Reveniri

Sa recunoastem, toti sintem supravietuitori. Unii reusesc asta mai bine, si ajung chiar sa aiba succese mai mari, sau mai mici. Toti mergem inainte pe un drum al destinului nostru, pe care ni-l asumam, nestiind niciodata ce va urma. Mergem inainte pentru ca sistemul nostru de valori ne spune ca asa e bine. Sigur, suferim mult, pentru ca socialul dimprejur nu e pregatit pentru noi, ca sa ne manifestam asa cum simtim ca trebuie. Na, si trecem si prin tragedii, uneori, dar asta e, ni se intimpla multe neanticipabile. Si mie, la fel. Am fost, de multe ori un Bladerunner, chiar daca pare ca as fi putut fi nerealist. Am mizat pe lucruri pe care nu dadea nimeni nicio sansa. Am crescut intr-o lume a unei dictaturi brutale, in care aparentul era esentzial. O lume paralela cu orice realitate. De care m-am izolat, ca sa ma separ complet. Apoi am fugit in alta lume. Nici aici nu am vazut un ideal construibil, desi parea uimitor, la inceput. Eu am zis ca legile adevarurilor sint universale. Am crezut in ele mai mult ca in orice altceva. Si mai cred. Nu ma las antrenat de jocuri de moment, pentru ca i-am vazut pe multi cum au esuat. Si nu asa mergi pe un drum autentic. Cel putin, nu simulind. Pentru ca nu esti ce pretinzi, esti doar ce esti. In domeniul meu sint multe evaluari, si multe rigori, din care nu am cum sa ies, si nu sint usor de abatut, pentru ca nu sint chiar atit de naiv. Lumea e foarte inselatoare, si se poate pretinde in multe feluri, ca sa te acapareze. Si tu accepti, sau nu, variante promise. Stiind ca te poate duce pe atitea drumuri nestiute. Cu rezultate mai bune, sau nu, de moment, sau de viitor. Na, e libertatea oricui, sa orice. Ce mi se potriveste mie e greu, sau imposibil, altcuiva, asa cum e si reciproc. Pentru ca e o lume uriasa imprejur, din care alegem. Pentru ca vedem ce multe sint variantele proprii, de a fi. Poate eu sint mai pasional, si mai talentat in ceva anume, si ma educ sa-mi construiesc din talentul meu atitea lumi posibile. Si poate asa evoluez, si imi place atit de mult cum devin, ca ma agatz de munca la propriul drum, cit sa-mi devina chiar un scop, ca e de moment, ca e de un drum spre un mai apropiat, sau indepartat viitor. Un drum catre mine, dinspre mine, catre ceilaltzi. Sau catre variante posibile din mine care mi se par cele mai probabile, dupa ce am mici procese de constiintza, de analiza, si sinteza, ca sa vad cum va merge propria fiintza inainte, anticipind. Cu datele mele pe masa, si cu constiintza clara, si deschisa. Bine, totul e ce e posibil, pentru ca, cine stie, cite cunoscute mai pot interveni intre timp. Pentru ca nu exista vreo garantzie pentru ceva, sau altceva. Totul e deschis, in lumea asta care se schimba atit de repede, si continuu. Lume in care ma redefinesc continuu, si eu, ca sa pot merge inainte. Stiu, in lumea asta toti ne "fluidizam", dar mi se pare jignitor, ca, in asa o etapa de dezvoltare sa parasim valorile fundamentale de dragul prezentului asta inconstient. Poate e doar momentul de vina. Poate curind vom reveni la lucrurile care ne-au facut sa fim, ce sintem. Asa ar fi firesc.