Friday, October 18, 2019

Stiluri de iubiri



Lumea iti deschide drumuri. Tu pornesti pe unul, apoi ajungi la o intersectie, sa incerci alt drum. Mergi pe unde crezi ca e ce te reprezinta. Fara sa stii niciodata, nimic. Inveti, din ce faci, ca sa mergi mai inteligent pe alte cai, dar ce urmeaza e ce se intimpla, doar. Cineva poate sa iti apara pe traseu, si sa incerce sa te converseze, dar tu poti raspunde in  felul tau, functie si de ce simti, si de ce ti se pare ca persoana cauta sa afle, de la tine. Ca nu esti atoate-cunoscator, cit sa dai niste raspunsuri etern-valabile. Si tu esti aici, persoana e acolo, fiecare in locul sau determinat. Si ne privim asa cum putem, din acel loc, fiecare. Raspunsurile pot veni, sau nu, functie de stil, metoda, si situatia data, pentru ca niciodata ceva spus nu este o parte din vreun adevar fundamental, atita timp cit noi sintem oameni subiectivi, care au ce spune daca sint pusi intr-o situatie de a fi ei-insisi. Eu ma pot gindi la ceva anume, cind o intrebare vine spre mine, dar asta nu inseamna ca ce spun e un adevar fundamental, daca intrebarea e strict subiectiva, pentru ca am determinarile mele care ma fac sa dau acel raspuns, in acel context. E ca o evaluare a ce e, ca sa spun eu ce cred despre ce e, nu ca sa fiu un cineva care detine toate adevarurile, si, din tot ce se poate, spune exact ce e fundamental adevarat si valabil pentru oricine. Si eu sint absolutamente subiectiv, pentru ca am valorile mele, si vad tot prin ce simt si gindesc, si nu ma pot pune asa usor in situatia si in mintea altcuiva, ca sa pot da solutiile cele mai bune pentru acel cineva specific, mai ales ca si pen tru mine e greu sa gasesc solutiile. Noi sintem oameni care traim intr-un mediu, si care gindim, sau simtim ceva anume, pentru ca asa sintem, si pentru ca asa e mediul. Si noi ne continuam drumul nostru propriu prin acel mediu. Ce e mai ciudat, e sa fim noi insine atunci cind mediul ne e diferit, sau complet ostil. Pentru ca e greu sa supravietuim pretinzind ca sintem conformi cu noi insine. Si asta e universal. Asta am gasit si eu ca cel mai greu, sa imi caut un drum propriu, cind totul era atit de diferit de ce simteam, sau imi imaginam. Un drum al meu, ca si cind m-as lupta cu toti. Pentru ca asta consuma enorm de multa energie, si nu mai stii ce anume vrei, ori sa combatzi, ori sa cautzi sa iubesti, ori sa cautzi sa fii tu insuti pe un traseu al explorarilor. Pentru ca toate te tenteaza, sincer. Vrei tot, si sa fii luptator, si sa ai iubirea vietii tale alaturi, si sa mergi pe un drum al valorilor tale. Asa ca sa te auto-determini, completindu-te cu din toate, pe masura ce reusesti cite unele, pe traseu. Dar iubirea asta inca nedeterminata pare sa fie cea mai importanta, cumva, ca ea ar putea sa construiasca reusitele. Pentru ca ea te implineste pe toate planurile, si directziile. Daca o ai, ai o varianta de drum, pentru ca iubind construiesti tot felul de lumi pe care doar ti le imaginezi. Si, daca iubesti ai o stabilitate a eului tau, si o eliberare clara a imaginatziei. Poti face cam orice, pentru ca ai alaturi un alt spirit, care sa te sustzina. Si asta pe termen lung. Pentru ca iubirea e o energie pe care o dobindesti fiind impreuna, si cautind impreuna. E mult de spus. Fiecare vede iubirea fix in felul lui. Eu o vad ca pe un joc, sincer. Un joc in care fiecare pune pe masa sufletul, si construieste impreuna cu ce pune pe masa alt suflet. Nimic complicat. Totul aici, direct, fara sa ne ascundem. Si asta privindu-ne in ochi, si cautind sa ne vedem, ca sa ne cunoastem. Asa, ca doi oameni care sint aici, ca sa simta ca sint chiar impreuna.

O lume a adevarurilor



E o toamna cit toate toamnele adunate. Complicata, si, parca, mai greu de inteles, desi e la fel cu celelalte. Poate e mai complicata pentru noi, ca noi o complicam, asa cum facem cu toate. Poate asta e un semn ca imbatrinim, si facem trecerile de la cantitativ, spre calitativ. Sublimam. Esentzializam. Constientizam tot, mai ales trecerea timpului. Si facem din toamna un fel de drapel al intzelegerilor. Mda, ne spiritualizam, si devenim mai apatici, si bagam si toamna in jocul asta al nostru. Desi ea nu are absolut nicio vina. Pentru ca ea e independenta de noi, ea e un timp al transformarilor doar. De fapt e un spatiu-timp, pentru ca vedem cu spatiul se transforma in timp. Spatiu, adica natura vie, pentru ca celelalte ramin constante, cu diferentze de temperatura, e adevarat. Dar e, iremediabil, toamna, clar. Si asta ne aduce aminte de atitea. Ca incepeam scoala, si asta ne lua pe nepregatite. Pe vremea aia as fi dat orice sa amin scoala, cu oricit de putin, sau de mult. Pentru ca imi era asa lehamite sa intru iar la un program dur, si sa vad iar aceleasi fetze, cu aceleasi atitudini bruste, haotice, si, dupa cel ce eram atunci, complet absurde. Pe mine asta ma darima cel mai mult. Nu imi era frica de duritatea sistemului, pentru ca asta era constanta, si aveai cum s-o abordezi; dar oamenii mi se pareau cei mai greu de contactat psiho-afectiv, pentru ca profitau de libertatea ramasa, si actionau absolut salbatic. Aici era confuzia mea suprema: de ce, si cum de fac ei ce fac? Partea asta de salbaticie mi-a ramas un mister. Pentru ca si eu am nebuneala mea, asa ca toti, dar nu ma manifest ca un descreierat, si nu mi se pare normal ca cineva sa-si ia dreptul asta. Sigur, puteai sa spui ca asta era o adaptare la sistem, si un fel de a te manifesta, ca sa te eliberezi. Pentru ca mai eram si eu salbatic, cind si cind, daca eram provocat de salbaticiile celorlaltzi, dar imi veneam in fire, si redeveneam eu, dupa asemenea intimplari, pentru ca nu mi se parea normal sa fiu salbatic, doar ca sa ma impun. Dar, la noi, era un fel de a fi. Cu cit mai salbatic, cu atit mai adevarat. Erau chiar admiratzi unii care sareau calul, si loveau fara mila. Dadeau in stinga si in dreapta, ca sa arate ceva ce parea ca e mai  autentic. Salbaticul demonstra nu doar o metoda, cit o putere adevarata a unui spirit, care e deasupra, si care poate, pentru ca demonstreaza asta. Salbaticii puteau domina orice, si pe oricine. Pe mine ma irita mizeria asta, si ma cam puneam contra lor, desi nu aveam fortza fizica sa fac asta. Si mi-am si furat-o. Am luat un pumn in nas de la un animal de asta in generala, si un alt pumn in falca, de am vazut efectiv stele verzi, de la un alt cretin, in armata. Astea au fost singurele datzi cind mi s-a intimplat, dar m-au marcat profund. Cel putin, in armata, cind eram toti pe aceleasi baricade. Eram multi intr-un dormitor neincalzit pe timp de iarna, si m-am luat in gura cu un smecher de asta. Eu eram student la nave, el la ceva utilaj technologic la Iasi, si am zis hai afara sa ne lamurim, cu gindul ca ne certam pe argumente, ca stiam cum sa-l pun la punct. Si, afara, in loc de cuvinte, el mi-a tras un pumn. Asa, pur si simplu. Nu am avut cum sa ripostez, desi un animal de genul asta merita stilcit in bataie. Apoi mi-am amintit ca mai aveam colegi de clasa care se tot dadeau mari, si ma provocau, in liceu. Mate fizica, cu pretentzii, dar ei, foarte hotaritzi, si asta chiar parea bun, ca iesea la tabla, si parea ca stie. Unul e chiar de batut, si dupa atita timp, cred. Am avut ghinionul sa fiu in liceu la clasa C, care a facut mate cu Ursu, asa il chema pe prof. Asta m-a scirbit profund, la cit era de de agresiv, si de insultator. Era genul de fripturist provenit de la un liceu industrial, si care tortura efectiv elevii, ca sa rezolve nush ce probleme ultra-grele de pe la olimpiade internationale. El avea solutziile dinainte, ca nu-l ducea mintea sa le gaseasca, desi parea genul, dar cauta sa domine prin stilul asta de "cunoscator" al solutiilor. Animalul asta salbatic te inhiba complet, de nu mai stiai cum te cheama, jignea continuu, si punea curent note de 2, sau 3, fara probleme. Si ce ma irita e ca multi il considerau un profesor bun. Desi nu a avut multi elevi de olimpiade internationale, ca ii maltrata pe totzi, far nici cea mai mica jena. Si de stiut nu cred ca era vreun destept, pentru ca, daca ar fi fost, s-ar fi dus la facultate, nu ar fi stat intr-un liceu; doar ca la facultate nu si-ar fi putut bate joc de studentzi cum o facea cu elevii. Eu as fi preferat sa am alti profi de mate, ca Chitza Popovici, sau Emil Dumitrescu, care erau cu totul altceva, mult mai intzelegatori, si mai umani, desi foarte exigentzi. In fine, ghinionul meu, si am zis ca asta e viatza. Dar si colegii pe care i-am avut au fost de o arogantza greu de acceptat. Erau din categoria "smecheri", cu o gasca exclusivista, care se intilneau doar intre ei la petreceri. Si, care, cum ziceam, te provocau continuu. Bine, eu, pe vremurile alea aveam altele in cap, si cautam altceva. Iar astia efectiv ma scirbeau, cit sa nu vreau sa am vreodata de a face cu ei. Pentru ca nu erau niste ginditori, erau niste cretini, cu figuri in capetele lor patrate, si care cautau sa se impuna pretinzind ceva ce nu erau. Stiu ca pare comic sa scriu despre asemenea creaturi, dar astia mi-au jignit profund inteligentza. Si m-au facut sa ma simt de pe atunci, un fel de intrus in viata sociala. Asta pe fondul neintzelegerilor cu parintzii mei. Ce sa faci intr-o asa situatzie? Mai ales ca simti ca esti respins de peste tot. Si asta poate a declansat viatza mea de dupa. Ca nu mi-am gasit prieteni, si nici o posibila iubire de o viatza. E, poate, si pentru ca am cautat altceva, ceva ce nu stiam cum e, dar stiam ca exista. O lume a adevarurilor. Pe care inca o mai caut, asa singur, si nestiut.

