Enigmele trecutului

Linistile s-au dizolvat in alte linisti, apoi s-au separat, si asezat pe straturi care au acoperit lumile cu culori.. Viata le-a privit, si le-a povestit despre tot ce a fost inainte, lasindu-le sa fie la fel, si sa poata reveni, atunci cind timpul le va elibera de lumi..Uneori, se spune, linistile mai aluneca unele pe linga altele, si acopera viata cu propria culoare, si aducind iar gindurile la origini..Atunci pare ca vin clipele infinite de amor, extaz, si adevar..Azi am fost prin orasul amintirilor mele. Lumea parea la fel, busul era acelasi, noaptea, ploaia, toate se suprapuneau perfect peste ce lasasem..Imi venea sa-mi parasesc confortul meu din scaunul de la geam, si sa ma plimb pe strazi..Am ramas pe loc, pentru ca inca aveam nevoie de imaginile de la geam, de tot spectacolul acela din afara care sa se dezvolte repede, si linistit..Am ramas sa privesc pasiv, ca sa ma refac, dupa ultimile intimplari..Nu mi-a fost frica sa incep sa explorez iar, ci imi trebuia sa ma re-echilibrez..Aveam nevoie de o felie de timp in care sa revad, si sa re-inteleg ce s-a intimplat..De ceva vreme am re-trait intimplarile cu Tiana..Am visat-o citeva nopti la rind, nu stiu de ce, pentru ca aproape o uitasem..Se spune ca vechile iubiri nu se uita, si ranile provocate nu se cicatrizeaza niciodata, dar la mine era, cred, o reintoarcere spre un trecut depasit demult..Eu eram deja impacat cu toate, si nu intelegeam cum sa se intimple sa-mi revina tot, si atit de repede..Poate vreun detaliu mi-a adus aminte de ea, sau poate ca nu trecusem atit de usor peste ce a fost, cum am crezut..Ea era o fantoma a unui alt eu, care era, inca, in mine..De ce oare sa fie asa, nu am meritat suficient de mult sa pot sa revin la o viatza complet schimbata? Greu de spus, pentru ca, dupa cum vad, sint o mare enigma pentru mine..Ah, natura umana..Bine, fie, accept si provocarea asta, ma lupt si cu fantomele, daca nu se poate altfel..Lumea iar ma asalteaza cu trecutul ala de care pare ca nu ma pot elibera asa usor..M-am ridicat de pe scaun, si am inceput sa privesc la ceilalti, din bus, dupa care i-am luat pe rind, la intrebari..Figurile lor mirate erau un spectacol in sine..Nu intelegeau nimic, cu toate explicatiile mele, pentru ca nu ar fi fost nimic de inteles..Ei erau trecatori, si spectatori la ce li se intimpla..Sigur, eu eram cel nebun, pentru ca eu intrebam daca au auzit de Tiana..Si eram nebun, pina si eu am realizat asta..Pentru ca nu ceri detalii unor straini despre amintirile tale proprii..Si nu te astepti ca macar cineva sa stie ce ti s-a intimplat tie, mai demult..Eram ridicol, pentru ei..Si era normal sa fie asa..Ei nu aveau nici o vina, asa cum nici eu, si nici altcineva..Ce a fost s-a intimplat demult, si doar eu am fost martor, atunci..Admit ca sint ridicol, chiar nu ar fi fost altcineva sa-si aminteasca, in afara de computerul central..De la acea intimplare a trecut mult timp, acuma mai am in minte doar mici detalii despre ce am simtit..Bine, stiu ca a fost un acelasi vis indus, ca sa ma treaca prin adincuri, sa ma puna iar in situatia de a-mi gasi solutii la intrebarile de demult.. Probabil ca Tiana o sa fie una din imaginile pe care o sa le revad inainte de a muri..Pentru ca, inca e o mare enigma..Si un loc in care ma reintorc, ca sa ma inteleg mai bine pe mine..

Identic

Cit din iubire e pur adevarata, si cita tine de orgoliu? Cit din noi dam pentru ca simtim, si cit pentru ca asa ne spune propriul amor de noi insine? Si daca iubim dezinteresat, de ce lasam propriul eu sa ne dicteze ce sa facem, de ce nu doar celalalt, de ce nu il intelegem suficient cit sa invatam sa-l ajutam asa cum trebuie, si asa cum are el nevoie? De ce nu avem energia pe care el o doreste? De ce ne acoperim ipocrit de compasiuni sterile, totusi? De ce nu facem asa incit sa-i fie bine doar lui, si sa ne scoatem pe noi, subtil din toata ecuatia asta sociala? Stiu, totul depinde de intelegere adevarata, de ce simtim, si gindim..Si noi sintem noi, avem si noi o capacitate limitata de intelegere..Nu stiu cum simte el, sau ea, atunci, pentru ca eu inca traiesc in fiintza mea proprie, cu problemele ei..De asta nu o sa ne intzelegem niciodata suficient de profund..Si de asta toate relatziile noastre vor fi neplacut de superficiale..La un nivel de hai sa incerc sa te ajut cit pot, dar nu pina acolo cit sa-mi afecteze fiintza mea autentica..Si asta pentru ca e evident ca intre noi poate sint diferentze de a privi lucrurile, si asta ne face putin straini, nu? Bine, eu mi-am asumat ca sint dificil, si caut sa armonizez cit pot ce e diferit, dar limitele dintre noi ramin stabile, si la un moment dat explodeaza in tonuri, si cuvinte cam greu de suportat..Si uneori mi-e frica de necunoscutul din tine, recunosc, asa cum si de cel din mine care se vrea intelegator..Am un suflet complicat, si stiu ca asta respinge, dar sint tot timpul deschis spre comunicare, pentru ca asta caut de cind m-am nascut..Imi place sufletul care imi comunica sincer ce simte, ca sa pot sa ii raspund ca si eu sint sincer, si vreau sa ne conectam pe ideile alea care sint asa de adevarate, in mine.. Stiu ca mi se pune eticheta de "sensibil", ca o batjocura, dar asta are un miez de adevar, pentru ca se vede din scris, si nu sint atit de diferit de altii, sint doar eu, in stilul meu, un om care vede si spune, cind si cind ce are adunat inauntru..Sint un om, simplu, care mai asculta Chopin, si Beatles, si ABBA, si care mai crede ca miine e o zi mai buna..Si Mozart, si  Beethoven..Tu nu esti la fel?

Reconstructia inceputurilor

Ieri am fost pe terasa din lacul albastru, si a fost di-vin..Era totul atit de limpede, si atit de unitar, ca in matematica, aproape, sa vezi doar nuantze de aceeasi culoare a infinitului apelor, si cerului..Apoi m-am dus la o alta terasa din lacul verde, apoi din lacul rosu, violet, etc, am trecut prin tot curcubeul..Am avut senzatia ca sint atit de legat de realitatea asta a unor adevaruri acceptabile, pina la urma, si ca pot sa ma regasesc mai usor in ea, daca exista o logica palpabila a ei..M-am simtit asa mult mai conectat cu mediul, decit cu oamenii..Miine am sa fac acelasi tur al culorilor, si am sa ma gindesc mai bine ce relatie am eu cu lumea..
Am trait mult timp, in mine, si am comunicat prea putin cu ceilalti..Bine, nici nu am intilnit oameni cu care chiar sa pot comunica tot ce simt, si gindesc..Imi pare si rau, si bine, pentru ca mi-am atins unele dorintze, dar care au fost ramase inca singure..As putea scrie citeva volume, dar mi-ar trebui o secretara intzeleapta, care sa scrie repede, si sa ma corecteze repede, pentru ca gindurile mele alearga cu viteza, si nu le pot prinde din urma..Daca as avea o secretara as putea vorbi liber, m-as concentra doar pe idei, si pe exprimari, nu as mai avea grija acuratetzii scrisului, de acum, si m-as corecta din mers, atunci chiar ar fi o mare fericire, pentru ca totul ar fi doar o lupta cu ideile din mine, si nu cu parti din lumea exterioara..Ar mai merge si sa inregistrez ce spun, ca sa ascult pe urma, si sa transcriu, dar mi-ar consuma prea multa energie, cred, energie pe care as putea-o elibera in cuvinte spuse, doar, fara ca sa ma gindesc la partea concreta a scrisului efectiv..Oare cum fac scriitorii? Scriu singuri, tot? Au rabdarea asta? Din ce vad pare ca da, ei fac singuri tot travaliul..Pentru mine e greu, scrisul efectiv ma consuma inutil, cred..Poate ca imaginatia mea alearga prea repede, si nu pot s-o captez, cumva, pentru ca prind mai greu ideile, din urma, alerg dupa ele, si obosesc usor..Eh, virsta, si lipsa de antrenament, probabil..In fine, stiu ca sint inginer, si jobul meu dintotdeauna a fost sa gasesc solutii, dar sint, dupa cum vedem limpede ca sint foaaaarte multe probleme, iar eu sint singur, deci, na, ma lupt cit pot, dar ma mai si doboara unele dintre ele, ca nu-s vreun super-erou cu toate puterile din lumea adunate.. Ar trebui ca inainte sa cuceresc lumea, sa-mi fac curatenie in camera, si dupa ce totul luceste, sa imi fac planuri, si strategii..Ma rog, nu e o conditie sine qva non, dar e un start bun, sau ceva..De fapt, poate mai bine ar fi, inainte de orice, sa fac pace cu omul din oglinda..Sa ma reconciliez cu trecutul meu, sa intzeleg asa cum trebuie ce a fost, dupa care sa incep un nou inceput..Simplu, si direct..Pentru ca stiu ca imi datorez multe, si ca am aminat atitea pentru ca nu aveam destula energie..De fapt, la asta lucrez acuma..Or sa vina toate, in timp..Imi mai trebuie putin..Inca mai alerg pe marginile lumilor, si caut sa-mi pastrez echilibrul..

