Monday, September 28, 2020

Zile de septembrie



Prostia ma oboseste. Asta e deja cind e prea multa, si prea peste tot. Citesti pe facebook tot felul de pareri, "analize", sau "creatii". Toate absolut goale de contzinut, dar cu cuvinte care mai de care mai sa te atinga la stomac. Ai de ales intre injuraturi, blesteme, mizerii de tot felul care mai libidinoase, care mai vomitive, speciale  ca sa socheze si ca sa aiba efect. Greu de acceptat pentru o minte normala, de om obisnuit. Dar asta e starea, probabil, asa se poate realiza ceva. Le uiti pe toate, ca nu iti incarci memoria cu prostii, dar iti ramine o senzatie de "asa nu" orice ar fi. Apoi afli de fraude electorale. Intimplate intr-o tara UE si NATO, in sec XXI. IAr cauti sa uiti. Iti impui sa te gindesti la ceva frumos, ceva ce vine din amintirile care te leaga de locuri din tara aceea de la margine de civilizatie. Si te intorci pe acelasi culoar al vietii profunde, pe care calatoresti cel mai mult, inainte, sau dupa ce treci printr-o experientza, mai mult sau mai putin fericita. Si iti revii la tine, la realitatea ta din realitatea a ce exista. O revenire, ca o revenire, care e grea tot timpul. Pentru ca diavolul cel zimbitor te imbie la prea multe. Si e expert in a te conduce pe drumurile lui, si a-ti fi ghid placut si ademenitor. Te pacaleste usor, folosindu-si metodele mult experimentate pe altzii, si, pe masura ce iti cistiga increderea incearca sa te hipnotizeze chiar. Si reuseste. Asta pina cind elementele realitatzii din mintea ta incep sa analizeze cu mijloacele invatzate mai demult ce ti se propune ca o alta realitate. Vezi discordantzele, si incepi sa le scoti din ce acceptasesi. Apoi te distantzezi, si te rupi de toate. Adevarul iti revine in minte, si te reintorci la tot. Pe aceleasi culoare. Ale realitatzilor care ti-au fost indepartate temporar. E o trezire ca dupa o betzie. Te doare capul, dintzii, oasele, stomacul, un timp. Apoi toate dispar, si ramii intreg si singur, iar, sa infruntzi lumea. Intreg, si fericit, si multumit ca nu ai luat-o razna, dupa ce toate prin care ai trecut. Asa e viata. Plina de promisiuni, si iluzii. Si de lectzii de care sa-ti amintesti data viitoare, cind toate se vor intimpla la fel. Si toate astea din cauza oamenilor. A celor pe care ii vezi ca potentiali prieteni. Si care sint, de fapt dusmani rapace, si cautatori sa te foloseasca. Oameni de care e plina lumea. Vezi, cind iti cauti prieteni devii vulnerabil. Sau poate ca esti deja vulnerabil de cind te-ai nascut. PEntru ca de atunci iti cauti prieteni. Doar ca nu-i poti gasi asa usor printre tot felul de indivizi inselatori, care mai de care mai adaptatzi la o lume inselatoare. O lume in care te revezi tot timpul singur. PEntru ca asa e dat sa fie. Si te gindesti, daca si ei, ceilaltzi sint tot atit de singuri. Si poate si ei cauta prieteni, asa ca tine. Doar ca de teapa lor. E posibil. Toti cauta ceva, si toti vor ceva sa reuseasca. Doar ca scopul lor e de multe ori destul de josnic, si imediat. Atit pot, atit ii duce mintea. Si tu, daca intri in jocul lor esti cam victima a propriei prostii. Se mai intimpla. Nimeni nu a mers pe un drum drept, asfaltat, si sigur, prin viatza. Toti am facut nenumarate ocolisuri pina a reusi ceva propus demult. Asa a fost sa fie. Si asta e prin ce au trecut cam toti, cu mici exceptii. ORicum, toate au trecut. Acum e liniste. A plouat calm. Lumea s-a mai curatzat de praf. Sintem intr-o trecere spre altceva. Asa cum am fost tot timpul.O trecere relativa, a unor relativi ca noi. E inca septembrie. Peste putin timp va fi octombrie. Apoi noiembrie, decembrie. Anotimpurile se vor schimba intre ele. Si noi ne vom gindi tot timpul la ce a fost bine, sau nu in felia asta de viatza. Cit vom putea sa o facem.

Saturday, September 26, 2020

Dumnezeu ca raspuns



Totul e simplu. Asta cind nu e complicat. Dar, orice complicat poate fi redus la simplu. Asta cind e posibil. Pentru ca, depinde de context, de situatie, de personaje. Sa luam exemple. Fericirea, e o stare, la care se poate ajunge simplu, si imediat. Teoretic, evident. Pentru ca, practic, ca sa fii fericit trebuie ca sa functioneze oarecare parametri. Adica totul sa fie pus la punct, pregatit, arEnjat, organizat, controlat STAS, si aprobat. Teoretic. Adica sa le ai pe toate rezolvate. Ca daca mai ai unele nefericiri, depresii, probleme care persista, ei bine, ele trebuie fie puse in ecuatzie, fie uitate. Ca risti sa te traga inapoi. Si totul depinde exclusiv de tine, de cum faci ca sa fie fericirea, sau fericirile posibile. Pentru ca am mers pe felul in care functzionam. Teoretic, evident, ca practic mai sint abateri destul de multe de la teorie. De simplu, e, aparent, cum spuneam simplu. Ca, uneori facem o chestie mica, gen mincam ceva bun, bem ceva bun, fumam cind vrem, etc, si asta aproape ca ne duce in extaz. Asa, pur si simplu. Pentru ca, in spate, toate sint ok, ca-s rezolvate, sau uitate. Ca na, mintea noastra cea perversa uneori ne da posibilitatea asta. Unii vad ca incearca metode aiuristice, gen ezoterisme de tot felul. Poate pentru unii functzioneaza. Sau unii folosesc credintza, fac ritualuri, sau rugaciuni, sau nu mai stiu ce. Si asta functioneaza, pentru ca implica o determinare profunda, o implicare, si o cedare a eului in fatza unei puteri acoperitoare numita Dumnezeu. Care Dumnezeu e cel al nostru, si care e diferit de cel al altor religii. Desi, poate, mai bine am face din noi, din natura, din altceva, nu stiu, un Dumnezeu, pentru ca asta ar fi legat mai mult de fiintza proprie. Aici e dorintza de a avea un protector, si o conshtiintza care intzelege mai bine ca oricine fiintza noastra. Cineva care e sus, si care e singurul apropiat din toti ceilaltzi care ne inconjoara. Pentru ca lumea in care traim e atit de dura si rece, si indiferenta, si ostila. Daca lumea noastraa ar fi mai buna, si Dumnezeul de acolo ar fi altfel. Dar, pentru moment, el e un singur prieten posibil. Nu e gresit sa credem, evident, pentru ca o facem pentru noi. Totul e sa nu dam unui posibil prieten puteri prea mari, pentru ca atunci nu ne-am mai agita suficient pentru schimbarea destinului nostru. Pina la urma societatea, mediul in care traim ne determina, si nu o fiintza exterioare cu niste extra-puteri. Oamenii cu care interactionam pot fi cei care ne ajuta, sau nu la construirea propriului drum. In orice facem trebuie sa fim realisti si circumspectzi, si sa ne bazam pe propriile puteri, pentru ca ele sint cele care decid; ele impreuna cu cit sintem de determinatzi sa reusim in ce ne propunem. Astazi exista multe alternative la credintza, gen multe videouri motivatzionale, in care cineva incearca sa ne faca sa ne simtzim bine in pielea noastra, si sa actzionam. Sint bune si motivatzionalele, dar nu au capacitatea si puterea data de credintza intr-un Dumnezeu. Sint, cumva, pentru un moment anume, nu pentru un drum lung cit o viatza. Unii cred intr-o iubire suprema, altii cred in bani, altii in altceva, si pentru ei Dumnezeu e iubire, sau bani, sau altceva. In ortodoxie Dumnezeu e o suma a tuturor valorilor acumulate. E bine sa credem intr-o suma de valori care sa ne protejeze. Doar ca, din ce vedem, asta nu e realist, pentru ca multe rele inca se intimpla. Exista legi care guverneaza universul, legi pe care le-am determinat stiintzific, dar ele ramin ca un set, si nu provenind dintr-o conshtiintza anume. Exista multe valori morale, la fel ca un set, si, care sint ca un fel de sistem asociat unor lumi inalte, divine chiar, dar, care, iar, nu apartzin unei conshtiintze. Valoarea de conshtiintza am creat-o noi, pentru noi, si ca sa ne fie mai simplu asa, de folosit. Multi il cauta pe Dumnezeu prin teorii, sau metode. Unii il gasesc, altii nu. Depinde de noi, pina la urma, de ce alegem sa credem ca ar putea fi un sistem de valori care sa ne raspunda la toate cautarile. Un sistem stabil, pe cae il dorim asa de mult a fi o conshtiintza superioara, si care sa ne ajute. Doar ca asta se intimpla doar atunci cind avem suficienta determinare data de asa ceva ca sa actionam cu inima deschisa. Dumnezeu nu e un mister mai mult decit capacitatile noastre pot fi un mister, pentru ca asta nu e o intrebare cu raspuns sigur. El e ce ne trebuie, ca sa reusim, si ca sa nu ne insinguram prea mult.Altfel Dumnezeu ar putea fi exact un simplu om, ca noi toti, care traieste fix aceeasi viatza pe care o traim. Un prieten, care ae o experientza infinita, si care poate sa ne ajute cind ne e atit de greu.

