de interactziuni, de actiuni-reactiuni la anumite intimplari (sa le zicem asa), fie ca-s ale tale sau ale celorlaltzi ca indivizi, sau grup. E firescul posibil. Si toate se mentin in stilul asta, cu unele exceptii, cum spuneam, care, daca se intimpla, te pot face fericit, pe moment. Altfel, totul e, cumva, prestabilit de ordinea asta a lucrurilor. Tu esti tu, ei sint ei, si legaturile sint un fel de variante de comunicare, cind pici pe aceeasi lungime de unda. Cu asta esti confruntat de cind te nasti, si inveti sa o abordezi inteligent, pe masura ce invetzi. Dar, mai treci prin viata asta prin unele momente mai slabe psihic, cind  grijile si problemele par foarte grele de dus, mai ales daca esti singur, si nu ai cu cine sa le impartzi, sa le fragmentezi. Atunci esti foarte vulnerabil, si atunci ai nevoie de ajutor de la ceilaltzi. Ce e fundamental trist e, ca, nu-l vei primi niciodata. Iti vor veni, poate, anumite intelegeri, destul de limitate, de la unii, sau altii, in special de la cei ce au trecut prin probleme asemanatoare. Si astea ajuta, mai ales cind ceilaltzi fie iti vor turna in cap mizerii, fie vor fi complet indiferentzi. Dar asta e pentru moment. Pentru refacerea ta iti vor trebui multe energii pozitive, pe care le vei cauta in tot felul de lucruri, fie ca-s amintiri frumoase legate de locuri, intimplari, sau oameni frumosi, fie ca-s, stiu eu, tot felul de acte artistice care pot declansha amintirile frumoase. Melodiile, filmele anilor 80-90 pentru mine ramin puncte de reper pentru cam orice am trait in timpul ala. Sint foarte multe. In ele am pus eu eu cam toate sperantzele mele de tinar aspirant la gloria viitorului, pentru ca le foloseam ca motiv pentru o detasare a fiintzei, ca sa pot spera la ceva maretz ce va veni. Multe nu sint opere de arta autentice, sint doar trairi proiectate in imagini, sau armonii. Stiu, mea culpa,  trebuia sa fac lucrurile conforme cu ce am vazut prin muzee, dar asta era momentul de atunci, si asa eram si eu conectat cu lumea, cum erau ceilaltzi. Bun, multi zic ca esti ce esti, si nu trebuie sa te raportezi la trecut, sau la vreun viitor posibil, ca sa aspiri la fericire, ci trebuie, tu, cel care esti sa fii in continuare un om al prezentului. Sa existi in conditiile date, sa actionezi-reactionezi la ce este. Faci si asta, evident, ca nu te agati de un trecut care s-a intimplat, si a disparut deja. Esti acum, si aici, si faci tot ce se poate pentru viitor, dar mai ai momente cind te mai relaxezi, mai uiti de niste mizerii ale unui prezent, si te intorci in frumosul trecut ca sa te vindeci de toate ororile aruncate de viatza, intre timp. Nu e o tragedie, normal ca nu poate fi asa ceva, pentru ca tu ramii tu, cu bunele si relele tale un om care traieste fix acum. Si, na, prin oricite ai fi trecut, un adevar ramine, totusi. Viatza e frumoasa, si ramine frumoasa, daca stii sa ti-o faci frumoasa. Pentru ca tu poti alege daca vrei sa fii de partea frumoasa a ei. Si, na, se mai pot spune multe. Am vazut un film, se cheama Gemenele, e despre doua gemene despartite de viata in timpul ww2, si, care au mers pe drumuri diferite, una a fost adoptata de o familie bogata, alta de una saraca, si care a supus-o la multe dureri. Tipa bogata a evoluat in stil, si prejudecati, pe cind cea saraca a muncit din greu ca sa reuseasca. Tipei sarace contextul istoric i-a adus probleme mari de supravietuire, si, aparent, putea fi judecata pentru unele alegeri, desi ea a vrut sa faca bine cit a putut, pe cind tipei crescuta de bogati contextul i-a adus o "dreptate" a unei judecati istorice, desi ea nu a facut nimic, si nu a reusit mai nimic de una singura.  La sfirsit ele se reintilnesc, si, dupa multe certuri, reusesc sa se inteleaga. Cea saraca moare in bratele celei bogate. Cine, si cum a avut dreptate fiecare ramine ca privitorii sa cauta sa inteleaga. E o lectie dura a vietii, pentru ca traim intr-o societate cu anumite mentalitati, si, uneori, buni fiind, si voind sa facem bine o putem sfirsi a fi blamati, fara motiv. Asa se poate intimpla oricui, pentru ca sintem naivi, si slabi, si viata, cu rigorile ei, uneori monstruoase, nu ne iarta. Dar, facem ce putem, ca sa evoluam.