Suflete conectate peste timp



Lumile sint calde, calme, si conforme. Asa le e tabloul, facut acum ceva timp. Tabloul lor, facut de mine, in 3D, pe computer. Un tablou holografic, care imi arata lumile in toata splendoarea lor raspindite prin toata cabina mea de pe nava. Bine, lumile sint al naibii de complicate, si de inter-conectate, dar eu le-am dat o forma artistica, dupa viziunea mea. Poate o forma ultra-simplificata, ca sa imi dea un fel de implinire, si de traire speciala, ca de simbata seara. Acum le am pe toate suspendate, luminoase, ca sa le vad mai bine in intunericul cabinei. Ma plimb printre ele, si ma simt ca si cind as fi un super-gigant spatzial. Apoi ma uit pe fereastra la stele. Ce show urias e dincolo. Unul real, cu stele de toate marimile, cu gauri negre, stele neutronice, planete, asteroizi, praf cosmic. La o scara uriasa. E uimitor, si la fel se inspaimintator, mai ales cind vezi cum devoreaza gaurile negre orice, si le aduc la neant. Adica le fac parte din ele. Daca universul ar fi adunat, probabil gaurile negre ar inghitzi tot, chiar si alte gauri negre, pina totul va deveni pustiu. Dar, se pare ca totul e in expansiune, si obiectele cosmice scapa, pe moment. Galaxiile vor fi absorbite cu totul de gaurile negre masive, din centru. Asta daca nu se vor ciocni de alte galaxii, si ceva material va fi expulzat. Orice e posibil, in cosmosul asta fara de margini. Sint curios ce vor face oamenii. Poate vor reusi sa populeze alte planete, sau poate vor ramine pe navele lor, intr-o eterna cautare. Cine poate sti? Viata noastra e atit de scurta fata de tot. Sintem firimituri de timp haotic pierdute, care isi traiesc vremurile cum cred ei, si fiecare e o lume de lumi constienta de propria trecere. E trist, dar toti avem aceeasi soarta, nu e nimeni mai bun, chiar daca pare altfel. In fine. Astazi am avut o zi superba de toamna. Cu un soare artificial uimitor, si cald, cu robotzi zimbitori, si fiintze inveselite de asa o stare generala de bine. Toamna asta artificiala e la fel, parca, cu cea de pe pamint. Copacii se comporta fix la fel, li s-au ingalbenit frunzele, unele au mai cazut, luate de vintul artificial, care e un pic mai racoros, e adevarat. Mai sint zile ploioase, sau mai intunecate, si orasul meu e si el intr-o stare de trecere. De la etajul 1234 vad totul ca si cind as zbura, si toata viata de dedesubt ca pe o macheta vie. E fun. In cabina mea lumile au inceput sa se miste. Am lasat computerul sa le dirijeze. E un spectacol grandios. Si muzica e la fel de speciala. Am ales o simfonie a sferelor, compusa tot de computer. Imi aduce aminte totul de un joc al ideilor, la o alta scara. Sau la ce imi venea prin minte ieri, la un vis programat prin orasul de noapte, in busul meu standard. Programatorii ma intreaba tot timpul de ce nu vreau sa zbor pe deasupra orasului, ca sa il simt. Le-am spus ca ce ma intereseaza e sa vad totul de jos, ca sa vad totul marit, si sa pot interactziona si cu eventualii calatori, din bus. Pentru ca asta e ce ne umple constiintza, contactul cu ceilaltzi. Altfel ar fi totul mult prea technic, si sec. Si am avut o surpriza. M-am intilnit cu o prietena a Tianei, tipa din Muzica Noptzii. Am vorbit de multe, si mi-am adus aminte cu placere, de unele lucruri. Si de ea, ca ea a fost, pentru mine, cea mai dragutza fiintza. Dar si complicata, e adevarat, ca trairile ei ma faceau sa ma simt ca un copil. Ma inconjura cu sentimente pe care nu prea le intzelegeam, si asta ma confuza. Dar asta a fost demult, ea ramine un loc al eternei reintoarceri sufletesti, atunci cind ma simt depresiv. Pentru ca mi se mai intimpla. Apoi mi-am adus aminte de inginerul ala, Florin, omul cu amintirile profunde ale orasului. Ar trebui sa le spun programatorilor sa-mi pregateasca o intilnire cu el. Il cunosc bine, din descrieri, dar ar fi interesant cum ar privi el lucrurile din viitor. Si cum m-ar privi pe mine, pentru ca semanam. Poate am putea deveni prieteni. Eu un real, cu el, o constiitza din computer. Reconstruit identic, clonat digital. Sper sa nu ne certam, desi e posibil si asta, dar, si asa, dupa un timp simt ca am ajunge la un fel de consens, pentru ca avem strategii asemanatoare. Ar fi interesant. Suflete conectate peste timp.

Sunday, October 13, 2019

Refugiu pe Marte



Ce ma determina sa fiu eu e un  anumit optimism, pe care il caut. Uneori il gasesc, alteori nu, dar am sperantza ca el pluteste, pe undeva, si ca e tangibil. Un optimism, o veselie de viatza care vine de la niste suflete, care, cumva, imi seamana. Pentru ca si ele, ca si mine, cauta acelasi optimism, si traiesc dind, si neprimind mai nimic, in schimb. Asa ma conectez cu lumea. Pentru ca asa simt ca si lumea, prin reprezentantzii ei optmisti ar vrea sa se conecteze cu mine. Eventual. Si asa ramin  toate contactele posibile dintre suflete; in eter, plutind ca un astronaut, intr-o imponderabilitate statica. Ca intr-un stiut, dar nespus. Si asa traim. Propunind variante, ca sa existe, si de care sa ne agatzam, cind lumea ne e ostila. Si lumea ne e ostila iar, si iar, si noi ne propunem iar, si iar variante de viitor, si iar esuam, ca sa ne propunem altele, si altele. E normal, si toate ca in previziunile facute. Pentru ca lumea e conforma, si inertziala, si o stim, sau o banuim cum, si pe ce traiectorii o ia. E, totul o confuzie de toamna. Care ne promite ceva ce ne poate da. Simplu, ca intr-un joc cu reguli intuitive. Si intuibile, mai ales. Lumea e o scena. Si noi sintem actori. Si noi traim fiind actori, si pretinzind ca putem juca roluri diverse. Si ne jucam pe noi insine, ca si cind am fi altzii, si, ca si cind ce e al nostru e universal. Ca al altora, un universal ce ne apartzine tuturor, si ne vorbeste despre o fiintza ca fiind valabila oricind, si oriunde. Ca un eu etern. Sau ca un om etern, care a existat dintotdeauna, acum, ca si atunci. Cineva intreba, mai demult, ce a gindit un sculptor cind a construit, din roca, o forma umana. Si i-a dat valoare artistica. Si la asta ma gindeam si eu. Cum erau cei care au trait cu mii de ani, inainte. Cit de mult ne semanau? A fost, atunci, cineva care sa imi semene? Si cum s-a descurcat, prin viatza, ce a facut? Cum s-a inteles cu ceilaltzi? Sincer, cred ca a existat acel cineva, cu care sa seman, si a trecut prin timp cautind, cumva, o eliberare, ca mine. Ce ar fi reusit chiar nu pot sa-mi imaginez, dar ceva i s-a intimplat si lui, sau ei. Ce-mi place sa cred e ca ar fi putut fi fericit. Sau fericita. Si asta imi face bine. Pentru ca nu vreau sa cred altceva, desi as fi tentat. Pentru ca oameni care spun adevaruri nu ar avea motive de fericire, in orice timpuri ar trai, clar. Si asta din cauza de alti oameni. Care au fost peste tot, in toate timpurile. Clar. Imi trebuie metode sa combat mizerabilii, ca sa ma protejez. Pot sa o fac eficient, dar mi-e asa sila. Vreau sa fug de porcarii, pentru ca am foarte multe de facut, si la foarte multe lucruri sa ma gindesc. Sint prea plictisit de prosti, si idiotzi, si de prostii care cauta sa ma blocheze. Era altfel cind studiam. Ni se promiteau lumi de reusite, si de viitor. Apoi am vazut singuri cum e realitatea. Si nu era ca aveam noi defecte, cit era ca erau alti oameni care sa ne puna piedici. Multi, si coordonatzi. O menajerie de prosti, scirbosi, gretzosi, grobieni, cretini, sau tot felul de diformi care se asociau ca sa reziste, si sa construiasca un sistem care sa te impinga inafara. Jenant pentru specia sapiens. Dar atiiiit de real, si autentic. De care sa fugi cit poti de repede. Pe Marte, eventual.

Suflete in spatziu timp



Lumea e un amestec de stiluri, moduri, atitudini, interese. Toti sint pentru ei, si cauta asocieri cu oameni ca ei, asa cum si noi cautam ceva, in societatea asta complicata. E ceva in tot cevaul asta care ne inconjoara, si, din care luam cite ceva, ca sa reprezinte ceva, pentru cei care sintem, ca ceva, noi. Totul e absolut la fel cum a fost inainte. Viata e la fel de cum a fost, ca ceva, ce, inca, ni se intimpla. Lumile se schimba intre ele, asa dupa cum cere entuziasmul de moment. Si eu ma alatur lor, mai spun ceva, ca sa ma simt ca am, cu ele, ceva in comun. E normal, ca sint om, si ma mai entuziasmez, cind, si cind. Dar substantza persista. Locurile si lucrurile fundamentale ramin aceleasi. Doar aparentzele difera. Forma nu modifica fondul, prin oricite schimbari ar trece. Avem acelasi eu, si evoluam constant, ca sa devenim altceva, aparent, in forma. Pentru ca eurile ne ramin stabile. Sint singur. Ieri am fost sa ma plimb pe nava, ca sa vad toamna cea terestra cum a venit si aici. In parc e la fel de liniste. Copacii au ingalbenit, si vintul sufla prin locurile cindva pline de o lumina calda. Mai sint urme de oranj, si verde. Si un pic de rosu chiar. E ca acolo, ca acel acolo definit de imaginile in 3 dimensiuni, si care ne cam bintuie prin ginduri. Acolo acela visat, cind privim infinitul asta intunecat plin de stele stralucitoare. Care ma face sa-mi sar din eu-insumi, si sa ma declar ridicol. Mai ridicol decit ce vad. Cit sa ma faca iar sa sar din mine, si sa ies pe aleile astea din parcurile care seamana cu ceva ce a existat, demult, pe planeta noastra mama. Si mi-am luat pasii in spinare. Am haladuit peste tot. Aveam in minte doar visurile din orasul de noapte. Am gasit o terasa, parca eceeasi, pe marginea unui acelasi lac. M-am asezat pe un acelasi scaun, ca sa pot privi in liniste imprejurimile. A venit la mine o domnisoara, ca sa imi ia comanda. I-am zis sa-mi aduca un vin rosu intarit. Am stat sa privesc, pina a revenit cu o sticla, pe care mi-a aratat-o ostentativ. Am gustat vinul, cum se face, si am invitat-o sa stea linga mine. A acceptat, pentru ca eram un client, si pentru ca ii promiteam un tip. Si am inceput sa-i vorbesc. Vezi, domnisoara, sintem pe linga un lac. Si lacul asta seamana cu ceva ce a existat undeva, cindva pe o planeta. Iti spune ceva cuvintul Terra? Parea confuza. Terra? Da, sigur, e o planeta din sistemul solar, mi-a spus. Bravo, deci stii ca ce exista e o replica. Replica a ce? m-a intrebat. Replica la original, domnisoara, la un loc care e real. Mi-a raspuns ca nu a stiut, ca ea s-a nascut pe nava. Bine, pe nava, dar nava asta de unde isi are originile? De undeva, mi-a zis, dar asta e un loc prea indepartat. Da? Cit de indepartat? i-am spus. Nu stiu, mi-a zis, e ceva care vine de dincolo de legendele pe care le povestesc cei ce vin sa bea aici un vin rosu. Si cine, si cum a vorbit de legendele astea? am intrebat-o. Nu stiu, a zis, mai sint oameni care spun aici tot felul de lucruri, dar nu stii daca sa le crezi, pentru ca unii oameni inventeaza. Ce inventeaza? Nu stiu, a spus, ceva ce tine de alte spatzii, si timpuri, ceva ce pare imaginat. Si eu cum par? am intrebat. Nu stiu, pari ok, un om care vine sa priveasca peisajul, si sa bea un vin rosu. Ca un trecator. Domnisoara, trecatorii au fost demult, ei au construit lumile de dinainte, eu de ce as semana cu ei? Pentru ca asa pari, un trecator ratacit, care revine sa vada daca lumile sint conforme. Asta m-a distrat. Eu si lumile conforme sint ultima inventzie. Domnisoara, esti imaginativa, eu sint un fel de urmas al trecatorilor. N u am capacitatea lor. Daca par asa, asta ma flateaza, si ma face sa va cer o intilnire, undeva pe malul unui alt lac, la o alta terasa. Si, asta a fost. Ne-am intilnit mai tirziu. Ne-am povestit vietzile, in amanunt. Mi-a zimbit, mi-a ris, s-a distrat bine cu ce-i povesteam. Am ramas impreuna un timp. Eram la fel. Aveam acelasi gen, si acelasi stil. Ne simteam atit de bine, impreuna. Ne spuneam orice, ne povesteam orice, din ce am trait. Simteam ca ne iubim. Ne mai si certam, pe tot felul de prostii. Apoi visam impreuna, cu ochii deschisi. Spuneam limpede ce simtzim. apoi au urmat despartziri, urmate de reintoarceri. A fost intre noi toata istoria omenirii. Ne-am si tradat, ca sa ne dam seama de greseli. Ca sa intelegem cine sintem, in locul asta, si timpul asta. Si ca sa intzelegem ca distantzele dintre noi pot fi cind mai mici, cind mai mari, pentru ca asa sintem. Acum sintem, parca, la fel. Timpul ne-a vorbit, pe limba lui, si noi, intre noi, am vorbit pe limba noastra. Pentru ca sintem ce sintem. Ochi in ochi, si atingeri relative. Un om, un stil, alt om, alt stil. Ramine sa vedem cum ce gindim, si simtzim ne va face sa fim impreuna, inca.

