Wednesday, December 12, 2018

Impact



Spatiul nostru fizic are 3 dimensiuni: x, y, z. Asa il percepem, si asa il consideram, pentru ca asa ne spune realitatea reala din care si noi sintem parte. Un spatiu cu 2 dimensiuni e planul: x, y. Sagan facea o simulare a vietii unor fiintze care traiesc in plan, pentru ele nu exista z, si atunci, un extraterestru care vine din 3 dimensiuni nu poate comunica cu cei din 2, pentru ca cei din 2 vad doar sectiuni din nava celui din 3, sectiuni ale navei continute in plan. Daca le-ar vorbi, cei din 2 ar auzi, dar nu vor sti niciodata de unde vin sunetele. Facind o analogie, asa si noi cei din 3 dimensiuni, poate vom auzi ce ne spun niste vizitatori din 4 dimensiuni, dar nu vom vedea decit o sectiune a navei lor, o parte mica, si, poate nereprezentativa. Asta se intimpla si cu perceptia unor lucruri inalte, din spirit (cu, sau fara legatura cu religia); vedem doar ce intelegem. Deci spatiul nostru cel 3D e asa, ca in el traim, dar exista spatii cu mai multe dimensiuni, modelate matematic. Cite dimensiuni? Greu de spus. Exista o limita a numarului de dimensiuni ale spatiilor? La fel de greu de spus. Dar timpul, acel concurent major al spatiului sa aiba doar 1 dimensiune, sa fie doar o axa? Nu ar fi mai natural, ca, urmind legea simetriei, sa aiba fix acelasi numar de dimensiuni ca spatiul? Sau mai multe? Aici incepem sa imaginam, si sa construim variante de lumi, dar adevarul poate fi mult mai complicat pentru nivelul nostru de intelegere. Poate timpul are mai multe dimensiuni ca spatiul. Sau nu. In fine. Ma gindesc uneori daca nu cumva spatiul si timpul sint nu asociate ca in stiinta, ci inamice. Si se bat, ca sa isi cucereasca fiecare cit mai mult teritoriu. Se ciocnesc tot timpul, si, din impacturile lor rezulta lumea asta in care traim. Sau poate asta e doar o reprezentare a noastra, cei obisnuiti sa se lupte, ca sa supravietuiasca. Lupta care are ca simbol impactul. In fine, e mult de spus, pentru ca impactul e peste tot, fie ca ne place, sau nu. Pina si intilnirea vietii tale, omul cu care ai vrea sa traiesti alaturi, e tot un impact. Totul e, ca, vorba filosofului Rocky Balboa, sa te poti ridica de jos de fiecare data cind viata ti-o trage. Asta tine de tine, si de cum iti manageriezi energiile.

Tuesday, December 11, 2018

Visele visurilor



Visele s-au transformat in visuri..Pentru ca visele au plecat de unde erau, si au lasat un gol, ca sa se transforme in visuri, ca asta era visul lor.Si le-au scos pe visuri afara, si s-au instalat ele, asa, pur si simplu. Si fara rusine, sau vreun alt sentiment de vina. Iar visurile s-au retras, si au tot cautat un alt loc, siiii, ce sa crezi, au gasit locul gol de unde plecasera visele, si, pac, s-au fixat in locul ala, care parea la inceput cam larg, ca apoi sa devina prea strimt. Dar, daaaar, ce sa vezi dom'le, ete ca a functionat. Si asa visele si visurile si-au schimbat locul. Asta poate sa para ciudat, cumva, ca asa chestie sa se intimple. Ca nu s-a mai vazut, pina acuma. Cum adica visurile sa ia locul viselor, da' ce e aici tzara vraiste, si fiecare sa schimbe ierarhiile dupa cum i se scoala? In fine, hai sa zicem, ca na, ce mi-e vise, ce mi-e visuri, diferentze mici, ca doar e cu libertate, si na, fiecare e liber sa aleaga intre vise, visuri. Cica, mai demult, a fost un razboi intre vise, si visuri, ca visele vroiau sa ia locul visurilor. Sau invers, nu mai stiu, ma rog, unii vroiau sa fie in locul altora. Si s-a pornit virtejul. Dar n-a fost un razboi in sensul classic, ca nu se luau la ciomege, ca chiorii; era un fel de competitie, in care cistiga ala de zbura mai sus. Fiecare echipa si-a construit niste aparate ultra-super-performante, si si-au dat drumul. Acuma nu mai stiu cine a cistigat, dar cineva sigur a luat premiul, si s-a dat mare. Si de atunci au dominat visele, clar. Sau visurile, ca, iar nu-mi aduc aminte, dar a fost ceva de am sarbatorit 3 zile si 3 nopti, cu mese festive, spectacole de elita, cu o muzica de s-a auzit si prin alte galaxii, ca nu te joci, era un super-eveniment. Dupa ce s-a terminat paranghelia s-au adunat mesenii de sub mese, si s-au dus sa se mai imbete si acasa, ca mai ramasese bautura cacalau. Au venit sa faca curatenie, si sa adune ce mai ramasese destul de multa lume, care nu incapuse de la inceput. A urmat o a doua petrecere, va dati seama, cu aceiasi cintareti, care se imbatasera si ei, si erau tot acolo..Asta era petrecerea plebeilor, mama ce dansuri, ce stripteuze, ce femei, ce curbe care se unduiau ca vintul, si ca valurile marii, cind era furtuna de gradul maxim, oooo..Eu am ramas sa le vad pe toate, si sa ma mai gindesc la oameni, si timp, si la ce ne va aduce viata..Dar ma gindesc mai mult la ce inseamna visurile, sau visele. E vreo diferentza intre ele? Ca cica ar fi, hmmm, trebuie sa fac o analiza mai atenta..