Intuitiv



Viata poate fi vazuta in miliarde de feluri, pentru ca e complicata. E un caz particular din filosofia :orice poate fi orice. Unde prima variabila orice poate fi inlocuita cu viata. Ca intr-o formula matematica. Al doilea orice poate lua multe valori. Poate fi o drama. Sau o comedie. Sau un teatru. Sau un thriller. Un Forerest Gump spunea ca viata e ca o cutie cu bomboane, ca nu stii ce gasesti inauntru. Ar fi dragut asa, pentru ca, oricum, o bomboana e dulce si iti face placere. Bun, nu toate bomboanele din lume sint asa, dar cele mai multe cam da. Cele ambalate intr-o cutie sint destul de bune. De restul nu stiu. Oricum, asta cu bomboanele e un caz cu totul particular, si cu happy-ending. Iar viata are muuulte suisuri si coborisuri. Din care uneori mai invatam cite ceva. Unele invataturi sint bune. Altele merg uitate, ca nu ajuta. Pe total, cred ca, acum, viata are un posibil inteles. Pentru ca sintem relativ norocosi ca nu am prins anii razboaielor de tot felul. A fost liniste relativa. Plina cu crize economice, e adevarat. Poate ce traim acum e un inceput de o lume noua, si cu totul altfel de ce a existat. Poate. Timpul ne va da unele raspunsuri. Acum parca asteptam ceva ce nu stim inca. Un nou inceput. Ieri am fost intr-o plimbare pe nava mea cea unica. Am urcat in turnul cel mai inalt, si m-am uitat la oras cum isi schimba culorile la lumini. Pe urma m-am intors in cabina mea. Am stat pe intuneric un timp, in liniste. Apoi am plecat spre locul unicelor mele experientze de vis programat. Si m-am lasat pe mina inginerilor. Nu am stiut ce vis sa cumpar, asa ca mi-au dat ei unul. Eram iar in busul de noapte, la geam, cu o calatoare in stinga mea. Am crezut ca e o continuare la ce a fost inainte, cu un sir de intrebari, care sa ma puna pe ginduri. Intr-un fel asa a fost. Pentru ca doamna si-a scos ecranul computerului, si a inceput sa noteze. Dupa un timp m-a privit fix, cit sa ma faca sa o privesc si eu. Stiam ca va urma un dialog. Era inevitabil. Si era bun, ca asa ma simteam mai conectat cu lumea asta artificiala. Aveti 1.81m inaltime? m-a intrebat. Am facut o figura uimita. Da, am spus, de ce? Pentru ca facem o statistica, si vrem niste confirmari. A, bun, dar eu nu sint curios sa astept intrebari, si urasc sa dau raspunsuri personale. Va vor ajuta si pe dumneavoastra aceste intrebari. Da? In ce fel? Sinteti psiholog? Nu, mi-a raspuns, sint doar statistician. Ce culoare preferatzi? Nu stiu, prefer orice culoare, functzie de stare. Dar nu prefer o culoare, cit un amestec de culori, ca intr-un tablou. Da, dar si tablourile au culori dominante, mi-a spus. Credeti? Ce culoare dominata are Van Gogh? Sau Klimt? Nu stiu, mi-a raspuns, depinde de subtilitatea privitorului. Unii aleg culoarea din intreg si continua sa exploreze tabloul din unele puncte cheie. Bun, am raspuns, si ce relevantza are asta? Nu va pot raspunde, asa e facut chestionarul. Ma testatzi? am intrebat. Da si nu. Cum stati cu matematica? Bine, am zis, ca orice inginer. Nu m-am specializat in vreo ramura matematica, deocamdata folosesc tot ce am invatat. Mi-a aratat niste imagini. Ce vedeti aici? m-a intrebat iar. E un test Rorschach? E mult mai mult, dar spuneti-mi doar un raspuns. Nu stiu, ce as putea sa vad? Pot vedea absolut orice, lucruri diferite, functie de starea pe care o am. E ca la culori, nu? Uite aici e o fatza de om care zimbeste, aici un inceput de cladire, aici un peisaj, aici un interior. Ce fel de interior? Unul care seamana cu cabina mea. Sau cu locul unde am avut o conversatie cu o roboata, mai demult, in peisajul acela complet albastru, cel putin cel pe care-l vedeam la fereastra din coltz. Era peisajul, sau geamul albastru? Nu mai stiu, era totul parca indus in mintea mea, pentru ca nu cred ca ce puteam vedea putea fi albastru. Va place albastrul? Hm? Nu stiu, de ce as putea prefera doar o culoare? V-am zis eu caut o lume a culorilor, nu doar o dominantza. Bine, multumesc, am terminat chestionarul. A fost prea simplu, credeti ca aveti toate datele? Da, pentru ca v-am studiat toti parametrii. Bine, si asta intra intr-o baza de date? Da, una care sa ne arate cit de repede putem gasi o planeta similara cu Terra, sau una terraformabila. Da? Sinteti sigura? Da. Nu va pot explica in ce fel functioneaza dar am totul compact, pentru ca avem formule complicate de evaluare, si determinare. Am intrat adinc in cunoasterea dumneavoastra de fapt, si am vazut acolo tot ce ne trebuie. Va multumim pentru cooperare. Cu placere, dar nu m-ati intebat nimic teoretic, nu mi-ati cerut nimic din toate rezultatele mele stiintifice. Stiu, asa pare. Vom vedea cum va fi dupa ce evaluam si pe alti lucratori. Cautam sa stabilim un nivel al intuitziilor, ca raspunsuri posibile. Pentru ca acolo cautam raspunsuri la ce ne intereseaza. Am ramas masca. Era o experientza unica. Una care sa-mi vada raspunsurile posibile. Pe care sa le cumuleze cu altele, si sa gaseasca unele solutzii la ce cautam de atit de mult timp.

Relatzii potentziale



E un timp, clar e un timp, ca el e dominator. E timpul unui spatziu. El e absolut. Desi, parca, de cind cu relativitatea asta nu mai e la fel, ca intr-o nava relativista timpul e mai lent. Taiesti mai mult prin timpul celorlaltzi. Asta daca nu-ti afecteaza sanatatea, sau ceva, ca cine stie ce efecte poate avea sa calatoresti cu viteze apropiate de viteza luminii. Bun , asta e o modificare, cumva, a unor forme de timp, ca timpul nu-l modifici, doar te deplasezi prin el mai altfel. Bun, hai sa admitem ca nu e absolut, e si el relativ. Atunci ce ar putea fi absolut, spatiul? Adica putem sa zicem ca, de fapt, nu e timpul unui spatziu cit, e spatziul unui timp? Dar spatziul se modifica in timp, deci, oho, e cu atit de mult mai putzin absolut ca timpul. E o fractziune infima din posibilul absolut al timpului. E un supus, si el, ca si noi, ca noi sintem mai lipitzi de spatziu, decit de timp. Si, in plus, sintem plini de defecte ne-rezolvabile. Decit partzial. Teoretic. Dar iar am deviat. Am vrut sa vorbesc despre altceva, cu totul altceva, o tema indubitabil si irevocabil si iremediabil mai fierbinte. De un catralion de ori. Tema relatziilor. Ca ea ne afecteaza cit de profund posibil. Ca sintem dacit oameni, si dacit avem legaturi si dacit asta ne face instabili. Pentru ca dacit asta e ce e probabil, si posibil, si e mare si tare si e absolutizabil/a. Ca e din noi, si noi gindim si simtzim, si tot timpul avem legaturi strinse. Cu tema, si cu ceilaltzi. Ca, uite, eu sint hetero, si caut partener de suflet. Ca oricine altcineva, deci, aici nimic special. si sa zic, bai, bun, caut. Ce caut? Mi-am facut temele? Adica am o lista cu ce vreau, si cu ce nu vreau? PAi cam am, ca asa s-a intimplat, si am fost constient ca asta m-ar ajuta, ca macar sa stiu ce, si cum vreau. A, bun, ca lista asta e prea mare, e un adevar, adica ca io cer cam multe, si asta e adevarat, si ca, bai, uite, in viatza tre'sa fii apt sa negociezi, deca vrei sa obtzii ceva. adica, lasi de la tine. Ca si partenera lasa de la ea, ca asa e drumul spre success, lasi, pina gasesti, ca nu e nimic ca in filme, e doar ca in ce traiesti, ca in realitatea asta care are si ea, ce are. Bun, si s-ar mai putea pune problema, ca, na, tu ceri ceva, da' ce dai la schimb? Chestii reale, adica, nu imaginate. Bun, asta inainte sa incepi. Apoi dai drumul la realitatea cautarilor. Vezi pe cineva. Te atrage cu chestiile ei. E draguta, placuta, simpatica, spirituala (pe moment), volubila, chiar efervescenta, adica ce chiar iti place felul ei de a fi. Si intri intr-o incercare de comunicare. Spui tu, spune ea, iar spui tu, iar spune, ea, si incepi sa-ti construiesti in minte o imagine. Apoi stai sa te gindesti. Ca tu esti tu, si ea e ea. Independentzi amindoi. Cum e sa stai la o conversatie? Cum e la doua, sau la mai multe? Cum e sa stai impreuna un weekend? Cum e sa stai impreuna o luna, o saptamina, un an? E ceva ce functioneaza? Sau are potential sa functioneze? Ca, pina la urma, timpul trait impreuna e ala care e fundamental. Si aici se verifica o relatie reala. Cum e sa traiesti cu omul ala. Cite accepti, si cite nu, de la el? Iti plac calitatile, dar poti accepta defectele? Ca si tu le ai pe ale tale. Si ea e la fel de intrebatoare, relativ la tine. Si toate se combina. Daca e vointza si dorintza e posibil, cred. Dar asta cu conditzia sa ai valori fundamentale si aspiratzii findamentale comune, sa te simti bine impreuna, si chiar sa iti doresti sa fii impreuna. Cu tot ce rezulta din asta. E o combinatzie de chin/satisfactzie intr-o ecuatzie complicata care se rescrie continuu. Ca apar si conflicte, nu doar placeri. Si pe mine partea asta cu conflicte ma scoate din pantofi. Ca nu le vreau. De-loc. Mai bine le evit, le las sa se duca, si reiau de unde ramasesem, la dialogul in forma continuata. Sint constient ca sint si pareri diferite, dar astea pot fi minore, si date naibii la o parte. Asta daca avem impreuna de construit un proiect atit de grandios pe cit e relatzia asta. Ca atunci e ma-xim de frumos. Travaliul impreuna formeaza cel mai eficient, si face relatia mai stabila, ca te raportezi la ceva exterior viguros, si de viitor. Ca asa se face, ceva cu potential urias. Altfel ramii sa baltesti idiotic pina dai divortz. Si asta e ultra-cretin. Decit asa ceva mai bine singur. In fine, e la latitudinea ta. Oricum mergi pe variantele care merita. Daca apar, si au potential de a evolua esti un maaaaare norocos.