Tuesday, February 4, 2020

Cronologic



Locurile se schimba. Locurile se schimba cu alte locuri, asa ca si oamenii. Unii oameni din unele locuri schimba locurile. Ca sa la se alti oameni in locurile de dinainte. Unele locuri accepta unii oameni. Alte locuri vor alti oameni. Asa e mersul lumii. Fiecare isi cauta un loc. Si fiecare loc isi cauta un om potrivit. Cind locurile si oamenii nu coincid in asteptari, se despart, si se schimba, pentru ca alti oameni vor cauta acel loc, sau altul. E o miscare perpetua a oamenilor prin locuri. Nu e nimic prestabilit, e totul pe apucate. Unii cauta sa se infiga in niste locuri, si reusesc. Altii alearga de nebuni ca sa-si gaseasca locul, si nu se potrivesc niciunde. Exista locuri, si exista oameni, si ei se cauta unul pe altul, pina reusesc ceva. Si reusitele pot fi stabile, sau trecatoare, nu exista ceva stabilit de dinainte. Asa e mersul prin lume. E mersul prin tot felul de locuri. Care mai prietenoase, care mai dushmanoase. Pentru ca locurile astea sint marcate de personajele dimprejur. Si ele pot fi de tot felul, evident, ca asa sint oamenii-personaje, au in ei rau si bine amestecat. Si tu esti un personaj ca si ei, si tu vezi cum te poti adapta locurilor. Pentru ca locurile astea impun lucruri pe care poti sa le accepti, sau nu. Daca poti fara efort e ok, pare locul tau, daca nu, asta e, cauti alt loc. Faci cum fac toti ceilalti. Nu e nicio drama, lumea asa e construita, pe drumuri care sint deschise, si pe drumuri care sint inchise. Ca viata asta are multe necunoscute. Date de ceilaltzi. Care sint necunoscutzi. Unii mai buni, altii  mai rai. Printre care ne cautam drumul, si locul. Sau locurile. Pe drumul vietzii trebuie tenacitate. E bun si un pic de noroc, care sa te ajute. Daca nu-l ai cauti sa ti-l faci singur. Dacapoti e o mare sansa. Dar, depinde mult si de oamenii din locuri, ca unii, cei mai multi, nu prea te vor. Altii te-ar vrea, intr-o tacere fara de metode, dar ramin pasivi. Si actiunea cea fara de rezultat imediat ar putea fi buna, daca e pe mersul lucrurilor construite de ei. Altfel ar fi in contra-timp, si n-ar iesi mai nimic. Depinde de multe. Multe independente de tine. Spatziile par aceleasi. Si posibilitatile par mari. Viata le aseaza in timp, pe toate, cronologic.