Armonii cristalizate



Timpul s-a oprit, si spatiul a inghetzat. Albul a explodat, si luminile au orbit ochii tuturor speciilor. O lume oarba a devenit eterna. La sfirsitul eternitatii au aparut puncte colorate, care au crescut, si s-au intunecat. Spatiul a incept sa se dezghetze, lasind sferele de timp ramase sa se miste prin el. Sferele au explodat pe rind, construind lumi care s-au extins, si au inceput sa pulseze. Apoi lumile si-au intilnit marginile, si, cind toate s-au conectat, mecanismele au inceput iar sa functioneze. Timpul si-a revenit, si a inceput sa alerge cu viteza lui de la inceput. Universul si-a reluat miscarile de unde le lasase. Ochii au inceput iar sa vada.
Mai visez uneori ca timpul e sferic, sau e format din sfere care se ciocnesc unele de altele ca moleculele unei substantze misterioase. Timpul are si el mai multe dimensiuni, asa ca spatiul. Sau poate ca el insusi. Asta e greu de demonstrat, cel putin cu ce avem acuma.
Ieri m-am plimbat singur prin labirintul de culoare ale navei. Am cautat un alt traseu spre camera de vise. Nu ma mai tenta sa intru iar in lumile lor artificiale, pentru ca eram prea obisnuit cu ele, si-mi lasau un gust de plastic in gura, si o stare de confuzie melancolica. As fi vrut altceva, dar computerul nu avea destula imaginatie, si nici eu nu-l puteam ajuta. Am intirziat intilnirea cit am putut. As fi vrut sa discut cu cineva, sa ma conectez cu o minte reala. Sufletele s-au ratacit, parca, si ele, pe culoare. In fine. Poate ar fi trebuit sa beau ceva, inainte de visul asta, sa vad cum reactionez cind intru iar in lumile acelea cu multe detalii, ale trecutului. Poate blocam masina, hahaha, ii sareau sigurantele cu siguranta. Numai sa nu ma fi pus sa-l platesc de nou, ca nu as fi avut cum, era prea scump. Acuma sint ok. Am ajuns. Mi-am conectat toti senzorii, si m-am lasat dus iar in povestea lui. Sint iar in bus, iar e noapte, si vad dincolo de geamul putin murdar, ca ninge, si orasul e impodobit, cu multe lumini colorate care danseaza. Hm, e de sezon. Eu nu-s de sezon, as fi vrut sa nu-mi mai aduca aminte de zapada, si frig. E frumos. E vreme de povestile cu Craciunul, de mincat pina te ia cu salvarea, de baut pina cazi sub masa, si de admirat linistile care vin calare pe fulgii cei usori, si asa de efemeri. De fapt e mai bine asa, pentru ca pot sa vad cum e lumea mai vesela, si mai optimista, si cum isi imagineaza ca arata fericirea. Ma rog, o felie de fericire, dar pe care toti o savureaza cu disperare. Se aud melodii armonioase si calde. In curind vor adormi toti. Cine stie ce vor visa. Poate-si vor inchipui ca doar ei sint suficient de buni, cit sa poata schimba lumea asta. Sau, poate, toate lumile. Ca sint multe nedescoperite, inca.

Thursday, December 6, 2018

Nou construibil



Ai curaj, sau ti-e frica. Viata nu e un drum plat, pe un plan care are (din pacate pentru el), doar doua dimensiuni, ci are si inaltimi mici, medii, sau chiar inalte, urcate asa de sus, ca abia poti vedea pamintul, sau adincimi mici, medii, sau atit de mari ca abia vezi capatul..Si viata mai are si ocolisuri de toate felurile, intoarceri, rasuciri, etc. Asa e viata, si noi sintem asa, pentru ca am trait viata asta asa cum am trait-o. Daca ne-am fi nascut in alta coordonata spatiu-timp, am fi fost altii, poate complet diferiti de cei de acum, pentru ca am fi avut alte experiente, poate complet diferite; eu poate as fi cautat alte adevaruri, plecind de la literatura, sa zicem, sau de la o alta stiinta, care, poate mi-ar fi placut mai mult, pentru ca mi-ar fi placut mai mult de profesoara care mi-a predat-o. Sau poate nu mi-ar fi placut nimic, si as fi lasat viata sa curga intr-o dulce si sublima mediocritate. Orice ar fi fost posibil. Eu si acel om am fi fost straini, si nu ne-am fi recunoscut, daca ne-am fi intilnit. Sau, cine stie, poate ne-am fi imprietenit, daca n-am fi fost un pic arogantzi si prea naivi, sau interiorizati. Cred ca, in orice varianta as fi fost, pina la urma tot m-as fi intrebat lucruri, adica aceleasi lucruri, viata m-ar fi adus poate pe acelasi drum, spre cam aceleasi cautari de raspunsuri la aceleasi intrebari. De fapt, de ce ma intreb, oare, cum ar fi fost, daca ar fi fost altfel? Ca nu ma ajuta in vreun fel, doar mai adauga o alta intrebare fara raspuns, la mormanul adunat pina acum. Mda, probabil ca-s la vreo rascruce de drumuri, si, inainte sa-mi iau curajul sa continui, mai stau un timp sa ma pregatesc psihic, sa ma adun, sa termin unele cicluri de ginduri, si sa inchei glorios cu trecutul. Regrete n-am, tristeti nu, fericiri nici chiar, adica sint impacat. De fapt am de toate, dar vreau sa le las asa, sa se stinga singure, pentru ca asta-i ritualul pentru un nou inceput. Inchizi usa, si sari pe fereastra, sa nu te zareasca nimeni, si o iei la fuga. PEntru ca atunci cind fugi ai nevoie de toata atentia concentrata inainte, nu mai ai timp de altceva. E ca atunci cind incepi un nou proiect, te focusezi strict pe ce date ai, si ce trebuie sa faci, pui ideile in miscare, fara sa te mai gindesti la ce proiecte ai avut, pentru ca ai acum e ceeeeel mai interesant dintre toate, pentru ca e acum. Cuvintele sint ca sa acopere trairile, dar sint cam mici, totusi, pentru ca un nou inceput, ca acolo esti doar tu fata in fata cu miliarde de lumi necunoscute, singur, cu fricile tale, si cu puterea ta de a ti le depasi. Ca sa-ti dai curaj te gindesti ca lumile alea pot fi prietenoase, si te asteapta sa le descoperi, chiar daca la inceput par inchise, si ostile. Sau poate doar oamenii sint asa, rai si anti-nou. In fine, mergem inainte, si vedem cum ne conduce viata, pe ce drumuri. Le acceptam care cum vin, si ne gindim ca ce ni se intimpla este exact ce ne trebuie, ca sa atingem una din fericirile dorite. Una, sau mai multe, dintre cele mici-mijlocii-mari, care sint proprii momentului asta in care ne pozitionam fiintza. Hai sa ne uram success, si tout pour le mieux, dans le meilleur des mondes possibles (cre'ca am scris corect, nu mai corectez daca nu, las sa fie o greseala autentica, ha).

Saturday, December 1, 2018

Cautari



Sint inimi care alearga dupa tine, cum sint si inimi dupa care alergi. Sint suflete care se cauta, si suflete care cauta sa se gaseasca. Sint toate, imprejur. Sint atitea suflete care se cauta pe sine, sau pe tine, si cauta sa se regaseasca in tine, asa cum si tu cauti sa te regasesti in ele. In bilciul asta care nu se mai termina, si in care mai apar furtuni de lumi de cautari, si regasiri. Uneori e bine sa te lasi condus, sa te identifici cu tot, sa alergi pentru o cauza, asa cum e bine sa te indepartezi, ca sa vezi mai limpede, totul. Nimic nu e determinat, totul e la o lungime de brat a alegerii, ca sa apuci, si sa incepi sa devii un  altcineva, pe locurile in care ai atitea alegeri dintre toate posibilitatile. Pentru ca lumea e tot, si tu esti un punct al tuturor originilor.
M-am plimbat ieri pe aleile parcurilor din nava. Am vazut un peisaj care imi amintea de atit de multe. Am vazut-o pe Tiana, pe o banca. M-am asezat linga ea, si am intrebat-o ce a mai facut. Nu mi-a raspuns, pentru ca ne certasem urit la ultima intilnire. A fost ok, pentru ca ma asteptam. Ii stiam toate nefericirile. Si, oricum eram straini, pentru ca, fiecare avusese altfel de experientze de viatza..Ea cautase altceva, eu altceva, si eram atit de diferitzi.

