Toamna o simt ca pe o varianta de timp..Uneori..Ca pe o acoperire cu frunze si ploi care isi cauta ritmul printre fiinte..Ca pe o prietenie care ne vine din alte timpuri, si care sa ne imbete cu cuvinte ce ne apar nestiute, din demulturi pe care nu le-am stiut..Ea, simpla, toamna unor timpuri retraite..
Stiu ca sintem in vremurile care ne sint asemanatoare..Vremuri ale gindurilor profunde, din noi..
Am trait mai demult, asa cum traim si acum..Am simtit ca trecem prin timp, fara virste, si fara aduceri aminte.. Iar acum sintem o parte din ce am fost atunci..Si simtitm viata, si existenta firii de acum asa cum am simtit-o pe tot parcursul trecerilor..Ca si cind ne retraim ciclic, toate vietile, rasucit-impleticite..De la un inceput spre un sfirsit, spre alt inceput, spre sfirsit, amestecate, si nestiut construite..
Toamna e un inceput-sfirsit a tot ce ar fi putut exista vreodata..E un anotimp al incercarilor noastre de a ne determina drumurile..Cite au fost, sau ar fi putut fi..Spre ce vom fi..Sau ne-am dori..Ca un infinit mic, intre atitea infinituri uriase..
No comments:
Post a Comment