Zbor, si uimiri

Albul e la fel de alb si de orbitor, in tot ce se proiecteaza..In toate variantele din toate imprejururile..Te uiti ca sa te miri..Ca totul poate incepe prin a fi alb si uimitor, ca sa se transforme in tot ce va fi probabil, sa vina..
E alb, si complet..Fie ca esti aici, sau la mii de kilometri, in spatiu..Jos, sau sus, e totul un alt spatiu al posibilitatilor posibile..Totul ca tot..Cu tot ce ar fi fost posibil, undeva, sau cindva..Cu tot ce tot ar fi adus impreuna pe deasupra variantelor ce au venit impreuna..Cu momentele care ne acopera clipele clipelor..
Imi aduc aminte de mine, asa cum imi amintesc de ce am simtit cind am aterizat pe planeta, dupa ce am vazut totul, de sus, din spatiu..
Pot sa povestesc 1000 de ani cum a fost totul..Si sa ma simt atit de bine spunind despre toate detaliile..Dar ma gindesc daca lumea chiar ar intelege..Si de asta spun ce am simtit gindindu-ma la ceilalti..Ca asa, intr-un fel altfel de a incerca o descriere..
Lumea e ca o plutire..Ca si cind zbori cu vitezele alea, si te gindesti ca, din toate, e posibil ca ceva sa nu fie asa cum trebuie, si sa te trezesti ca ceva poate evolua atit de diferit, cit sa determine ceva, ca sa schimbe tot, ceva care ar putea sa modifice varianta de zbor, sau care sa transforme tot intr-un cosmar..Tot ce se poate..
Spatiul e o varianta a unor explorari, inca nesuficient determinate..Si, pe care o testam, ca sa vedem cum functioneaza..
Vederea e incredibila..Privim uimiti..Si ne gindim la noi, la tot, si la variabilele din fiintele care sintem..