Incercari si reusite



Lumile se duc si se intorc. Fac piruete, si miscari elastice care se combina intr-un ansamblu format din mici cicluri plecari-reveniri. Si totul e artistic. De unde stiu lumile ce e arta, ca ele par impersonale, si detasate de orice legatura cu vreo fiintza. Probabil au o sursa de energie interioara construita artistic. Desi legaturi intre unele lumi si oameni exista, e firesc, dar altele sint complet izolate de atingerea umana. Tot ce se poate, probabil ca lumile pot comunica intre ele in tot felul de moduri subtile, si nedetectabile. Azi am fost la o plimbare pe nava. E inca iarna, echivalentul lui februarie pe Terra. In exterior mai ninge. Exteriorul e tot in interiorul navei, dar e in afara interioarelor, si e mai racoros. Ca sa semene cu conditiile de pe planeta de origine. Desi, mai bine ar fi cald peste tot, ca sa fie tot ca pe planeta, dar in zonele tropicale. Chiar, ar merge un vis de vacantza, ca si cum as fi la mare, la o mare ca aceea de pe linga locurile stiute, nu una straina. Ar fi cam plictisitor, ca sint alte locuri si situatii, si nu prea ai ce sa faci, decit sa socializezi cu lume de tot felul. Iar in oras am toate amintirile, si asta e, de fapt, ce vreau. O reintoarcere la o sursa a emotiilor cele profunde. In fine, in visul de ieri m-am plimbat iar prin locurile din orasul amintirilor. Era noapte, si am revazut locurile de dinainte. Am intrat iar in starile de atunci. Liceul e la fel, nu are gard la in trarea in parculetz, si nu are cladirea noua. Are doar garduletzul lipit de cladire, dincolo de care asteptau parintzii, cind am dat examenul de treapta, sau bac-ul. Erau frumoase examenele, ca te faceau sa te reintorci la tine, si la starile tale glorioase. Cel mai greu era sa stai in asteptare, si sa te pregatesti psihic pentru ce va veni. Toata cunoasterea ta era lasata deoparte, si tu erai doar un pion, care se pregatea sa ajunga la capatul tablei de sah, si sa devina o piesa importanta. Bine, intr-un colt de memorie raminea gindul ca toate sint o iluzie buna doar pentru o imagine a ta,  ca sa te ajute sa iti faci curaj. Dar, pe moment, traiai intens tot. Asteptare te obosea, si te facea vulnerabil. Toate erau scene de viata, in care vedeai oameni ca tine in fix aceeasi situatie, si, cu care erai conectat afectiv, cumva. Te duceai in sala, dupa ce ai admirat holurile pina acolo, iti dadeai jos paltonul, te asezai in banca, si asteptai. Mintea iti era un blank absolut. Nu mai aveai nimic din toate, pentru ca urma sa te concentrezi pe subiecte. Primieai citeva foi de hirtie de curat, si ciorne, pentru calcule, care nu erau luate in consideratie. Si primeai subiectele. Stiai dinainte sa incepi cu ce stii, si sa nu te panichezi daca vezi ceva ce nu ai habar pe moment, ca se intimpla sa ai lapsusuri. Si le luai incet, unul cite unul. Pe masura ce rezolvai problemele te simteai mai relaxat, si mai directionat pe ce ai de facut. La fiecare subiect iti treceau prin cap 1000 de ginduri, si amintiri legate de ceva asemanator ce facusesi inainte. Nu te grabeai, pentru ca, teoretic, aveai timp sa le faci, ca asa fusesera concepute. Unele mergeau usor, altele te puneau pe gasit variante de solutii. Dar erau toate rezolvabile, clar, si experientzele trecute ma ajutau enorm. La unele calcule poate mai aveam erori, dar, pe total, facusem bine. Si, dupa ce am terminat le-am luat la reverificat. Sint ok, acum pot sa ies din sala. Ca am si obosite de atita tensiune de examen. La iesire ai mei ma asteptau. Am mers acasa, unde, ce sa vezi, se pusese de o masa festiva, unde fusesera invitati vecini, si prieteni de familie. Eram extenuat, dar destul de fericit ca scapasem. In fata tuturor am discutat cu taica-meu, in mare, subiectele, am povestit cum am facut, ce calcule, ce rezultate, el ma mai taxa unde credea ca am gresit, dupa care ne asezam toti la masa, ca sa inceapa o discutie banalitatilor de tot felul. Era bine, ca ma puteam linisti privind la spectacolul celorlaltzi. Toti pareau ca le stiu pe toate, si ca sint specialisti in absolut orice. Mai putin in subiectele de examen. Dar nu era o problema, ca invatam si eu de la ei, cite ceva. Si eram altul, acum, dupa ce mai scapasem de un examen. Cred ca toata viata mea o sa-mi amintesc de examene. Si de lumea aceea a tensiunilor tacute, a miliardelor de ginduri venite dintr-un trecut, care sa te ajute pentru un viitor, pe care o simteam atunci ca pe o provocare eterna a absolut tot ce urma sa vina. Stiintza era altceva. Era cunoastere, era cautare, era o dorintza de a gasi ceva ce parea al tau, asa cum parea si al altora, si asta conecta sufletele. Era un loc de intilnire placut, deschis, ca la o masa rotunda unde mai demult se intilneau cavalerii. Un loc pe care sa nu-l uiti niciodata, si, de care sa-ti amintesti cind viata iti va pune piedici.