Istoria nefericirilor

Da, azi nu zic nimic, dar absolut nimic, in afara de cite ceva..E fain sa folosesti cuvinte cu sens cit mai laaaarg, ca te face sa pari ori inteligent, ori prost fudul, la o judecata prima si aspra..Bine, nu e vina cuvintelor ca sint asa, ele asa sint, doar ca sint folosite uneori ca sa ti se dea in cap cit mai tare, ca rautate exista, oho, ca diavolul lucreaza din greu..De fapt si diavolul e o lume, si una oho, care face urit de tot, si cauta sa haleasca celelalte lumi..Sau poate diavolul e o multime de lumi, ca e prea mare, si face prea urit. Nu conteaza, atita timp cit celelalte lumi sint libere, si pozitive (dupa sistemul uman de valori)..In fine..Am ajuns iar in cabina, si ma uit iar la universul asta atit de mare. Oare cit de mare e? Ca ce vad e ce e observabil, si ce vedem de pe nava, la fel, dar dincolo de asta cine stie ce o fi. O fi infinit? Desi, daca e sa ne luam dupa Big Bang, totul a evoluat de la o explozie uriasa, deci totul ar fi finit; dar asta e pentru ca putem observa doar zona asta a noastra..Dincolo de ce a rezultat din Big Bang o mai fi fost si altceva? Poate ca universul e format din zone in care a existat cite un Big Bang care a generat un sub-univers, sa-i zic asa, sau poate erau altele ramase de dinainte de cine stie unde..Ma gindesc cum o sa arate universul asta dupa ce or sa moara toate stelele, si aproape toata materia o sa fie absorbita de gauri negre, stele neutronice, etc. Atunci chiar ca o sa fie trist, dar mai dureaza ceva, ca deocamdata sint doar 13.8 miliarde de ani de la Big Bang, deci e suficient timp ramas. Iar viata noastra e atiiiit de mica, si atiiiit de plina de probleme, ca na, nu cred ca am dori mai mult.. Desi, pe masura ce imbatrinim simtim ca am vrea sa o luam de la inceput, si sa traim inca o viata, si inca una dupa asta, etc, ca doar o viatza e extrem de putin, nu e drept, pentru ca am suferit destul, si sintem mai intelepti, si meritam inca alte sanse..Desi, sincer acuma, mie chiar nu-mi pare rau ca mor, ca si asa am fost suficient respins de lumea asta, cit sa nu mai vreau sa am de-a face cu acelasi stil de oameni..Daca m-as fi nascut intr-un viitor, peste vreo 10000 de ani, poate ca totul ar fi fost cu toooootul altfel, si acolo chiar mi-as fi putut desfasura toate capacitatile mele, pentru ca acuma toate imi sint, sau par, foarte ostile..In fine, poate ca e si pentru ca am fost un pic pasiv, si n-am luptat suficient ca sa-mi construiesc drumul meu glorios, dar nu am avut cum, ca eu imi desfasor energiile inauntru, caut idei, ma lupt cu inertia si lenea mea proprie, si nu mai am energie sa ma iau de guler cu toti cretinii care sint ooooo, pizdolocul..Nu ma pling, ca am avut momentele mele multe si bune de reflectie, din care mi-au iesit idei multe si bune, e adevarat..Stiu ca se spune ca vremurile de acum sint cele mai bune din istoria de pina acuma, dar sintem inca la inceput, cred, si confuzia e inca uriasa, ca valorile reale sint amestecate la gramada cu prosteli, minareli, manipulari, stupizenii care cauta sa domine prin violentza, pentru ca media stimuleaza instinctele, si nu educatia..Ma rog, avem de luptat cu toate, chiar daca pare ca totul e deschis si real, luptele se duc in subteran, si trebuie antrenament pentru asta.. In fine, e inca bine, comparativ cu ce a fost..Ma uit la multe filme de razboi, ca sa inteleg ce a fost atunci, si e absolut sinistru..Asa ceva nu ar fi trebuit sa existe niciodata..Ratiunea nu ar fi permis niciodata ca asa ceva sa se intimple, dar ratiunea pare ca nu a existat mult timp in istorie, si nu stiu daca si acuma ea chiar exista.. E mult de spus, se pot scrie biblioteci intregi despre istoria asta a nefericirilor admise inadmisibil..In fine, noi sintem urmasii celor de atunci, si poate ca avem in minte ca de acum incolo sa avem grija la ce fel lasam evolutia sa continue..

Efect optic

Nimicul e tot, asa cum totul e nimic, spuneam mai demult..Nu din naivitatea-mi declarata, datorata unei copilarii din care n-am iesit inca, am avut curajul sa spun asta..Pentru ca si naivitatea mea are limitele ei, dincolo de care mai exista si luciditatea, si cautarile fiintzei care ma faceau sa spun ca: da, e adevarat, uneori nimicul e tot, urmat de totul e nimic, intre care apare asa cum..Fraza asta te loveste direct in profunzimile logicului, pentru ca prima parte e o lovitura data bunului simt comun, iar a doua te baga in confuzii (era sa zic perfuzii), pentru ca nimicul si totul sin extremele diametral opuse, si nu au cum sa fie identice..Noi doar le declaram identice, pentru un efect de impact al declansarii imaginatiei, si pentru o cautare a unor explicatii posibile, gen, uite, poti sa ajungi imediat din nimic in tot, si viceversa printr-o gaura de vierme ca aceea care te ajuta sa sari dintr-un spatiu fizic in altul..Asta e posibil intr-un univers cuantic, cred, in care particulele dispar si apar instantaneu in alt spatiu..Sau e posibil intr-un spatiu absolut, in care exista doar alb, si negru, doar..Dar noi traim intr-o lume relativa, cu infinite nuantze, in care toate sint amestecate, in care parti din nimic exista in tot, si parti din tot exista in nimic.. Adica, daca ar fi sa fim pastram o rigurozitate matematica, mai corect ar fi: Intre nimic si tot exista treceri, in care nimicul, si totul sint amestecate in proportii diferite. Acuma e mai corect, si vom primi probabil mai putine injuraturi de la unii pasionati de contraziceri..

Da, filozofelile sint deschise spre orice fel de interpretari..Asa e prin lumile de sus, ideile aluneca si se pot lega surprinzator, uneori..In fine..Tabloul universului e la fel de negru, cu aceleasi puncte luminoase raspindite aproape uniform..Astea sint stelele a caror lumina a ajuns la noi..E frumos cum se vede prin fereastra de la cabina..Uneori as vrea ca fondul sa-si mai schimbe culoarea, sa fie ca cerul vazut de pe pamint, cind albastru, violet, orange, rosu, dar asta e o dorintza pur neindeplinibila, pentru ca acele culori sint efecte optice date de atmosfera planetei..Iar spatiul asta prin care tot ratacim cu nava e cam gol..Azi am citit mesajul de ieri, cu descoperirea unor forme de viata pe o planeta..Erau celule, sau asemanatoare cu celulele, pentru ca erau construite altfel, si erau bune ca inceput de evolutie a unor fiintze, doar ca planeta se departa constant de soarele ei, se misca pe o spirala, si parea ca atunci cind ar fi aparut fiintze inteligente, planeta ar fi fost prea indepartata de soare, si totul ar fi disparut, lent, si sigur..Pacat..In fine, mai cautam, ca poate gasim, odata si-odata fiintzele alea inteligente care sa nu se fi autodistrus..In fine..In seara asta ies in la terasa din parcul albastru, poate fac o baie in lac, si ies si eu albastru ca toate de acolo..O sa-i comand chelneritzei o bautura verde, s-o confuzez, hahaha..Sau mai bine ma plimb, sa ma umplu de nuantzele alea de albastru, si sa visez albastru, la noapte..De fapt, cred ca parcul ala are culori naturale, iar albastrul e obtinut cu o smecherie technica, pentru ca ultima oara cind am fost acolo, desi aveam o camasa rosie, tot albastra aparea..Dar a fost frumos..Si natura e reala, sint fiintze vii..Asa fac, ma duc, si de acolo mai vad eu..

Prietenia lumilor

Exista lumi, asa cum exista oameni..Exista si oameni-lumi, foarte rari, pentru ca ei sint altfel, adica de un altfel diferit de altfelul obisnuit..Exista si lumi oameni, oare? Sau poate lumi cu aparentza de oameni, pentru ca lumile sint complicate, si putin distante, si ramin  in inertzia aaceea a stabilitatzii..Se mai intimpla sa vezi cum lumile isi modifica contururile, si arata ca siluete de oameni, iar suprafetzele lor se pot colora diferit, ca sa arate ca oamenii..La o alta scara, evident..De fapt si scara si-o pot modifica, incit sa devina aparent oameni.. De ce fac asta, nu stiu, dar se intimpla, eu asa am visat mai demult, si atunci credeam in asta, si am spus ca e poate adevarat, si mi-a placut sa cred asa, si, de atunci lumile au putut deveni oameni..Barbati, femei, de toate virstele, de la copii, la batrini..Am vazut, tot intr-un vis, cum lumile-oameni dansau intr-o sala uriasa, de bal, baroca, pe un vals vienez..Se mai si impiedicau, pentru ca aveau umor si simulau comicul unor situatii din perceptia oamenilor reali..Mai cadeau, se mai ridicau, zburau, se transformau brusc in alte personaje..Am vazut un cuplu in care si-au schimbat intre ei rolurile; barbatul a devenit femeie, si femeia barbat..Brusc, ca si cum ar fi cautat  sa ne arate ca barbatii si femeile sint la fel, si doar carcasa organica difera..Apoi am mai vazut cum un puls luminos circula de la unul la altul, ca si cind ar fi comunicat prin firele invizibile care existau acolo, de cind incepuse dansul..Poate exista vreo explicatie pentru asta, poate ca lumile se transforma atit de mult, pe masura ce trece timpul, incit incep sa ne inteleaga si pe noi, oamenii, si devin chiar mai inteligente decit noi, pentru ca informatiile din ele circula mai repede, si se construiesc ca un sistem stabil, si dinamic.. E uimitor, e adevarat, sau poate ca ni se pare asa, pentru ca abia acuma incepem sa le intzelegem..E adevarat ca lumile sint cele mai singure entitati, ca nu au prieteni, in afara celor care le intzeleg; dar ei sint un fel de discipoli, cumva, cred..Si asa, poate ca si noi, inspirindu-ne de la ele am invatat sa fim singuri, desi noi am existat dinaintea lumilor..De fapt e greu de zis, daca a existat lumea inaintea oamenilor, sau invers, pentru ca nu stim daca lumile sint constructii ale noastre, sau descoperiri ale noastre, pe drumul asta plin de obstacole, al evolutiei..Mai avem totusi mult de evoluat ca sa intelegem mai bine lumile, e adevarat..Ce e frumos ca lumile par ca se distreaza luind diverse forme, care mai de care mai elaborate, sa si cind ar vrea sa ne transmita semnale din care sa invatam sa descifram ideile adevarate..Poate vor sa ne arate ca universul nu e cum pare acuma, poate e cu mult mai interesant, si divers..Dar asta vom afla mai tirziu, cind lumile vor vrea sa ne fie prieteni, si sa se conecteze cu noi pe acele nivele pe care doar ele le au..

