Te aduni din praf, te ridici, privesti imprejur, si inveti sa faci pasi, si sa mergi pe drumurile tale..Dupa care inveti sa-ti construiesti propriile drumuri, pe care sa mergi..Ca intr-un joc pe care il inveti, jucindu-te..
Stii, ceilalti sint privitori..Care pot doar sa te observe..Fiinte-ochi neclare, si care sint confuze, ca o ceatza ce ne inconjoara..
Lumea a ramas o suma de tristeti adunate ale unor fiinte ce mai pot, inca, sa construiasca ceata asta..Ceata asta plina de priviri atit de confuze..Plina de atitea nedeterminari plutitoare..
Uneori cred ca m-am pierdut printre ceilalti..Ca nu-mi mai pot reveni..Ca ma las purtat de repere nestiute, printre toate, fara sa inteleg..Eliberat, si deschis, cit pot..Ca o varianta de eu, care a acceptat atitea alte treceri, cum si le-a acceptat pe cele proprii..
Lumea a acceptat toate trecerile..Si m-a privit, si pe mine, cu intelegere..Ca pe mine, cel ce e inca, aici, in acelasi timp, neclar in propria lui nedeterminare..
Lumea si-a mers inainte, pe un drum al tuturor fiintelor..In care ne mai regasim..Un drum spre tot ce ne in afara, asa cum ne e spre ce ne dinauntru..Un drum spre un univers al tuturor adevarurilor..
No comments:
Post a Comment