Thursday, January 30, 2020

Inspiratzie nocturna



Trebuie sa ma gindesc la ceva. Suna teribil trebuie asta, si nu reactionez bine la el. Ar fi mai bine sa zic: hai sa ma gindesc la ceva, sau vaaaai, ce bine ar fi sa ma gindesc la ceva, sau chiar, hai sa imi fac o mica fericire locala, una robusta si dragutza, ca o domnisoara rubensiana naiva, gindindu-ma la ceva; ceva care sa merite efortul oricum. Ceva ca ceva bun si cald, si moale, nu stiu, ca sa fie cam cum e o amintire din cele de lux, pe care mi le rezerv doar pentru momentele mele mai speciale. Bun, acuma, si ginditul asta la ceva bun nu  vine cind vrei tu, e ca inspiratzia. Iti trebuie o anumita stare, care sa succeada unor alte stari de ginduri acumulate. Ca sa fie ceva, nu stiu cum, ca o incununare a eforturilor depuse, si a valorilor adunate de prin ginduri, un fel de efort ultim cu un rezultat ultim. Trebuie si inspiratzie, dar inspiratzia asta e un fel de extaz al eliberarilor de gindurile trecute, si un travaliu al asamblarilor lor, ca si cind le ai pe toate in fatza, si le asezi intr-un cit mai estetic mod posibil. Asta dupa efortul de dinainte. Acum trebuie sa ma gindesc la ceva, si nu mai am idee la ce anume, ca sint cu sufletul in toate directziile. Ar fi bine sa ma fixez pe una, pe care sa o declar esentziala, si sa le adun pe toate celelalte in ea, ca sa convearga, altfel risipesc energie utila. Bun, teoretic suna bine, acuma sa vad si practic cum reusesc asta, ca, daca e vorba de minte, ea nu prea are sef, e libera sa alerge pe unde vrea, si nu o poti ordona, sau directiona, cu atit mai putin sa ii impui ceva, ca scapa tot timpul ratziunilor de tot felul. Bun, as putea sa zic, hai, pornim de la niste imagini mentale, de la care construim variante, pe care le selectionam, dar si asa suna prea pretentios, si constringator. Si la mine e mai mult pe baza de o intuitzie a mometului; leg lucrurile cum pot de interesant, si las sa curga ce poate sa curga, fara sa sar in hopuri care sa para ilogice. Ma rog, si salturile astea, depinde cum le faci, ca, pe total, ar putea fi naturale, daca e o logica mai mare, care sa le includa pe toate. Constructiile sint mai bune facute lasind mintea libera, si agatzind ce poti dintre ginduri, cele care par mai potrivite sa urmeze, in sirul lor. Fiecare are metodele lui, dar totul e, ca la final sa vezi ce naiba a iesit. Ori e bun spre genial, ori e o caricatura hidoasa. Ca orice e posibil, nu ai vreo garantzie ca odata pornit bine va si sfirsi bine, ca te ia valul, si poti devia magnific de prost. Oricum, ce conteaza e momentul asta de fericire cind reusesti sa aduni bucati, si sa faci ceva care sa semene cu un intreg. Si fericirea asta aduce cu ea si uitarea a tot ce a fost. Toate problemele devin mici, pina dispar, si tu esti stapin pe domeniul tau. Asa cum mi se intimpla mie, cind intru iar intr-un vis indus. Ca acela de ieri. Cind, in  busul de noapte am fost bagat fara sa vreau intr-o discutie despre cum e sa ai inspiratzie. Si doamna respectiva incerca sa ma faca sa-i spun cum e sa scrii. I-am zis ca asta ma depaseste, ca nu stiu ce inseamna pentru ea sa scrii, ca, asa, oricine scrie ceva, mai mult sau mai putin important. Ea voia sa stie cum e sa scrii lucruri importante, care sa ramina. I-am spus sa se concentreze pe cele mai adevarate experientze ale ei, acelea care au marcat-o. Mi-a spus ca asta ar putea fi o metoda, dar ea nu e sigura ca ce e important pentru ea e important si pentru altzii. I-am spus sa caute lucruri fundamentale. Unele care, atunci cind le discuta vede ca celalalt rectioneaza. Mi-a multumit, si a coborit la prima statie. Nu stiu cit o s-o ajute sfatul meu, dar e si ultra-greu de facut pe cineva sa scrie, daca asta nu vine din vreo dorintza ascunsa a lui, si dintr-o determinare ca are ceva important de spus. E ceva inascut, nu se poate educa. Anumite metode se pot invatza, e adevarat, dar astea sint un invelis, o forma. Continutul e in tine. A fost o discutie la care m-am mai gindit un timp. Apoi am ramas sa privesc peisajul de noapte de la geamul busului.

