Monday, July 31, 2017

Lumile si noi

Lumea e o spirala care se roteste pe o traiectorie circulara..Suna ciudat asta, si ma mir ca am avut curajul sa o zic, ca n-are un fundament stiintific clar, e doar o spe-cu-la-ti-e decit..Puteam sa zic ca lumea e un cerc care se roteste pe o elipsa, ca asa avea mai mult sens, na..De parca asta ar conta, ce e lumea in mintea noastra, si cum se misca ea in spatiu-timp..Desi ar putea fi important, mai stii? Poate ca descoperirile ulterioare din fizica cuantica ne vor da o binemeritata dreptate, asa cum a fost cu atomosul grecesc, de si-au inchipuit savantii antici ca exista o caramida infinit mica si indivizibila a materiei, care evident ca a fost divizibila in multe, dar conceptul a ramas, si a facut istorie..Pe modelul ala facem si noi speculatii si ipoteze ca sa parem importanti:)) Na. Poate o sa luam un IgNobel macar, o sa devenim celebri, si o sa ne imbogatim peste noapte..Aha, cre'ca..
Lumea e, de fapt un mozaic..Asta am mai zis-o, dar o repet ca e adevarata, si ca imi da libertatea sa  scriu mai multe, pe urma, despre mozaicul ansamblu, sau despre parti din el..Si noi avem in noi lumi din astea mozaicuri, pe care le putem detalia, sau nu, le putem lasa asa, ca sa fie ca un intreg, poate parte din alt mozaic intreg, cine stie..Se pot face multe scenarii..
Deci lumea e ca orice, pina la urma, pentru ca-i putem gasi asemanari nenumarate cu absolut orice, si o putem identifica asa, facind-o cind mai mare, cind mai mica..Iar noi, care traim in lumea asta interpretabila sintem, cum sa zic, cam ca ea, cind mai mari, cind mai mici, dar, cumva, parca, la fel de interpretabili. Na, asta e farmecul nostru, ca nu sintem previzibili, ca altfel viata asta ar fi ilegal de plictisitoare..

Saturday, July 29, 2017

O istorie printre stele

I am running silent in my sleep, asa spune cintecul..Alerg tacut in vise, calatoresc prin locuri nestiute, si printre necunoscuti..Alerg ca sa intilnesc, sa vad, sa cunosc, si ca prin tot sa imi implinesc dorintele care devin mai mari, si mai mari, caut mai mult ca sa inteleg mai bine tot..Si poate ca fac asta ca sa vad cum sint eu fata de toate, si cum sint toate fata de mine..Fac asta ca sa ma cunosc, sa ma inteleg, si sa ma invat..Explorez exteriorul ca sa eplorez multele mele interioare, si sa le inteleg..Sint un explorator de lumi paralele, cind pe afara, cind pe dinauntru..
Se mai aud motoarele cum zumzaie..Am in camera o lumina difuza si foarte slaba, special ca sa pot vedea stelele pe fereastra panoramica..Par fixe toate, semn ca nava merge drept..Ma uit pe fereastra si ma gindesc la tot ce a fost inainte..Desi mai bine le-as uita complet, ca simt ca incearca sa ma traga inapoi si sa-mi provoace nostalgii si melancolii, si chiar nu vreau..Pentru ca am atitea proiecte de facut..Mai bine arhivez amintirile, si le las pentru cind voi fi batrin..Nu e inca vremea de scris memoriile. Am vazut ieri imagini de pe Terra, ceva cu toamna, copaci colorati, lacuri, munti, plaje, si mi-am adus aminte..E uimitoare planeta aia..
Ma gindeam la cum a decurs evolutia vietii, de la momentul magic al aparitiei, pina acum, cite specii au existat, cum s-au devorat intre ele pina cind a aparut cea mai buna adaptare, inteligentza, cea care a permis construirea de instrumente pentru supravietuire, cu care specia sapiens a dominat complet planeta..Asta urmata de o evolutie a civilizatiei, a cresterii istorice a bunurilor, a technologiilor care au produs continuu, si imens, si au facut viata mai plina, si mai usoara..Asta pina la depresia masiva de acum aproape 1000 de ani, cind omenirea nu isi mai gasea un scop,  ca si cum ar fi fost prea obosita de atita istorie, si de trai perfect, si nu mai avea pentru ce sa lupte, nu mai exista acea motivatie suprema care a functionat pina atunci..Si multi s-au sinucis atunci, pentru ca se identificasera prea mult cu tot, cu spiritul amplu al constiintei colective.. Dupa asta a urmat o liniste de inca vreo 1000 de ani, in care parca s-au reorganizat toate, si in care oamenii au inteles iar, ca scopul lor e unul individualist, ca parte din tot, dar mai important, si a urmat o alta renastere sociala, lumile au inflorit iar, si spiritul s-a refacut din ruine, doar ca acum spiritul era inteles altfel, ca o suma de toate spiritele..Fiecare a trecut mai usor peste propria singuratate, si a invatat ca daca e sa ajute spiritul planetar va trebui sa se ajute inainte de toate pe sine insusi..Au explodat atunci si metodele de spiritualitate motivanta in miliarde de lucrari artistice de toate felurile, ca un fel de flower power, cumva, doar ca era de 1 miliard de ori mai complex..Si de atunci toata omenirea a invatat ca mersul inainte se face pe drumuri de constiintza paralele..
E liniste..Stelele stau la fel de luminoase si fixe..Mai aud pe fundal motoarele navei, si ma gindesc cum va fi dupa ce va trebui sa cobor de pe nava, pentru ca zgomotul ala e in fiintza mea..Poate o sa comut dorintza de zgomot de fond spre altceva, nu stiu inca ce..Poate o sa caut mai mult sa iau contact cu oamenii..Las asta pe mai tirziu, o sa gasesc eu o solutie mai mult ca sigur..

