Zborul e o metafora pentru eliberare..Ca atunci cind iti desfaci legaturile de trecut, de durerile unor timpuri care ti-au fost construite, artificial..Ca atunci cind lasi in urma atitea siruri de neplaceri, si iti cauti, in spatiu si timp, alte traiectorii..Stiu ca e bine sa mai privim spre trecut, dar doar ca sa evitam greselile facute, cindva..
Ma gindeam la iarna, si cum asteptam sa plece, sa se duca inapoi in spatiul ei rece..De atita frig o sa se congeleze si ea, pe drumul de aici spre vid..Unde ii e locul..Poate asa o sa ne lase in pace anul ce vine..
De la ultimul ger am visat la primavara..Am vazut in imaginatie un cer albastru, un soare cald, si un verde obsedant..Crud si tinar-autentic..Ca o sperantza datatoare de energii cosmice..O, da, vreau sa uit de iarna asta, ca de durerile trecutului..Sa plece, sa dispara toate, si sa ne inunde lumina si zimbetele prietenoase ale timpului..
Mai tin minte cit de mult imi placeau adevarurile spuse cu entuziasm adolescentin..Si plimbarile pe sub teii orasului celui insingurat..Si chipurile cele pline de grimase, si trairi..Si gesturile pline de o viata autentica, care cautau un moment de intelegere, ca sa explodeze tacut si luxuriant, ca intr-o gradina a extazurilor schimbarilor..Cit de frumos..
Bine, multe din acele trairi vor reveni odata..Impreuna cu toate viziunile noastre solare..Cu gustul dulce acrisor al redescoperirii sentimentelor celorlalti..Cu pulsul vietii renascute de dupa cei 1000 de ani de glaciatziuni nemeritate..Vom fi iar, impreuna, sa ne plimbam pe aleile luminilor..Cele cindva pline de cristale de gheatza, prin care se reflectau luminile colorate ale beculetzelor brazilor impodobitzi..Luminile altor timpuri, si altor sentimente inghetzate..
Este aproape ciudat sa citesti asemenea compozitie ca fiind ganduri ale unui barbat. Este o apreciere, nu o critica. Nu ma refer la continut ideilor. Fiecare are in sufletul lui momente si simtiri pe care le pastreaza precum niste comori de amintiri sau icoane la care se intoarce de fiecare data cand simte nevoia de ceva drag. Dar dinspre interioritatea celui ce a scris aceste cuvinte razbate o sensibilitate si o melancolie cum nu prea intalnesti in randul barbatilor. Nu pentru ca barbatii nu ar fi capabili de sensibilitati sau sentimente inaltatoare… nici vorba de asa ceva… insa ei prefera sa afiseze doar ratiune si stapanire de sine, ceea ce-i si caracterizeaza de fapt pe majoritatea. Este de apreciat acest exercitiu de sensibilitate si profunzime cu atat mai mult cu cat rareori intalnesti prin bloguri acest echilibru intre “hard” si “soft”.
ReplyDeleteMultumesc frumos:) Fiecare isi are felul lui de a fi, si a simti.. Traim toti in aceeasi lume, cu bune, si rele, si ne aratam ce simtim.. Sintem, indiferent de sex, rasa, religie, absolut la fel..Si genii, si idioti, si sinceri/absconsi, sensibili/reci, buni/rai, placuti/dezgustatori, vii/mortzi..Avem in noi tot universul..
ReplyDeleteNu tine de sex felul in care gindim si simtim, in fiinta noastra adinca.. Sintem perfect egali si vulnerabili..Oricind, si, cumva, oricum..
De ce sa nu intilnim sensibilitate in sufletul masculin? Doar marii poeti ai lumii au, fost, in mare parte, barbati..Fara sa incerc sa minimizez capacitatea feminina..Pentru ca femeia, prin definitzie e suflet pur..De fapt, vezi, poate ca sensibilitatea poetica a fost legata foarte mult de luciditate..Sau, cine stie..