Thursday, January 23, 2020

Sfirsit, si un nou inceput



Am folosit blogul ca sa scriu, ca sa ramina experientele mele cele multe undeva, ca sa nu le uit, si ca sa am la ce sa ma raportez. Pentru ca multe experiente nasoale, desi le-am cautat sa le fortzez uitarea, ele au ramas, undeva, intr-un colt de minte. Si multe din experientele astea nasoale au lipite de ele o frica a mea construita continuu, din atitea nereusite (relativ la lucruri, sau oameni), si atitea singuratatzi. Acum parca am sint mai relaxat cind mi se intimpla o mizerie, pentru ca am atitea experientze din trecut, dar tot traiesc profund lucrurile astea, si mi s-a acrit. Nu mai vreau atitea porcarii. De multe ori ma gindeam, ca de ce oare mi se intimpla numai mie mizeriile astea, ca uite, sint atitia oameni fericiti, care pare ca au fost feriti de porcarii. Desi, acuma nu ai de unde sa stii ce are fiecare in spatele lui, ce cara dupa el din trecut. Ca sigur n-au fost fericiti continuu. Si ma gindeam ca or fi avut perioade nefericite, dar nu ca mine. Tot ce se poate. Ma gindeam de unde imi vin toate astea. De la ceilaltzi, ca doar nu de la mine, ca nu-s vreun idiot care sa nu stie pe ce lume traieste, cred. Si de la ceilalti mi-au venit toate urile, invidiile, mizeriile, indiferentzele, prostiile, etc, manifestate care pe fatza, care pe dos. De asta m-am si izolat, ca sa ma protejez, dar pare ca unii m-au pindit sa mi-o traga, ca sint si de astia multi. Oricum ultimile experiente, cu ce am trait in locul asta, sper sa nu le mai traiesc vreodata, ca sper ca nemernicul asta e unul dintre ultimii dinozauri. Oricum o sa fie mai bine, cred, pentru ca oricine voi intilni va fi clar mai bun ca monstrul asta. Intr-o saptamina sint plecat deja de aici. Unde anume, nu stiu, ca nu am cautat un alt loc, de nasol ce mi-a fost. Sper sa-l gasesc, si sa evadez, si sa incep o viata nouaaaaaaaaaaaa, ca de asta veche m-am saturat. Imi trebuie job+nevasta+casa, ca sa zic ca-s om, totusi. Dar tot nu suport actiunile violente ale oamenilor, si aici am intilnit din plin asa ceva, ca astia fac urit rau unii la altii. Sau poate am avut eu ghinion sa dau peste doar dementzi din astia, poate restul sint super ok. Oricum nu m-am inteles nici cu romanii, decit rar de tot, si pe perioade determinate, fie ca erau femei, sau barbati. Bine, si eu am avut episoade cu manifestari imposibile, cind vedeam ca cu cineva nu ma potriveam, sau nu comunicam (sau nu comunicam tocmai pentru ca gindeam diferit), si asta era. Nu poti sa il faci pe un cineva sa fie mai destept, sau macar mai putin prost, ca daca e prost e prost continuu, si are si tupeu, si o parere foarte buna despre el. Foarte ciudati oamenii, ma uitam si la cum au reactionat fata de Cristina Topescu, care era o tipa foarte iubibila. In realitate cam toate rudele au detestat-o, la fel si "colegii" de presa. De asta ma gindesc ca oamenii sint asa de rai cu oricine, nu doar cu mine, dar la mine a fost ca am luat-o personal. Cred ca am nevoie de o noua abordare a relatiilor cu oamenii. Sa-i tin la distanta pe cit posibil, dar sa fiu civilizat, si sa imi caut, totusi, si niste prieteni, desi asta e enorm de greu, ca sint o fire dificila. De fapt cine dracu nu e dificil, la cum e viata printre oameni? Cred ca in viata asta noua pe care urmeaza sa o incep o sa-mi caut mai multe pentru mine, o sa fiu mai ego-centrist, ca altfel pare ca nu functioneaza. Sau o sa fiu normal, dar mult mai atent la ce se intimpla in jur, si o sa blochez orice tentativa de a fi agresat psiho-fizic. Oricum urmeaza niste schimbari, si asta ma stresseaza, dar asta e, in viata de multe ori o luam de la capat. Sa vedem ce naiba va fi bun si frumos de acum incolo. PS Am pus o poza tot cu LVA, ca acolo revin tot timpul cind am momente grele. E bine, ca ma ajuta sa-mi revin.

