Orasul ne invita tot timpul sa ne plimbam prin spatiile lui..Si parca ne ghideaza tacut traseul, si ne povesteste cu amintiri..A comunicat cu noi intotdeauna foarte deschis, de la inaltimea venerabilei lui virste..Ne-a vorbit mut, ca un parinte.. Sau ca Jesus unui copil, vorba lui George Michael..
Locurile orasului ne garanteaza, prin stabilitatea lor, incredere in amintirile noastre profunde..Si, poate, speranta..
De multe ori am nevoie sa-mi revin la acea stabilitate a eurilor mele..Ca sa pot continua drumul..Am nevoie sa imi reconstruiesc fericirile acelea primitive si simple, legate de lucrurile clare si imediate ale vietii..Am nevoie de un ajutor sufletesc de urgenta, pe care, in timp, am vazut ca doar singur mi-l pot da..Desi e atit de accesibil, si nu ar costa nimic, pare, totusi, greu de primit..Pentru ca generozitatea e doar o notiune ipocrit clamata in contexte ce tin ce exprimarea altor euri..Nu e reala..Doar simulata, si destul de prost jucata.. Dar, sa nu judecam pe nimeni, pentru ca fiecare isi duce propriile griji grele, si e apasat de propria existenta, ca si noi..Si fiecare cere ajutorul nostru, la rindul lui..Pe care, de multe ori, nu-l primeste..Sintem toti, intr-un fel, cersetori de atentie, de grija, de compasiune, pe scena lumii..Si care isi joaca rolul cu mai mult, sau mai putin talent..Unde sint oare si printii dispusi sa-si schimbe hainele cu noi, si sa ne lase sa ne imaginam ca am putea sa avem singe albastru? Fie si pentru un timp scurt..Probabil ca ei nu exista, si, atunci noi singuri mai intram in rol de printi si printese, in imaginatie..Dar ne face bine..
Un banc: Un locotenent se imbata des..Privindu-l, un superior il admonesteaza: Domnule, daca vei continua sa bei vei fi retrogradat ca sergent..La care locotenentul raspunde: Ce conteaza, cind ma imbat ma simt general..
Asa si noi..Ne imbatam cu iluzii care ne fac sa ne simtim ca regi ai tuturor lumilor..E bine..Pentru ca, oricum viata, cea plina de iluzii, e ea insasi o iluzie..
No comments:
Post a Comment