Ceva e ceva. Si altceva e altceva. Ceva poti fi tu, cu toate absoluturile din tine. Si altceva pot fi ceilatzi, cu absoluturile atashate. Ceva e fiintza care exista, si se arata. De aici, in felul ei. Care se expune, si pluteste, printre ceilaltzi. In acelasi fel, propriu. Intr-o cautare continua a fi, pentru a-si cauta o definitzie. Ca sa fie, pur si simplu, un punct intr-o lume complicata. O pata de culoare intr-un gri al unui absolut pe care nu-l intzelege nimeni. Un ecou ca venit din lumi respinse de atita timp. O voce care are propriile armonii. In atita indiferentza.
Lumea are drumul ei. Tu esti o mica varianta de destin, prin ea. Te scalzi in propriatzi trecere. O strabatzi in felul tau. Innotzi printre ceilaltzi. Fara sa ai vreo idee de ce exista. Privesti la tot spectacolul asta, si te intrebi de ce oare, atitea ti se invirt imprejur. Si de ce, si cum. E vreun motiv? E un scop, cumva? De ce imprejurul meu? Sint special? Am ceva de aratat? Exista vreo ratziune superioara? Am ceva de demonstrat, de care, inca, nu stiu? Sau sint o oglinda a ceva important? Am de expus niste ginduri, sau trairi de care, inca, nu am aflat? E un scop in ce reprezint? Si chiar reprezint ceva? Ce anume?
Eu sint eu, asa cum si tu esti tu. Sintem pasitori prin lumea asta. Existam pentru ca asa ni s-a dat. Ca sa fim. Unii, dintre noi au noroc sa-si gaseasca un suflet-pereche, cu care sa isi ajute fiintzele proprii, si sa mearga mai usor, inainte.
No comments:
Post a Comment