Stil uman



Bai nene, bai nene, bai nene ( e pentru 3 neni diferitzi, si am zis numai celor 3, ca daca era sa le zic la toti nenii dura ceva timp, si ma mai consolez ca nenii astia, unii atentzionatzi ii vor atentziona si pe altzii, si, asa, in cascada multzi neni vor recepta mesajul de bai nene, chiar daca e posibil sa nu le placa adresarea, eu asa le-am zis ca sa par mai amical, si direct, si sa-i fac atentzi ca multi au atentia distribuita, care la grijile lor, care le grijile altora, care prin copaci, boschetzi sau alte locuri, si timpuri). Deci bai nene, care esti nene, iti zic asa, ca sa te fac sa intzelegi ca iti respect conditia tata de "nene", si te admir ca ai conservat-o bine, si, din respect pentru trecutul si determinarea ta de a-ti pastra-o iti zic asa, ca nu puteam sa-ti zic altfel, ca nu pot sa minimalizez ce e deja la un anumit nivel. E loc si de mai bine, sigur, dar pentru moment este bine, si e bine ca e armonie si conlucrare in acceptarea chestiilor cu care mai si sintem de acord, cind si cind. In fine, am zis asa, ca sa arat situatziunea, si sa te fac sa intzelegi cum vad eu lucrurile, si ca respect ce e de respectat, inclusiv pe tine, desi, na, sa fim seriosi, la o adica sintem straini, de ce te-as respecta, doar ca pari asa, sau ca societatea imi cere asta? Io-s de la periferia de vest, din tiglina 3, cartier cu traditzii in bascalie hitra, si grobianism, deci, daca respect e pentru ca asa m-am auto-educat, ca sa ies din rindul plebei, si sa ma fac  in mintea mea dashtept, si respectabil, asa cum pareau ceilaltzi care pareau ca sint asa, pina deschideau gura, si bateau cimpii intr-un mod eminamente idiotic. In fine, nu vreau sa fac auto-biografie, sau doar biografie, ca ne apuca tristetzea, si nu are rost, ca e toamna, si e cu petrecere, si spirit de sarbatoare, si de mincat pina ne ia salvarea, sau de baut pina ne ia salvarea, ca sa fie veselie ca la bal, sau austeritate ca la spital. Iar am deviat, ca vroiam de la inceput sa zic altceva. Bai nene, io sint un om, asa, cum sa zic, ca un om mediu statistic, nu am mari idealuri, sau asteptari de la viatza, sau de la ceilaltzi, ca n-am de ce, ca nici ei n-au, si n-au de ce, si traiesc si eu, ca un om mediu statistic. Nici prea-prea, nici peste-peste, ceva obisnuit. Si ma uit, asa, la lume, cum e, ce zice, ce m ai face. Si, bai nene, ma trec sentimente diferite. La inceput e o dezamagire, apoi doua, trei, pina cind ma ia depresia, apoi tristetzea, apoi groaza, pina intr-atit ca chiar imi vine sa le dau in cap la toti, sau sa imi dau mie. E dezastru cu mediul asta. Inebunesti de atita dileala. Si te eliberezi, ca n-ai cum sa continui sa-ti traiesti viata ta normala. Si te indrepti spre tine. Faci din tine cheia universului, desi, na, esti constient ca nu esti asta, dar iti impui, ca ai vointza, si mai reusesti sa faci asta. Si, mai maninci ceva bun, cu gust, mai bei ceva, mai faci misto de un dobitoc, mai faci misto de tine, ca si tu esti dobitoc, te mai gindesti la tot felul de chestii, mai analizezi cum e viatza asta, mai filozofezi, iar mai bei, iar filozofezi. Si vezi ca ce te satisface e sa iti pui intrebari retorice. Clar, asta e ca o revenire la ceva fundamental, care e acolo tot timpul. Si e acolo ca nu-s raspunsuri exacte, ca in stiintze. Ca na, n-au cum sa fie, dar intrebarile dau un sens fiintzei prin stabilitatea lor. Si reiei sirul: eu cine sint? Tu, cine esti? Tu insemnind tu, adica un eu diferit de eul meu. Ei cine sint? Aici ei sint un grup cu o presupusa conshtiintza colectiva. Noi cine sintem? Noi ca noi, adica ei plus eul meu. Si continuam. Eu/tu/ei/noi cine sintem, de unde venim, si unde naiba ne ducem? Si de ce e asta situatzia ca ne face sa ne intrebam asta? Care e mersul, care sint mecanismele astea construite imprejurul nostru? De ce existam fix in spatziul, si timpul asta? De ce nu sintem in trecut, sau in viitor? Bun, aici e o explicatzie, ca timpul prezent e un acum, nu are cum sa fie altfel, ca asa e conventzia, chiar daca trecutul sau viitorul sint chestionabile. Si continui cu alte, si alte intrebari din astea existentziale, si toate fara raspuns. Bine, eu pun intrebarile astea in felul meu, personal, asa cum o face fiecare. O fac ca sa ies dintr-un cotidian completamente stupid, clar. Ca sa imi revin la mine, si sa incep o alta aventura care sa merite efortul. E o eliberare de mizeriile acumulate. Bun, sint si alte intrebari care sa te puna pe cautat sa gindesti solutzii bune pentru tine. Uneori, cind te uiti la ceilaltzi te intrebi de ce ei sint asa, gindesc asa, si au stilul asta de abordare? De ce sint asa de minimi-micronizatzi, si nu merg la o sursa adevarata? Si eu de ce trebuie sa incerc un contact cu ei, daca sintem atiiiiiiiit de diferitzi? Pentru socializare? Ca sa nu ma mai simt singur? Si asta constient ca mi-ar aduce neplaceri? Ma uit la unele filme, si ma gindesc la cum privesc si ceilaltzi chestia asta cu socializarea. Pai esti parte dintr-un mediu, care cauta sa te oblige sa faci ceva, sau altceva, dar asta independent de cum gindesti tu. Oamenii te vor parte din sistemul/stilul lor, adica sa reactzionezi in felul care le da lor satisfactzie. Nu-i intereseaza persoana ta. Le esti indiferent din start. Nu dau doi bani pe tine. Esti bun daca le poti fi un fel de instrument. Un bio-robot yes-man, care sa-i faca pe ei sa se simta importantzi. E dovedit istoric. Ca toti vor sa-i constringa pe totzi sa le fie slugi. Altfel nu. Unora le convine situatzia asta. Altora nu. Io sint anti-prostie. Asta ma face din start nefrecventabil. Si asta e mersul. Oricum e preferabil cum sint. Ca mai sint si oameni normali la cap, care isi dau seama de adevaruri, dar astia nu sint in posturi de conducere, ca nu rezista acolo. Ca sa conduci trebuie sa fii sec, rece, nemilos, cretin, mai tare decit toti haterii care ar sari pe tine. Sa fii bun doar la a taia in carne vie, macelar inrait. Un fel de robot fara sentimente, si valori umane. Ori, cei educati nu au cum sa fie asa, ca valorile umane ii caracterizeaza.

Friday, October 11, 2019

Un acum



Lumea e un mozaic de alte lumi, care sint, la rindul lor un mozaic de alte lumi. Totul e un amestec de stiluri, mai vechi, sau mai noi, elaborate prin timp. Si, acum, toate sint complicate. Iar noi sintem in mijlocul tuturor variantelor, care sint subtil legate intre ele. Lumile sint, inca, exemple, la care privim ca modele. Pentru ca ele ne-au aratat unele valori pe care le-am folosit ca sa intelegem mersul lumii. Sau al lumilor. Cel putin mie, lumile mi-au aratat cine am fost, cine sint, si, cine, eventual, as putea fi. Mi-au pus multe oglinzi in fatza, si a trebuit sa admit ca am inteles unele adevaruri. A fost simplu, si direct. Si totul a devenit, pe urma, calm, si stabil. Azi am fost iar calator pe busul de noapte. Am fost sa-mi vad iar orasul, cel construit din bucati de amintiri. Amintiri ale unui alt eu, cred, care a trait, demult, prin locurile astea. A fost identic, si la fel, cu ce am trait, pentru ca am mai calatorit pe aici, de multe ori. Trecutul e acelasi. Doar oglinzile pe care ti le arata pare ca sint altele. Sau poate reflexia din oglinzi se schimba. Bine, nu e ca as intineri, sau ceva, ca oglinzile se presupune ca sint cele mai obiective din tot. Bine, nu asta ma preocupa, ca sint constient si eu de timpul care m-a marcat. Dar parca si orasul s-a mai schimbat. Are o alta aroma. Arata un alt stil, un alt mod de a fi. O fi din cauza toamnei, a vinului, si a mincarurilor asociate, pentru ca pare letargic. Nu stiu, totul e binevoitor, si ma simt ca si cind as fi invitat, dar am refuzat sa ma prezint, de parca as fi fost chemat la un examen la care nu am invatzat absolut nimic, si, pe care sint pregatit sa-l sar artistic. Vad pe strazi multi mascarici dansind cu domnisoarele timide. E vreun semn de bun augur, mi-am zis. Se pregateste ceva, si eu nu am fost anuntzat. Si sint si multe masti, ca la balul de la Venezia. Doar ca la noi e cu orasul pe care il stim, si nu avem canale, pe care sa ne plimbam cu gondolele. Dar e frumos, pentru ca e ca si cind am fi la Venezia, si am fi parte la balul de masti. Si toate luminile ne sugereaza asta. Am trait totul ca sa simtim cum  ar fi fost, si cum am fi fost, daca. Apoi s-a facut lumina, si am revenit pe strada cea plina de amintiri. Un soare de amiaza lumina cald locul, si ceilaltzi ma priveau curiosi. Parca ma recunosteau. Eu nu stiam pe nimeni, dar ma bucura bucuria lor. Mi se parea ca am aceeasi vinovatie a liceanului, care, dupa ce a terminat scoala, se intoarce, eliberat, pe drumul spre casa. Cu inima usoara, ca si cind ar fi stiut ca totul ii apartzine. Si ca poate face orice, ca sa simta ca e viu, intr-o lume atit de complicata. Eu, singur, sincer, pregatit sa imi spun iar gindurile fix aici, in locul de unde am decolat de atitea ori spre un infinit imaginat. Si am vazut iar cum accelerez, si cum ma desprind de sol, apoi cum iau inaltzime, si cum orizonturile mi se deschid. Si cum lumea dedesubt devine mica, si mai mica, pina se confunda cu culorile. Si eu plutesc, si alunec prin spatziu, si prin timp, ca sa invatz sa simt cum e sa fiu cu adevarat liber. Sint eu, acelasi, la o alta altitudine. Ma simt de ca si cum as sti precis ce imi rezerva viitorul. Pentru ca mi se pare ca pot vedea tot. E simplu. Am vazut, dar pastrez pentru mine, pentru ca lumea nu e pregatita sa accepte. Doar cei cu spirit inteleg, si pot descifra, din detalii, enigma. Restul sint, ca mine, ignorantzi, si fericitzi ca pot sa traiasca asemenea experientze. E bine, sintem asa cum simtzim, si vrem sa traim asa cum simtzim, fara sa stim  cum va fi viitorul. Pentru ca momentul de acum e cel mai important.