Friday, July 28, 2017

Nimeni pe drum

Nu e nimeni..Niciodata n-a fost..Si ma sperie gindul, desi poate adevarat, ca nu va fi, niciodata, nimeni, ca si cind locul asta in care sint a fost dintotdeauna mai gol ca niciodata..Asa ca si cind ar fi conspirat toate stiute si nestiute ca sa paraseasca locul inainte sa vin..Nu e nimeni..E un pustiu sinistru in care mai apar fantome, uneori, care arata ca oamenii, dar care sint transparente, si care au in ele indiferentza aia aroganta a celor ce nu vad nimic din realitate..Si sint solide, au corpuri fizice, sint extrem de agresive, si ostile..Te pot face bucatzi in acelasi timp in care tu incerci sa realizezi ce e cu ele..Provin dintr-o lume in care violentza a fost o stare de fapt, si sint capabile de orori inca nestiute..Sint la fel de singure, si de determinate asa cum ai fost tu, mai demult..In afara de ele mai sint fantomele patetice, cele care au sufletul ca o aura de curcubeu..
In rest nu e nimeni..Doar peisajul cu sufletele candide ale vegetatiilor asezate..Si lumina din cer care cade paralel, ca sa deseneze pe asfalt umbre ale corpurilor fizice..E un imprejur de contururi de lumini alternate de umbre..Si de sperantze ca ziua e un drum care ni se deschide spre alte drumuri ale unor universuri posibile..
E la fel tot, nimic nu s-a schimbat din tot ce am crezut ca stiam..Si eu sint la fel..Poate ca in mine e acea varianta pe care sa merg, ca sa-mi fie mai bine..Am s-o incerc, si daca nu functioneaza mai caut altceva.. Din tot ce exista ar trebui sa fie si ceva bun..Nu se poate sa fie totul asa de urit, pentru ca nu se poate, pur si simplu..Si nu se poate pentru ca mai exista si suflete adevarate si sincere, si care spera, ca si mine, ca miine va fi cu adevarat o zi mai plina de lumina, de sinceritate, si de dorintza de a deveni altceva decit societatea asta ingusta vrea sa ne permita..

Sunday, July 23, 2017

Asteptari

Linistile si nelinistile se aduna in curbe paralele..Stau in asteptare pe linga curba destinului..Se privesc atent, apoi ramin nemiscate..Vor intra pe rind in actiune..Pina atunci mai observa intunericul, stelele, si oamenii..
Galaxia s-a mai rotit un pic..Lumile pare ca s-au agatat de bratele spirale si s-au lasat purtate de miscare, ca intr-un carusel cosmic..Spatiul s-a destins, si a lasat timpul sa-l umple cu fluid..E o trecere calma, spre un viitor schimbator..
Uneori uit cine sint, desi toate incearca sa ma traga, sau sa ma impinga..Uit pentru ca vreau asa, pentru ca imi gasesc in uitare o mica fericire..Am ales asa, pentru ca e mai bine sa uit, decit sa-mi amintesc, si pentru ca ma simt mai limpede sa o iau pe alte drumuri noi si neincercate..Mi se mai intimpla sa-mi mai amintesc un timp despre alte timpuri, dar fac iar exercitiul uitarii, si incerc iar o fericire noua..
Linistile si nelinistile se urmeaza unele pe altele in siruri nedeterminate..Vin si pleaca indiferente..Ramin un timp alaturi de noi, si ne parasesc exact atunci cind ne-am obisnuit cu ele..Se joaca cu noi, fara sa ne cunoasca..Iar noi raminem in mijlocul tuturor transformarilor astea singuri, ca niste calatori in asteptare, pe un peron gol, intr-o gara a unor margini de lumi..Care stiu doar sa se bucure, sau intristeze atunci cind un tren vine, sau pleaca..

Saturday, July 22, 2017

Les Miserables

Lucrurile iti ating sufletul in mod diferit..Ceva iti provoaca melencolie, sau tristete, sau bucurie daca vibreaza rezonant cu starea ta, si atunci tu te legi afectiv de acel om/eveniment/intimplare si iti construiesti din materia lui o amintire pe care o vei sculpta in timp, ca sa arate asa cum iti doresti..Asa e cu noi, avem pasiuni si ginduri care sa ne fie din noi, din ce sintem, si cautam sa ne regasim in ceva din afara, ca sa simtim ca sintem parte dintr-un fluid universal pe care il numim conventional cumva, iubire..
Universul, stelele, planetele chiar ne arata fete diferite, asa ca oamenii..Le privim cu o anumita curiozitate, si le analizam detaliile, ca sa vedem daca au ceva care sa ne miste sufletul..Si privindu-le ne gindim la noi, la oamenii de pe linga noi, si la viata, asa..
Uneori mai ratacim drumurile prin viata, si ne mai instrainam de noi insine, pentru ca trebuie sa ne dedublam, dar asta e pentru un timp..Un timp in care plutim prin haos..Dupa care gravitatzia revine in nava noastra spatiala, si odata cu ea ne revin si reperele..Simtim iar greutatea propriului corp, si toate valorile se reaseaza dupa ierarhiile stiute..Ne revenim la noi insine..Si asta e o fericire, pentru ca exista pericolul sa nu ni se permita sa revenim, dar exista si aici variante de eliberari..Chestia e ca starile astea sint generate de altii mai alienati ca noi..Trebuie sa fim inteligentzi, si sa stim sa jucam un teatru social al unor situatii care sa fie temporar si peste care sa stim sa trecem..Nu e usor, dar nici greu, si invatam asta prin exercitiu..Chiar daca ne mai provoaca stari de scirba..Asa e lumea, plina de mizerii peste care invatam sa trecem uitind..
Sint atitia scirbosi violenti imprejur, ca ma gindesc ce fel de refulari sa mai gasesc..In fine, ma descurc eu, doar sint major si vaccinat..