Rezultatele intentziilor



Citeste orice. Lasa-te patruns de ideile, de visurile, si imaginatzia altora cu un suflet cald ca al tau. Asa scrie pe un panou publicitar. Nu stiu la ce face reclama. Probabil la cartzi. Desi azi nu stiu daca mai exista, in era asta a videourilor 3D, care iti dau absolut tot ce ti-ai putea imagina. Altii iti dau, si tu doar iei, fara sa faci cea mai mica analiza-sinteza. Iei si presupui ca iti va face bine, ca doar e public, e aprobat de cineva superior. E posibil orice. Azi limitele s-au dizolvat. Totul e intrepatruns si transformat in module din ce in ce mai mici. Micronice. Azi e schimbat tot. Si ieri a fost la fel. Ne schimbam iar, si iar. Ca si cum ne-am fi speriat de noi, fugim, apoi ne e frica singuri, si ne intoarcem. Tot noi, la noi. Nu citi, nimic, spune alt panou. Ne lasa absurdurile celorlaltzi sa te determine. Ei nu au dreptul asta, decit daca vrei doar tu ca ei sa-l aiba. Ciudat, contrazice ce spunea celalalt panou. O fi tot reclama? O fi de la aceeasi companie care sa incite la ceva? Ca apr ca nu vor sa vinda, doar sa dea drumul la niste ginduri in niste capete vorbitoare. Sau asa pare. Ciudata lumea asta. Are multe rele si multe bune amestecate, de nu iti mai dai seama ce e, de fapt. Nu e buna de la un capat la altul, cum ar trebui. Ca fiinta noastra profunda e pe iubire si lucruri bune, nu? Teoretic. Ca vine pe urma diavolul cel sharmant si ne baga in cap lucruri rele. Si noi le luam de bune, si uite cum ne facem rai. Sau cum ne ajuta sa ne facem din buni, rai. Teoretic. Ca devenim rai daca sintem idioti, si nu facem diferentza. Mda. Teoria e una, iar practica e alta. Practica  darima tot, ca un tanc in actziune. Si noi sintem soldati mici intr-un razboi prea mare. Sintem jucarii pentru altii. Tot ce se poate. Sintem si jucarii, ca asa e lumea in care traim, ne cere sa jucam diferite roluri. Pe care le putem absolutiza. Si sa spunem ca, de cind ne nastem sintem manipulati eficient de altii. Sau le putem relativiza. Si sa spunem ca altii incearca sa ne manipuleze, dar noi sintem verzi, tari, avem suficienta vointza si capacitatzi uluitoare, si ne construim singuri destinul. Si tot ce facem e uluitor de bun, pentru ca sintem niste super-personaje intr-o carte care inca se scrie. Ar putea fi si asta o teorie. Teoretic. Apoi iar vine practica si darima castelul de cartzi. Si iar ne punem mintea la incercare si construim alte teorii, din resturile adunate de pe cimpul de batalie. Refacem totul, altfel, si iesim iar sa dovedim asta. Mergem apasat, si hotarit. Stam un timp, apoi ne asezam pe o banca. Asteptam un bus. Ne-am intors la cotidian. E viata reala de dinainte. Daca vine busul e clar ca sint iar intr-un vis programat. Sau? Nu mai conteaza. Ma urc in busul asta care tocmai a oprit in statie. MA asez la geam. Iar e noapte, si iar nu ploua. E absurd sa nu ploua, e ca si cum timpul ar merge inapoi. Desi n-ar fi rau, doar ca nu e posibil. Cum sa nu ploua, ce, am deviat de la destin chiar asa de mult? Ciudat, daca ar fi adevarat. De ce ma mai mir, totusi. Pe scaunul din stinga se aseaza o tinara. Ma intreaba daca fumez. Evident ca fumez, ce intebare e asta? Imi spune ca face niste statistici. Pentru un institut care prezice viitorul. Si ca, daca eu fumez conteaza. Bine, fumez, dar nu mult. Bine, dar fumezi, mi-a replicat. E o atitudine fumatul. O faci ca sa influentezi ceva, mi-a spus. Da? Nu m-am gindit. Credeam ca o fac pentru relaxarea unor tensiuni, si sa-mi eliberez unele ginduri. Asta e o mica parte, mi-a zis. Pentru ca are influentza sociala. Da? Oare? Si ce as vrea sa cistig cu asta, daca as vrea? E complicat, mi-a raspuns. Si nu pot sa spun mai multe, inainte sa incepem analiza datelor. Deci eu fac ceva, si asta e deja o chestie sociala. Bine, asa orice as face e social. Ca traiesc in social. Si cind maninc as deveni un obiect de studiu? Posibil, mi-a raspuns, dar asta intra la alta categorie. Dar poti influenta daca maninci in public. Eu? Serios? Pai lumea e indiferenta la actiunile ne-importante, de ce m-ar studia pe mine ce si cum maninc, ei nu au o viata personala, sau lucruri mai importante de facut? Ba da, au, mi-a raspuns, dar actiunea ta ar putea fi o atitudine ambigua pe moment, dar cu consecintze in viitor. Ca fluturele care prin bataia din arripi declanseaza n timp, si spatiu, un uragan. Serios? Si de ce doar atitudinea mea, si nu si a altcuiva? Sint eu asa de important? Nu esti, mi-a raspuns, social vorbind. Dar poti fi. Asta doar viitorul decide. Hm. Ce lume. E multa subtilitate in interconectarea asta. Nu ma gindisem. Sper ca influentzele mele sa fie benefice. Daca exista. Altfel mi-ar parea rau sa stiu ca am avut nush ce rezultat nepotrivit prin nush ce parte a lumii. Ca io-s bine intentzionat. Cred.

Wednesday, September 16, 2020

Schimbari rapide



Am vrut sa scriu un post pe facebook, dar m-am gindit ca e prea important ca sa il uit acolo, si e un lucru de gindit bine, si de luat atitudine, desi e foarte greu. Ma uitam pe un video pe youtube cu niste pompieri din Australia ca s-a repliat foarte repede cind a venit focul spre ei. Si comentariul era ca pompierii actioneaza repede la schimbari rapide. Si ma gindeam ca, de fapt, tot ce se intimpla acum e intr-o incredibil de rapida schimbare. Totul e intr-o viteza uriasa. Ce era inainte de 89, si ce e acum la doar 30 de ani distantza. La scara istoriei 30 de ani sint foarte putin. Pentru noi sint enormi, pentru ca am sarit de la ceva la cu totul altceva. PRoblema cea mai mae e cu oamenii. Ca ei s-au adaptat bine la viata intr-o societate comunistoida, cum era: salbatica, primitiva, relativ stabila totusi. Iar societatea s-a transformat rapid in una absolut instabila si haotica, si incorecta. Ce faci? Cum te adaptezi? MAi ales ca oamenii si-au aratat acum, pe fata, toata mizeria si agresivitatea, si libidinoseniile. Si ti-ai dat seama ca esti inconjurat de niste exemplare foarte periculoase. Pe mine, sincer, toate astea m-au lasat rece, ca aveam in cap niste scheme de aparare, scheme gindite, cumva, de mine, si, pe care sa le aplic in tot felul de cazuri, sau situatii. Doar ca nu mi-am inchipuit ca totul o sa dureze atit de mult, si oamenii vor fi atit de inumani si primitivi, si agresivi. Pentru ca ma gindeam ca oamenii au partea asta rea ca fiind artificiala, si daca-s rai prea mult timp obosesc. Criza asta economica a durat de ne-a terminat pe toti, joburile in special pentru inginerie au fost rare, si lumea a devenit incredibil de ostilo-razboinica. Nu puteam sa comunic aproape cu nimeni. Si din cauza de prostie, si din alte cauze. Totul parea sa alunece spre un razboi inevitabil, eu asa vedeam, ca parca inebunisera toti. Si, peste toate a venit criza cu virusul. Economia s-a calmat, apoi a lesinat. Acuma e in coma. Iar noi toti ne intrebam ce schimbari vor veni, ca sa stim cum sa cautam sa ne adaptam la ele.

Sunday, September 13, 2020

Printre ei



Beatlesii se intrebau, adica cintau si la versuri intrebau ca de unde vin toti oamenii astia singuri. Pentru noi, aia cu ceva idealism marca Ro, intrebarea asta o puneai si cu o gestica mai pretioasa, adica sa dai de intzeles ca e adinca, si persoana care emite stie deja chestia asta, si iti arata si tie, ca nu cumva sa incepi sa batii cimpii si sa emiti niste mediocritisme, ca sari din schema automat. Ca la noi la tzara era pe sistem comunist, adica ori esti cu noi, ori esti impotriva noastra, dacit. Si daca nu esti cu ei, automat erai impotriva. Si de asta isi dadeau imediat seama, ca mai scapai vreun gest de sictir-lehamite fara sa vrei, ca na, nu mai suportai. In fine, erau idiotii multe si variate, si idei tembele, si clisee super-stupide, si multe altele in societatea noastra cea mica si primitiva. Si fara valori, si fara maniere, si fara nimic, de fapt. Ca nu stiu pe ce valori stam inchegatzi ca societate, ca intre noi sintem cei mai dusmanosi. Chit ca sintem in tara, sau strainatate. Sintem ciudati ca exageram orice nimic, orice rahat de doi lei care ne poate aduce vreun avantaj, si injuram valori nationale, adica oameni speciali, care, ce sa vezi, emigreaza. Eu am tot criticat multe nasoale din societatea noastra, ca m-au scos din sarite, si mi-au facut si probleme. Bine, oamenii sint cauza, dar ei se bazau pe chestiile astea sociale, pe care le luau drept chestii intangibile, si beton, adica nu cumva sa critici asta ca e tabu. Na, se asociau un idiot cu o idee cretina ca sa te combata violent. Ca am tot intilnit cohorte de salbatici, in fond prosti cu atitudini smecheresti. Asta era romanul mediu. Acuma nu mai stiu cum mai e, probabil la fel, poate majoritatea e mai naroada, dar mai petins inteligenta, ca a invatat niste nume/denumiri/cuvinte care i se par ca au prestantza/rezonantza si, pe care, cu arogantza le repeta. De fapt un cineva cind iti arunca cite un cuvint de asta (al carui inteles nu-l cunostea de fapt) o facea in stilul unui actor prost, chiar daca parea ca iti face o favoare. Dincolo de tot felul de gesturi simteai ca unul ca asta te uraste, asa cum ii uraste si pe altii. Pentru ca el era modelul de bun in capul lui. Oricum nu conta nimic din ce spunea, ca erau pure aberatii. Spun asta ca am fost asediat de personaje de astea. Autoritare, cu figuri pompoase, si fara continut. Bine, inteligenta lor maxima o foloseau la domeniul lor, care aveau asa ceva. Isi faceau treaba mediocru, si asta considerau ca e tot, ca si-au facut datoria. Ca nimeni nu se pricepea la absolut nimic. Se vede acum din felul in care a ajuns tara. De buni ce erau au facut varza o societate intreaga. Asa probabil considera ei ca e bine, sa-si bata joc de trecut distrugind ce au facut altii. Dar mai era ceva. Niciodata nu spuneau ce simteau. Asta daca simteau, evident. Parintii nu aratau afectiune fata de copii. Ca asta ar fi fost probabil sub rangul lor. Trebuia tu, ca copil sa intuiesti ce simte mama, sau tata, si sa le faci conversatie, ca sa le arati ca le intelegi starile, si sa-i sustii moral. Asta cind pe mine, tot timpul m-au demoralizat cit au putut. Pai e corect? Erau chestii incrincenate discutiile cu ei, ca gaseau tot felul de motive sa-mi reproseze ceva. Asa ca n-am mai comunicat decit pe teme imediate, seci, fara legatura cu nimic. Si atit. Azi nu stiu cum e, probabil la fel, ca asta e narav social din fire, nu e dobindit. Ca dobindite sint tot felul de aiureli vazute la straini. Acolo tot pomposenia lucreaza. Toti cauta obsedant sa para ce nu sint. Asta ca sa deturneze atentia de la ce sint, probabil. Si fiecare joaca un rol pe care nu prea il intelege, dar care il satisface. Ca si cind toti ar fi ultra-prosti si n-ar sesiza. De fapt discutia despre asa personaje e sterila. E buna doar ca sa intelegi cine/ce sint, sa-i depistezi repede, si sa-i contracarezi cum poti. Sau, in unele cazuri, daca poti, sa fugi de ei. Nasol sa fii obligat sa cresti in asa un mediu care te constringe masiv, ca risti sa devii o leguma, si unul care pe viitor sigur va esua. Ca sa ripostezi e futil, ca sint salbatici si risti sa iti iei si bataie. Varianta optima e "zici ca ei, si faci ca tine". Si cauti sa uiti.