Caderi dancilopatice



A cazut guvernul lui Dancila. Oamenii spun ca rar a existat in politica asa un dezastru, ca acuma, ca numai orori umane s-au mafiotizat, si au inceput sa fure masiv. De 30 de ani s-a mers din rau, in mai rau. O mizerie de situatie, si asta se cam intimpla in toate tarile, dupa ce cade o dictatura; praful si pulberea de tot, ca e ca dupa o extinctie in masa, cind dispar cel putin 75% din specii, cum s-au intimplat in istoria pamintului, supravietuiesc doar speciile care s-au putut adapta conditiilor noi de mediu, in general animale mai mici, dar mai mobile, si mai flexibile, cu mai multe capacitati. Si ele incep sa produca urmasi, care se vor adapta, in continuare, etc. La noi, dupa ceasca au venit tot felul de creaturi, la putere, sobolani, serpi, crocodili, gindaci, etc, fiecare cu adaptarea lui, si capabil sa se mafiotizeze (sa se dea cu mafia existenta). Si totul a fost foarte eficient. Citi bani au jefuit astia e greu de zis, dar datoria Ro e de peste 100 de miliarde, bani furati, evident, macar 80% din ei, plus jaful continuu de dinainte, din buget. Un 1000 de miliarde cred ca s-au furat din averea Ro, in anii astia, cred. Daca nu se furau ajungea si Ro o tara normala, in tranzitie spre o economie reala de piatza, si oamenii ar fi trait de 10 ori mai bine. Altfel s-a ajuns la faliment. Poate ca era normal sa fie asa, ca societatea invata din mers, si marea majoritate a populatiei Ro pare analfabeta functional, iar cei mai capabili sa faca ceva au plecat demult. Cristina Topescu, scria, dupa ce a picat Dancila pe scari, ca clasa politica romaneasca nu e capabila de fair play. Oho, fair play-ul e atiiiit de departe de social in general, si de politic, in special. Azi nu respecta nimeni nimic, si pe nimeni. Toti pare ca se pindesc intre ei, sa si-o traga cit mai eficient, prin orice metode, ca intr-o lupta fara reguli. Ca asa e cica libertatea, sa faca fiecare ce vrea. Aha, asta daca nu incalca drepturile si libertatile altcuiva, bai violentzilor si cretinilor. Ma gindesc daca intr-o societate a viitorului, violentii, si agresivii vor fi monitorizati mai atent, si li se vor restrictiona drepturile, pentru ca astia sint o bomba cu ceas, oricind pot sa faca ceva rau, clar. Ca cica naravul din fire n-are lecuire, daca unul/una e rau/rea asa va ramine toata viata, chiar daca pe traseu pot sa se imbunatateasca treburile, cu efort, e adevarat. Ma rog, e discutie lunga, ca noi toti avem in noi tot, inclusiv o gena de criminal, dar nu iesim in strada sa casapim oameni, cum fac unii. Pentru ca ne educam, si invatam sa facem diferentza intre lucruri, aici se poate modifica firea initial rea. Am vazut multi oameni rai din fire, si ma gindeam daca se pot transforma, si asta poate, cine stie, unii da, daca mai invata unele lucruri, altii nu, daca nu invata. Rautatea e legata si de prostie, in multe cazuri, ca conlucreaza bine rautatea si prostia, si se sustin reciproc. In fine, am scris despre firile rele ca am vazut asa ceva, si ma miram. De fapt am cunoscut unul mai aproape decit mi-as fi dorit. Bai, cum e sa vezi ca parintii nu te iubesc, ca fac doar niste simulari mizerabile de "iubire", pentru ca nu le convii, si nu ai absolut nicio legatura socio-umano-rationalo-sensibila cu ei, pentru ca-s aterizati din evul mediu, fericiti ca s-au adaptat la procesul spalarii pe creier, si gata sa te pregateasca si pe tine pentru spalari pe creier, de voie, sau cu brutalitate. Taica-meu era "modern", dupa el, ca "intelectual", ca cica nu ma batea, ca avea "principii". In schimb folosea orice metoda de tortura psihica, si nu glumesc. Daca parintii ar face azi ce mi-au facut mie ai mei, le-ar cauza multe nasoale cu politia, desi abuzuri se fac in continuare, tot de parinti cretini. In fine, le mai zic sa ma mai descarc si eu, ca altfel crede lumea ca depresiile mi le-am facut singur. Oricum nu conteaza, ca oricum nu-i pasa nimanui, am scris ca sa fie la docoment, ceva istoric. Sa revenim. A cazut guvernul Dancila, si cred ca e o bucurie enorma pentru toti. Ce te mira e cit de greu a fost sa o dea jos pe analfabeta asta. Acuma s-a reusit, in sfirsit. Sa vedem ce rahat fac ceilalti, daca aduc sefi specialisti, sau tot politruci mizerabili, ca pina acum. Nu stiu, dar la cum au involuat toate, greu de spus ce viitor o sa aiba Ro, nu cred ca in timpul vietii noastre sa apucem sa ne bucuram de ceva bun, ca numai rele s-au toooooot intimplat, continuu. Educatia lipsa ne-a adus aici. Adica prostia. Oricum, acuma e mai bine fara Dancila, hai sa bem sa ne-mbatam, pina pica urmatorul guvern, ca sigur va fi si ala la fel de bun.

Thursday, October 10, 2019

Crezi, sau stii



Unele chestii iti vin in minte asa, subtilo-eteric, ca sint atit de bune, si de valabile, si de simple, de parca ti le-ar fi spus un prieten psiholog. Una din chestiile astea e ca, ca sa iesi dintr-o depresie nu trebuie sa crezi ca ceva anume e bun, sau trebuie sa faci (la mine, a crede ceva nu mi se poate induce, decit foarte greu, si cu eforturi mari, am o inertie uriasa, si sint si incapatinat (daca nu era evident, hahaha)). Nu sa crezi e cheia, ci SA STII, asta e secretul, ca intre a crede, si a sti e o diferentza cit de la depresie, la extaz, clar, acum am realizat asta. Dar depresia mi-a fost indusa de monstruosul din exterior, asta e absolut adevarat. Si, probabil ca-s rezistent, de nu mi s-a intimplat ceva nasol, inca. Sau probabil mi-am gasit refulari eficiente, in special de natura mentala, gen ginduri/fiinte optimisto-veselo-exuberanto-efervescente, cu energie fantastica, si prezentare scenica mirobolanta. Asta ca sa inlocuiasca prietenii, care au lipsit metodic, de parca au conspirat toti insinguratzii lumii sa-mi faca mediul greu de suportat, ca sa se razbune pe insingurarile lor, si pe mine. Un prieten e absolut fabulos, si, probabil ca daca ma intrebuintzez mai eficient, si inteligent, chiar il gasesc. Natzia nu conteaza, cit conteaza stilul, sufletul, educatia, generozitatea, si o cunoastere a vietii destul de buna. Cind lucram la adm portuara in Galati, vinerea, cind terminam lucrul, mergeam cu unii colegi la o discutie la o bere, si, acolo ma simteam mai liber ca orice, ca discutam orice, despre orice, si oricine, din trecut-prezent-viitor, nu conta, si lucruri de la cele mai filosofico-misterioase, la cele mai stupide imaginate. Si totul era la inspiratzie, dca ce discutau ei te punea pe ginduri, intrai in discutie, ba chiar tineai mici conferintze, iar daca nu iti beai ce aveai in pahar, mai fumai o tigara, si ascultai, sau doar te gindeai la ale tale, sau priveai im prejur la ceilaltzi. Cred ca asta ma facea fericit, libertatea pe care o asociam cu libertatea gindurilor. Cind ma gindeam la ceva care ma pasiona uitam de tot, si ma concentram, si chiar nu mai conta nimic, in afara de puterea aceea a gindurilor spuse, sau doar derulate in minte. Si sa am un prieten cu care sa-mi desfasor gindurile, la o bere, sau un vin, sau altceva, e ceva absolut sublim dpdv artistico-stiintific. Bautura sa fie cit sa sparga auto-protectia fiecaruia, dar nu mai mult, ca extazul nu presupune sa in tri in coma alcoolica, ca nu sintem slabi, sau chiar atit de slabi, cit sa nu ne cunoastem, si sa nu ne auto-controlam, in fine. Scriu asta ca am vazut un film, adica il vad ca-s la jumate, se cheama Durere si Glorie de Almodovar, e bun, ca intra in discutii despre viata, general valabile, cam predictibile, dar ok, dar ce e super-fain e naturaletea mimicilor si gesturilor. E despre viata unui scriitor, care e pe o panta descendenta, la apropierea de batrinetze. Na, asta e viata, mai si imbatrinesti, ca nu poti sa fii tinar etern. Poti incerca sa fii fericit, cautind tineretea prin cautari de ceva anume, gen prieten, iubita, un job mai bun, informatii, etc, pentru ca si cautarea in sine aduce fericire, asta cu atit mai mult daca si gasesti cite ceva din ce cauti. Totul e sa fii suficient de inteligent cit sa nu te implici emotional daca nu "se" merita, clar, altfel risti o deziluzie mai mare, sau mai mica, depinde de cite sentimente ai investit, si ce asteptari ai. Oricum e bine sa fii relaxat, detasat, ca sa fii focusat fix pe ce trebuie, fara nimic altceva, rece ca un samurai inainte de atac, si fara sa ai ceva care sa te retzina de la ce ai de facut, ca mintea are tot felul de ginduri care mai ratacesc. In  fine, scopul scuza mijloacele in cazul asta, asa ca, incepe cautarile, actioneaza, gindeste, invata, experimenteaza, incepe sa crezi, si arata ca stii, ca asta e unul din scopuri, cunoasterea.

Tuesday, October 8, 2019

Hadroni si leptoni



Ar trebui sa scriu o carte, ceva de genul "3 Idioti", in care evident, eu sint unul, iar ailalti doi se stiu. Sau poate ca, generalizind titlul, am fi "n" idioti, din care 3 se stiu, si restul ramin a fi descoperiti. Sau descoperite, ca e democratie. Intre idioti sint diferentze de toate felurile, cele mai tari fiind sursa idioteniei, ca unii stiu ceva, si nu stiu altceva. Iar lumea devine o tragi-comedie, pentru ca idiotii interactioneaza intre ei. Sau o tragedie ridicola, intrerupta de o comedie ridicola, ca interactiile au mult ridicol in ele, cam 95.5% dupa o estimare a la James Bond (care se pricepe probabil si la asta). Si totul e pentru ca, in mediu, exista multa materie mizerabila, asa cum e materia intunecata din cosmos. Dar interactiile cu idiotii te fac, si pe tine, care esti un altfel de idiot (mai elaborat, sa zicem), la fel de ridicol, si, de aia, pentru ca-ti dai seama de asta eviti unele situatii jenanto-penibile. Ca ridicolul asta iti cheltuie multa energie buna.  M-am mai uitat prin Wiki la evolutiile stelelor, ca-s fascinante, cum din reactoare uriase de fuziune ale Hidrogenului, dupa consumarea combustibilului colapseaza. Daca sint mari, au o durata de functionare de ordinul milioanelor de ani, dupa care o explozie masiva, urmata de formarea unei gauri negre. Daca sint cam ca soarele, dupa explozie devin pitice albe, sau stele neutronice. Eu eram curios cum e materia asta din gaurile negre, piticele albe, sau stelele neutronice, ce e acolo inauntru, la asa presiuni si temperaturi enorme, sub atractia gravitationala, si fortza tare dintre protoni, si neutroni. La piticele albe cica protonii si neutronii se scalda intr-o baie de electroni, ca atomii nu mai sint separati, ca la materia normala. La stelele neutronice, datorita fortelor mai mari, electronii si protonii intra in combinatie formind neutroni, de asta sint doar neutroni acolo. La gaurile negre nu se stie, cica materia ar fi ca un fluid, poate ca acolo si particulele sint farimate in sub-componente. E interesant de stiut, asa, pentru cultura generala, si intelegere a universului, cum functioneaza lucrurile. La inceput toate informatiile despre mecanica cuantica ma speriau, efectiv, ca vedeam niste reactii demente despre cum universul particulelor elementare e unul cu totul altfel decit ce cunoasteam pina atunci. Daca, insa, nu te lasi impresionat, mergi la sursa, si gasesti acolo informatii care sa te lumineze. S-a avansat mult in cunoastere astazi, si sint lucruri interesante. Exista un tabel cu particule elementare, unde sint toate, nu e mare, cu caracteristicile lor, ceva de genul tabloului Mendeleev. O particula des intilnita e quarck-ul, care poate fi de mai multe tipuri, dar, care, in combinatii de cite 3 formeaza protonul, si neutronul, care sint stabile (comparativ cu daca ar fi o particula formata din mai multi quarcks). Quarcks sint legate de gluoni, adica purtatoarele de fortza tare. Electronii sint leptoni, adica alt tip de particula elementara. Fiecarei particule i se asociaza, evident, o masa, o sarcina, si un spin (un moment magnetic, cred, nu-s sigur). Un proton e format din 2 quarcks "up" (sarcina 2/3 din sarcina electronului, pozitiva) si unul "down" (sarcina -1/3 negativa), cu sarcina totala 2/3+2/3-1/3=1 pozitiv, adica asa cum stiam. Neutronul are in el 1 quarck "up" (sarcina 2/3 pozitiva), si 2 quarcks "down" (-1/3 negativa), deci total sarcina=2/3-1/3-1/3=0, cum stiam. Si poti merge in tabel, sa iei fiecare particula, sa intelegi cum functioneaza lucrurile in sub-atomic, mai in detaliu, daca te pasioneaza. Lucrurile astea sint la ani-lumina de mine, dar sint interesante, totusi, si sint de urmarit descoperirile ce vin, ca sa ne lumineze mai mult, si sa gaseasca raspunsuri la intrebari puse mai demult. Si, ca sa nu uit: hadronii sint particulele compuse din quarcks (protoni, neutroni, etc), iar leptonii sint particule elementare (electronii, etc).

