Cind eram adolescent eram bun la ping pong..Aveam o masa de ciment linga bloc, la care ne intilneam toti, si jucam pina se lasa seara..Inca mai am reflexele mele, oho, si nu ma laud, pentru ca trageam din aproape orice pozitie, pe orice colt..Eram imbatabil, fara sa ma laud..Imi descarcam toate energiile atunci, si ii invingeam pe toti..Chiar daca mai pierdeam meciuri, dar jucam artistic si aplicat..Am primit multe aplauze, pentru ca jucam spectaculos..Ah, ce mult imi lipsesc vremurile alea..Imi pare rau ca nu am jucat la profesionisti, ca le aratam eu lor..
Mai am multe de reamintit..
Lumile din mine s-au amestecat printre ale lor..Am privit spre nestiuturile lor la fel cum am privit spre toate ale mele..Am incercat sa fiu, cit am putut, acelasi eu, cu aceleasi aptitudini, aratind aceleasi directii spre care am tinjit, toti anii astia..Acelasi eu aparent, care exista si devenea credibil, pentru ei..
Vezi, m-am transformat si eu, in timp..Am ajuns o varianta..
Uneori simt ca sint ce am ramas..Din mine, din tot, din orice..Sint supravietuitorul lumilor..Omul care isi mai poate aminti de toate cum au fost..
Sint la fel de singur, ca atunci..Seman cu toti..Avem aceeasi singuratate..Ne jucam cu fiintza la fel..Ne privim la fel..Si pare ca nu mai stim ce ni s-a intimplat mai demult..Sintem asa cum am ramas, dupa toate grozaviile trecutului..Aici, asa..Ca sa cautam raspunsuri la atitea intrebari nepuse..Ca sa fim simplu si direct, aceiasi ..Si care mai pot umple, cu ce sint, culoarele timpului..
No comments:
Post a Comment