Friday, September 11, 2020

Lumile realitatilor imaginate



Lumea e dincolo. Lumile reale cele care se intind, si se desfac sint dincolo. Ce putem percepe sint bucati mici, care mai pot ajunge la noi, in realitate. Simtim ca un orb, sau ca un om normal ramas in intuneric. Am uitat tot, iar. A trebuit sa ma adaptez, si pentru asta iar a trebuit sa uit. Desi ce am avut in minte imi revine tot timpul, si ma bintuie, ca fantomele cele fara liniste. Si ramin iar sa caut, si sa incerc sa inteleg. Viata se eintoarce in tot felul de forme. Mai vad, mai aud un verde crud al altor timpuri. Si asta ma face sa ma reintorc la cel care eram atunci. Mai vesel, mai usor-uitator, mai energic, si mai, oho, plin de vise si infinite si neiertator de vigilente sperantze. Acelea care imi dau impuls sa mai cred ca ce era in mine de dintotdeauna e inca valabil. Si ma pot propulsa la fel de infinit spre un infinit de infinite idealuri. Pai, acum ce sa mai cred, daca tot sint inghesuit intre atitea infinituri? Ca pot si eu sa am rangul lor, nu? Adica sa ma cred tot un infinit. Bun, nu unul chiar asa de mare. Ca, totusi, infinitul inseamna nesfirsit, ori eu am un sfirsit in timp. Bun, dar am si privilegiul sa ma pot asemana, cumva. Ma alint, normal. Stiu ca nu am rangul infinitului. Dar stiu si ca pot sa abstractizez infinitul, ca sa-l pot percepe. Cumva. Ca nu am cum sa-l pot identifica, ca e infinit, e ne-identificabil. E el prin el insusi. Dar si eu sint eu prin mine insumi. Pe el, pe infinit il vad prin anumite lucruri palpabile. Matematic il vad ca pe ceva care are deasupra un altceva, care are deasupra altceva, care are iar altceva. E o forma de a pune un concret pe deasupra unui abstract. Sau de a folosi umanul ca sa construim abstractul cel mai matematic posibil. Asa cum facem tot timpul. Pentru ca asa functionam ca fiintze, noi cu toate abstracturile. Le facem reale. Le vedem, le simtim, ca si cind ar fi usor de folosit, de modificat, de construit alte abstracturi pe el. Ca doar nu vezi tu, ca om normal ca un punct matematic nu are nicio dimensiune. Sau ca o dreapta, sau un segment are doar o dimensiune. Sau ca o forma geometrica plana are 2 dimensiuni, sau alta are 3 dimesiuni. Pentru ca tu, de la altitudinea celor 3 dimensiuni ale propriei realitati vezi lumea in 3 dimensiuni. Si crezi ca o poti vedea pe cea in mai putine dimensiuni ca 3. Te dai mare, atunci, ca lumile cu mai putine dimensiuni sint sub rangul tau. Desi, si, daca stai sa te gindesti, infinitul asta nu e doar cel exterior. Nu ce e departe e urias. Uita-te ca un segment de dreapta are o infinitate de puncte. Suna ciudat? Aha, pai ce credeai, ca daca e un simplu segment e asa, pur si simplu? Ai fi naiv, totusi. Infinitul mic e tot un infinit. Cel matematic e asa. Cel fizic inca nu e suficient cunoscut. Tu esti compus din atomi, care sint compusi din particule subatomice, care sint compuse din cuarci, care sint compusi din nu mai stim ce. Sau poate stiu unii specialisti. Ca dincolo de ce vedem prin experimente poate fi o lume absolut incredibila. Si asa la nivel de particule e alta fizica. Ca in lumea minunilor pe care o descopera Alice. In fine, sa nu intram in detalii technico-plictisitoare. Ca e inca septembrie, si vara e pe duca, vine toamna, si iar ne amintim cit sintem de singuri. Ca abstractizam, ne distram, dar lumea ramine la fel de rece si indiferenta ca mai inainte. Desi, na, asta a fost, asta a ramas. Noi mergem inainte.

Thursday, September 10, 2020

Ideea de Dumnezeu

Io-s confuz. Ca cica Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea lui. Si azi sint multe religii, fiecare cu Dumnezeul propriu, care Dumnezeu e cel mai tare din parcare. Si toti oamenii astia de la religii diferite arata la fel. Inseamna ca si Dumnezeii cei diferiti au acelasi chip si aceeasi asemanare? Sau e cumva invers? Adica omul poate ca l-a facut pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lui. Pare mai logic asa, nu? Si atunci,
Dumnezeu nu e constructie artificiala? Un ceva/cineva special ca sa ne protejeze sufletele noastre cele mici ale unor fiintze vulnerabile? Nu cumva el exista pentru ca noi vrem ca el sa existe? Pare ca a aparut dintr-o mare necesitate a noastra, una interioara. Doar ca ideea asta a dus la unele multe aberatii, care, na, ca orice ideologie (sa-i spunem asa) a dus la multe crime, si o perioada Dark Ages. De vina nu a fost ideea pozitiva de Dumnezeeu, care initial a fost ultra-progresista, cit preluarea ei de catre rai si folosita pentru imbogatire. E complicat, e o intreaga istorie legata de asta.

Am postat asta pe fabebook, dar mi s-a parut prea buna ca sa n-o pun si aici. Fara falsa modestie, hahaha.

Wednesday, September 9, 2020

Realul dintre visuri



Am dormit, m-am trezit. Simplu. M-am culcat special ca sa ma trezesc. Ca intotdeauna cind te trezesti realitatea e de un miliard de ori mai frumoasa ca visul. Sau poate ca realitatea e cum e, dar doar visele mele sint naspa. Asa e de obicei. Acuma e altfel. Sint in aceeasi realitate de dinainte de somn. Si de vis. E un pustiu urias plin cu dune de nisip. Probabil nisip e pe planeta asta. Din ce o fi facut? O fi bun de mincat? Ca mi se termina mincarea si apa. Si naveta mea cea elaborata si valoroasa s-a oprit si nu mai porneste. Nu stiu pe unde sint. Destul de departe de nava. De fapt stiu unde sint, cum naiba sa nu stiu? Doar nu m-am timpit. Sint la 2 zile de mers pe jos pina la nava. Din punctul asta. Pe o geodezica. Teoretica. Ca nu stiu ce si cit ar trebui sa ocolesc, ca poate sint tot felul de capcane, ca planeta asta are viata pe ea. Doa ca e invizibila. Deocamdata. Nici in infrarosu nu apare nimic. Or fi toate sub nisip. Naiba stie. Poate-s periculoase. Sau poate-s comestibile, ei, da, aici ar fi ceva, ca as mai cistiga timp. Or fi viermi de nisip ca in Dune, de aia uriasi care merg pe sub pamint? Sau alte lighioane cu alte chestii? Ca niste adaptari ciudate ar trebui sa aiba, altfel n-ar supravietui pe uscaciunea si caldura asta. Pe cer sint 3 sori. Ciudat sa vezi asa multe stele. Oare imprejurul cui se invirte planeta? 3 stele e mult, atractia e uriasa, mai devreme sau mai tirziu planeta asta o sa fie inghitzita. Par ficsi sorii astia. Probabil planeta se roteste in jurul axei foarte incet, asa ca Luna fata de Pamint. Si reuseste sa arate aceeasi fatza tot timpul spre sori. Poate de asta e desert si viata nu pare sa existe. S-or fi retras toate animalele si plantele pe fatza nevazuta. Acolo trebuia sa ma duc. Dar n-am riscat pentru ca era intuneric, si, la intuneric e mult mister care poate sa mushte. Mai bine sa mai bag o sonda in nisip sa vedem cum arata interiorul. Ce sec e tot. Daca mai tine treaba asta o sa incep sa delirez. Tre'sa fac ceva. Ce sa fac? Nu stiu, nu stiu, nu stiu, o sa ma joc cu imaginatia. Imi dedublez personalitatea inainte. Si ma fac 2 persoane psihice intr-una. Si cei 2 o sa-i las sa joace ceva. Orice, habar n-am. Sau ii pun sa se certe. Sau sa fie unul ceva si altul opusul, ca sa fie motiv de lupta reala. Psihica. Un eu contra alt eu. Asta daca ma pot dedubla. Oare cum pot sa verific asta? Sa caut sa vorbesc cu mine? O fi greu? Bai, dar daca-s intr-un vis? Ca intr-un vis nu stii ca esti in vis, doar traiesti ce ti se intimpla. Daca-s un creier intr-un borcan si traiesc un vis indus si etern? Sau daca-s un creier electronic cu propria constiintza? Sau daca nu exist, si sint doar un spirit care-si construieste singur propria realitate? Ha? Cite ipoteze. Si pe care nu am cum sa le verific. Ca acuma sint intr-o naveta esuata pe o duna. Asta vad, si asta aud, si asta miros, si gust, si pipai. Asa o fi cum imi spun simturile. nava isi reincarca rezervele de energie. Pare ca asta functioneaza. Sorii sa traiasca. Si-alta data, si-alta data, o s-o facem si-mai-si-mai lataaaaaaa. Lata-lata-lata, cea mai lata dintre late. Trebuie sa am o activitate, sami functioneze creierul pe unele directii bune, si sa n-o ia razna prin cine stie ce obsesii. Sin un i-di-ot. Cel mai mare si mai tare idiot. Cel mai idiot dintre cei mai tari idiotzi. Unul ratacit printre dune, si care vorbeste singur. E ca intr-un serial din secolul ala, mmm, am uitat care, secolul ala cu seriale multe numite science-fiction. Stiinta si fictiune. Care sa fie stiinta si care fictiunea acum? Adica stiinta e. Ca e, cum e, dar fictiunea e cea din capul meu, probabil. Aia pe care mi-o imaginez, cind bat cimpii. Imi fac mea culpa, public. Ca si-asa nu e public, sint doar eu. Eu cu mine. Singur, sau singuri, ca ma declar asa. De fapt eu exist? Cum as sti asta? Des-cartes spunea ca el exista pentru ca cugeta. Deci ca sa exist tre'sa cuget. Cum fac asta? Sa-mi pun niste intrebari filosofice? Ar merge? Sa incerc. Deci. Cine sint eu? De unde vin, si unde ma duc? O fi suficient? Am demonstrat ca exist? Sa ma uit prim-prejur. Nava si-a incarcat rezervele. Sa vad daca si merge. A decolat singura. Si se intoarce singura la nava. Fara sa-mi ceara acordul. Na, deci existam, si eu, si nava. E bine. Miine imi bag iar un vis programat. Unul in care sint esuat cu naveta printre dune, hahaha, ca sa retraiesc, ca sa simt ca totul a fost real.