Pasi prin ginduri

Uneori ma gindesc daca drumul duce unde trebuie..Sau unde a parut ca duce de la inceput..Pentru ca e totul diferit destul de mult, peisajul e altul, si spatiul e mai rarefiat, de parca e aer de inaltime..Poate am ajuns in alt spatziu, sau intr-un alt timp, in care conditiile sint complet diferite, dintr-un viitor..Sau poate totul e virtual, poate stau pe loc, si computerul imi schimba peisajul continuu..Sint intr-un vis programat iar? Cum sa-mi dau seama de asta oare? Sa vorbesc cu voce tare? Am inchis ochii si am strigat ca vreau sa ies. Cind i-am deschis eram pe scaun, conectat. Am intuit bine. Era suficient pentru azi..Am vrut o schimbare, dar a iesit prea ciudata. Mai bine mergeam iar cu busul prin oras, ca acolo aveam ce vedea..Nu conteaza, ma duc in cabina mea, si ma holbez la stele, pe intuneric..Ieri am primit un mesaj ciudat, chiar misterios, dupa titlu, scris de cineva care s-a intors de pe o planeta pe care au gasit viata extraterestra..Glume de astea imi fac toti, zilnic, si se strimba la mine, ca si cum au intrat alienii in ei, si le-au preluat controlul, si eu ma strimb la ei, si le zic sa se uite in oglinda, si sa-si elaboreze mai bine numarul, ca sint actori prosti..Asta pe linga ca la ce vid au in cap au trebuit sa vina alienii cu creierul la pachet, hahaha..Si ei se strimba iar la mine si-mi spun ca au intentii bune, vor doar sa ne fure femeile si bautura, si sa se duca pe alte planete cu femei si bautura..Le zic sa ne declare razboi, si sa ne luptam, care e mai rezistent la bautura, si la femei, si care invinge ia tot..Si fara trucuri, smechereli, iluzionisme, sau alte magarii..Ca avem si noi technologie, nu ne pacalesc ei..Ridem, pe urma, ca idiotii, de cum se poate strimba mai tare fiecare..Gagici n-avem in trupa, ca sintem grobieni, si vorbim urit, ca intre masculi, dar ne distram de cadem pe jos..A fost bine..Nu m-am imbatat azi, ca am vrut sa fiu treaz, si singur..In cabina mea cea simpatica era liniste, si calm..La ce naiba sa ma gindesc? Omul modern parca e alienat de natura lui profunda, ca nu mai traieste in natura, nu mai maninca natural, si relatiile cu ceilalti sint ultra-ipocrite..Asta e, asa a evoluat lumea. Tipele azi sint mult mai combative, si mai eficiente, mai practice, dar destul de specializate, si cu o educatie generala slaba; ca si tipii, de altfel, ca pare ca, dincolo de diferentzele care au generat razboiul sexelor, semanam destul de mult, barbatii si femeile..Oare cum o sa ne schimbam, in viitor? In fine, ce conteaza, important e sa traim momentul, si sa nu ne stressam cu ce nu ne priveste direct..Ce frumos e cerul..Am uitat sa citesc mesajul, stiu doar titlul si continutul, dar ma fac ca nu-l stiu, ca sa pastrez misterul, si ma intreb: o fi de la vreo tipa care ma idolatrizeaza, si vrea sa-i dau autograf, desi nu sint celebru, hahaha..Sau o fi de la exploratorii care s-or fi intors de pe cine stie ce planeta..Da..Sau o fi de la vreo ruda de-a mea extraterestra, de care nu stiam, care mi-a lasat o mostenire fabuloasa, doar ca distanta pina acolo e prea mare ca s-o strabat in timpul vietii mele standard.. Bine, dar cum ar fi ajuns mesajul daca e asa departe ca ar fi trebuit sa fie inca pe drum..N-are logica..Adica eu n-am..As avea, daca as avea de ce sa am..Mai bine sa fiu i-logic, si sa aberez, ca parca sint mai liber asa, si oricum nu m-am maturizat complet..In sensul ca deloc..

Linistile dintre absurd si real

Ploaia a salvat iar lumea..Toate nefericirile s-au dizolvat in apa asta galactica..Am ramas iar sa fac echilibristica pe marginile lumilor, si sa ma gindesc la toate cite s-au trecut, si mi s-au tatuat pe suflet.. Nu e nimeni imprejur, in afara ploii..Doar mici ecouri care se lovesc de picurii de apa, si se reflecta sferic, lasind in urma dire mici, ca dupa un impact real..Lumea a ramas in asteptare..Si eu astept parca ceva, in asteptarea asta a lumii, ca sa pot observa mai bine intimplarile ce vor veni..Cineva spunea mai demult ca, daca intimplarile care vor veni nu se suprapun aproape simetric cu cele care au fost inseamna ca s-a schimbat logica sufletului.. Nu am inteles nimic din asta, pentru ca ce a fost nu se poate simetriza in nici un fel cu ce va veni, pentru ca toate se schimba, iar sufletul e constructia, devenirea in timp, si logica lui e mai mult proprie decit schimbata de timp, pentru ca vine din profundurile noastre, si lucrurile mai mult aluneca intre ele, devin fluide, sau dispar, cind constiinta incearca sa le prinda.. Sau poate asta simt acuma, cind incerc sa gasesc o explicatie, daca exista asa ceva, daca ce este e explicabil cumva..Poate totul e altfel de cum ni-l imaginam, poate ca ce ni se pare absurd e, de fapt realul, ca intr-o lume pe dos, iar noi sintem pusi sa gasim logici ca sa ne satisfacem capacitatea cea aparent stabila a intelegerii..Ar fi absurd ca absurdul sa fie real, hahaha ce filozof sint, ma contrazic singur, pentru ca absurdul si realul nu sint total diferite, interfereaza mai subtil decit realizam noi.. Si combinatii de astea cu absurd si real poti face multe, ca sa te dai profund, ca uite cite stii, si intelegi tu, fata de ailaltzi..Absurdul e absurd atita vreme cit realul e real..Realul absurdului e mai absurd decit absurdul realului..Realul din absurd depaseste absurdul din real, citeodata, sau nu (aici am intors-o ca la Ploiesti, ca am lasat deschise toate posibilitatile)..Realul depaseste absurdul prin concret, in timp ce absurdul depaseste realul prin mister..Misterul absurdului e in real..Realul nu contrazice absurdul, ci il face o parte neexplicabila din el..Intr-o lume absurda sintem singurii reali, dar intr-o lume reala avem absurdul nostru..Absurdul nu e mai mare, nici mai mic ca realitatea, e doar diferit, dar seamana cu ea..
M-am trezit..Am visat doar absurduri care se amesteca in real..Ploua..Sint in busul meu de noapte care merge prin oras..Visul a fost mai filozofic de data asta, visul din vis, pentru ca si calatoria asta de acuma e tot un vis, ca pe nava nu sint busuri, si nu sint orase ca asta..Dar eu ma cred in visul asta mai real decit pe nava, ca asa imi sint amintirile, si eu sint dependent de ele..Sint un drog si amintirile astea, de care nu scapi, cit traiesti, si care te afecteaza profund, dar n-ai de ales, ca ele te tin viu..Altfel ai fi o frunza de sptembrie care zboara spre pamint..Ce frumos e orasul noaptea..Strazile si trotuarele reflecta luminile, si parca mergem pe ape solidificate..Oare cite picaturi are ploaia asta? Si de ce nu mai multe, sau mai putine? Sint oare toate? Sint toate cite sint, evident, dupa logica necunoscutului; sau a misterului..Bine, misterul nu are o logica, pentru ca el iese din logica perceptiilor noastre..Sau nu (iar am intors-o, ca sa evit injuraturile elitistilor)..Sau da, hahaha, ca oricum nu conteaza nimic, totul e la libera analiza de catre oricine, si oricind, cu orice absurd, sau real, la baza..Ce liniste e..Asa e, cind esti intre real, si absurd, e o zona de gindit doar, si e o liniste de biblioteca..In bus..Adica in nava in care eu visez ca sint in bus..

Curajul de a continua

Ca sa uitam cautam sa explodam relele trecute, sa le stergem cu trairi comice in care sa ridem eliberator..Si ridem, si uitam pe moment, dar pe urma ne revin toate, iar, pentru ca realizam ca acele comedii sint de fapt drame percepute superficial, prin detaliile care sint traznite, si care socheaza prin ciudatzenia alaturarilor.. Lucrurile par distopice uneori, pentru ca prin nefirescul lor par construite de vreo minte diabolica, dar ele exista, si sint greu de acceptat..Pentru ca ele contrasteaza cu normalul intimplat, sau acceptat pina atunci..Si te gindesti daca lumea asta e o distopie cu insule de normalitate, sau daca e normala cu insule distopice date de situatii, sau oameni, sau oameni care creeaza situatii..Stiu, sigur, nu poti absolutiza, pentru ca in viata nu ti se intimpla doar orori, sau platitudini sinistre, ci mai ai si momente de fericire, si nu esti o victima ca in Never let me go, filmul pe care aproape l-am terminat de vazut..Dar momentele astea de nefericire ti se mai aduna in minte si te pot face sa crezi ca lumea e o infinita tragedie pentru tine..Si e cam greu sa crezi ca mai poti salva ceva, cind vezi cit de stabil e raul, si cit de indiferent si crud este..Te impaci toate, dupa un timp, pentru ca asa e viata, lumea, si stii in subconstient (pentru ca simti) ca toti au nefericirile lor, oricine ar fi.. Cu ce oare mai alini ranile astea, trec oare cu alcool, sau unele placeri? E posibil, dar ele ramin acolo pentru ca ele se bazeaza pe niste realitati care exista, si care vor ramine asa, dupa cum par..De asta cautam sa ridem, cautam comedii provenite din dramele altora, pentru ca asa ii simtim mai apropiati.. Sensibilitatea e ipocrit admirata, pentru ca ea ne provoaca durerile astea..In fine, poate si ea ne salveaza de multe ori, asa cum ne salveaza curajul de a continua..