Timp ramas

Spatiile se amesteca uneori intre ele, ca si cind ar fi fluide..Iar alteori se ciocnesc intre ele brutal, ca si cind ar fi solide, si se sparg in alte bucati de spatii care aluneca printr-un timp fluid..Se mai intimpla ca si timpul sa se solidifice, si sa se ciocneasca cu bucatile de spatii, si atunci ajung toate sa fie bucati printre bucati care se vor afla intr-o eterna ciocnire, si o eterna rupere in bucati din ce in ce mai mici, care vor semana cu un nisip de pe o plaja de la marginea universului..Si atunci din contururile initiale toate vor deveni contururi mai mici, si mai fine ale unor lumi ce au devenit altele..
Ma gindeam la contururi, pentru ca totul e un joc de curbe, un joc pe care sufletul nostru il cauta, si toata frumusetea lumii e o cautare a unor contururi pe care sa le regasim in noi..Apreciem iluziile care sa semene cu iluziile-idealuri construite de propriul suflet..Apreciem pina la urma ce intelegem..Si asta ne face subiectivi si atit de limitati in tot..Timpul ne duce si ne intoarce..Trecem prin atitea experientze, ca odata, cindva, toate sa se termine brusc..Traim ireversibil..Uitam ca sa ne amintim iar, ca sa uitam iar..
Aici e bine, inca..Mai avem inca ceva timp..

Spatii

Masa curbeaza spatiul, si transforma traiectoriile razelor..Si masa noastra curbeaza lumina, si masa corpului nostru fizic modifica spatiul care ne inconjoara..Cu atit de putin, dar suficient cit sa fie mai mult decit nimic.. In rest influentam poate mai mult spatiul psihic al celorlalti..Tot ce se poate, desi pare ca din afara altor suflete nu mai razbate nici o raza..Sau poate asa vad, sau mai degraba simt..E totul congelat si inconjurat de un vid sinistru si brutal..E intuneric si golit de orice..De multe ori ma apuca frica, asa, din senin, o frica din aia de orice vine din afara, de absolut oriunde din afara sistemului meu de protectie..Si ma intreb daca pe durata vietii mele se va schimba ceva..
Darwin e generalizabil in tot..In orice adunare de fiintze intre care exista libertate este deschisa o lupta de a domina cu orice mijloace..Asa e spatiul fiintelor, are regulile lui..E interesanta comparatia asta dintre spatii, pentru ca ele sint cumva foarte diferite..
Noi traim in toate spatiile astea, si unele ne influenteaza mai mult decit altele..Iar noi cred ca ne influentam mai mult pe noi insine decit pe acele spatii, oricare ar fi ele..

Tuesday, July 18, 2017

Matematici si suflete

Sintem copiii universurilor care ne-au determinat, pentru ca acolo a fost locul nostru de joaca, si acolo am invatat cum sa devenim, si acolo ne mai intoarcem ca sa ne reconstruim fiintza dezasamblata dupa atitea experientze..
Lumea a ramas aceeasi in profunzimi..Si-a schimbat doar aparentzele..Si noi am ramas aceiasi in profunzimile noastre, si am schimbat doar laturile aparente si trecatoare..
Am aflat cu o mare tristetze ca prima femeie care a luat medalia Fields pentru matematici a murit de cancer la doar 40 de ani..La inceput mi-a fost rau, apoi m-am gindit la ce e destinul, si cum sa invatam sa ne protejam fiintza..E foarte greu sa faci o performantza atit de mare, si sa nu te afecteze..Pentru ca atunci cind o faci toti vor sari cu toate invidiile si frustrarile imaginabile pe tine, si atunci trebuie sa stii sa te aperi..Si totusi, dincolo de tot, de ce sa se intimple asta, totusi? Povestea este foarte emotionanta, si te rascoleste..De ce sa se intimple asta, totusi?
Am trecut si eu prin multe matematici, si am avut si tristetzi si bucurii in relatia mea cu matematicile, dar eu am ramas un observator, si un aplicator al matematicilor si fizicilor teoretice, prin natura meseriei mele de inginer, pentru ca acel abstract mi se parea uneori iesit din substantza vietii real-concrete, dar ii apreciam pe teoreticieni, chiar daca mi se pareau prea idealisti, asta cind si eu eram idealist, dar ei erau parca prea elaborati in anumite incercari de a idealiza..Dar i-am apreciat exact pentru capacitatile lor de a ramine in teoretizarea lumilor acelea perfecte..Eu nu am putut sa fac ce fac ei, si asta a creat o distantza tot timpul intre noi, dar eram camarazi de front in lupta asta cu ideea de a construi niste variante de lumi..
Maryam era numele ei, o tipa draguta, si cred ca foarte prietenoasa..Poate ca as fi putut avea o conversatie mai mult decit placuta despre geometriile neeuclidiene, si despre un prieten comun, dl Bolyai Janos, a carui poveste de viata m-a impresionat..Desi acuma, poate ca nu ar trebui sa fim tristi, pentru ca matematica e un drum pe care mergem inainte, cu sperantzele multor descoperiri ce vor veni..Descoperiri pe care, mai mult ca siguri noi, cei cu un nivel nu prea ridicat il vor aprecia, gindind ca acei geniali care vor descoperi alte si alte minuni ne-ar putea fi prieteni..

