Ochii vorbesc fara cuvinte..Ei construiesc formele momentelor din priviri..Sculpteaza aerul cu raze, si fac totul precis, si direct..Dupa care se inchid, ca sa se poata deschide iar in modul asteptare, cautind sa vada formele pe care celelalte perechi de ochi si-au facut propriile momente..
Cuvintele vorbesc cu sinteze si entitati..Construiesc imaginile folosind imaginatia ascultatorului, si proiectiile lui interioare..
Corpul vorbeste cu miscari, si gesturi...
Fiinta noastra comunica prin tot felul de semnale..Emitem intens..Ramine sa vedem si daca primim vreun raspuns din spatiul cosmic-vid..Spatiul dintre fiintele rationale de pe Terra..
...fascinanta logica si profunzimea textului....
ReplyDeleteMultumesc frumos, e un pic sf descrierea felului in care ochii arata sufletul, si am avut tot felul de viziuni de film cind am scris asta..Asta e fiinta noastra, asa sintem, niste fiinte sociale care cauta tot timpul, cauta in ceilalti ca sa isi dea seama ce e inauntru..
ReplyDeleteDa, in mod sigur receptionam semnale de la ceilalti, numai ca nu toti stim sa le descriptam... sau... hai sa ramanem in sfera SF, nu cred ca toti suntem dotati cu decriptorul necesar pentru a dezlega enigmele din privirea sau din gesturile celorlalti. Insa pentru unii este simplu chiar daca nu sunt astfel dotati... isi recunosc in ceilalti propria interioritate... Asa isi dau seama cine sunt ei descoperindu-si identitatea prin ceilalti. Si, da, asa este... suntem intr-o continua cautare... de fapt ne cautam pe noi insine pentru a ne "afla" si a ne intelege... Este un proces perpetuu... aflandu-ne pe noi, ii intelegem si pe ceilalti... intelegandu-i pe ei, ne vom descoperi pe noi.. si tot asa...
ReplyDeleteDecriptorul fiecaruia e ultra-subiectiv, nu descifreaza decit propriile semnale:))))
ReplyDeleteFiecare are stilul lui..De fapt, noi de cind sintem mici invatam experimentind..Si vedem cum reactioneaza ceilalti la actiunile noastre, dupa care invatam sa-i cunoastem pe ei, si, indirect, pe noi..