Filmele vietilor posibile

Sint cel mai prost "vizionar" de filme (adica privitor, nu un Cassandru care citeste viitorurile paralele, dar a sunat bine, si l-am eliberat din ascunsurile lui pline de semnificatii, si i-am dat si eu una a mea, mai prozaica), pentru ca probabil ca in mintea mea legaturile se fac pe modelul stiintelor exacte, si daca logica nu e, nimic nu e..Inteleg mai greu partea din minte care lucreaza doar cu sentimentele, ca acolo lucrurile par instabile si haotice, si nu se leaga intre ele, pentru ca tin de sufletul cel schimbator de stari, mmm, adica de fapt invers, tin de starile schimbatoare de suflet, ca parca starile controleaza sufletul..Asta daca nu se interpune ratziunea care poate ea sa detina controlul, uneori, dar asta e confuzant, ca pare ca nu mai e nimic de inteles din toate, daca le privesti pe ansamblu..E complicat, pentru ca nu exista o logica pentru actiunile cuiva, pentru ca fiecare are ratiunile proprii, si daca nu-l cunosti suficient de bine nu-l intelegi, cit de cit (sper sa nu fiu si eu atit de previzibil cit sa par plictisitor, mai bine sa par misterios, hahaha)..In fine, spuneam de filme, ca le pricep greu..Imi trebuie sa mi se scrie pe ecran explicatii la diferite scene (cu sageti spre respectivele detalii), ca sa stiu unde sa ma uit, ca ma ratacesc..Desi unele filme le inteleg mai usor, dar asta e rar..Ce imi place e ca filmele ma ajuta sa ies din mine, si sa traiesc cu personajele, sa simt ca sint acolo, sa ma emotionez, sa gindesc ca ele..Cind eram mic, dupa ce ieseam de la un film de la cinema imi trebuiau citeva ore sa imi revin.. Si acuma e la fel, mai ales daca povestile sint emotionante. Imi place pentru ca e altceva, e o alta viata in filme, e ca un fel de vis pe care il duci inainte constient si de tine, desi mai uiti uneori cine esti..Imi plac filmele cu personaje care au trairi profunde, si care sint sincere, si care au curaj sa fie cine sint chiar daca sint constiente ca vor pierde din asta..Am vazut ca cele mai de success sint dramele romantice, si astea imi plac si mie, pentru ca sint chiar posibile, ca nu stii niciodata ce ti se poate intimpla in viata..Ideal e sa fie un film cu de toate, adica si amor, si comedie, si tragedie, si actiune, si aventura, na, pe cit posibil; si sci-fi, si filozofie, si etc, dar asta e mai greu ca daca sint prea multe iese mai mult un mozaic decit un film inchegat, desi se poate, cred..De multe ori ma gindeam sa incerc sa imi imaginez cum as face eu un film ca sa-mi placa, si cred ca ar merge, dar mi-ar trebui colaboratori, ca singur e mai greu, pentru ca trebuie sa ma concentrez doar la asta, si nu am cum, ca tre'sa supravietuiesc dintr-un alt job, si n-am experienta la facut film, etc..Ce face diferentza intre un film bun si unul ieftin e muzica, scenele picturale, actorii frumosi, jocul mai discret si subtil, ideile, actiunea, pasiunile, etc..Ma gindeam ca e ceva bun intr-un film de iubire pe un fond exterior dramatic, gen razboi, sau situatii limita, sau o lume distopica, etc, pentru ca iese mai clara umanitatea, sentimentele, asa cum ies intr-un tablou culorile pe un fond negru..In fine, e discutie lunga pentru ca sint posibilitati nelimitate cum sa construiesti din scene o lume in capul "vizionarului" (folosit ca la inceput, clar)..Acuma ma uit la Never let me go, care e o fictiune distopica, sint la jumate, dar am luat o pauza, ca sa scriu aici, ca mi se adunasera in cap citeva idei pe care vroiam sa le spun..Sint curios cum se continua, dar mai citesc de pe wiki despre film, ca acolo explica tot; asa fac la toate filmele, ca nu le inteleg din prima..Sint muuuuulte de spus, oricum am inteles mai multe din filme in ultimul timp, si pare interesant domeniul, desi ca sa le faci nu stiu daca e atit de pasionant, dar trebuie experimentat, si trebuie si o cultura cinematografica, ca sa stii ce si cum, practic.. Poate ca destinul meu era sa fiu regizor, sau ceva, desi ma indoiesc, dar e bine ca in filmul din capul meu pot sa cred si asta, ca sa imi para bine ca as putea avea in viata asta un urias success (o iluzie, evident, ca succesul tine si de niste mercantilisme greu de acceptat). Dar filmele ramin povesti frumoase, si ne ajuta sa invatam multe..

Immortal Beloved

Linistile se duc, le vedem din ce in ce mai mici, pina dispar. Apoi vin alte linisti, sau alte nelinisti care se duc si ele, apoi ginduri, trairi, sentimente..Le vedem pe toate cum se duc in sir perspectiv..Daca am privi in spate am vedea cum toate vin de departe, continuu..Si asta doar cit traim..
Astazi vreau sa fiu naiv, si sa nu-mi imaginez ca ceva rau s-ar putea, vreodata, intimpla, si in naivitatea  asta vreau sa ma intreb daca ce ne uneste e mai mult decit ce ne desparte..Pentru ca vreau sa fie asa, si toate sa fie altfel decit sint in realitate, si lumea sa nu mai para ceva, si sa fie altceva, din cauza noastra. In fine, sa fie totul adevarat, ca ipocrizia ma irita si oboseste..Am vazut un film Immortal Beloved, cu viata lui Beethoven si cu iubirile lui, si am ramas asa, uimit, si emotionat, pentru ca el mi s-a parut o culme a sinceritatzii absolute.. Si asta pentru ca era prea preocupat de construirea din note a unor armonii, si restul realitatii il agasa.. Se prea poate si sa-si fi dat seama ca in afara geniului nativ pentru muzica nu mai are alte dotari, si se proteja de lume, pentru ca se simtea vulnerabil; sau mai vulnerabil decit un om obisnuit, oricum..A avut si bune, si rele, ca oricine, dar ce e interesant, intotdeauna (cind vorbim de genii) e, dincolo de relatiile cu ceilalti, e cum, si pe cine au iubit, si ce anume i-a facut sa iubeasca acei oameni, si nu altii..Pentru ca, de obicei iubim persoane care ne umbla la sentimentele profunde, ori un geniu e ultra plin de profunzimi..Sau poate iubesc ce le lipseste, uneori, ce ii completeaza, e adevarat, dar iubirea e o altfel de comunicare, intre profunzimile sufletului..Iar sufletul unui geniu e foarte complicat, si iubirea lui e complicata, deci i-ar trebui un partener la fel de complicat, dar care sa-l completeze, ceea ce e complicat, teoretic vorbind (sau batind cimpii, hahaha). Bine, iubirea e o problema si intre sufletele mai mediocre, si mai fara asteptari, in fine..Interesanta fiintza e omul, pentru ca poate atinge niste subtilitatzi incredibile, care ne uimesc, si ne face sa ne intrebam cum de reuseste asta, din moment ce eu nu pot..Bine, eu pot altele, e adevarat, dar nu pot sa fac de exemplu altceva la fel de bine ca el..In fine, sint explicatii multe, ce tin de pasiuni, capacitati, mediu, etc..Dar un om genial e absolut pasionant de urmarit..Pe urma mai e faptul ca unele genii au trait in perioade istorice absolut ostile.. Bine, oamenii i-au tratat cam la fel tot timpul, pentru ca mediocrii intotdeauna se vor asocia sa-l reduca la tacere pe un cineva care le strica confortul...Si genialii care s-au impus poti spune ca au fost si norocosi, pentru ca socialul i-a promovat, altfel ar fi murit anonimi..Dar ce ne atrage instinctiv spre ei cred ca e durerea constanta pe care au avut-o toata viata, si asta aduce compasiune, desi atare atitudine ii jigneste daca le-o aratam in fata..Oricum, si orice ar fi, ei ramin in istorie pentru ca au facut ce n-a facut nimeni, niciodata, si ce pare ca nu va face nimeni, dupa..Desi, cu technologiile astea, cine stie ce inventii ne vor usura travaliul, asa incit sa fim capabili sa construim lucruri neimaginate vreodata, daca avem spirit, si imaginatie..

Drumul cautarilor

Cit din tine a mai ramas? Cit mai poti recunoaste? Mai esti valabil, ca atunci? De ce? Cine esti tu? Ce si facut sa demonstrezi asta?
Cred ca o trec pe confesiuni, pentru ca nu mai pot altfel..Pe mine nu m-a inteles, niciodata, nimeni..Parintii mei si-au aratat o afectiune limitata de social..Taica-meu, profesor de mate, m-a considerat un fel de anexa a lui, capabila doar sa-i satisfaca un orgoliu imediat, si primitiv..Mi-a adus lucruri si experientze care imi impuneau o obedientza imediata, pentru ca toate erau spre a-l arata pe el ce bun e..Iar orgoliul asta ostententativ pe mine ma confuza, pentru ca mi se parea nu doar strain, cit ostil mie..In fine, am acceptat asta un timp, dupa care m-am revoltat ineficient, pentru ca am simtit pumnul bagat in gura..Ai mei ma priveau ca pe un extraterestru, pentru ca nu reactionam cum ar fi dorit ei..Ii vedeam de multe ori speriatzi, sau asteptind sa spun ceva ce si-ar dori, privindu-ma atent, si ciudat..Imi pare rau ca nu le-am indeplinit asteptarile niciodata, pentru ca eu eram altfel, aveam alte visuri, alte sperantze, si gindeam cu totul altfel, nu semanam cu ei de niciun fel..Si eram asa de la inceput, iar relatia noastra de familie de la inceput a fost una fara sens.. Taica-meu incerca sa-mi impuna ce avea in cap, dupa ce fusese suficient de oportunist-obedient comunist, pentru ca era membru de partid, si nas unui securist..Atit l-a dus mintea pe el, si atit a facut..Cind eram mic ma bateam mult cu fiul finului, pentru ca ala era incredibil de rau si prost, iar taica-meu nu facea nimic ca sa restabileasca dreptatea, pentru ca finul era securist, si puternic..Spun asta ca sa arat in ce mediu traiam, pentru ca lumea asa a fost..Maica-mea era complet naiva, si-a trait viata intre scoala, tabere scolare, si viata de familie..Ea m-a iubit ca pe copilul ei, nu pentru ce eram eu, de fapt..In fine, astea au fost vremurile, desi asta nu-i scuza in niciun fel pe ai mei de lipsa de afectiune, pentru ca, la noi in familie nu iubea nimeni pe nimeni, era totul o aparentza sinistra..Si nu asociez asta cu "abstractziunile" pe care erau toti obligatzi sa le accepte, ca facidn parte din profesie..Pentru ca nu era vorba de obligatii sociale, cind eram in familie, dar asta a fost ceva ce nu era obligatoriu, si atunci totul era la liber..Am inghitzit niste violentze verbale cum putini au trebuit, si niste mizerii incredibile, pe care putini si le imagineaza..Si, cu toate astea l-am chemat pe taica-meu la mine, 6 luni, si am trait impreuna, in acelasi spatiu..A fost foarte greu, pentru ca taica-meu se tot imagina un ultra-destept, care poate orice..In momentul ala am cam decis ca orice legatura cu el e supra-dimensionata, si, desi am mai conversat un timp dupa, asta a fost ca sa-mi demonstrez ca sint atasat ideii de relatie de familie..Totul, evident, a esuat la scurt timp, pentru ca era normal..Taica-meu nu s-a inteles niciodata, cu nimeni, pentru ca nu ar fi avut cum tinind cont de cit de naiv si de agresiv era..Na..Nu-l acuz, si nu-l scuz, dar el mi-a blocat multe posibilitati..In fine, am supravietuit, si am ramas sa ma gindesc ce anume m-a format..Poate ca am rezistat pentru ca m-am incapatinat pe propriile mele valori..Si inca mai sint pentru ca nu m-am lasat dus de prostelile pe care cautau atit de violent sa mi le bage in cap..Si ei au fost extrem de agresivi,  oho, nimai cine nu a trait atunci nu stie..Deci na, parintzi ostili, mediu ostil, ce dracu sa faci ca sa te eliberezi? Fugi, evident, si cauti sa iti faci propriul drum, asta nestiind ca si ce te inconjoara e la fel de profund ostil, pentru ca nu te-a invatzat nimeni..Na, te lasi dus inainte de o intuitzie, care speri sa te salveze..Dar mergi inainte invatzind, si cautind, pentru ca stii ca drumul devenirii tale e cel adevarat..

