Toamna ta

Lumile se complica, tot timpul. Toate se transforma in asa fel cit sa nu mai recunoastem nimic ce a fost mai demult, asa de frumos. E asa de diferit tot. Vedem, si stam sa admiram, sau sa blamam. Ce e trecut e diferit. Noi sintem aceiasi, dar toate s-au schimbat atit de mult. Crezi ca imaginea ta din oglinda mai seamana cu tine, si daca da, cit? Ieri eram doar eu. Cine am devenit, intre timp? Sint doar altcineva, prin prisma celorlalti? Stiu, doar fac ceva, ca sa par la fel. Iar nu esti, aici. Si eu iar, doar simulez ca sint cine par. Stii, sau nu, imi lipsesti infinit. Arat o fatza, din tre miile mele, asa, ca sa bravez. Ma simt ca in toamna, ca si tine.

Tu, ca un eu

Lumile se transforma, si ne arata tot felul de fetze. Sintem ramasi singuri, sa le admiram. Lumi construiesc alte lumi, imprejur. Sintem asediatzi cu variante de versiuni al unor posibilitatzi inca neimaginate. Uimirea ne-a blocat orice atitudini. Ne lasam prada unor iubiri-uri pe care nu le-am intilnit inainte. Totul e atit de coplesitor, cit sa nu ne mai permita sa schitzam vreun gest nedorit. E atit de complicat tot; si noi sintem ramasi atit de simpli. Mai emitem priviri, care ne intorc raze de culori complicate. Oamenii interfera. Suflete se interpun. Un social urias intervine. Gesturile revin. Nu esti aici, si toate sint necunoscute. Pentru ca doar prin tine am vazut toate lumile. Urlete haotice ma blocheaza, iar. Stii ca doar pe tine ma bazez, ca sa ma eliberez. Ai putere absoluta asupra mea. Doar tu stii ce ma face sa fiu iar, eu. Nu profita! Urasc tot timpul cit nu esti aici. Nu te visez, nu te lauda cu asta, ca nu esti chiar ce imi doresc, esti doar ce imi trebuie. Bine, stiu, nu sint omul care sa te foloseasca asa, pur, si simplu, sint asa ca sa fim  amindoi intr-un fel de dialog, daca se poate, chiar daca ne criticam ca idiotii, cind putem, si ne mai si urim, tot asa, cind putem. E adevarat ca in pauze ne mai iubim, dar doar cind ne e permis, hahaha. Lumea asta are reguli, stii, si, ca sa ne iubim trebuie sa avem documente scrise, ca, altfel ne blocheaza permanent personalitatea, si ne trezim iar intr-o absoluta singuratate, ca atitia altii..Te vad, ma vezi, sintem la fel. Ma visezi? Indecent? Asa ca mine? Semanam? Bine, tu ai un bun simtz infinit, nu esti grobiana in atitudini. Si, totusi, daca eu pot sa visez mai mult, ai sa imi reprosezi asta? Sau, daca tu visezi mai mult, ai sa ma crezi ca te admir, si te invidiez? Si, daca si asa, cu relatia dintre noi cum ramine? Sintem straini, ca inainte? Sau evoluam spre ceva mai prietenos? Ne tutuim? Ne spunem indecent ce simtzim? Sintem atit de apropiatzi? Stiu, ne expunem sufletele asa, pur si simplu, cit sa lasam adevarurile sa fie aratate in goliciune. Rusinea e depasita. A ramas o ploaie care sa ne inconjoare. Si un sentiment care vine spre noi cu liniste, ca o primavara care seamana prin ploi cu o toamna fara de sfirsit. Eu mi-am completat fiintzele cu ce, inca, vad..Te astept..Stii asta, de la primele mele cuvinte..

Obliviator

Duamnelor, duomnisoarelor, si duomnilor, bine ati venit la aceasta sarbatoare a uoaminilor, ca este dacit o sarbatuoare, nu e uo campanie de pruomovare. Ie primavara, si v-am adus acest prruodus minune special ca sa-l cuomparatzi. Ie dacit cel mai bun din lume, si e dacit uoriginal, va zic, nu cuomparatzi fake-uri de alea de pe toate dru-murile ca alea-s pentru categoria a 2a de lume, nu e pentru voi, care va respectatzi. Ce avem noi aici? Un miracol, cum spuneam, un ceva care sa va ateste, si sa va defineasca natura dvs nobila, un obliviator. Da, ati auzit bine, e exact ce va trebuia, de cind v-ati nascut. Are absolut ce aveti nevoie: o casca wireless, o unitate, si un fir; tot ce trebuie sa faceti e sa puneti casca pe cap, sa-l bagati in priza, si sa folositi intrerupatorul. Din momentul ala veti uita absolut tot trecutul, si va veti focusa mai bine pe viitor. Veti fi ca nou! Totul e atit de simplu. Sa va zic un secret; mi l-a adus un prieten, care face dese calatorii temporale, si aduce tot felul de gadgeturi din viitor, pe care le vinde la suprapretz. Dar asta e un obiect absolut deosebit, si care a avut mare success acolo, de asta mi l-a dat, ca sa scurtcircuiteze timpul, si sa accelereze evolutia, asa zicea el. Iar eu v-il dau voua cu un pretz promotional, ca sa-l folositzi, si sa simtiti cum e sa fiti cetatzeni ai viitorului! Avem si un model upgradat, cu care veti putea accesa si unele experientze din vietzile anterioare, dar asta e doar pentru cei cu stomacul tare, si care vor trairi mai incorecte politic, daca ma intzelegetzi, hahaha, ca, na, in trecut nu era cu corectitudine, hahaha. Deci, daca vreti sa simtiti gustul fericirii cumparatzi produsul meu, si recomandati-l tutulor, ca sa va fie mult mai bine voua, si celorlaltzi. Va veti face mai multi prieteni, chiar si printre dushmani, si veti deveni chiar un mic lider in comunitatea voastra. Poate veti intra si in politica, cu atitia sustinatori! Totul e sa cumparati produsul, si toti va vor admira, veti deveni in ochii lor mai frumos, si mai inteligent! Este ieftin, bun, si mult! Si, mai ales, inegalabil!

