Miinele de azi pare ca are sensul aziului de ieri..Sensul unui absurd fabricat de o fiinta care isi striga, tacut, frustrarile..Sensul unui timp ce nu ar fi existat, niciodata..Sensul fara sens..Al devierilor noastre..
Ma pierd..Sau ma ascund..Fug prin labirint ca sa uit..Fug de toate eurile mele, si ale celorlalti..Vreau sa fiu invizibil..Sa nu ma poata afecta nici o privire..Sa treaca razele lor prin mine, si sa ma lase indiferent..Sa pot pleca oriunde, face orice, fugi in orice directie..
Stii, cindva, undeva, toti am trait o poveste de viata..Cu o fiinta care ne facea sa zimbim doar cind o priveam, direct, in ochi..Cu un om, sau o constiinta ce parea a fi, in noi, un ideal de etern..Ca cea mai buna varianta dintre eternurile imaginate..Corp, ochi, gesturi, sugerari iubibile..Am trait intens, tot, inauntru..Si am simtit.. Atit de adinc..Cu tot..Am fost capabili sa jucam totul pe o singura carte..Am fi fost..Atunci..
Acum ne uitam la trecuturile noastre cu un fel de mila..Si intelegere..Si cu o nostalgie neclara..
Azi ma simt la intersectia timpurilor..Ma simt si iubit, si uitat..Si indiferent..Ca un om ce a raspuns nu la apelul lumilor..Care si-a ales izolarile ca raspuns la intrebarile celorlalti..
No comments:
Post a Comment