Saturday, July 15, 2017

Adevarul amintirilor

Nimic nu e cum se arata..Viata e un joc al iluziilor care par atit de adevarate..Toate sint suprafete care reflecta lumini colorate..Nu e nimic stabil in toata realitatea asta, nu te poti sprijini pe nici un fel de reper, pentru ca toate curg iremediabil..Tot ce exista e la fel de efemer ca tine..
Ma uit la cum se schimba lumea, la cum ne-au invadat transformarile de tot felul..Ce a fost ieri ramine doar in memorie,  pentru ca nu se va mai intoarce..
Am revazut citeva filme vechi, si parca m-am intors in lumile tineretilor mele..Marea evadare, apoi Gioconda fara suris, si Yanks..Ultimul mi-a adus aminte de cum eram cind l-am vazut, si ce simteam, cum gindeam, cine eram de fapt, adica un mare naiv, care cauta sa invete cit mai mult..In lumea aia a noastra, constrinsa si strimta, filmele erau o evadare pura prin alte teritorii, si un reper real in jurul caruia ne construiam visele..
E mult de spus, pentru ca noi eram educati strict, primitiv, si brutal, ca sa fim conformi, cuminti si fara pasiuni altele decit cele aprobate de superiorii nostri..De asta poate am luat ca model povestile din acele filme, si le-am trait in felul nostru; povesti de razboi, de iubire, de cautat sa intelegem cine sintem..Asa am crescut, asa am invatat sa cautam sa fim..
Amintirile sint multe, si ierarhizate cumva, desi se mai amesteca intre ele, dar sint acolo si stabile cit vom trai, si ele ne ajuta de multe ori sa ne reconstruim fiintza cind suferim socuri, sau impacturi care ne fac bucati.. Pentru ca acolo, in amintiri, totul e atit de frumos si stabil, si are atit de mult adevar..

Sateliti

Uneori te lasi sedus de trecut..De acel trecut care avea in el toate elementele care sa te faca fericit, care reale, care adaugate in timp..Si te intorci cu pasiune, cu acea pasiune care apare ca sa acopere disperarile, acolo, si atunci..Plutesti, retraiesti, iti imaginezi detalii posibile, apoi plutesti iar, retraiesti, te intrebi de cum erau alte detalii..Ca sa iti faca bine..Si la unele intrebari raspunde doar imaginatia, si o face foarte bine, pentru ca reuseste sa completeze artistic tabloul..Sau filmul..
Trecutul e bun, pentru ca de acolo ne vin amintirile cele stralucitoare si calde..Amintirile-bijuterii-iluzii cu valori ce depasesc orice exista..
Ma intreb daca nu cumva tristetzea sau  depresia ma face sa reevaluez atitea amintiri..Tot ce se poate, daca prezentul e cum e, na, gasesc refugiul in sufletul meu de atunci care era printre sufletele de atunci..Nu ma pling, ci doar caut sa-mi folosesc imaginatia ca sa ma joc cu amintirile..Ma rasfatz singur construindu-mi variante, sau scenarii care ar fi fost posibile intr-un exercitiu..Un fel de exercitiu in care sa domine calmul, echilibrul, si linistea..Si in care eu sa ma reconstruiesc amuzat si eliberat..
Amintirile sint terapeutice, cind tu inveti sa-ti devii propriul psiholog, pentru ca le folosesti ca sa te reintorci la tine, cautind sa te intelegi..Tu raminind tu tot timpul..
Cuvintele se transforma in imagini..Imaginile devin trairi de care se lipesc sentimentele..Sentimentele evolueaza spre ginduri, si gindurile devin cuvinte care se asociaza in idei care devin parti din eul nostru..Si asa ne rotim fiintza ca un satelit imprejurul cuvintelor care au incriptate in ele intelesuri profunde..

