Cuvintele seamana cu ideile dintre entitati..Se ascund..Poate ca vederea nu le face bine..Se pitesc in spatele copacilor si al cladirilor..Stau acolo, ca intr-o joaca de-a ascunselea, si cind ne intoarcem cu spatele incep sa danseze ca la carnaval..Le simtim miscarile, si ne intoarcem brusc, sa le surprindem..Doar ca ele, cuvintele, realizeaza asta dinainte, si se ascund instantaneu, de parca ar prevedea, ca la un joc de sah miscarile noastre..Se joaca cu noi, de multe ori cuvintele, entitatile astea nemateriale..Si, care, exista doar pentru ca imaginatia noastra le da viata..Cuvintele-iluzii..
De fapt, ce, din ce ne inconjoara nu e o iluzie? Unii filosofi spun ca realitatea e o creatie a propriilor simturi.. Pentru ca asa o percepem..Sigur, realitatea e reala, dar, pentru noi, ca fiinte trecatoare ce sintem, e mai mult o iluzie, pentru ca traim mai mult in realitatea interioara decit in cea exterioara..
Poate ca realitatea e o iluzie a unor realitati ale unor iluzii ale unor realitati ale unor spatii..Sau poate iluziile sint realitatile unor iluzii ale unor realitati..Sau poate ca iluziile si realitatile se succed intr-un sir infinit, si noi sintem pe axa asta a lor intr-un punct, undeva..Un punct pierdut in destinul unor trecatori pierduti..
Orasul ne arata strazile, copacii, cladirile reale..Orasul din minte ne arata aproape la fel..Dar orasul din minte e o constructie mentala, care are, in el, si parti imaginate..Si amintiri, si fericiri, si tristeti, si anotimpuri, amestecate intr-o ordine pe care doar noi o stim, si o intelegem..
Clipele vietii ne sint uneori inconjurate de un cerc de cuvinte, care sa ne apere..De fapt sa ne creeze iluzia ca sintem aparati.. Mai luam uneori cuvintele de mina, si ne alaturam cercului, ca sa putem privi, asa, si la alte cuvinte..
ReplyDeleteMiercuri e la fel..Cu oameni geometrici..