Nu mai visez, nu ma mai gindesc la lumi, nu mai fumez, nu mai beau, nu mai am energia sa merg pe drumurile alea al naivitatzilor de atunci. Esti indiferenta, si eu ma leg de amintiri, ca sa am ceva al meu, asa ca stiu ca traiesc prin ce simt. Esti o privire rece, si asta ma face sa ma simt ca am fost dintotdeauna un depasit de tot ce mi-ai spus ca poate fi adevarat. Singur, asa ca si cum asta a fost ce ar fi fost, vreodata, posibil. Chiar daca am mai visat la altele. Eu am ce am, si tu esti o viatza care ma atrage, recunosc. Stiu. Ma privesti in felul tau, si asta ma duce spre acele locuri care ma fac sa ma simt eu insumi, pentru ca acolo e atit de plin de lumina, si de visuri de viitor. Daca imi dai voie, as vrea sa te idealizez. Chiar daca pe moment nu am vreo varianta de viatza. Lumea e un mozaic. In care, te, inca, caut. Asa, cum pot, pentru ca am in spate atit de multe. Ca tine. Cu toate. Am atitea neexplicate, si atitea nestiute. Mi-e greu cu ele, si ma gindesc daca si tu simti la fel.. Probabil sint la fel de singur ca tine, pentru ca, si tu, poate, crezi in aceleasi lucruri. Oricum nu mai conteaza nimic. Viata e un joc pe care il jucam printre cuvinte care ne fac sa ne simtim altfel. Chiar daca stim ca traim intr-o realitate diferita.
No comments:
Post a Comment