No rules



A la guerre, comme a la guerre, et a l'amour comme a l'amour; l'un peut changer l'autre. Adica amorul si razboiul sint inter-schimbabile. Bine, e o egzajerare, ca doar citeva aseman ari nu le fac identice. Din razboi poti sa iesi ranit, infirm, sau anihilat complet, pe cind din amor iesi ranit sufleteste in cel mai rau caz. Si razboiul, s amorul n-au reguli, se fac pe moment, si se continua din aproape in aproape. Pas grand chose. Nimic egzajerat, cum ziceam, amorul e la noroc, tragi un bilet si vezi cit ai cistigat. Sau daca banii investiti i-ai pierdut. Iti pare rau, evident, dar era un risc de la inceput. Chiar daca ti-ai pus sperante ca poti cistiga marele pot. Asta e rar. Cistiga doar norocosii. Ceilalti ramin cu speranta, ca odata, cine stie, or sa-si schimbe in bine, brusc, destinul..Acuma sansele de cistig cresc, daca cumperi multe bilete, bine cresc de la zero la zero virgula zero zero zero zero zero ceva, poate, daca nu mai putin de atita. Si asa, ca in amor, e si cu oamenii, sint sanse mici sa te intelegi cu cineva, pentru ca tu ai atitea chestii specifice, ca si el/ea. E bine cind exista, totusi un minim de acceptare reciproca, o gentilete a comunicarii, chiar daca, de la un nivel, incolo gindim diferit. Bine, depinde cum vede fiecare lucrurile; eu la preferinte individuale sint tolerant (daca nu se exagereaza), pentru ca fiecare le stie pe ale lui. Dar cind e cu ideile, aici sint ultra-suparat cind vad idei gresite. Nu de alea interpretabile zic, ca acolo poti sa te duci pe o ramura a unui adevar, ci pe cele gresite din start. Si e plin de asa lume. Astia ma scot din minti. Prefer lipsa unor idei, decit idei gresite, pentru ca unde e lipsa e posibil sa apara ideea buna, incet-incet, pentru ca omul invata cit traieste. Si cel mai sinistru e sa dai de idioti care sint fixati pe ideile gresite, sau care incearca sa ti le bage in cap cu forta, cum o fac unii parintzi; chestia asta e criminala, ca poate face din copil un handicapat. Mda, pacat ca nu se cere sa dai un examen inainte sa devii parinte, asa cum dai pentru carnetul de conducere, sau pentru o diploma. Ca sa ajung inginer am dat in fiecare an 7 examene mari, nu stiu cite colocvii, proiecte, a trebuit sa invat sa-mi iasa pe nas, pentru ca toate erau super-grele, si nu trecea nimeni pe shpaga, ca azi, sa fim seriosi. Toti profii mei erau sefi de catedre, la Nave. Si asta ca sa nu mai povestesc cit a trebuit sa invat in liceu, ca am vrut mate-fizica. Nu-mi pare rau de ce aforturi am depus in viata asta, pentru ca dupa ce m-am emigrat am luat-o cu invatatul de la capat. Ce e sinistru e ca, in democratia asta libertina, tu, esti respectat fix cit unul care nu s-a dus deloc la scoala, si care iti rinjeste in gingie. Nu-mi trebuie statui, evident, dar nici asa. De fapt lumea e salbatica, si se presupune ca-cunoasterea iti deschide niste drumuri speciale, iar tu tre'sa te lupti, ca sa-ti gasesti mediul tau, ca e evident ca nu te pui cu abrutizatzii..De aia m-am izolat de toti. E nasol singur. Tre'sa ma socializez iar, bai si urasc conflictele, dar na, cum ziceam la inceput: a la guerre comme a la guerre.

Wednesday, November 28, 2018

Drumul catre sensuri


Am fost cel mai singur om din lume. Acuma nu mai stiu daca mai sint, pentru ca sint multi care au cauze mult mai inalte, sau mai profunde. Si na, am fost cel mai singur om dupa reperele mele, pentru ca am avut viata mea, printre unii oameni care m-au facut sa ma simt asa. Poate ca daca as fi avut alt mediu ar fi fost altfel, si n-as mai fi avut motive..Oricum nu-mi pare rau, pentru ca mi-am aranjat trairile sa fie cit mai profunde, oricare ar fi fost. E un talent sa iti construiesti micile tale fericiri din bucatile pe care le ai disponibile. Bine, acuma nu e o retzeta universala, ca fiecare le stie pe ale lui, dar pleci de la ce gasesti prin memorie, sau prin imprejurimi. O mica prima fericire o ai cind evaluezi ingredientele (ca puteai sa nu le ai), una, doua, trei. Apoi te gindesti cum sa le asociezi, ca sa se potriveasca intre ele, si sa construiasca o mica poveste. Aici fantezia si imaginatzia sint decisive. Construiesti matematic un graf, care sa treaca prin repere, un graf care poate sa nu respecte regulile strict matematice, pentru ca mai faci loop-uri unde consideri ca ajuta. Dupa ce l-ai facut, asa aproximativ, te lansezi cu sistemul tau de referintza, ca intr-o aventura, si lasi mintea libera sa alerge prin toate..Acuma, pe traseu poti sa mai schimbi traiectoria, ca sa fie toate mai pe starea ta. La intersectii poti sa mergi inainte, sa faci stinga, sau dreapta, sa te intorci.. Esti liber. Asa ca in viata.
Parca mi-au lipsit lumile..A fost cam trist fara ele, sa stau asa, doar eu, cu mine, dar am facut o mica pauza pentru ca am avut multe de descoperit..Eu sint cu destinele, si asta am cautat, un timp, sa vad cum alti oameni isi construiesc destinele lor, cum isi fac viata, cum vad lumea..Toate depind de multi parametri, muuuult prea multi. Fiecare fac ce li se pare firesc, merg pe intuitie, cumva, cred, ca si mine, ca si eu merg pe ce simt ca e din mine. Na, e asa cum simti, tu ca e conform. Chiar daca altora le pare ciudat. E ca atunci cind gatesti o mincare din ingredientele care iti plac tie. Nu stii ce gust va avea, dar toate sint gustoase, si, vorba aia, daca pui bune, sigur iese ceva bun. Bine, drumul prin viata are regulile lui proprii, pentru ca intervine si lumea cu interferentzele ei, dar tu faci ce faci ca sa mai si corectezi cit se poate, ca sa te incadrezi in limitele fiintzei tale..Aaaaaa, e mai complicat totul decit pare. Totul e sa-ti pastrezi echilibrul tau, cel care te-a ajutat cind ai trecut prin vremuri foarte grele..Ieri m-am plimbat singur prin parcul celor singuri. Am privit chipuri, si mi-am revenit, pentru ca am revazut in toti acea dorinta de a deveni ei insisi..Am mai si conversat, m-am mai gindit la ale mele, si mi-a revenit dorul de viata, si de a intilni acel suflet cu care sa ma identific, cu care sa incerc sa comunic..E frumos..Dincolo de orice..Pentru ca in asta cred ca o sa-mi gasesc sensul..

