Cautatori printre taceri

Sufletele lor sint impartite egal, in spatiu..Sint ca aburi colorati care au tot timpul forme ciudate, si se misca singure in vid, ca si cind ar cauta ceva continuu..Uneori se intilnesc, din intimplare, si se ciocnesc exact ca galaxiile, trec unele prin altele, si ramin impreuna, sau se despart, lasindu-i celuilalt bucati din el..E ca un dans cosmic; pe atit de frumos pe cit e de unic..
Probabil ca vom ajunge si noi cosmici, dupa ce trecem dincolo..Ar fi frumos, desi chiar daca nu va fi sa fie, gindul asta ne face bine..
De altfel si cit traim pare ca plutim intr-un vis al unui univers, care pare ca incearca sa ne inteleaga..Inotam in eter la fel de singuri cum am fost cind am vazut pentru prima data lumina stelelor..Cautam inotind continuu.. Exploram inconstient infinitul nestiut, cu sperantza unei intilniri..Si mai intrerupem linistea atitor stabilitati cu strigatele noastre, pe care le aruncam in nestiut ca o ultima incercare, de fiecare data mai disperata, si mai acuta..Ne e frica de atita singuratate..Asa am fost intotdeauna..