Singuratatzile fiintzei

Exteriorul ne bombardeaza cu imagini, cuvinte, si situatii pline de semnale senzoriale, care se proceseaza in minte, si pot deveni stari. Starile pot determina logici ale gindurilor, si sentimentelor. Si asa devenim oamenii momentelor. Sint acum ce sint, poate diferit de cel de acum 5 minute. Sau poate doar putin schimbat, dar tot eu. Si, ca om al momentului imi modific si perceptiile, sau pot determina venirea altor stari, care pot determina alte logici cu care reconstruiesc sentimentele si gindurile. Sint stabil doar o singura clipa, pentru ca in interior ma misc, si evoluez continuu. Starile si momentele trecute sint fiintze care traiesc putin, ca efemeridele. Vin, si se duc continuu. Unde oare se duc, in uitare? Poate, pentru ca au fost inglobate in minte, cu tot alaiul lor de trairi. Toate au reconstruit fiintza, s-au topit in eul nostru cel de toate zilele.
Azi a fost o zi a abundentzei. A fost soare, si totul s-a transformat. Primavara si-a inceput domnia. Poate ar trebui sa sarbatorim, sa ne bucuram de trecerea spre reinvierea naturii. Lumile ne-au privit tot timpul. Chiar daca au parut indiferente. Stiau ca le datoram toata atentzia, si au profitat de momentele noastre de fericire, ca sa ne observe trecerile. Uneori le invidiez, desi stiu ca ele exista doar prin noi. Poate mai invidiabil e timpul, pentru ca el chiar ca e indiferent, si ne vede de la nastere, la moarte, cu aceiasi ochi. Dar, nu-l invidiez, pentru ca am atitea de facut in viata asta, asa scurta cum e. Poate ar trebui sa abordez frontal singuratatea, pentru ca ea, desi mi-a adus unele linisti, m-a facut sa simt gustul absurdului. Poate ca asa era pre-scris undeva, inainte sa ma nasc, sau poate am descoperit-o pe masura ce invatzam sa fiu. M-a ajutat enorm, pentru ca ceilalti ma agasau in miliarde de feluri. Am fugit eu singur de ei, si asta mi-a apropiat singuratatea. A fost de un urias ajutor, recunosc. Pe viitor am sa incerc mai mult sa redescopar oamenii, si sa le accept mai usor defectele. Chiar daca pe ale mele le accept mai usor. E un drum inainte pe care am sa-l abordez cu mai mult curaj.

Fluid inertzial

Eternitatile s-au ciocnit de lumi, apoi lumile s-au ciocnit intre ele, ca sa loveasca iar, la rindul lor, eternitatile. Nimic premeditat, totul a inceput cind eternitatile s-au plictisit de nemiscare, si uitare. Lumile, apoi, lovite prea mult, si-au deschis limitele, si au invatat sa treaca una prin alta. Si prin eternitati. Inertiile si-au revenit stabil, si au lasat traiectoriile sa se liniarizeze. Totul s-a simplificat, si universul a fost traversat de miscari directe, si indiferente. Linistile vidului au alunecat spre margini, si au reconstruit solid suprafetele lumilor, ca intr-o imbratisare a unor izolari ce erau trimise sa refaca formele, si sa le separe de fonduri. S-au acoperit toate cu limite; ca intr-un joc al simplului spre complicat, in care fluidul fondului nu trebuia sa se elibereze, si sa ramina singurul care definea lumile. Apoi solidul a devenit fluid, si fluidul solid; ce fusese inainte fix se transformase in schimbator. Si  ce era miscator a redevenit stabil. S-au schimbat rolurile, si locurile; lumile s-au fixat, si limitele s-au evaporat. Spatiile au ramas, inca, intr-o asteptare, privind la transformarile lumilor. Eternitatile s-au reimprietenit cu timpul. Si toate au redevenit ca inainte. Ieri mi-am cumparat un vis cu busul de noapte. Doar ca, de data asta eu am fost soferul. De fapt doar comandam vocal pornirile si opririle, pentru ca restul operatiilor le-am vrut automate; ca sa ma pot plimba liber, si sa gasesc raspunsuri la unele intrebari la unii calatori. Fetzele din penumbra imi vorbeau calm, si dupa mici momente de gindire. Imi spuneau orice despre viata lor, despre cum vad ei lucrurile, dar nu stiau sa-mi raspunda la intrebari despre mine. Nu ma cunosteau, chiar daca ar fi vrut sa ma intrebe si ei, pare ca nu indrazneau, si ramineau atenti. Programele de "firesc" erau setate pe nivelul minim de curiozitate, si cunoastere intruziva. Am ramas un timp, si eu, in asteptare. Apoi am oprit busul in statia aceea. Am coborit singur, si am pornit-o iar pe acel drum, emotionat, spre toate nestiuturile, care imi zimbeau parca stingherite de revenirea mea. Casele erau la fel, aleile, copacii, bancile, ramasesera identice cu cele din amintiri. Era o revedere calma, fara extazuri, sau agonii, ca si cind as fi fost de acolo de atita timp. Am traversat ultima strada, si am vazut iar, cladirea aceea de secol 19, la fel de impunatoare, si nemiscata. Timpul nu mai trecuse pe aici. Am intrat sa mai vad interioarele in ce fel se asemanau cu cele de altadata. "Mister" era scris pe o tabla. Sigur, mi-am spus, misterul e identic, si el. De peretzi erau lipite straturi de liniste care acopereau toate cite s-au spus. Si cite nu s-au spus. Tocmai, ca misterul sa ramina, inca, la fel, un fluid masiv care sa ne mai umple inertzial vietzile.