Noi, picaturi de ploi

Traim printre iluzii, pentru ca, nu, totul a devenit atit de flexibil ca pare fluid..Toate curg, nu e nimic stabil imprejur, trebuie sa inveti sa inoti printre curentele astea de fluid sociale care trec pe linga tine si iti mingiie pielea, ca intr-un fel de semn de prietenie dat inainte de o condamnare pe care o intuiai..Toate curg, si toti se preling viclean pe linga umbrele tale, iti scormonesc in trecut, si in minte, ca sa te poata domina, mai tirziu, cind li se va oferi oportunitatea..Toate curg, e un semn de evolutie de dupa rigidul farimitat in mecanisme din ce in ce mai mici..Controlul e eficient pentru ca e cuantic, si mai subtil ca virful unui ac..Toate sint la acelasi nivel de precizie, si toate au puterea sublimului suprem, si fara egal..Realizezi ca nu prea ai sanse contra asemenea dotari, pentru ca tu ai doar mintea mai antrenata, restul e o carcasa biologica construita de natura sa pastreze energia mentala..Stiu ca ce spun presupune ca nu ai sanse sa invingi, pentru ca esti intr-o inferioritate absolut evidenta, orice ai face..Acuma depinde si ce intentzii are cel ce detzine acele puteri, pentru ca, poate nu e atit de rau pe cit pare, sau ti-ai imagina, poate e bun si vrea sa rezolve cu rau problemele, ca sa se ajunga la bine..Nu stiu, am vazut suficient rau imprejur cit sa cred ca binele e usor dominabil, dar, cine stie, poate e doar experientza mea pur personala..Desi multi au trecut prin incercari ale raului, cit sa-i faca sceptici, nu? Bun, e un rau care vine de la o traditzie a relatziilor inter-umane, pentru ca raul e o constanta stabila dovedita si care functzioneaza, avind in vedere natura mediului..E ca un fel de necesar, tot timpul, si care exista in doze diferite, in paralel cu binele, ca sa ajute binele, probabil, pentru ca binele cel fundamental are nevoie de confirmare, iar asta rezulta dintr-o lupta continua..O lupta libera, reala, si salbatica, fara reguli, si fara urme pe ramasitzele de constiintza activa, desi, sincer acuma, ramasitzele astea sint o dorintza activa si niciodata indeplinita, pentru ca la mine nu exista laturi active si pasive, pentru ca eu merg cu tot sufletul inainte, ca o locomotiva..Si la mine abstractziunile au legaturi profund pasionale, eu vad formulele ca experientze traite la roshu, in care detaliile sufletului s-au implicat si expus, pentru ca doar asa au putut sa isi cistige propria nemurire, pentru mine, in viziunea mea, cel putin..Daaaaa, bine, poate aluneca totul in patetic, si in dorintza de a atrage atentzia unor posibile afectziuni care nu au venit pe cale naturala, dar nu e asa..Sau poate e, dar nu la modul comun, pentru ca dorintza e de a atrage afectziunea pentru abstract, cumva, sau pentru a cauta de a descoperi, de a explora..Am o repulsie a fiintzei pentru prostia asta endemica, si caut sa ma protejez cautind parteneri intru intzelepciune, cu care sa ma conversez liber..Si asta mi-a devenit o necesitate, in timp..Pentru ca nu m-am putut obisnui cu gindul ca va trebui sa accept o prostie inconjuratoare, uriasa, ca pe un dat, si sa invat sa ma conformez ei, pentru ca am simtit ca nu e normal..Pentru ca prostia nu e necesara, si nu e scuzabila, ea doar exista pentru ca e acceptata, inca..Stiu ca e inutila abordarea asta a prostiei, dar ea a continuat peste timp, si a ramas eterna, pentru ca multi au continuat-o ca pe o traditzie..Sa fii prost e scuzabil social, si prostii atrag un fel de mila publica, si o compasiune care e necesara..In fine..Mizeria are explicatii, e adevarat, dar nu e iertabila..Prostii sint o bomba cu ceas, si prostia e o si mai mare bomba cu ceas..Iar ticalosia una si mai mare..In fine, noi existam pentru ca omenirea a realizat asta, si a cautat ca binele din noi sa-si gaseasca metode mai eficiente..Ce bine ar fi sa fie bine, pentru ca ca e rau sa fie rau..Stiu ca noi sintem doar martori la mersul lumii, si facem ce credem, pentru ca asa simtim, si cautam, si exploram, si ne ducem vietile inainte spre idealuri in care cam putini cred.. Na, lumea asta e asa si pentru ca am contribuit la ea si noi cu ceva..Noi, cei mici ca picaturile unei ploi de toamna, ce vine sa racoreasca pamintul uscat al verii..

Lumile care devin

Lumea e un drum pe care il parcurgem ca sa descoperim cine sintem..Lumea e ce am ales sa fim, dintre toate variantele, pentru ca asa vedem totul, prin variantele care ni s-au potrivit..Lumea e un tot neinteles, pe care l-am intzeles din bucatzi care ne-au lovit, atunci cind eram concentratzi la propriile idealuri. Si lumea a ramas, dupa toate, o suma de variante pe care inca invatzam sa le parcurgem..Eu m-am schimbat, si desi stiu, pentru ca simt asta, parca nu vreau sa o renunosc, pentru ca am o idee a unui eu etern valabil, peste timp..Un eu care trece triumfator peste toate incercarile, si invinge..Stiu, nu e asa, dar imi face bine sa ma cred asa, ca sa imi dau incredere..Bine, lumea stiu ca e schimbatoare, si toate evolueaza, si eu ma adaptez ca sa supravietuiesc, nu ca sa in  ving cine stie ce armate fantoma..Ce fac e sa rezist la atacurile unor eventuale lupte care mi s-au impus, asa, ca sa demonstrez ce genial strateg sint..Bine, recunosc ca nu sint, pentru ca n-am fost niciodata vreun geniu militar, si ce e acuma e ce a ramas dupa ce m-am batut cu absolut totzi.. Eu sint mai degraba un meditativ, si un cautator de comori printre ruine, un om care cauta sa construiasca palate, si regate, din cuvinte..Nu am puterea de a iesi la lupte, si sa se dea viteaz pe cal cu sabia in mina, pentru ca nu am vazut niciodata lupta fizica ca o solutzie..Pentru ca ma lupt prea mult cu mine, si imi consum energiile pe lucruri care altora le par absurde..Bine, acuma, serios vorbind, traim in secolul asta al altor valori, care te fac mai degraba pasiv, si care te obliga sa devii un altfel de luptator..Iar eu sint de moda veche, si mai cred in idealuri, deci na, sint bun de pus la muzeu..Nu ca ar fi rau asta, dar nu e actual, dupa punctele de vedere contemporane..Stiu, asta amuza pe toata lumea, discutia asta despre cum e sa fii acuma modern, pentru ca toti aspira, toti incearca, unii reusesc, si multi sint dezamagitzi, pentru ca, si pentru ca..Si pentru ca modernismul asta nu e ca si cind ar trebui sa descoperi vreo comoara, pentru ca comoara e un  ideal daca poti dovedi ca esti capabil sa o arati lumii, iar tu esti un simplu truditor la toate, nu ai "nobilitatea" necesara inca.. Stiu, pare absurd, dar azi lupta e pe smechereala populista, si totul e pe a descoperi cit de original esti in masa asta uriasa de incercari..Iar valorile pot astepta, pentru ca nu se fac bani din ce exista, cit se fac din ce pare ca exista, iar manipularile functioneaza perfect..Eu sint, tu esti, noi sintem..Lumea e o suma de iluzii vindute la un pretz bine negociat..

Tineretzea repetata in timp

Uneori mi se pare nedrept ca societatea pune pumnul in gura tuturor vocilor libere, si blocheaza drumurile unor oameni geniali..Pentru ca mi se pare atit de usor sa fii genial, si atit de greu sa fii recunoscut asa..Uite, ia un copil, de oriunde, si pune-l sa-ti puna intrebari, apoi cauta raspunsurile lui la intrebarile tale, si ai sa gasesti acolo o filosofie uimitoare si fireasca, pentru ca vine dintr-o minte inca neobligata sa accepte "adevaruri" ipocrite..Si e uimitor ca in noi toti e inca partea aceea naiva a inceputurilor, care a mers pe drumurile vietii, si s-a complicato-instrainat..Daca am avea puterea sa revenim la ce am fost demult, am avea sansa sa devenim geniali, e simplu..Asa fac psihologii, ne duc inapoi in timp, ca sa ne gasim singuri raspunsuri la intrebari..
Ma urmareste Testament of Youth, si ma gindesc la ce fel e facut filmul asta, cite idei a spus prin personaje, ce fel au trait ei, cum erau timpurile, etc..Si ma gindeam ca in primitivitatea culturii noastre (glumesc, e relativ la numarul de opere fata de ale lor) am fi putut crea enorm de multe opere geniale..Ce oare ne-a oprit, ne e frica sa dam drumul la ideile adevarate? Nu stim sa construim secventze pe care sa le asamblam intr-un film? Sintem blocatzi intre perceptzii gresite, si prejudecati? E adevarat ca un Mircea Eliade, sau Cioran, Brincusi, etc, au putut evolua doar in conditiile occidentului, pentru ca, daca ar fi ramas in tara ar fi fost usor anihilatzi, cum li s-a intimplat multora..In fine..In Testament of Youth mai multi tineri traiesc realitatile primului razboi mondial..La inceput ignora ideea de razboi, gindind ca isi fac datoria inrolindu-se, ca sa lupte si eventual sa invinga, dovedindu-si astfel patriotismul, pentru ca, in naivitatea lor nu au banuit ca un asa de mare sacrificiu e cerut de guverne in care multe minti patrate orgolioase manipuleaza eficient tot, ca sa-si satisfaca dorintele de marire ascunse..Vina nu a fost a tinerilor, dar naivitatea i-a costat viata..Si filmul vorbeste despre o realitate intimplata, pentru ca Vera Brittain a existat, si toti ceilalti la fel, si toate s-au intimplat la fel de tragic cum arata scenariul..Ce e uimitor e cum tragediile lor au ramas la fel de impresionante peste timp..Vietile lor pot ramine ca un exemplu pentru toti, pentru ca au fost exact ca noi, dar pusi in situatii pe care azi incercam sa ni le imaginam..Vera a supravietuit, si a ramas sa lupte impotriva razboiului, dar ceilalti au disparut, si ea le promite ca, in ciuda a ce i se cere din partea tuturor, nu-i va uita..Si asta e testamentul tineretzii, al unei virste care a fost atunci a lor, pentru noi, cei care, dupa atitia ani citim uimiti ce au trait..In 100 de ani cit au trecut de atunci lumea a mai trecut prin atrocitatile celui de-a doilea razboi mondial, prin reconstruirea adevarurilor, prin uimitoarele technologii, ca sa devina cum e azi..Totul e altfel, dar noi, ca oameni, am ramas aceiasi..Si asta e uimitor, cind vedem, si simtim ca noi, cei din vremurile astea sintem la fel ca ei, cei de atunci..Si ca, si noi, in locul lor, am fi facut poate aceleasi lucruri, si am fi trait aceleasi drame..Tineretzea noastra ar fi semanat cu a lor..

