Uneori sensul n-are sens..Adica sensul celorlalti ti se pare ciudat, sau chiar absurd..Pentru ca nu se incadreaza in nici vreo logica acceptabila..Sau, ma rog, in logicile mele subiective..
Asa e, neplacut sentiment sa vezi ca in lumile celorlalti, tu, nu prea te potrivesti..Le pari ciudat..Sau chiar absurd.. Asa cum ti se par si ei..Traind, fiecare, in propriile lumi, cu reguli diferite..
Asta ne construieste, cred, singuratatile..Asa, incet, incet, dar sigur, si metodic..Ne cam indepartam unii de altii constant, si inconstient..De fapt, poate e normal ca toate transformarile astea ale noastre, sau ale celorlalti, sau ale lumii, in ansamblu, sa mareasca distantele dintre noi, continuu..Iar noi sa le observam, si sa constientizam iar, si iar starea asta de fapt..Si sa realizam, ca, e firesc tot, si nu putem face nimic ca sa schimbam ceva..Ca si cind totul ar evolua, ireversibil, spre ceva ce devine, mai mult, si mai ireparabil..
Stia domnul Kafka ceva, cred..Ceva ce noi intelegem, in timp..Poate ca intre noi sint, chiar de la inceput, bariere infinite, ale fiintei proprii..
Ni se mai intimpla, uneori, sa trecem peste barierele eurilor, si sa comunicam cu ceilalti..Iar asta e un eveniment urias..Echivalent cu ceva unic..Ca un fel de intilnire de gradul 3..Sau 4, sau de oricare are fi..
O poveste de iubire e un eveniment cosmic..Pentru ca e atit de rar, pe cit e de unic, nu stiu, ceva cvasi-imposibil, cred..
No comments:
Post a Comment