Primavara lucida

Lumile se transforma. Trec prin etape-variante ale lor mai bune, sau mai rele. Uneori se intorc la variante ale trecutului cu care seamana. Transformarile lumilor sint ireversibile, chiar daca nu par. Timpul le afecteaza. Lumile ar ramine identice continuu daca s-ar opri timpul. Dar daca s-ar opri timpul, s-ar bloca continuumul spatio-temporal, deci s-ar bloca si spatiul. Totul ar ramine nemiscat. Moleculele de aer ar avea o duritate infinita, asa ca si particulele sub-atomice, sau sub-sub-sub-atomice (daca exista). Chiar si vidul ar avea consistentza, pentru ca e eter, mediul in care se propaga lumina. Nu putem opri timpul, asa cum nu putem atinge viteza luminii, sau zero absolut ca temperatura. Toate sint limitele de care ne putem doar apropia.
Ieri am avut o senzatie ca a venit primavara, a fost lumina si caldura in aer. Ca si cum toate sistemele au inceput sa functioneze automat. Asa e pe nava, schimbarile seamana cu cele de pe pamint. Robotii au grija de toate detaliile. Ca sa nu uitam cum arata planeta mai demult. Acum cine mai stie ce s-a mai intimplat acolo. Sau cui ii mai pasa. Mi-as programa un altfel de vis. Am ajuns dependent de visele astea. Poate de trait prea mult printre androizi, sau animale robot. Numai plantele sint reale. In fine. Mi-as lua azi un vis cu, mmm, nu stiu cu ce. Si nu vreau sa las computerul sa aleaga pentru mine. Mai bine stau in cabina, si ma uit la stele, poate imi vine vreo idee. Tre'sa-mi caut niste amintiri mai inedite. Sau pe care nu le-am accesat demult. Sau inventez ceva. O excursie pe o gaura neagra, ca sa ies pe partea cealalta in alt univers. De parca o gaura neagra ar fi chiar o gaura si nu un corp ultra-compact in care particulele elementare n-ar fi botzito-turtite de ce fortza e acolo; ca sa umple eficient spatiul; sau transformate in altceva, un fluid poate. Mai bine o plimbare prin oras, ca e classic, cu asta chiar ma refac, ca ma intorc la alta virsta si re-intineresc. As vrea eu. Chiar daca e primavara imprejur, tot trebuie sa-mi pastrez luciditatea.

De ce?

De multe ori ma intreb, dupa vreo experienta placuta, sau nu; de ce e totul asa? De ce nu e altfel? Daca ar fi fost altfel, cum ar fi putut fi? Sigur, daca totul e asa pentru ca asa e totul, daca ar fi fost altfel (fata de cum e acum), acel "altfel" ar fi fost "asa", si "asa" ar fi fost altfel, s-ar fi schimbat intre ele notiunile, daca e sa filosofam un pic. In fine, totul e asa, pentru ca e asa, pentru ca noi, ca oameni, am adunat informatii, le-am conectat logic, si am gasit explicatii. Dar daca, sa zicem, pamintul ar fi fost plat? Adica am fi trait pe o suprafatza cu relief diferit pe ea (ca putem tolera anumite variatiuni asemanatoare cu ce avem), dar o suprafatza infinita in toate directiile? Sigur, formele de relief au aparut ca incretziri ale suprafetei, pentru ca, placile tectonice de dedesubt au fost antrenate de curentii de magma din mijlocul pamintului, e adevarat, deci relieful e rezultatul acestei constructii sferoidale, cu acest continut, al pamintului. Daca am fi trait pe o suprafatza infinita, noi cum am fi gindit, cum am fi fost ca fiintze? Am fi cautat, si gasit niste adevaruri, apoi niste explicatii, pe care le-am fi dezvoltat in niste teorii, lumea ar fi putut evolua la fel, eventual. Desi cine stie cum am fi avut creierul (cel care ne determina gindirea), pentru ca ce avem acum e rezultatul acestei evolutii specifice, pe o planeta sferica. Poate pe un teren plat am fi avut un creier plat, fara circumvolutiuni, hahaha (de unii poti spune asta, totusi, cind ii vezi). Si daca, de exemplu, nu ar fi existat cerul de acum? Daca totul ar fi fost luminos, albastru, fara stele pe el? Daca nu ar fi existat cer deloc, pentru ca am fi trait pe suprafatza interioara a unor cilindri, infinitzi, sau sfere, sau alte forme, mai simple, sau mai complicate? Sigur, intrebarile astea din punctul de vedere al cunoasterii de acum sint un pic absurde. Dar daca ar fi fost asa? Sau daca ne-am fi nascut intr-o societate fixata pe un nivel, si care n-ar fi evoluat deloc, de milioane de ani (pentru ca nu ar fi fost nevoie de schimbari)? Sau daca totul ar fi fost imprejur doar desert, ca pe Dune? Sau doar apa, sau gheatza, sau mlastina? Am fi fost altii, pentru ca, daca presupunem ca ar fi supravietuit cel mai bine adaptat, adaptarea, adica schimbarea ca sa te faca mai bun in conditiile alea ar fi fost cheia evolutiei. Dar daca mediul nu s-ar fi schimbat deloc, si plantele/animalele nu ar fi avut nevoie sa se adapteze? Daca evolutia s-ar fi blocat pe un anume nivel, noi nu am fi existat? Spun asta pentru ca noi privim acum lucrurile avind cunoasterea acumulata de toate generatiile trecute care au trait in lumea asta. Intr-o alta lume, cum spuneam, totul ar fi fost altfel, inclusiv noi. Daca ne uitam la universul asta de acum, iar ne putem intreba de ce e asa, de ce sint planete, stele, gauri negre, de ce se atrag, si de ce e vid imprejurul lor? Exista oare si alte universuri diferite de al nostru, care sa aiba o viata proprie; universuri paralele? Daca da, cum sint? Seamana cu cel de acum? Ne mai putem intreba ce e cu timpul, de unde vine, cine l-a creat, cum a aparut, de ce nu se opreste niciodata? Sau de ce incetineste cind viteza mobilului se apropie de  viteza luminii? De ce totul e asa cum stim? Si de ce nu traim pe un submarin galben?