Friday, July 14, 2017

Variante de sex-valori

Perceptiile ne sint total diferite, pentru ca noi, in adincul nostru sintem diferiti..O femeie simte altfel, si un  barbat simte altfel, sintem din lumi complet diferite..Daca esti barbat nu poti intelege niciodata o femeie..  Oricit ai fi de subtil, de fin, si de artist..Ca sa o intelegi trebuie sa fii femeie un timp, pentru ca atunci ai vedea toate detaliile..Si asta e un adevar pe care nu-l intelege nimeni, ca cel cum ar fi sa intelegi sexul opus.. Pentru ca intre sexe e o atit de mare-uriasa diferentza..Unii sint unii, si altii sint complet diferiti.. Ne putem blama, uri, scuipa, jigni, putem gindi in moduri dezgustatoare despre celalalt sex exact cum vrem, dar nu putem nega ca el exista..E opusul nostru..E figura noastra simetrica  din oglinda naturii..Ne putem oripila, scirbi, ne putem orice la gindul ca exista un  alt sex in afara noastra, adica ceva in plus care sa ne atace si jigneasca doar pentru ca nu sintem perfectzi..Un alt sex..Un alt gen de fiintze care sa ne observe atent, si sa ne contrazica violent..Am fost crescut in cultul asta, al separarii sexuale, am fost atentionat ca ele sint mai tenace si mai serioase, si m-am speriat, pentru ca ele deveneau altfel de fiintze, care ar fi cistigat orice competitzie, in orice circumstantze..Si am experimentat asta, pentru ca, la examene, ele ar fi cistigat oricum..
Recunosc ca mi-a fost frica de femei intr-o batalie directa, pentru ca ele au avut intotdeauna avantajul subtilitatzii, orice s-ar spune..Au atitea argumente perfect gindite, ca ma pot demola foarte usor.. Da, e perfect posibil, pentru ca ele pot construi pe moment orice..Dar daca e sa ne evaluam pe un timp mai lung, ei, aici lucrurile difera..Pentru ca oricit ai fi de bun pentru moment, la timpul viitor e cu totul alta logica..
Nu neg,  si nu aprob talentul oricui..Dar valorile se probeaza in timp..Si noi spunem ce avem de spus.. Ramine sa se valorizeze, dupa cum fiecare ce..Indiferent ce sex avem..

Tuesday, July 11, 2017

Reflexiile lumilor

Lumile sint conforme cu ele insele, si au autonomia proprie, data de propria posibilitate de a fi complet independente..Ele exista ca universuri proprii, si stabile, si doar ele aleg daca se vor deplasa in spatiu autonom si auto-propulsate, sau vor deveni sateliti la alte lumi la fel de autonome..Universul e deschis si liber, iar lumile profita de asta..Noi sintem la fel de liberi, asa ca lumile..Doar ca nu la fel de autonomi, pentru ca avem nevoie de lumi..Si ne conformam propriilor dorinte-spirite-necesitati din noi, devenind parte din lumi.. Uneori mai construim noi insine lumi posibile in paralel, dar asta doar ca sa demonstram ca avem o super-personalitate foarte puternica,  lumi care rezista un timp..
Lumile cele independente sint infinite, si ele sint, intr-un fel, asa ca universul, indiferente..Si asta e coplesitor pentru fiintze ca noi..Dar il acceptam, cumva, incercind sa ne depasim conditia..
Lumea e un amestec de lumi, care mai de care mai diferite, si mai colorate..Si noi traim imprumutind culori, si imaginind cum sintem, cum am fi, cum am putea fi, sau am fi putut fi daca ni s-ar permite sa ne asociem culorile cu ale lumilor..Si asta ne da o sperantza uriasa, aproape infinita, ca sa semene cu idealurile infinite pe care ni le facem cind simtim ca sintem parte din lumi..Noi sintem identici, si vom ramine asa tot timpul, cit vom avea curajul sa fim aceiasi cu reflexiile din acea oglinda a lumilor..Printre reflexiile celorlalti..

Saturday, July 8, 2017

Linistea singuratatilor

Distantele dintre lumile noastre paralele ramin constante.. Stam pe suprafetele relativ stabile ale sistemului nostru de referintza si privim in jos, si in sus, la straturile suprapuse ale altor lumi paralele..Ne seamana..
Azi sint paralel si eu, si alunec pe timp calm, si fara sa ma gindesc la ceva anume..Pare ca sint intr-o barca de salvare, dupa un naufragiu..Stau, si sper, sper si stau, si las timpul sa se scurga lent, si fara scop..Imprejur e acelasi orizont albastru lichid..Cerul e plat fara nori, si lumea pare la ani lumina distantza..Sint intr-un univers etern, care a ramas asa ca sa imi faca in ciuda, mie, unui muritor..Ce mic si vulnerabil sint, si ce indiferent e totul..
Am esuat..Am ajuns pe o plaja de pe o insula pustie..Ce frumos e..Sint ca intr-un vis visat demult, eu, singur, pe o plaja tropicala..Doar ca nu e nimeni imprejur, nu e niciun hotel unde sa ma cazez..Nu ma vede nimeni, e cald, umed, si uitat..Nu e nimeni imprejur care sa ma judece, sau sa ma observe..Fac ce simt, si ce imi doresc cu adevarat..Pot sa vorbesc cu palmierii, cu marea, cu orice e aici, fara sa astept vreun raspuns..
Ma gindesc cum o sa supravietuiesc, ce o sa maninc, unde o sa dorm, si ce lucruri mai am de facut de acum incolo ca sa supravietuiesc..Inventez eu ceva, ma descurc pina la urma, desi nu am trecut niciodata prin ceva asemanator..Acuma stau  pe plaja si ma gindesc la tot.. Ce ciudata e viata asta, si ce multe iti cere..
Sint un suflet ratacit pe o plaja uitata..Imi duc singuratatea cu demnitate..Sint c a in socialul obisnuit, si cotidian, doar ca fara nimeni imprejur..Nu am program, sau reguli..Cred ca seman cu toti ceilalti, doar ca sint intr-un alt mediu, si in alta situatie..Nu mai visez la nimic altceva decit la drumul meu inainte..Am uitat tot ce am trait..Ma reintorc la lumile mele..Sint si liber, si constrins, dar aleg sa fiu liber, si sa imi construiesc un alt drum..Aici e liniste, inca..

