Ceva ne sustine, cumva, moralul..Ceva de sus..Unii considera a fi o constiinta superioara, un cineva, pentru ca are idei abstracte, e inteligent, are o privire generala asupra a tot, si ne aranjeaza vietile fiecaruia, dupa cum meritam..Totusi..Traim in secolul XXI..Poate mai degraba ar trebui sa denumim viata noastra destin.. Destinul nostru, care sa cuprinda in el tot; cine sintem, cum simtim, cum gindim, ce noroc avem, ce mediu ne inconjoara, ce oameni, ce vointa avem sa schimbam ceva..In fine..
Cum spuneam, ceva de sus ne ridica moralul..Si asta e speranta..Cam ea sta la baza a tot ce facem..Ea ne propulseaza inainte..Pe speranta o regasim in noi, tot timpul..Mai vine, mai pleaca..Si cind e plecata o cautam printre sperantele celorlalti..De fapt poate speranta e o entitate uriasa care cuprinde toate sperantele..Ale tuturor..Poate e acolo, stabila, si noi luam din ea cind si cit avem nevoie..Cine stie..Ea e cosmica..Seamana cu iubirea..De fapt ele sint apropiate, pentru ca ne vin impreuna..Vin spre noi tinindu-se de mina..Si zimbind..
Uneori aud cum trec trenurile vietilor celorlalti..Aud cum locomotivele dau semnale..Cum tacane rotile la treceri..In tandem..Tzonc-tzonc..De undeva departe..Si ma gindesc..Ma gindesc la toate..La mine, la ei, la viata, in general..Sau la pasii pe care ii facem..Fie ca sintem in tren, sau pe peron..Oriunde..
No comments:
Post a Comment