Labirintul clipei

Zilele urmeaza noptilor. O noapte poate fi lunga, uneori, cit o vesnicie. O noapte eterna, infinita si grea, una in care sufletele prietenilor s-au evaporat, si vidul a acoperit tot ce a fost, demult, departe, frumos. O singura noapte cit o moarte, parca, una in care sufletul ti-a parasit corpul, si simte doar durerile de atunci. Apoi vin zorii, lumina se intoarce, si aduce sufletul inapoi in corp. Linistea e dulce, are gust de primavara calda, si de amintirile pastrate, si ascunse special, intr-un coltz secret de suflet, ca sa nu fie furate iar de toti demonii noptilor. Vine si ziua ca sa isi triumfe eternitatea ei, mai mare, si mai stralucitoare ca toate stelele din toate universurile. Ca toate noptile, de fapt, pentru ca victoria zilei e asupra noptzii. Zilele si noptile se succed cu tot cu eternitati. Eternitati diferite, si identice in infiniturile profunde cu ale noastre. Nu sintem singuri, inca. Pentru ca nu exista limite ale eternitatilor. Am fi singuri dara eternitatzile ar avea limite infinite, subtziri, si construite din clipe. Pentru ca, atunci, am risca sa ne lovim de clipe, si ele ne-ar putea trece prin labiritul tunelurilor lor in alta eternitate straina, in care am intilni singuratatzi cu care sa ne imprietenim. Asta daca nu preferam sa raminem in labirint, ca intr-un no man's land liber de orice eternitatzi, in care sa traim mergind, observind, cautind, si poate gasind lucruri neasteptate. Poate timpul nu mai functioneaza in labirint, poate acolo doar spatiul exista, pentru ca timpul a devenit absurd de abstract, si s-a scurs pe linga marginile eternitatilor.Eu cum as fi, oare? Acolo as risca sa devin si eu absurd, sau m-as pastra la fel de etern ca acea clipa ramasa identica, peste tot? Un etern intre eternitatzi nu ar putea risca sa devina absurd, pentru ca ar avea acelasi rang cu ce e dincolo de margini, ar avea aceeasi inaltzime cu tot. Asta daca m-ar ocoli absurdul, dar e o simpla ipoteza optimista. Singur n-as fi, pentru ca sigur as mai intilni prin atitea culoare si alti oameni care au fugit de eternitatzi. Si chiar daca nu ar fi oameni, ar fi urme ale amintirilor lor ramase, pe undeva, si am putea comunica usor, pentru ca amintirile au in ele ceva fericiri care ne seamana. Si ne-am putea inchipui ca si spatiile alea seamana cu unele la care am visat. De ce nu, doar am trait atitea vieti paralele.

Timp men-tal

Nu e usor sa traiesti ca ai de infruntat multe ostilitatzi de la ceilaltzi. Ma gindesc si cum e sa fii intr-un cuplu, cind te mai certzi, ca na, apar diferentze de opinie, ca sint idei diferite, sau preferintze diferite, oh, sint atitea care pot declansha o confruntare, mai ales ca te poti si supara, pe urma, in fine. Depinde cu cine te impactezi, ca daca respectivul incearca sa-ti impuna ceva, asta e ca si cind te-ar considera prost, si slab, iar eu reactionez ca un om normal, cred, ca refuz chestia respectiva, chiar daca nu i-o spun in fata. Altceva e sa ai de-a face cu un om inteligent, ca el argumenteaza, si atunci poti analiza, poti sa vezi niste adevaruri noi, poti invata lucruri interesante, etc, si asta chiar te ajuta; dar e rar, pentru ca azi oamenii nu mai au rabdare sa duca la capat procesele mentale, le fac pe toate pe jumatate, in viteza, si de multe ori nu intra in adincul gindirii, stau doar la nivelul obisnuintzelor, al lucrurilor comune si ultra banale, si incearca sa te atraga si pe tine in ele. Eu cind incerc sa comunic cu cineva il iau asa cum e, fara sa mai vreau sa discut niste idei bune, pentru ca m-as complica inutil. Cind nu am de ales ramin la "zona" banalului, si ma plictisesc, dar asta ca sa evit cit pot posibilele certuri, pentru ca am avut multe experiente foarte neplacute. Discutiile comun-generale sint o alternativa buna de conservat o relatie, si, de altfel asa fac toti.. Si, pentru ca nu prea am contacte sociale, iau energia pozitiva din talk showuri, sau filme, prefer filmele pentru ca acolo lucrurile sint pre-gindite, e un scenariu, sint filmari facute atent, nu e haosul ca in mediul zilnic. Acuma am avansat, ca simt ce fel de film as vedea, nu mai dau la intimplare, caut ceva cu nota imdb rezonabila, cu subiect tentant, actori mai cunoscuti, etc. Depinde de starea de moment, poti sa vrei sa vezi sa zicem un film de actiune, sau scifi, sau aventura, etc, dar sint filme care au din fiecare cite ceva, si sint legate, au sens, plus ca au in ele lectii de viata, care te invata multe. Ma uitam cit de generos e cadrul razboiului pentru un film, pentru ca e un fond de tragedie uriasa care e imprejur, si in care se pot spune multe povesti despre absolut orice. Am invatat multe si despre razboiul in sine, cum s-a intimplat, in citeva date mari, cum s-au succedat lucrurile, ce s-a intimplat, si de multe ori si de ce s-au intimplat asa, pentru ca toate au o explicatie. Pentru toate e de vina mintea omului, ca individ, sau ca grup, ca societate, pentru ca si societatea are mintea ei, care seamana cu a unui om. Mentalitatile unor vremuri au cautat solutii la problemele momentului, si asta a fost, asa s-a scris istoria. Acuma cu atitea technologii nevoile oamenilor sint mai bine satisfacute, nu mai e saracia de demult, si s-au depasit greselile trecutului, lumea nu mai e dispusa sa se foloseasca de distrugeri ca sa cucereasca, pentru ca sint metode mai practice pentru asta. Acuma avem la indemina cam toata cunoasterea lumii prin internet, oricine poate afla, si invata, orice, din orice domeniu; nu mai e ca pe vremea cind eram eu student si nu gaseam carti care sa ma ajute macar sa-mi fac proiectele (ca din cursurile scrise nu puteai invata, erau pline cu multa informatie in plus, ca proful sa arate ca stie; bine, atunci se simula mult, desi partea stiintifica trebuia sa fie corecta, dar erau multe detalii). Acuma totul e sa fim pasionati, si sa vrem sa invatam, pentru ca avem tot ce ne trebuie, dar mai trebuie si sa stim sa invatam, lucru pe care il realizam in timp, si cu ceva experientza, pentru ca nu e importanta cantitatea de date (la gramada) cita e calitatea, nivelul lor.