Atingerea clipelor

E ca in Adagio..Nu stiu cine, cum esti, cum arati..Imi pare ca te aud ca imi spui ceva cind imi trece vintul pe la ureche, imi pare ca te vad printre citeva umbre pe care le sesizez cind soarele e rosu la apus..Imi pare ca te simt  cind ma gindesc la tine, desi nu stiu nimic, pentru ca nu am stiut nimic, niciodata, despre tine..Desi ma gindesc la tine tot timpul..
Vad uneori siluete, si ma gindesc cum ar fi daca le-as putea atinge contururile..E o lume confuza imprejur, si eu sint la fel de confuz..Pe cit simt ca sint de real, pe atit simt ca esti de eterica..Ca si cum am fi amindoi la margini de univers, desi, in minte sintem atit de apropiati..Ne despart o infinitate de pasi, inca..
Viata ne e atit de aproape..Sintem in aceeasi picatura de timp..Ne desparte o atingere, una infinit mica..
Toate ne apropie..Sintem tangentzi atitor clipe care se apropie, aproape fara sa stie..Ne simtim deja, in tot, pentru ca ne cunoastem demult, de cind a aparut tot universul..Sintem parte din aceeasi eternitate care a construit contururile a tot ce inca exista..

Spatiul sufletelor

Sufletul doare mai tare ca corpul, pentru ca sufletul e radacina totului din noi, iar corpul inconjoara sufletul cu materie organica intr-un invelis ce ne face reali..Si corpul e sensibil, pentru ca e materie vie, dar sufletul e infinit mai usor de ranit, pentru ca eteric, plimbator, si schimbator..E suficient un cuvint greu ca sa desfaca totul in bucati, bucati care se aduna inapoi foarte greu.. Si adunat nu mai seamana cu cel initial, decit in liniile lui generale, dar substantza pare schimbata..Are alte tesaturi, si alte culori..Din acelasi eter, dar cu alta structura..Acuma nici eu nu sint asa sigur ca sufletul e o tesatura din fibre vaporoase, pentru ca nu l-a vazut nimeni, am zis sa-i construiesc o imagine din metafore, sa zic asa..
Acuma orice fiintza are un suflet, care mai mare, care mai mic, probabil, si care e la fel de eteric, si care aluneca prin spatiul sufletelor atunci cind corpul dispare..Cine stie..Oare cum arata sufletul unei plante oare? Sau al unui peste, al unei insecte, al unui dinozaur, etc? Sint impreuna in spatiul sufletelor, pe clase, sau sint amestecate? Sau daca totusi nu exista nimic din toate astea, daca totusi dupa ce corpul moare dispare si sufletul? Ar fi cel mai trist lucru din lume, desi e posibil..In fine..
Cum spuneam, sufletul doare cel mai tare, pentru ca e cel mai sensibil..Ce ma mira e ca unele suflete pot rani alte suflete fara sa le pese..Sau poate nu inteleg ce fac, si ce consecinte au actiunile lor, dar o fac totusi.. Si simtim asta in fiecare zi a vietii..Asta e avantajul lumii reale, ca asistam la o lupta continua si inutila a sufletelor..O lupta fara limite si reguli, cumva.. Sau cel putin nesesizabile de mine, cel neantrenat..

Thursday, July 6, 2017

Compact fotonic

Spatiile se dilata, apoi se contracta..Lumile se rasucesc, apoi revin..Timpul alearga continuu pe o banda Moebius, ca sa sara pe o alta, unde sa alerge iar, cu alta viteza..Toate sint tot asa cum au devenit..Evolutia le-a construit forme diferite intr-o eterna schimbare de la ceva spre altceva..Noi ne-am parcurs traiectoriile destinelor dictate de schimbarile universale ale universurilor..Am mers pe un drum curb cu viteze schimbatoare fara sa simtim efectul centrifugal..Sau poate l-am simtit,  pentru ca el a intervenit cind drumul vietii lua curbe de transformare..Oricum, se pare ca am rezistat la acceleratia centrifuga, asa cum o fac pilotii pe avioane..Pentru ca asa e fiintza noastra, capabila sa reziste, asa a fost construita de evolutie, si asta ne-a ajutat enorm..Rezistam la transformarile spatiilor si timpului, cit traim..Rezistam invatind din greseli, si continuind sa facem echilibristica pe firul destinului..
Am in mine armoniile, pe care le pastrez ca pe diamante, pentru ca ele ma echilibreaza..Ele sint stabile, si vor ramine asa tot timpul..Si in armonii sint incluse acele suflete cu care simt ca rezonez, sufletele prietene care ma protejeaza, pentru ca ele ma determina..Si eu le raspund la fel, cu aceeasi caldura, pentru ca noi, impreuna, construim ceva incredibil de frumos, si solid..Un solid indestructibil si compact, asa ca materia din stele, care in fuziunea hidrogen spre heliu genereaza lumina sub forma de fotoni..