Tuesday, September 8, 2020

O lume noua



Ati avut vreodata stalkeri? Adica de astia de stau dupa voi continuu, si reactioneaza continuu, care-s obsedati sa va urmareasca si sa va taxeze. Sau ceva. Par a fi din specia ignorantzilor arogantzi, care sint probabil enervati de ce scrii tu, si de tenacitatea cu care nu iti schimbi ideile ca sa fie asa cum vor ei. Zic ca "par" ca n-am de unde sa stiu cine sint, dar vad ce aberatii scriu. Cum naiba mai nene sa fii atit de timpit, si sa cauti sa te exhibi relativ la ceva care clar te depaseste? Nu banuiesti macar ca esti absolutamente ridicol? La inceput le-am zis stalkeri la astia din specia asta, dar ei sint ceva intre hateri si stalkeri, ca-s cu atitudine, nu doar te urmaresc. Ca asa te mai urmaresc multi altii, dar care spun ceva, sau nu; sau oameni care vorbesc avind in spate un bun simtz al valorilor pe care le au. Si care fie ca te critica, sau nu, au tot dreptul sa o faca, pentru ca pastreaza echilibrul, si ramin constantzi., si in plus ai de la ei de aflat unele lucruri interesante. Lumea de azi e intr-un proces accelerat de prostire; se prostesc pe capete, ajung sa nu mai gindeasca lucruri simple. Te cutremuri. Si aia care au in cap idei putine si fixe ajung sa-i domine pe astia, ca e ca in natura, se asociaza daca-si dau unul altuia ceva de care au maxima nevoie. De fapt asta e valabil mai mult la oameni, psihologiceste vorbind, ca pe sistemul asta se fac, de fapt, familiile, sau grupurile de prieteni, sau grupurile care au interese comune, etc. Si ma gindeam ca chestia asta cu stalkeritul e mai degraba legata de niste vedete, care apar in splendoarea lor pe ecrane si irita pe unii mai uriti care sint si invidiosi, si care vor sa fie si ei frumosi, si stiu ca nu vor fi niciodata, si ramin uriti, si asta le e soarta, si asta le da tendinte de actiune stalkerofila. Bun, una e sa fii urit ca asa te-ai nascut, si alta e sa fii prost ca noaptea. Ca si daca esti frumos si esti prost n-o sa reusesti prea multe. A, bun, ca mai sint exceptii, dar astea nu-s regula, sint doar exceptii care fac invidioase ne-exceptiile. Pe cind daca esti urit si inteligent esti cu alte sanse, sa zicem asa. Sanse care depind si ele de cit de tenace esti, cita energie ai, cit de subtil esti, cita rabdare ei, etcetc. Oricum nu te vei gindi ca, daca ai avut unele ghinioane, ele au fost pentru ca nu esti frumos. Ca frumusetea asta fizica e una care atrage, dar si confuzeaza. Desi depinde de om, ca daca esti prietenos si deschis si vesel, conteaza mai putin cit esti de frumos; ca atunci eventuala ffrumusetze vine ca bonus. Pe cind daca esti frumos si prost/rau, frumusetea e o tragedie, ca nu are ce cauta acolo, asociata cu o personalitate malefica (ca din prost si rau iese clar un malefic, desi raul pe care-l face e unul la care nu stie nimeni cind, cum apare, si cit de mare e, ca o bomba cu ceas). N-as face teorii pe baza prostilor, railor, a stalkerilor, etc, daca astia n-ar fi periculosi prin numarul lor mare. Daca ar fi putini ar fi adusi pe drumul bunului simtz de majoritari, dar asa cum sint, si cum se asociaza intre ei creeaza probleme. Poate ca si mentalitatile joase de acum, ideile gresite care circula liber prin societate sint tot din cauza lor. Poate de asta evoluam greu, si cu dureri, ca idiotii astia reuniti frineaza tot procesul. Poate de asta a si aparut C19, ca sa mai puna lumea pe ginduri, ca poate era pe un drum gresit, si totul trebuie re-evaluat. Glumesc, desi cu asa ceva nu se glumeste, stiu. Dar ce putem face? Probabil sa asteptam, pe moment. Vedem pe urma ce fel se reconfigureaza lumea, si cum putem sa supravietuim. Mie imi convine o scvhimbare, recunosc. Ca la ce era inainte era greu de facut fatza. Am tot scris pe blog ce mizerii a trebuit sa inghit, de la ce mizerabili. Bine, nu ca m-as fi asteptat la altceva. Dar parca totul o luase complet razna.. Asta e. Lumea cea noua speram sa fie mai buna. Macar sa stie sa blocheze pe idiotii care ar bloca ei tot, pentru niste mizerabile avantaje proprii, si de moment.

Sunday, September 6, 2020

Substantza vietzii



Ma uit la un film, se cheama Good Will Hunting. E despre un tip genial (Matt Damon), si citeva intimplari, si locuri, si povestea unor vieti, si conexiunea dintre suf-lete. E bun, ca atinge niste adincimi. Scenariul e de Damon si Ben Afleck. Le-a mers mintea. As scrie si eu scenarii geniale, dar ar trebuie sa fiu genial pentru asta, ca baiatul din film. Sau macar sa fiu genial la scenarii, ceea ce, iar, nu-s. De unde atita genialitate, ce, asta creste peste tot ca sa o culegi pur si simplu? E genial cine se naste cu asta. De fapt ca sa fii geniu iti trebuie foarte multe calitati, nu doar memorie, abstractizare, vointza. Pentru ca esti om, si ai o fiintza bio-logica, care trebuie mentinuta in stare de functionare. Nut-i poti duce actiunile doar in minte, ca na, nu esti un creier intr-un borcan, esti o masinarie intreaga, care se lupta sa supravietuiasca. Traiesti acum, si faci ce poti acum, nu lasi pe miine, ca miine, sau intr-un viitor, dupa ce mori, nu mai conteaza. Chiar daca lumea devine suficient de idioata cit sa te considere pe tine genial, si sa iti faca statui. In fine. Ma gindesc la filmul asta, ca baiatul genial, bun la toate, un fel de super-erou e si baiat al strazii, bataus, si foarte sigur pe el. Bai nene, un om cu cit cunoaste mai mult cu atit vede cit de mult nu cunoaste, si cit de relative sint toate, ca chiar sint. Unul super-destept e unul cu multe intrebari fara raspunsuri care i se invirt continuu in cap, si pe care cauta sa le elucideze. E nesigur, preocupat, aparent indiferent, cu mintea in nori, sau in papuci, sau prin copaci, nu stiu, dar oricum plimbatoare, ca poate fi oriunde, si se misca cu o viteza mai mare ca a luminii. Ca asa e respectivul/respectiva. Si poate parea si distant, si arogant, si ne-realist, si in multe alte feluri neplacute, desi el nu e asa nici pe departe. Da, in film eroul trebuie facut si cu bune si cu rele, ca sa para real, dar cele bune trebuie sa fie mai mari ca sa-l faca pe erou iubibil, si sa se vinda povestea asta impachetata in film. E bine ca se spun asa niste adevaruri, ca sint scoase la lumina niste realitati cu care ne putem identifica. Sau pe care le-am trait efectiv. Oricum lumea asta e asa cum e, si noi sintem cind ca ea, cind diferiti. Ma gindesc ca fenomenul asta al gindirii e unul care te acapareaza, si tinzi sa uiti de viata reala. Tinzi sa uiti sa traiesti. Asta mi s-a intimplat mie. Cind esti tinar nu cunosti prea multe, si inveti experimentind. Sau invatind de la altii. Doar ca nu tot ce spun altii sint adevaruri, sau sint bune pentru tine. Pentru ca ei vad lucrurile din punctul lor de vedere, nu din al tau. De asta e bine sa treci prin mintea ta tot, si sa te gindesti la tine, in primul rind, ca tu esti subiectul. Asta nu inseamna ca esti egoit. Adica esti si un pic egoist, ca na, esti tu, e viata ta, e drumul tau pe care-l mergi inainte luind deciziile tale. Unii te vad intr-un fel, altii intr-altul. Unii te judeca, altii iti dau sfaturi, unii te lauda, multi te injura. Dar trebuie judecate toate, ca unele sfaturi te pot pune pe traiectorie gresita. Cum imi spuneau mie ca trebuie sa invat sa iau diploma, sa ma insor, sa am copii, sa-mi fac o viata demna. Doar ca nu-ti poti planifica viata, ca ea depinde si de ce gasesti ca sa reusesti ce ti-ai propus. Si daca nu reusesti incepi sa te gindesti uneori si daca ce ti-ai propus e ce iti doresti doar tu, sau ti-a fost bagat in minte de altii. De asta partea cu gindirea e buna, e bine sa fii genial daca poti, dar trebuie sa iti si traiesti viata, ca doar o viata ai, si na, e relativ scurta. Si cam tot ce traiesti e in premiera. O singura data implinesti 50 de ani, pentru ca a doua zi vei avea 50 de ani si o zi. Si la fel, experientele unele le traiesti o singura data, pe altele de mai multe ori. E interesant de cautat, de cercetat tot timpul ceva nou, si asta nu doar ca sa nu te plictisesti cit ca sa-ti satisfaci pasiunile, ca aici e substantza a ce esti, in dorintze, ginduri, iubiri, actiuni, etc.

Friday, August 28, 2020

Arta artelor- voi muta blogul la adresa noua, cum o voi face voi lasa mesaj aici, pentru ca, cu noua interfatza nu voi mai putea scrie posturi noi



