Se aseaza iar linistile, peste cele de acum, sau de demult..E o lumina penumbra in camera..Se mai vad, printre straturile dintre jaluzele o parte din luminile de afara..Luminile orasului care e dincolo de fereastra..
Parca au trecut 1000 de ani de cind am uitat cine mai sint..1000 de ani..De cind m-am mai vazut eu, pe mine, ca intr-o reflexie a unei oglinzi a sufletului..O eternitate nespusa..Ca o liniste adusa din spatiile necunoscute ale lumilor pe care nu am avut curaj sa le mai vizitez..Ca o tacere impusa de atitea ginduri care nu s-au putut spune..1000 de ani de nevedere, in care, parca, si culoarea ochilor s-a mai schimbat..Ani de vid, si calatorii pline doar de imagini, si viziuni..Ani traiti, parca, altfel..Fara a incerca privirile curajoase, sau actiunile clare ale fiintelor..Ani uniformi, si plini de trairi de nespus..Cred..
Acum e ca dupa ce toate s-au cristalizat, iar..O dezmortire dupa inghetul planetei..Cind inca totul e confuz, si plin de variante de viitor, posibile..Imprejur e la fel..La fel de frig..Si totul e, inca, captiv in propria lume de cristale de gheata..Ma simt la fel de singur..Timpul e si el blocat..E liniste, ca inainte..Am uitat unde sint.. Parca nu mai conteaza..Pentru ca, oricum, orice ar fi, nu mai e nimeni sa-mi raspunda la intrebari..
Privirile au ramas suspendate..Totul e la doar un infinit distanta..Clipele nu se mai ating, asa cum nici sufletele..Ne separa o eternitate de tot..Sintem la fel de singuri..Oricit am privi dincolo..
No comments:
Post a Comment