Thursday, November 22, 2018

Loop mental



Melodia cinta in loop, continuu. Sunetele se repeta in succesiunile asteptate. Mijloc, sus, mijloc, jos, in sinusoide care se mai suprapun. Mintea iti iese inafara si danseaza pe marginile portativelor cu elipse negre, rotite, prinse de nuiele verticale, si orizontale. Toate par atit de predictibile. Ce monoton cald si autentic. Toate par sa se repete: viata, amintirile, visurile, ca prinse intr-o sfera a timpului. Ca si cind nu ar fi existat niciodata vreun inceput, sau sfirsit. Cel putin nu unul de care sa fi amintit cineva..Am alergat zilele astea pe facebook. Nu am cautat ceva special, am cautat doar sa vad oameni. Intr-un film, cineva privea o opera antica. S-a apropiat, a pus degetul pe un detaliu, si s-a intrebat: oare ce a gindit artistul cind l-a facut? Asta nu o va sti nimeni. Si s-a intristat. Ca si el, m-am uitat si eu pe paginile virtuale, ca fiind detalii din viata unor oameni, si m-am intrebat, tot ca el, oare ce a gindit omul acela cind a construit detaliul? Pe urma m-am gindit daca intrebarea a meritat. Pentru ca detaliul nu apartinea unei opere care ar fi putut sa navigheze prin timp. Era ceva prea efemer, prea volatil. Ca si omul. Ce facuse el acolo era o urma usor de sters. Ca titea urme pe care le-au lasat inainte, ceilalti..Poate nici nu merita sa ramina. Poate a insemnat mult mai mult pentru cineva, decit ar fi insemnat, vreodata, pentru ceilalti..Si, in final, n-a meritat. Poate ca timpul va reconsidera tot ce s-a construit, de la inceputuri. Poate se vor construi noi ierarhii. Sau poate nu.

Wednesday, November 21, 2018

Multi-dimensional



Secundele au sufletele colorate diferit. Si forme care din schimbatoare au devenit fixe, ca si cind ar sta zimbitoare, la fotografiat. Poti sa le vezi pe toate, aliniate, intr-un sir, care vine de departe, si care se duce in alta departe. Trebuie sa te feresti de sirul lor, pentru ca te poate incolaci, si, daca devii prizonierul secundelor poti sa-ti scurtezi viata cu acele secunde. Nu e ca si cum ai fi fost blocat, in timp. Si sirul lor se tot misca, aluneca pe linga tine, le simti cum te gidila, sau te zgirie, fiecare dupa cit e de fericita, sau de nebuna. Ori furioasa. Sint capricioase secundele, seamana cu unele femei. Nu cu toate, hahaha, pentru ca nu. Pur si simplu. Unele secunde sint albe. Atit de albe, ca te fac sa te uiti pe tine, pe mine, pe ceilalti. Sint hipnotice. Le vezi cum se apropie, si cum tot albul ala imens devine puncte mici-mici de culori diferite, care se maresc si ele, si devin culori cu forme si relief. Unele sint bombate, altele au colturi. Altele au goluri mai mari, sau mai mici, care se unesc intr-un gol frumos. Mare, si rotund, ca un inceput de tunel care te duce spre alte lumi. Sau nu. Pentru ca celalalt capat e o intrare in lumea din care ai plecat; daca mergi drept inainte, si nu privesti inapoi, sau in lateral. In lateral sint alte deschideri spre alte tunele, care, si ele au deschideri spre alte tunele. E un labirit albul colorat, din care iesi in lumi diferite. Sau nu. Poti sa iesi in orice lumi pe care ti le poti imagina, daca albul e suficient de prieten cu tine. Orice e posibil. Chiar si sa iesi in alte culori. Daca esti prieten cu alte culori, bineinteles. Pentru ca trebuie sa te accepte. Si doar daca esti sincer. Altfel te pot pacali, si te pot face sa tot ratacesti prin labirint pina incepi sa ai tot felul de viziuni, si sa te crezi esuat intr-un fel de vis absurd. Asa se joaca cu tine. Culorile. Poti si tu sa te joci cu ele. Trebuie sa fii atent la nuantze. Pentru ca, daca se plictisesc de jocul tau, te scot din labirint. Asa, pur si simplu. Sec, si fara sa te intrebe. Si te trezesti iar afara, singur, si dezolat. Ca inainte. Bine, au si rabdare uneori, si te mai pastreaza. Ca sa ai timp sa demonstrezi ce nu pare ca ai, de la inceput. E doar un joc. Sau mai multe. Impreuna. Dupa ce se incheie jocul, culorile devin pete, apoi puncte, apoi alb, apoi o secunda. Alba. Care se retrage inapoi, in sirul celorlalte secunde. Secundele albe, si negre au alt rang. Sint altfel. Mai elaborate. Nobile. Aristocrate. Aliniate in sir. Respecta regula. Altfel n-ar mai fi secunde. Sirul secundelor e infinit. Si infinitul are libertatea lui proprie de decizie. Dintr-un infinit poti sa mai faci un infinit. Apoi altul, si altul. Un infinit de infinituri de siruri de secunde. Si pot lua forme infinite. Siruri intretzesute fac plane, plane intretzesute fac spatiul cu 3 dimensiuni. Iar spatziile 3d intretzesute fac, mmm, fac ceva care e ca un spatziu cu mai multe dimensiuni. Sau nu. Sau da? Aici e greu de explicat. Unii zic ca daca doar adaugi cite o dimensiune, pe rind, calm, elegant, obtii spatiul cu dimensiunile pe care le vrei. Pentru ca, daca te grabesti risti sa-ti cada dimensiunile in cap, gramada. E o structura fragila, cit esti cu ea in constructie. Mai ales in 3 dimensiuni. De la 4 incolo lucrurile sint mai stabile. Stiu ca suna ciudat sa spui ca esti in 3d si construiesti o structura pentru 4d. Pentru ca ori esti in 3d, ori in 4d, de la bun inceput, nu poti sa sari intre spatii cu mai multe dimensiuni cum ai sari de pe o piatra de riu pe alta. Iar ce faci in 3d ramine fix in 3d. Doar daca o faci bine calculata poate sa arate, sa zicem, ca o proiectie a unei structuri 4d in 3d. O proiectie doar, ca sa ne facem o idee. Una. Restul e confuzant de complicat.

