Calatorii

 Lumile se intind, apoi se constring. Se desfasoara pe toata suprafatza mintzii, ca sa se micsoreze, treptat. Si locul ramas e cuprins de alte lumi, care si ele se reduc, ca sa faca loc altor lumi. Pina cind totul devine un tablou static, de lumi. In care, fiecare, in complexitatea ei, devine o piesa de puzzle. Apoi lumile incep sa se miste. Una ia locul tabloului, si incepe sa cinte, sa danseze, si sa se retraga, pentru ca o alta lume sa-i ia locul, si sa faca la fel. Pina cind toate incep o hora care se misca accelerat. Si totul devine rotit, colorat, si atit de schimbator. E o furtuna de lumi care ne acopera cu propriile treceri, in viteza. Sintem in mijlocul caruselului, tentatzi sa ne urcam in doar o lume, si sa vedem totul cum evolueaza. Sintem in masura a ne da tristetzea pe un spectacol al posibilitatzilor. Vazut dintr-un loc relativ stabil, dar, care, e intr-un sistem de referintza care e parte din alt sistem de referintza, care si el...Si tristetzea asta isi modifica contururile. Pentru ca e purtata pe un drum interesant. Si aproape ca o uitam. Pentru ca peisajele nu ne mai dau alternative.

Lumile ne-au purtat prin tot felul de locuri, in trecut. Si au aceeasi putere sa ne mai poarte, si azi. Chiar daca, azi, lumile ne duc in spatziu, si timp. Unul de aici, unul din trecut, altul dintr-un viitor posibil. Avem posibilitatzile de a evada din orice. Si de a merge oriunde, pentru ca, pina la urma, noi decidem ce ne e conform.