Mai simtim uneori cum ne priveste, de undeva, dintr-o umbra, cu ochi albastri si clari, copilul din noi..Nu stim unde se ascunde, ci doar ca ne intreaba, tacut, asa ca demult, ca de multe ori, ca dintotdeauna.. Si stim ca ne va mai urmari, de la distantza, atita timp cit nu i-am dat raspunsuri..Pentru ca nici noi nu le avem..
Daca iubirea ta ar avea gust, ce gust ar avea? Daca prietenia ta ar avea o culoare, ce culoare, anume, ar avea? Daca pasiunile tale ar mirosi intr-un fel, in ce fel ar mirosi? Daca tacerile tale ar fi reale, ce forme si culori ar avea?..
Dar daca iubirea ta ar fi, sa zicem, o prajitura, cum ar fi? Sau daca ar fi o persoana, ce sex, ce forme, si ce atitudini ar avea?
Construim, in viata, de multe ori, metafore, ca sa ne facem trairile, si simturile, sa treaca de perceptiile comune..Ca sa le dam un halo, o aura inalta si sublima..Ca sa le facem absolute..Si, ca sa ne apropiem, noi insine prin acele comparatii, de absolut..E firesc, si ne face bine..Si incercam asta toata viata..
No comments:
Post a Comment