Sunday, November 18, 2018

Solutii onirice



Esti cine esti. Tu esti o fiinta care interactioneaza cu ceilalti, interactionezi cu tine, si te auto-construiesti, folosind datele dupa felul tau de a fi, adaptind tot la ce esti. La fel si destinul tau se auto-construieste, din mers, folosind intimplarile puse cap-la-cap, pe care le insira cronologic pe firul timpului. E simplu. Totul depinde de tine, esti dictatorul propriului eu, si care decide absolut ce fel sa fii, sau sa actionezi. Asta nestiind niciodata daca ce faci va evolua in bine, sau rau. Sau nu va evolua deloc, pentru ca regatul tau se opreste atunci cind vine cu hotarire liberul arbitru. O mare parte din tine o are imaginatia, pentru ca ea iti arata drumurile posibile. Asa cum o face, uneori, visul cel nocturn, cind creierul are libertate absoluta sa regizeze propriul film. Am avut unele vise ciudate, mai demult. Totul pornea de la intimplari trecute, pina la un punct, dupa care totul era schimbat, fata de cum fusese, ca si cum as fi vazut variante de viitor diferite, alternative la ce ar fi fost daca. Si asta s-a intimplat in fiecare noapte, cu alte, si alte intimplari stiute. Apoi s-a schimbat, am visat intimplari neintimplate, in toata evolutia lor. Ma gindeam ca poate sint lucruri din viitor, care vor putea fi, cindva, si ele asa ar trebui sa se intimple, asa ar fi firescul lor, sau, poate, varianta optima. Pentru ca toate erau variante ma bune, cel putin cele ce tineau de cum visasem partile din trecut. In fine, dupa un timp nu am mai visat nimic in afara de chestii absurde. Poate li se stricase "onirizatorul" alora care-mi indusesera visurile alea, hahaha. De fapt, mai stii, orice e posibil. Apoi am inceput iar sa visez chestii de trecut, tot asa, cu variantele schimbate, alternativ cu visuri noi, care pareau din viitor. Sau din viitorul altuia, sau altora. Sau din trecutul altuia, sau altora, cine stie..Ma mai gindeam daca nu cumva creierul meu isi dorea variantele acelea, si ar fi vrut atit de tare sa fie asa, ca le modifica, pur si simplu. Bine ca era doar atit, ca, parca nu as fi vrut sa visez prea multe din viitor, ca viata mea ar fi devenit plictisitoare. As fi uitat tot, daca nu mi s-ar fi intimplat sa intilnesc pe cineva, care sa-mi explice exact ce a fost. Pina sa povestesc asta imi iau o pauza, ca sa incerc sa inteleg ce, cum, de ce, de fapt.

Friday, November 16, 2018

Asemanari schimbatoare



Traim intr-o lume schimbatoare. Toate aluneca in toate directiile, ce e solid se topeste, sau se dizolva, si se scurge, sau, in cel mai fericit caz se desface in bucati mai mici. Nu mai exista repere, decit temporare. Oamenii se transforma, ideile se transforma, lumea isi reconstruieste structura din mecanisme mai mici, si mai sofisticate. Am crezut ca lumea e asta, la fel cu cealalta, pe care o stiam mai demult, dar s-a transformat in ani. Eu, la fel, m-am schimbat, sint mai dash-tept (glumesc), si mai calmo-rabdator (idem). Ca oamenii sint diferiti intre ei stiam, dar ca ei pot deveni atit de diferiti am invatat, in timp. Na, asta e lumea, nu tre' care sa judecam, ca nici noi nu vrem sa fim judecati; bine, citeva injuraturi merg zise, dar terapeutic doar, nu cu rautate gratuita, clar. Asa. Deci lumea e diferita; iar eu, ca fiinta am nevoie si de ceva cit de cit socializare. Cum naiba sa faci asta, ca iti trebuie chestii comune ca baza de comunicare, chestii care tin de fiecare in parte si sint, deci, proprii, si specifice. Ei, aici e chestia, ca eu sint asa cum sint pen'ca am invatat experimentind chestii intr-o altfel de lume, adica tot lume, dar care a fost inaintea asteia de acuma. Si mi-am insusit valorile-valori, care, ziceam, sa fie asa, pe cit posibil mai absolute, ca na, nu stii ce-ti rezerva viitorul. Bun, sa zicem ca pe alea le-am separat, aranjat in minte, si le am disponibile, ma ajuta oricind, etc. Chestia e ca lumea si-a modificat stilul. Adica, inainte erau mai multe idei in spatiul public. De fapt, inaintea inaintelui erau si mai multe idei, ca au fost perioade cind filosofii erau la moda, asa ca si muzica clasica. E adevarat ca nu aveau access la ea oamenii obisnuiti, ci doar unii, elita asa zisa. In timp, lucrurile s-au schimbat, adica s-au specializat si separat, oamenii la fel, ideile au trecut in alt cadru, in alta zona, iar spatiul general s-a mai simplificat. Am facut un mic experiment. Am pus pe facebook citeva melodii bune, care pentru mine, la vremea lor, au insemnat mult. Bine, atunci era alta lume, cum ziceam, ca toate erau stricte, si domina brutalitatea, ca era dictatura, na, si pentru mine lumea asta a "spatiului cintat" era o eliberare, intr-un fel, ca ascultam mult muzica din topul american dat la Europa libera, plus ce mai era valabil pe piata, grupurile in voga, iar selectiile le faceam dupa gustul meu, ca nu ascultam ciudatenii, sau bazaconii abracadabrante, pentru ca ieseau din zona realului, cea in care fusesem educat. In fine, cum ziceam, am pus melodiile pe facebook, si am primit raspunsuri mici-minore, lucru care mi s-a parut ciudat, la inceput. Apoi m-am gindit ca e normal, pentru ca melodiile alea sint moral depasite fata de muzica de azi, sint orchestralo-armonico-elaborato mai simple, chiar daca ideile muzicale erau mai interesante, clar. In fine, tine si de firea omului, daca e pe gustul lui, daca simturile i s-au modificat, perceptiile, asteptarile, etc. Plus ca eu am si nostalgii-melancolii legate de unele trecuturi, pentru ca na, am si schimbat o societate cu o alta destul de diferita fata de cea in care m-am format, cu alt stil, alte valori, etc, si, care, m-a transformat si pe mine, e adevarat. Bine, eu nu m-am blocat intr-un trecut care mi se parea, sau in care chiar eram, fericit, doar ca ma raportez la el, cam tot timpul. Fiecare le stie mai bine pe ale lui, si are propriul stil construit in timp, pentru ca a avut experiente de tot felul, si s-a adaptat la ele, la lume, la ceilalti, etc. Bun, de acuma incolo o sa mai las unele chestii din trecut sa se cam duca, desi parca le-as pastra, de amorul artei, asa ca sa imi aduca aminte de ceva frumos, de mai demult, pentru ca nu strica, mai ales cind vremurile sint ostile, sau oamenii rai, ca in ziua de azi se cam tot intimpla. Bine, acuma si noi tre'sa luptam cu tot felul de personaje bine ascunse dupa tot felul de masti, care s-au specializat in tot felul de combaturi. Dar, cum ziceam la inceput, lumea e schimbatoare. Ii semanan, clar, vorba poetului.