Culorile arogantzelor

Arogantza, privita la modul general, de sus, e un fel de sfidare, ca ii tai macaroana celuilalt. Dar, arogantza, cum o vad eu, e diferita, depinde de stilul omului, adica de atitudinea lui fata de anumite lucruri, situatii, alti oameni, etc. Cu cit e omul mai inteligent, si mai experimentat in ale vietii, cu atit poate avea mai multe arogantze, de mai multe feluri, care, in general depind de moment; pe cind un prost are o arogantza identica su ea insasi, constanta. Un inteligent discuta cu un prost; dupa un timp scurt se ajunge la contradictie, pe care amindoi o sesizeaza. Inteligentul isi da seama ca, oricite argumente ar aduce, nu va reusi sa-l convinga pe prost. Atunci se intimpla ca amindoi sa taca, arogant. Doar ca asa pare privit din afara. Inteligentul nu devine arogant, pentru ca, sincer, arogantza e specifica prostiei, el doar tace nesatisfacut pentru ca vede ca situatia nu are iesire; un om inteligent pare doar arogant, pentru ca el are antrenament in discutii, dezbateri de idei, variante, iar prostul ii blocheaza tot. Prostul, in schimb e autentic arogant, pentru ca, pentru el, dincolo de cele citeva idei ale lui e un vid absolut, un intuneric necunoscut, sau un spatiu ne-explorat, si destul de inficosator. Spun asta pentru ca am intilnit foarte multe stiluri de a bloca un dialog, printr-un ridicat de barbie, si indreptat privirea in alta directzie. La inceput n-am inteles, si m-am invinovatit ca am produs asta, dar vina nu era a mea, mi-am dat seama de asta dupa multe experientze identice. De vina e ala care nu poate continua dialogul, desi, sint multe cazuri in care la lucruri logice ti se raspunde grobian, sau cu enormitati inacceptabile, care determina o oprire a devierilor, pentru ca grobianul e exersat in grobianisme, si te poate jigni continuu. In fine, sint multe situatii diferite, care nu pot da o concluzie general valabila, ci doar una de moment. Oricum, contactul cu un prost se poate termina in diferite feluri, cel arogant e, totusi, unul fericit, desi stii ca omul te va tine minte, si nu va ezita sa ti-o traga, cind va avea prilejul. Mai sint cazuri cind cineva inteligent, obosit de injuraturile luate nemeritat, si continuu, poate avea o atitudine aroganta, sau chiar sfidatoare, ceea ce il face automat nefrecventabil. E de inteles, si, ca sa comunici cu el iti trebuie o rabdare uriasa, dar merita, pentru ca impactul cu un om inteligent e doar aparent. Dincolo de granitza ostilitatzilor e o lume fabuloasa. Ceea ce nu e cazul cind ai de-a face cu un prost. Totul e sa iti dai seama ce e dincolo de ce pare.
PS Am vrut sa spun, si am uitat, despre arogantza valorilor. Un om cu valori nu e el arogant, ci sint valorile care se auto-protejeaza, el doar urmeaza ce-i sugereaza ele, valorile. Bine, despre arogantze se poate discuta la infinit, pentru ca se pot interpreta oricind fondul, si forma, cauzele, actiunea-reactiunea prsoanelor implicate, etc.

