Ne inconjuram cu viziuni imaginate..Cu trairi pe care le-am amplificat..Cu un extraordinar pe care l-am fi vrut.. Cu timp, si spatzii pline de luminile unor spirite prietenoase..Cu oameni care au fost, si am fi vrut sa fie altfel..Cu emotii..Cu momente care sa ne zimbeasca cit pentru 1000 de ani..Cu tot ce putea sa ne determine sa fim atit de altfel..
Ne inconjuram, ca sa ne protejam de prezent..Visam la atitea suflete calde, doar ca sa ne aparam..Si ne gindim la cite frumuseti am vazut, si trait, atunci..Ne gindim la ele, ca la aparatori..Ca la protectori..Ca la spatii ce ne separa de amagiri..Ca la repere atit de stabile..
Stii, noi inca sintem asemanatori..Noi avem inca sperantza ca mai putem visa, ca atunci..Si asta ne da impulsul sa fim, ca atunci..Si incercam sa fim, reusind, cumva..Cred..Sau, incercind..
Noi ne-am schimbat..Era firesc..Am luat in piept atitea nereusite..Am zimbit la atitea naivitati..Si am mers inainte..Ca si cum am fi fost tineri..Si ce frumos a fost..Nu?
Daca am trai numai in realitate dominati de o ratiune taioasa si rece... cred ca am trai foarte putin... Daca n-ar exista visul si evadarea din realitate, n-ar exista nici speranta... acest sentiment amagitor care ne tine "in viata" are rolul de a ne salva de o moarte prematura a trupului sau a sufletului... Speranta iti da curajul si te indeamna sa incerci un nou inceput... important este sa nu te lasi descurajat de imprejurari, de experientele nefericite sau de varsta...
ReplyDeleteNe folosim de speranta, ca de ceva care sa ne mentina mintea limpede, si sa nu alunecam iar in depresie..Nu stiu, uneori cuvintele astea pe care le spunem par atit de mici fata de realitatea pe care o traim..
ReplyDeleteSi nu inteleg, de multe ori, cum cei vinovati nu platesc cum ar merita..Pentru ca nu e corect, si am trait asta..Oricum, sa-i ia naiba de maimutzoizi ce sint..In rest, nu stiu, nu pot sa urasc exemplarele astea pentru ca ar insemna sa ma leg de ei, iar ru vreau sa-i uit, si sa merg pe drumul meu..