Saturday, October 5, 2019

Cintecul timpului



Lumile se intrepatrund. Trec unele prin altele fara sa sa se sesizeze. Sint eterice. Rareori devin solide, si se ciocnesc, dar asta cind sint in transformari. Uneori se comporta ca fiintzele vii, chiar iau forma de fiintze, le vezi cum se plimba pe alei, cum se cloneaza, sau se recompun, sau se ascund. Sau cum cauta sa ne vorbeasca. Au tot timpul sa ne spuna ceva. Doar ca noi nu vrem sa ascultam. Iar ele nu se supara, ca nu au defecte. Nu sint orgolioase, chiar daca ar avea motive sa fie, daca ar fi fiintze reale. Par generoase, si jucause, ca niste copii. Si asta ne face invidiosi, cumva, desi profitam tot timpul de deschiderea lor.
Cosmosul e la fel de plin de stele de toate culorile. Se vede la fel de frumos, prin fereastra mea mare cit peretele, cind sting lumina. Si totul e real, luminile, povestile, gindurile agatzate de aproape fiecare din ele. Ceilalti pereti au altfel de lumini, mici, care pilpiie, uneori, dar care par prea false, pentru ca arata o realitate artificiala. Desi sint frumoase, si ma fac sa ma gindesc la becurile din pomul de craciun. Desi pomul nu e, si nici darurile, sau mirosurile si atmosfera de atunci. Dar ar putea fi toate, daca am crede ce ne imaginam. In fine, timpul a construit multe amintiri pentru noi, asa cum a construit si darimat imperii, in toata istoria. Amintirile au ramas in memorie, si s-au mai si transformat, ca sa pastreze ce era mai adevarat si profund din ce era frumos. Ieri m-am gindit daca visurile mele programate cu plimbarile prin orasul de noapte au vreo semnificatie. Daca reprezinta vreo dorintza ascunsa a mintii mele de a reconstrui, din bucati de amintiri o lume virtuala autentica. Probabil ca acolo am un confort, si o liniste, pe care nu am avut-o, in lipsa unei familii. Si o sigurantza a unei stabilitatzi care sa ma faca sa ma simt un fel de mascul alpha, constient, si motivat. E posibil, desi eu nu sint genul dictatorial. Imi plac mai mult conversatiile argumentate, si comunicarea de valori, care sa ma motiveze sa devin mai bun din cite puncte de vedere pot exista. Daca as vrea sa ma impun ar fi doar cind vad prostii care pretind a fi adevaruri. Atunci se revolta in mine un fel de spirit al dreptatii, care iese la lupta ca sa restabileasca ierarhiile valorice. Altfel sint calm, si aparent indiferent, desi sint tot timpul atent la ce ma inconjoara. Ma mai extaziez cind vad niste lucruri absolut speciale, dar tin asta ascuns, in spatele unor masti sociale. Pentru ca nu e bine sa te afle lumea cine esti, ca e atita rautate, cita sa caute sa profite de asta. Dar nu e nimic care sa ma faca sa ma feresc, chiar daca afla. Sint normal, si constient cu cine sint. Ieri am fost in plimbarea de noapte, prin oras, ca si cind am realizat de ce revin, constant, la visul asta. Pentru ca reveneam la mine insumi, la cine sint eu, ca fiintza cu amintirile pe care le am. Vedeam totul ca pe o imagine a mea, in oglinda. Aceeasi fatza, doar mai schimbata, un pic, de timp. Poate cu ceva mai putin par ca in tineretze, cu ceva fire albe, cu trasaturi mai trecute, dupa atitea incercari ale vietii, dar cu ochii identici. Poate mai mobili, si mai cautatori de substantze mai profunde. E normal. E o transformare a fiintzei psihice, a eului acela inexplicabil. Care apare ca sa imi mai aduca aminte de copilul ratacit printre atitea fire, si tuburi, si conducte, si situatii traite. Ca si eu, si el, sintem la fel, si ne mai intersectam. Uneori ne privim in ochi, alteori ne ignoram, sau trecem unul prin altul, de parca am fi eterici, ca lumile. Desi ne cam place sa fim impreuna, si sa cintam impreuna cintece, de demult. A la clairefontaine, quand je me suis promene, j'ai trouve l'eau si belle, que je me suis baigne....Privirile au in ele imaginile cu inotatori prin apele timpului. Care erau ale unor romantici cu amintiri ale unor foste iubiri, pentru ca: il y a longtemps que je t'aime. Si, dupa tot ce a fost, jamais je ne t'oublierai. Asa e cintecelul, si asa sint si eu, cind mi-l amintesc. Eu, simplu, la mijloc intre trecut, prezent, si viitor.

Thursday, October 3, 2019

Cercetari



E toamna iaaaaar, a venit frigushteanul si ploioacele, si vintescul, si regretele eterne ca futu-i nene, ce ti-e si cu timpurile si anotimpurile astea, ca trece repede, acu' era cald de visai ca erai pe yacht, sau la plaja, acu' e racoare de te imbraci ca la expeditzie la pol. Da e mai bine asa, racoare, ca pe caldura aia lesinai de dadeai in primire, si na, pe frig iti e si mintea mai activa, si parca esti mai om, mai echilibrat ca mai pui in miscare muschii si oasele ca sa se activeze circulatia. Am de gatit azi, dar am o lene colosala, si poate ma nervez si las pe miine, vorba proverbului: lasa pe miine ce poti face azi, ca e un pic de travaliu acolo, ca na, in bucatarie esti ca pe nava spatziala, apesi pe butoane, vezi diagrame, te gindesti la parametri, iar apesi,  iar te holbezi in ecrane. De fapt nu e buna paralela, ca in bucatarie n-ai butoane in afara de aragaz, ca nu esti in viitor, sa ai roboti pe care sa-i comanzi sa gateasca ce-ti trece prin cap. Si una e cu butoanele, alta cu taiat carnea, pus la fiert, masurat timpii, curatat/feliat legumele, puse condimentele, rosiile, eventual smintina, gustat continuu, pina sa decizi ca, gata, intr-un final apoteotic mincarea e mincabila. Asta dupa ce ajustezi gustul global al ei cu sare, ca sa fie echilibrata chestia. Piperul se presupune ca l-ai pus pe traseu, suficient cit sa dea aroma si un pic de iutzeala, nu mult, nu putzin, dacit optim, hahaha, daca ar exista un optim in bucatarie. Aveam in program pui cu ceva, si asta era fie paste, fie bame, fie cartofi, sau doar cu legume si rosii, ca mergea si varianta asta, daca ma rupea pofta de legume. Optim, dupa o judecata ratzionala, si meta-fizica, era varianta cu paste, ca avea de toate, si combinatia era fix pe completitudine, ca nu-ti trebuia piine, sau alte detalii agravante pentru silueta. De parca pastele nu-s tot cu faina, hahaha. A, bun, pastele puteau fi si cinezesti, sau cinezesti de orez, si atunci se schimba paradigma, clar. Sau in loc de paste putea fi orez pur, neprelucrat, dar musai decorticat, ca la orez nu-i ca la griu, sa poti folosi chestia aia integrala, ca in matematica. Ce asocieri fac si eu, auzi, integrale, pai alea erau cea mai naspa de naspa materie din mate de a 12a, ce timpenie cosmica, sa calculezi integrale, sau, mai rau, primitive, adica sa gasesti functiile care derivate sa-ti dea functia ta, acolo era crima si pedeapsa fara drept de apel, ca era fix degeaba, si munca de salahor, clar. Mama cite aberatii am invatat in liceu, si era mate-fizica, trebuia sa le stii, ca nu treceai clasa. Cite tone de formule tembele, cu toate detaliile, cite metode, chitzibusuri, chestii trebuia sa le aplici, si sa-ti ocupe aberant mintea. Ca nu te jucai, era chestie abstracta, deci na. Pe care, evident, le-am uitat com-plet, ca, ce sa vezi, erau inutile. Ca e evident ca asta e treaba de computere, nu de om normal la cap, major, si vaccinat. In loc sa ne invete sa folosim datele, si sa intelegem procesele, ei ne puneau sa memoram pina ne sarea smaltzul, de parca eram robotzi cretini, capabili sa se inroleze intr-o armata a robotzilor, care sa gindeasca ca un computer, si sa rezolve la comanda ceva probleme uriase, pe bucati, cum fac procesoarele centrale. Bine, si asta era doar la partea ratzionala, ca la cea umana era totul pe stil cazon. Nu iesi din rind, nu comentezi ca te ia mama dracu'. Nu clipesti, nu respiri, daca nu ti se da voie, stati tzeapan, si aparent atent. Chestia asta cu sa le dai atentzie la mega-mizeriile lor era universala; si la scoala, dar si acasa, in familie, ti se impuneau atitea pe care trebuia sa le acceptzi fara sa sici nimic, din prima, ca la dresura de nimale proaste. Ca asa e la dictatura, executi, nu comentezi, ca seful e sef si-n pielea goala. Asta chiar daca-ti dai seama ca seful e un cretin irecuperabil, un bou incompetent, si pus acolo ca sa fie responsabil, ca avea si el sefi, si totul era un sistem piramidal care tre'sa functzioneze in orice conditzii. Bine, faceai misto de sef, cu colegii, dar asta ca sa mai refulezi, ca datoria era datorie. Acuma o ordine trebuie, dar sa fie bazata pe chestii reale, nu pe timpenii, ca nu sintem masini, bai nene, iar tu, ca sef ai o putere de care nu trebuie sa abuzezi. Teoretic, evident, ca in practica regulile se adapteaza dupe situatziune. Eu, oricum, cu sefii am avut genul ala de relatzii, cum sa le zic, dezastruoase, ca nu prea ma las condus orbeste, asa cum nu pot sa fiu hipnotizat (asta e caz real, am testat, si nenea ala era cit pe ce sa faca o criza de bila, ca si maica-mea, care ma acuza pe mine, ca din cauza mea avea crize cu ficatul, nu din timpenia combinata a sistemului, cu o prostie iesita din comun, in fine, n-am fost un obedient; taica-meu m-ar fi renegat din start daca ar fi stiut cine as putea sa devin, ca era stalinist, si mi-a blocat multe porniri bune ale mele, de aia-s frustrat si acuma). Bine, acuma, ca am fost incapatinat e una, ca puteam sa ma incapatinez pe niste timpenii, cum am vazut la multi, care si-au luat-o in freza, dar sa incerci sa ma blochezi pe niste chestii normale arata ca esti ori prost sinistru, ori ticalos, si tu, ca tu, dar pe mine asta cu acceptarea obligata m-ar fi condus fix spre iad, ca nu ar fi fost alta varianta. Ce vreau sa zic e ca metodele unor parintzi iresponsabili puteau duce la o completa esuare a copilului, cum au fost atitea cazuri. Eu am invatzat singur, pe cont propriu, si asumat, si, cind am vazut ca lucrurile deviaza, m-am delimitat de aberatzii, si am mers pe drumul meu, propriu. Ca au fost regrete, tristetzi, nefericiri de tot felul, asta stiam, dar axa o aveam fixata, si stiam dinainte ca o sa fie greu ca am de luptat cu inertzii enorme, dar scopul era unul fabuloso-fascinant, si asta ma motiva enorm. Si asta pentru ca simteam ca ma pasioneaza sa explorez multe lumi. Enorm de multe, din care sa pot afla enorm de multe lucruri. Si asta fac si acuma. Si mi se pare fabulos ca am sansa asta. Ca asta e natura noastra profunda, pina la urma, sa cautam pina descoperim ceva care sa merite toate eforturile din lume.

Wednesday, October 2, 2019

Complicat de gasit simplul



Am revazut ultimele 4 filme cu Bond, cu Daniel Craig. Fata de cele dinainte sint mult mai directo-brutalo-exagerate, asta clar, ca nici copiii semi-analfabeti nu mai cred in chestii umflate in halul asta. Dar filmele sint spectaculoase, si au ceva care te face sa vrei sa le vezi, ca simti ca nu pierzi timpul degeaba. Si sint mai realisto-prelucrate, ca personajul pare ca e mai de-al nostru, nu doar un actor care simuleaza ca e agent secret. Si e si mai socant, ca scenele de izbesc, simti parca durerea loviturilor alea. Sint trucuri cinematografice, dar de efect, plus ca imaginile se schimba mai repede, ca sa faca scena dinamica, si miscarile sint pe tot ecranul, mari, fetzele, la fel, are, cum spuneam, o fortza a miscarilor in el, care ii da mai mult spectaculos ca inainte. Si Craig are si o arogantza imperiala in el, si vina, nerv, care il fac mai special. Na, ultimele 2 Bonduri au facut bani frumosi, chit ca s-a si investit in ele, pai na, cam asta vrea lumea sa vada, si seria are success tocmai ca a mers pe retetele care l-au facut de success. In Bond 25, cel cu nume atit de stupid ca il uit, villain-ul e tipul care l-a jucat pe Mercury in filmul despre Queen, care pe multi i-a impresionat, eu nu l-am vazut ca nu as fi avut pentru ce, ca Mercury era el foarte spectaculos si dinamic, si era greu sa fie jucat de un actor care nu ar fi avut temperamentul lui, ca na, simteai diferentza. In fine, multe de zis, ca fiecare scena Bond merge discutata, si analizata din n puncte de vedere. Sint actori noi, Moneypenny e fistichie si fishneatza, iar Q e un tinerel caruia iti vine sa-i pui piedica pe strada, asta ca sa ii arate ca pe caractere mai complexe, cu calitati si slabiciuni/defecte, probabil. E bine. Apoi am mai vazut niste filme din seria Poirot, cu Peter Ustinov, si ma gindeam la cartile Agathei Christie, de ce oare sint de un asa success, ea fiind cea mai vinduta autoare, ca vinzari a doua dupa biblie? Ce o face atit de cumparata de oameni? Ca si cartile ei merg tot pe retzeta: o crima, un numar de suspecti cu alibiuri, tot felul de detalii care sa ii faca pe toti suspecti, ca, in final, sa iasa rezolvarea problemei, care e neasteptata, cumva. Sigur, e un show al imaginatiei o carte a ei, dar au mai scris multi carti cu detectivi ca Sherlock Holmes, Maigret, Sfintul, etcetc, cu tot felul de situatii, si cazuri. Acuma cu Bond e altceva, ca el e si detectiv, si om de actiune, si agent secret, si amant, sofer/pilot/tragator de elita care se descurca cu absolut orice, si oricine. Si are si personalitate, ca-si neglijeaza ordinele sefilor, cind vrea el sa-si faca datoria, si sa anihileze pe villain, cu tot cu armatele lui. Bine, filmele astea sint bune de vazut, si trait, mai putin de discutat, cum fac eu acuma, dar zic astea pentru ca ele au o calitate, stimuleaza imaginatia, si aici zic de imaginatia pozitiva, la oamenii pozitivi, ca la aia rai le da idei de facut rele, clar, dar iti arata niste chestii noi, legate de corpul fizic, de substantze diverse, de psihologie, etc. Partea nasoala e ca e cu crime, si asta te cam face sa te delimitezi de atrocitatzi, ca nu te poti pune in locul criminalului absolut deloc, dar il vezi, e acolo, si a facut ce a facut. Asta te poate invata cit de rai sint unii, cum isi ticluiesc mizeriile, si cam ce ai putea face ca sa-i contracarezi, mai ales ca detectivii sint buni analisti, si oameni reali si ei, cu calitati incontestabile, dar si defecte, care fac sa ti-i apropii. Sint curios cum va evolua stilul asta de literatura, ca e greu de banuit ce s-ar putea inventa nou, si interesant, daca deja s-au scris atitea, si totul a devenit ultra-cunoscut. Na, micile celule gri vor gasi ele ceva, vorba lui Poirot. Lumea inventeaza continuu, pentru entertainment. Ar fi fun sa apara o literatura de cum inventeaza inginerii-inventatori tot felul de masinarii care sa ne faca viata mai buna. Asta apropo si de proiectul meu, cu care ma tot aflu in contact, ca pare ca ma ia la misto, pina sa-i aflu toate solutiile, ca ma fac si eu un mic detectiv de cautat variante functionale. Ca ele exista, da-s mai ascunse, si trebe ceva efort ca sa le dibui. Si nu e complicat, ca solutiile cele mai adevarate sint cele simple, dar asta face treaba mai laborioasa, ca e complicat sa gasesti ceva simplu, asta a fost de cind lumea.