Aventura de cuvinte

Ma uit cita umplutura e pe net. Lumea bate cimpii fara retzineri, spune, se agita, lalaie continuu, scoate cuvinte peste cuvinte care sa faca texte ultra-mediocre. Nu inveti nimic din ele, doar afli despre ala care le scrie ce simte el despre ceva anume, ca-i place, ca nu-i place, cum il afecteaza. Perioada asta e plina cu "productii" care umple spatiile goale, ca sa fie ceva si acolo, orice, doar ca sa nu ne dea senzatia de neimplinire, sau vid. E ok, lumea are un loc rezervat pentru oricine, si un destin pentru oricine, si fiecare face, pe apucate ce poate, sau i se potriveste. Acuma ca sistemul de valori se reface, totul e la liber, poti sa pui cam orice, pentru ca regulile s-au mai relaxat. E adevarat ca s-au cam spus toate, de cind se tot scrie, nu poti sa vii cu ceva profund nou, poti doar sa iei ceva bine facut dinainte, si reinterpretezi, sau poti sa vii cu un nou punct de vedere, mai technologico-modern. Productia de masa de texte, cea populara e una, evident mediocra, ca na, ca sa iti placa ceva trebuie sa-l intelegi, iar pentru asta trebuie un exercitiu de cunoastere. Altfel, totul ar suna prea specializat, si, cumva, plictisitor; asta daca nu te apuci sa explici ce, si cum, si deja s-ar pierde din farmecul textului, pentru ca ar cere travaliu suplimentar. Sigur nu spun asta pentru ca subestimez cititorii, pentru ca ei sint buni, in general, si iti pot gasi usor greseli, sau inadvertentze de toate felurile. Cind scrii te expui, si iti asumi ca poti sa fii si injurat ca ai facut greseli considerate elementare chiar. Na, iti mai scapa, textul e un experiment, nu e o forma perfecta de constructie din cuvinte. Totul e sa nu scrii prostii prea mari, altfel e ok. Eu cind ma apuc de scris e pentru ca am in minte citeva chestii acumulate, care merita pastrate, lucruri pe care le-am observat, sau gindit, si care nu prea au legatura intre ele. Si, cind dau peste ceva care ma binedispune, sau impresioneaza, decid sa scriu. Inceputul e greu, pentru ca trebuie ales asa incit sa-ti permita sa poti construi frazele care sa spuna ce vroiai, si, odata ce-l faci iti dai drumul. Eu scriu din prima, nu ma gindesc la ce o sa iasa, si nu fac corecturi mari, pentru ca vreau ca textul sa fie proaspat, si zemos, far nici o urma de modificari care sa-l faca altfel. Cel mai important e sa pun gindurile mele acolo, pentru ca asta ma intereseaza mai mult, prefer fondul bun, pentru ca forma e trecatoare, si na, corectabila. Cind scrii ai o anumita stare, si ea te ajuta, dar cind corectezi ai alta stare, si poti gresi fondului, de aceea spuneam ca forma e trecatoare. Sigur, pot lua textele mai vechi, sa le concentrez mai mult, sa le adaug alte idei, sa corectez exprimarea, si sa le fac publicabile, dar nu stiu daca cineva ar citi, pentru ca ar putea parea cam personale, specifice mie. In fine, plus ca stilul care imi place e cel de, nu stiu cum sa-i zic, ceva intre proza, poezie, filosofie, viata practica, etc, adica nu e cel frecvent intilnit, sau care sa povesteasca ceva concret, care sa aiba inceput-cuprins-incheiere. Cum ziceam, cind incep sa scriu habar n-am cum va iesi. Si cind termin caut si titlul,  care sa sugereze despre ce e vorba (mai mult, sau mai putin, dar conexiunea exista, e reala). E un talent sa gasesti titluri bune, pentru ca alergi ceva prin cap sa gasesti combinatia de impact emotional, pentru ca asta e rolul titlului, sa dea un impuls, si o mica sperantza ca nu-ti pierzi timpul citind. Totul e sa spui ceva, desi ce spui pare acum ca e derizoriu, daca esti tare la cum spui. Forma acapareaza fondul, desi, na, depinde si de inteligentza si preferintzele cititorului, cel avid de senzational, nou, sau, macar spectaculos.

Filmul vietii

Cineva a avut un inceput. Cineva a avut un sfirsit. Cineva a trait, cineva traieste, si cineva va trai. Noi sintem dintre aceia care traim, inca. Am avut un inceput, vom avea un sfirsit, si ne agitam cit mai sintem. Toti s-au agitat, ca sa dovedeasca ca sint. Dupa care vine linistea de dupa viata. Linistea care seamana cu cea de dinainte de viata, cind nu eram inca. Stam intre linisti, ca si cind am fi constienti ca sintem eterni, un timp. Apoi ne cautam linistea fiintzei, dintre cele doua linisti eterne. Si totul ramine neschimbat. Nu sint religios. Daca as fi fost mi-ar fi fost mult mai usor. Ii invidiez pe ceilalti care au avut in minte un sprijin pentru suflet, un protector. Mie mi-a lipsit. E mai greu sa-ti cari cu tine luciditatea fiintzei, pentru ca apasa mult mai mult. Asta e tipul meu de fericire, care se potriveste cu experientzele mele. N-am fost fericit, ca altii, dar ce am avut a fost doar pentru mine. Nu am avut nefericiri, decit daca priveai din exterior. Unele le-am luat ca incercari, si au fost destul de multe. Cel mai mult mi-a placut sa ma gindesc, sa elaborez cit de mult am putut, si sa nu cedez. Asa am fugit de o nefericire posibila. Toti au avut metodele lor. La mine a functionat. Mai greu a fost contactul cu ceilaltzi, pentru ca mi-au dat toti semne eficiente de ostilitate. M-am mai aparta, am mai incasat-o, asa ca toata lumea. Nu ma pling. Nu ma laud, nu ma dau mare, nu ma agit, ramin in echilibru. Ieri mi-am facut curat in masina, mi-am mai umflat cauciucurile, ca mai scapa aer, la citeva zile tre'sa le bag iar aer. A fost frig, si mi-au inghetzat si miinile, si picioarele. Degetul mare de la piciorul sting mi s-a dezmortit in citeva ore. Ma gindeam sa nu-mi fi degerat, dar si-a revenit. Azi trebuia sa merg undeva, si n-am mai ajuns. Mi-am gatit ceva. Miine imi fac curat in habitat, si imi mai rezolv niste probleme. Am vazut un film Pretty broken, cu o tipa a carui tata, prof de geologie la universitate i-a disparut intr-o expeditie. Ea si-a propus sa-si adune bani sa-l gaseasca. Intre timp si-a trait intimplerile vietii. Nu stiu cum se termina filmul, ca sint la 3/4. L-as lasa, ca sa-mi fac eu finalul, asa cum mi-ar conveni. Si sa-l adaug la trofee, o alta poveste de viata buna, si cu sfirsitul potrivit mie. Tipa din film probabil nu-si va gasi tatal, dar si-ar gasi un iubit care sa o merite, si sa aiba in el si o parte din tatal ei. Toti traim intr-un film. Acuma, in filmul meu e inca iarna, dar spun ca se incalzeste zilele urmatoare, in jur de zero grade. Vine iremediabil primavara. Trecem intr-o etapa noua. Alt capitol. Sau alta parte a filmului. Una superioara probabil.

