Generatzii

 Te mai gindesti la ce ai fost. Si la ce poti, usor, deveni. Ca sa fie, ca o fiintza in lumea dimprejur. Ca un om, cu ce cite are, defecte, sau calitatzi. Care e viu, in vremea asta. Si, care, trist, nu va mai fi dupa, sa zicem 100 de ani. Un om, un suflet, o conshtiintza de acum. Acum. In fix momentul asta. Real. In lumea asta. De fix acum. Nu de acum 100 de ani. Si nu de peste 100 de ani. De un acum, aici, care traieste, si vede, si spune. Viitorul e un ideal de neatins. Nu vom sti niciodata ce va fi. Nu stim, de fapt, nimic. Nici macar din ce este. Doar ne imaginam asta. Plutim. Divagam. Credem. Avem imagini induse, dupa care ne cautam conformisme. Traim la intimplare. Gindim ceva ce ne e aratat. Simtzim ce ne aratat. Sintem fiintze clisheu, care se cred libere. Intr-un timp atit de scurt. Sigur, ar fi putut fi altfel. Desi, nu se stie. Pentru ca noi, cu ce sintem, nu am fi putut determina un altfel de destin. Ne-am conformat cu ce ni s-a oferit. Am trait un maxim, dupa cit ne-a dus mintea. Am acumulat fericiri, si dureri, dupa propria fiintza. Am dat vina pe ceva, am adulat altceva, si ne-am dus pe un drum al propriilor cautari. Am explorat. Conshtientzi ca, hei, avem asa un timp scurt de a ne bucura de micile realizari. Si ca, hei, poate, putem lasa ceva in urma, celorlaltzi. Altor generatzii. Care sa faca mai mult. Si sa se bucure, si ei, de propria lor scurta viatza. Vezi, lumea e un continuu de generatzii, care merg pe un drum propriu. Si, care, ne seamana. Asa cum noi semanam celor de dinainte.