Saturday, September 28, 2019

Umor englezesc de simbata seara



Bai nene, "stilul" romanesc e unul controlat de mediocri prin mediocritisme, adica muuuulte tabu-uri, multe limitari. In bunul simt al unui roman verde nu se admit derapajele de la idei, expresii, cuvinte, etc. M-au mai "jignit" niste tute pe fb, si le-am blocat, nu pentru jignirea in sine, de care, sincer mi se filfiie, ca nu m-as obosi sa blochez pe nimeni, ca e mai bine sa-i lasi pe idioti sa se dea singuri de gol, clar, dar prostia combinata cu o jignire de vreun fel mie imi da dureri de stomac, sa zic asa, combinatia asta e cea mai timpita, si are tendinta sa ma ameteasca, asa ca dupa un condus de 1/2 de ora (nu suport sofatul, mi se pare ca ma blocheaza mental, ca trebuie sa stau cu ochii in drum, si nu mai pot sa gindesc liber). Si ma uitam si cum apar commenturile mele in asa context de "bun simt verde", eram ca magarul intre oi, adica neadecvat total. Si un grobian prost isi da drumul cu un tupeu fara limite, si emite, dupa mintea lui "judecati de valoare", care evident ca sint ridicole, cum se vede de la Caragiale incoace, dar na. Judecati de valoare ar trebui sa emita aia care si stiu despre ce vorbesc, care au un control al notiunilor, nu asa oricum. Asa cum legea sanctioneaza un sofer beat (ca tot ziceam de soferie), la fel ar trebui sa taxeze expresii, fraze, care sint folosite aiurea si jignesc bunul simt inteligent al omului de rind inteligent. Clar. In fine, nu conteaza. Eu o sa ma feresc peviitor de situatii de a deveni eu ridicol cind contextul pare ca nu-mi permite. E bine, sintem in parametri. Ca afara e inceput de toamna, si e cald, ca intr-un septembrie care se respecta. Ma uit acuma la un film, se cheama A Fish Called Wanda, cu un umor englezesc incredibil, de cad pe jos de ris din 3 in 3 minute, sint la inceput, dupa ce ei au dat spargerea, si seful a ascuns bijuteriile intr-un loc, apoi le-a transferat, iar cei 2 amanti (din cei 4 din grup) le cauta cu disperare. E frumos, mai caut filme cu John Cleese, si cu Michael Palin, ca ei au fost si in Monty Python, grup genial de umor englezesc, evident. Imi place ca dialogul e gindit, clar, si are un umor matematic, fara detalii inutile. Michael Palin a facut si o serie de documentare cu calatorii in jurul lumii, sau a unor continente, tari, bunisoare, cam plicticoase un pic, dar bine facute. Acum pe Youtube gasesti foarte multi calatori prin toate tarile lumii, care arata si cultura, si mincare traditionala, obiceiuri, curiozitati, bine facute si ele, dar cam un pic haotice, facute repede, dar care iti arata destul de bine cum e viata in locurile alea, cum sint oamenii, etc. Mai sint interesante si videourile cu masinarii, gadgeturi, inventii, care sint ingenioase, acolo e si technica combinata cu multa imaginatie, si o sursa buna idei de viitor. Dar e simbata seara, si ne calmam, si nu ne mai gindim la balarii, ca avem de terminat de vazut filmul, ca cine stie cum se termina, poate recupereaza biju-urile, sau nu, imi iau pretzelurile la indemina, cola, si ma duc sa vad continuarea.
PS Gata, nu mai vorbesc despre idiotii/oatele de pe fb, ca simt ca mi se micsoreaza creierul  cind fac asta, plus ca am trecut de tracul de a bloca pe cineva, si le-o trag daca sar calul, ca ce ma scoate din minti e cretineala de a-i judeca pe toti dupa cretineala unui cretin, care are acceptul altor cretini ca el/ea, si se simte ab solut indreptatit sa ti-o traga, ca el vorbeste pe glasul poporului idiot, ca, la citi sint e un popor intreg aici, nu doar grupari, sau clanuri. Si poporul asta a tras in jos poporul roman, asa ca, na, sariti domnilor cu smecherii ca va blocez pe toti pina ramin singur si pe fb, ca am experientze de astea cu singuratatea, hahaha.

Friday, September 27, 2019

Relatii posibile



Am intrat in toamna astronomica. Era sa zic astrofizica. E bine, am supravietuit. Am vazut si vara cum ne supra-incalzeste, ne-am gindit si la vacantze, eee, ce frumos, am mai visat tot felul de chestii, am mincat/baut, am trait, adica, relatuv calm, si echilibrat. Cit s-a putut, ca na, mai sint me-andre de destin, te mai dai cu capul de un perete, doi, chiar trei, ca sa simti cum mai e cind te doare, si sa-tu revii in fire, daca ai fi avut, cumva, tendintza sa o iei razna. Sintem in parametri, pe cit pare situatziunea. Nimic exagerat, doar chestii aaaaabsolut normale. Trebuie sa ma tund, barbieresc, epilez (hahaha), si sa incep naibii curatzenia aia de toamna, ca pe aia de primavara am sarit-o, pe aia de vara am ocolit-o, pe aia de iarna am shuntat-o, ca era prea frig, asa ca, na, s-au epuizat si scuzele, plus ca nu mai avem pe ce/cine sa dam vina, si o s-o incepem. Nu se stie exact cind, ca e relativ totul, dar vine, ca nu se mai poate, si trebe care pentru ca sa ne respectam rangul, si valoarea, clar. Sigur ca meritam mult mai mult de la viatza, cum ar fi o familie, o casa, o masina mai buna, un job fabulos, etcaetera, dar, acum ne descurcam pe etape, si rezolvam problemele pe rind, simplu, si la obiect, fara promisiuni exagerate, sau termene strinse. Relaxat, cu calm, rational, adica inginereste. Bine, asta se aplica si ca sa justifici lenea, dar e si o lipsa de motivatie, de iti vine sa-ti dai demisia, serios acuma, la cite mizerii am incasat, chiar ca am rezistat ca un leu. Maaaaa rog, stiu ca exista si contra-argumente la ce spun, dar e bine, ca mintea e cea mai importanta, sa nu cedam, ca sa fie bine, sa nu fie rau. Ca ca sa actionezi eficient tre'sa te gindesti bine inainte, sa ai niste strategii, niste planuri, ceva ca sa te justifici tie-insuti, si sa fie ceva rezonabilo-acceptabil, ca pe urma, cind incepi actiunea sa ai toate detaliile bine puse la punct. Bun, stiu ca sint si aici discutii, ca uneori planurile nu ies cum a trebuit, ca a intervenit una, sau alta, si s-a prelungit termenul. Asta e cit se poate de real, ca practica asta schimba niste chestii, ca asa e cu lumea reala, intervin tot felul de necunoscute, sau parametri noi, sau anticipabilul de dinainte are in el parametrii schimbatzi, etc, se intimpla. Nu ma scuz, ca sa ma acuz implicit, doar zic cum a fost, ca sa stiu si pe viitor cum sa abordez problemele. Serios vorbind, lucrurile sint complicate, si multe nu depind de tine, si, ca sa le rezolvi tre'sa fii atent si cu mintea activa, oricind gata sa gaseasca solutii, ori asta nu e deloc usor, se stie deja. Si, cel mai bine e ca toate lucrurile importante sa fie rezolvate, ca detaliile le mai faci si pe traseu, ba, chiar pe unele le mai si amini, daca ai ceva mai bun de facut, ca pe ele le poti lucra si in pauze. Dar mintea trebuie sa fie activa, utils, si practica, si nu trebuie supra-aglomerata, ca sa nu devieze. Bun, usor de spus. In fine, merge. Fara sa ma laud. Dar curatenia asta a devenit prioritara. Si e si buna, ca-mi mai schimba perspectivele, si imi da o motivatie de moment. Ce bine e intr-o familie ca iti imparti toate sarcinile la doi, si iesi clar in cistig. Plus ca mai ai muuuulte alte avantaje, daca iti gasesti omul tau de incredere. Poate gasesc o tipa bogata, si o sa am o viata mai abundenta. Asa vroia taica-meu, si eu am respins continuu varianta asta, nu ca venea de la el, cit ca nu-mi placea mie ideea asta, sa fiu un fel de entertainer pentru una bogata, ca sint suficient de inteligent cit sa ma imbogatesc singur, hahaha. Apoi ideea de bogatie mi-a fost una respingatoare, pentru ca mi s-a parut dezgustator total sa alergi dupa bani, ca si cind nu ai avea ceva mai bun de facut, dar banii iti trebuie, ca sa traiesti. Si banii sint buni, totusi, chiar daca ideea de a avea bani, pe care o au toti fripturistii, repugna fundamental. In fine, banii cistigati prin munca sint absolut, si perfect valabili, e adevarat. Iar ma gindesc la proiectul meu, si ce potential bun areeeeee, ah, daca l-as face intr-o zi, as fi eliberat de o grija, dar mai am de elaborat la el, chiar daca imi vin uneori multe idei, e inca pe sfert facut, ca partea asta practica are multe necunoscute. Cred ca trebuie sa iau contact cu mai multi specialisti, si, poate, cine stie, ii pot coopta in proiect. Bun, stiu, ca mai am de rezolvat si treaba asta cu relatiile sociale, ca nu-s asa de prietenos cu oricine, si am si probleme cu unii idioti. Chiar ma gindeam cum sa rezolv treaba asta: ce faci cind ai de-a face cu temperamente violente? Lasi de la tine, cautind o pace relativa, sau reactionezi identic? Ca daca reactionezi la fel, risti sa intri intr-o spirala a violentei, care e total reprobabila, si nu rezolvi nimic. Aici depinde si de oameni, de stil, de metoda, dar, mai ales, de inteligentza celuilalt, clar. Ca e ceva important sa stii sa cauti un dialog, si sa intuiesti daca el va functiona. E mult de spus. Mai ales ca, de la un nivel de inteligentza in sus intervine si orgoliul. Na, sint tot felul de situatii, sau cazuri, si trebuie sa fii atent, si matur, daca simti ca merita. Ca, daca nu "se" merita iti bagi picioarele de la inceput, si ii lasi pe idiotzi pe drumurile lor, ca nu vrei sa fii o victima colaterala, clar.