Wednesday, July 5, 2017

Adagio intre noi

Ascult Adagio..Ma gindesc la ce spune cintecul..Sint singur, si ma gindesc la toate, in paralel, ca si cind as fi trait ceva ce a trait cel ce a compus, ca si cum ar fi facut tot ca sa demonstreze ca e mai mult adevar in viata lui, decit in a mea, sau a altcuiva..Stiu ca el nu a facut asta dintr-o ambitie, ci a incercat sa demonstreze unele posibile adevaruri, sa le arate pur si simplu, si poate ca nu a demonstrat, pentru ca ce e adevar exista, poate a vrut sa caute sa ne fie alaturi..E mult de spus..Si viata e complicata..
Adagio e o varianta de destin, o posibilitate de a fi..Ca si cind lumea ar fi ideala, si noi am putea depasi toate trecuturile ca sa invatam sa fim impreuna..E ca o oglinda a destinului in care privind descoperim ce multe avem in comun, si ce multe ne pot determina sa ne construim acel drum impreuna..Ce multe care ne unesc fata de ce multe care ne pot separa..

Soare cald

Ehehe si behehe, ce bine e cind bine e, si cind bine e ce ne doare in popou cind rau ne-a fost, ca daca e bine vrem sa ne simtim ca ne e bine, si sa uitam cind nu ne-a fost asa de bine ca acuma, ca sa nu zic ca ne-a fost rau ca nu stiam cum ne cheama, dar asta a fost atunci, si amintirile negative le stergem, de fapt le tratam cu maximum de arogantza si indiferentza, pentru ca starea de bine merita traita la maxim..Si asta e ca sa zicem ceva, ca sa nu tacem adica, ca e aiurea sa faci o teorie a amintirilor, care bune, care nasoale, ca ele oricum sint acolo in noi, si ne zimbesc/rinjesc dupa situatie, si context, ca na, asta e jobul lor..
Ma gindesc ca amintirile rele sint legate de situatii rele, care sint legate de actiuni rele ale unor oameni rai, cred, ca doar nu buni, din moment ce au facut actiuni rele..Norocul nostru ca chestiile rele nu sint cele normale, ci cele ce ies din tipare..Ca normalul e ca toti sa fie buni si generosi, si sa dea ce e mai bun din ei, si sa fie prietenosi, etc..Bun, asta intr-o lume ideala, ca in realitate depinde de foarte multe lucruri si probleme pe care ei le au de rezolvat, ca de ex daca esti sub stress, si ai multe de facut in timp scurt, te concentrezi pe munca ta, si lasi dracului detaliile deoparte, ca nu ai timp de ele, faci lucrurile importante, si te confunzi cu valorile tale profunde..Multi idioti care nu-si pun mintea la contributie devin "elitisti" de parada, si arogantzi, si nesuferiti, si agresivi cu toti, si tot, si periculosi pentru toti ceilalti cu care vin in contact..Am avut probleme cu genul asta de oameni de cind ma stiu, pentru ca le-am aratat ca nu-i suport, si ei au ripostat violent, ca asta stiau cel mai bine sa faca, ca au avut timp si energie sa se antreneze pentru asta, si sa actioneze..E plin de de astia cu creierul mic, si e bine sa te feresti de ei cit poti, pentru ca te pindesc sa-ti faca rau, tie sau altora..
In fine, jobul tau depinde de atmosfera de acolo, care depinde de oameni, care depinde de valorile lor..
Am inceput un job nou, si acuma acumulez date technice, invat cu viteza luminii tot ce tine de specificul locului..E usor, dar e mult, si le asimilez pe masura ce lucrez..Am terminat 2 proiecte in 1-1/2 zile, si lucrez la al 3-lea care e mai marisor, fac fixtures pentru o companie care le lucreaza pentru Toyota, plantul care asambleaza Lexus, adica fac modelele 3D si desenele, ca sa le produca. E fun, ca e nou, si interesant, recunosc..Am eu ce am cu Toyota, hahaha, desi masinuta mea e Mazda Tribute, si daca va fi vreodata sa cumpar o alta masina tot Mazda o sa fie, ca e mult mai elaborata si dragutza:) Dar sa nu divagam..
Cum ziceam, locul tau e unde te simti bine, pentru ca na, ai si tu preferintele tale relativ la sarcinile de serviciu, oameni, etc, si nu orice e pentru oricine..Plus ca eu sint destul de obosit/scirbit de unii oameni si unele situatii destul de sinistru-umilitoare..Si e bine ca mi-am dat seama ca nu sint compatibil cu anumite chestii, pentru ca anumite chestii ies din sfera rational-umana, si nu are rost ca eu sa le accept..In fine..
Pe moment e bine..Sa vedem pentru cit timp..Pentru ca daca nu e bine, mai bine sa schimbam ceva esential, asa incit sa ne fie bine pe viitor..
Abia am ajuns acasa de la job, am baut un pic de vin, si as minca ceva bun, sa vad ce gasesc prin frigider.. Dupa care ma mai uit la emisiuni tv, dupa care ma culc, ca sa fiu fresh miine, ca sa termin proiectul..Ce bine, si ce cald afara..E frumoasa vremea, ca e inca vara, si soare zimbitor.