Lansare in shpatziu

Doamnelor si domnilor, stimati extraterestri, bine ati venit la lansarea noastra spatziala. 10-9-8-7-6-5-4-3-2-1-aprindetzi focul la gratare, si lansatzi micii pe gratar, ca mai avem pina la decolare, asta a fost dacit o simulare. Ma numesc Viorel Cosmos Tinjala, si sint pilotul principal , adica comandantul navei. Ca sa va mai zic doua cuvinte despre mine, am studiat aeronautica in particular, sint autodidact, am si diploma aici, e autentica, am gasit-o pe net, si am printat-o, doar ca are alt nume, dar e a mea. De mic am construit rachete, am avut ambitzia sa-l concurez pe Elon Musk, si pe NASA, si am lansat rachetele un timp, pina cind primaria mi-a interzis, ca am dat foc la citiva vecini, si am mai avut alte mici explozii, si incidente minore, pe care le-a dat presa locala de scandal doar ca sa ma blocheze sa ajung la stele. De asta nu va recomand sa ajungeti ziaristi, ca sa nu injurati si blocati geniile in devenire. Asa. Intre timp am perfectionat si rachetele, si costumele spatziale. Am cu mine in aceasta valiza 3 c ostume spatziale, pe care le voi folosi astfel: voi pune pe mine primul, apoi, deasupra pe al doilea, si pe al treilea il voi lua in rucsac, ca sa fiu sigur, ca, stiti si dv, in  spatiu e intuneric, si frig, si nu se stie niciodata. Cum spuneam, vreau sa-l concurez pe Musk, si pe toti rachetistii, pentru ca proiectele mele sint mai bune, si inginerii nostri le fac si mai bune, dacit ca acuma inginerii au demisionat, ca nu le convenea salariul, ca nu le dadeam nimic, adica le-as fi dat, daca aveam, pe cuvintul meu, dar nu era, si au plecat toti. De fapt nici n-au venit, ca au zis ca au citit prin ziare ca am avut mici incidente, si n-am reusit sa am interviu decit cu unul, care era inginer tot asa autodidact, semi-analfabet functional, si nu stia sa citeasca, dar asculta si vorbea foarte bine. Impreuna am facut toate planurile, dar a trebuit sa ne oprim, ca ni s-a terminat hirtia, ca am zis sa nu le facem pe computer, ca toti prostii, ci direct pe hirtie, ca Da Vinci. Acuma c autam hirtie, si fac o rugaminte, cine are hirtie sa ne aduca, ca ne trebuie, dar rog nu de toaleta, ca se rupe usor, mai ales daca-i folosita. Si va rog, daca in public se afla extraterestri, va rog sa ridicati 2 degete, sau mai multe, daca le aveti pe toate la voi. Vad ca nu e nimeni, ma asteptam ca sa fie toti sub acoperire, ca securistii, dar e bine, daca nu vreti sa va deconspiratzi treaba voastra. Eu tot o sa lansez racheta, in anii urmatori. Regret ca nu m-am nascut in viitor, sa fi avut atunci meseria de astronaut, si sa ma plimb cu rachetele facute de altii, sa vad stelele, galaxiile, sa ajung pina in centrul universului ca sa ma dau buricul universului, si sa ma dau mare la gagicile de pe alte planete. Pina atunci raminem pe pamint, si va rog sa platiti chelnerul, ca eu n-am bani, am venit aici doar cu lansarea, ca sa maninc gratis, si sa va impartasesc din cosmica mea experientza din cosmos. Ridic acest pahar pentru reusita lansarii, sau lansarilor care vor veni. Sus racheta, si noroc bun! Ne intilnim pe Marte data viitoare!

Stari de om

Intuitia iti spune ca, daca vrei sa-ti iasa ceva, trebuie sa faci ceva. Intuitia iti spune, pentru ca ea se bazeaza pe experientele tale reusite. Ca sa obtii, sa zicem, vizualizari pe blog, pui cuvinte cheie care sint populare in cautari, si gata. Bine, mai sint si cazuri cind nu obtii nimic, dar astea fac parte din interferentzele cu zona ailalta, si astfel de lucruri le trecem la esecuri nascut iremediabile. Deci ele nu conteaza, asa cum nu conteaza o tristetze trecatoare, un regret, o uitare, desi fac si ele parte din viatza. Dar ca sa obtii ceva prin constructie (repet "obtii" pentru ca e pozitiv, deci bun pentru revigorarea fundamentalului obtinator de bine) trebuie sa ai o anumita stare; o stare op-ti-ma-care-nu-vine-natural-la-comanda. Sigur, naturalul e una, si comanda e impusa de minte, deci doua opuse filosoficeste, iar comanda atrage reactiile adverse ale rebeliunii mintzii, se opune si ea, desi ea si-a dat singura comanda. Are sens? Pai, daca vorbim filosoficeste poate ca sensul ar trebui sa includa si mult absurd. Ca sa fie mai inalt, si mai complicat, asa cum sint filosoficelile notorii. Sau ne-notorii, sau filosoficelile obisnuite, medii, si clar-confuze, dar constante. Bine, acuma nu ma dau filosoficesc inca, ca n-am starea aia de profund activa si constienta. Poate mai bine ar trebui sa incerc sa ma joc cu ideile, cum fac cei mai mari filosofi, copiii. Dar starea de copil e si ea imprevizibila, ca vine cind nu te astepti, si, lafel, pleaca-cind nu te astepti, e mai temperamentala ca o femeie. Nu fac aluzii la femei in general, sau la barbatii temperamentali, sau la copii, zic asa pentru ca sa vad daca acuma chiar ma joc, sa ma verific. Si sa ma eliberez de pre-judecatile cele obsesiv repetate de prosto-tembelo-cretino-dobitocii majoritaro-intempestivi care se tot plimba peste tot, tot timpul, atentzi sa nu le scape ceva. Deci e un joc acuma, inca, unul de cautare a starilor, si a metodelor de obtinere a lor, de descoperire, evaluare, analiza, sinteza, prelucrare, si folosire. Poate ca poti asocia starile cu ceva: daca faci ceva anume, sau daca te duci intr-un loc anume. Cind eram adolescent am vazut ca unele cartiere din Galati aveau in ele stari; poate pentru ca aratau intr-un anume fel, sau aveam eu amintiri de un anume fel lipite de acele locuri. Iar cartierele aveau si ele sub-zone in care erau, evident sub-stari, care si ele aveau sub-sub-stari, sau sub-sub-sub-stari, ca e normal, la cit de complicate erau starile de baza. Uneori sub-sub-...-starile erau si ele stari in toata regula, dar care erau simplificate muuuult, pentru ca erau de la marginea amintirilor. Starile le puteai lega de amintiri, cred ca aici era secretul, iar amintiri puteai avea de la orice. Sa zicem ca ai avut un examen greu, l-ai trecut, si, in drum spre casa ai mincat o prajitura, sau ai baut o bere, sau ai mincat o ciorba de burta, sau te-ai plimbat pe faleza, sau ai fost la un film, sau te-ai intilnit cu o fata fermecatoare, sau te-ai urcat in bus si te-ai plimbat prin tot orasul. Toate au putut sa construiasca amintiri, pentru ca erai in acea stare mentala de relaxare totala si optimism, si un ceva banal te-a ultra-impresionat. Si, acea bere bauta intr-un acel-loc (cu acel peisaj), se asociaza cu acea stare. Acuma, oricind vei mai bea o bere in acel peisaj, e posibil sa intri in acea stare. Sau na, uneori nu, ca poate ai venit in acel loc cu o alta stare mai puternica, si dominatoare de amintiri. Na, se intimpla, ca si starile pot fi si ele ca lumile, care mai stabile, care mai in viteza, care mai pompoase, ca se adapteaza la om. Si devin stari de om. Sau deviaza.

