Viata e o ironie..Un zimbet fals ce ni se lipeste de retina..Poate chiar un rinjet, ce nu se mai ascunde sub nici un fel de masca..Deschis si fals, care sa ne faca sa ne simtim depasiti de evenimente construite fals, si atent, de personajele de dimprejur..
De multe ori ma caut sa ma regasesc prin ceva, care sa ma ajute sa-mi depasesc momentele..Ceva orice.. Ma agat de repere cu disperarea unui singuratic..Care chiar a uitat de variantele posibile ale fiintei..
Stiu ca nu e firesc sa imi spun fricile..Si sa nu arat cind singerez..Pentru ca ceilalti abia asteapta..Un semn de slabiciune, ca sa sara pe tine..In fine..Nu asta e important..Pentru ca slabiciunile mele sint un motiv doar, ca sa arate, de fapt, slabiciunile lor..
Si asta e un truc..Nu am regrete..Si nu caut sa demonstrez nimic..Si stabilitatile mele nu le bazez pe ceva ce ar fi vreodata legat de ceilalti..Ar fi absurd sa fac asta..
Ce bine e sa ne consideram stabili si puternici..Ce confortabil..Ce anume ne determina sa fim asa? Cine sintem, de fapt? Ce destin secret avem in minte cind gindim asa? Sau ce parte concreta a vietii trecute?
No comments:
Post a Comment