Tacerile unor iubiri

Uneori sintem singuri..Uneori ne ascundem tacerile de ceilalti, pentru ca tacerile noastre au in ele rani care ard continuu..Alteori le ascundem pentru ca tacerile urla asurzitor..Sintem si asa prea vulnerabili de pacatele celorlalti, ca sa mai tacem deschis, si, atunci, lasam linistea sa cuprinda tot invizibilul nespus, pentru ca doar asa ne putem elibera..Lasam tacerile sa cuprinda tot, si sa dea o aparenta stralucire uitarilor..Unor uitari clare, deschise, dar diferite de cele ascunse, care simuleaza bine stergerea durerilor, si a strigatelor..
Am spus de taceri pentru ca m-am gindit la strigatele celor care au murit in atitea razboaie, si pe care noi nu le-am auzit, pentru ca s-au sters..Apoi m-am gindit la tacerile pe care le avem cind ne certam, si vrem ca totul sa se calmeze, pentru ca iubirea sa ne revina in suflete..Si m-am gindit la ce fel tacem noi, in cite feluri, si cum..Pentru ca barbatii si femeile au stilul lor propriu..Si ma mai gindeam cum femeile au tacerile mai fine, cu forme mai delicate, pentru ca seamana cu sufletul lor..Iar tacerile femeilor ascund dureri mult mai mari ca ale barbatilor, cred..
PS Am vazut un film, Testament of Youth, o poveste trista cu iubiri care au fost ucise de razboi..Asta m-a facut sa ma gindesc la tacerile care au venit peste oamenii care au iubit la fel ca noi..

Vizibil plus invizibil

Uneori mi se pare ca lupta cu realitatea e una inegala, pentru ca realitatea e ca o armata a celorlalti..Si mi se pare ca orice as face, oricum as lupta, as pierde razboiul..Chiar daca as avea unele victorii, ele ar conta mai putin decit o infringere, pentru ca, orice s-ar intimpla eu as iesi cel ranit, si cu tinuta rupta si murdara..Si mai singur, si mai deprimat..Ca si cind totul ar fi fost o farsa sinistra pe care mi-a facut-o cineva, de sus, cu o mare putere de a-mi modifica destinul..E uneori trist, asa cum alteori e ceva usor de uitat..Si toate par, dupa razboi, mai deprimante, si mai sinistre, pentru ca, parca si visele au murit, sau s-au ratacit..Si pare ca mi se mai strica si busola uneori..Sau poate ca polii magnetici ai planetei ratacesc si ei, obositi de timp, sau afectati de trairile noastre..Oricum ce ramine e tot durere, si o parere de rau ca nimic nu a fost cum a parut la inceput..
Azi e toamna, si e frig, si ploua..Ceasul din hol arata tot septembrie..L-am setat doar pe luni, pentru ca zilele si orele ma deprima cind le vad cit de repede trec..Ceasul meu interior arata doar toamna, de citiva ani incoace..Am in minte doar frunze, vint, si regrete care graviteaza in jurul meu pe orbite eliptice, pentru ca le simt asa, cind mai aproape, cind mai departe..As vrea sa uit iar, sa ma resetez, si sa devin un altul, care doar seamana cu mine fizic..Daca m-as schimba fizic poate ar fi mai usor..M-as departa de toate simturile, ca sa nu ma mai doara, si sa fiu rece ca un robot construit cu un scop care i-a dat sens..Atunci nimic n-ar mai conta, si totul ar fi uniform..Oricum e bine ca totul si-a pastrat aparentzele..Esentzele nu le mai consider, pentru ca ar trebui sa incep iar sa simt, si iar sa ma doara..Nu ma lamentez, doar me gindesc la ce ar fi mai practic..Rece, sau cald? Albastru, sau rosu? Poate totusi un amestec de toate, vizibile, si invizibile..

Parada paradoxurilor

Anotimpurile se schimba, pentru ca exista, si pentru ca sint mai multe de 1, pentru ca sint 4, si pentru ca axa pamintului e inclinata cu 23 de grade fata de verticala (verticala fiind perpendiculara pe planul traiectoriei), si pentru ca pamintul expune soarelui cind mai mult nordul, sau sudul, si pentru ca o expunere mai mare inseamna densitate mai mare de raze pentru partea expusa, si implicit mai mica pentru partea mai putin expusa, si pentru ca o densitate mai mare de raze inseamna mai multa caldura (asa cum o densitate mai mica de raze inseamna mai putina caldura), si pentru ca mai multa caldura inseamna vara, si mai putina caldura inseamna iarna, iar trecerile dintre iarna si vara se fac prin anotimpuri de trecere (evident) care sint denuminte primavara, sau toamna, dupa caz..Totul e completamente explicabil prin chestii fizice care se supun regulilor fizicii descoperite de fizicieni (clar, doar nu de politicieni, ca daca legile fizicii ar fi votate de ei ar iesi varza si din cosmos). Ma gindeam de multe ori daca mintea noastra e pregatita sa inteleaga universul cel mare, sau cel mic (cuantic); si asta pentru ca noi ne nastem invatind din lumea inconjuratoare, pe care o vedem, si o percepem. La scoala invatam despre cosmos, care cica e infinit, si in spatiul caruia se plimba liber tot felul de corpuri ceresti..Greu de acceptat toate astea, chiar daca vedem pe cerul noptii tot felul de luminitze mici, care cica-s stele uriase, care emit lumina pentru ca in ele e un reactor de fuziune. Asa, si asta hai sa zicem, dar cica in univers e o limita de viteza, viteza luminii, pe care chiar daca ai vrea sa o incalci n-ai putea, ca asa zice la formula matematica, si mai e o limita a temperaturii minime, zero kelvin, adica minus 273.15 Celsius, sub care, iar nu se mai poate cobori, pentru ca nu te lasa atomii. Bun, deci universul mare are si el dilelile lui, ca noi toti, dar sa vezi universul cuantic ce sarit de pe fix e. Aici pare ca legile sint altele, si nimic nu seamana cu ce stiam. Bine, e uimitor ca putem sa cunoastem si cit cunoastem deja, avind in vedere dimensiunile particulelor elementare. Acuma na, nu e ca natura ar trebui sa fie asa incit sa o putem intelege noi, cu un creier format de evolutie special-adaptat la conditiile de mediu, si la lupta pentru supravietuire, mai degraba.. In fine, asta e, sintem la inceputurile adevaratei cunoasteri, ca acuma avem si technologia mai buna ca sa putem verifica unele lucruri..Si e cunoastere acumulata foarte multa. Ce ma mira ca si ignorantza pe pamint e uriasa. Eu in facultate nu gaseam carti la biblioteca sa-mi fac proiectele, dar si alea putine care erau, erau ultra-cretin scrise, ca nu intelegeai nimic, si imi parea asa de rau ca nu am ce sa studiez; iar acuma  gasesti orice extrem de usor, si, cu toate astea, marea majoritate e (paradoxal)analfabeta functzional. Fenomen greu de explicat; lumea nu intelege ce citeste, in secolul asta, cu toate cunostinte ale omenirii accesibile. Azi e destul de greu de comunicat cu oamenii, ca au idei putine si se manifesta haotic, si impulsiv-violent..Lumea a suferit mutatzii..Generatiile astea noi sint mult mai instabile psihic, si nu au rabdare. In fine, o sa devenim extraterestri, ca pare ca technologia ne-a dat peste cap; sau probabil ca ne-am facut-o si noi cu mina noastra, sau probabil ca asta e din cauza de schimbari prea multe si rapide, care au bulversat tot, ca se reorganizeaza ierarhiile valorice, cica..Na..Cum ziceam, ne-am nascut prea devreme; era mai bine sa aparem pe planeta cind se lamureau-linisteau toate..

Locul acelui suflet

In Sonata Lunii toate notele sint la locul lor..Intr-un tablou de Picasso, sau de van Gogh, la fel, toate petele de culoare sint la locul lor..Intr-o sculptura de Michelangelo toate formele sint la locul lor..Intr-o opera scrisa, la fel, toate cuvintele sint la locul lor..Intr-un film bun, toate imaginile si sunetele curg asa cum trebuie.. Deci, e simplu, toate trebuie sa fie exact acolo unde trebuie..Acuma sint si tolerantze in unele cazuri, unde tolerantzele, in inginerie inseamna in ce plaja (intre ce si ce, dat) pot varia unele date/dimensiuni..Daca la Sonata Lunii schimbi o nota, apare o rupere in curgerea fireasca, curgerea asteptat-anticipata de sufletul profund..Pentru ca sufletul profund se lasa antrenat de acea curgere, si simte ca ea ii e comoda, si conforma, ii e ce-i trebuie..Daca intr-o orchestra schimbi o nota la un instrument, sau daca un instrument cinta mai incet, asta e mai putin sesizabil in corul acela, atit de mare al celorlalte instrumente..Daca intr-un tablou maresti o pata de culoare cu 1 milimetru, sau daca muti un contur cu 1 milimetru, la fel, e mai putin sesizabil. La fel in teatru, sau film, o scena poate fi mai lunga un pic, un joc mai putin expresiv un pic, si totul e mai putin vizibil in contextul general, pentru ca, aici, tolerantza e mai mare..Totul e ca intregul sa fie unitar, si complet..Depinde de cit de complicat e intregul, daca acel element schimbat ii poate altera structura, si echilibrul..Asa se face arta pura, construind un intreg profund, si stabil-echilibrat; suna simplu, in teorie, dar, in practica e dementzial de complicat sa pui toate detaliile alea nebune intr-un context clar, adica sa faci din nimic un mic univers..Pentru asta trebuie sa ai o pasiune nebuna, o dotare de la natura, capacitati adica, pe care sa le dezvolti exersind continuu, perfectionindu-te asa incit ce produci sa fie din ce in ce mai simplu, clar, si profund-direct..Si elaborind asa, pas cu pas toate, te formezi si pe tine, iti construiesti metodele si stilul pe baza valorilor pe care le ai..Si le dezvolti pe toate, pentru ca, din pasiunea naiva de inceput vezi ca ai reusit sa construiesti ceva perfect valabil, si asta te motiveaza sa incerci mai mult, sa experimentezi mai mult, sa acumulezi mai multe..Si asa te schimbi, devii continuu o alta persoana..Problema e, ca, dupa un timp, iti dai seama ce singur ai devenit, si ca, dupa alte reusite, si acumulari esti si mai, si mai singur..Si aici nu ai ce sa faci, ca nu mai depinde de tine..Te consolezi cu reusitele, si te inchizi in tine, continuindu-ti drumul..Ce e mai trist e ca iti dai seama de asta, de diferentzele uriase dintre tine, si ceilaltzi, si atunci incerci sa te consolezi spunindu-ti ca, oricum, undeva exista un suflet care te intelege, si asta e sigur..Problema e, unde anume..Unde e localizat acel suflet..Pentru ca sint multe locuri, si multe suflete raspindite pe o intreaga planeta..

