Si tornadele de cuvinte vin, si trec..Aduc cu ele fraze, din care, unele, posibile raspunsuri la toate.. Frazele ramin un timp in minte, ne leaga cu intelesuri unele lucruri, apoi pleaca..Si raminem la fel de singuri..
Poate asa e natura noastra profunda..Sa fim singuri orice ar fi, si oricum s-ar intimpla, intre oricine si oricit de multa lume..Si atunci, daca ar fi asa, e clar ca orice am face nu vom putea schimba nimic..Poate traim asa, pentru ca am fost nascuti, si existam..
Si atunci te mai intrebi: la ce bun, orice? Uneori aveam senzatia ca retraiesc intimplari intimplate de cineva, mai demult, cineva de care nu-si mai aminteste nimeni..Si simt ca fac ceva ca sa imi demonstrez mie si societatii ca exist, ca interactionez, si ca fac si asta, si asta..
Pina la urma cuvintele se sterg, dispar..Ramine doar singuratea, si indiferentza..Si praful de pe drum..
No comments:
Post a Comment