Am trait povesti, traim povesti, visam la povesti..Pentru ca asa ne e fiinta..Si iubirea e si ea, tot un fel de poveste, pe care ne-o traim, fiecare, in felul nostru propriu..
Multa lume vede in iubire un fel de a-si desfasura propriul ego peste celalalt..Si de a-si arata fiinta expandata in toate dimensiunile ei simultan cu a cere recunoastere si intelegere..Pentru ca procesul sa se desfasoare pe urma dupa regulile proprii, in conditiile date, si considerind firescul ca fiind cel pe care el, sau ea, il crede a fi universal..O iubire acaparatoare, pe care unii o accepta, poate pentru ca o recunosc ca le e superioara.. E posibil..
De fapt, cum e iubirea? Ce este? Cum o traim? Si ce e adevarat din tot?
Nu stiu, fiecare isi traieste iubirea in felul lui, dupa valorile lui..Dar, dincolo de tot, pentru ca sintem fiinte independente, cred ca iubirea e libertate, si vis..E ceva ce traiesti impreuna, fie ca e gind, speranta, sau intimplare..Ca un fel de spirit care se plimba prin spatiile mintii, si care uneste ceva, in altceva.. Simplu..
No comments:
Post a Comment