Inaltzimile lacrimilor

 Lacrimile tale nu sint expuse. Nu sint aratate in cintece, sau armonii de cuvinte. Ramin ale tale. Pentru tine, pentru sufletul tau, pentru o intzelegere a gindurilor tale. Nu se vad fizic. Ramin printre rindurile expuse, cumva, public. Ca sa fie traite doar de tine, in singuratatea ta, cea construita metodic, printre ceilaltzi. Sigur, lacrimile tale seamana atit de bine cu ale celorlaltzi, care, si ei, in propria singuratate, le-au trait. Dar sint diferite. Pentru ca tu, in voluptuoasa generozitate a inaltzimilor, le-ai prins, si acceptat diferit. Le-ai simtzit ca pe o varianta a propriei singuratatzi. Una fara iesire. Pe cind ei le-au expus la fel de generos, cumva, pentru o generala intzelegere. Au fost lacrimi cu totul diferite. Sigur, lacrimile se aseamana. Dar, depinde cit de sus cad. Unele sint apropiate de pamint. Iar altele vin din acele locuri de unde vine ploaia. Din nori. Si tristetzea care le genereaza e diferita. Una e aproape de pamint, pe cind alta e atit de sus, cit nu se poate vedea cu ochiul liber. Si apartzin unor singuratatzi diferite. Una aproape de pamint, si alta sus, in acelasi undeva, care nu e vizibil. Pentru ca sufletele astea care genereaza lacrimile pot fi oriunde. Aici, sau acolo.