Saturday, November 10, 2018

Fantomele iubirilor



Sint parti ale fiintei pe care nu le va intelege nimeni, niciodata. Parti din mine vor ramine straine tuturor universurilor cunoscute. Parti din tine, parti din ceilalti, parti diferite intre ele se vor ascunde intotdeauna de oricine. Ce e in ele, asta nu stim, pentru ca nu avem access acolo. Am vrea sa stim uneori si de ce nu vrem sa le aflam, de ce le pastram secrete acele parti din noi. Sau poate le stim, si am vrea sa le uitam, pentru ca au in ele amintiri mai mult sau mai putin dureroase. Ele inca exista, desi par uitate. Ma gindeam ieri la iubirile trecute. Depasite, desuete, ca niste discuri de vinil prafuite, si zgiriate. Cit din iubirile trecute ni le amintim exact cum au fost, si de ce, oare? Poate e mai bine sa pastram partea lor frumoasa, si sa le lasam ingropate, desi ne-au afectat profund, si, uneori, fantoma uneia sau alteia ne mai apare prin ginduri. Pe mine inca ma irita ca toate au fost din cauza acelei parti din mine, sau din ea, care n-a fost inteleasa. De mine, de ea, de noi ca entitate. Uneori ma gindesc sa ma intorc in timp, si sa repar lucrurile. In timpul din imaginatia mea. Desi as fi constient ca asta nu ar afecta nicicum realitatea. Evident. Ar fi doar pentru mine, ca sa ma re-echilibrez. Bine, oricum, daca nu a fost, e pentru ca nu a fost sa fie. Pentru ca asa functioneaza lucrurile. Toate sint incercari, cautari, ca sa ne construim ceva. Si cum nu sintem experti in ce inseamna a construi teoretic o iubire cu o persoana data, cu atit mai putin stim cum sa o facem cu cineva real, pentru ca realitatea are foarte multe detalii care scapa modelarii stiintifico-simplificate. Experientele astea trecute ne invata, de fapt, cine sintem, si cum ii putem intelege pe ceilalti. Si asta ne mai ajuta. Dar ar trebui si ca norocul sa o faca, de multe ori.

Tuesday, November 6, 2018

Beta in lumea alpha



Realitatea ne arata tot timpul partzi din noi, partzi pe care le recunoastem, cumva. Regasim tot timpul ceva din noi, din ce simtim, ce gindim, ce sintem..Aceeasi umanitate comuna. De multe ori ma gindeam ca am sa ramin singur pentru restul vietii, pentru ca daca nu mi-am gasit pe cineva pina acum, cu atit mai greu imi va fi sa-mi gasesc de acum inainte, pentru ca acumulez altele, si altele, si devin mai diferit, si mai diferit, si, in acelasi timp, mai greu de acceptat. Fundamental sint idealist, si, invatind, am devenit ambitios, apoi perfectionist, dar asta s-a intimplat in timp, pentru ca am in mine o lene cosmica, recunosc, dar nu una a unui idiot care vrea sa licezeasca pina se descompune, ci una a meditativului, a celui care uita de toate celelalte, ca sa se concentreze mai bine pe lucrurile care au, cu adevarat, importantza. Toata personalitatea mea e construita, nu e una data, eu nu am avut talente remarcabile pe care sa le urmez, sau pote le-am avut, si nu am stiut de ele. Tot ce stiu e pentru ca am muncit enorm, am invatat mult, am vazut cum e de inselatoare lumea, si cit de mult cauta sa te faca sclavul ei, iar eu am decis sa fiu liber, si sa merg pe drumul meu, orice ar fi. De asta nu am acceptat decit ce am considerat a fi cu adevarat valoros, am selectat dupa ce am analizat mult, si apoi am decis..Si tot travaliul asta l-am facut dintotdeauna intr-un mediu extrem de ostil. Am vrut sa scriu in textul asta despre cum vad eu fiinta ideala, prin ce recunosc in realitate. M-am intrebat dintotdeauna cine sint, pentru ca nu am stiut. Si, pentru asta am cautat in ceilalti raspunsuri. I-am observat, i-am analizat, m-am gindit mult la toate. Vedeam in unii lucruri care imi placeau, sau care ma dezgustau, si puneam informatiile cap la cap, dupa ce separam toate, pe domenii. Si asa mi-am construit variante de valori, ierarhii, apoi sisteme intregi. Nu stiam daca ele chiar ma reprezinta, dar le simteam stabile, si adevarate. Mi se intimpla, cautind o partenera, sa ma las cucerit de anume caracteristici ale fiintzei, de un acel ceva care face fiintza unica, si originala. Dar acel ceva, de multe ori era doar o aparentza, pentru ca, dincolo de el nu prea mai era un altceva, acel altceva al profunzimii. Fiintza ei se rezuma doar la a-si perfectiona amanunte pe care sa le creada, dupa mintea ei, determinante. Ori asta devenea, dupa un timp, dezamagitor, chiar dureros. In fine, asa simteam doar eu, pentru ca vedeam cum pe un inceput triumfant, si plin de un urias entuziasm al luminilor e o fantoma de vorbe goale, si iluzii cu aparentze de adevar..Si atunci imi venea sa urlu. Uneori chiar o faceam, ca sa-mi descarc frustrarile. Asta nu ma ajuta mai mult decit ca sa ma eliberez de tot, si sa-mi restartez asteptarile, si sa reiau, cu acelasi initial entuziam noile cautari. Ce ma irita era ca, dupa toate, iar cautam acele atitudini de originalitate, si profunzime, acea discretie a trairilor, acel sublim al fiintzei constrinse, care are pulsiuni de traire eliberatoare. Pe ea o vedeam in tot felul de reactii ale celorlalti: un zimbet, o atitudine chic, o vorba spusa timid, sau pe shleau, o grimasa, un ton ridicat, etc. Stiu, greu de gasit fix acea fiintza care sa le aiba pe toate astea. Pentru ca si fizicul conta, deci, cu atit mai complicat. Desi, parca, daca ea ar fi fost cu adevarat inteligenta, s-ar fi incadrat perfect, cumva. Pentru ca eu, cam asta cautam. Dar, la cit de dificil sint, greu de certificat, ca na. In fine, dupa toate, nu cred ca sa fie de vina ceva, ca e cinism, idealism, naivitate, clasicism, romantism, modernism, sau altele. Nu e nimic, si nimeni, e doar fiintza asta care sintem, cu valorile, si defectele ei, fiintza asta care e o statuie vie, si care traieste intr-o lume disfunctionala..

Monday, November 5, 2018

Spatiul destin



Stii cum e sa fii privit insistent? Asa ma simt eu, acum. Ochii destinului ma fixeaza si ma obliga sa devin ce nu sint. Alerg printre obstacole, inebunit de viziunile lui, ca sa ma eliberez. Pentru ca nu vreau sa fiu programat, si intuibil. Vreau sa fiu asa cum sint. Destinul asta ma haituieste ca pe un patruped prost, si ma obliga sa alerg, pe cind eu pot sa zbor, uite, vezi, imi desfac aripile imaginare si zbor, fug mai repede ca tine, ma pot duce prin locuri de care tu n-ai auzit mai destinule, poti sa ma urmaresti cit vrei, ca eu tot ma eliberez.. Zbor sus de tot, sint liber de toate cite m-au legat, si tu nu poti sa ma urmaresti..Am visat mai demult ca sint o pasare, acuma sint un pilot experimentat care alearga mai repede ca imaginatia ta..Ne duelam in imaginatii, si tot eu am sa inving, pentru ca stii si tu ca am in spate atita experientza de zbor..Poate am putea sa ne calmam, si sa stam la o discutie, ca intre entitatzi, pentru ca am trecut si eu printre atitea lumi..Tu ai atu-urile tale, eu le am pe ale mele, si poate ca ne-am intelege fara sa apelam la misiuni secrete, sau lupte absurde.. Ar fi mai bine sa conversam civilizat, tu sa-mi spui cite ceva despre viitor, si lumile alternative, si eu sa-ti spun de ce pot sa devin..Nu vreau sa ma lupt cu tine, pentru ca stiu ca poti sa-mi impui dureri destule, asa cum si eu te pot pacali ca sa merg pe drumurile care-mi convin, pentru ca am, inca, liberul arbitru..Si mai pot sa-mi chem si alti prieteni care, si ei au liberul arbitru..Sigur, amindoi sintem suficient de singuri cit sa nu ne prea pese de celalalt..Tu esti o entitate fara corp, si eu sint un corp fara spatzii determinate..Sintem disfunctionali, si lumea e diferita pentru amindoi..Stiu ca imi poti fi prieten, sau dusman, oricind, dar eu nu vreau sa depind de tine..Avem acelasi spatziu, si putem incerca sa vorbim despre ce este, inca, lumea..

