E iar liniste imprejur..Lumina, un soare torid, aer nemiscat, si spatii care s-au solidificat..S-a oprit timpul, si totul a ramas in aceeasi identitate..S-a pietrificat tot..Aerul e un bloc fixat, printre spatiile trecerilor de altadata..Zgomotele vietii au ramas pe aceeasi frecventa de fond, care suna la fel de conform cu sine, ca o vibratie nestiuta, venita dintr-un fund de univers..E o tacere a simturilor, ca in clipa de dupa Big Bang.. Si o liniste a vietilor, inca netraite..
Ce etern..Ce etern de iubire si tacere..Cite lumi care isi construiesc spatiul, si timpul, in repaus..Si liniste..Cite variante de existente care cauta sa se defineasca..Cite fiinte care se invirt in oul primordial, inainte de a se fi nascut..Cite variante de euri ce zboara imprejur, cu speranta ca ar deveni ce simt..Cite lumi posibile..
E iar liniste..Dupa atitea..Lumea si-a revenit..Mi-ai zimbit, si mi-ai spus ca asa a fost dintotdeauna..Ca totul se reintoarce la sine, dupa dureri..Ca totul e, de fapt, frumos si stabil, ca in visuri..Si eu te credeam.. Pentru ca zimbetul tau mi se parea cel mai frumos lucru..Te idolatrizam..Erai un model..Care imi lumina toate colturile fiintei..Care imi povestea tot ce fusesem, mai demult, si imi prevestea ce as putea deveni..Zimbind.. De ce ai fi facut asta? De ce imi dadeai atunci atitea sperante?
Stii, viata e un joc..Care nu are reguli..Un joc al intimplarilor posibile..Luminat de deasupra, de zimbete.. Cele care au fost, care le-au precedat pe cele care sint.. Care, si ele, la rindul lor, le preced pe cele care vor veni..Traim intr-o lume de zimbete, cumva..Pe care le gasim, printre tristeti..Dar, care ne fac sa ne simtim atit de bine si de atractivi..Pentru ca si noi raspundem la orice cu un zimbet..Mare cit o speranta..O speranta calda, intr-o zi de toamna..
No comments:
Post a Comment