Friday, January 17, 2020

Liber



Lumea e un cimp de batalie feroce intre interese de tot felul ale unor indivizi de tot felul. Toti se iau de guler cu toti, si-si dau lovituri care mai de care mai inedite, ca sa fie cu efect. Iar tu, ca om normal, te uiti la toti, si te gindesti in ce directie sa fugi, ca sa nu iei bataie nevinovat fiind. Oricum e o mizerie cam toata mascarada asta absurda. Si te refugiezi in visele tale frumoase, de demult. Ca nu esti vinovat cu nimic si totul e, de fapt, intre ei. Oricum e o mare prostie tot ce se vehiculeaza imprejurul tau. E asa pentru ca s-a continuat o alta mare prostie de ieri, care a venit de mai demult, si asa a fost. Oricum lumile reale nu sint compatibile cu toti idiotii, de asta se caznesc sa para ce nu sint, pentru ca, ei, de fapt, sint complet defazati. Ei sint intr-o alta lume, a lor, mai dementa, si mai accesibila propriilor mizerii.Adevarul lor e unul distorsionat, oricum.
Ieri am fost iar intr-un vis. M-am dus acolo ca sa imi refac energiile. Eram prea obosit de lumea asta. Si mi-am luat locul pasagerului din busul de noapte. Apoi, ceva s-a schimbat. Scaunele s-au reasezat, si eram intr-o cusheta, sau compartiment, sau cum i se mai spune, intr-un tren de noapte. Ha, asta e inedit. E tot intuneric, si parca nu mai e fum in aer. Imprejurul meu sint tot felul de dudui, care mai fine, care mai din popor, dragute, si care se converseaza. In fata mea, tot la geam e o domnisoara care se uita ginditoare la peisajul care trece. E putin de vazut, pentru ca sint putine lumini pe afara. Isi aprinde o tigara, si, pare ca mediteaza la ceva. Ma uit atent la ea, desi pare ca ma ignora total. La ce s-o fi gindit, oare? E ceva in care sa ma bag si eu? Ca femeile au gindurile lor, si, orice spui e interpretabil, hahaha. Si, chiar nu mai vreau sa fiu injurat doar pentru ca as cauta sa incerc o conversatie. Bine, nu ca ea chiar m-ar injura, dar mi-ar putea trage o jignire de sa n-o pot sa o duc, ca am avut de astea multe, pina acum, si mi s- cam acrit de ele. Ea e draguta spre frumoasa, are gesturi elegante. Poate ca am avea subiecte de conversatzie. Nu stiu. Lumea asta e relativa rau de tot, si trebuie sa fii foarte atent la orice semnale ciudate, venite de la oameni. Ca una vezi, una pare, si, dupa ce cunosti, vezi ca totul e o uriasa pacaleala, ca la un bilci ieftin, de ca si cum imprejur a fost o buna regie, ca sa te induca in eroare. E posibil orice, ca azi e confuzie intre valori, si aparentze, de cind prostii au avut metode sa pacaleasca societatea. Bun, si eu sint aici ca sa ma fac ca joc jocul asta, desi programatorii ma stiu ca nu sint usor de pacalit. Poate mi-au adus o varianta de persoana culta si arogant-inchistata, ca sa se distreze. Desi, nu cred ca mi-ar face asa ceva, oricit de mare mi-as fi dorit sa fie surpriza asta cu trenul. Ca doar ma cunosc. Aaaa, e legat de ce filme vechi ruseshti am vazut in ultimul timp. Ma ajuta sa ma reintorc la atmosfera aia. Bine gindit. Le m erge mintea, si imaginatia, asa ca si mie. Acum nu stiu cum sa reactionez. Ca e posibil sa fie bine, sau sa-mi iau un refuz de n-o sa-l duc. Daca zic ceva, si o sa mearga, o sa mai vreau, poate, ceva la fel la urmatorul vis. Iar ei asta vor, sa-si vinda visurile, ca eu sa fiu client stabil. Sau, cine stie, poate o sa fiu refuzat, ca sa ma intrige chestia asta, si sa vreau mai mult in visurile viitoare. E posibil. Si e de bine, ca vad ca pot sa gindesc constient, nu e ca in visurile clasice, in care esti dus pe sus de toate, si iti e anihilata vointza, si luciditatea. Imi aprind si eu o tigara. Ah, ce durere simt in plamini cind trag fumul. E ca in realitate. Un fum tras e o eliberare de toate, si o revenire la eternul eu, ca simt ceva. Trag fumul, si il expediez, ca sa simt realitatea lui. Desi e stupid, ca un fum  nu e o felie de viatza, asa cu mi-as dori-o, e doar un exercitziu al unor variante posibile. Dar eu sint eu, si vad lucrurile astea ca fiind concrete, si stabile. Ca asa simt ca exist ca persoana, intre ce e, si ce pare ca sint. Nu sint instabil, ca sa imi doresc ceva ce nu pot atinge, cred. Sint doar eu, in spatiul asta, care actionez, si vad cum reactioneaza mediul. Si eu caut sa obtin cit de mult pot, ca sa simt ca traiesc. Ca asta de fapt, vreau, sa traiesc cit mai intens ce pot, si sa nu-mi para rau de ce nu am trait. E o dorintza ascunsa a tuturor, si eu o vreau, asa cum vreau sa incerc orice, pentru ca sint liber, si asa vreau sa simt ca exist. E ciudat cum lumea nu-si da seama de asta. Ca viatza e ca s-o experimentezi, nu ca s-o risipesti dupa cum iti dicteaza altzii. Ca ar fi total absurd sa faci ceva ce e venit dintr-o alta conshtiintza. Ca, atunci ai fi sclavul altora. Si nu ai mai trai propria ta viatza. In fine, e o filosofie intreaga imprejurul lucrurilor astea. Si, fiecare traieste cum, si ce simte. E o libertate a orice.

