Toamna fiintelor noastre

E atit de toamna cit n-a fost niciodata..Mai mult decit ar fi putut fi, din toate toamnele, vreodata..O toamna cea mai toamna..Cea mai cea, care si-a depasit, de departe toate limitele, si care, s-a intors la noi cu un sentiment nestiut, parca..Care a venit sa ne mingiie, si sa ne asculte, mai calma si iubitoare, asa cum am asteptat..Si mai placuta, si feminina..Cum n-au fost celelalte anotimpuri..Toamna noastra..Cea infinita.. Toamna tuturor iubirilor pe care le-am visat..Toamna trairilor noastre netraite, a iubirilor neiubite, si a tuturor nestiuturilor noastre..Toamna deschiderilor spre absoluturile pe care le-am visat..Toamna vietilor cristalizate in amintiri..Aruncate peste tot printre zidurile variantelor de cladiri, care ne mai aminteau de lumile unor trecuturi de care ne mai agatam, inca..Toamna variantelor de fiinte care si-au construit destinele alunecind nestiut printre ruinele atitor trecuturi..Toamna timp, ce ne-a plimbat fiintele printre atitea amintiri dulci si atit de alunecoase..Toamna varianta de a fi a unor fiinte ce isi cauta determinarile printre cele trecute..Toamna-speranta, toamna-vis, toamna-anotimp, ce ne mai cunoaste fiinta, si ne mai recomanda sa ne regindim nostalgiile, doar ca sa ne mai privim, mai adinc, in propria fiinta..Toamna-trecere, toamna timp, toamna varianta pentru eurile noastre ratacite..
Toamna e o varianta pentru ce am visat, si imaginat de cind sintem..E un loc al locurilor nestiut suficient.. E o oglinda in care ne mai privim, uneori, ca sa incercam sa intelegem cine sintem..