Sonata lunii e meditativa..Te pune pe ginduri, te invita parca sa te cobori in tine si sa analizezi mai bine tot ce credeai ca ai analizat deja..De fapt Sonata lunii e universala, pentru ca o poti lipi usor, de orice amintiri, fie vesele, fie triste, fie cum or fi posibil sa fie..
Cred ca am ureche muzicala, pentru ca sesizez instrumentele separat intr-o melodie, dar nu am ureche absoluta, nu stiu sa spun exact ce nota individuala este..Si nu am talent la cintat, desi am incercat, pentru ca nu am memoria locului exact, al clapei, cu sunetul, cum il au instrumentistii autentici..Poate as fi fost un dirijor bun, dar na, asta e ce cred, nu ce am experimentat, ca sa stiu..Desi, ca dirijor ar fi trebuit sa fiu instrumentist inainte de toate..Dar sunetele, si memoria lor chiar o am, fara sa ma laud aiurea..Si chiar cred ca as putea compune destul de bine, daca as avea un program pe computer care sa genereze armonice..Bine, e o munca si asta, care cere si timp, si multa dedicatie..
La Sonata lunii notele urca si coboara foarte linistit, nu au viteza si rasucirile din alte compozitii ale dlui Beethoven..Acuma, bine, el a fost si un virtuoso inainte sa fie compozitor, a cinta era o a doua natura..Si era viata proprie, pentru ca ma indoiesc ca stia teorema lui Pitagora generalizata..Dar asta nu-i reducea geniul..
Sonata lunii cred ca misca orice suflet, pentru ca merge pe acordurile profunzimilor fiintei..Sunetele urca, apoi coboara, ca sa urce iar..Si parca ne trag dupa ele si gindurile...Urmeaza si ele, cind frumoase, si optimiste, cind calme, cind triste si depresive..Ce frumos..Cite trairi ne provoaca dl Beethoven..Parca as vrea sa-l intilnesc si sa-i spun ce mult ne-a transmis prin acele acorduri..
No comments:
Post a Comment