Thursday, January 16, 2020

Un vis spre viitor



Spatiile seamana cu cele din trecut. Au ramas cu aceleasi repere. Noi le-am vazut, si am continuat sa fim aceiasi. Cu aceleasi reflexii in oglinzi. Si cu aceleasi reflectii asupra a tot ce a fost, si a insemnat ceva, mai demult. Cu noi, privind la tot, ca sa cautam sa intelegem daca mai exista o sansa s ne conforma cu lumile de acum. Spatiul are, pentru noi, 3 dimensiuni, iar timpul doar una. Dar, care, e, fundamentala. Ca timpul decide absolut tot. El e regele spatiului, si al vietilor noastre. Timpul, cel fara de inceput, si fara de sfirsit. Timpul cel care ne priveste de sus toate trecerile, si ne face sa fim ce putem fi,  dupa care ne opreste fiintza. El, singurul. Lumea e doar un ambalaj al formelor printre care alergam haotic. Lumea e un bilci de aparentze, si iluzii in care traim, profitind de ce putem apuca. Azi ne delectam cu o vata de zahar roz, miine ne plimbam cu un tren al sperantzelor care urca pe deasupra tuturor, ca sa vedem ce nu putem vedea din propriile noastre puncte de vedere. Apoi coborim din tiribombe, si ne intoarcem la lumea de pe pamint. E calma, e placuta, e plina de luminitze de culori diferite. E frig, si aerul rece ne aduce inapoi la realitate. Am trait ceva, si acela e momentul de care ne agatzam, ca fiind singurul real. Apoi vedem ce inseamna ca sa stim ca ce a fost e un fel de trecut al iluziilor. Pentru ca, nimic din ce a fost promis nu s-a realizat. Era  normal. Stiam  deja asta. Dar am vrut sa credem ca e ceva real in toate. Asa, ca sa stim ca toate vor avea un happy-ending ca in filmele frumoase. Bine, stiind ca lumea e asa, nu poate insemna ca asta e vreo garantzie. Nici pe departe. Dar lumea asta e singurul reper de care ne putem agatza, cumva. Si singurul loc de care ne legam toate sperantzele. Pentru ca are in el atitea suflete, care se pot lega de noi, asa cum ne legam si noi de ele. Ca, de fapt, locurile din spatziile astea imense sint conexiuni intre sufletele accesibile. Noi traim legindu-ne de oamenii care au parut ca ne pot fi alaturi. Eu, unul, nu mai stiu cine am fost ieri, sincer. Pentru ca asa am vrut. Sa uit tot ce am trait greu, si fara determinare. Ca sa fiu altul acum, in clipa asta. Asa, pur si simplu. Ca sa merg inainte pe un drum care sa fie altfel. Pentru ca am considerat ca asta merit. Eu. Pe o alta varianta de destin. Stiu ca am multe care sa ma traga inapoi. Dar asta e daca eu accept asta. Pentru ca pot sa uit, sa privesc inapoi nervos, si sa injur tot, ca sa pot uita. Pentru ca pot, daca chiar vreau. Sa fie tot trecutul uitat, ca si cind n-ar fi existat. Ca sa pot incepe o alta poveste frumoasa a viitorului meu. E posibil. Normal ca e posibil, daca chiar imi doresc asta. Ca trecutul asta e un dat, nu e ca si cum l-am trait eu ca am vrut asta. am invatat din el suficient de mult, si gata. Acum e altceva. Traiesc un alt timp, din care invat alte lucruri, si in care imi fac o alta viatza.  Ca lumea asta e schimbatoare, si asta ma face sa ma simt asaaaa de bine, ca imi ofera alte shanse. Ce ma enerveaza sint tot felul de idiotzi care sint atit de legatzi de trecutul lor, si care se dau atoate-cunoscatori. Astia trebuie evitatzi, ca ma trag inapoi. Astia sint peste tot, si sint toxici. Creaturi absolut sinistre, care cauta sa arunce mizerii continuu. Pe astia lumea asta relativa ii deconcerteaza. Ca si pe mine recunosc, doar, ca, pe mine, relativul asta ma face sa ma simt mai stabil, pentru ca am resursele mele. Si imi da altfel de puteri, ca si cind as asculta un Beethoven, si as primi surse noi de energie. Bine, viata e schimbatoare, dar are, totusi, niste repere de valori stabile. Eu, sincer, ma simt mai viu in asa schimbari. Pentru ca asa am invatzat, ca lumea e o readaptare la conditzii noi. Ce ma irita sint cretinii care nu pot trai fara trecutul lor imbecil. Lupta esentziala, de fapt, e cu idiotzii depasitzi de vremuri, ca altfel, fara ei, lumea r fi un loc cu adevarat magnific.