Posibilul din vis



Lumile se transforma. Toate curg, asa ca fluviul. Pina cind fluviul le dizolva, si ele se transforma in alte lumi noi, care incep sa curga si ele. Spatiile sint malurile care limiteaza fluviul timpului. Pe ele le modifica doar corpurile grele, care plutesc in imersiune, ca submarinele unor exploratori in cautare de alte lumi..
Ieri am fost intr-o expeditie pe Dune, planeta deshert, care avea spice, si viermi de nisip uriasi. Cica mai demult s-a scris o carte despre ea. Acum spice-ul disparuse, si viermii de nisip s-au retras inspre centrul planetei, dupa cum ne indicau seismografele. Ce lume tragica. Sa fi avut planeta pe ea atitea, ca acum sa para ca n-au existat niciodata. O lumea uscata, in care apa e extrem de rara. Ultima data pretul apei aici era de 10 ori greutatea ei in diamante naturale. Sau poate mai mult, cine stie. Bine, diamantele erau valoroase pe vremea lor. Am incercat sa aducem viermii de nisip la suprafata, am agitat mult nisipul, dar pare ca nu i-a interesat. Oare ce maninca, cum naiba supravietuiesc? Sau isi iau energia vitala altfel, din alte surse? In fine, treaba lor. Ma gindeam ce ar fi sa aducem pe planeta multa apa, si sa o facem oceanica. Facem si atmosfera, si dam drumul in apa la tot felul de forme de viata pe care sa ni le indice computerul, si le lasam in seama evolutiei, poate peste citeva miliarde de ani devine un rai lichid pe care s-ar putea construi orase plutitoare. Si apa ar fi o bariera peste care viermii sigur nu ar putea trece. Am trai intr-o perfecta armonie cu tot. In fine, poate ca ar fi posibile multe pe aici, dar acum doar prospectam. Acum ne intoarcem la nava, si ne mai gindim, si trimitem planurile la centru, poate decid ei ca e bine asa. Abia astept sa ma refac mental in visul meu cu orasul, ca acolo e mult calm, si previzibil..Ce frumos e echilibrul, ca acolo chiar te simti ca esti acasa.

Sunday, November 4, 2018

Toamna ramasa



Toamna ne trece, ne petrece spre alte anotimpuri, ca sa ne trecem prin timp, si sa devenim. Toamna e un  labirint sofisticat in care ne pierdem spatiile si timpul printre copaci, frunze, vint, si armate de ploi.Toamna e o cadere spre un abis care ne apare de nicaieri, ca sa plutim intre stari, si sa ne mai gindim la ea. Toamna e o nava spatiala care alearga printr-un spatziu asediat de vid, si care ne protejeaza de alte anotimpuri mai reci, si pline de cristale elaborate. Ieri am trecut pe strazile toamnei din orasul toamnei, in care parcul toamnei a ramas la fel. Pe bancile ramase erau oamenii care evadasera din celelalte anotimpuri. Ne-am intilnit ca sa ne mai spunem unii altora cuvinte care sa ne faca sa simtim cum toate se schimba.

Thursday, November 1, 2018

Nestiut din eternul eter


Linistea e un efect al evolutiei. E un rezultat a tot ce a fost atit de dinamic, si imprevizibil, inainte, pentru ca a aparut ca o pauza a mersurilor, in care toti ne-am asezat fiecare pe marginile propriilor lumi, ca sa mai contemplam viata..Si asa ne creem unele asteptari, cautind in trecut sperantze care sa ne aduca un trecut, in prezent. Ieri am avut ceva care sa ma determine, si azi am devenit un altul, care priveste altfel, la tot. Cineva pare ca ne mai priveste, de departe, si mai zimbeste la incercarile noastre naive de a mai da raspunsuri..
Nu mai stiu ce a ramas din  toamna asta, poate amintirile pe care le aducem in fata, ca sa ne faca sa ne simtim mai adevarati. Sintem la fel, asa cum tot fost, si stim ca reactiile noastre ne sint la fel de previzibile. Ne plimbam fara scop prin aceleasi spatii fara sens. Cine mai exista dincolo de toate? Si cine mai poate da o respiratzie de adevar in tot mozaicul asta de amintiri?
Nu imi amintesc nimic. E atit de stupid tot. Vietile celorlalti conspira si aspira la absurduri. Sint singurul ramas pe o planeta care zboara prin eter fara sa incerce sa isi aduca aminte de oamenii de pe ea. Plutim nestiut. Si ce va veni e la fel de nestiut. Pentru ca toate au devenit asa..