Procesul scrisului e unul interesant, pentru ca cere foarte multe activitati facute simultan. Trebuie sa incepi prin a te gindi la ceva, prin a avea in cap un schelet de idei pe care sa asezi ca in Frankenstein, muschi fiintzei textului, muschi care sint, evident, cuvinte si fraze. Si vezi ce iese, hahaha, ori la bal, ori la spital. Ei, nu e chiar simplu, pentru ca in capul tau se elaboreaza tot. Cum spuneam pleci de la o idee, sau un cuvint, sau o imagine, sau o actiune, ceva puternic oricum, care sa iti dea suficienta generalitate, si odata cu ea libertate de dezvoltare a ideilor, actiunilor, a orice urmeaza sa construiesti. Si dezvolti, adica adaugi substantza la ce aveai dinainte. Metoda asta merge si in arta plastica. Sigur, sint metode si metode, functie de stilul tau. Unii elaboreaza in minte, si, cind creaza dau drumul la tot ce aveau. Altii fac din aproape in aproape tot, adica merg pe incercari multe din care selecteaza ce se potriveste. In ambele cazuri iti folosesti experientza, care, dupa multe exercitii iti devine intuitzie, pentru ca incepi sa simtzi ce merge, ce e bun pentru ansamblu. Pentru ca, in final ansamblul conteaza, daca e sa faci ceva serios. Si poti folosi multe feluri de a spune lucrurile, ori direct, ca in stiintze, adica explici direct, ori sugerezi, prin simboluri sau metafore. Nu sint un expert in literaturi, nu am studiat/citit enorm, ca sa am o baza de date uriasa din care sa pot folosi unele metode ale altora. Eu mi-am dezvoltat partea mea de imaginatie, care mi se potriveste. La inceeput nu stiam despre ce sa scriu, si cum. Si am incercat de toate: proze, poezii, lirice, epice, etc. La dezvoltat teme uriase cu actiuni, multe personaje, etc nu m-am priceput, ca n-am chiar atitea resurse psihice, si nu mi se parea bun, pentru ca e plictisitor, ca nu scrii ca sa te dai tu bun, scrii ca sa ramina ceva in memoria cititorului. Traim intr-un timp in care nimeni nu mai are rabdare sa citeasca romane fluviu lalaite. Vrem ceva concentrat si cu cit mai multe directii deschise pentru ginduri, sau vise/visuri, asa incit cititorul sa-si construiasca in minte varianta lui proprie, care-i convine mai mult, sau care-i place, care-l avantajeaza, etc. Mintea cititorului e de fapt cea care rescrie ce ai scris, dar cu propriile cuvinte/imagini/idei, etc. Si asta nu e usor, pentru ca mintea omului e, statistic vorbind, si manipulabila, si rece, si sensibila, si meditativa, si perversa, si calma, si furtunoasa, si cum vrei, si cum nu vrei. Si ca sa fii bun in ce scrii trebuie sa spui ceva semnificativ pentru toate laturile mintii omenesti, nu doar pentru unele din ele (o poti face dar educi drastic interesul). Sigur, cind scrii induci anumite lucruri in mintea celui care citeste, ca nu doar scrii ca sa te afli in treaba. Asta presupune ca manipulezi, ceea ce e adevarat, manipulezi anumite laturi in sensul ca il aduci pe cititor pe teritoriul tau al unor elaborari artistice. Asa despre oricine care scrie ceva, sau care picteaza, sculpteaza, cinta, etc se poate spune ca manipuleaza, ca in fond arta asta e, o manipulare a unor minti pentru a fi impresionate si a receptiona placeri artistice. Asta nu e manipulare ca a unor politicieni mincinosi, evident, e un fel de atragere spre idei, ginduri, trairi mai elaborate, spre o intelegere mai buna a unor realitatzi, etc. E un proces de invatare, ca la scoala, doar ca facut cu alte metode, mai de suflet, mai calme si mai calde, e unul artistic, care nu are scopuri imediate si de profit. E altceva. E si o metoda de a te invatza sa te cunosti prin cunoasterea altora, sau a altor realitatzi. E frumos, mie de asta imi place. Ca te pune pe travaliu serios. Arta cere sacrificii si cind e creata, dar si cind e consumata. Si satisface mintea umana maxim; in timp ce ii si cere travaliul. Aduce agonie, si extaz, in diverse proportii, dar le aduce. Nu te pacaleste cu promisiuni goale, ci iti da enorm, in timp ce iti si cere enorm. Adica ceva ce nimeni nu face, dintre oameni; ca nu poti avea (chiar si dintre cei mai buni prieteni) care sa iti dea atit de mult in timp ce iti cere la fel. Si e interesant ca in timp s-a acumulat multa arta, si ea a evoluat, si a cautat tot timpul sa fie actuala, sa vina in intimpinarea cererilor. Omenirea a trecut prin multe curente artistice, metodele s-au elaborat pina au ajuns la un nivel care e, dupa mine, cam dubios. Pentru ca nu am dezvoltat idealurile, ideile, nu am elaborat ce simtim ca sa ajungem la niste elaborari divine, ci totul s-a raportat la om, si s-a mers spre trairile cele mai de jos. Azi e de mare success ceva grobian, pueril, relativ stupid, dar cu impact. Emotia artistica s-a transformat intr-o emotzie foarte joasa. Sa ne uimim? Sa ne revoltam? Nu stiu. E mersul lucrurilor, cred. Sau poate e doar o moda. Vom vedea. Pentru ca, oricum, partea cea inalta si elaborata exista, si e reper pentru toti artistii. Ps Nu-s erudit, in sensul stupid al cuvintului, pentru ca, sincer acuma, mi-e asa o greatza de tot felul de creaturi cu memorie de elefant care n-au construit nimic valabil. E suficient sa citesti ce scriu unii care se cred valori ca sa-ti treaca entuziasmul de a fi "dashtept" asa ca ei. Stiu ca pot parea obraznic, dar am si eu limitele mele, asa cum am si tolerantzele mele. Lumea e una a contzinuturilor, a lucrurilor desfashurate, si mai putin a criticilor dezgustatoare, chiar daca si ele satisfac un gust al unora mai grobieni si suficient de cretini.

Wednesday, August 26, 2020

Nuditatzi



Destinele si drumurile au traiectorii apropiate. Unele te duc, sau iti arata de unde vii. Altele au justificari de personalitate, de momente, de trairi, care sint doar ale tale. Sint simetrice fata de o axa posibila. Sau nu sint, daca seamana; ar putea fi doar miscate in spatiu, cu timpul definit ramas fix acelasi. Si spunem ca e definit pentru ca timpul e legat de variatiile curbelor mai mult ca spatiul, pentru ca e timpul acela care ne determina. Si care e cind mai lung, cind mai scurt, dar fundamental pentru tot, ca el ne e felia vitala. Spatiul poate fi diferit, dar timpul nu. Nu putem iesi din ce ne e alocat. Si nu ne putem deplasa in alt timp, asa cum o facem cu spatiul. La nivel restrins, evident. Ca raminem locuitori ai unei planete, de pe care inca nu avem mijloace sa evadam. Si care ne ofera cam tot la ce am putea visa. Stiu, ne putem gindi ca am putea fi in alte spatzii, undeva-uri pe alte planete tot in galaxia noastra. Galaxie mare. 100k de ani lumina in diametru, cu o gaura neagra masiva in centru, care sa mentina galaxia unita prin forta de atractie uriasa. Care, daca n-ar fi nu am avea galaxia, ca s-arr raspindi toate in spatiu. Asa e in fizica, fortele aduna. Ca si in viata. Fiecare are, prin stilul sau aratat o intreaga lume de valori, care dupa caz, atrage, sau respinge. Aici, sigur, am putea vorbi de fortele electro-magnetice, pentru ca cele de atractie gravitationala doar atrag, nu resping. Dar noi, ca oameni, avem capacitatea asta electro-magnetica de a atrage, sau respinge alte persoane. Sau personaje, pentru ca traim intr-o lume a mastilor. Si amorul su supune acelorasi legi. Unii se atrag, altii se resping. Cei care se atrag pot fi pe moment, doar. Sau pe momente mai lungi, care pot dura cit o viata. Dupa care atractia poate deveni definitiva, sau doar trecatoare. Ca la oameni fortele astea nu sint ca in fizica clasica. E normal, ca sintem subiectivi cit traim. Dar sint forte de atractie bazate pe lucruri fundamentale, cum spuneam. Si ele rezista trecerilor prin timp. Pentu ca sint stabile, si chiar se dezvolta. Unii oameni se descopera din mers, si vad ca au, pe linga ce au, alte lucruri care ii apropie. Amorul adevarat e cel care atrage, asa ca intr-o lume a atractiilor universale posibile un alt amor adevarat. Stim, e indecent ca sa vorbim de amorul adevarat, ca el se presupune a fi spus doar de cei in cauza. Dar el exista, si asa indecent cum e, expus e cel mai frumos dintre cele mai frumoase lucruri din universul observabil. Bun, ne e rusine, sau ne-ar fi rusine de el in lumea asta ipocrita. Lumea rece si stupida a unor constructii artificiale. Aici, da, nu putem adauga nimic, pentru ca asa ceva ne arata un imposibil absolut nedeterminat. Dar in lumea reala si libera putem vorbi, vedea, alege, absolut deschis orice. Si cam asta e lumea noastra reala. Cea in care existam si aratam fix ce sintem, fara jena/pudoare/tristetzi de tot felul. Lumea fiintzlor interioare. Lumea in care iubim si ne expunem iubirile asa cum sint. Iubirile care vin din noi si ne arata cum sintem exhibatzi in toata indecentza proprie. Da. Poate ca nu am avut suficiente flower-power-uri ca sa ne putem desfasura. Pentru ca inca exista o ipocrizie indecent de multa care sa incerce sa blocheze ce avem. Si ea persista. si va exista inca, poate un miliard de ani, pentru ca e un fruct al prostiei omenesti adinc inradacinata. E cazul sa ne eliberam. Pentru ca lumea merge inainte.
si ar trebui sa invatam ca rusinea nu e legata de fizic, de felul cum aratam, ci de psihic, de rautate, violentza, etc. O scriitoare spunea ca daca s-ar da o lege ca oamenii sa poata iesi goi in public, ea ar fi prima care sa faca asta. Mi se pare cel mai natural lucru inventat vreodata. Toata lumea libera goala pe strazi. Fara sa fie jenata de defectele corpurilor. Si asta poate ar ajuta si cu mentalitatea. Ca sa avem un punct de pornire. Ca o noua evolutie, care e asa de necesara. Pentru demolarea definitiva a tuturor ipocriziilor care ne-au frinat mersul nostru spre un inainte mai altfel. Sigur, visat de unii inaintasi, dar construitcu metodele moderne.

