Curajul de a continua

Ca sa uitam cautam sa explodam relele trecute, sa le stergem cu trairi comice in care sa ridem eliberator..Si ridem, si uitam pe moment, dar pe urma ne revin toate, iar, pentru ca realizam ca acele comedii sint de fapt drame percepute superficial, prin detaliile care sint traznite, si care socheaza prin ciudatzenia alaturarilor.. Lucrurile par distopice uneori, pentru ca prin nefirescul lor par construite de vreo minte diabolica, dar ele exista, si sint greu de acceptat..Pentru ca ele contrasteaza cu normalul intimplat, sau acceptat pina atunci..Si te gindesti daca lumea asta e o distopie cu insule de normalitate, sau daca e normala cu insule distopice date de situatii, sau oameni, sau oameni care creeaza situatii..Stiu, sigur, nu poti absolutiza, pentru ca in viata nu ti se intimpla doar orori, sau platitudini sinistre, ci mai ai si momente de fericire, si nu esti o victima ca in Never let me go, filmul pe care aproape l-am terminat de vazut..Dar momentele astea de nefericire ti se mai aduna in minte si te pot face sa crezi ca lumea e o infinita tragedie pentru tine..Si e cam greu sa crezi ca mai poti salva ceva, cind vezi cit de stabil e raul, si cit de indiferent si crud este..Te impaci toate, dupa un timp, pentru ca asa e viata, lumea, si stii in subconstient (pentru ca simti) ca toti au nefericirile lor, oricine ar fi.. Cu ce oare mai alini ranile astea, trec oare cu alcool, sau unele placeri? E posibil, dar ele ramin acolo pentru ca ele se bazeaza pe niste realitati care exista, si care vor ramine asa, dupa cum par..De asta cautam sa ridem, cautam comedii provenite din dramele altora, pentru ca asa ii simtim mai apropiati.. Sensibilitatea e ipocrit admirata, pentru ca ea ne provoaca durerile astea..In fine, poate si ea ne salveaza de multe ori, asa cum ne salveaza curajul de a continua..