Viata visurilor

Lumile vin, ne zimbesc, si trec mai departe, ca si cum ne-ar cunoaste. Sau, ca si cind ar sti ca le stim. Pentru ca apoi pleaca in ale lor, sa danseze cu alte lumi, la balul asta al lumilor, in care ma simt cam singur. M-am retras ca sa observ mai bine. Imi place sa vad veselie, si chiar fericirea din ochii celorlalti. Asa am fost si in busul de noapte. Ma gindesc daca si acum nu sint intr-un vis cumparat, in care am lasat mina libera programului, sa ma duca el prin alte locuri. Si cred ca asta e, ca am inchis ochii, si m-am trezit iar in bus. Un altfel de bus, in care oamenii discuta despre petrecere, ca si cind toti am fi fost acolo, si, acum, ne intoarcem la propriile vietzi. Ea s-a nascut intr-o insula tropicala, undeva, departe. Ii sesizez tenul creol, si pasiunea din atitudini. S-a asezat pe scaun, linga mine, si a inceput sa-mi povesteasca. La inceput am crezut ca ma confunda. Apoi am vazut ca imi spune mie ce isi spune ei, de fapt. Si, am lasat-o sa continue. A intilnit un om. Ii era indiferent, pentru ca a intilnit in viata ei atit de multi oameni. Si el, la fel, o trata ca pe o straina. Apoi, din cuvinte, s-au apropiat. Au ajuns prieteni, dar sub un fel de juramint care sa nu le dea dreptul de a merge mai departe. Si prietenia lor a avansat. Au ajuns amantzi, ca sa continue acel ceva interzis. Apoi s-au despartzit. Ca sa se reintilneasca, si sa reia acea prietenie. Apoi s-au certat, iar, ca sa aiba motive sa revina la ce au fost mai demult. Si asta a durat, un timp, pina si-au dat seama ce ii uneste, si ce le da motive sa se urasca sincer. Dupa care el a plecat. Si ea si-a cautat pe altcineva. Sigur, ea ii compara pe toti cu el. Si, desi stia ca greseste, a continuat. Acum e libera, si linistita, pentru ca a depasit tot ce a fost. Acum cauta doar motive care sa o faca sa fie atrasa de cineva. Motive de ginduri. De valori. De cautari. De asta e linga mine, si de asta imi vorbeste, pe limba ei, despre ea. Fara sa mai caute vreo intelegere. Vrea doar sa converseze, si sa se conecteze cu un suflet, oricare ar fi el. Eu am privit-o, tot timpul asta, fara sa schitzez vreo atitudine, care sa ma arate. Desi stiu ca m-a citit, si m-a folosit, ca sa se desfasoare. Dar asta era cu acceptul meu. La un moment dat s-a oprit, m-a privit fix in ochi, si a inceput sa cinte. Si mi-a cintat ceva ce n-am inteles, mai ales, ca, la fiecare schimbare de ritm ma atingea in alt loc. Eram un spectator care nu stia ce sa creada, la inceput. Si, care, incet incet a intrat in jocul ei. Pentru ca am inceput si eu s-o ating, atunci cind acel cintec imi spunea altceva. Nu era un joc erotic, in care sa ne cautam punctele sensibile, pentru ca aveam altele in minte. Ne cautam spiritele, si acele amintiri profunde. Eu, aici, din locul meu singuratic, si ea, de acolo, din locul ei construit de atitea trecuturi lasate in urma. Am lasat atingerile sa vina complet, ca sa acopere trecuturile, si sa ne faca sa ne renastem din cenusi, in alte fiintze. Ne-am privit iar, si am inteles, ca, intre noi sint adevarurile pe care le putem sublima in cuvinte. Ca si cind am renascut, si am reinvatzat sa fim. Eu sint eu, cu tot. Tu esti tu, cu tot. Noi sintem intr-o existentza posibila. Am uitat usor, tot ce s-a intimplat. Pentru ca avem atit de multe de descoperit. Impreuna, sau separat. Ca oameni.