Iubiri stranii

E la fel de straniu..O aceeasi lume..In care toate se conserva, stranii..Locurile, oamenii, intrebarile..
Cind iubesti te raportezi la iubire, ca la un reper stabil..Cel mai stabil..Si imprejurul caruia toate graviteaza..Nu te mai gindesti la existente, la constiinte, la spatii, si timpuri..Toate devin slabe, si inutile, pe moment..Pentru ca tu iti traiesti iubirea ca un fel de credinta fundamentala a fiintei tale..Devii una cu iubirea, atunci, gindesti iubire, simti iubire, si vezi totul prin iubire..Esti derivat din iubire, si iti imaginezi ca totul a fost, si va fi, cumva, iubire..Intotdeauna..
Apoi iubirea ta se transforma, cind fiinta de care te-ai legat nu iti mai apartine..Te indepartezi de ea, si de tine, si iti pui intrebari inutile..Cazi, incercind sa te agati de orice, si incerci sa dai din miini si din picioare, ca sa revii la suprafata..Si revii, incercind sa uiti, si sa privesti inainte..Si asa continui, iar si iar, cu alte, si alte iubiri..Iubiri care, si ele iti vin din aceeasi lume..
E straniu..Si noi, iubind, si neintelegind stranietatea lumii asteia, si a iubirilor ei, mergem, sperind, inainte.. Mergem cautind, si parca simtind cumva, ca ceva e straniu..Ceva transferat..Din lume, catre iubiri.. Desi, vezi, poate e firesc..La ce dracu sa te astepti intr-o lume stranie? Cum dracu sa mai visezi la idealuri si iubiri cind toate, absolut toate au in ele marca lumii..Si cind toate sint stranii? Alo, e timpul sa te trezesti..Asa mi-a zis cineva, mai demult..Ca nu o sa pot schimba lumea, si deci, sa accept..Orice, adica, pentru ca, cica, asa e lumea, si asa va fi..Ei na..Pe bune?