Noi, dupa toate

Totul e sa fim autentici..Si sa urmam, in evolutie tot ce a fost dinainte..Sa depasim reperele, cumva, cautind sa reinventam ce a existat de cind lumea..Asa, ca si cind am fi realizat ca totul e tot..Iar, si iar, si iar..Ca intr-un sir infinit al transformarilor..
Tu privesti..Eu te privesc, asa..Sintem fiintele secolului asta..Si privim tot ce e asa de firesc, pe cit de uimitor.. Imprejur sint acelasi lumi..Nimic din tot nu e mai mult din ce ar fi putut fi, sa zic asa..Pentru ca ce e acum e ce am stiut ca ar fi putut fi..
Vezi, transformarile mai seamana, desi, cumva, ele mai fug de lume, si ni se apropie doar noua..Avem aceleasi dorinte pe care le simteam cind nu ne cunosteam..Ca si cind ne conversam privind in oglinda..
Ce ne seamana, si ne aseamana, parca, pina la urma, e clipa aceea linistita, la o cafea adevarata, si o conversatie interesanta..Cea dintre furtunile istoriei, si a unui timp confuz..E clipa de adevar, pe care o simtim alaturi de o alta constiinta, care ne vorbeste cu cuvintele fiintelor..Ca si cind am fi, sau am fi fost, impreuna..
Sintem ce am devenit, parca, dupa atitea determinari cite ni s-au intimplat..Sintem picaturi de timp, si de schimbari, uitate, pe o margine a unui timp atit de mare..Asa, ca si cind ne-am fi confundat cu noi, cei care credem ca sintem, dupa toate cite am trait, si dupa toate cite ni s-au intimplat..