Ce iti declanseaza amintirile? Ce anume le porneste? Si ce le face sa existe? Si ce anume le face sa fie atit de discrete? De ce nu ne viziteaza mai des? De ce cind avem nevoie de ele, se ascund, cu timiditate?
Am unele viziuni de toamna..Imi apar in minte, iar, frunzele care danseaza prin aer..Vad peisajele stacojii, cu tristetile infinite, si cu dorintele unor reveniri verzi..Vad, iar, racoarea din aer, si melancoliile si nostalgiile de pe fetele mari, si multe, si lungi, ale timpurilor paralele..Iremediabile, vorba poetului..
Ma mai gindesc, asa, uneori, la vara aceea infinita pe care o simteam cind eram mai tineri..Si la toamna asta infinita ce va veni..Ma mai gindesc la timp..Si timpuri..Si la noi..
Pe faleza e la fel..Natura s-a pastrat..Pare ca nimic nu a schimbat-o..Asa, ca codrul lui Eminescu..Au trecut timpurile peste ea..Atitea timpuri..
Noi ne-am mai ratacit printre lumi..Am mai uitat cine sintem, apoi ne-am reamintit..Si ne-am re-plimbat prin locurile care ne re-aduceau inapoi printre amintiri..Ca sa re-intelegem cine am fost, si ca sa ne re-venim, la cine sintem, inca..
Timpul ne mai priveste, rece, de sus..Si noi il mai privim, cald, de jos..Il vedem, si, inca, mai meditam la conditia noastra de trecatori..De copii ai destinelor..
No comments:
Post a Comment