Tuesday, August 25, 2020

Gloria mundi



Lumile se intrepatrund. Se contorsioneaza in multe feluri, ca sa-si gaseasca unele conexiuni, si sa se lege unele de altele. Uneori pare ca se cauta, alteori ca vor doar o legatura efemera. Sau de moment, asta doar pentru a ramine in aceeasi retzea universala. Si noi raminem sa le privim intr-o admiratzie fara de inceput, una continua care sa ne dea o alta si alta motivatzie. Asta gindind la ce sintem. Sau la ce am ramas dupa ce am fost ce am fost. Totul e in transformare, si noi, ca si lumile ne trecem privind, si gindind la alte eternitatzi. Viata merge inainte. Si noi ne lasam dusi de valurile ei. Lumile ramin identice cu ele insele. Asa a fost tot timpul, nu e nimic nou. Ieri am fost intr-o trecere prin acelasi oras de noapte. Am recunoscut tot. Pentru ca asa a trebuit, ca eu sa fiu la fel de identic cu mine. Era o reintoarcere la tot, la ce era ca sa fie identic cu ce a fost. Si ca eu sa ma recunosc prin tot, pe mine, cel care am fost. E bine, e cald in locurile astea. Locurile aducerilor aminte. Locurile in care si eu eram ca atunci. Eu, ca si cind as fi fost adus la un punct din trecut, ca sa am sansa sa merg pe alte variante posibile. Si eu ca sa ma vad intr-o oglinda care sa-mi arate eventual ce as fi putut sa devin. Doar ca am mintea de acum, si parca nu mai cred ca intoarceri in trecut, ca sa caut altceva. Pentru ca sint cel de acum. Si asa cum sint ma vad altfel chiar intr-o oglinda a unui trecut. Sint suma experientzelor mele. Si merg cautind ceva ce cu mintea de acum ma gindesc ca as putea deveni. Bun, stiu ce limitari am avut atunci, care de la ceilaltzi, care de la mine, si stiu ca nu as fi ajuns ce sint daca nu as fi trecut prin ce am trecut, atunci. Nu e vina nimanui. Nici macar a mea. Asa a fost sa se intimple. Asa au fost timpurile, si mentalitatile, si imprejurarile, si toate cite au fost ca sa se intimple fix asa, ca eu sa ma transform fix in cel care sint. Daca m-as fi nascut peste 1000 de ani as fi fost cu totul altul, pentru ca as fi trait experientele oferite mie de lumea de peste 1000 de ani. As fi existat intr-o alta lume ca un alt eu. Un eu care nu ar fi avut nimic in comun cu cel de azi. Dar azi sint cel care sint, si imi traiesc viata conform cu cel care am devenit. Daca as trai inca 1000 de ani as putea sa compar, si sa vad cite au fost bune, cite rele, cite altele, si as putea sa ma transform gradual intr-o alta fiintza. Avind experientele trecutului, adica cele care ar putea fi negate de lumile viitorului. Pentru ca atunci totul ar fi plecat de la alte premise. Atunci valorile de start ar fi cu totul altele. E simplu. Te gindesti ca te-ai fi putut naste acum 1000 de ani. Si ca ce ai fi putut deveni poti analiza acum. Avind gindirea moderna de acum. Apoi te gindesti ca te-ai fi putut naste peste 1000 de ani. Si ca atunci ai fi putut analiza cum e viata, daca te-ai fi nascut cu 1000 de ani in urma. Si ai fi putut compara, atunci, cu acum. PEntru ca totul e relativ pe axa timpului. Esti acum pentru ca asta ti-a fost dat. Dar ai fi putut fi nascut intr-o alta epoca, cu alte legi, si reguli, si ai fi trait o alta viatza. Poti fi genial, ca privit din viitor, dar poti fi mediocru ca privit din perspectiva prezentului. Sau a trecutului. Si asta pentru ca nimic nu e cum pare. Toate sint privite relativ din punctul prezent de vedere. Van Gogh era un pictor bun pentru vremea lui; poate mediocru. Nu a vindut nimic cit a trait. In prezent picturile lui valoreaza miliarde. De ce o asa mare diferentza? Din cauza mentalitatzilor care s-au schimbat in timp. Poate azi exista multi pictori de care nu stim. Sau scriitori. Pe care lumea de peste 1000 de ani o sa-i glorifice. Pentru ca vor fi valorosi atunci. Asta e lumea. Conteaza ce esti acum? Poate da, poate nu. Conteaza ce vei deveni? Nu cred, pentru ca atunci oamenii de acum vor fi deja mortzi. Isi pot aminti de tine, e adevarat, dar asta nu te incalzeste cu absolut nimic. Pentru ca totul e trecator. Si gloriile se trec, asa ca si oamenii.

Obladi oblada



O sa scriu urmatoarele cuvinte si fraze ca sa ex-prim, aaaaa, ceva exprimabil cucu-vinte si fraze, deci atita dacit. Ca sa spun despre ce vreau sa spun e complicat, ca ar trebui inainte de orice sa stiu exact despre ce scriu, si apoi sa arunc asa, la misto, niste cuvinte despre asta. Chestia e ca nu stiu nici macar aproximativ despre ce o sa scriu. Am niste idei in cap, dar sint ne-legate, sint asa, plutitoare prin eterul din cap, ca in cap e plin de toate chestiile care asteapta sa fie spuse, sau scrise, dar inca nu sint, ca daca le spun sau scriu cum imi vin n-are nicio logica, iese ceva dada-ist si insirat ca margelele pe atza, ca in viatza legata cu atza. Ca na, luam ce gasim, si cautam intzelesuri, nu e ca si cum cineva de sus le-a arEnjat pe toate ca sa ne arate ceva. Toate se intimpla, asa ca in viatza, intimplari dupa intimplari dupa alte intimplari, si inainte de alte intimplari, toate, evident intimplatoare. Are sens? Daca n-are la o prima aproximare gasiti voi unul, si daca nu gasiti mai cautati, iar, pina gasiti ceva. Ca ceva se poate gasi, ca orice are o solutzie. Azi sint entuziast ca am fost la cumparaturi si mi-am luat mincare, deci pentru urmatorul timp n-o sa mor de foame. Si n-o sa mor nici de altceva, ca mi-am propus sa traiesc mult ca sa le arat la toti nemernicii ca binele invinge, ca in filme. Ce bine ar fi sa fie bine, adica sa fie si chestii bune si frumoase si placute, si sa intilnesti oameni civilizatzi care sa poata fi chiar prietenosi. Io am intilnit dacit ostili. Ca asa e, daca nu esti pe stilul socialo-ipocrito-cretin, cit sa repetzi niste clishee de alea ultra-puerile, lumea te neaga, zice ca esti ne-sociabil, sau ne-deschis la comunicare. Poti atunci sa ii taxezi cu propriile lor afirmatii, si sa le arati ca ei gindesc si actioneaza ori gresit, ori ostil. Doar ca asta n-ar rezolva nimic, ca ei te-ar uri si mai mult decit deja au facut-o. Asa ca mai bine taci misterios, si te prefaci ca ceva, adica ai o atitudine care sa le dea de intzeles ca nu aveti ceva in comun, sau ca te gindesti la altceva, sau ca te string chilotzii, sau masca, sau nu esti in apele tale. Sau pur si simplu iti vezi de ale tale si ramii in pozitia de "distantzare sociala", ca asta e universala, si o pricep toti idiotii. Asta e, bre, lumea e cum e, si noi sintem cum sintem, si uneori reactionam, alteori nu, chestia inteligenta e sa dam o aparentza de "stat in banca noastra", si atunci ceilalti ne lasa in pace, pe modelul englezesc. Tre'sa-mi mut blogul pe alt site unde sa mai pot scrie posturi, ca pe asta astia vor sa schimbe tot, si atunci io ramin blocat. Sa vedem ce o sa fac. Azi sint entuziast ca am mai iesit in lume, pentru cumparaturi, si am mai intilnit alti oameni, si asta m-a mai bine-dispus. Cind ies mi se intimpla lucruri bune, recunosc. Societatea asa, pe ansamblu e buna. Asta daca nu tebuie sa depinzi de unii, sau altii, ca atunci e nasol, ca, na. E mai racoare, am scapat de caldurile alea infernale, si mi-am mai revenit. Aici unde sint, si de unde tre'sa ma mut in seCtemVrie am intilnit citiva tipi mai altfel. In sensul ca parca mai umani, nu asa de agresivi ca ailalti de dinainte, dar si ei cu probleme. Nu poti sa-ti faci prieteni, dar poti pastra o relatie relativ civilizata, asta am descoperit. Mai e si lume relativ ne-afectata de violentza prea multa, dar, tot batuta in cap, si cu idei putine si fixe. E bine, hahaha, ca na, sintem toti liberi, si ne aratam liber prostia si inteligentza, care cit ce are disponibil. Ieri m-am barbierit, dushat, arenjat, mai am sa ma tund si sa mai spal citeva rufe, asta in timp ce o sa-mi caut alta gazda, ca aici am stat dacit 2 luni, ca tanti proprietara a gasit alti chiriasi, si ne da afara. Mie personal mi se ru-pe, si o sa incep sa-mi caut alta chirie, am o saptamina la dispozitie. Poate gasesc altceva mai bun, ca schimb locul, deci posibil sa schimb si norocul. Acuma beau un vin rosu intarit, si ma doare in basca pe care n-o am ca dacit citeva sepci am si caciuli, si asta e, o sa fie bine ca in filme, si o sa ne facem o viata ca in vis. Teoretic, ca practic sa vedem ce mai gasim. Apropo, am mai primit mesaje de la diversi, unii ma injura, altele imi trimit chestii po-etice, si na. Nu-s critic lite-rat, asa ca nu stiu sa apreciez ceva, ca n-am studiile aferente. Dar, sincer, mai nene, scrieti, e dreptul vostru, dar daca nu spuneti nimic, de ce scrieti? Nu mai bine ati citi inainte din Eminescu, si altii, si ati compara daca ce srieti are vreo valoare? Ca la ceva va ginditi voi, dar daca nu e bun n-o sa citeasca lumea. Si referiti-va la valori profunde, lasati jocurile de cuvinte pe care voi le credeti interesante, ca chiarr nu-s. Si nu zic asta sa va laud, hahaha. Stiu, sint cinic, dar cinismul e bun si sanatos. Deci bine, deci pa. Si cum zic Beatles: obladi, oblada, life goes on bra.

Monday, August 24, 2020

Ciclul jocului



Universul urca, apoi coboara, ca pe o scara rulanta intr-un mall. Cind e sus radiaza, lumineaza colorat tot, si pe masura ce coboara se stinge. Apoi urca si redevine orga de lumini care fusese inainte. Asta e viziunea. Un univers care renaste din propriul intuneric, sa zicem asa. Si care e format din corpuri care sint formate din atomi care sint formate din particule atomice, care-s formate din paricule sub-sub-atomice ca cuarci, electroni, gluoni, neutrino, etc-etc-etc. E frumoasa fizica asta cuantica, desi e ciudata, dar e invatabila, mai ales ca acum e mai relaxata, pe masura ce s-a acumulat enorma informatie, lumea nu mai cauta s-o faca pe interesanta ca a auzit nush ce informatzie si vine repede si repezit sa ti-o urle in fatza. Ca asa e la salbatica noastra lume, cauta sa ti-o traga care cum poate. Ca nu e nimic gratis. Prietenia e interesata. Vezi asta cind nu mai ai ce oferi concret, decit compasiune. Atunci toti redevin abuzivi, cum fusesera mai inainte. Ca la circ, sau ca-la bilci, sau cala jocurile alea de copii cind te ingramadeai, sau ca in bus cind nu te puteai misca. Oricum, sa ma citez: "nu conteaza". Chiar daca pare ca conteaza, asta e doar asa, de impresie. Bun. Am vrut sa scriu de la inceput ceva, si am uitatara, cu atitea chestii de cosmos si de mecanica cuantificabila, ca, na, memoria a alunecat pe alte directii. Acuma ma uit dacit la un film, se cheama "Die Unsichtbare" din 2011 cu o actritza care ca sa intre intr-un rol mai ciudatel experimenteaza pe pielea ei niste experientze ciudatele. Sint pe la jumate, deci e posibil sa se mai intimple multe. Ea are o sora cu handicap gen retard mintal (pare, nu stiu exact, actrita joaca bine), si o mama, si stau toate 3 intr-un apartament. Si cine stie ce se va intimpla, ca are o nota peste 7 filmul, deci e cu ceva rasuciri de destin, probabil. A, mi-am adus aminte ce am vrut sa zic de la inceput. Ca noi, ca oameni reali, intr-o lume reala si ultra-schimbatoare tre'sa invatam toata viata. Cum reusim performanta asta, nu stiu, e greu al naibii. Eu la 30 de ani am emigrat. Si a trebuit sa incep sa invat totul ca si cind am fost nascut din nou, doar ca in alt loc, cu alte legi, si reguli. Mintea o simteam rigidizata, dar asta era mai mult ca ma lenevisem, si uitasem cum e sa inveti din nou. Procesul la inceput e extrem de greu, ca masinaria e neunsa, ruginita, ne-lubrefiata, etc. Faci exercitii mici si dese, si mintea isi revine, ba poate sa o ia pe drumuri nebanuite. Pentru ca avem resurse mentale uriase. Toti, nu doar unii; dar nu le folosim. De asta e lumea in anul 2020 cind putea sa fie in 100000, daca nu s-ar fi pus contra niste cretini cu idei putine si fixe. Asta e. Asa. Si noi, cum spuneam, invatam. Cum invatam? Pai cum altfel decit acumulind metodic informatii diferite, pe care le legam logic de celelalte stiute deja.Cum gasim informatiile? Cautindu-le. Asa ca din joaca, cum fac copiii. Ne jucam cu ideile ca-copiii cu jucariile (ca si ei nu vad jucaria asa cum e, ci asa cum si-o imagineaza el, sau ea). Asa, si invatind, invatam sa invatam, sa ne auto-formam adica. Continuu. Ca toate imprejur se schimba foarte repede de cind cu technologiile astea.. Ma uit la cite s-au realizat in timp istoriceste extrem de scurt, si ma mir de viteza cu care se misca lucrurile. Poate ca prindem in cursul vietii prima calatorie cu echipaj uman pe planeta Marte. Ar fi incredibil. Dar fezabil. Am mai prins noi si caderea comunismului in care nu credea nimeni; si uite ca s-a intimplat. Multe chestii. E bine, ca multi au creierele in trecut, si ies din competitie (desi sint multi tineri cu creiere proaspete, si ei pot fi o concurentza dura, doar ca marea majoritate e posibil sa fie loviti de apatie, de lipsa motivatiei sa mai studieze/aprofundeze un domeniu). Sa vedem ce se mai intimpla, ca lumea acuma e la ceas de cum-pana (pe arhaiceste zis), si tre'ca sa treaca perioada asta ca sa vedem cum ne revenim (ca societate). Totul e sa fim relativ indiferentzi la idiotii panicarzi, si la presupusele conspiratzii, sau informatzii cu rol blocant pentru minte. Deci na, deci dacit ura si la gara!

