Mai uit uneori, ca sa-mi amintesc ca am uitat, sau ca sa-mi doresc sa nu-mi mai amintesc unele atit de multe lucruri trecute, si, pe care, parca le vreau si nu le mai vreau..Adica vreau sa-mi construiesc din durerile trecutului unele limite, peste care sa nu mai trec, si sa nu mai intru in teritoriile interzise..Sa-mi fac granitze psihologice care sa ma mentina asa cum sint, in echilibru..
Stiu ca e bine sa exploram, sa vedem, sa cunoastem, chiar daca asta doare tare..Dar e bine si sa ne pastram fiinta in limitele propriilor capacitati, chiar daca socialul ne indeamna sa trecem peste orice, sa acceptam orice, si sa ne auto-hipnotizam, ca poate asa devenim mai adaptati..Nu e nimic autentic in a urmari dilelile celorlalti, mai mult decit a le cunoaste, si a incerca, pe cit posibil de a le ocoli..Pentru ca nu trebuie, totusi, sa ne incarcam de unele false probleme, care nu ne apartin..Ca doar nu sintem Isusi..Si oricum, chiar daca am fi pusi in situatia de a fi, e totusi o limita umana proprie, in toate..E adevarat ca lumea e plina de probleme, dar, na, cine as putea fi eu sa le rezolv? Pentru ca am limitele propriei fiinte..Nu pot intelege toate durerile tuturor fiintelor, chiar daca ele sint absolut reale..Si uite asa devin eu un eu-insumi, care, prin cunoastere si detasare se transforma intr-o fiinta relativ buna..Spun relativ, pentru ca e relativ la vremurile astea, la oamenii astia, la mediul asta..Si in relativul asta mai intra si o doza de nesimtire, cumva, dar, care, ma ajuta sa supravietuiesc, si sa merg inainte..
Nici unii, nici altii nu sintem mai buni, in lumea asta plina de probleme, drame, depresii, griji de toate felurile, doar credem ca sintem mai buni pentru ca facem un mic bine aici, sau acolo, si ne consideram misiunea indeplinita..Dar, absolut vorbind, sintem relativ buni, intr-o lume foarte schimbatoare..
Ma uit cum biserica, cea care a distrus atitea destine, se da o salvatoare a omenirii..Asta daca n-am citit despre ce au facut in evul mediu..Ce mega-pacaleala a fost tot, ce manipulare absolut incalificabila..
Apoi a venit secolul iluminarilor, evolutia technico-stiintifica, si secolul XX al ororilor absolute vazute vreodata..Cine si-ar fi putut, vreodata, imagina asa ceva? Dar, vezi, au trecut toate, noi existam, gindim, privim in continuare la lume..
Au mai fost toate celelalte evolutii, pe toate planurile..Lumea a avansat enorm..Acum avem ceva ce era doar in romanele SF..
Dar noi, dupa toate astea, noi, cei cu aceleasi suflete, noi cine mai sintem?
Privesc imprejur, si ma gindesc..Istoria are ecouri in memoria noastra?
No comments:
Post a Comment