Wednesday, September 25, 2019

O poveste



Conceptul de "lumi" e vechi de cind lumea, nu l-am inventat eu, asa cum n-am inventat, de fapt, nimic. Cind eram prin liceu am avut niste idei fabuloase, atunci am fost ultra-activ intr-un dialog de idei cu lumea, si atunci am descoperit eu niste lucruri, care, pe urma, s-au dovedit a fi fost descoperite cu mult inainte de altii, si elaborate deja. Te simti nasol cind vezi asta, ca ideea aia era a ta, ai ajuns la ea dupa eforturi destul de mari, ca sa vezi, ca, uite, acu' vreo 500, sau 1000 de ani, cineva a construit chiar lumi in jurul acelei idei. Dar e bine ca poti prelua din gindirea unora, si ai la ce sa meditezi, lucruri bune si constructive. Si e interesant, am descoperit asta, ca, sa lucrezi si tu imprejurul unor idei, concepte, situatii, stari, etc, si sa vezi chestii noi, legaturi mai mult sau mai putin posibile intre unele elemente, legaturi care adauga elementele intr-un sistem intreg. Aici e chestia ta pur originala, clar. Sa faci tot felul de legaturi originalo-spectaculoase intre unele lucruri, la care lumea nu s-a gindit inainte, si asta te face si pe tine original. Chiar daca elementele acelea au existat de cind lumea, felul in care le vezi tu le face speciale. Astea se pot face. Ce e mai dificil, un pic, cel putin pentru mine, e sa scriu simplu-clar-fundamental, pentru ca trebuie ca totul sa fie perfect accesibil. Iar eu am tendintza sa asum ca unele lucruri sint perfect cunoscute, si nu le clarific suficient, sau nu le exprim clarificate, plecind de la o cunoastere fundamentala, dar ne-specializata, a unui cititor onest, care e fix ca mine. Daca fac si pasul asta ma fac scriitor, si o sa scriu lucruri de succes. Teoretic, ca practic, drumul e lung, nu ajungi la rezultate imediat, fara sa folosesti o foaaaaaaaarte multa cunoastere, si travaliu. Calatoria e cit se poate de interesanta, asta e adevarat, si iti da un scop foarte bun. Te motiveaza sa vrei sa traiesti, hahaha, ca na, scapi din cercurile vicioase construite de altii imprejurul tau. Si te conectezi la sursa adevarata a energiilor bune, care te fac constructiv. Esti ca un indragostit, pe alt nivel al existentei tale, unul situat suficient de sus, cit sa vezi mai clar adevarurile. Ca si cind ai fi un pilot pe o nava spatiala, care exploreaza intii Terra, apoi Sistemul Solar, apoi spatii mult mai indepartate. Si profiti la maxim de libertatea fiintei tale. Pentru ca poti zbura cind vrei, unde vrei. Si poti sa regasesti in alte spatii locuri care iti dau echilibru. Si asa simti ca traiesti alergind prin lumi, prin visurile altora, chiar, ca sa te reintorci la visurile tale. Totul poate fi redus la simplu, si fundamental. Ca sa nu obosesti printre detaliile artificiale ale celorlalti. Ieri am fost iar in orasul de noapte, intr-un altfel de vis. Am stat bine pe locul meu din bus, de la geam, pina cind busul a oprit intr-un loc mult prea luminat. Sa-u deschis usile, si doua doamne m-au luat de brat, si m-au dat jos,  si m-au condus pe un fel de covor rosu, spre o intrare triumfala spre un fel de festin. Am urcat niste scari, si am ajuns intr-o sala uriasa de bal, sau ceva. M-au dus spre un scaun, m-am asezat, si am ramas, uluit, sa privesc imprejur. Masa era supra-incarcata, si lumea era vesela. Multi dansau, in mijloc, si toti vorbeau, sau rideau, ori mincau, ori beau. Vecinii mei de loc au incercat sa imi faca o conversatie despre ceva ce era legat de amintiri, parca. Mi-am aprins o tigara, am baut un pahar virtos de vin rosu, si am ascultat. Apoi, vecina din fata mea si-a scos o oglinda, sa se aranjeze. Nostim. Apoi a intors oglinda, ca sa ma pot vedea. La ce te gindesti?, m-a intrebat. N-am stiu sa raspund. Uite-te la tine, asa cum te uiti la ceilalti, si cauta sa te descifrezi, mi-a zis. Apoi mai bea un pahar, ca sa iti mai vina o idee.  Poti sa maninci, sau sa dansezi, dar asta doar ca sa te inspire. Si povesteste-mi despre tine. M-am bagat mai adinc in scaun. Trebuie sa ma gindesc inainte, ca sa pot construi o poveste.

Saturday, September 21, 2019

Variante de iluzionism



Bai nene, bai nene, cind e o chestie,  se intimpla, adica. Acuma ce se intimpla, asta tre'sa fii tu atent, sa privesti simultan din mai multe puncte de vedere. Adica e mai greu, in sensul ca e imposibil. De aia faci o chestie. Fixezi punctele de vedere eg-zact in 3D, le marchezi cu-culori colorate diferit, saaaaau, daca n-ai culori diferite le colorezi la fel, dar asta conteaza in sensul ca aceeasi culoare se vede la fel, pe cind culorile diferite intre ele se vad diferit intre ele, e logic. Lucram stiintific adica, cu logica la indemina, pentru ca o avem clara in fatza. Daca nu e in fatza e ori in spate, ori in alta parte. Logic. Bun, sa nu deviem, ca pierdem firul logic, asta, daca, nu cumva am pierdut firul logic, si nu l-am mai gasit, deci a ramas pierdut, si deci nu e, ca daca era, era gasit deja, si il aveam, dar nu-l av em, si deci nu e, deci e logic ca nu e. Asa. Ziceam de punctele de vedere colorate. Acuma daca chiar n-avem culori deloc le marcam cu creionul cu carbune care are carbune pentru ca e Carbon haotic, nu e organizat si arenjat ca cum e cind e diamant. Ca daca aveam diamant in loc de carbune atunci nu mai puteam sa scriem cu el pe hirtie, si deci ori il aruncam la reciclabile, ori il vindeam la pretul pietei si ne imbogatzeam si eream fericitzi. Din carbune mai puteam sa faceam Grafen, daca puteam, ca asta e o "coala" din atomi de Carbon legati intre ei, de grosimea unui atom de Carbon, deci cam greu cu lupa si penseta ca atomii e asa de mici ca chiar daca esti ameoba tot nu poti sa-l faci, ca n-ai miini si picioare de amoeba, si nici lupa de ameoba. Ameoba e un organism unicelular, adica dacit o celula mare si lata, care e pe cont propriu, si n-are nici masini sau case luxoase, asa ca altii care-s pe cont propriu. Bun, dar ziceam ca punem punctele de vedere in 3D, si acuma facem o chestie cu computerul, ca el ne ajuta la operatia asta, facem un zoom-out, adica ne ridicam mai sus, ca sa vedem punctele de vedere mai adunate, ca sa vedem situatia mai clara din noul nostru punct de vedere, care le cuprinde si pe celelalte, ca si cind am avea un panou mare cu multe televizoare, si in fiecare televizor e imaginea unui punct de vedere. Zic teoretic, ca practic cu atitea televizoare ne confuzam, ca nu putem sa fim atenti la toate din prima, trebuie reluare, adica urmarim primul tv, dam timpul inapoi, urmarim al doilea tv, dam timpul inapoi, urmarim al treilea tv, etc, pina terminam de vazut tot, apoi ne gindem la ce am vazut, si tragem. O concluzie tragem, nu tragem altceva, sau pe cineva de ceva, ca nu se stie. Ziceam de punctele astea de vedere sa fim atenti la situatie, ca de aici plecasem, si ne-am luat cu detaliile technice, ca in realitate se intimpla unele lucruri, dar se mai intimpla si alte lucruri simultan, si noi tre'sa fim atenti, pentru ca e ca in iluzionism: ti se atrage atentia spre ceva, pe cind altceva important se intimpla in alta parte, adica esti pacalit de iuteala de mina, si nebagarea de seama, cum se zice. Ma uitam si la fazele din fotbal, cind se fac driblinguri. Io n-am avut talent la fotbal, ca na, n-am picioare asa mobile, si rapide, ca sa pot sa fac fente, sau sa trag la poarta de la distanta mare, si sa bag mingea in vinclu. Dar ma uitam la cei care pot asta. La o fenta un jucator se face ca se duce intr-o parte, deci corpul lui sugereaza o anumita directie, pe cind cu piciorul impinge mingea in alta directie, si corpul isi schimba si el brusc directia, dupa minge. E chestie de exercitiu, tot in stilul iluzionistic. Si asa e in mai multe locuri din societate, din carti, din filme, etc, ti se atrage atentia spre ceva, pe cind altceva important se petrece in alt loc, si de asta ziceam ca-s importante punctele de vedere, ca sa vezi ambele locuri simultan, si sa nu poti fi pacalit. Asta nu e usor, evident, totul e ca tu sa stii sa urmaresti ce e important, de fapt, iar asta cere antrenament. Si asta pentru ca, ma gindeam eu, intr-o carte, film, conversatie, etc, cele mai importante sint ideile de fond, si nu detaliile. Sigur, prin detalii aflam fondul, aici e un paradox, cumva, dar nu e , daca urmarim mai degraba unele caracteristici ale unor detalii care sint importante, si legaturile dintre detalii, sau acele caracteristici. Si asa nu scapam din ochi fondul, desi el e lunecos de multe ori. Si ce ma distreaza e ca vezi pe unul care citeste ceva, pricepe ce a citit, pentru ca presupunem ca nu-i analfabet functzional, si incepe sa se creada dashtept, de parca nu scriitorul a bagat ideea in text, ci el, cititorul a descoperit-o. Na, poate aici e farmecul descoperirii ideilor, ca e si munca cititorului care ii da si lui satisfactie. Acuma e posibil ca sa fie si un caz de scriitor ultra-prost, si un cititor ultra-destept care cauta sa-i inteleaga aluia ideile, care nu-s; dar asta e caz rar, ca de asta e scriitorul scriitor ca scrie cu idei. Desi, in zilele astea se folosesc multe cuvinte care sa faca textul un show cit mai exotic, ca la tv. Cred. Depinde si de scopul cartii, e adevarat. N-am mai citit fictiune de ceva timp, ca ma enerva lalaiala aia, si scenariile alea care incercau sa ma manipuleze emotional. Cu filmele la fel, ma mai uit ca-s mai concentrate, si caut sa invat si technica de filmat, dar sint slabe, n-au idei, au doar ceva simplificat la maxim, si mult suspans ieftin. Sigur ce e interesant e realitatea, oamenii, personajele, locurile, peisajele, etc. Ca e ceva care te pune pe visat la locurile alea, plus ca mai vezi eroi care fac eroisme, eroine sexy, tot felul de chestii posibile, daca n-ar fi exagerate ca sa fie show, clar. PS Am zis de iluzionism, ca de fapt ma gindeam la realitatea asta, in care, foarte multi nu comunica nimic, ca nu au ce, nu au idei, ci doar efecte speciale: grimase, "atitudini", folosind body language, sau cuvinte multe si obositoare care, te fac sa te interiorizezi injurind. Ca astia doar asa pot sa se bage in seama in fata multora altora ca ei.

