Drumurile sperantelor

Undeva e ceva..Ceva, undeva..Unde se intimpla ceva..Apoi, toate se opresc..Si incep iar..Ca sa se opreasca..Timpul e segmentat..Se aglomereaza infiniturile printre limite..Se aseaza linistile intre toate.. Vietile sint oprite pe perioade infinit mici..Apoi se pornesc iar..Ca sa poata fi repornite plecind de la infiniturile mici.. Ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat intre..Ca si cind totul ar fi fost trairi suspendate, in timp..Ca si cind totul s-ar fi topit in nimicul vidat spatial, care sa dea repausul trecerilor..
E liniste..Asa, ca intre vieti..Timpul e blocat..Sus s-au oprit toate rotirile..Miscarea a inghetzat..Doar lumina se mai vede, asa, printre umbre..Orice lucru are duritatea diamantului..Iarba a devenit o suprafata de ace, si frunzele lame..Aerul e fixat, nici o molecula nu mai poate fi deplasata..Ne miscam ca printre zapezile de altadata..Apoi toate se elibereaza..E iar lumina, si timp..Lumea a renascut..
E un desert peste tot..Niciodata nu a fost altfel..E o lume seaca, de iluzii, si lucruri imaginate..In care toate par ce nu sint, si nu au fost, niciodata..O lume artificiala, pe care o percepem, fiecare, cit, si cum putem..
Spatiile se amesteca, lasciv..Ne trecem printre toate, cu convingerile timpului..Ca si cind am fi stiut ca avem, undeva, un spirit care ne protejeaza sufletele..
E atita liniste, cita sa ne faca sa inebunim, daca nu am fi destul de calmi..Linistea peisajelor care ni se arata simplu, inainte..Mai stim sa ne gindim la trecut, si asta poate ne salveaza..Mai sint, inca peisajele..E sublim.. Sint contururi, cu lumini, si umbre, peste tot..Regasim, parca, in toate, drumurile sperantelor..E bine..