Thursday, August 20, 2020

Cine ce sintem



E complicate toaaaaaaate cite e, si nu e descomplicabile, adica ramine asa, ca un exponat de muzeu pe care nu-l poti desface in bucati ca sa vezi cum e alcatuit. Tre'sa lucrezi mult cu imaginatia, intuitia, analiza, sinteza, etc, ca un detectiv super-hiper-genial si un arheolog ultra-super-genial ca sa refaci totul din ce apare pe deasupra. Si e greu, ca, na. Nu stiam despre ce sa scriu, ca uneori vreau sa scriu si ma lasa inspi-ratzia, asa ca las si io ideile in asteptare, sa astepte trenul de Paris via Ga-latzi care sa le duca spre un post bine argumentat si inche-gat, si solid ca o gaura neagra, ca gaura e un solid ultra-dens, nu e vreo gaura cum ii suge-reaza numele (unii m-ar putea contrazice zicind ca la cit de densa e materia din gaura neagra ea nu e solida in acceptiunea classica ci poate fi un fluid ultra-dens, e posibil, n-am shtudiat, doar am mai citit pe wiki de cur-io-zitate). Asa, si cum stateam io asa intre niste imagini dubioase din capul meu construite de realitatile de afara, mi se ingige o idee in minte: sintem ce gindim. Aha, zic, merge, ca e generala si adevarata. Chestia e ca nu-i elaborata suficient, ca e adevarata partial. Pentru ca nu sintem doar ce gindim. Gindirea abstracta e adevarat ca e de baza in ce sintem, dar mai sint altele multele care trebuie adaugate ca sa iasa adevarul cit mai complet posibil. Nutritionistii spun ca sintem ce mincam. Suna cam ciudat, adica in interpretarea mea io zic ca, na, daca mincam varza sintem varza? Sau daca mincam rahat sintem rahat (ca unii maninca mult rahat)? Pai asa am putea face niste scenarii de la cele mai optimiste la cele mai de groaza cu variantele a ce e posibil sa mincam. In fine e totusi pueril, nu ne coborim la mizerii ca alte creaturi. Bun, si mai ce mai sintem? (Daca e sa continuam sirul intrebarilor si al cautarilor). Sintem ce simtim, nu? Ca de cind sintem mici ce iubim ne determina alegerile majore (influentati si de mediu, de educatie, de unele excitatii/inhibitii, etc). Sintem si ce urim, ca ne ferim ce nu ne place, sau ne provoaca dureri. Si sintem si ce ne e indiferent, ca ignoram anumite chestii care nu ne spun nimic (cum am facut-o toti tot timpul, inclusiv cu oameni care ni se par incolori-inodori-insipizi). Si mai sintem ce ne da mediul, adica sintem acei care traiesc experientele venite din afara, ca ne plac, sau nu, asta e, le traim. Si mai sintem sa zicem ce imbracam. Desi aici e cu dubiu, ca putem sa spunem ca bai, nu ma intereseaza cum arata hainele din moment ce sint comode. Pe mine nu ma pasioneaza tinuta, ca nu ma duc in zone sociale ultra-ipocrite unde na, tinuta trebuie obligatorie. Plus ca nu-mi place sa ma remarc prin haine. Nu ca n-as putea sa imi aleg ceva ultra-artistic, sau colorat interesant. Doar ca asta ar atage atentia idiotilor, si eu fix de asta ma feresc, ca na. Si asa am putea continua cu ce sintem, la infinit, ca avem infinitul in noi. Sigur, unele "chestii" contribuie mai mult la ce sintem, altele mai putin, dar toate au influenta lor. Sigur, dupa ce ne gindim un pic am putea sa ne intrebam rostul la toate, de ce cautam sa aflam ce sintem, si nu cine sintem, de fapt. Probabil ca cine sintem e suma a tot ce sintem. Sau poate mai putin, sau mai mult. E complicat, dar sintem intrebatori din fire, si de asta cautam sa aflam si raspunsuri, posibile, ca sa ne intelegem pe noi insine, si sa ne echilibram fiinta. Si sa admitem ca avem in noi si bune si rele, doar ca-cautam sa le mini-mizam pe cele rele. Si sa maxi-mizam pe cele bune. Desi e relativ totul, ca ce e bun pentru unul poate fi rau pentru altul. Ca asa-s oamenii, toti, unul nu scapa de asa ceva. Totul e sa fim impacati cu noi, si sa facem cit mai mult bine putem, ca altfel traim o viata anosta. E adevarat ca ne cam ferim de oameni ca multi au o mare capacitate de a face rau, dar asta e, mergem inainte. De preferat pe drumuri cit mai interesante.

Sunday, August 16, 2020

Un spatiu al unui timp



Sintem azi. Cei mai vii, cei mai puternici, cei mai adevarati. Sintem dintre cei ramasi. Care pot vedea, se pot misca, pot gindi, pot simti. Sintem toti un tot de atitudini si actiuni, un popor global format din multe particule indivizibile: indivizii. Noi-noi-noi cei care avem privilegiul sa fim. Acum, si aici. Restul e dintr-un trecut 99% uitat, sau pe cale de. E un nimic inapoi, un stralucitor de real acum, si un obscur inainte. Da. Totul e fara nimic, si cu tot, intr-un amestec fara sens. Asta daca e sa analizam lucid. E, totusi, mai mult nimic decit tot, si nimicul cistiga teren continuu. O sa ajunga totul un mare nimic, si noi parte din el. Ca sintem atit de mici ca frizam limitele. Toti. Un mic-mare nimic, si o mare tristetze, ca adusa de o si mai mare absurditate. Noi-noi-noi. Noi singurii purtatori de atitea universuri pe umeri sintem atiiiiit de insignifiantzi. Pare ilogic, nu? Pai, de ce ar fi logic? E vreo ratiune superioara care sa justifice? Ca noi am fost dintotdeauna parte dintr-un intreg care a mers inainte ca o masina sociala inertziala. Si ne-am acceptat rolul. Nu ca am fi avut de ales, dar asa a fost. Si eu, si tu sintem aici ca modele de a fi. Si ca sa ne traim trairile datee de noi insine. Fara sa conteze un trecut plin de abisuri de toate felurile. Sau un viitor plin cu miliarde de promisiuni, in care sint alte abisuri de toate felurile. Pe care, sincer acuma, nu da doi bani nimeni. Ca toti au realizat ca prezentul e mai important. Si toti au vazut ca previziunile au fost apa de ploaie. Nu a anticipat nimeni nimic din ce e. Si clar n-o sa anticipeze nimeni ce va veni. Ca asa e, complicatziunile pot duce spre orice varianta de scenariu.  Asa, ca sa fie. Ca sa. Ca noi oricum traim ce traim, si ne pasa de pula proprie (scuzati) mai mult decit de altele. Nu e de blamat, desi, na, cind scrii chestii spre mai multi posibili cititori te gindesti ca printre ei mai sint personaje (create virtual evident) care ar putea sa te agreseze in multe feluri. Totul e sa te concentrezi pe domeniul tau, sa dezvolti ideile tale, si sa lasi pe restul sa se manifeste, asa ca intr-o lume libera. Ca sintem toti liberi, dupa atita sclavagism si ipocrizie de corectitudine politica. Ca nimic nu a fost corect chiar din start. Unii au plecat la drum cu nenumarate avantaje. Acum e la fel, o lupta care pe care cu ce avem fiecare disponibil. Nu e ca traim intr-o altfel de societate brusc, si toti ar trebui sa fim inteligentzi doar, ca sa reusim. Pentru ca, na, facem diferentza intre promisiuni si adevarurile adevarate. Da e posibil ca lumea asta sa devina alta cit de curind, si sa fim rasplatitzi pentru ce valori avem. Teoretic, desigur. Da, bun, o sa imi continui visurile care sa ma duca spre o lume ideala, in care idiotii si idioteniile lor sint istorie. Stiu ca o sa dureze suficient de mult cit sa nu mai apuc. Asta e. Ma simt relativ stabil intre iluziile mele. Nu invidiez, si nu ma las manipulat de alte iluzii ale altora, ca stiu ca e inutil. Ca totul e despre fiecare in parte, si asa cum fiecare isi traieste ce isi traieste, asa fac si eu. Ca nu-s mai important prin ce sint, pentru ca e o limita a desfasurarii personalitatilor. Fiecare e abil sa devina ce crede ca poate deveni. A, ca viata va dovedi care si cum, asta e pentru un fel de viitor imaginat. Acum e o batalie continua. Una inceputa cu mult timp inainte. Ce e e ce a devenit, dupa atitea. Oricum traim intre propriile spatzii si timpuri. Nu e ca am fi avut altceva, sau ca am fi avut promisiuni de altceva. E locul si timpul vietii proprii..Si toate cite vor veni sa ne intimpine le vom zimbi si le vom spune cite va fi sa le spunem.