Monday, July 3, 2017

Lectia despre iubire

De multe ori ma intrebam unde e iubirea, unde e miracolul ei atit de cautat, unde sa o caut ca sa am certitudinea ca o pot gasi..Si recunosc ca nu am gasit un raspuns absolut, pentru ca nu exista, cel putin pentru mine, dar am gasit mii de alte raspunsuri relative, pentru ca am gasit iubirea in atitea locuri neasteptate..
Am gasit iubirea in gesturile cele mici si imediate..Ca atunci cind eram insetat si am baut vinul repede, si o mare parte mi s-a scurs pe git si pe corp, iar tu ai pus palmele pe mine, ca sa nu se scurga mai departe, si ai facut baraje stabile..Sau ca atunci cind ma mingiiai, ca ti se parea ca sint prea trist..Sau cind imi vorbeai cu multe cuvinte care sa imi acopere tristetzile, sau cind taceai ca sa simtzi ca imi doream asa de mult sa tacem intr-o atitudine de a sfida spatiul celorlaltzi..Am gasit iubire in tot ce ai facut pentru mine, cind eram singur, dupa atitea lupte cu universul..
Mi-ai aratat atitea forme in care poti iubi, pe care le recunosc..Esti o profesionista, si o generoasa..Eu sint un trecator prin teritoriile astea, si am nevoie de tine ca de un ghid..Pentru ca nu stiu unde sint, si ce trebuie sa fac..Ma am doar pe mine ca reper stabil..Sint gata sa privesc, si sa invatz..
Iubirea e o parte profunda din noi, una care poate deveni o arta..Si e deschisa spre toate sufletele..As vrea sa pot sa o invat, asa cum am invatat atitea..Sa stau intr-o banca, la geam, si sa privesc la doamna profesoara cum ne explica despre cum iubirea ne transforma..Si sa mai visez la atitea cit, in clasa, ceilalti iau notite..Privind la unele colege care sint atit de frumoase si neatente:)

Efemerul eternitatilor

Timpul si spatiul s-au adunat iar la linia de start a originii universurilor..In aer e un cimp urias al emotiilor materiei..Liniile fluide ale fulgerelor unesc punctele unde energia se concentreaza..E o liniste intrerupta de un zumzet al transferurilor electrice. E calm si cuvintele asteapta si ele sa se poata ordona in idei..
Ma mai plimb uneori prin locurile trecuturilor mele adunate..Merg incet, la pas, incercind sa admir peisajul asa cum mai demult admiram tablouri..E o opera de arta imprejur, o opera panoramica..Si fiecare pas creaza o alta opera care trebuie admirata, apoi o alta..Sint ca intr-un muzeu in aer liber, in care fiecare exponat e mult mai complex, si complicat decit oricare altul care a existat vreodata creat de om..Aici natura e artistul, si ea pare sa depaseasca orice si pe oricine a imaginat si creat..Pentru ca din orice pozitie ai fi poti vedea lucruri incredibile, si nu virtual-artificiale, ci realitati concrete, pe care le poti experimenta cu toate simturile.. Ele chiar exista, asa cum existam si noi, care, cumva, ne putem considera parte din opera de arta dimprejur, pentru ca sintem fiintze care vad, simt, si cauta sa inteleaga..Si ma intreb daca arta asta nu e si dincolo de peisajele strazilor orasului, daca nu e peste tot, in tot universul asta cu tot ce cuprinde..Si cu tot ce tine si de fiintza noastra cea efemera, desi avem si atitea laturi diabolice pe care le-am putea indeparta..
Poate ca arta include si timpul, si spatiul, cele care ne sint alaturi cit traim..Poate ca toti si toate formam un tot universal si etern, pe care nu il intelegem inca..
Ma mai plimb uneori prin locurile solare ale trecuturilor, si mai privesc imprejur incercind sa savurez clipa de acum cu tot ce imi ofera..E la fel de liniste..Timpul a adus linistea peste acele energii uitate..E echilibru, si totul e firesc, legat cu aceleasi fire colorate ca atunci..Poate ca asa arata fericirea cea relativa..Sau extazul..Sau bucuria unui moment intimplat..Poate asa ar trebui sa fi fost tot, pina acuma, fara intreruperi de pauze in care am trait si dureri, frici, angoase ale nestiuturilor..Poate asa ar fi trebuit sa ni se intimple, pentru ca poate am avut dintotdeauna dreptul la fericire, de care n-am stiut..Oricum ce a fost ramine neschimbat, asa ca e mai bine sa ne concentram la acum, si aici..Si la noi, ca la oameni care isi cauta eternul in infiniturile mici.
E efemer totul..Dar e plin de atitea eternitatzi pe care doar noi le putem descoperi..Totul e sa vrem.

Saturday, July 1, 2017

Canada of 150 springtimes

Sint aici din '97, de 20 de ani, si ceva..Sint aici, in locurile astea pe care nu le-am inteles de la inceput, pentru ca erau altfel..Dar am trait, si am invatat multe, si am devenit..Si asta a fost pentru ca simplu, Canada mi-a intrat in suflet, ca o tara care m-a adoptat, ajutat, sprijinit ca sa reusesc sa devin eu. Sincer, e tara mea, si locul unde am invatat sa visez si sa sper, chiar daca am trecut si prin incercari grele..
Prin nastere sint roman, si am in mine gena acelor trecuturi, si culturii de unde vin, dar am devenit canadian cind am inteles ce inseamna ca sint liber, cind sint liber, si ca imi pot dezvolta toate talentele, fara frica..
La multi ani Canada! Esti locul numit iubire si compasiune! Sa traiesti multi ani, si sa prosperi asa cum meriti! Te iubesc ca pe mama care m-a crescut si invatat atit de multe, si careia ii ramin profund indatorat.