Wednesday, September 18, 2019

Timp eficient



Realitatile mintii nu se supun legilor stiintelor exacte, omul are ginduri si trairi diferite, si proprii, uneori ciudate, pentru altii. Nu esti catalogabil in niciun fel, pentru ca nu functionezi dupa algoritmi. Esti doar analizat din exterior de alte minti, care sint la fel de relative. Apoi esti judecat foarte brutal, jignit, mintit, blamat, si pus la zidul rusinii. Asta daca nu esti si batut, intre timp. Ca ranit vei fi oricum, iar ranile alea care nu se vad dor mult mai tare ca orice, si vor ramine deschise mult timp. Unele nu se vor vindeca niciodata, pentru ca au cum, iar cei care le-au provocat vor sti, si se vor bucura de asta. Nu tre'sa fii un ultra-fino-sensibil pentru asta, desi, pe masura ce te educi devii mai altfel, mai rational, judeci altfel lucrurile, vezi lumea dupa cum gindesti, o analizezi altfel, dar asta nu e un inconvenient decit in masura in care iti dai seama de cum sint oamenii cu adevarat. Daca vine la tine un dobitoc, si te injura iei asta ca pe o descarcare, mai mult, si poti sa il injuri si tu, pe fata, sau in gind, dar asta e o atitudine franca, si de admirat pentru adevarul din realitatea ei. Nu te deranjeaza cit timp nu vezi ca respectivul sare pe tine cu alte jigniri, mai subtile, ca sa te faca ko, pentru ca atunci rautatea asta din spate incepe sa te puna pe ginduri, ca nu stii ce o motiveaza, si cum s-o abordezi, ca, totusi, nu te poti cobori asa usor ca cu un lift spre mizeria umana, si sa faci la fel, clar. Oricum frustul ramine, si il tratezi asa cum e. Pentru ca iti dai seama ca nu poti sa continui, si replici, injuri la fel de grobian, te retragi, daca el continua cu injuraturile mai dai o smetie, apoi iei o distantza suficienta, si fugi, ca e sanatos, si asa iti mentii si conditia fizica, hahaha. Da, glumesc, desi asa ceva ar merita o corectie nemernicului. In fine, asta e o varianta, dar mai sint atite de multe altele. Poti avea neplacuta surpriza, ca sa vezi pe cineva cu care te mai conversezi, ca te jigneste intr-un mod mai subtil, si complet neasteptat, ca sa nu zic nemeritat, pentru ca, printre chestii normale, unele dragutze, iti baga o chestie despre tine, de ca si cind ai fi ultima tiritura din lume, si capabila de nu stiu ce nemernicii dupa minte lui/ei. Iar la asa ceva e mai greu sa raspunzi, pentru ca, pina atunci conversatia a fost asumata ca politicoasa, cel putin, daca nu chiar prietenoasa, iar mizeria asta apare asa de nicaieri, ca un asteroid neobservat, care vine sa loveasca brutal. Aici in mod normal ar trebui sa lovesti la fel de dur, dar asta presupune sa incalci regulile astea nescrise ale politetii, si e prea abisala abordarea, totusi. Mai bine te repliezi, cum ziceam, si analizezi mai bine persoana, ca iti dai seama ca, daca e in stare sa faca asa ceva, e ceva dubios la mijloc. Mie mi s-a intimplat asta tot timpul in conversatiile cu unele dudui. Stiu ca si eu am un stil mai cinic, dar nu jignesc, doar fac analogii, si analizez lucruri din lumea asta, nu imi bat joc de ceva, sau cineva. Bun, poate ca gresesc si eu, cind ma mai enervez, si mai sar calul, dar atunci intzep omul, nu-i dau in cap cu un ciocan invizibil, si asta e foarte-foarte observabil. Ma rog, aici e o discutie lunga despre maniere, si cunoastere, pe care nu o prea pot purta, ca lumea nu are timp de "subtilitati" de astea, ca toate trebuie sa respecte niste reguli ipocrite, si sa ramina asa, stabile, ca inainte, ca doar nu schimb eu maniera de comunicare deja existento-impusa, nu? Dar, astea toate depind de oameni, si de educatia lui adevarata, nu cea din hirtii. Care e fin e fin, fara sa fie un ultra-super-extra intelectual care vrea sa se dea mare cu nush'ce cunoastere din nush'ce domeniu. Daca esti erudit, si stii multe detalii nu te face destept suficient cit sa te respecte omenirea. Cunoastere inseamna sa poti pluti usor printre lucruri, sa cunosti foarte bine fundamentele, si sa poti analiza serios, si trage concluzii destepte. Restul e apa de ploaie. Am vazut multi "destepti" care au luat-o razna, asa cum am vazut multi destepti care au mers pe drumul lor, si nu s-au uitat la judecatile unor cretini, care cautau sa-i domine. In fine, e discutie lunga de tot, si daca am sta sa vedem toate detaliile am imbatrini prea repede, hahaha. Ori noi avem prea multe lucruri importante de facut, si de gasit multe raspunsuri care ne tot asteapta. Cu ocazia asta le cer scuze, dar e mult de lucru.

Tuesday, September 17, 2019

Tablou de toamna fericita



Spatiile sint la fel,  toamna asta. Nu au avut motiv sa-si schimbe formele, sau culorile. Doar unele nuantze mai difera, pentru ca e toamna, si toamna asta afecteaza, totusi, nu e ca si cum am putea spune ca toate au ramas la fel, ca e toamna, si mai bate un vint stelar, mai cade o frunza cosmica, e ce se intimpla pentru ca trebuie sa se intimple, ca schimbarile vin si ele peste noi, ca e dreptul lor sa se mai agite, si sa se deplaseze in toate directiile. Soarele e bun, si la fel de cald ca in mijlocul verii. Cerul la fel de albastru, pe fundal, cu nori in dans in plan mai apropiat. Si vintul de toamna pare ca a luat o pauza. S-o fi imbatat la ultimul festin, si doarme pe sub mese, hahaha. E dreptul lui, clar. Ca doar toamna se culeg roadele, se fac mesele, si se maninca si se bea cit se poate de serios. Ca la concurs. Si e asa liniste, si calm, si buna dispozitie, de parca au uitat toti de griji, si probleme, si au decis sa conlu-creze in armonie deplina. Bine, mai e cite unul care vrea sa faca atmosfera, si mai danseaza pe mese, dar se plictiseste si el, ca mesele sint cam aglomerate, si te impiedici prea usor in cite o chestie comestibila, sau baubila, mai mare, sau mai mica. tot mai bine tumbe pe podea, ca orchestra cinta cu spor, si iti da ritm, e mai bine asa. Ce e comic, ca toti aia care urlau inainte vorbesc acuma in soapta, si se pupa cu comesenii, sau comesencele, si mai dau un pahar pe git. Merge unsa treaba, asa e cind incepe toamna. Sau cind se termina vara, ca acuma e in trecere, un amestec de anotimpuri de te confuzeaza cit sa mai dai un pahar cu fundul in sus, si sa vorbesti singur, daca ceilaltzi sint prea betzi sa te asculte, hahaha. Poti si sa cinti, poti sa faci orice. Chiar daca ai o voce de magar cu octavele uitate prin buzunarele de la pantaloni, n-are a face, optimismul primeaza, si veselia se da in spectacol fara jena si, mai ales fara vreo rusine. Ca asta cu rusinea a disparut, era de pe alte timpuri, acuma e cu chestia la vedere, pe fatza, si cu voce tare, clar. Ridici mina ca pe vremea liceului, si te ridici in picioare, si dai drumul la vorbe, de parca ai fi cel mai orator din clasa, care e acolo ca sa zica ce vroiau sa zica ceilalti, si nu aveau curaj. Si gesticulezi, te agitzi, te inrosesti la fatza, te urci pe catedra, si, in punctul maxim al discursului ridici o mina in sus, cu degetul spre tavan, si declari ca asa e prezentul, viitorul, si trecutul, adunate gramada, ca sa te sustzina sa spui ce ai de spus pentru binele a orice, ca lumea e recunoscatoare, si oamenii sint buni (hahaha, asta te abtzii sa rizi, ca sa nu para ca esti cinic), si totul e mirobolant, si traiasca toti, si noi impreuna cu ei, si hai pa, ca eu am terminat discursul. Urmeaza, evident, aplauze in delir, urale, strigate de "bravo", "mai vrem", "suge-o" (pardon, astea sint doar de la dusmani), " te votam", "mori ba dilimanule" (tot dusmani), si altele, dar totul in aceeasi atmosfera febrila, cu fastul unui nou inceput de scoala, sau de sezon, la vreun serial de mare succes. Cobori de pe catedra demn, ca un invingator in vreo batalie celebra, faci reverentze, semnezi autografe, si faci pasi triumfali spre usa. Iesi trintind usa, si mergind spre wc sa faci pipi, ca de la atita succes se mai intimpla. Te uiti imprejur la holurile goale, si te gindesti ce frumos e tot, cum s-au transformat locurile astea in ceva ce doar visai, demult, cind erai elev, si iti era frica de profesori, si de colegii cu tupeu, si pumni si picioare agile. E bun visul asta. O surpriza placuta de la oamenii cu simtul umorului, hahaha. E frumos sa vezi trecutul in toate detaliile lui absolut savuroase. Ca acelea cind te alergau prin curte tot felul de idiotzi aparuti de absolut nicaieri ca sa te puna cu curul pe tzisnitoarea de la LVA. Si cind te luptai cu dusmanul, pina cind erai bine apucat de miini, si picioare, si tinut caqm 2-3 minute sa te uzi bine, ca sa simti ca ai primit botezul locului, ca marinarii care treceau Ecuatorul. Tu nu treceai nici un Ecuator, doar treceai prin curte la momentul nepotrivit, asta e intimplarea, dar hei, sa ne bucuram de orice, ca altfel sa nu picam in depresie, si sa cautam sa ne punem singuri cu fundul pe tzisnitoare, asa, ca si cum am fi bagati in seama, cind, de fapt n-am fi. Nu conteaza, pamintul e rotund si se invirte, si noi vedem cind soarele ziua, cind stelele noaptea, si ne bucuram ca niste idioti, ca sintem contemporani cu alti idioti, si ce bine, si asta e. E de bine, ca e bine peste tot, si, printre discursuri, laude, premii, diplome,  dansuri pe mese, mai e soarele asta fabulos care ne ride in fatza si ne promite zile care sa ne faca sa ne amintim cu placere alte vremuri. Io-s satisfacut, stiu ca se putea si mai bine, dar acuma fac o poza cu toata lumea asta care zimbeste cu toti dintzii, si ma duc sa ma culc ca am mincat si beut cit sa stiu ca toamna asta e alaturi si ma mingiie ca sa adorm fericit.

Monday, September 16, 2019

Nocturn natural



Prin ochi privesti sufletul, se spune. Ca te uiti spre inauntru. Se poate. Poate ochii arata ce simti, si poti, sau nu poti sa spui despre tine. Si asa e si cu oamenii. Ei privesc la fel de sincer spre lume. Privirile si gesturile lor ii arata cum sint. E firesc. Nu e o rusine, ca si cind ai fi in pielea goala in fata lor, e doar o sinceritate a omului din tine, si o dorintza de a comunica ce simtzi. E frumos, simplu, si deschis. Un suflet in fata unui univers urias, care e vulnerabil. El, sufletul. Ieri am fost sa-mi cumpar unele, si altele, si am vazut alti oameni care si ei au suflete. E bine ca ei sint acolo, si ca poti sa ii vezi, ca te simti mai putin singur. Viata e un schimb de stari. Lumile devin, se schimba dupa cum simt ele. Noi sintem aceiasi, un timp, apoi ne schimbam si noi. Ieri am avut iar un vis, cu busul prin orasul de noapte. Totul parea la fel. Locurile, oamenii. Ca si cum erau sperantze infinite in locuri uitate. Ca si cum doar eu puteam sa adun atitea din ceva ce era atit de singur, ca si mine. Na, poate asa sint doar eu. Poate altii au alte surse de a-si gasi energiile bune. Pentru mine e orasul asta, cu toate ale lui. Locurile astea le am in memorie, si revin la ele cind imi e mai greu. Locuri adunate, care mai frumoase, care mai urite, sint toate adunate ca sa imi spuna povestea lor, pe care o tot ascult. Ele sint sincere, si asta mi-a placut tot timpul. Se deschid si vorbesc ca un copil, catre un alt copil. Care nu stie inca ce e rusinea. Ieri am coborit din bus  sa vad unele locuri. M-am plimbat prin locuri cu multe lumini. M-am dus la un magazin sa cumpar ceva. M-am plimbat mult, am vazut rafturi cu multe produse de toate felurile. Ce lume colorata. E frumos asa, cind ti se arata toate in nuditatea lor. Asa e viata noastra. Asa sintem si noi. Asa ne traim clipele ca si cind am musca din  feliile de timp ca din felii de pepene zemos, bun, si aromat. Si m-am plimbat sa vad tot, ca sa simt ca traiesc iar vremurile acelea, de demult. Ce uimitor e tot. Si citi oameni pot fi imprejur, ca sa poata trai, impreuna cu mine, atitea uimiri. Acum e adevarat ca sint singur, dar pe ei ii simt ca sint alaturi. Si e liniste, si echilibru. Viata e frumoasa. Cit timp mai e pina se trezesc? Si atunci cum va fi, oare? Si cine va fi la comanda? Sau vom fi toti, impreuna? Timp, peste timp, peste alt timp, adunat. Peste spatziu, peste alt spatziu, care sa ne faca sa ne simtim alaturi de toate. Ca si cind toate ar fi fost la fel, sau ar putea fi la fel, orice s-ar intimpla. Ca si cind orasul ne-ar garanta asta. Ca noi am putea fi la fel. Dincolo de orice singuratate ne-ar veni alaturi. Sau care ne-ar privi din vreo oglinda. Eu sint, tu esti, noi sintem. Totul e o revenire. Retraim, cumva, alte vise. Sau vise uitate. Ca si cind ceva din noi revine dincolo de timp. Ca sa fie la fel de adevarat ca atunci. Si ca sa nu se uite pe sine, cind va reveni, la fel de adevarat, intr-un viitor posibil. Ha, ce trist pare uneori ca trairea asta e doar pentru acum, si ca doar noi am simtit-o in toata splendoarea ei. Doar ca,vezi, e si pentru altii. Dintr-un viitor posibil. Oameni ai altor incercari, si ai altor shanse. Care sint fix ca noi. Dar, care s-au nascut in alte timpuri. Cu care am putea avea conversatzii foarte placute despre absolut orice. Natural. Asa ca o plimbare prin trecutul unui oras nocturn, intr-un bus.