Tren

Timpul se masoara prin spatiu, asa cum si spatiul foloseste timpul pentru a fi determinat..De fapt totul e o ecuatie simpla..Mult mai simpla decit ecuatia vietii noastre..Sau ecuatiile..Pentru ca astazi totul e determinat de calcule complicate..
Si ma gindesc la spatiu si timp atunci cind fac, sa zicem, o calatorie cu trenul..Plec de la o ora precisa, dintr-un punct precis, si strabat intr-un anumit timp, un anumit spatiu teoretic..Totul e simplu, stiintific vorbind.. Dar cind apare sufletul, ei bine, toate se complica infinit..
Nu stiu de ce, trenul are un farmec aparte..Trenul acela, de dinainte, cu compartimente, si hol, cu vagoane lungi, si tacanit mecanic..Tiding-tiding repetat continuu, ca un ceas..Cu banchete destul de prafuite, cu geamuri mari, mese mici, si perdele verzi cu CFR scris repetat, la ferestre..Cu suporturi pentru bagaj de aluminiu, sus, si unele poze cu peisaje din tara..Cu locuri precise pentru persoane, numerotate, si usi culisante, care aluneca, si se inchid cu un zgomot sec, care aproape ca anunta un eveniment nemaivazut in linistea aceea aparenta..
Trenul sperantelor noastre..Al asteptarilor unor destinatii..
Stiu ca exista mai multe variante..Esti intr-un compartiment, in care observi lumea in tot grobianismul ei, sau intr-o cuseta cu paturi, in care dormi inghesuit si visezi la ochi albastri, sau cai verzi pe pereti, ori intr-un vagon restaurant in care tragi la masea si te holbezi pe geam, in toate variantele in care ai fi, esti constient ca esti in miscare, si peisajul de afara se schimba tot timpul..Si ti se pare ca ceilalti ori nu sint constienti de asta, ori pur si simplu nu le pasa..Si ca doar tu, in perceptia ta realizezi..
Si asa, te simti cumva, singur, printre ceilalti..Asa cum te simti, de fapt, si cind esti pe strada, sau intr-o alta situatie..Singur si nestiut, parca uitat, in felul tau propriu in care simti spatiul, si timpul..