Sufletul are nevoie de liniste..Ca sa poata suprapune spiritul peste toate, si sa le ordoneze..Sufletul e suveranul tacut, care sta pe un tron imperial, si decide singur, propria viata, si unicul destin adevarat..
Lumea nu mai spune idei..Decit asa, din intimplare, si printre rinduri..E un haos ordonat imprejur, care ne duce si pe noi, printre toate, si ne ameteste..Obosim..Ne trebuie un somn de 1000 de ani, dupa care sa putem sa ne reluam luptele cu toti, si toate..
Peisajele se aseaza iar, schimbate, parca..Se construiesc linii, contururi, fete, culori, lumini, umbre..Se regleaza unghiurile, punctele, si detaliile..Apar personajele, apoi gesturile, atitudinile, si cuvintele.. Vin firele relatiilor dintre constiinte, pasii, si meditatiile..Castelele devin armuri, apoi se topesc toate in tesaturi de firesc, si conversatii..Se deschid zidurile prin usi si ferestre catre suflete..Lumea se reface iar, si iar..
Privirile se plimba, impreuna cu pasii..E o lume uriasa imprejur..Cu atitea raze colorate, care se tes ca intr-o pinza cosmic-complicata..Parca a inceput iar timpul..Iar..E frumos..De admirat spectacolul asta, asa, ca si cum nu ne-ar mai trebui vreodata sa folosim cuvintele..
No comments:
Post a Comment