Toamne din noi

Toamna e suma starilor noastre..E suma vietilor noastre netraite..Si linistea starilor, atunci cind privim lumina lunii, si ne imaginam cum razele se izbesc de geamuri..Toamna e cercul de suflete pe care imaginatia ni-l construieste imprejur, atunci cind simtim apropierea de dureri..Toamna e tot ce a existat dinainte de a fi inventate anotimpurile..Starea aceea de plutire infinita, peste tot, si toate..O, da..
Toamna e starea aceea solemna si sublima pe care o vedeam imprejur intotdeauna, la un discurs de la o catedra, declamat clar, si limpede..E sobrietatea care ne construia tinuta unor fiinte ca noi, simple si nestiute, care isi cautau un model pentru a-si proiecta admiratiile..Toamna e o entitate la care ne raportam tot timpul viata, ca la un reper, pentru a-si incepe noile existente..Toamna era, si este, viata pasiunilor noastre secrete, pe care le ascundeam de ceilalti, pentru a le simti savoarea..Da, toamna, ea, si doar ea, este, si va ramine arta muta a transformarilor sufletelor..Versul nescris al poeziilor ce nu am stiut sa le intelegem, printre rindurile de cuvinte ale realitatilor prezentului..Toamna, ea, nestiuta, dar simtita, de constiintele noastre, in cautare de absolut..
Nu stiu sa spun cuvinte care sa ma faca sa redau sentimentul asta acut, al toamnei..Ea planeaza peste noi, si ne intelege naivitatile..Ea, toamna e timpul trairilor noastre pasionale si tacute..E ca o viata secreta..E ca atunci cind, tacuti, cautam alte locuri de explorat..
Vezi, toamna e un univers intreg..Care pleaca din noi, in cautari..Ca sa se intoarca tot in noi..Tot in aceeasi toamna, care traieste tot in noi..Pentru ca toamna e o varianta de noi..