Seci reci

Eu sint aici. Stau pe doua picioare. Tu esti acolo, si vad ca ma observi. Intre noi ar putea fi o comunicare, daca am sti sa o incepem. Putem sa vedem cum ne privim, pentru inceput, si sa ne analizam pe tacute, inainte sa deschidem cuvintele. Nu e nicio tragedie ca inca nu spunem nimic, pentru ca nu de asta sintem aici, ca sa justificam ceva. Putem foarte bine sa raminem straini, asa cum putem sa incercam, cumva sa devenim cunostintze, sau chiar amici. Cum ar fi ca sa fim obligati, prin nu stiu ce intimplare, ca sa raminem fixati in locurile astea pentru toa restul vietii, si sa trebuiasca sa stam alaturi? Ca sintem posibil compatibili, posibil prieteni sau dusmani. Ca sintem orice, sau nu sintem orice, ca putem fi orice, sau ca se poate intimpla orice, noi sa fim aici, unul linga celalalt, ca doi siamezi pe care soarta i-a facut asa, legati ca si cind am fi, sa zicem, rude. Vom invata sa cooperam, sau ne vom elibera fiecare in altceva, si vom fi infinit indiferentzi? Ma gindeam cum ar fi fost ca sa am o sora, sau un frate, de care as fi fost legat prin singe, oare cum m-as fi inteles cu el/ea? Am fi fost prieteni, sau dusmani? Am fi fost legati intre noi doar pentru ca am fi avut o mostenire comuna? Naiba stie. Eu cred ca as fi avut tendintza sa fiu in lumea mea, si sa caut sa comunic doar prin anumite canale, desi, pina la urma cred ca as fi devenit intelegator, pentru ca doar o viata avem, si nu mi-as fi dorit sa ne razboim in vreun fel, pentru ca urasc asta. Ce prostie ca ai mei n-au mai vrut un copil, si asta doar ca sa nu ne batem pe mostenire, de parca ei ar fi avut nu stiu ce averi, hahaha. Parintii mei au fost foarte limitati in tot. In special taica-meu, pentru ca el a vrut sa se impuna, desi nu-l ducea mintea. Rudele poate ca inca il considera un intelectual, dar eu stiu mai bine despre ce vorbesc. Taica-meu era genul de dictator abuziv, care cauta obedientza de la toti. Si cind nu o obtinea prin coercitziuni fizice, apela la cele psihice. Suna un model psihologic cunoscut? Eu m-am separat emotional de el de la virste mici, dar el continua sa se creada seful. Evident ca n-a obtinut nimic din partea nimanui, mai ales ca avea o natura salbatica, si depasita de timpurile in schimbare. Dupa revolutie a incercat sa fie mai prietenos, pentru ca a vazut ca, cu vechile metode nu-i merge. Toti, evident, l-au respins, dar eu, ca fiu, nu aveam privilegiul asta, desi stiam foarte bine cu cine am de-a face. Vad ca lumea, acum, ma condamna pe mine, daca as spune ceva, sau altceva, ca sa-l critic. E ridicol, evident, pentru ca lumea e ipocrita. Pe mine, ce am trait atunci m-a afectat enorm. Taica-meu mi-a adus niste ceva-uri bune, dar separate de o afectivitate normala. El incerca sa ma faca un  aliat pe baza de cadouri, care, si ele, sincer, erau date ca sa ma oblige, cumva, la o recunoastere. N-a fost nimic legat de vreun sentiment. Am fost straini de la inceput, de cind ei cautau sa ma puna in situatii fara iesire pentru mine, ca sa accept abuzul emotional de moment. Daca nu ati trecut prin asta nu intelegeti, clar, ca un om, in asa situatie prefera sa fie batut fizic foarte rau, decit sa fie torturat psihic, cum am fost eu. Pentru ca, in cazul meu, totul era continuu. Asa ceva nici in filmele de groaza nu vezi. Cind am avut ocazia am evadat, chiar daca a trebuit sa plec peste un ocean. Si am ramas, in timp, separati, eu aici, ei acolo. Nu ne-am putut revedea, desi taica-meu a venit la mine, si si-a aratat iar, si iar, fatza de incalificabil. Dupa ce s-a intors nu a mai dat semn timp de mai mult de doi ani. Atunci am decis ca intre noi nu exista nimic. Asa ca inainte. Mi-e asa scirba de tot trecutul asta dement. In fine, poate asa au fost vremurile, dar asta nu justifica nicicum lipsa de v reo traire intre noi.