Wednesday, October 31, 2018

Saltul evolutiv al eului

Spatiile sint ca dinainte. Au ramas un timp in asteptare, apoi s-au inghesuit in ele insele, pina au devenit un punct. Totul a explodat ca in Big Bang, si spatiile au redevenit ce erau. Lumile le-au urmat, ca intr-o trecere de la ceva nestiut la altceva si mai nestiut. Toamna cea mai cosmica le-a acoperit cu frunze si vint plin de ploi tandre si linistite..E inca o felie de toamna ramasa, suficienta cita sa ne faca sa ne simtim ca lumea asta mai are ceva uimitor sa ne arate. Stiu ca inca mai am multe de invatat. Poate ca asta ma mai tine inca erect pe suprafatza asta cu gravitatie umana. Asta, si speranta asta infinita ca vor fi alte lumi care ma asteapta.
Totul e un altfel de nimic, unul transformat. E o extensie a unor sperantze care au deviat de la un drum conform. E ce e posibil. Ca aspiratie, viziune, dorintza, si scop al determinarilor noastre. Un tot care e o etapa a evolutiei, cu mult superioara nimicului. Sigur, un tot poate deveni oricind nimic, asa cum si nimicul poate deveni oricind tot, dar acum totul pluteste pe deasupra, si ne inconjoara cu sublima lui aparitzie. Ieri am fost singur, miine poate sint si mai singur, si poimiine poate sint mai mult, sau mai putin singur, pentru ca totul de acum se joaca cu mine, si cu ce sint, sau as putea deveni. Si totul e posibil oricind, asa cum si nimicul are aceeasi posibilitate. Iar noi raminem martori la jocul asta nestiut al lor.
Ieri m-am intilnit iar cu Tiana, si am decis sa facem un pact de ne-agresiune. Dar sa raminem intr-un contact prietenesc, pentru ca era mai practic asa. Dupa razboi vine o pace a negocierilor. A trecut vremea reprosurilor, si am decis ca e mai bine sa pastram o distantza a comunicarii. Mi-a povestit viata ei cu detalii, si eu am urmat sa o povestesc pe a mea, desi eram cam confuz. Ea a fost mult mai realista si mai ancorata in realitate, pe cind eu eram mai subiectiv. Poate asa sint femeile, sau poate asa e femeia din ea, nu stiu, dar m-a depasit. Sincer, habar n-aveam ce sa spun. Pe mine femeile m-au intimidat intotdeauna, pentru ca erau cu totul altfel. In fine, am reusit sa construiesc din cuvinte ce mi s-a intimplat. Mi-a placut ca m-a inteles, si m-a incurajat. Ne-am despartit in  termeni cordiali, si am plecat sa ma plimb singur, prin locurile astea de toamna. Am revazut toate amintirile, am facut pasi prin ploaie, si mi-am revenit. A fost invigorator tot. Lumile mi-au zimbit iar. Sint la fel de echilibrat ca inainte. Am injurat tot, pe toti si toate de care mi-am amintit, ca sa ma relaxez. Mi-au revenit toate simturile. Am respirat aerul purificat de ploaie, si am simtit cum lichidul ma inunda cu senzatii atit de noi, si neasteptate. Sint altul, mai bun ca cel de ieri. Si miine am  sa fiu mai bun decit tot ce mi s-a intimplat sa fiu, vreodata. Cu toate defectele mele, cele vizibile, si invizibile.

Tuesday, October 30, 2018

Lumile celorlalti

Lumile s-au transformat, au devenit mai simple, si mai triste, ca sa ne arate cita toamna ne e imprejur. Iar noi am mers in continuare pe drumul nostru, ca sa le aratam ca am reusit sa luam din toamna ce ne-a venit din partea optimista a fiintzei..Toamna a pasit pe frunze, asa cum noi am pasit pe amintiri. Sintem aceiasi, si la fel de calmi in a ne desfasura cu sinceritate ce simtim. Ieri am trecut prin lumi ca si cind am fi stiut ca sintem piloti experimentati, si cartografiem un teritoriu ultra-cunoscut. Spatiile s-au refacut, ca sa ne arate infiniturile in noile lor dimensiuni. Drumurile ni s-au intins inainte, la fel ca atunci cind stiam ca putem absolut orice..
M-am plimbat singur printre cladirile orasului, luminate de felinarele orasului. Am recunoscut totul, cu placere, si mi-am adus aminte de toate, asa cum erau atunci, cind eram mai tinar, si mai naiv..Toate experientele de dupa pare ca au adaugat trairi noi la ce a fost, si pare ca toate s-au mai transformat. Ma gindesc cu nostalgie la cine eram, si la ce fel vedeam lumea..Amintirile mele poate ca au un inteles doar pentru mine, pentru ca doar eu am simtit atit de profund locurile..Stiu ca, daca le-as descrie in termeni tragici as atrage atentia celorlalti, dar eu am trait atunci in felul meu, asa cum am simtit eu. Sigur, tragediile mele nu sint comparabile cu cele ale unor oameni pentru care totul era la un nivel de supravietuire efectiva, ca la mine nu era ca mor miine, si as fi cautat mijloace ca sa nu mor. Nu, la mine era totul de cum sa supravietuiesc psihic, intr-o lume absolut indiferenta, si cum sa continui sa mai cred ca mai pot face ceva ca sa merg inainte. Intr-o lume a ego-urilor dezlantzuite salbatic..Intr-o societate in care lupta care-pe-care a depasit orice nivel al fiintzelor..Si in care adevarurile sint ingropate sub un covor al unor aparentze care devin o parte a desfasurarii existentzelor calme si imperturbabile ale celorlaltzi..Pentru ca sint atitea, si atitea..Daca ma vezi e pentru ca am putut sa apar, dar cite din ce spun le poti auzi? Avem printre noi atitea urlete cit sa asurzeasca toate urechile lumilor..Sintem singuri in durerile noastre, si atit de singuri in sperantze..Tu cum te mai vezi in oglinzile societatilor? Iti mai aduci aminte de cine erai? Cit din tine a mai ramas sa povesteasca celorlalti unele vieti pe care le-ai trait? Cine mai poate sa incerce sa te inteleaga?

Toamna deliciilor

Toamna si-a adus inapoi decorurile, a refacut totul ca anul trecut, si a fost la fel de atenta la toate detaliile.. Chiar si detaliile detaliilor detaliilor sint mai bune, e suficient sa privim prin microscop la tot ce ne inconjoara. Eu asa am vazut, e adevarat ca n-am studiat si detaliile de nivel 4, pentru ca ajungeam la atomi, si acolo nu exista anotimpuri. E bine, dpdv artistic sintem in parametri, pentru ca toamna picteaza in 3D, cu talent toate imprejurimile. Ah ce bine e, ca e asa de mult bine adunat deodata, si pare ca legiuni de bine marsaluiesc cu hotarire sa faca praf tot raul asta care ne asediaza zilnic si silnic. E asa de mult binele asta ca ma face sa ma imbat de fericire. Hahaha, sper sa nu-si faca planuri raul, ca oricum a ramas din el o umbra. Parca si tristetzea e mai fericita, ca si-a schimbat hainele, si ne mingiie mai moale, si mai dulce, asa ca vinul care curge si ne duce mintea spre alte locuri. Toamna asta ne citeste gindurile, si vrea sa ne rasfetze cu ce ne doream. Ma gindesc la ce e acum prin pietele orasului. Nebunie de orice. Pe mine piata m-a fascinat intotdeauna, pentru ca acolo e un spectacol incredibil al naturii umane. Toti sint fericiti, si toti fac un joc al destinului pe care si l-au imaginat dinainte. Comerciantii vind, si cumparatorii se aprovizioneaza, negociind la singe pe sume de bani mai mari, sau mai mici. Iar dialogurile sint delicioase. Se arunca in joc pasiuni mari, si ginduri de imbogatire, si dupa fiecare tranzactie pare ca toti sint invingatori. Si totul in mediul asta plin de culori si arome care-ti provoaca instant o foame ancestrala. Na, asa e cu lumea, e fiecare pentru el, si totul evolueaza spre o stare de fapt a unei abundentze de trairi pe care fiecare si-o cauta, ca sa se desavirseasca in drumul asta al eului spre extaz. Pentru ca ce am vrut, ce am dorit pare sa se implineasca fix acum. Si noi, cei impliniti ne continuam drumul propriu al victoriilor printr-o lume care inca mai cauta sa ne inteleaga..Asa cum si noi toti cautam sa pricepem daca ce ni se intimpla e scris undeva, sau e o pura trecere de la ceva, la altceva mai bun..