Cred ca am trait, asa, intre lumi..Suficient de mult cit sa-mi adun nefericirile de peste tot..Si sa nu mai pot distinge, uneori, intre atitea detalii..Ma mai uit la toate, cit pot de detasat..Am lasat in urma, cit am putut.. Am facut pasi cit de mari si desi, ca sa ma regasesc in alt peisaj..Pe care am aterizat asa, ca din intimplare..
Ce ironie..Parca peste tot pe unde am fost mi-am regasit singuratatile..Curios..Nu sperantele, nu placerile, nu fricile, ci doar singuratatile..Poate doar ele pot sa treaca barierele dintre diferitele spatii..Acuma ori sint ele mai universale, ori doar eu vad asta..Tot ce se poate..
Ma gindesc la lume..De ce toate sint asa cum sint..Ce mecanisme au dus la transformarile care sa?..Si eu ce rol am in toate astea? De ce trebuie sa cred ca ce vad e ce se vrea a fi? Cum e, de fapt, lumea asta de care tot amintesc? Cit din tot e adevar? Si de ce toate par a fi ceva, cind, de multe ori, sint altceva? Sa fie ca traim intr-un univers pe dos? Sau unul curb, de fapt, in care orice rasucire e posibila, si privita ca ceva corect? Tot ce se poate..
A, bun, valorile autentice pot parea inflexibile..Fixate pe socluri..Ca dogmele..Nu stiu..Dar avem nevoie de ele..Asa fixe, cum sint..Ca sa ne dea stabilitate..Depinde de ce ne dorim, pina la urma..
No comments:
Post a Comment