Oglinda dintre marti si miercuri

Uneori ne intrebam..Punem intrebari, le scriem, le constientizam, si le aruncam in necunoscut..Si asteptam..Nu asteptam raspunsuri..Nu..Asteptam sa ne mai vina in minte alte intrebari, pe care sa le aruncam iar..Aruncam iar, si iar..Doar intrebari..Raspunsuri nu arunca, inca, nimeni..Cred..Ne e frica de raspunsuri.. Ne sperie unele adevaruri..De oriunde ar veni..Ne aparam de ele..Ne ferim de nestiut, cum putem..
De multe ori ma gindesc..Adica gindurile ma manipuleaza..Si ma las, dus asa, dus de caruselul invirtitor.. Rotit..In miscarea asta reintoarsa spre ea-insasi..Care nu a avut inceput..Si, cine stie, poate fara sfirsit.. Intr-un cerc vicios-neviciat de intimplarile banale..Cercul de marti..Diferit de cel de miine..
Nu pot sa scriu daca nu ma impresioneaza ceva, profund..Ce anume, nu stiu..Poate strigatele care nu se aud, si nu se vad..Urletele mute..Ale ranilor nevindecabile, ale sufletelor sensibile..Ale sufletelor noastre.. Care vad, si percep atit de clar, singuratatea..
Si posturile astea, si tot ce am scris au fost strigate..Trimise..Aruncate..Altfel n-as fi facut-o..Cred..
De fapt, noi, cine sintem? Ce vrem, de ce traim? Fericirea e o justificare? Sau durerea? De ce continuam sa vedem luminile rasariturilor, sa comunicam cu ceilalti, sa reluam ritualurile cotidiene? De ce speram? De ce ne intrebam care e sensul nostru?
Nu exista ratiunea existentei proprii..Nu..Asta ne-o creem in minte, ca sa simtim ca nu traim fara scop..Traim pentru ca ne-am nascut, si ne-am construit prin societate un drum..Noi singuri..Cu ce am putut..Mai bine sau nu..Nu s-ar fi darimat lumea daca n-am fi aparut..Asa cum nu se va darima, dupa ce disparem.. Pentru ca noi sintem ca frunzele..Trecatori..Dusi de timp, undeva..Unde vrea el..