Oameni zero



Amintirile sint legate de locurile care erau in trecut. Locuri in care m-am conectat cu anumite suflete. Sau in care am reusit anumite lucruri care aduceau satisfactii enorme sufletelor, si, care reuseau sa le conecteze. Apoi sufletele se separau, ca sa fie la fel ca inainte toate. Continue. Apoi, amintirile erau legate de locurile in care traiam o eliberare cosmica, de absolut tot. Cind terminam o zi grea la liceu, dupa ce fusesem ascultat, sau nu, dar in care traisem o frica la fel de cosmica. Drumul spre casa, atunci, era un drum al libertatii mele totale, pentru ca aveam in fata o liniste pe care nu m i-o putea lua nimeni. La fel era si drumul spre un examen greu, la facultate. La dus era plin de frici de tot felul, care veneau sa danseze o hora diabolica in jurul meu, si cite una iesea din cerc, se apropia de mine, si imi spunea rinjind: oricum ce ai invatat e putin, pentru ca oricind pot sa-ti cada subiecte pe care nu esti sigur, ba, poate prin care nu ai trecut cu seriozitate. Si asta era adevarat, ca asa ceva exista, pentru ca asa era conceput sistemul ala infect, ca sa te prinda in zonele in care ai dubii, nu sa te ajute sa iti aduci aminte intr-un mod mai prietenos. Poate mai bine era ca la examen sa ti se arate subiectele, rezolvarea lor, si testul sa fie, de fapt, o discutie pe marginea acelor lucruri, ca sa te poata vedea examinatorul ca ai inteles. Si puteau fi si subiecte ne-anuntzate. Asa cum se intimpla in viata reala. Bine, citeva date trebuie sa cunosti, ca sa te poti raporta la ele, dar nu sa tii minte un miliard de detalii, ca nu despre asta e ingineria. Ca si ei spuneau asta: poti uita tot, dar felul de a gindi iti ramine, si el e tu, de fapt, el e destinul tau, mersul tau prin viata. Iar cel mai greu e sa-ti formezi acea gindire, care sa fie conforma cu valorile prin care ai trecut. Adica sa gindesti folosind acele logici, care au fost aplicate peste tot, prin toate calculele matematice ale unor realitati fizice concrete. Odata construita metoda, esti, practic, un inginer invincibil. Pentru ca, pe urma, pus in fata oricarei situatii, oricit de neobisnuita, sa poti rationa, cauta, si gasi solutii valabile. Nu e nicio magie, sau altceva, totul e din minte, ca ea e locul experientzelor noastre. Si, gindirea asta practica iti devine, pe urma, aplicabila in alte si alte probleme pe care viata ti le pune in fatza. Sigur, sint multe ciudatenii, pe care le vezi la oameni. Pentru ca tu gindesti logic, si rational, ceea ce nu se intimpla in societate, decit rar, pentru ca oamenii sint schimbatori, si imprevizibili. Aici e un mare challenge, e adevarat. Dar, traind, inveti sa gasesti solutii la multe situatii. Inveti sa nu mai spui direct, ce gindesti, sa fii rezervat, si inveti sa cauti sa comunici prietenos cu indivizi de toate felurile, care sint, de la naivi, la dementzi, rai, parsivi, dusmanosi, etc. Comunicarea, de fapt incercarea de comunicare cu ei nu te diminueaza, pentru ca nu are cum, ca tu esti tu, si ei sint ei. Iti pot aduce daune psihice, asta e foarte real. Pentru ca, prin ce fac, pare ca ei vor sa te subjuge, sau sa te distruga, chiar. Daca vezi asta te indepartezi, si limitezi comunicarea doar pe lucruri evidente. Indivizii astia micronici sint capabili de orice. Pe mine au reusit, un timp, sa ma deturneze. Asta pina am invatat sa-mi revin. A fost foarte greu, la inceput, dar am invatat, din esecuri, sa imi caut repere, si sa ma agatz de ele cu tot ce am putut. Am reusit asta gindind la lucrurile frumoase din trecut, si care m-au facut sa fiu ce sint. Am inceput cu a aduna imagini artistice, pentru ca ele ma echilibrau. Apoi altele, si altele. Nu e deloc usor sa-ti revii. Pentru ca pare ca toti vor sa te dezasambleze, si sa-si bata joc de tine, daca te vad mai normal la cap, si mai sensibil. Totul e sa inveti, in timp, din greseli, si sa nu mai lasi ceva din tine descoperit. Pentru ca tu esti propria ta stabilitate. Te porti frumos, pentru ca asa e normal, dar esti pregatit de lupte crincene cu toate animalele. Iar ei, in societatea asta mai civilizata, nu au dreptul sa calce peste drepturile tale. La inceput, e adevarat, iti e frica de ei, dar vezi, in timp, ca nu are de ce. Pentru ca diferentza intre tine si ei e una uriasa. Ei sint nimeni in drum, si tu esti un om care are niste reusite in trecut. Cel mai sanatos, ca sa te eliberezi de mizeriile din umbrele lor e sa-i injuri pe fatza, si sa uitzi absolut tot ce tine de ei, ca, de fapt, ei sint importantzi doar daca pot sa te enerveze. In rest nu au absolut nimic. Sint niste zerouri care vor sa fie bagate in seama.