Cind ma parasea curajul, era pentru ca acele fiinte, sau constiinte, sau idei, sau trairi care construisera acel curaj in mine, ma paraseau..Pentru ca aveam defectul urias sa asociez curajul meu cu altceva din afara, si in care aveam incredere..Bun, stiu ca e sanatos sa iti atasezi sperantele fiintelor tale de ceva stabil, si care e in tine..Dar si eul tau depinde de atitea ce iti vin, doar nu te stabilesti singur ca reper in Univers, si traiesti izolat, pentru ca te leaga atit de multe de exterior..Depinzi, ca fiinta, de alte fiinte, inevitabil..Si atunci devii vulnerabil.. De fapt traiesti vulnerabilitatea asta tot timpul..Pentru ca iti depinzi fiinta de fiintele schimbatoare ale celorlalti..
Bine, pina la un punct e de inteles felul in care, ca vrei, sau nu, esti dependent de ceva ce nu depinde de tine.. Dar de ce dependenta asta trebuie sa te determine? Cine dracu a decis ierarhiile astea in care eu trebuie sa accept secvente de mizerii cu stoicism, si resemnari inepte? Ha? De ce eu? In fine, e o dileala generala peste tot..
Azi vreau sa uit..Sa fie ziua in care nu-mi mai amintesc cine sint..Sa ma uit la lume ca la ceva nou..Ca si cind m-am nascut matur, si am iar entuziasmul de demult..Sau de acum..Un entuziasm de ala al omului frustrat de atitea nereusite..Care sa explodeze in miliarde de proiecte pentru miliardele de ani ce vor veni..Ia sa vedem cit ne tine cureaua..Si care din noi toti e mai adaptabil..Asa, de curiozitate..
No comments:
Post a Comment