Lumile au propriile glorii. Traiesc aratindu-le. Si noi luam din ele, cind ne lasam purtatzi de lumi, ca de corabii vechi, cu pinze. Sintem ce sintem, in propria identitate, mici capitani ai unor nave imaginare. Care se plimba plutitor prin tot felul de lumi. In cautari de alte lumi. Care sa ne satisfaca lacomia unor simtzuri. Si, care, sa ne ajute sa fim, prin tot ce descoperim a fi nou. Poate asa ne imprietenim, cu lumile, aratindu-le ceva orizonturi posibile. Asta stim ca le pasioneaza. Sau credeam ca stim. Sintem disperatzi sa le atingem, si sa le cautam o mica intzelegere, oricum. Fie ca o declaram, sau nu. Si fie ca avem o stare suficienta pentru asta. E un moment al trairilor tot timpul. Si e o atasare de ceva dorit. Ceva ce pare o iluzie. Dar, care, exista intr-un altfel de conshtiintze. Care, si ele, pot fi iar, o iluzie. Desi le simtzim ca au ceva ce ne-ar putea arata ca chiar exista. Prin ceva-uri care sint diferite de altceva-uri. Prin forme, suprafetze, contzinut, si consistentze. De din noi. Sau de din alte conshtiintze.
No comments:
Post a Comment