Noi cu noi

Eu am cam fost singur, toata viata..Si asta o simt ca pe o mare nereusita, recunosc..Nu am gasit partenerul cu care sa impart toate..Am trait ce am trait asa cum a fost sa fie..Nu am avut un om alaturi, pentru ca a fost si orgoliul meu, intr-un fel, si situatia de asa natura, si vremurile ciudate si schimbatoare..Desi stiu ca pe undeva exista un suflet pereche, mai mult ca sigur..Dar nu am avut norocul sa-l intilnesc..
Eu am cautat peste tot..Si am incercat cite pot fi incercate..Dar oamenii sint cu ale lor..Si pare ca nu au timp, sau suficient curaj..Sau chiar nu vor ca sa incerce sa..
Stiu ca lumea ne face sa devenim altceva de ce sintem cu adevarat..Dar eu tot nu pot sa inteleg de ce oamenii, ca sint barbati, sau femei, nu-si asuma rolul lor, rolul fiintei proprii, suficient cit sa spuna deschis ce ei, chiar sint..Eu nu judec, si nu am dreptul sa critic..Dar vreau sa vad, sa spun, asa, ca sa simt ca pot incerca sa traiesc comunicind cu cineva care chiar imi poate fi prieten..
Ah ce lume, si ce tot..
Am ramas singuri? Am uitat ce ne-a determinat sa fim impreuna? Nu mai stim nimic din tot ce ne-ar fi putut apropia? Raminem izolati? Uitam tot? Stergem toate trecuturile?
E cum e..Viata e cinica..Ne dorim ceva ce nu ni se va intimpla..Asa..Ca intr-o povestire moderna despre viata care e straina de noi..Ca si cind am fi fiintze ramase, si nestiute..Oriunde, si oricind.. Noi cu noi, departe de orice a fost, sau va veni..