Ne invirtim in cercuri, care mai mult, sau mai putin vicioase..Facem constant tururi ale realitatilor, ca sa revenim la origini, pentru ca placerea e in drum, se spune..Mergem inainte, vedem, admiram, apoi negam, ca sa putem admira urmatorul context..Ne plimbam printre aceleasi lucruri continuu, cautind sa le redescoperim, ca sa nu ne plictisim de noi insine, si de ceilaltzi..Cautam detalii, si cautam sa le vedem ca noi..E un mare talent asta, sa storci din vechi ceva ce mai poate fi nou..Toti o facem, fara sa o recunoastem, pentru ca am parea noi insine depasitzi..Ne conformam unor reguli nescrise ale supravietuirilor, care au functionat atit de bine de cind exista lumea..Pentru ca daca parem altfel, adica altii, avem sanse mai mari sa fim acceptati social, pentru ca ne jucam bine un rol de actori, pe care si ei vor sa-l joace..Prietenia e pe baza de interese, oricum, si asta e valabil continuu..Iar ei ne vor prietenia pe baza de ce-si doresc, si nu pe baza de ce sintem (asta nu e relevant, oricum, cinic vorbind)..Toti vor sa manipuleze, dupa cit ii duce mintea, pe orice, sau pe oricine..Si vor sa regaseasca in manipulari ceva din ce cred ei ca merita, ca e real, ca are valoare..Ca sa-si refaca in minte imaginea lor proprie, ca sint buni, si ca, prin ajutorul lor ajuta, de fapt, ca totul sa se schimbe.. Nestiind ca "bunatatea" asta pe care o inteleg ei aduce mai mult rau, de fapt..Astia sint idiotii, si tutele contemporane..E plin de ei, pentru ca ei cauta sa se impuna, sint activi, si, evident, nocivi..
Lumea e un amestec, cu de toti, si de toate..Nu a fost niciodata altfel..Doar peisajul a fost diferit, de la timp, la timp..S-a schimbat contextul in care ne-am desfasurat..Mai demult societatea era mai primitiva..Acum e mai experimentata, dar oamenii tot cauta metode ca sa sara peste reguli si sa-si aplice ce vor..Prostii au ramas la fel, si acum, in secolul asta, doar ca s-au transformat in perversi, iar desteptii sint mai liberi sa spuna ce gindesc, dar sub aceeasi frica a presiunilor prejudecatilor sociale..E mai bine acum, dar tot e o constringere a adevarurilor, pentru ca din cauza lor poti deveni o victima..Poti visa, si visul tau e mai acceptat ca inainte..Dar iti risti multe daca nu te conformezi..Pentru ca mai e cale lunga pina departe, oho..
No comments:
Post a Comment