Cazanul eliberator

Cel mai frumos lucru e sufletul, in puritatea lui, si asta descoperi cind esti in momentele grele, sau in momentele de eliberare..Pentru mine, frumusetea era cea mai autentica atunci cind venea din optimismul ala al uitarii de toate, si al cautarii unor drumuri noi, spre alte teritorii ramase uitate..Era drumul vacantzelor celor pline de lumina spre mare, prin vechea Dobroge..Si asta poate si pentru ca, atunci totul era sincer, si toata lumea isi traia din plin propriile adevaruri..Totul incepea, evident, de la pregatirea bagajelor pentru concediu, pentru ca aici, opiniile difereau destul de mult; partea masculina a familiei era cvasi-indiferenta la absolut orice, pe cind partea feminina considera ultra-important absolut orice, si de aici ieseau mici si continue scandaluri care te faceau sa cazi pe jos de ris, pentru ca iti dadeai seama ca toti au dreptatea lor, si ca diferentzele masculin-feminin vor fi vesnice..Dar, dupa negocieri care vor culmina cu eventuale lacrimi, sau promisiuni, se ajungea la un armistitziu, in care inevitabilul avea urmari reale: bagajele chiar se puteau face, de toti, ca sa le dea linistea, si confortul pentru zilele ce vor urma..A doua zi, trezirea se facea devreme, si toata aventura incepea; se incarcau bagajele in portbagaj, si se pornea; drumul pina la trecerea bac era scurt, bacul ne plimba calm si sigur peste fluviu, dupa care intram in teritoriul fericirilor..Aici totul parea dintr-o alta poveste, si priveam totul ca fiind cu totul diferit de ce vazusem vreodata: uite ce verde e iarba, ce plat e totul, uite ca sint copaci adevaratzi, cu ramuri, frunze, uite la shosea, are dunga pe mijloc, uite alta iarba, alti copaci, ce mai era o feerie care ne arata promitator ca aveam inainte un drum glorios pe care aveam sa-l facem pina la victoria finala..Vedeam sate, case, oameni, vinzatori de pepeni pe marginea drumului, ne miscam prin paduri din muntii Dobrogei, totul era ca intr-o poveste pe care o traiam, efectiv..Si kilometrii treceau, masina urma curbele drumului..Mai opream uneori pe la cite o fintina sa ne mai racorim, ne mai relaxam oasele, ca sa o pornim iar la drum..Si mergeam, si mergeam, drumul ma mai zdruncina, dar eram bine, ca aveam toata bancheta din spate doar pentru mine, ma uitam la copacii care treceau cu viteza, la dealuri, case, oameni ca la minuni, dupa care oboseam, si-mi luam almanahul Anticipatzia la citit, ca sa vad ce lucruri extraordinare au mai imaginat unii..Si citeam, si drumul curgea calm, si sigur..Intram in localitati, apoi ieseam din ele, ca sa vina altele, si altele..La Constanta o luam pe centura, si o tineam drept pina la Eforie Nord, unde mergeam pina la intersectzia stiuta, faceam dreapta pina la intrarea de la campingul Sincai, aici faceam stinga, opream, plateam, mergeam in camping, cautam asiduu un loc cu umbra, opream, si ne calmam..De aici incepeau operatiunile de montare cort, la care, ce sa vezi, eu eram expertul..Am montat si demontat cortul ala de zeci de ori, stiam sa o fac si cu ochii inchisi..Dupa asta, pentru ca era putin dupa prinz, mergeam la namol, sau la plaja..Mie nu-mi placea, pentru ca eram cu ai mei, dar, na..La namol era cu barbati scirbosi in pielea goala care se ungeau pe corp cu un noroi urit mirositor, iar la plaja era cu lincezit pe prosop, si o eventuala baie intr-o mare cu alge, sarata, mirositoare si ea, si cu valuri..Mai frumos era la intoarcere, plimbarea prin oras, pe la magazine, prin piata, unde mai apareau valabile ba un castravete murat, ori un porumb fiert de 1 leu, si unde mai vedeam si operele de arta ale unui nene pictor amator de peisaje marine..Uneori mai stateam la o terasa, la o bere, dar asta mai rar, pentru ca ne grabeam sa ne intoarcem acasa sa gatim, din ce ne adusesem, sau cumparasem, o cina simpla, la aragazul de campanie pe care il purtam cu noi, tot timpul, cu mindrie, ca pe un trofeu de razboi..Asta dupa ce terminam salamurile de Sibiu, sau alte conserve, din dotare..Taica-meu ne obliga sa mergem asa, la cort, ca cica era mai ieftin, si nu trebuia sa mincam din mincarea expirata a hotelurilor..Bine, nici la restaurant nu micam, ci la plimba-tava, de prinz, si asta zilnic..La inceput mi s-a parut atit de ieftin si stupid, ca abia m-am atins de mincare, dar, in timp, am vazut altceva..Privind la plictiseala programului ala perfect stupid, am inteles, ca masa la autoservire, cu tot ritualul ei, era singura mea eliberare de tot..Pentru ca era totul ca un joc, in care se combinau mirosuri, imagini, asteptari infinite, pozitii pe scaune incomode, gusturi de mincare gatita la cazan, senzatii, sunete de pofte de tot felul, lume vesela care ingurgita rapid, totul era un spectacol incredibil de traire adevarata..Si asa, pas cu pas, vorba aia, am redefinit si eu lumea asta a satisfactiilor..Mincarea mi-a devenit un mare prieten, si nu orice mincare, ci acea de la cazan, facuta pentru mase..Mai tirziu am injurat mincarea asta, dar asta a fost in armata, pentru ca era justificat, dar atunci asta mi se parea partea cea mai adevarata a vietii, smulsa din tot ce era imprejur..Pentru ca, sincer acuma, cine ar rezista la o ciorba de fasole, si un snitzel cu salata de varza? Bine, in timp incepi sa apreciezi altfel mincarurile, si pe oamenii care le prefera, dar iti ramine in mintea aia profunda gustul, locul si energiile celorlaltzi adunatzi la aceeasi masa, care, pe linga tine folosesc aceleasi linguri, si furculitze, ca sa se hraneasca, si, de care, macar pentru asta, te simti profund atasat..Sigur, e o lume pe care ti-o creezi singur, dar care e atit de reala..Eu, si acuma, maninc cu o satisfactie infinita orice mincare gatita la cazan..Si imi place pentru ca simt in ea contributia sincera a atit de multora suflete implicate..

Timpul altor cuceriri

Drumurile vin, si se duc..Vin de nicaieri, si se duc niciunde..Noua ne place sa spunem ca vin dintr-un infinit, ca sa se duca in altul..Si asta pentru ca ne da o stare mai inalta..Infinitul e altceva, e sus, e un ideal, e un scop, si ne da noua un sens, pentru ca ne leaga de lumi atit de inalte cit nu vom concepe, vreodata.. Infinitul e o legatura a noastra, secreta, cu o nemurire pe care asa de mult ne-o dorim, si, pe care, sintem constientzi ca n-o vom atinge mai mult decit prin cuvinte..Oricum,  atita timp cit avem la ce sa aspiram e convenabil.. Ce ne intriga e instrumentul ala inventat de apocaliptici, numit oglinda..Acolo ne vedem intr-o realitate pe care nu prea o acceptam, ca sa zic, asa, diplomatic..Pentru ca e ridicol sa ne vedem exact cum aratam, si de ce am face-o? Nu, e mai bine sa ne imbatam cu iluzii, clar, e mai sanatos, oricum..Stiu ca e stupid sa negam realitatea asa cum arata ea..Dar e mai frumos sa ne confundam cu visul, nu? Pentru ca in vis noi sintem acei care chiar am vrea: tineri, frumosi, si nemuritori..De fapt pe mine nu ma sperie fenomenul asta ireversibil al imbatrinirii, sincer..Pentru ca, oricum nu am dat doi bani pe ce inseamna corpul, atita vreme cit vedeam ca am atitea lucruri de descoperit..Si am descoperit multe, si de asta sint inca deschis, la toate..Oricum eram constient ca corpul imbatrineste, pentru ca era normal..Dar spiritul il am super-bun, si tinar, pentru ca mi-am gasit singur raspunsuri la multe intrebari..Am trecut prin multe, si mi-am construit singur drumul prin spirit, si, sincer, nu mi-e frica de absolut nimeni, si nimic..Chiar daca am sa mor miine, asta nu-mi va fi cu vreo parere de rau..Mi-am cam atins limitele pe care le vroiam..Si sincer, nu am regrete absolut deloc, pentru ca am trait cum am simtit, am doar pareri de rau ca nu am avut sansa sa am elevi pe care sa-i indrum pe o cale a adevarurilor, pentru ca am in mine un spirit al profesorului, primit de la parintzii mei..As fi ca un mic Aristotel in cautare de un nou Alexandru Macedon, care sa cucereasca lumea cu stiintza..Bine, nu e timpul pierdut, mai exista sansa asta..Bine, acuma e altceva..