Striptease ne-academic

Azi e 1 Martie, deci calendaristico-oficial a inceput prima-vara, adica tot un fel de vara, da' dacit inaintea celei de-a doua veri, una de incalzire (sportiv vorbind), ca nu putea sa vina brusc vara, dupa ce iarna ne-a congelat bine, ca am fi avut un soc, si chestiile astea-s cunoscute acolo sus, la centrala anotimpurilor, de unde vin ordinele. In fine, e primavara deja de mai bine de 12 ore, deci e chestie festiva, ca in prima zi de scoala, se tin cuvintari, lumea e mai vesela, aplauda, bate din chicioare, striga urale ne-politice, nostime, si toaaaate sint egxceptional de frumoase si opctimistice (am scris asa nu ca nu stiu sa scriu corect, sau sa ma dau umorist, da trebuia sa fac o gluma naiv-gen, sa par simpatic, ca asa e trendul, ca azi e mai rau ca pe vremea ailalta ca daca nu esti in trend esti invizibil, asa, ca sa te inveti minte, ca cine te crezi?). Asa, si, de 1 Martie ce crezi ca se intimpla? In afara de altele, adica. E cu petreceri cu striptease pentru dame. Adica, niste domni bine, cu toti muschii pe ei, danseaza lasciv, se unduiesc, fac flicflace, tzucahare, tobi-geri, sarituri peste cal, la birna, sau prajina in timp ce-si dau hainele jos. Soc, pam-pam, respectivii se dezbraca in public, ca sa-si expuna oarece organe intime audientzei feminine entuziaste. Am vazut citeva showuri din astea in care privitoarele faceau dansatorilor si sex oral, sau se lasau penetrate (ca sa nu zic futute, ca nu e corect politic) de respectivii. Totul cu aplauze, strigaturi cu aluzii, tot tacimul. Na, daca au dat bani, au profitat de atmosfera, ca sa-si faca amintiri frumoase, ca, se spune, ca doar cu amintirile raminem, restul e trecator. Intr-un fel e si un scop didactic aici, ca doamnele invatza cum se face sex pe camera de ala ca in filme, si cum e sa fii o mini-vedeta, cu bunele, si relele afe-rente. Nu e ca si cum ele s-ar razbuna pe sexul de categoria a doua de acasa, pentru ca partenerii lor sint oameni cu dimensiuni normale, na (si care nu au experientza de sex pe tv), iar in relatie prioritara e conexiunea sufletelor, nu cit de bine stiu partenerii sa se impreuneze (desi cica e de baza treaba asta). Deci femeile profita din plin de perioada asta 1-8 Martie, si barbatii sufera, ca-s obligati sa presteze pina lesina. Glumesc, asta e un mit; de fapt toate-s mituri, care se dovedesc false. Dar momentul exista, si lumea se bucura de el. Se si maninca/bea bine, ca sa fie si mai bine, si, la final sa fie un extaz ca cel pre-programat. Unii, de veselie, sau de alcool se mai si caftesc, ca sa simta cum se activeaza circulatzia, si corpul se reface dupa perioada asta de iarna. In fine, primavara e aici, afara e un soare maaare si generos, eu am terminat tabloul cu triunghiuri, l-am decolorat spre rosu, si am zis sa-l fac de ris, si sa-l pun. In rest toate e la fel, nimic special. In emisfera sudica probabil a inceput toamna, si se pregatesc de iarna cind la noi e vara, deci avantaj noi. Na, de inceput de MArtie zic si eu un LA MULTI ANI pentru toti care accepta asta, si sa fim mai optimisti, ca vine caldura. E bine ca natura ne da motivationale acuma mai multe decit in toate cartile de gen, si e bine in general, chiar si fara cadouri gratis de la ceilaltzi. Evitati consumul exagerat de sare, zahar, grasimi, striptease si sex!
PS Trupa de stripperi se cheama Dancing Bears, pentru referintza. Lumea ii invidiaza, da' cine stie cit de fericiti sint, ca nu e usor sa "actionezi" la comanda. Oare ce studii au?