Visul constrins

Ne invirtim in cercuri, care mai mult,  sau mai putin vicioase..Facem constant tururi ale realitatilor, ca sa revenim la origini, pentru ca placerea e in drum, se spune..Mergem inainte, vedem, admiram, apoi negam, ca sa putem admira urmatorul context..Ne plimbam printre aceleasi lucruri continuu, cautind sa le redescoperim, ca sa nu ne plictisim de noi insine, si de ceilaltzi..Cautam detalii, si cautam sa le vedem ca noi..E un mare talent asta, sa storci din vechi ceva ce mai poate fi nou..Toti o facem, fara sa o recunoastem, pentru ca am parea noi insine depasitzi..Ne conformam unor reguli nescrise ale supravietuirilor, care au functionat atit de bine de cind exista lumea..Pentru ca daca parem altfel, adica altii, avem sanse mai mari sa fim acceptati social, pentru ca ne jucam bine un rol de actori, pe care si ei vor sa-l joace..Prietenia e pe baza de interese, oricum, si asta e valabil continuu..Iar ei ne vor prietenia pe baza de ce-si doresc, si nu pe baza de ce sintem (asta nu e relevant, oricum, cinic vorbind)..Toti vor sa manipuleze, dupa cit ii duce mintea, pe orice, sau pe oricine..Si vor sa regaseasca in manipulari ceva din ce cred ei ca merita, ca e real, ca are valoare..Ca sa-si refaca in minte imaginea lor proprie, ca sint buni, si ca, prin ajutorul lor ajuta, de fapt, ca totul sa se schimbe.. Nestiind ca "bunatatea" asta pe care o inteleg ei aduce mai mult rau, de fapt..Astia sint idiotii, si tutele contemporane..E plin de ei, pentru ca ei cauta sa se impuna, sint activi, si, evident, nocivi..
Lumea e un amestec, cu de toti, si de toate..Nu a fost niciodata altfel..Doar peisajul a fost diferit, de la timp, la timp..S-a schimbat contextul in care ne-am desfasurat..Mai demult societatea era mai primitiva..Acum e mai experimentata, dar oamenii tot cauta metode ca sa sara peste reguli si sa-si aplice ce vor..Prostii au ramas la fel, si acum, in secolul asta, doar ca s-au transformat in perversi, iar desteptii sint mai liberi sa spuna ce gindesc, dar sub aceeasi frica a presiunilor prejudecatilor sociale..E mai bine acum, dar tot e o constringere a adevarurilor, pentru ca din cauza lor poti deveni o victima..Poti visa, si visul tau e mai acceptat ca inainte..Dar iti risti multe daca nu te conformezi..Pentru ca mai e cale lunga pina departe, oho..

Amintiri construite

E o liniste adinca , ce a venit ca dupa o ceatza de un miliard de ani..O liniste chinuita, un pic dureroasa, dar eliberatoare, care a inlocuit pe rind toate valurile de ceatza..Acum se mai poate vedea cerul, norii, pamintul, apele, toate la un loc..Orasule pustiu, pentru ca pare plin cu suflete pustii, translucide, si statice..Oamenii au fugit parca spre alte locuri, poate au migrat, ca pasarile, spre tarile calde, cine stie..Nu mai e nimeni ramas, in care sa poti avea incredere..De fapt niciodata n-a fost cineva cu care sa poti comunica mai mult decit superficial..Mi se pare dur, desi altora li se pare usor, ei sint fericitzi cu starea asta de fapt..Poate comunica mai usor, sau poate nu au pretentzii prea mari de la ce e acum, sau poate nu le pasa de nimic..Ei sint fericitzi fix asa, si parca devin mai fericitzi cind vad nefericirea altora..Nu mai conteaza, oricum, si nici n-a contat niciodata, doar eu mi-am mai imaginat ca a fost altfel..E bine ca a revenit linistea asta profunda, ca sa imi mai revin si eu..Nici nu stiu unde sint..A, sint in oras, exact, mi-am amintit, in orasul linistilor profunde, care a fost orasul cetzilor profunde..Orasul lui septembrie cel de care imi mai amintesc..Azi mi-am fabricat o amintire, asa, ca sa am si amintiri noi..Am mincat o felie de pizza buna, si m-am gindit ca as putea fi fericit, daca mi-as dori asta, si mi-am imaginat ca sint la un party pe o plaja tropicala, la un apus de soare, cind se aprind focurile, si incepe dansul curbelor feminine, in fata unei mese pline cu absolut orice, cu vecine dragutze care ma imbie sa maninc, si sa beau..Si ca in conditiile astea eu am ales doar o felie de pizza, si sa imi las mintea libera..Si asa a fost, pentru ca aveam felia in mina, o vedeam, dar imprejurul ei era lumea aceea..Ca in reclamele astea stupide, hahaha..M-am lasat manipulat..De fapt am vrut asta, pentru ca imi trebuia, si mi-a facut bine..Ca sa simt ca traiesc..Ciudat ce putin iti trebuie uneori ca sa simti fericirea..Ma gindeam daca as vrea sa fiu ultra-bogat, si ultra-singur, sau un om obisnuit, cu prieteni adevaratzi imprejur..Prieteni cu care sa pot discuta orice, cu care ma pot intelege la lucrurile care merita, si care sa poata, si sa vrea sa ma ajute cind am nevoie..Pe care, la rindul meu sa-i ajut..Na, sint clisee, dar sint adevarate, ca cica bogatia e in numarul de prieteni, nu in numarul banilor..E posibil..Eu n-am avut bogatii, sau prieteni adevaratzi, la mine e o premiera orice, si, poate, mai mult decit orice, o reusita..Bine, acuma la cit am fost de asediat de tembeli, am ales singuratatea, pentru ca era singura optiune..Acum sint intr-un echilibru cit de cit stabil..Nu ma pling..Ar fi fost buna o ploaie, asa ca sa inceapa septembrie mai festiv..O astept, pentru ca am amintiri noi, programate, numai bune de scos din cutie si ambalate, dar imi trebuie contextul, si asta era legat de ploaie..Cinta iar prin aer Try to remember..E frumos, acordurile alea sint eterne..Or sa ramina in timp sa le asculte multe alte generatzii, dupa ce noi nu vom mai fi..Asta dupa ce alte muzici vor veni, si vor pleca, asa, cum fac oamenii..

Formula cistigurilor la lotto

Asa, sa incepem cu inceputul, deci, se stie ca exista posibilitati care se poate, si posibilitati care nu se poate, asta e limpede..Totu' e in veatza sa le deosebesti, da' pentru asta iti trebuie talent, chiar daca pare la mintea cocosului, sa stiti ca nu e..Ca daca erea asa de simplu dice se intimpla atitea nefacute, si neintimplate inca? Unii zic ca din prostie cumulata-acumulata si a factorilor favorizatori din context, ca in cazul accidentelor aviatice, cind se formeaza un sir de factori-evenimente care determina respectivul accident..Asa, deci, cum spuneam, ca sa deosebim ce se poate de ce nu se poate e dacit simplu tot ce ne trebuie e o formula matematico-fizico-chimica, hahaha, am glumit, e dacit matematica, ca ce treaba ar avea celelalte? Hai sa zic ca fizica ar interveni ca pamintul se roteste, are atractie gravitationala, luna, si celelalte planete la fel, in fine.. Chimia la fel, ca bilele sint confectionate dintr-un anume material, cu anume proprietati. In fine, eu am decis ca azi sa va propun o afacere win-win, in care toti sa fim multumiti, adica, am decis sa scot la vinzare formula de cistigare a loteriei. Exact, pare incredibil, dar nu e, pentru ca am verificat-o de nenumeroase ori, si a fost per-fec-ta. Unii m-au intrebat ca daca e asa de buna, cum de nu m-am imbogatit io din ea, si le-am raspuns, ca din faptul pentru ca eu nu suport jocurile de noroc, si, ca daca as avea multi bani, sigur ar afla toti si m-ar asedia cu cereri de imprumut nerambursabile, daca ma intelegeti, si atunci ar trebui sa emigrez, ori eu sint patriot, si de aia, deci.Asa, dar formula mea are o caracteristica fun-da-men-ta-la, adica e per-so-na-li-za-ta, adica e alta pentru fiecare. Pardon, formula e aceeasi, una si unica, si e complicata, dar ca da rezultate diferite la persoane diferite..Stiu, o sa ziceti ca nu exista asa ceva, ca loteria e una, si rezultatele sint independente de cine joaca. Ei, nu e chiar asa, pentru ca, uitati-va la cine cistiga, ori copii, ori batrini iesiti demult la pensie, adica fix aia de nu prea mai au ce sa faca cu banii..Si asta pentru ca, vedeti, norocul fiecaruia e diferit, si el e un parametru fundamental in formula..Asa, dar, pe linga norocul cel care se calculeaza anterior, separat, se mai introduc in formula un morman de alti parametri, care, si ei sint diferiti de la persoana la persoana, si de asta rezultatele sint altele..Asa, si dupa ce se calculeaza rezulta un set de numere, maxim 35 pentru tragerea de 49 de numere, din care numere dumneavoastra alegetzi, si jucatzi. Asa iese din calcul, pentru ca formula e exacta, dar paramterii nu sint, si de aceea se lasa si liberul arbitru. Si daca din cele maxim 35 de numere nu-s incluse toate cele cistigatoare e probabil din cauza de rezultat eronat pentru ca parametrii s-au influentzat reciproc; asta se intimpla tot timpul, si de aceea incerc sa-i fac sa nu se mai antagonizeze. Asta e, deci reusita e sigura, doar ca depinde de alegerea dumneavoastra, nu ma bagati pe mine in rahat, va rog, nu ma injuratzi-spurcatzi-scuipatzi-imbrincitzi-pe-scari, pentru ca eu sint doar interfatza, iar liberul arbitru e al dumneavoastra..Asa, si inca ceva, am vazut prin ziare ca unii se lauda ca au gasit ei formula asta inaintea mea..Hahaha, adica ce baliverne, pai daca era asa se cistiga dupe rang, ca aia cu bani investeau cel mai mult, si ei ar fi cistigat tot timpul..Io sint singurul cu formula buna, si nu ma dau mare, ca nu vreau publicitate, ca-s alergic la nebuneala, si dileala, si na, vreu decit liniste, pace, si armonie. Acuma puteti sa jucati si ce numere vreti dumneavoastra, necalculate, la plezneala, dar n-o sa cistigati decit daca o sa aveti noroc chior, ce zic chior, orb complet, de ala de merge impleticit, si se impiedica singur..Deci asa, ramine cum am vorbit, si success tuturor, indiferent de ce joaca (asta zis la misto, sa le dau incredere la naivi, ca normal ca n-o sa cistige, dar visurile astea de imbogatire ii fac fericiti)..
PS 35 de numere e o estimare, evident, ca aicea e vorba de noroc, si nu ie exactitate, la unele cazuri au iesit si 50 de numere din 49, e comic, hahaha, dar asa e cu parametrii aia, ca daca ar fi cum trebuie, ah ce rezultate precise as avea, as avea curaj sa le joc chiar si eu.